Council House

Descoperită mult înainte de război, de spiritul practic al sportivului localnic, Poiana, vechiul Schuller, a primit treptat, treptat, înzestrările unei adevărate staţiunii. Poiana a căpătat sub impulsiunea comisiei balneo-climatice Braşov, condusă de români, adevărate, ei destinaţie. Staţiunea are tot ce-i trebuie pentru vizitatori. Dar mai presus de toate, Poiana are un decor incomparabil, o climă dulce, lipsită de curenţi, posibilităţi nelimitate de excursii în apropiere, putinţa de a face orice sport chiar în stațiune . ( Universul , februarie 1936) Iată, dragi cititori, am ajuns și eu în Poiana Brașov – cea mai mare, mai apreciată, mai cunoscută, mai luxoasă, mai renumită stațiune montană din România (mai ales prin prisma sporturilor de iarnă). De prin sertarul cu amintiri conștiente nu am putut pescui vreo imagine cu această zonă turistică foarte cunoscută, astfel că presupun că nu am călcat pe acolo. O fi bine, o fi rău? Cazați fiind la pensiunea „Refugiul Domniței” din Bran ( vezi impresii ) nu știu ce ne-a trăznit într-una din zile și am pornit glonț către stațiunea sus menționată. Nu e cale lungă din Bran, vreo 22 km și circa 35 minute de mers cu autoturismul, o parte din drum prin pădure și pe serpentine interesante. În stațiune sunt amenajate mai multe parcări publice (Poiana Mare, Șura Dacilor, Sulinar), dar și private (care se dovedesc neîncăpătoare în sezonul alb). Noi am găsit un loc liber în parcarea din zona restaurantului Șura Dacilor, gratuită în ziua de duminică. Din acest loc am început scurta noastră explorare a Poienii Brașovului. Mai întâi am căscat ochii la cele câteva tarabe cu prostioare, apoi am pătruns câțiva pași în incinta restaurantului Șura Dacilor . La umbra unui pâlc de copaci sunt o serie de amenajări cu iz rustic: garduri, o fântână, căruțe, figurine sculptate în lemn, un zimbru naturalizat etc. O terasă umbroasă, multe mese acoperite de ștergare populare, chelnerițe îmbrăcate în straie tradiționale – totul recreează o atmosferă țărănească. Urcăm pe strada Poiana Soarelui spre instalațiile de transport pe cablu, trotuarele de pe ambele părți ale șoselei permit plimbări ușoare, hotelurile din preajmă se străduie să atragă prin aranjamente peisagistice (obiecte decorative, plante ornamentale, ghivece cu flori) – de ex. Escalade ori Teleferic Grand. De fapt ne aflăm în ziua sărbătorii Sfintei Marii Mici, vremea era superbă, soarele sus pe cer, o mulțime de turiști și localnici din Brașov erau ieșiți la plimbare. Telegondola „Postăvarul Expres” . Ajungem la instalația de transport și nu ezităm: cumpărăm cartele dus-întors pentru a urca sus pe munte – 60 lei/adult . Instalația a fost construită în 2005, are o lungime de 2140 m și o diferență de nivel de 661 m între stația de bază și cea de vârf. Programul de funcționare: 09.00-17.00. Pătrundem printre turnicheți, urcăm în prima telegondolă liberă și începem ascensiunea. Sunt 22 grade în aer și urcăm spre 1710 m altitudine. Peisajul se deschide în fața ochilor pe măsură ce urcăm, vedem stațiunea Poiana, orașul Brașov, alte localități. Pe sub cabinele plutitoare șerpuiește Drumul Roșu , poteca ce urcă pe Postăvarul, plină de turiști dornici de drumeție; spre finalul cursei observăm lacul Ruia , o acumulare artificială creată în 2011 pentru alimentarea cu apă a tunurilor de zăpadă. În telegondolă e cald, gemulețul mic pentru aerisire e deschis, dar aerul intră greu, ferestrele din plexiglas sunt destul de zgâriate, pe tavan sunt urmele cauciucurilor de la bicicletele practicanților de mountain bike. Ajunși sus ne îndreptăm repejor spre punctele de belvedere ce se deschid spre toate zările, facem fotografii, vedem Bucegii cu a sa Cruce a Eroilor și Munții Piatra Craiului. Mergem puțin până la telescaunul Ruia , loc pe unde sosesc alți bikeri și apoi pornesc vijelios spre vale. Greu de descris în cuvinte senzația pe care o ai acolo sus pe munte sau frumusețea vederilor montane. Parcă aș fi luat-o la picior spre vârful Postăvarul (1799 m) , nu ar fi fost departe, doar vreo 850 m, dar în urcare. Nu eram echipați corespunzător, așa că am lăsat pe altădată scurta incursiune pe vârf, poate combinat cu o urcare/coborâre pe Drumul Roșu. Am zărit undeva mai sus, aproape de vârful Postăvarul, stația telecabinei Capra Neagră – a fost realizată în anii '80 și are o capacitate de 60 de personae/per cabină. Addenda 1. Istoria stațiunii a avut mereu legătură cu drumețiile pe munte și cu practicarea sporturilor de iarnă. Cabana Postăvarul , poate cea mai veche din România ( cabanapostavaru.ro/istori ... abana-postavaru ), a constituit nucleul viitoarei stațiuni. Skiul, săriturile și sporturile cu motor au animat această zonă de peste 100 de ani. Iată un fragment din presa interbelică: Skiul a devenit în ultimii ani un sport cunoscut și la noi în țară. Sub impulsul străinătății, într-o largă măsură, acest sport s-a răspândit și în România. Din nefericire, și nu trebuie să ocolim adevărul, succesul pe care-l repurtează la noi acest sport, este un succes de suprafață ceva superficial pentru că, în fond România este încă foarte departe de a fi o țară în care skiul să fie răspândit și aceasta în ciuda faptului că țara noastră este brăzdată de minunatul lanț al Carpaților. Skiul mai este la noi un sport rezervat unei elite și nu a devenit din cauza speculei, a lipsei de înțelegere din partea Statului și a întreprinderilor particulare un sport popular. Și apoi skiul nu este deloc răspândit în centrele așezați dealungu1 munților Carpați. Nu mai vorbim de satele noastre care încă nu au fost convinse de marea lui utilitate atunci când este întrebuințat ca mijloc de locomoțiune. S-a obișnuit a se crede că sporturile de iarnă pot fi practicate numai în sărbătorile Crăciunului. Este o eroare care va trebui mereu combătută. [… ] În afară de Predeal, notăm excelentele cabane și platouri de skiat de pe Schuller (Postăvaru) Piatra Mare, Piatra Craiului, apoi cele de pe întreg lantul munților Făgărași, Urlea, Sâmbătă, Bâlea, etc. („Posibilitățile skiului în România” , Gazeta Sporturilor , decembrie 1934) Ne-am retras la Yager Chalet unde am savurat câte o băutură, am ascultat muzica mixată live de un DJ și am admirat munții de pe terasa panoramică. Ne întoarcem cu telegondola în stațiune și ne continuăm plimbarea pe lângă lacul și fântâna arteziană din jurul hotelului Aurelius Împăratul Romanilor și a restaurantului Miorița . Podul peste ape e luat cu asalt de cei dornici de fotografii, deși apa cam verde nu mi se pare îmbietoare. Având în vedere sărbătoarea mare intrăm câteva minute în biserica de lemn „Sf. Ioan Botezătorul” , lăcaș de cult aparținând mănăstirii cu același hram (chiliile sunt la demisol). Biserica în stil maramureșean, ridicată între 1997-1999, este singurul edificiu religios din stațiune ( ziarullumina.ro/societate ... ciei-21818.html ). Ca să vedeți câtă lume a trecut în zi de sărbătoare pe la biserica stațiunii – pur și simplu călugării nu mai aveau lumânări de nici un fel la vânzare! Trecem pe lângă câteva terase, un restaurant, un loc de joacă cu diverse atracții și ajungem în parcarea publică „Poiana Mare” . Un autobuz al companiei de transport în comun din Brașov tocmai pleca spre oraș. Un lucru demn de menționat: autobuzul tracta o remorcă specială pentru biciclete. În parcare se află mai multe chioșcuri și o toaletă publică automată. Descoperim Centrul de Informare Turistică și… surpriză!!! Este deschis. Nu îl ocolesc, intru... un tânăr explica ceva unui cuplu de bătrânei... mă uit un pic pe la pliante și iau o hartă a stațiunii. Tot din această parcare se accesează Alpin Magic Land , un parc tematic de aventură deschis acum câțiva ani. În concluzie , pot spune că această plimbare de vară (deși era început de toamnă) printr-o parte din stațiunea Poiana Brașov a fost plăcută. Mi-au plăcut foarte mult peisajele montane privite cu nesaț de pe Postăvaru' și aspectul unor hoteluri, am apreciat faptul că ai cât de cât pe unde te plimba și că există modalități variate de petrecere a timpului liber. Nu îmi dau încă seama pe deplin dacă aș veni să mă cazez chiar în Poiană, trebuie să mai deliberez! Addenda 2. Cu circa un veac în urmă ziariștii prevedeau un viitor strălucit stațiunii: În pitorescul peisagiu de la poalele muntelui „Postăvaru” înconjurat de brazi, şi la 8 km. distanţă de Braşov se întinde pe trei coline frumoase staţiunea climaterică „Poiana” . Cine ar fi crezut acum 5-6 ani că în acest colţ de ţară vor răsări ca din pământ atâtea vile şi se va da atâta suflu acestei staţiuni? ... Doar turiştii trecători spre „Postăvar” şi excursiile şcolare îi mai dădeau puţină viaţă încolo nimeni nu se interesa, totul era aşa cum natura a dăruit. Nu era nici apă, nici lumină electrică şi nici şosea practicabilă, ci abia un drum de ţară. În ultimii ani de când se practică mai mult sporturile de iarnă, s-a observat că „Poiana” are mari perspective de viitor. Cel mai mare proprietar, biserica Sft. Nicolae din Scheiu a parcelat mai tot terenul, punându-l în vânzare cu infima sumă de 10-20 lei m. p., asta acum doi ani. Astăzi aceste terenuri se vând şi cu 200 lei m. p. Construcţiile au luat un mare avânt, în fiecare an se construieşte tot mai mult şi în câţiva ani „Poiana” va deveni un important centru sportiv. („Poiana Brașovului – o stațiune de viitor” , Curentul , august 1936)

Vara trecută, când am fost la Brașov, domnul de la Oficiul de Informații Turistice ne-a recomandat să vedem Fortificațiile brașovene. Atunci nu am mai avut timp dar anul acesta stând trei nopți în Brașov, am făcut o plimbare pe la ele venind de la Cetățuia Brașov, vezi impresii . Se vizitează ușor, sunt deosebite și se împart în două tronsoane, partea estică pe care am vizitat-o prima dată și partea vestică văzută în aceeași zi dar după amiază. Acum o să scriu câte ceva despre ele. Fortificațiile Brașovului sunt construcții militare cu caracter defensiv, destinate protejării locuitorilor, ridicate începând din secolul 13, constând din Ziduri, Bastioane, Porți și Turnuri. Povestea spune că fortificarea Braşovului a fost decisă de regele Sigismund de Luxemburg, în 1395 și că prima centură de zid a cetăţii Braşovului a fost terminată la începutul secolului 15 dar lucrările au continuat, pentru reparaţii sau construcţii noi, până în prima jumătate a secolului 18. Cât a fost de eficientă o demonstrează faptul că de la invazia turcească din 1421, până la intrarea trupelor austriece în oraş în 1688, Braşovul nu a fost cucerit. Zidurile se întindeau pe circa 3.000 metri, aveau 12 metri înălțime și grosimi de 1,70 metri până la 2,20, erau străpunse initial de 4 Porți principale și o Poartă spre Tâmpa , în timp au mai fost construite 3 porți. Erau apărate de 28 de Turnuri de pulbere , de formă pătrată, de 8 Bastioane ridicate de breslele ale căror nume le poartă și de 5 Turnuri exterioare care au făcut cetatea de necucerit vreme de peste 250 de ani. Am parcat pe Strada Constantin Lacea , am găsit cu greu loc de parcare, am revenit lângă Baza Sportivă Olimpia și ne-am îndreptat spre Bastionul Țesătorilor aflat, pe aceeași stradă, la circa 50 de metri. Intrarea este gratuită, deschis din aprilie până în octombrie de la 10 – 18. Între anii 1421 și 1436 a fost ridicat un Turn de apărare cu două nivele care a fost înălțat o sută de ani mai târziu, cu încă două, tot atunci fiind construite și două Turnuri de veghe . Construcția de formă hexagonală era închisă cu ziduri imense ce aveau la bază și 4,30 metri și ocupa o suprafață de peste 1.500 metri pătrați. Ajunși la Bastion am urcat cele trei nivele și am mers în ambele turnuri pentru a poza curtea bastionului dar și împrejurimile inclusiv poteca pietonală ce merge pe lângă Tâmpa. Multă lume, era o zi de sâmbătă și mulți mergeau spre Telecabina ce urcă la vârful Tâmpa sau se plimbau pe alei, ocrotiți de umbra benefică a pădurii. La parter este o Miniexpoziție de arme medievale , nu am vizitat-o, cost 5 lei bilet redus. Am făcut mai multe poze, câteva spre vecinătățile Bastionului, Baza Sportivă Olimpia, Turnul Artelor, și am ieșit pe o portiță laterală aflată în stânga intrării principale pentru a vedea zidurile. Am început plimbarea pe Aleea Tiberiu Brediceanu circa 100 de metri până la Turnul Artelor , azi un turn frumos, bine îngrijit, închis, temporar spun administratorii, odinioară, Turnul Olarilor un Turn de pulberărie . Am mers încă 300 de metri până la Bastionul Funarilor (Frânghierilor) , atestat în anul 1416, de formă hexagonală, înalt de 10 – 12 metri, cu ziduri din piatră și carămidă de 2 metri grosime prevăzut cu guri de tragere. Spre sfârșitul secolului 18 pe o latură a hexagonului a fost construită o casă încă vizibilă. Am mers apoi la Turnul Vânătorilor , aflat la doar 100 de metri, Turn de pulberărie zvelt și puternic în secolul 15, renovat la începutul anilor 2000. Nu l-am vizitat fiind închis. Ne-am continuat plimbarea cam 300 de metri până la Turnul Lemnarului , fost Turn de pulberărie de formă pătrată, și el închis. Am mai mers doar 100 de metri până la Bastionul Postăvarilor , construit de breasla aurarilor în primii ani 1450, când a fost înzestrat cu bombarde, tunuri și arghebuze și preluat de postăvari în anul 1646. Înalt de 20 de metri, are formă eliptică și ziduri ce ajung la 2 metri grosime, prevăzute la partea superioară cu creneluri și cu goluri de tragere la care se ajungea pe galeriile circulare din lemn din interiorul lui. Unul din cele mai puternice și mai bine apărate bastioane din Cetate, proteja și zidul ce împiedica accesul atacatorilor în spațiul de sub Tampa unde erau ținute, pe timp de asediu, turmele de animale pentru hrana populației. Nu se vizitează interiorul despre care citisem că adăpostește un muzeu virtual ce prezintă vizitatorilor momente din istoria bastionului și a Brașovului. Este destul de aproape de Centrul Comercial Star la circa 250 metri. Aici s-a terminat plimbarea noastră pe Latura estică a Cetății Brașov , nu știu în cât timp parcurgeau această latură străjile cetății, nouă ne-a fost necesară cam o oră și jumătate să parcurgem această porțiune din Promenada de sub Tâmpa să vedem zidurile, bastioanele și turnurile de odinioară. La întoarcere am pozat cu teleobiectiv Turnul Alb la care am fost după amiază și Cetățuia de pe vârful Straja pe care o vizitasem mai de dimineață. Am mers apoi la mașină și la cazare iar mai spre seară am plecat spre Livada Poștei , loc de întâlnire pentru brașoveni când ies în oraș, stație terminală pentru marea majoritate a autobuzelor din oraș. Mi-ar fi plăcut să o văd și cu 200 de ani în urmă când, în parcul de azi, atunci livadă, teren pe care creștea iarbă, pășteau caii Poștei. Am lăsat mașina aici și am plecat pe Strada După Ziduri să vedem Zidurile, Bastioanele și Turnurile ce apărau cu sute de ani în urmă latura vestică a Cetății Brașovului, atunci, azi, Orașul Vechi Brașov. Am mers pe lângă ziduri pe aleea pietonală și după vreo 350 de metri am văzut o deschizătură mare în zid, am intrat și pozat Piața Brassaï , avea clădiri dar și un turn. Am ieșit din piață și am văzut foarte aproape Bastionul Graft construit în anii 1515 – 1521 lângă și peste un canal artificial, numit Graft (Şanţ) , canal ce făcea parte din sistemului defensiv al Cetății. Întreținut de breasla șelarilor, bastionul șubrezit în timp, a suferit consolidări și restaurări, ultima oară în primii ani 2000. De formă dreptunghiulară, având la bază o grosime de circa 4 metri, Bastionul era prevăzut cu o poartă mobilă, cu guri de tragere cu închizătoare de lemn şi guri de turnare materiale fierbinți. Lângă el, la circa 100 de metri, pe Dealul Warthe, se află Turnul Alb construit între anii 1460 si 1494 din piatră si cărămidă, cu rol de apărare si observare fiind încredințat Breslelor Cositorarilor si Arămarilor. Distrus de un mare incendiu în anii 1680, refăcut după aproape 50 de ani, restaurat de mai multe ori, chiar și în anii 2000, este parte a Muzeului Județean de Istorie. Văruit în alb, de aici numele, are formă de potcoavă, partea de sus fiind terminată în creneluri. Am urcat destul de abrupt pe niște scări de piatră, turnul înalt de 20 de metri, așezat pe un deal, cel mai ridicat punct de fortificație din Brașov oferea odinioară și oferă și astăzi o largă vedere asupra Cetății Brașov. Am privit, și am pozat orașul vechi, Piața Sfatului, Biserica Neagră dar și vârful Tâmpa. La Turnul Alb se poate ajunge ușor fără a urca scările abrupte pe șosea, este drumul ce duce la Poiana Brașov. Plimbându-ne pe lângă el am văzut în spatele lui câteva mașini parcate acolo deși nu era loc amenajat. Am continuat plimbarea circa 250 de metri pe o alee prin pădure până la Turnul Negru aflat pe o stâncă de pe Dealul Straja. Nu este negru, nu a fost nici la construirea lui în secolul 15, culoarea și numele le-a primit după un incendiu pe la mijocul secolului 16. Cu o înălțime de 11 metri, cu câte 6 guri de tragere pe fiecare din cele 4 fețe și posturi de supraveghere la nivelul acoperișului, cu un pod mobil ce-l lega de fortificație a fost un puternic apărător al Cetății. Astăzi este Punct de belvedere și Punct muzeal, parte a Muzeului Județean de Istorie. Ca să amintească de turnul original i s-a pus un acoperiș de sticlă!?!? Eram în extremitatea nord-vestică a cetății Brașovului după ce parcursesem Latura vestică a Cetății Brașov , plimbare de circa 60 de minute. Dacă mai mergeam puțin vedeam și Bastionul Fierarilor dar am preferat doar mersul pe aleea pietonală. Am revenit pe aceeași alee, pe care acum am parcurs-o în totalitate, am pozat și JUNO Wine Garden aflat vizavi de Turnul Negru, mi-a plăcut cum arată, era plin de turiști și localnici în aceea după amiază de sâmbătă. Fortificațiile merită văzută, mi-au plăcut, sunt impresionante și astăzi prin masivitatea și rezistența lor iar perspectivele oferite de înălțimi sunt unice, deosebite. Mergând acolo sus la Cetățuie sau la Turnul Alb sau Negru mi-am dat seama cât de minunat și unic este Brașovul, înconjurat de o cetate verde, natura cea binecuvântată! Mergeți acolo și nu veți regreta!!

În articolul Brașov - un tur pietonal scris cu ocazia circuitului Povești din Țara Făgărașului efectuat acum doi ani, spuneam că în puținul timp pe care îl aveam la dispoziție nu puteam vizita Biserica Neagră - lăcașul de cult al comunității evanghelice luterane din Brașov. Admirându-i exteriorul și ascultându-i povestea, mi-am dorit o revenire la Brașov special pentru a vizita și în interior emblematicul lăcaș de cult. Mi-am notat programul de vizitare, precum și taxele de acces (de fapt am fotografiat afișele de la intrare care conțineau aceste informații) și mi-am văzut de drum înscriind pe lista de opțiuni turistice o cât mai grabnică revenire la Brașov. Ocazia s-a ivit în acest an când - vizitând Cetatea și Biserica evanghelică săsească Prejmer , precum și Biserica evanghelică fortificată din Hărman - am făcut un popas nesperat de lung la Brașov. Sosise momentul să mai bifez două din opțiunile mele turistice - plimbarea Cu telecabina, pe Tâmpa și vizita la Biserica Neagră. Dacă plimbarea până la punctul de belvedere de pe Tâmpa a decurs normal, vremea ținând cu noi, după coborâre norii au început să plângă domol peste oraș. Până la întrunirea grupului la autocar mai era destul timp, așa încât - singură, sub umbrelă - m-am plimbat prin partea veche a orașului, pe Strada Poarta Șchei până la Sinagoga 'Beit Israel' și mai departe, am revăzut Strada Sforii - cea mai îngustă și cea mai mâzgălită stradă din oraș, după care am revenit în centru, pe Strada Hans Benkner până la Biserica Neagră. Și cum anotimpul friguros și ploaia mocănească sunt cele mai bune momente pentru vizite interioare, iată-mă deschizând ușa de la Biserica Neagră! Nu, nu pentru a o vizita! Deocamdată doar pentru a mă interesa unde se achită taxa de vizitare și dacă se pot face poze în interior. Da, se pot face poze în interior, în scop personal și fără bliț. Taxa de vizitare se achită la magazinul cu suveniruri aflat în aceeași curte, vis-à-vis de intrarea în biserică. Program de vizitare . În perioada 1 aprilie - 15 octombrie: Duminică și Luni între orele 12.00-19.00, iar Marți - Sâmbătă între orele 10.00-19.00. În perioada 16 octombrie - 31 martie: Duminică și Luni între orele 12.00-18.00, iar Marți - Sâmbătă între orele 10.00-18.00. În fiecare zi în care au loc concerte, programul de vizitare se încheie cu 30 de minute înainte de începerea acestora. Pentru ceremonii religioase și pentru concerte de muzică sacră, programul de vizitare se întrerupe pentru 2 ore. Față de ultima mea trecere pe acolo, am observat modificări nu numai în privința programului de vizitare, ci și a taxelor de acces. Taxele de acces actuale sunt: 20 lei/persoană - adulți, 15 lei/persoană - pensionari și studenți, 10 lei/persoană - elevi până la vârsta de 18 ani. Copiii mici, persoanele cu dizabilități, cadrele didactice sau ghizii însoțind grupuri de elevi sau de turiști beneficiază de gratuitate. În legătură cu fotografierea, biletul de intrare menționează pe verso: 'Prezentul bilet permite vizitarea Bisericii Negre. Fotografierea și filmarea în interiorul monumentului sunt permise numai în scopuri private. ' Și aceasta este o noutate pozitivă, dar - din experiența personală - pot să spun că iluminatul prea slab din interior nu permite fotografii artistice, așa încât, de ce s-ar interzice fotografiatul? E clar că pozele nu pot fi folosite în scop comercial. Biserica Neagră - unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România, datând din sec. XIV-XV, cea mai mare construcție gotică din Europa de sud-est, a fost construită pe locul unei biserici romanice mai vechi, din sec. XIII, distrusă de invazia tătară din 1241. Edificiul actual a început a se înălța în anul 1383, într-o perioadă în care Brașovul cunoștea o dezvoltare economică și culturală accentuată, fiind cel mai însemnat oraș comercial și industrial de la hotarul Transilvaniei cu Țara Românească. Invazia otomană din anul 1421 a întrerupt lucrările de construcție a bisericii, orașul fiind nevoit să se concentreze asupra consolidării fortificațiilor. Reluate ceva mai târziu, după un plan mai simplificat, lucrările au fost din nou îngreunate din cauza cutremurului din 1471. Turnul sudic nu a mai fost construit până la înălțimea proiectată inițial, cu toate acestea, anul 1477 poate fi considerat anul încheierii lucrărilor. Biserica, inițial romano-catolică, dedicată Fecioarei Maria, a fost înzestrată cu orgă în 1499. 15 ani mai târziu, în 1514, în urma unor lucrări efectuate la turn, s-au adăugat ceasul și clopotele. La jumătatea sec. XVI, reforma protestantă care a pătruns și în Transilvania răspândindu-se în mare parte datorită umanistului și pedagogului Johannes Honterus (1498-1549), a dus la transformarea bisericii din catolică în evanghelică-luterană, ocazie cu care s-au făcut și unele transformări în interior. Prima slujbă evanghelică-luterană în Biserica Neagră s-a oficiat în 1542. Marele incendiu din 21 aprilie 1689 a lăsat urme adânci în oraș, distrugând acoperișul și mobilierul din interiorul bisericii. Înnegrit de fum, lăcașul de cult și-a căpătat numele de Biserica Neagră, nume care a devenit oficial în sec. XIX. După incendiu a urmat o lungă perioadă cu lucrări de renovare care au adus modificări arhitecturale edificiului, lucrări încheiate în 1722, cu ajutorul unor meșteri aduși din străinătate. În prima jumătate a sec. XIX s-a instalat o nouă orgă - Orga Buchholz, cu 3993 de tuburi, la data construcției sale una dintre cele mai mari din Europa. Altarul neogotic construit de firma vieneză Schönthaler în 1865-1866 a fost realizat după planurile lui Peter Bartesch. La aceste date istorice, să mai adăugăm și anul 1898 când în fața turnului sudic, în amintirea reformatorului transilvănean, a fost amplasată statuia lui Johannes Honterus având pe soclu două scene din viața sa. La exterior, dând ocol bisericii, nu poți să nu remarci masivitatea acesteia. Nu voi da dimensiuni excate, preluate din monografie, pentru că ar îngreuna lectura. Știu că cei interesați de acestea vor ști unde să le caute. E suficient să spun ceea ce spun și istoricii și anume că Biserica Neagră este cel mai mare lăcaș de cult aflat între Viena și Istanbul. În afară de intrarea principală - Portalul de Vest, mai există și alte intrări (Poarta de Aur și Poarta Jertfelor în partea de nord-est și Poarta Spovedaniei și Poarta Cununiilor în partea de sud-est), toate din lemn, cu o bogată ornamentație, dar închise ori de câte ori am trecut pe acolo. Astăzi, intrarea se face doar prin Portalul de Vest. Turnul sudic despre care am citit că adăpostește trei clopote (până în 1916 au fost șase), găzduiește și clopotul mare, de 6300 kg, cel mai mare clopot mobil din România. La baza acestui turn se află statuia lui Johannes Honterus despre care am amintit. Ocolind biserica, remarc contraforții decorați în partea superioară cu statui, copii realizate în 1937-1944 după originalele vechi de 500 de ani, mutate în biserică. Cu ajutorul monografiei, cei mai ambițioși încearcă identificarea sfinților ale căror statui se află pe contraforți. Recunosc, nu am avut această curiozitate. În schimb, mi-a atras atenția și am încercat ulterior să aflu ce sau pe cine reprezintă mica statuie albă, înfățișând un copil care parcă ar vrea să se arunce în gol de la înălțime. Legenda spune că un ucenic harnic și talentat, care își depășise meșterul în aptitudini, a fost împins în gol chiar de meșterul său. Căindu-se, acesta și-a mărturisit vina fiind apoi executat. Una dintre variante sfârșește prin a spune că statuia a fost pusă acolo de confrații săi ucenici, iar o alta că însuși meșterul ucigaș, înainte de moarte, a realizat-o și a instalat-o acolo. Prin Portalul de Vest, am pătruns în interior. Naosul - modificat după marele incendiu, poate primi astăzi până la 5000 de credincioși. Este imens, copleșitor. Împărțit în trei de câteva perechi de coloane masive la jumătatea cărora au fost construite galerii pentru credincioși și galeria orgii, naosul are pe unul dintre stâlpi amvonul de piatră. Acesta a fost realizat în 1696, prin susținerea financiară a maistrului măcelar Laurenz Bömches, după ce amvonul original a fost distrus de incendiu. La baza amvonului este reprezentat Moise cu tablele legilor, iar deasupra cei patru evangheliști și Isus. În afară de orga cea mare, Orga Buchholz, cu 3993 de tuburi, despre care am amintit, Biserica Neagră mai posedă o orgă, mai mică, Orga Hesse provenind de la Biserica din Lechința. Reparată, această orgă este folosită și astăzi. Stranele laterale - și ele refăcute după incendiu - erau destinate mai marilor orașului, unele păstrând încă plăcuțele cu numele celui caruia i se permitea să ocupe acel loc. Aceste strane sunt decorate cu panouri ale breslelor, precum și cu diverse picturi și covoare orientale. Biserica Neagră din Brașov deține o impresionantă colecție de covoare orientale, numărând nu mai puțin de 156 de piese lucrate în Anatolia, în sec. XVI - XVIII. Se spune că aceasta este cea mai mare colecție de covoare orientale din Europa, după cea de la Topkapî. La trecerea dintre naos și altar remarc cristelnița de bronz, realizată în 1472, unul din puținele obiecte care au supraviețuit marelui incendiu. Este înconjurată cu un gard de fier forjat, foarte frumos și are înscris cu litere gotice numele donatorului - preotul catolic Johannes Reudel. Altarul principal datând din 1866 a fost executat la Viena după planurile lui Peter Bartesch. În stil neogotic, cu influențe romanice, altarul are în centru scena 'Predica de pe munte' încadrată de statuile celor patru evangheliști. Deasupra sunt statuile apostolilor Petru și Pavel. În lateral, în partea stângă, este mormântul lui Johannes Honterus. Despre Biserica Neagră se poate scrie încă foarte mult. S-a scris și se va mai scrie mult pentru că este unul dintre cele mai importante obiective turistice ale Brașovului și ale României. Așa, "pe repede-înainte" cum am reușit eu să o vizitez acum, trecând peste multe detalii, mă bucur că am făcut-o totuși. Dacă ajungeți la Brașov și doriți să vizitați Biserica Neagră, consultați mai întâi site-ul lăcașului pentru informații actualizate privind programul de vizitare și taxele de acces, iar pentru un istoric mai detaliat al celui mai reprezentativ monument de arhitectură gotică din România și cea mai mare construcție gotică din Europa de sud-est, procurați-vă o monografie a bisericii de la magazinul cu suveniruri. Sunt acolo detalii care nu și-ar fi putut găsi locul în articolul de față fără a-l fi lungit prea mult. Iar articolele prea lungi devin obositoare și... nu se mai citesc.

Luna trecuta mi-am petrecut 5 zile din existenta mea turistica, la Brasov, Dupa multe statistici, orasul Brasov este cel mai frumos, cel mai turistic si cel mai vizitat din Transilvania. Prietena mea, care e brasoveanca, mi-a oferit cazare si mic dejun gratis (a vrut ea sa-mi dea si "all inclusiv" dar am refuzat, pierdeam timp pretios din activitatea turistica), asa ca, (avand in vederea ca aveam deja o sumedenie de bani economisiti si pentru ca eram in culmea fericirii), am invitat-o la Poiana Brasov (la Cabana Postavaru si la Sura Dacilor), apoi la o escalada pe Tampa, apoi la Oktoberfest si apoi la un restaurant in Piata Sfatului! "Wow! Ma duci tu in toate locurile astea? Zice ea. E scump! Si vezi ca pe-acolo se bea si se mananca mult! N-ai sa mai incapi pe strada Sforii! " Cel mai frumos oras din Transilvania Dupa o statistice ce nu s-a schimbat prea mult, in domeniul turistic, pe podium, judetul Brasov ocupa primul loc din Ardeal, cu o pondere ce variaza intre 35-39% din totalul de turisti, urmat de judetul Mures (cu ale sale supervizitate perle-Sighisoara si Sovata) si apoi, judetul, Sibiu. (Cred ca Sibiul a ajuns pe podium datorita podului Mincinosilor, unde ajung, in luna de miere, mai toate cuplurile de tineri casatoriti, in care sotul ii promite sotiei, marea si sarea si ca ii va fi fidel toata viata). (El "fidel" si ea, "fidea".) Orasul Brasov detine locul intai la “inoptari” , urmat de Predeal si de Poiana Brasov. Piata Sfatului din Brasov este locul care atrage majoritatea turistilor, romani sau straini, loc in care se ajunge strabatand o superba strada pentru promenada si detenta (strada "Republicii). Piata Sfatului, peste care isi inalta majestuos turlele, Biserica Neagra, este un loc excelent pentru targuri si expozitii sau manifestari cultural-artistice de week-end. La Brasov, in timpul verii, pe strada Republicii restaurantele si cafenelele se muta afara din localuri,” in mijlocul strazii” iar in Piata Sfatului, cafenelele, pizzeriile si restaurantele se afla tot in aer liber, dar in “cerc” , urmarind forma pietei. Acest mariaj de succes dintre o. promenada superba pentru detenta (strada Republicii) si o piata comerciala, mereu aglomerata, e cel mai vizitat loc din Brasov. Cand am ajuns noi in Piata Sfatului, tocmai avea loc un concert de muzica tanara, era o aglomeratie de nedescris, om langa om, asa ca, am cotit-o pe strazile laterale ca sa ajungem si noi la o cafenea si-apoi sa ne indreptam spre frumoasa alee "pe sub Tampa" si sa dam o fuga cu telecabina pana pe Tampa si sa admiram Brasovul "de sus". Dupa o plimbare "pe sub Tampa", cu ochii-n patru caci era o atentionare de ursi in preajma, am ajuns la locul de pornire a telecabinei ce ne ducea spre Tampa. Coada mare la bilete. Telecabina ajunge insa repede sus, sus. pe o espanada de "belvedere". Vazut de sus, Brasovul pare mic. Incercam sa distingem cate ceva. Vedem Piata Sfatului, Biserica Neagra si Cetatuia. Nu stam mult, caci am prins chiar ultima zi de Oktoberfest (10 septembrie). si pana la parcul festivalului, e ceva de mers. Asa, vreo 12.000 de pasi, ne arata numaratorul de pasi de pe telefonul mobil. Anul acesta Oktoberfest Brasov, a fost la a 14 editie si s-a desfasurat in Parcul Tractorul, intre 31 august si 10 septembrie. La "Fest", au curs rauri de bere, pe langa tone de sarmale, mici cu mustar si vursti. Plus must, pastrama, clatite si gogosi. N-au lipsit nici dulciurile si distractiile de tot felul sau concursurile. Cel mai interesant era cel de "Miss Oktoberfest", dar pentru mine, un vursti sau un mic cu mustar era in acel moment mai important decat o mare iubire... Aerul de munte cred ca era de vina, Brasovul este un oras care pare ca sta scufundat intr-o imensa galeata plina cu ozon, ce se prelinge zilnic dinspre padurile de conifere de pe versantii din jur. La "poiana", poti ajunge cu autobuzul local, care circula destul de frecvent. De fapt in Brasov, autobuzele, respecta orarul care e afisat in mai toate statiile din oras. Fiind "o zi de vara", ne-am grabit sa ajungem la telecabina care te aburca la Cabana Postavaru, de pe a carei terasa, poti admira un peisaj magnific. Cabana Postavaru, cel mai vechi adapost din acest masiv, se afla la 1.604 metri altitudine... Istoria cabanei incepe in 1857, cand doi elevi de la gimnaziul Honterus, Eduard Gusbeth si Eduard Copony, reusesc sa urce pe Postavaru iarna, fapt deosebit pentru acea epoca, isprava fiind comentata indelung prin ziare. In acele vremi, pentru ca nu exista nici un loc de popas in acel masiv, montaniarzii de la Asociatia Carpatina Ardeleana SKV Brasov, dupa ce au marcat 2 drumuri de munte, au ridicat prin forte proprii prima cabana. Au muncit la ea doi ani, (din 2 aprilie 1881 pana in 7 octombrie 1883, ) aceasta fiind astfel cea mai "batrana" cabana in functiune din Romania. Cabana s-a numit initial Schulerhutte - Cabana Schuler, dupa numele sasesc al Postavarului. Zona aceasta devenise foarte populara printre schiori. Cabana Postavaru a devenit cu timpul un simbol al orasului de la poalele Tampei. Adapostul a fost ingrijit de localnicii care l-au extins cu mai multe corpuri. In final am ajuns cu telegondola la Yager Chalet Am stat mult pe terasa cabanei in fata unei cafele, admirand dansul de "du-te vino" al telecabinelor care urcau sau coborau non-stop, chiar daca erau goale. (50 lei un drum dus-intors). Foamea insa ne-a razbit si am hotarat sa coboram in Poiana, la "Sura Dacilor", cel mai vestit restaurant al locului. Restaurantul este asezat in plina natura si e inconjurat de multiple aranjamente lito-vegetal-acvatice. Preturile sunt rezonabile. Intr-un clasament european al strazilor, Brasovul detine un loc fruntas, avand "a treia strada ingusta din Europa", dupa doua strazi din Germania si Italia. E vorba de “Strada Sforii” ce uneste strada “Poarta Schei” cu strada “Cerbului” . Este atestata documentar inca din sec. XVII, ca un simplu coridor, lung de 83 de metri, necesar activitatii pompierilor. Latimea strazii variaza intre 1,11m si 1,35 m, ceea ce îi confera, cel putin, titlul de cea mai ingusta strada din tara noastra. Am strabatut cu succes aceasta strada, fara sa ma frec de pereti, (pereti, care, insa, acum, in acest an, erau plini de mazgaleli grafiti), semn ca nu m-am prea "implinit" in cele 5 zile de Brasov + Oktoberfest + Poiana, Se impune asadar, o noua escapada, ceva mai lunga, dupa ce se taie porcul de Craciun.

În programul circuitului Povești din Țara Făgărașului pe care l-am făcut în această toamnă, Brașovul nu figura ca destinație turistică în sine, dar până a ajunge la Făgăraș , cu Cetatea Făgăraşului - cel mai important obiectiv al zilei, trecând prin Brașov, orașul de la poalele Tâmpei, puteam oare să nu oprim chiar și numai pentru un tur pietonal? M-am bucurat că primul popas cu adevărat turistic a fost făcut la Brașov - orașul în care nu mai fusesem de multă vreme și, în plus, pentru mine, orașul unor frumoase amintiri, Poiana Brașov și Hotel Bradul situat în poiană, la poalele Muntelui Postăvaru, marcând începutul vieții noastre de familie. Autocarul ne-a lăsat în Livada Poștei , lângă Biblioteca Județeană "George Barițiu" , un loc destul de aglomerat atunci, în zi de duminică (16 octombrie 2022). Circulația era restricționată, dirijată de mai mulți agenți de poliție, mulți localnici fiind adunați acolo pentru a admira mașinile de curse care soseau necontenit. Era în pregătire Raliul Brașovului. Turul nostru pietonal a fost cât se poate de binevenit după cele câteva ore de amorțeală și de moțăială în autocar. Prima parte, în grup, urmându-ne ghidul și mai ascultându-i poveștile, a fost un avantaj mai ales pentru cei care nu mai fuseseră niciodată la Brașov. La sfârșit, cam o oră, a fost timp pentru plimbări individuale, mai relaxante, menite a ne fixa niște obiective pentru vizite ulterioare sau pentru a savura o cafea la numeroasele terase stradale care încă mai funcționau în Piața Sfatului și pe străduțele adiacente. Așadar, să pornim spre Centrul Vechi! La sensul giratoriu, pe lângă Universitatea "Transilvania" - Brașov și Hotel Aro Palace , ne încadrăm pe Str. Mureșenilor, la dreapta. Pe ambele părți ale străzii remarcăm clădiri vechi la parterul cărora sunt diverse firme și magazine, dar și Casa Mureșenilor situată pe partea dreaptă, o construcție care adăpostește un muzeu, înghesuită lângă o alta, frumoasă, roz, ceva mai înaltă. Nu avem timp pentru vizite la muzee, continuăm și în scurt timp ajungem în Piața Sfatului - locul în care s-a desfășurat ani de-a rândul Festivalul "Cerbul de Aur" de la Brașov. Atunci, în zi de duminică, dimineața, zona era liniștită, cu destul de puțini localnici aflați la promenadă. Am admirat și am fotografiat în tihnă Casa Sfatului , vechea primărie a oraşului, cel mai important monument laic al Brașovului, din 1950 Muzeu de istorie a orașului. Deținând un mare patrimoniu (159.255 piese), acoperind toate perioadele istorice, din preistorie până în perioada contemporană, acest muzeu trebuie neapărat vizitat. În mijlocul Pieței Sfatului tronează Fântâna arteziană , iar de jur-împrejur sunt clădiri vechi, frumoase, precum și mai multe terase. Muzeul Civilizației Urbane , Librăria Arhidiecezana Brașov - o clădire care seamănă cu o biserică frumoasă, ca și Casa Mureșenilor de cealaltă parte a străzii, au fost alte obiective notate în minte pentru o vizită ulterioară. Dacă vrem să aflăm mai multe despre familia Mureșenilor, cea care a dat României atâtea personalități de seamă, culturale şi politice (poetul și autorul imnului național "Deșteaptă-te, Române" - Andrei Mureșanu, publicistul și conducătorul Gazetei de Transilvania - Iacob Mureșianu, compozitorul Iacob Mureșianu Jr., pictorița Elena Mureșianu, sculptorul Traian Mureșianu), la o revenire în Brașov, trebuie să ne facem timp și pentru o vizită la Muzeul "Casa Mureșenilor" din Piața Sfatului, nr. 25. Știam că în puținul timp pe care îl aveam la dispoziție nu puteam vizita nimic, totuși la Biserica Neagră - lăcașul de cult al comunității luterane din Brașov, mi-aș fi dorit o revenire. Nu mai fusesem acolo de ani buni. Din păcate, nu a fost posibil să o vizităm. Duminica, accesul turiștilor este permis doar după ora 12.00, iar noi, în drum spre alte destinații, la acea oră trebuia să fi părăsit deja orașul. Am reținut totuși că programul de vizite este variabil în principal ca ore de închidere, în anumite perioade ale anului. Acesta este: Duminică și Luni între orele 12.00-17.00 (18.00 sau 19.00), Marți - Sâmbătă între orele 10.00-18.00 (sau 19.00 în sezonul cald). Taxele de acces sunt: 15 lei/persoană - adulți, 10 lei/persoană - pensionari și studenți, 5 lei/persoană - elevi. Persoanele cu dizabilități și copiii mici beneficiază de gratuitate. Dacă nu am vizitat Biserica Neagră în interior, i-am dat ocol fotografiindu-i zidurile masive, înnegrite de incendiul din 1689 (de aici și numele de Biserica Neagră). Veche de peste 500 de ani, Biserica Neagră - cel mai reprezentativ monument istoric al Brașovului, este cea mai mare biserică gotică din Transilvania și - conform unor specialiști - cel mai mare edificiu religios situat între Viena și Istanbul. Interiorul său adăpostește una dintre cele mai mari orgi din Europa și cea mai mare colecție de covoare vechi, provenite din Asia Mică. Cu atât de multe "cel mai" și "cea mai" care o caracterizează, cum să nu-ți dorești să vizitezi Biserica Neagră? Lângă zidurile monumentalei biserici am admirat statuia lui Johannes Honterus - învățat umanist sas, reformator religios al sașilor din Transilvania, fondatorul gimnaziului săsesc din Brașov, actualul Colegiu Național "Johannes Honterus" aflat în curtea Bisericii Negre. Johannes Honterus (1498-1549) s-a născut și a încetat din viață la Brașov. Este înmormântat în Biserica Neagră. Dar, să ne continuăm turul pietonal! Prin Str. Hans Benkner, ajungem în Str. Poarta Șchei, dar nu aceasta era obiectivul nostru. Strada Sforii construită ca o scurtătură între străzile Poarta Șchei și Cerbului pentru a înlesni intervențiile pompierilor, menționată în documente încă din sec. XVII, se află pe locul trei în topul celor mai înguste străzi din Europa. Are o lungime de 80 m și o lățime variind între 1,11 și 1,35 m. Prin proiectul "Sfoara Brașovului" finanțat din bugetul municipiului Brașov în anul 2018, Strada Sforii a fost reinventată ca o galerie de artă stradală. Cei care trec pe acolo, pot admira picturile murale ale tinerilor artiști brașoveni, precum și - la ieșire, în Str. Cerbului - Statuia Sforii, ciungă, arâtând spre culoarul-monument istoric. Ca o paranteză, aș vrea să adaug aici că și Bucureștiul se poate lăuda cu o stradă îngustă, atât de îngustă încât mulți nici nu o iau în seamă. Este vorba despre Str. Obolului, situată în sectorul 4 al capitalei, relativ aproape de Orășelul Copiilor, făcând legătura între Șos. Olteniței și Str. Mărțișor. Capătul dinspre Str. Mărțișor este atât de îngust încât mulți o consideră fundătură. Pe acolo se circulă doar pietonal. Nu știu dacă merită încadrată în vreun top al celor mai înguste străzi din România. Revenind la plimbarea noastră pietonală prin centrul vechi al orașului Brașov, la ieșirea din Strada Sforii, pe Str. Cerbului, continuăm spre linia fortificaţiilor de sud-vest ale Cetăţii Braşovului. Zidurile nu se mai păstrează așa cum erau inițial. Ne îndreptăm și curând ajungem la Poarta Șchei . Construcția începută în 1817 și finalizată un an mai târziu, era necesară pentru fluidizarea circulaţiei între Cetatea Braşovului şi "Suburbiul de Sus". Poarta, în stil neoclasic, are forma unui arc de triumf. Construită din piatră și cărămidă, poarta are trei arcade, cea din mijloc, mai mare, fiind destinată circulației vehiculelor, iar celelalte două, amplasate de o parte și de alta, mai mici, destinate pietonilor. Lucrarea a fost finanţată de negustorii români din Brașov și realizată de meşterul zidar Joseph Jani. Deasupra arcadelor mici, atât pe partea interioară (spre centru), cât și pe partea exterioară (spre Șchei), sunt câteva inscripții latinești, parțial deteriorate. Cetatea Brașovului a avut inițial patru porți: Poarta Ecaterinei, Poarta Vămii (sau Poarta Mănăstirii), Poarta Principală și Poarta Străzii Negre. Dintre acestea, doar Poarta Ecaterinei s-a păstrat până în zilele noastre. Am ajuns și noi la Poarta Ecaterinei , edificiu datând din anul 1559, înălțat din iniţiativa judelui primar Johannes Benkner. În prezent, pe partea exterioară a turnului poate fi observată stema orașului. Timp de aproape trei secole, Poarta Ecaterina a fost singura poartă care asigura trecerea prin zidul dublu al cetății, venind dinspre Șchei. În sec. XVIII, comerțul în plină ascensiune a impus construirea și a altor porți. Sunt multe de povestit din istoria Cetății Brașovului. Nu e locul potrivit aici pentru a intra în detalii. Nici ghidul nostru nu ne-a dat prea multe detalii, lăsându-ne să descoperim singuri ceea ce ne interesează mai mult. Admirăm de la distanță Colegiul Național "Andrei Șaguna" și intrăm în Parcul Gheorghe Dima din apropierea Porții Ecaterina, acolo unde s-a făcut și un popas la umbră de arbori falnici, înveșmântați în culorile toamnei. Aici ghidul a început a povesti câte ceva din istoria modernă a orașului, despre perioada de influență politică sovietică, perioadă în care s-a numit "Orașul Stalin"... În perioada comunistă, Brașovul era unul dintre cele mai importante centre industriale ale țării. Cei mai vârstnici încă ne mai amintim de revolta muncitorească din 15 noiembrie 1987. Ea a adus orașului faima de focar de luptă împotriva regimului totalitar abolit prin revoluția din decembrie 1989, în urma căreia Brașovul a devenit "oraș-martir". Remarcând statuile fraților gemeni Ioan I. Lapedatu și Alexandru I. Lapedatu , importante personalități românești, bustul lui Ciprian Porumbescu , cunoscutul compozitor român, pentru scurt timp profesor de muzică la Gimnaziul Românesc din Brașov (Colegiul Național "Andrei Șaguna" de astăzi), precum și Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere , curând am ieșit din parc. Din Strada "După Ziduri" ni se semnalează Bastionul Fierarilor . Situat în colțul nord-vestic al Cetății Brașov, cunoscând de-a lungul timpului mai multe transformări datorate vicisitudinilor vremii, Turnul Fierarilor cu o istorie datând din 1521, a servit inițial scopurilor militare. A fost transformat apoi în depozit de cereale, iar din 1923 adăpostește Arhivele Brașovului găzduite până atunci de Casa Sfatului. În depărtare, ni se semnalează Turnul Negru . Construcția datând din sec. XV avea rol de observație și apărare. Lovit de fulger, turnul a fost incendiat, iar zidurile înnegrite de fum au fost motivul pentru care a fost denumit Turnul Negru. Remarcăm acoperișul de sticlă, desigur, un adaos mai nou. Lăsăm în dreapta Turnul Măcelarilor , apoi Turnul Alb și el văzut tot în depărtare. Turnul Alb, cu rol de apărare, prevăzut cu metereze și guri de tragere, era întreținut de breslele cositorarilor și arămarilor. Pentru că nu avem timp să ajungem la niciunul dintre aceste turnuri, mai înscriem ceva pe lista noastră de opțiuni viitoare și continuăm spre Parcarea "După Ziduri" Livada Poștei . Ne apropiem încet-încet de locul din care am plecat, încheindu-ne astfel turul pietonal, în grup. Am petrecut timpul alocat plimbării pietonale individuale tot în Piața Sfatului, loc de acum cunoscut nouă, tuturor. Împreună cu prietena mea de călătorie am admirat din nou construcțiile istorice și ne-am aventurat pe Strada Republicii - stradă pietonală în zona comercială a centrului istoric. Numită și Strada Porții pentru că la capătul ei se afla una dintre cele mai vechi porți ale cetății - Poarta Principală, în evul mediu strada era cunoscută drept Ulița Căldărarilor, acolo fiind grupați membri ai breslei căldărarilor. Important vad comercial al Brașovului medieval, strada a păstrat ceva din aspectul de atunci. Pietonală, cu terase amenajate direct pe caldarâm, mărginită de construcții cu fațade frumoase... Ca turist, este o plăcere să te plimbi pe acolo. La una din terasele care începeau deja să se aglomereze, am poposit și noi pentru a sorbi, grăbit, câte o cafea. În cele din urmă, pe același drum, am revenit în Bulevardul Eroilor, nu departe de parcul central - Parcul Nicolae Titulescu . Vis-à-vis de locul regrupării, admirăm Fântâna din Parcul Rudolf și chiar traversăm pentru a o studia mai bine. Alături se află Cercul Militar Brașov , o construcție monument istoric înălțată în perioada 1936-1946, numită pe atunci Cercul Ofițerilor. Ulterior am aflat că după construirea Cercului Militar Brașov, prin anii 1940, acest mic parc a dispărut și odată cu el și frumoasa fântână care a fost furată bucată cu bucată. Fântâna, datând din 1885, cea mai veche de acest fel din Brașov, a fost amplasată la început în fața Gimnaziului Românesc din Brașov (actualmente Colegiul Național "Andrei Saguna"), iar în 1910 a fost mutată în Parcul Rudolf. Ceea ce vedem astăzi este o reproducere realizată în bronz după o fotografie din 1903. Cam acesta a fost turul nostru pietonal în orașul de la poalele Tâmpei. Ne-a plăcut, în special mie ca fiind orașul unor frumoase aduceri aminte, dar și prietenei mele care, de atunci, mă tot întreabă când mergem la Brașov, doar noi două, pentru a-l vizita pe îndelete, punctând toate obiectivele care au fost doar bifate cu ocazia turului pietonal, în grup.