Castrum Carsium

Pornind de la Isaccea unde am fost cazați la Pensiunea Dunărea și am luat masa vis-à-vis, la Novio Pub & Grill, în drumul de întoarcere din scurta noastră vacanță pe meleaguri dobrogene, am făcut un popas de câteva ore la Hârșova. Era încă un oraș dunărean aflat pe lista mea, așa încât - până la o dată care ne va permite o vizită mai pe îndelete - trebuia să ne mulțumim cu doar atât. Nu aveam un plan stabilit înainte, nu știam ce mai putem vizita în afară de Cetatea Carsium, așa încât am oprit aproape de Penny Market, la Class-Flor - un restaurant cu o frumoasă terasă la etaj. Acolo, la o cafea și la un suc răcoritor, mai întrebând câte ceva, ne-am făcut planul de atac. Eu voiam să văd geamia despre care auzisem că este una destul de veche, iar soțul meu voia să ajungem la cetate, pe malul Dunării. Sclipirile aurii ale unor turle măiestuoase de sfânt lăcaș ne-au trezit amândurora curiozitatea și ne-au făcut să căutăm mai întâi biserica. Deplasându-ne înspre ea, pe Str. Decebal, aproape de interseția cu strada Revoluției, pe colțul unei clădiri modeste am zărit o placă pe care scria Muzeul Carsium . Deși internetul mă încunoștiințase că "Începând cu data de 01.06.2019 Muzeul Carsium se închide vizitatorilor în vederea verificării, inventarierii și ambalării corespunzătoare a patrimoniului pentru mutarea în viitoarea locație" și deci nu aveam șanse de a-l vizita, am oprit mașina și - din poartă - am făcut câteva fotografii intrării ferecate a muzeului. Dintr-o clădire alăturată, o doamnă m-a zărit și m-a invitat în curte. În timp ce fotografiam exponatele etalate la exterior, mi-a povestit în câteva cuvinte despre învățătorul Vasile Cotovu cel care - în primii ani ai sec. XX, în clădirea vechii școli - a pus bazele muzeului de la Hârșova. Inaugurarea muzeului a avut loc la 1 mai 1904 în prezența regelui Carol I şi a reginei Elisabeta. Războaie, distrugeri, mutări, strămutări, iar în ianuarie 1921 "Muzeul Regional Hârşova" își redeschide porțile, în locuinţa proprie a fondatorului. O placă de marmură montată cu această ocazie consfințește faptul că evenimentul a avut loc la 29 mai 1926, în prezenţa regelui Ferdinand şi a reginei Maria. Mult mai târziu, la 23 aprilie 2006, fostul rege Mihai și soția sa Ana au asistat la inaugurarea expoziției care ilustrează istoria de șapte milenii a așezării (din neolitic până la începutul epocii moderne). Dar, povestea amenajărilor și a reamenajărilor nu se sfârșește aici. În prezent Muzeul Carsium din Str. Revoluției, nr. 27, Hârșova, se pregătește pentru o nouă mutare. Pe căi întortocheate, ajutați de GPS, am ajuns în vârful dealului, în Str. Independenței, la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena . Marea parcare din fața sfântului lăcaș era aproape liberă, noi ajungând acolo într-o zi obișnuită, din mijlocul săptămânii. Apreciez că dintre toate lăcașurile de cult pe la care am trecut în Hârșova, doar Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena a fost deschisă. Nu era nimeni în interior, așa încât am putut admira în tihnă frumoasa pictură interioară și cele câteva vitralii. Zâmbind, pe ușa altarului și-a făcut apariția preotul care ne-a întâmpinat cordial și ne-a povestit câte ceva despre lăcașul în care slujește, înmânându-ne în cele din urmă un scurt istoric tipărit al bisericii. Trebuie să menționez că lăcașul este cu adevărat frumos. Zidurile sale albe și turlele aurii, strălucind în soare, se văd de departe. Merită să faceți un popas acolo dacă ajungeți la Hârșova. Dar, cum călătorului îi stă bine cu drumul, iată-ne din nou pe străzile orașului încercând să mai descoperim ceva. O clădire ruinată, dar care prin semeția pe care încă o etala ne-a atras privirile, ne-a făcut să cerem informații despre ea primului om care a trecut pe lângă noi. Bătrânelul ne-a răspuns amabil că acolo a fost Școala veche , prima școală din localitate, care a adăpostit ulterior muzeul. Tot el ne-a arătat Biserica ortodoxă Adormirea Maicii Domnului un frumos complex religios construit din lemn. N-am putut vizita și această biserică, porțile fiind încuiate, iar lăcașul în curs de restaurare. Monumentul Eroilor din Hârșova, executat de sculptorul Ion Schmidt Faur, inaugurat în anul 1924, reprezintă un ostaș în mărime naturală, cu arma în poziție de așteptare. Pe soclul în formă de trunchi de piramidă, realizat din piatră dobrogeană, în față, este încastrată o placă de bronz cu textul: "Eroilor hârșoveni morți pentru patrie în războiul pentru întregirea neamului 1916-1919. Comuna Hârșova și cetățenii ei - recunoștință" . Același text se poate citi și pe o placă de marmură albă montată pe peretele lateral al soclului, probabil cu ocazia mutării monumentului în actualul loc. Vis-à-vis de Monumentul Eroilor, o clădire lungă, fără etaj, având inscripționat deasupra intrării principale anul 1923, ne-a convins că ne aflăm în zona centrală veche a orașului. Despre zona centrală nouă a orașului, nu am a spune prea multe. Primăria orașului Hârșova în fața căreia se află un larg spațiu deschis dominat de o fântână arteziană, Casa de Cultură și Biblioteca orășenească se situează cam în același loc. Biserica Sf. Dimitrie cel Nou , un lăcaș de cult amplasat central, înghesuit între alte clădiri, era încuiată. Poarta de fier (închisă cu un zăvor) ne-a permis să ne apropiem și să admirăm sculptura migăloasă a ușii de la intrarea în sfântul lăcaș. Deasupra, pisania ne informează că biserica a fost înălțată în perioada 1995-2005, fiind sfințită la 30 octombrie. Sultan Mahmut Camii - Geamia Sultan Mahmut din Str. Vadului este unul dintre obiectivele care atrage cel mai mult pe vizitatori. Din păcate, nu o găsești deschisă întotdeauna. Am pătruns în curte, am fotografiat minaretul, zidurile exterioare și fântâna de abluțiune pe care am citit "Făcut de mine Hagi Mustafa Hagi Amiș 1904" . În privința anului construirii geamiei, există o contradicție pe care oricine o poate remarca citind informațiile de acolo. Panoul de la poartă, ca și marea placă montată pe zid care ne încunoștiințează că edificiul de cult musulman a fost construit în timpul sultanului Mohamed al II-lea, arhitectura interioară și minaretul fiind cele originale, datează edificiul cu anul 1812. Placa de marmută montată pe zid, datează edificiul cu anul 1815. Tot pe zid mai găsim o informație: "Această geamie a fost reparată de către oamenii de afaceri turci din București și de către Primăria orașului Hârșova în anul 2004" . Mai adaug faptul că, privind prin geamul ușii de la intrarea principală, poți vedea o parte din interior. Fotografiile însă, făcute prin geam, nu vor fi reușite. În drumul său, grăbind spre litoral sau - la întoarcere - spre casă, turistul vede în Hârşova un orăşel ca oricare altul de pe malul Dunării, unul dintre acelea care nu-ți pot trezi nicicum interesul. Arheologii sau cei interesați de trecutul îndepărtat știu că Hârșova - așezare cu o vechime de 7000 de ani - are multe de spus celor dispuși să asculte. Ca și noi în scurta noastră vizită acolo, locuitorii de astăzi ai orașului calcă neştiutori peste un oraş cu mult mai vechi, locuit cândva de alți oameni. Ceea ce se știe cu certitudine este că prin sec. XIX, în această zonă de la malul Dunării, se stabilesc mocanii ardeleni care pun bazele orașului modern. Construiesc prăvălii, depozite, case, iar pe dealul dinspre vest, o biserică și o școală monumentală care a adăpostit și un muzeu - primul muzeu din Hârșova. Ars în timpul primului război mondial, afectat grav în cel de-al doilea război mondial, orașul a decăzut în vremea comuniștilor, mulți locuitori părăsindu-l. Prin 1986 Nicolae Ceauşescu a decis să facă din Hârșova un oraș industrial. Clădirile vechi, din partea centrală, au fost demolate și s-au construit blocuri, iar în vecinătate a apărut o fabrică de sârmă și un șantier naval. Nu comentez câtă utilitate au avut sau mai au acestea. De fapt nici nu mai au, ruinele lor zăcând acum amestecate cu cele ale vechii Cetăţi Carsium. Revenind, trebuie spus că săpăturile pentru construcția platformei industriale au scos la iveală necropole străvechi. Din cavoul unui militar roman de rang înalt, descoperit la 30 iunie 1987, arheologii au scos la lumină fibule din aur şi inele cu sigiliu (pe care aveau dreptul să le poarte doar generalii imperiului), multe monede, dar şi alte piese prețioase incluse în echipamentul de paradă al marilor comandanţi. Pumnalul de paradă a permis chiar identificarea celui decedat. Pe armă scria: "Valerianus Vivas" - "Să trăieşti, Valerianus". Cetatea Carsium ridicată de împăratul Vespasian în a doua jumătate a sec. I d.H., fortificată și extinsă apoi de Traian în anul 103, în timpul războaielor dacice, a ființat aproape neîntrerupt până în 1829. Cetatea Carsium este acum aproape o necunoscută din punct de vedere arheologic, asta pentru că cercetările desfășurate de-a lungul mai multor campanii au fost și sunt îngreunate de suprapunerea cetății medievale peste cea antică, precum și de faptul că peste ruinele îngropate s-a înălțat o bună parte a orașului modern. Piatra de construcție a fost refolosită, vechile ziduri distruse. În anul 2009, în urma unor lucrări edilitare, a fost descoperită Poarta de Nord a Cetății Carsium. Panoul informativ pe care l-am văzut și l-am fotografiat ne spune că "Poarta de Nord a fost ridicată la reconstrucția cetății, la sfârșitul sec. III și începutul sec. IV. Intrarea pe poartă este apărată de două turnuri în formă de U. Cetatea a ocupat tot spațiul de aici până la Dunăre. În sec. VI cetatea a fost refăcută mult mai aproape de malul Dunării. Între strada Unirii și strada Carsium au fost descoperite ruine dintr-o fortificație romană mai timpurie." De aici, continuând în jos, spre Dunăre, vizitatorii pot vedea ceea ce a mai rămas din Cetatea Carsium. "Turnul comandantului", situat pe latura de nord a incintei mici, este o ruină înaltă de peste 9 m, iar "Zidul Portului", un zid monumental, lung de aprox. 40 m, cu găuri de foste ferestre, aflat chiar pe malul Dunării, marchează zona în care a existat portul din antichitate până la distrugerea cetăţii. Se știe că, stăpânită de turci între secolele XV-XIX, cetatea Carsium a fost martora unor sângeroase confruntări între Imperiul Otoman şi Imperiul Ţarist, suferind numeroase distrugeri. Tratatul de pace de la Adrianopol (1829) a obligat Imperiul Otoman să dărâme fortificaţiile de pe malul Dunării și astfel cetatea a fost distrusă complet. Pe locul ei va apărea Hârşova - orașul modern. Mutat, la reorganizare, în rubrica "Hoinar prin Dobrogea, #EXCURSII şi CĂLĂTORII - DOBROGEA continentală " (deja existentă pe sait) Am citit prin telefon articolul tău cumnatei mele, care este de felul ei din Hârșova, dar plecată de vreo 50 ani. A plâns! Nu are internet. Eu îl voi salva și când va veni pe la mine, să-l citească cu ochii ei.

Minivacanța în deltă și incursiunile care au urmat în orașele dunărene dobrogene ne-au prilejuit - pe lângă altele - cunoașterea unuia dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult pe care le-am văzut în ultima vreme. Spuneam în articolul precedent - Popas la Hârșova - că mocanilor ardeleni li se datorează așezarea modernă de astăzi. Veniți în această parte a țării prin transhumanţă, stabilindu-se definitiv aici, aceștia au simțit nevoia să aibă un lăcaș al lor pentru rugăciune. În 1772 diplomatul polonez Orlik spunea: "Creştinii din oraşul Hârşova m-au rugat să stăruiesc la Constantinopol să li se permită să clădească o biserică." Celor 16 familii de creştini ortodocşi care existau la Hârșova în 1854 li se alătură în următorii trei ani încă 35 de familii de ortodocși transilvăneni. Zona în care s-au stabilit, rămasă în memoria colectivă cu numele de "Varoş", era locuită numai de români. Nicolae Ţârca, și el ardelean la origine, venit în Hârşova în 1856, a sprijinit comunitatea românească de aici pentru ridicarea în Varoş a unei biserici. La îndemnul şi cu stăruinţa acestuia, în anul 1857 s-a ridicat - din chirpici, cu acoperiș din stuf - prima biserică românească din Hârșova. Lăcașul - al cărui hram era "Sfântul Nicolae" - a fost înzestrat de preotul slujitor Ioan Verzea - și el tot ardelean - cu icoane, cu cărţi de cult şi cu veştminte preoteşti aduse tot din Ardeal. Cu trecerea timpului, în special după cucerirea independenței și alipirea Dobrogei la patria mamă, numărul românilor din Hârșova a crescut, așa încât, la sărbătorile mari, bisericuța din chirpici acoperită cu stuf se dovedea neîncăpătoare. Din donațiile credincioșilor, dar și cu sprijinul Prefecturii Constanța și al Casei Regale, în perioada 1904-1909 (după alte surse 1893-1904) s-a înălțat la Hârșova o nouă biserică. Cu o suprafață de 478 m², construcţia a fost executată după proiectele întocmite de o echipă de specialiști condusă de arhitectul Grigore Nicolau, iar realizarea construcției a fost încredințată inginerului D. Bănescu. Biserica în stil bizantin, în formă de cruce, are temelie din piatră, pereți din cărămidă, pardoseală placată cu gresie și acoperiş de tablă. Lăcașul este unul dintre puținele din România înzestrat cu 7 turle. Acestea sunt dispuse astfel: una centrală - așezată pe naos, două principale - așezate simetric pe pronaos și patru mai mici care înconjoară turla centrală, toate prevăzute cu ferestre. Împrejmuirea executată de meșteri locali (fraţii Drumea) este din piatră şi fier. Noul lăcaș, cu hramul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" a fost sfinţit la 8 septembrie 1909. Profanată în timpul primului război mondial (fiind transformată în adăpost pentru cai) biserica a fost resfințită în 1919. Așa cum reiese din marea pisanie amplasată în pridvor, biserica a beneficiat în timp de mai multe reparații și îmbunătățiri, precum și de restaurarea picturii interioare. În vârful dealului, în Str. Independenței, am oprit în marea parcare din fața Bisericii "Sfinții Împărați Constantin și Elena", aproape liberă atunci, noi ajungând acolo într-o zi obișnuită, din mijlocul săptămânii. Intrarea flancată de chipurile Sfinților Petru și Pavel, are deasupra icoana hramului - Sfinții Împărați Constantin și Eleana, iar în partea superioară pisania. Pridvorul dreptunghiular, deschis și susținut de șase coloane, întâmpină cu fragmente biblice pline de învățătură: "Și când stați de vă rugați, iertați tot ce aveți asupra cuiva, ca și Tatăl vostru cel din ceruri să vă ierte vouă greșalele voastre" sau "Intra-voi în casa Ta sfântă Doamne, povățuiește și îndreptează calea mea" . Când am intrat, nu era nimeni în interior, așa încât am putut admira în tihnă frumoasa pictură interioară și cele câteva vitralii. Zâmbind, pe ușa altarului și-a făcut apariția cineva care ne-a întâmpinat cordial și ne-a povestit câte ceva despre lăcaș, înmânându-ne în cele din urmă un scurt istoric tipărit al bisericii. Ajutată de acest scurt istoric, în special pentru datele tehnice, precum și de fotografiile pe care - cu permisiune - le-am făcut în biserică, încerc să prezint interiorul. Sfântul lăcaș este iluminat natural - prin cele 26 de ferestre împodobite cu vitralii și artificial - de un candelabru cu nu mai puțin de 72 de becuri. Pictura - terminată în 1908 - a fost executată de pictorul ploieştean Toma Vintilescu. Pictorului italian Cantini i se datorează lucrarea "Lăsaţi pruncii să vină la mine" care se găseşte în pronaosul bisericii, pe partea stângă. Pronaosul dreptunghiular, de mari dimensiuni (27,30 x 17,10 m) susţinut de 6 stâlpi masivi cu capiteluri ornate, are strane de o parte și de alta. În partea dreaptă identificăm câteva scene biblice: "Visul lui Iacob", "Sfânta Cuvioasă Marina", "Martira Ecaterina", "Convorbirea lui Iisus cu samariteanca la puţul lui Iacob" și "Rugăciunea din grădina Ghetsimani". Peretele sudic este iluminat de 3 ferestre, pe cea din mijloc fiind ilustrată "Sfânta Maria cu Iisus". Deasupra ferestrelor este reprezentată "Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos". În partea stângă identificăm scenele: "Sfântul prooroc Ilie în pustietate", "Cuvioasa Paraschiva", "Sfânta martiră Elisaveta", "Mironosiţele la mormântul Domnului" și "Sfinții Cuvioşi Roman şi Ioan Damaschin". Tot pe această parte se găseşte şi amvonul. Iluminarea peretelui nordic se face tot prin 3 ferestre, pe cea din mijloc fiind înfățișată "Maica Domnului". Deasupra ferestrelor este picatată "Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim". De o parte şi de alta a pronaosului se găsesc icoane laterale, pe partea dreaptă "Iisus Hristos", iar pe partea stângă "Maica Domnului". Naosul este despărţit de pronaos printr-o deschidere largă. Are mai multe strane, dintre care două arhiereşti și este iluminat prin 6 ferestre. Pe partea dreaptă, fereastra din mijloc ilustrează pe "Sfântul Ioan Botezătorul", deasupra ferestrelor fiind pictată "Naşterea Domnului", iar pe partea stângă fereastra din mijloc înfățișează pe "Sfântul Ierarh Vasile", deasupra ferestrelor fiind pictată "Învierea Domnului". Dacă pronaosul este impodobit cu scene biblice, naosul este decorat cu tablouri înfățișând sfinți: "Sf. Doctor Cosma şi Sf. Doctor Pantelimon", "Sf. Martir Gheorghe şi Sf. Martir Teodor Tiron", "Sf. Martir Nichita Romanul şi Sf. Martir Dimitrie", "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena". Deasupra naosului se află turla centrală, reprezentând Pantocratorul - scenă cu Dumnezeu Tatăl binecuvântând. La baza acestei turle se află cei patru evanghelişti - Ioan, Luca, Marcu şi Matei, precum și cei patru profeţi - Ilie, Naum, Elisei şi Iona. Altarul de formă semicilindrică, acoperit de o calotă semisferică, este dominat de chipul Maicii Domnului. Catapeteasma montată în 1908 este din lemn de stejar și a fost sculptată de meșterul Babic din București. Culorile bine armonizate, bogăţia detaliilor, diversitatea fizionomiei personajelor, conferă tuturor picturilor din Biserica "Sfinții Împărați Constantin și Elena" - Hârșova o mare valoare artistică. Trebuie să menționez că în biserică, undeva lângă peretele nordic, m-am oprit studiind câteva tablouri înfățișând preoți slujitori la Biserica "Sfinții Împărați Constantin și Elena" - Hârșova, arestați și condamnați în timpul comunismului. De asemenea, mai trebuie menționat că în 1998 au început ample lucrări de reparații. Noua pisanie menționează toate aceste lucrări, precum și persoanele sau instituțiile implicate. De reținut că în 2010-2011 când au fost finalizate lucrările de reparații exterioare, cele șapte turle au fost acoperite cu tablă aurită adusă din Ucraina. 6 mai 2012 este data resfințirii Bisericii "Sfinții Împărați Constantin și Elena" - Hârșova. Dacă ajungeți la Hârșova, merită să faceți un popas la lăcașul din deal, un lăcaș cu adevărat frumos. Îl veți găsi cu ușurință pentru că zidurile sale albe și turlele aurii, strălucind în soare, sunt vizibile de departe.