Făgăraș Citadel

Doar puțin mai era până când se făcea anul de când nu mai ieșiserăm din casă decât în scopuri de-astea... de rutină zilnică sau săptămânală. Serviciu, piață etc. Multe s-au întâmplat în acest an și nu chiar dintre cele mai plăcute. Dar, csf? C’est la vie! Bucuroși le-om duce toate! Din fericire, lucrurile vin să se-așeze pe făgașul lor normal, așa că acum avem voie să ieșim din casă și-n scopuri de-astea, turistice. Și cum foști colegi de serviciu ai soției au organizat un fel de team building, dar fără teme corporatiste, am considerat că-i musai să ajungem și noi acolo. Acolo, la Sibiu, mă rog... lângă Sibiu, la Cisnădioara, că-i mai în centrul țării și să fie bine ca să nu fie rău pentru toată lumea. Și din Timișoara și de la Galați și de la Ploiești. Am primit notificare verbală (a se citi ordin fără putință de crâcneală) să mă ocup de mașină, de traseu, chestii de-astea. Și-n finalul notificării, așa... ca o vagă aducere aminte... parcă avem și Hanul Dragodana în drum spre Pitești – Sibiu. Cum facem să trecem pe lângă el în jurul prânzului? Trecem, dar la întoarcere. Mergem pe Brașov și ne-ntoarcem pe Valea Oltului. De ani de zile mă chinui să văd și eu Cetatea Făgărașului și mi se pare cea mai potrivită ocazie. Plus că la-ntoarcere ne oprim puțin și la Cozia. Trebuie să-i șoptesc și eu două cuvinte Măriei Sale Mircea. Bătut palma, toată lumea mulțumită, așa că vineri, 15 mai, am plecat la drum pe la șapte dimineața și pe la ora 10.30 am ajuns la Făgăraș. Și nu, n-am mers cu 40 la oră, dar în orice deplasare ne place să bem o cafea la un OMV în drum. Ori asta-nseamnă o oră, o oră și-un sfert de obicei. Mă uitasem eu pe hartă, așa c-am intrat în Făgăraș pe centura ocolitoare, iar la sensul giratoriu am intrat în oraș și după câteva sute de metri am ajuns exact în parcarea de pe latura estică a cetății. Parcare cu plată, 0,45 euro/oră sau 3,40 euro/zi. Plata prin aplicația lu’ cartof prăjit sau prin SMS. Am plătit prin SMS deși am un mare stres la chestia asta. Am pățit-o acum doi ani când am plătit parcarea tot prin SMS la Casino, la Constanța și luna următoare m-a sunat un tip de la compania de telefonie mobilă să-mi spună că a observat el că abonamentul meu nu e suficient pentru ce nevoi am. I-am explicat c-am plătit o parcare și de-aia am costuri suplimentare. Nimic, pentru el era clar că nevoile mele sunt altele. - Băi neică, am nelimitat în toate cele, iar în Tuvalu sau în Tonga nu vorbesc ca să am costuri suplimentare. Înțelegi că e de la plata unei parcări prin SMS? Am NE-LI-MI-TAT. - (să mor dacă vă mint) Vă dau dublu pentru decât doi euro în plus (asta cu” decât” mă doboară). -Îmi dai dublu? Deci tu crezi că infinit plus infinit fac doi infinit? Ți-aș sugera să faci niște meditații la mate, da’ știu sigur că-mi bat gura degeaba. La psiholog degeaba mergi.” Decât” doctoru’ Ciomu te mai face bine. Bănuiesc că acum am un asterisc în baza lor de date, ceva de genul” Nu sunați, nebun cu acte-n regulă” . Așa... am parcat deci pe latura estică a cetății, dar intrarea se face pe podul de peste șanțul cu apă de pe partea nordică. Cum treci podu’, înghiți nodu’, adică e casa de bilete. 30 de lei pentru adulți, 15 lei pentru pensionari, 10 lei elevi și studenți. Ca să termin cu accesul, programul de vizitare este de marți până vineri între orele 08.00-18.00, sîmbătă și duminică între orele 10.00-18.00. Lunea este închis. La casa de bilete, o doamnă cu chef de glume. -Un bilet de adult și unul de pensionar, vă rog. -Să vă văd și eu talonul de pensie. -Al meu? N-am. Aș vrea eu să am. Mai am 6 ani de câmpul, dealul, podișul și muntele muncii, doamnă! -Da’ ce? S-a votat să se muncească până la 80 de ani ? Vai de capul meu, mai am 30 de ani până la pensie? -Cum doamnă, vreți să ieșiți la pensie la 102 ani? Că de departe, mai mult de 72 nu vă dă nimeni. Ne-a bufnit pe-amândoi râsul, dar până nu i-am arătat talonul de pensie al soției nu ne-a crezut că e pensionară. Adevărul e că cine stă pe lângă mine rămâne veșnic tânăr 😊 Recunosc spășit că pentru vizita Cetății Făgărașului nu mi-am făcut lecțiile de-acasă. Și nici nu regret. Sunt panouri informative peste tot, în română și-n engleză. Am intrat și pe net, însă informațiile pe care le-am găsit sunt mult mai puține față de ce găsești la fața locului. Cum n-aveam niciun stres cu timpul, vremea a fost chiar frumoasă, am tot citit ce-am întâlnit pe circuitul de vizitare și o să încerc, succint, să reproduc aici chestii care mi s-au părut interesante. Pentru mine, iubitor de pietroaie vechi și într-o oarecare măsură de istorie au fost două ore pe care le-am” pierdut” cu folos. Șanțul cu apă din jurul cetății. Se pare că el exista și înainte de Gheorghe Rackozi, însă în timpul domniei acestuia, pe la jumătatea secolului al XVII-lea, zidurile de nord și de sud ale cetății au fost dublate. Bun, dar ce să pună între ele, astfel încât grosimea totală a zidurilor să ajungă la vreo opt metri? Păi... pământ. De unde atâta pământ? Băieți, puneți mâna pe lopeți și hai să lărgim și să adâncim șanțul cu apă. Pământul îl punem între zidurile de piatră, iar pentru umplerea șanțului cu apă facem noi un tunel secret și aducem apă din Oltul care trece pe lângă Făgăraș. Punem și-o stavilă și doar în cazuri de asediu dăm drumul și umplem total șanțul. În zilele noastre, șanțul cu apă nu mai oprește nici măcar inflația. Înțeleg că vara te poți plimba cu hidrobicicleta sau cu barca și zice-se c-ar fi gazdă și pentru niște lebede. Deși am făcut turul complet al cetății pe zidurile de apărare, n-am văzut nicio lebădă pe nicio latură a șanțului cu apă. După ce-am terminat turul pe zidurile de apărare, am intrat în curtea interioară a cetății. Pavată cu granit, cu bănci din blaturi de marmură, o fântână arteziană. Pe două laturi ale clădirii sunt doar birouri administrative sau niște uși pe care scrie” Accesul persoanelor străine strict interzis” . Practic, doar pe latura sudică ai acces în partea de vizitat a cetății. Se urcă scările până la primul etaj și ajungi la Muzeul Țării Făgărașului” Valer Literat” . Muzeul ocupă practic tot etajul unu al cetății și constă într-o înșiruire de săli succesive pe toate cele patru laturi. Direcția de vizitare este în sensul acelor de ceasornic. La intrare primești” papucei” de-ăia de plastic de pus peste încălțăminte, apoi” vânt din pupa” din sală în sală. Parcurgând sălile acestui muzeu obții nu numai informații despre Cetatea Făgărașului. Găsești aici o mulțime de date despre întreaga zonă a Țării Făgărașului. Pentru că în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, Țara Făgărașului devenise o zonă importantă a Transilvaniei acelei vremi. Primele săli prezintă exponate și date de când era lupul cățel. Cum că la început a fost doar o movilă de pământ, apoi s-a transformat într-o fortificație de lemn, iar după ce un incendiu de pe la mijlocul secolului al XIII-lea a distrus Cetatea, s-a început reconstruirea cetății cu ziduri de piatră. Se trece apoi în perioada lui Mihai Viteazul, care după ce a cucerit Transilvania și a unit-o cu Țara Romnească, a folosit Cetatea Făgărașului ca loc unde și-ar fi păstrat tezaurul domnesc. A dăruit Cetatea soției sale, Doamna Stanca. A folosit Cetatea ca loc de adunare a oștior, atunci când a început campania de cucerire a Moldovei. Perioada de vârf, ca importanță, a Cetății Făgărașului, a fost în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, după ce Gheorghe Rackozi a adus Cetatea la forma aproximativă pe care o are astăzi. Făgărașul devenise la un moment dat chiar mai important decât Alba Iulia acelor vremuri. Aici s-au ținut mai multe sesiuni de lucru ale Dietei Transilvaniei decât la Alba Iulia. Făgărașul devenise o importantă zonă în ceea ce privește meșteșugurile și comerțul. În jurul anilor 1,700, după ce Transilvania a devenit parte a Imperiului Habsburgic, Cetatea și-a pierdut din importanță. A fost folosită drept cazarmă pentru trupele imperiale. Iar după venirea comuniștilor la putere, ce putea să devină, că doar nu SPA &Welness? Închisoare pentru opozanții regimului. Într-una dintre săli am văzut un mecanism de tortură care se numește Mecanismul Fecioara de Fier. Condamnatului la moarte i se spunea că va fi iertat dacă săruta chipul Fecioarei de pe acest mecanism. Când mai avea un pas să ajungă, călca un mecanism care declanșa două cuțite ce-i străpungeau trupul și în același timp deschidea o trapă. Cădea într-o groapă la vreo 8 metri adîncime, care avea pe fund sabii cu tăișul în sus. Era tranșat ca la măcelărie. Se zvonește prin târg că... ăsta... Stâlpeanu, sau cum naiba-l cheamă... ceva care are în prefixul numelui un element de rezistență... stâlp, grindă... nu-mi aduc aminte acum, va merge de bună voie să sărute chipul Fecioarei. Sper ca mecanismul să funcționeze încă. Restaurarea Cetății a fost făcută cu simț de răspundere. Materiale de calitate, finisaje care să amintească cumva vizitatorului cam cum arăta un loc ca acesta acum câteva sute de ani. În fiecare sală găsești mici panouri informative care îți oferă informații despre ce reprezenta sala respectivă în vremurile de odinioară și eventual câteva cuvinte despre exponatele din sală. Mie, personal, mi-a plăcut foarte mult partea unde este prezentată organizarea breslelor vremii. Cu ierahia în bresle, cu funcții bine definite în cadrul fiecărei bresle, lada de” zestre” a breslelor, stemele lor. Cum” spionau” la vremea aceea. Faptul că Făgărașul era la mijlocul distanței dintre Brașov și Sibiu, i-a ajutat foarte mult pe meșteșugarii locului. Erau tot timpul la curent cu prețurile din Țara Românească și din inima Transilvaniei. Știau tot timpul ce ce” cere” în materie de haine și de obiecte casnice. Am aflat lucruri la care nu m-aș fi gândit și e interesant să observi că fiecare perioadă din istorie a avut, oarecum, cam aceleași” apucături” ca-n zilele noastre, doar mijloacele de lucru diferind. După ce termini turul Muzeului, poți urca încă un etaj pentru a vizita Sala Tronului. Ocupă toată latura sudică a Cetății și doar dacă apreciezi lucrătura în lemn de stejar este deja o minunăție că ai putut vedea această sală. Scaune și mese din lemn masiv lucrate cu o măiestrie desăvârșită. Am întrebat-o pe doamna care supraveghea sala dacă scaunele sunt din vremurile de glorie ale Cetății. Mi-a spus că doar trei sunt de-atunci și mi-a dat temă să le identific printre cele 40-50 de scaune identice expuse acolo. Evident că nu mi-am dat seama. Una peste alta, mi-a plăcut ce-am văzut. Am mai” astupat” o gaură din multele pe care le am despre ceea ce-ar trebui să văd în țara noastră. Nu știu cât de curând voi mai avea drum prin zonă, dar simt că dacă mai trec pe-acolo, o să mă opresc să mai văd odată Cetatea Făgărașului. La mine așa funcționează treburile. La a doua vizită cred că s-ar sedimenta cu adevărat informațiile. Om trăi și om vedea. N-aș vrea să închei fără să mai adaug vreo trei chestii, pentru cine e interesat. La întoarcerea spre casă am venit pe Valea Oltului - Râmnicu Vâlcea - Pitești – Târgoviște – Ploiești. M-am” suit” pe cele două bucățele de autostradă Sibiu-Boița și Curtea de Argeș-Pitești. E OK, dar, ca de obicei, rosturile de dilatație la pasaje și viaducte se puteau face mai bine. Apoi... Mănăstirea Cozia este în renovare. Nu se poate vizita, n-am găsit informații la fața locului despre durata lucrărilor. Slujbele se țin în Muzeul Mănăstirii?!? , iar la intrarea în Mănăstire au adus un container care funcționează pe post de loc unde se lasă acatistele și se pot cumpăra lumânări. Nimic nu se pierde, totul se transformă, parcă așa zicea Lavoisier, nu? 😊. Spre tristețea mea, n-am putut să-i spun Măriei Sale Mircea că m-au purtat pașii prin locurile prin care la un moment dat a călcat și el, atunci când, cu multă diplomație a luat Țara Amlașului și Țara Făgărașului de la Sigismund de Luxemburg. Și ultima, dar nu cea din urmă. Da, ne-am oprit duminică la Hanul Dragodana, despre care am scris acum... doi ani? N-o să mai scriu încă odată, însă confirm că rămâne în continuare un loc unde se poate mânca bine, la prețuri rezonabile pentru timpurile pe care le trăim. Ăăăăă, păi să închei, nu? Zile liniștite vă doresc. Nopțile? Să fie romantice!

N-am vrut să închei perioada cea mai turistică a anului fără o incursiune în zona Făgărașului. Circuitul "Povești din Țara Făgărașului" pe care îl aveam în vizor - ultimul pe care îl organiza agenția în acest an - cu plecare în 16 octombrie, era oferit doritorilor cu o oarecare reducere. Cu 183 euro, ni se promiteau multe povești și multe vizite în locuri atractive, unele mai văzute anterior, altele încă nemaivăzute, unele înscrise în program, altele oferite ca bonus. În plus, o cazare pentru 4 nopți într-o locație frumoasă, cu regim de masă demipensiune. Inclusiv pentru faptul că prietena mea de călătorie, fostă colegă de serviciu în anii tinereții, a marșat de îndată, n-am stat mult pe gânduri atunci când am contractat și acest circuit de 5 zile. Așadar, în ziua prestabilită - 16 octombrie 2022 - gata de drum, ne-am prezentat la locul de întâlnire cu grupul, acolo unde ne aștepta autocarul pentru îmbarcare. Când încă nu se luminase bine de ziuă, în grup de 35 de persoane, cu ghid însoțitor, am părăsit capitala luând drumul către munți. DN1 - același drum aglomerat pe care îl știm de o viață - străbătând Valea Prahovei cu stațiunile ei înghesuite, de astă dată nu ne-a făcut greutăți. Era duminică și probabil încă prea devreme pentru ca automobiliștii să se fi pornit la drum. Primul popas pentru vizită a fost făcut în Brașov , orașul de la poalele Tâmpei, pentru un tur pietonal în fostul burg medieval și prin Șchei. Biserica Neagră era închisă la ora trecerii noastre pe acolo (accesul vizitatorilor în interior, duminica, este permis începând cu ora 12.00), dar o plimbare prin Piața Sfatului și străzile din jur, o alta pe Strada Sforii - cea mai îngustă stradă din oraș, au fost câteva dintre momentele pe care am vrut să le imortalizăm în fotografii. Cetatea Feldioara , aflată la câțiva kilometri de Brașov, recent renovată, era un vis al meu mai vechi, așa încât m-am bucurat că am făcut un nou popas și acolo pentru a afla câte ceva din istoria Cavalerilor Teutoni, profund religioși, aprigi militari, dar și pasionați constructori. Nu sunt foarte multe de vizitat acolo, dar aerul medieval plutește peste tot. Dincolo de Feldioara, după aproape 8 km, poposim la Doripesco, un restaurant cu specific pescăresc, unde am servit masa de prânz. Tot un obiectiv recent reabilitat este și Cetatea Făgăraș , fortificație a principilor transilvăneni, dar și - mai aproape de zilele noastre - un aspru loc de detenție. Nu am avut prea mult timp pentru a explora cetatea așa cum aș fi dorit eu. Programul de vizite la cetate (la muzeele din interior) se apropia de sfârșit, așa încât am fost zoriți și deci ne-am urgentat vizita în interior. În zilele următoare, revenind în Făgăraș, vizitând orașul, am avut prilejul să-mi completez lacunele, inclusiv pe cele de la capitolul fotografii. Spre seară ajungem la Complexul Turistic Păstrăvăria Albota, locație de cazare minunat amplasată la poalele Munților Făgăraș unde urma să ne petrecem cele 4 nopți ale periplului nostru. Despre Complexul Turistic Păstrăvăria Albota voi scrie, conform regulamentului și al indicațiilor , un articol separat. Cea de-a doua zi a circuitului nostru a început cu un mic dejun copios, după care am pornit spre Mănăstirea Sâmbăta de Sus , remarcabila ctitorie brâncovenească renăscută din propria cenușă după atacul devastator al generalului Preiss în urma răzmerițelor religioase din Ardeal. Ansamblul monahal care include cea mai importantă școală de pictură de icoane pe sticlă din România, o colecție unică de carte veche, pergamente, scrisori și obiecte de cult, precum și Izvorul părintelui Arsenie Boca - sfântul Ardealului - era trecut de mult pe lista mea de opțiuni turistice. Vremea și vremurile nu mi-au permis să ajung aici decât acum, dar, mai bine mai târziu decât niciodată. În plus, deplasându-ne către Mănăstirea Sâmbăta de Sus, am avut prilejul să văd - din autocar - Pensiunea Miruna, locația în care ar fi trebuit să ne întâlnim la aniversarea în anul pandemic 2020. După ce am vizitat mănăstirea, cam în grabă după părerea multora, am revenit la autocar pentru a ne deplasa spre Izvorul părintelui Arsenie Boca. Ultima porțiune de drum se străbate la picior, calea îngustă, în pantă, nefiind propice unui autovehicul lung și greu. Dar, n-a fost mult de mers. Doar câteva sute de metri. În satul Lisa am avut prilejul de a vedea cel mai vechi ansamblu de instalații tradiționale din țară. Este perfect funcțional. Asta îmi amintește de Ansamblul de arhitectură tehnică populară din satul Sârbi - Maramureș pe care l-am văzut recent. Și aici, la Lisa, sunt etalate o vâltoare, un coș de îngroșat și utilaje care prelucrează un strai. În vâjâitul torentului adus prin jgheaburile de lemn, vâltoarea funcționa, așa încât am văzut arhaicele utilaje la lucru. Șona este un sat despre care nu mai auzisem și deci despre care nu știam nimic. În drum, din Făgăraș unde opriserăm pentru masa de prânz (la restaurantul Hotelului Bulevard aflat lângă catedrală) am preluat ghidul local pentru Șona. Era de fapt o tânără localnică, bună cunoscătoare a multor amănunte interesante. În centrul satului, în cel mai autentic peisaj rural, pe ulița principală cu bănci la fiecare poartă unde mai tăifăsuiesc sătenii în zilele de sărbătoare, am vizitat Fierăria lui Lazăr. A fost deschisă special pentru noi. Ni s-au arătat și ni s-au povestit multe acolo. Casa Albastră este o locuință renovată, vopsită pe fațada dinspre stradă cu albastru, firește. De aici și numele. Și la Casa Albastră ni s-a deschis și - eu, cel puțin - am intrat pentru prima oară în curtea unei case transilvănene, una dintre cele mai vechi de 100 de ani, cu ziduri înalte și cu porți ferecate, dincolo de care nici privirea nu poate pătrunde. Biserica satului, cu un recent acoperiș, nu a fost vizitată și în interior. I-am dat doar un ocol pentru că ne așteptau Piramidele de la Șona, două șiruri de dealuri conice, acoperite cu iarbă, greu accesibile până în vîrf. Localnicii le spun movile. Ele au pigmentat scurtul nostru popas în satul Șona. Și drumul până acolo a fost o mică aventură pentru unii dintre noi. Motivul? Același ca și în multe locuri. Autocarul mare și greu vrea drumuri bune și nu imașuri pe care pasc vite. Ne-a așteptat lângă ferma de la marginea satului, iar noi am luat pieptiș cărarea lată, cu urme de copite impregnate în pământul uscat. Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar arăta acest urcuș după o ploaie zdravănă. Cea de-a doua zi turistică în zona Făgărașului s-a încheiat cu o vizită la Biserica fortificată Cincșor . Această vizită era programată pentru o altă zi, dar pentru că ne aflam în apropiere și pentru a mai descongestiona programul zilei următoare, am forțat un pic timpul. Nici până aproape de acest obiectiv nu s-a putut deplasa autocarul. Trecerea peste un pod îngust și cam șubrezit, limita accesul autovehiculelor grele. Pe ulițele satului, prăfuiți de mașinile care treceau pe drumul doar pietruit, am admirat noile gospodării ale localnicilor, apoi am așteptat ghida de la biserică, apelată telefonic. Am mai fost în zonă, am văzut multe biserici fortificate, dar în puține am avut ocazia să și intrăm. Călătoria în grup are, între altele, și avantajul că vizitele la anumite obiective sunt programate și anunțate, grupul așteptat beneficiind și de explicațiile unui ghid local. Complexul Turistic Păstrăvăria Albota ne aștepta pentru cină și pentru binemeritata odihnă de noapte. Am ajuns acolo târziu, după lăsarea întunericului, obosiți cu toții după o zi turistică mai lungă decât de obicei. O nouă zi, alte locuri interesante de vizitat. Reședința de vară a baronului Brukenthal din Avrig era, de asemenea, un obiectiv la care doream de mult să ajung. În planul de călătorie pe care îl alcătuiserăm în ideea că vom ajunge acolo cu mașina noastră, doar noi doi, pe lângă alte obiective încă nevizitate, figura și Palatul Brukenthal inspirat de renumita reședință imperială Schönbrunn din Viena. Acum, în grup, admirăm vechea clădire, degradată, cu zone care necesită o grabnică renovare, dar și minunata grădină cu amenajări peisagistice de neegalat, precum și Oranjeria transformată într-un boem restaurant. În clădirea vechiului palat sunt amenajate două mici muzee - unul expunând sticlărie, iar celălalt arme și obiecte vestimentare medievale cu care te poți deghiza într-un vajnic luptător sau într-o veritabilă domniță din epocă. Am vizitat ambele muzee. Unii dintre noi s-au înveșmântat în straie medievale pentru a se fotografia. Orașul Avrig, orașul în care s-a născut Gheorghe Lazăr, are în centru o biserică de toată frumusețea. Cu pictură interioară foarte bine păstrată, cu mormântul lui Gheorghe Lazăr în fața intrării, biserica are și un preot care captivează atenția tuturor prin expunerea lui, ca și prin timbrul vocii sale. Ne-a plimbat prin istoria Transilvaniei, prin istoria Avrigului, dar și prin trecutul comunităților săsești și românești conlocuitoare. Brambura Park - un obiectiv neinclus în program, dar provocator pentru turiștii curioși - este o amenajare aflată la începuturile sale. Dacă aveți copii, mergeți acolo pentru că veți vedea - pe lângă un minizoo și un loc de joacă modern - o construcție răsturnată care se vizitează și în interior. Pe scurt, toate sunt cu josul în sus sau invers, cum vreți să-i spuneți. N-aș zice că m-a impresionat cine știe ce, dar am fost acolo pentru a putea povesti și altora despre acest nou parc, încă neamenajat complet, abia inaugurat la 1 iunie 2022. Pentru cei interesați, există acolo și un restaurant cu o mare terasă. La Pensiunea Brândușa am poposit pentru masa de prânz servită la restaurantul pensiunii, dar și pentru că alături se află Ferma de echitație . La ferma de echitație din Valea Avrigului, după masa de prânz, am aflat câteva detalii despre herghelie, am fotografiat caii, i-am hrănit cu fân și cu știuleți de porumb, iar cei care au dorit, au urcat în șa pentru o scurtă plimbare călare. Am văzut, am mângâiat și am fotografiat patru cai de curse, frumoși, uriași, așa cum nu am mai văzut. Această a treia zi a circuitului a fost parcă ziua nebuniilor. Ca și cum nu ne-ar fi fost de ajuns Brambura Park cu casa lui răsturnată și aventurile călare care au urmat, la Porumbacu de Sus am vizitat Castelul de Lut din Valea Zânelor - un loc parcă desprins din basmele copilăriei - un loc încântător în aceeași măsură și pentru noi, adulții. Și aici am făcut multe fotografii, dar și peste drum la Povestea Calendarului de asemenea un loc destinat mai mult copiilor, dar interesant și pentru adulți. Sunt acolo 12 căsuțe de forme bizare și de culori diferite. Fiecare este dedicată unei luni din calendar și are în fața intrării câteva versuri simple, închinate lunii calendaristice pe care o reprezintă. Multitudinea obiectivelor înghesuite în cadrul unei singure zile turistice a făcut să fim puși în situația de a alege unul sau altul dintre obiectivele propuse sau - așa cum a fost cazul ultimelor două obiective - să alergăm încercând să le cuprindem pe ambele în același prea scurt interval de timp. Eu le-am văzut pe ambele, le-am fotografiat și voi putea povesti nepoților despre ele, dar a doua oară nu mai calc pe acolo. Mai are România și alte curiozități de arătat. Cea de a patra zi a circuitului avea un program opțional. Am remarcat că agenția turistică obișnuiește să introducă în circuit și astfel de "zile opționale", cu cost suplimentar. Dacă acestea ar fi incluse din capul locului în programul întregului circuit, ar fi deranjant oare pentru cineva? Ține atât de mult agenția să afișeze prețuri mai moderate, dar care de fapt nu sunt cele reale? Că doar cei care optează pentru aceste circuite o fac pentru că vor să viziteze și nu pentru a sta o zi întreagă desprinși de grup, în hotel. În fine, cu 20 euro cost suplimentar, după micul dejun, am intrat și în a patra zi a circuitului "Povești din Țara Făgărașului". Mai fusesem la Cârța , am și scris despre Abația cisterciană Cârța , dar revederea acestei impetuoase construcții gotice, acum o ruină frumoasă, a fost o reală bucurie pentru mine. În plus, bucurie a fost și faptul că am beneficiat de explicațiile unei persoane îndreptățită să facă asta. Nu pentru istoria cistercienilor sau a abației pe care o vizitam. Toate acestea le știam din documentările anterioare. Cel care ne-a primit - preotul lăcașului săsesc - o persoană cu multă elocvență și haz în exprimare, te face să-l asculți cu plăcere, uitând de trecerea timpului, până îngheți în biserica neîncălzită. În afară de picanteriile pe care le strecura când și când în expunerea lui (amănunte pe care nu aveam cum să le aflăm din documentațiile deja publice), din punctul meu de vedere, noutățile zilei au fost Casa memorială "Badea Cârțan" de la Cârțișoara , locul din care celebrul țăran român a plecat spre Roma, Paris și Ierusalim, precum și spectaculosul drum Transfăgărășan pe care nu am reușit să ajung până acum. De fapt nu e vorba de întregul parcurs Transfăgărășan, ci numai de porțiunea Cârțișoara - Cabana Bâlea Cascadă, drum străbătut cu autocarul, prin păduri îmbrăcate în splendidele culori ale toamnei, de ascensiunea cu telecabina până la Bâlea Lac, apoi de parcursul pietonal prin tunelul de la Paltinul pentru a admira cealaltă parte a muntelui, cea dinspre Argeș. Peisajele frumoase, aerul curat de la înălțime, crestele înzăpezite, soarele strălucitor, apoi ceața care s-a lăsat dintr-o dată, poze, foarte multe poze și un prânz servit la Cabana Bâlea Lac, au fost suficiente pentru o singură zi. Rămân însă cu regretul că nu am străbătut întregul traseu al Transfăgărășanului așa cum făcuserăm în urmă cu câțiva ani pe Transalpina . În drumul de întoarcere, în cea de-a cincea zi a circuitului, am vizitat Moara Ohaba care se află în grija celei de-a patra generații de proprietari, o instalație surprinzătoare prin vechimea ei, care mai macină chiar și în zilele noastre. Nu ni s-a făcut și o demonstrație practică pentru că o parte din instalație se află în revizie. Anul viitor Moara Ohaba împlinește 150 de ani de viață activă, o vârstă frumoasă care trebuie sărbătorită așa cum se cuvine. La poalele Carpaților, virăm spre Șinca Veche pentru a afla secretele mănăstirii rupestre, pol energetic și parte a așa numitului triunghi dacic spiritual. N-am prea dat atenție nici polului energetic și nici triunghiului dacic spiritual. Pot spune însă că mi-a plăcut plimbarea pietonală de 1,2 km până la intrarea în incintă și chiar aleea în pantă, bine amenajată, care duce în coasta muntelui în care sunt scobite două biserici alăturate și anexele necesare viețuirii vechilor călugări. Nu intru în amănunte. Poate că timpul îmi va îngădui să revin cu detalii în alte review-uri. Drumul de întoarcere la București nu a fost lung și nici prea greu. La Poiana Mărului am poposit pentru masa de prânz la Pensiunea Flori de Măr, apoi - după ce am străbătut fără probleme de trafic vestita Vale a Prahovei - am mai făcut un scurt popas la Ploiești pentru a debarca doi turiști și pe ghid, după care, doar cu șoferul, am plecat întins spre București. Am ajuns cu bine, încă pe lumină, în același loc de unde plecaserăm în urmă cu 5 zile. Nu vreau să fac aprecieri generale privind circuitul "Povești din Țara Făgărașului". Știu că părerile pot fi împărțite, că ceea ce-mi place mie altora poate să nu placă. Voi spune totuși că acest circuit relativ ieftin (183 + 20 euro excursia opțională) implică suficient de multe cheltuieli suplimentare. În afară de mesele de prânz care nu erau incluse în ofertă și care costau destul de mult, taxele de intrare la unele obiective au depășit orice așteptare. Cazarea la Complexul Turistic Păstrăvăria Albota a fost foarte bună cel puțin din punctul meu de vedere, iar mesele servite acolo - micul dejun și cina în patru zile - au fost apreciate de toată lumea. Și despre acestea, cu detalii voi reveni într-un articol viitor.

În prima zi a circuitului Povești din Țara Făgărașului , după un popas la Brașov pentru un tur pietonal, după un alt popas la Cetatea Feldioara aflată la numai câțiva kilometri distanță și apoi un altul, la Doripesco, pentru a servi masa de prânz, iată-ne, în sfârșit, intrând în Făgăraș! Cetatea Făgărașului este fără îndoilală cel mai important obiectiv turistic din oraș și - desigur - nu putea să lipsească nici din programul nostru de vizite în grup. Am ajuns acolo în a doua parte a zilei, așa încât vizita la muzeu a fost făcută cam în viteză, mai ales în partea ei finală. Autocarul ne-a lăsat în Str. Mihai Viteazul, aproape de Podul Secundar aflat pe latura opusă centrului civic, Podul Principal, cel dinspre Primărie, fiind supus unor lucrări de refacere. Am fost plăcut impresionați de amplasamentul cetății, de zidurile sale robuste și mai ales de șanțul de apărare care încă mai dăinuie, plin cu apă de Olt, umbrit de sălcii și animat din când în când de câteva lebede. Se spune că aceste elegante păsări de apă au viețuit aici de secole, înaintașele lor primindu-și zilnic rația de "pâinișoară". Este o plăcere să te plimbi prin jurul cetății, admirându-i zidurile mărețe, turnurile robuste și vechiul șanț de apărare. Abia în zilele următoare, când am revenit în oraș, am avut răgazul să facem această plimbare frumoasă, lumina soarelui ajutându-ne cu mult mai bine în imortalizarea imaginii cetății în fotografie. Nu-mi amintesc să mai fi fotografiat vreodată o cetate oglindită în apă. Atunci, la prima noastră vizită, n-am avut timp de prea multe contemplări. Pe latura estică, am traversat șanțul cu apă și ne-am îndreptat întins spre poarta de intrare. Am trecut pe lângă casa de bilete ignorând-o (pentru noi, ghidul s-a ocupat de procurarea biletelor după ce colectase banii în autocar). Program de vizitare și taxe de acces Sunt în măsură să informez că grupurile organizate (minim 15 persoane) beneficiază de explicațiile unui ghid local și de o prezentare a istoricului cetății. Programul de vizitare este: Marți - Vineri în intervalul orar 8.00-17.00 (cu ultima intrare la ora 16.00) și Sâmbătă - Duminică în intervalul orar 9.00-17.00 (cu ultima intrare la ora 16.00). Taxa de vizitare este de 20 lei/persoană - adulți și 10 lei/persoană - elevi, studenți, pensionari. Copiii mai mici de 7 ani, precum și persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora beneficiază de acces gratuit. Pentru neprofesioniști, nu se percep taxe suplimentare pentru fotografiere sau filmare. De recomandat este ca înainte de a planifica o vizită la Cetatea Făgărașului, mai ales dacă intenționați să o faceți pe cont propriu, să accesați site-ul obiectivului pentru a vedea - pe lângă scurte prezentări ale cetății și ale muzeului "Valer Literat" - ultimele informații privind expozițiile și evenimentele organizate acolo, dar și eventualele schimbări ale programului de vizită sau ale taxelor de acces. Vizita noastră la Cetatea Făgărașului Cetatea construită din piatră în sec. XIV, pe locul unei fortificații mai vechi, din lemn și pământ, datând din sec. XII-XIII, are formă de patrulater neregulat, cu laturile orientate către cele patru puncte cardinale. În fiecare colț a fost înălțat câte un turn - Turnul Temniței (în partea de nord-est), Turnul Thomory (în partea de sud-est), Turnul Roșu (în partea de sud-vest) și Turnul Negru (în partea de nord-vest). Intrarea în curtea interioară se face printr-un portal, de fapt o rămășiță a Turnului Pestriț, înglobat ulterior în zidul exterior. Zidurile de apărare care înconjoară fortificația, adăugiri datând de la începutul sec. XVI, cu mai multe anexe lipite de laturile estice și vestice, au și ele, la fiecare colț câte un bastion - Bastionul Cuptorului , Bastionul Toboșarului , Bastionul Ioan Szabo și Bastionul cu jgheaburi . În curte, prima care ne-a atras atenția a fost Casa Temnicerului din Turnul Temniței . Am dat năvală cu toții în încăperile reci, întunecoase și neprimitoare, privind uimiți zidurile groase, din cărămidă și instrumentele de tortură utilizate în evul mediu - cătușe pentru mâini și pentru picioare, butucul cu secure și paloșul călăului, lanțuri cu greutăți sferice, din fier și altele asemenea. Într-o firidă remarcăm ceea ce pare să fi fost vatra în care se încingeau cleștii și celelalte instrumente metalice de tortură. Fecioara de Fier, cel mai de temut instrument de tortură, a fost ceva despre care încă nu auzisem nici din cele citite, nici cu ocazia altor vizite la muzee. Cușca strâmtă, de metal, este prevăzută cu cuțite care-l străpung pe condamnat chinuindu-l până la moarte atunci când este închis acolo. Despre Turnul Temniță de la Făgăraș construit în sec. XVI, se spune că în perioada comunistă (1948-1960) a fost închisoare politică, aici fiind încarcerați mulți oameni, unii fără a fi judecați sau condamnați. Datorită condițiilor inumane de detenție, aici și-au pierdut viețile 166 de persoane. Uimiți de cele ce vedeam aici, am uitat că timpul nostru de vizită la Cetatea Făgăraș este limitat. Mulți dintre noi au început să se fotografieze în cadrul lugubru al temniței, cât mai aproape de instrumentele de tortură. Ghidul, plecat să ne aranjeze vizita în muzeu, nu ne mai găsea. În cele din urmă, după întrunirea grupului, am fost zoriți spre scările care duc la muzeu. În grabă, am apucat totuși să observ - în dreapta intrării în clădire - două plăcuțe care informează că acolo se află atât Muzeul Ţării Făgăraşului "Valer Literat" , cât și Biblioteca Municipală "Octavian Paler" . Pe holul de la etajul unu, în dreapta, vedem blazonele familiilor nobiliare care au stăpânit - pe rând - domeniul, alături de un mare panou cu o lungă lista cu numele stăpânitorilor Cetății Făgăraș (cu anii marcând perioada de început și de sfârșit a stăpânirii lor), precum și cu schema și cu un scurt istoric al cetății. Am intrat mai întâi în Sala Tronului , dar nu înainte de a ne pune supraîncălțările de plastic, acei papucei albaștri, protectori. Un ghid local s-a înfățișat de îndată și și-a început prezentarea. Sala inaugurată acum câțiva ani, sala în care acum câteva sute de ani au fost primiți soli din Țara Românească și din Moldova, din Polonia, de la Înalta Poartă și de prin alte părți, sala rotundă, cu ziduri de piatră și mobilier de epocă (e drept, confecționat în zilele noastre, la comandă, cu bani grei de la bugetul local), are jilțuri și candelabre care amintesc de vremuri de mult apuse. Iluminatul discret nu ne-a ajutat în obținerea unor imagini prea frumoase din acest interior. Câteva picturi moderne, precum și steagurile României și Uniunii Europene completau - nu știu cât de inspirat - decorul acestei încăperi de epocă. Nu vreau să reproduc istoricul de peste 600 de ani al Cetății Făgăraș. Cei interesați vor găsi cu siguranță suficiente detalii. Aici, e suficient să amintim că Cetatea Făgăraşului este cel mai impunător monument al ţinutului, unul dintre cele mai mari şi mai bine păstrate din ţara noastră şi chiar din Europa. Complexul feudal fortificat de la Făgăraş, început a se construi la finele sec. XIV în scop de apărare împotriva incursiunilor tătare și otomane, a cunoscut transformări și adăugiri succesive timp de aproape trei secole (până la mijlocul sec. XVII). Ștefan Mailat, fiul unui boier din zonă, intrând în posesia domeniului feudal Făgăraș, a întărit cetatea dublându-i zidurile de apărare. Importante lucrări au fost întreprinse și în vremea principilor Balthazar Báthory, Gabriel Béthlen (care construiește cele patru bastioane) şi Gheorghe Ráckóczi I (care lărgește şanţul de apărare din jurul cetăţii umplându-l cu apă din Olt). În urma acestor lucrări, ca și a altora, de înfrumusețare, Cetatea Făgăraşului - centrul politico-administrativ al marelui domeniu al Făgăraşului - a devenit un impunător ansamblu medieval și o fastuoasă reşedinţa princiară. Demn de amintit este și faptul că în 1599, cucerind cetatea, Mihai Viteazul a dăruit-o soției sale, Doamna Stanca. Un bust al acesteia, realizat de Spiridon Georgescu în 1938, la propunerea lui Nicolae Iorga, poate fi văzut și astăzi în Făgăraș, pe Str. Mihai Viteazul, aproape de cetate. Pe soclul monumentului stă scris: "Aici a suferit toate umilințele și amenințările, pentru că a cerut dreptate neamului său, chinuită și apoi veșnic nemângâiata soție a lui Mihai Viteazul, Doamna Stanca. " De asemenea merită menționat și faptul că în anul 1657 principesa Zsuzsanna Lorantffy (soția principelui Gheorghe Rákóczi I), stăpână a domeniului feudal, a înființat la Făgăraș prima școală de nivel mediu, cu limbă de predare română, școală care a funcționat sub patronajul său. Mai sunt și altele de spus despre Cetatea Făgăraș sub stăpânirea habsburgică și din perioada ulterioară, dar mă opresc aici. Muzeul Ţării Făgăraşului "Valer Literat" Și aici, o nouă serie de supraîncălțări de plastic, papuceii albaștri, protectori. Supraveghetoarea nu ne-a întrebat de bilete, doar ne-a îndemnat să ne grăbim pentru că programul de vizite s-a încheiat. Așa încât, am început o goană nebună prin sălile muzeului, oprindu-ne doar din când în când pentru a admira câte ceva sau pentru a fotografia ceea ce ne atrăgea atenția cel mai mult. Informații despre acest muzeu am obținut doar acasă, din documentările personale. Muzeul Ţării Făgăraşului "Valer Literat" este un muzeu mixt (istorie, artă, etnografie, arheologie, religie), este muzeul unei întinse perioade istorice și a unei întinse zone etnografice. Vizitatorii au la dispoziție numeroase detalii scrise referitoare la exponate, de aceea este necesar să mergeți acolo doar după ce v-ați asigurat că aveți suficient timp la dispoziție. Eu am fotografiat în grabă câteva dintre ele urmând ca acasă să încerc a descifra textul fotografiat. Palidă documentare la fața locului! Muzeul Ţării Făgăraşului "Valer Literat" a fost înfiinţat în anul 1923 pe baza colecţiei etnografice a profesorului Valeriu Literat (1885-1972), reprezentant de frunte al vieţii culturale din Făgăraş în perioada interbelică. La început, până în 1951, muzeul a funcţionat sub patonajul "ASTRA", apoi i-a fost atribuit un sediu şi a primit statut de instituție de stat. Până în 1981 s-a numit Muzeul "Cetate Făgăraş", apoi, până în 2004 s-a numit "Muzeul Ţării Făgăraşului". Din anul 2004 - pentru cinstirea memoriei celui care i-a pus bazele - muzeul a fost denumit Muzeul Ţării Făgăraşului "Valer Literat". Muzeul are un bogat patrimoniu, peste 20000 de piese grupate în colecții de arheologie, arme, numismatică, documente și carte românească, lapidarium, sticlărie, artă plastică, ceramică populară, port tradițional, ţesături, icoane pe sticlă, ouă încondeiate, arta lemnului și alte meşteşuguri. Expoziţia de bază a muzeului este structurată în trei secţiuni: Istoria Ţării Făgăraşului (arheologie, epoca medievală, epoca modernă şi arme), Etnografia Ţării Oltului (ceramică, ţesături, port popular, interior ţărănesc, icoane) și Galeria de sculptură Virgil Fulicea (1907-1979), o donație a artistului plastic contemporan făgărăşean. Pentru importanța deosebită a acestui obiectiv, precum și pentru faptul că Cetatea Făgăraș adăpostește Muzeul Ţării Făgăraşului "Valer Literat", precum și Biblioteca Municipală "Octavian Paler" - alte obiective culturale importante ale orașului, consider că Cetatea Făgărașului merită vizitată de oricare dintre noi. Deși vizita noastră a fost cam pe fugă, cel puțin în ultima parte, sunt totuși mulțumită că începutul a fost făcut. Când voi reveni în Făgăraș, cu mai mult timp la dispoziție, sper să pot vizita din nou cetatea, mai pe îndelete. Bifând acest important obiectiv din Făgăraș în chiar prima zi a minicircuitului nostru Povești din Țara Făgărașului , ne-am continuat drumul încă vreo 35 km până la Arpaşu de Sus. Spre seară ajungem la Complexul Turistic Păstrăvăria Albota , locație de cazare minunat amplasată la poalele Munților Făgăraș unde urma să ne petrecem cele 4 nopți ale periplului nostru. Despre Complexul Turistic Păstrăvăria Albota am scris, conform regulamentului și al indicațiilor , un articol separat.

Recitesc programul alcătuit de mine pentru ceea ce ar fi trebuit să fie minicircuitul nostru în zona Avrig-Făgăraș planificat atunci când nu aveam cum bănui ce surprize ne va rezerva soarta. Pentru a evita aglomerația de pe Valea Prahovei, optaserăm pentru drumul spre Pitești, apoi pe Valea Oltului, spre Sibiu și de acolo spre Făgăraș, cu popasurile de rigoare. Una dintre cazări trebuia să fie la Hotel Bulevard din Făgăraș. N-a fost să fie așa. La Hotel Bulevard am ajuns mai târziu, cu ocazia circuitului Povești din Țara Făgărașului pe care l-am făcut în octombrie 2022. Nu am fost cazați acolo. Am servit doar o masă de prânz la restaurantul hotelului și ne-am întâlnit cu ghidul local pentru Șona - un sat situat la numai 8 km de Făgăraș, un sat despre care nu auzisem nimic până atunci și nu știam de ce este trecut pe harta turistică a zonei. În Făgăraș nu am avut planificat un tur pietonal în adevăratul sens al cuvântului, dar pentru că am revenit de multe ori în oraș, puțin câte puțin, pietonal, am făcut cunoștință singuri cu așezarea de sub zidurile vechii cetăți medievale. Orașul Făgăraș este situat pe DN1, la distanțe aproape egale de Brașov (66 km) și de Sibiu (76 km), pe malul Oltului, la poalele Munților Făgăraș. La ieșirea din oraș, spre Brașov, se află centrul geografic al României. Coordonatele acestui punct - conform specialiștilor - sunt: 45º50' latitudine nordică și 24º59' longitudine estică. De-a lungul timpului, Făgăraşul a fost centrul politico-administrativ al ţinutului - reşedinţă de district (până în 1886), de comitat (1886-1918) și de judeţ (1918-1950). În 1968, în urma reorganizării administrativ-teritoriale, fostul judeţ Făgăraş a fost inclus în judeţul Braşov. Aflată în umbra cetăţii medievale care a avut de înfruntat mai multe asedii și incendieri, așezarea zguduită de câteva cutremure mari, inundată de apele învolburate ale Oltului, decimată de ciumă și de alte boli, a avut mult de suferit. De aceea, în afara cetăţii care a rezistat peste veacuri, în Făgăraș nu vom găsi construcţii mai vechi de sec. XVII. Zestrea de monumente istorice datând din sec. XVII-XVIII este și ea foarte săracă. Programul de sistematizare a orașului Făgăraş a avut în vedere construirea unui centru civic într-un perimetru situat în zona de sud-vest a cetăţii, oferind astfel vizitatorilor posibilitatea de a parcurge, pe o suprafaţă restrânsă şi într-un timp relativ scurt, etape ale vechii şi ale noii istorii a localităţii. În triunghiul format de fosta piaţă, cetatea medievală şi noul centru civic vizitatorul poate realiza o călătorie în timp, de la vechea aşezare feudală la micul târg de odinioară şi la modernul oraș de astăzi. Cetatea Făgărașului este fără îndoilală cel mai important obiectiv turistic din oraș și - desigur - nu a lipsit nici din programul nostru de vizite în grup. Am ajuns acolo în a doua parte a zilei, așa încât vizita la muzeu a fost făcută cam în viteză, mai ales în partea ei finală. Știam că Cetatea Făgăraşului este cel mai impunător monument al ţinutului, unul dintre cele mai mari şi mai bine păstrate din ţara noastră şi chiar din Europa, de aceea, în programul planificat a-l efectua pe cont propriu, intenționam o cazare în oraș, aproape de cetate, putând astfel să o vizităm pe îndelete. Complexul feudal fortificat de la Făgăraş, început a se construi la finele sec. XIV, a cunoscut transformări și adăugiri succesive timp de aproape trei secole (până la mijlocul sec. XVII). Văzând-o astăzi, dându-i ocol și remarcându-i robustețea, n-ai crede că la început a fost doar o fortificaţie din lemn, înconjurată de un șant cu apă şi un val de pământ. Șanțul cu apă provenind din Olt încă mai există, iar ca să ajungi în cetate trebuie să-l treci pe unul dintre cele două poduri. Atunci când am fost noi acolo, accesul se făcea numai pe Podul Secundar, aflat pe latura opusă centrului civic, Podul Principal, cel dinspre Primărie, fiind supus unor lucrări de refacere. Pentru importanța deosebită a acestui obiectiv, precum și pentru faptul că cetatea adăpostește Muzeul Ţării Făgăraşului "Valer Literat" - un alt obiectiv cultural important al orașului, am scris despre Cetatea Făgărașului un articol distinct. Catedrala "Sf. Ioan Botezătorul" sau - mai simplu - biserica din centru, nu scapă vederii nici unui vizitator al orașului în primul rând pentru faptul că este amplasată în centru și în al doilea rând pentru că este frumoasă, strălucitoare și falnică. Edificarea catedralei a început în 1995. Exteriorul este finalizat, dar în interior încă mai este de lucru. Construită în stil neobizantin, de dimensiuni considerabile (33 m lungime, 30 m lățime și 50 m înălțime), biserica placată la exterior cu calcar și cărămidă decorativă, în nuanțe de crem și roșcat, are toate cupolele aurite. La intrare există un mic magazin de obiecte religioase, loc în care se pot face și donații sau se pot lăsa pomelnice. Am intrat cu toții în biserică. Nu am beneficiat de explicațiile unei persoane din partea locului, doar am admirat în tăcere și am fotografiat nestingheriți interiorul impresionant, deși nefinalizat. Imensa încăpere dotată cu scaune și bănci pentru credincioși este pardosită cu marmură deschisă la culoare, decorată din loc în loc cu simboluri creștine - peștii, porumbelul, vulturul, corbul, acvila, pomul vieții... Ferestrele mari permit luminii naturale să pătrundă în interior, așa încât fotografiile cu detalii ale interiorului ne-au reușit destul de bine. Biserica având ca ocrotitori pe Sfântul Ioan Botezătorul, pe Sfinții Părinți Ioachim și Ana, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, pe Sfinții Martiri Brâncoveni și pe Părintele Arsenie Boca, are trei altare, toate deosebit de fin executate. Ușile împărătești ale altarului principal sunt adevărate lucrări de artă. Candelabrul din fața altarului este de asemenea impresionant. Am lăsat pentru final mențiunea că biserica nu este pictată în interior. Fie pentru că încă nu sunt fondurile necesare, fie pentru că meșterii cei mai iscusiți nu au fost găsiți, pereții catedralei așteaptă de ani buni să fie decorați. Pe iconostas, în locurile în care - probabil - vor fi pictate chipuri de sfinți și scene religioase, în prezent sunt icoane. Monumentul Eroilor aflat în partea de răsărit a bisericii, într-un spațiu deschis, ușor de remarcat, este un obelisc așezat pe un postament în trepte și omagiază eroii făgărășeni căzuți pentru țară. Monumentul "Badea Cârțan" aflat lângă Casa Municipală de Cultură și lângă Primărie , pe Str. Mihai Viteazul, vis-à-vis de cetate, amintește de una dintre cele mai importante personalități ale Transilvaniei. Despre celebrul ţăran român, analfabet în anii adolescenţei, apoi autodidact, învățând să citească în timp ce mergea cu oile la păscut, luptător pentru drepturile românilor din Transilvania, am aflat mai multe vizitând Muzeul Etnografic și Memorial "Badea Cârțan" din Cârțișoara. Vă recomand să-l vizitați dacă vă aflați în zonă. Lângă monument, pe o placă, se pot citi câteva informații despre Badea Gheorghe Cârțan, iar pe soclul monumentului sunt inscripționate câteva cuvinte atribuite marelui Nicolae Iorga: "Cu gândul la frăția latină a cutreierat Europa cerând dreptate pentru poporul român". Monumentul Doamnei Stanca - din Str. Mihai Viteazul, este un bust al Doamnei Stanca, soția lui Mihai Viteazul, sculptură realizată de Spiridon Georgescu în 1938, la propunerea lui Nicolae Iorga, prin "Gruparea Femeilor Române" filiala Făgăraș. Pe soclul monumentului stă scris: "Aici a suferit toate umilințele și amenințările, pentru că a cerut dreptate neamului său, chinuită și apoi veșnic nemângâiata soție a lui Mihai Viteazul, Doamna Stanca. " Despre clădirile moderne ale orașului Făgăraș nu vreau să vorbesc. Sunt la fel ca în toate orașele. Blocuri de locuit, magazine la parter... Le putem descoperi și singuri, într-o simplă plimbare. Hotel Bulevard - Făgăraș este însă una dintre clădirile noi, moderne, care ar trebui menționată. Beneficiind de o amplasare privilegiată în oraș, la intersecția a două străzi importante, vis-à-vis de Catedrala "Sf. Ioan Botezătorul", Hotelul Bulevard ne-a oferit un prânz bun în restaurantul său de la parter. Pentru că nu am fost cazați acolo, nu știu cum sunt serviciile pe care le oferă, dar cred că din balcoanele împodobite cu flori ale camerelor, oaspeții se pot bucura de frumoase vederi asupra Cetății Făgărașului și a centrului orașului. Restaurantul hotelului, cu o capacitate de aprox. 200 de locuri, oferă preparate din bucătăria românească tradițională. Tot aici, după cum spuneam, ne-am întâlnit cu ghidul local pentru satul Șona , obiectiv la care urma să ajungem în partea a doua a zilei. Cei care au mai mult timp la dispoziție în Făgăraș, pot vizita Biserica evanghelică din oraș, Casa Micu-Klein - locuința episcopului român unit Ioan Inocențiu Micu-Klein în perioada 1729-1737 sau pot încerca să găsească Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial , lucrare realizată în 1931 de sculptorul Dănilă Scheneider. Iar când vă plimbați pe străzile orașului, amintiți-vă că pe acolo au trecut atâtea și atâtea personalități ale istoriei noastre - voievozi și principi, importanți oameni de cultură, oameni politici, dar și oameni simpli..., oameni care au fost.

De ceva timp mi-a incolțit in cap idea de a face o traversare din Munții Iezer in Munții Făgăraș, două masive muntoase dragi mie. Ideea a prins viață odată cu invitația primită de la Ilinca de a face o tură de patru zile, la inceputul lunii iulie, de la Cabana Voina la Lacul Urlea cu coborâre in Breaza, Brașov. Deși tura impunea parcurgerea a peste 50 de km cu ruccsac ceva mai greu decât de obicei, nu am stat prea mult pe gânduri și am răspuns pozitiv invitației. Ne-am intalnit așadar in dimineața zilei de 2 iulie, in comuna Lerești. Aici am lăsat mașinile cu care am venit și ne-am urcat intr-un microbuz, inchiriat cu scopul de a ne duce la Cabana Voina și de a ne recupera după patru zile, din Breaza. Vremea nu arăta prea bine, o ploaie puternică ne-a insoțit până in Lerești. Pentru prima zi de mers nu a fost emis chiar și un cod portocaliu de ploi. Mă pregătisem așadar să trag o udătură zdravănă. Inainte să vă povestesc insă despre traseu, voi spune câteva cuvinte despre echipamentul avut. Ruccsac de 40 l; Pânza de la cort (am impărțit un cort de două persoane cu o prietenă); Sac de dormit de trei sezoane, cu temperatura de confort la – 8 grade C. Primus cu o butelie mică; Mancare liofilizată pentru patru zile (dimineața și seara); batoane de ciocolată, fructe uscate; geacă din puf, geacă pentru vânt și ploaie, un softshell, pantaloni scurți, pantaloni de trekking și suprapantaloni rezistenți la ploaie; două tricouri, o bluză cu mânecă lungă din merinos (cu care am dormit), o pereche de șosete impermeabile și incă una normală, pentru drumeții de vară; Șervețele umede, un prosop mic ușor, trusă mică cu medicamente utile, plasture, și obievcte stricte de igienă. Nu au lipsit bețele de trekking, mănușile, o căciulă, două buff-uri, frontală cu baterii de schimb și două baterii externe pentru ceas și telefon. Si cel mai important, ghete trei sezoane, cu talpa ceva mai rigidă. Cam asta a fost ce am avut in rucsac și pe mine, nu am cântărit rucsacul, dar, cu tot cu apă (cel puțin doi litri am nevoie la o tură de o zi), cred ca ajungea pe la 12 Kg. Prima zi: Cabana Voina-Refugiul Iezer La câteva minute după ora 10.00 am ajuns la Cabana Voina de unde a inceput prima zi a aventurii noastre pe munte. Planul inițial era să urcăm până pe Vârful Roșu, unde să punem corturile. Dar, in funcție de starea v remii, urma să decidem la Refugiul Iezer dacă mai urcăm sau ne oprim și innoptăm acolo. De la Voina la Refugiul Iezer se poate ajunge pe un traseu marcat cu bulină albastră, de aproape cinci ore, sau pe un altul, marcat cu cruce albastră, ceva mai lung, de aproximativ șase ore. Iarna, singurul traseu pe care se poate ajunge la Refugiul Iezer este cel marcat cu cruce albastră, primul fiind mult mai expus avalanșelor. Despre acest traseu am mai povestit intr-un review anterior, este tot așa de solicitant, urcând de la 940 m, altitudinea Cabanei Voina până la 2135 m unde este amplasat refugiul. Spre plăcuta noastră surpriză, ploaia s-a oprit, și câteva crâmpeie de cer albastru se vedeau printre copaci. Poteca urcă prin pădure, la inceput destul de abrupt, apoi ceva mai lin, pe o curbă de nivel, ca să continue in forță, intr-un urcuș susținut, după ce iese in golul alpin. Am urcat eu destul de bine jumătate din drum, dar in ultima parte, greutatea din spate a inceput să apese tot mai mult pe umerii șl picioarele mele. Nu obosisem foarte tare dar nu puteam să țin ritmul cu mult mai tinerii mei parteneri de tură. Deși i-am spus că nu am probleme, că nu mă rătăcesc și că ajung și eu, mai incet, Ilinca nu m-a lăsat și a stat pe lângă mine, incurajându-mă. In golul alpin apăruseră și rhododendronii, un motiv in plus pentru a mai face câte o oprire pentru fotografii. Puțin după ora 15.00 am ajuns la Refugiul Iezer. Eram toți cam obosiți, Vârful Roșu era ascuns in nori, așa că am decis să nu mai continuăm și să petrecem prima noapte la refugiu. Un alt motiv care a inclinat balanța in favoarea opririi la refugiu a fost și existența apei. Dacă am fi continuat urcușul ar fi trebuit să luăm rezerve suplimentare de apă, atât pentru prepararea mâncării cât și pentru consumul de a doua zi, până când ajungeam la un izvor. Am profitat de timpul petrecut la refugiu și am făcut o scurtă plimbare la lacul din apropiere, Iezer, cum mai este cunoscut. In luciul albastru al lacului se oglindeau pe de o parte rhododendronii iar pe de alta fâșiile de zăpadă existente incă pe culmi. De cealaltă parte, spre Leaota și Bucegi, norii dădeau spectacol, plimbându-se deasupra culmilor muntoase. Nu am mai pus cortul, nu eram decât noi la refugiu, iar acesta oferă condiții destul de bune de innoptat. Refugiul are trei incăperi, două pentru dormit, prevăzute cu priciuri, și una pentru luat masa, cu o masă mare și câteva scaune. Refugiul are panouri solare care alimentează o priză unde se pot incărca aparatele foto sau telefoanele. Sunt două sobe, dar lemnele trebuiesc aduse de mai jos, de pe traseu. In zona Lacului Iezer și a refugiului există semnal telefonic destul de bun. M-am culcat destul de devreme, cred că inainte de ora opt seara. Eram obosită iar a doua zi urma să plecăm la șapte dimineața și aveam un drum lung de parcurs. Am dormit foarte bine in linștea munților. Pe la unu noaptea m-am trezit și am ieșit puțin, era senin, stelele străluceau pe cer, anunțând vreme bună. Ziua a doua: Refugiul Iezer-Vârful Roșu-Curmătura Oticu-Varful Mezea- Curmătura Mezei – Curmătura Brătilei Așa cum am stabilit, a doua zi, la șapte dimineața am pornit la drum. Nu am mancat nimic, urma să incepem traseul cu un urcuș susținut, așa că am lăsat micul dejun pe mai târziu, când urma să ajungem pe Varful Roșu. De la Lacul Iezer se poate urca spre Crucea Ateneului pe marcaj punct albastru, urmând apoi traseul de creastă, pe lângă Varful Iezerul Mic, până pe Vârful Roșu. Noi insă nu am mai urcat spre Crucea Ateneului, ci am urcat direct spre creastă, pe un drum nemarcat, ieșind mult după Varful Iezerul Mic. Am economist astfel timp și am scurtat puțin traseul. Până in creastă am urcat printr-o zonă stâncoasă, printer lespezi mari. Nu a fost ceva dificil, doar că urcam susținut. Intrasem déjà in impărăția rhododendronului, culmile munților purtând mândre haine roz. Peisajul devenea din ce in ce mai frumos, mă opream des ca să privesc in spate unde lacul devenea din ce in ce mai mic, parcă inghițit de o mare roz amestecată cu câteva pete de zăpadă. Aproximativ jumătate de oră a durat urcușul până in creastă, după care am pornit pe drum marcat cu bandă roșie, până la Varful Roșu, cel mai inalt vârf al Munților Iezer, cu o inălțime de 2470 m. Aici am făcut o primă pauză pentru fotografii și ca să mâncăm ceva. Vremea ținea cu noi, erau ceva nori care se plimbau pe cer, dar cel puțin deocamdată, nu păreau periculoși. De pe Vârful Roșu incepe traseul care duce in Munții Făgăraș, traseu marcat cu triunghi roșu. A urmat o coborâre accentuată, de aproximativ 600 m diferență de nivel, pe niște lespezi din piatră, in prima parte, apoi ceva mai ușoară, printr-o pădure de jnepeni, până in Curmătura Oticului. După ce am trecut de coborârea pe lespezi, am intrat din nou in impărăția roz. De o parte și de cealaltă, culmile erau colorate in roz cu petice verzi. Pe partea stângă se ridicau, semeți și foarte frumoși, Colții Cremenii iar in dreapta erau Lacurile Boarcășului din căldarea cu același nume. Dacă ar fi fost complet senin s-ar fi putut vedea mai mult din crestele Făgărașilor, fiind vizibil, pe lângă Vârfurile Urlea și Dara, trapezul Viștea-Moldoveanu. Dar, nu le poți avea pe toate, așa că ne-am mulțumit cu nebunia de roz care ne inconjura. Nu vezi oricând munții colorați in roz! După ce am trecut printr-o pădure deasă de jnepeni, pe unde abia reușeam să găsim poteca, am ajuns in Curmătura Oticului. Aici, chiar in dreptul potecii, se află un izvor, foarte important pentru refacerea proviziilor de apă. Am făcut o nouă pauză ceva mai lungă, să ne mai refacem puterile. Ne-a grăbit ploaia, care a inceput in timp ce mâncam. Din fericire a ținut doar câteva minute, dar ne-a făcut să pierdem ceva timp cu imbrăcatul și dezbrăcatul hainelor de ploaie. După ce treci de Curmătura Oticului poți spune că intri in impărăția Munților Făgăraș, drept pentru care a urmat o serie de urcușuri și coborâșuri, așa cum se obișnuiește in acești munți. Din Curmătura Oticului am urcat ușor, pe o curbă de nivel, ocolind Varful Oticului (2044 m). Urcușul a continuat până in apropiere de Varful Mezea, la 2113 m, de unde am coborât pînă in Curmătura Mezei, la 1865 m. Ce urmează? Bineințeles, o nouă urcare, până sub vârful Cățunu, la 2206 m altitudine. Oboseala incepea să iși spună cuvîntul, umerii mă dureau, picioarele le simțeam grele, mergeam la aproximativ 50 m in spatele grupului. Corpul imi spunea să mă opresc dar mă făceam că nu il aud, și mă incurajam să merg mai departe. Partenerii de drumeție m-au ințeles, eram doar lidera de vârstă a grupului! Oricum, am observat că și cei mai tineri obosiseră, la un moment dat chiar ei au solicitat o pauză. Dar, cu toată oboseala, tot mai găseam resurse să admir priveliștile și să fac câteva fotografii. La un moment dat, de sub nori a au apărut stâncile Pietrei Craiului, care păreau foarte aproape. Norii insă incepeau să se adune, acoperind complet crestele Făgărașilor. Deși inițial, prognoza pentru următoarea zi prevedea vreme bună, după cum arătau norii, nu prea aveam mari speranțe. Dar am continuat să urcăm ușor până la vest de Vârful Brătilei (2274 m) de unde a inceput coborârea finală spre Curmătura și Refugiul Brătilei, la 2125 m altitudine. La aproximativ 10 minute de Refugiul Brătilei am găsit un izvor, care cred că este sezonier. Ne-am refăcut proviziile de apă, știind că la refugiu apa era puțin mai jos de șa. După 10 ore de mers, in care am parcurs 18 Km cu 1050 m diferență pozitivă de nivel, am ajuns la Refugiul Brătilei. Aici, vremea ne-a făcut o surpriză neplăcută. S-a schimbat brusc, s-a lăsat o ceață deasă și a pornit un vânt extrem de puternic. De fapt, a fost primirea făcută de Munții Făgăraș, care ne-au amintit că aici vântul și ceața sunt la ele acasă. Ne-am adăpostit toți in micul refugiu, sperând să se mai potoleasă vântul ca să putem pune corturile. Refugiul din Curmătura Brătilei este mult mai mic decât cel din Iezer, locuri de dormit pe niște priciuri sunt pentru maxim cinci persoane. Vântul nu s-a potolit, bătea atât de tare, incât aveam impresia că va lua refugiul pe sus. Pentru că nu aveam loc toți opt să dormim in refugiu, trei dintre noi au reușit să găsească un loc mai adăpostit unde au montat două corturi. Eu am dormit in refugiu, ascultând toată noaptea vântul care părea că vrea să rupă ușa. A inceput și o ploaie puternică, care a completat aspectul nefavorabil al vremii. A fost o noapte friguroasă, cu temperaturi in jur de zero grade C. Ziua a treia: Curmătura Brătilei – sat Dejani In cea de a treia zi urma să continuam traseul până la Lacul Urlea, trecând prin Curmătura Zârnei și urcând Vârfurile Dara și Hârtopul Darei (chiar dacă erau puțin in afara traseului). Dimineața insă, vremea nu arăta deloc bine. Vântul incă bătea destul de tare, era ceață, iar prognoza meteo spunea că va fi urât și că va ploua. Am făcut o mică ședință de grup și am decis că era mai bine să coborâm. Era păcat să mergem prin ceață și ploaie pe creastă, să nu vedem nimic, și să ajungem uzi la Urlea. Am mâncat, ne-am echipat și am inceput coborârea prin căldarea Dejanilor, pe marcaj triunghi roșu. Inainte insă de a incepe coborârea, am profitat de existența semnalului la telefon și am sunat șoferul microbuzului ca să vină să ne ia din Dejani. Coborârea era destul de abruptă, printre stâncării alunecoase și grohotiș. Am trecut de izvorul Radului (loc de alimentare cu apă) și am continuat atenți să coborâm. Am dat și de două porțiuni abrupte, acoperite cu zăpadă. Am coborât pe lângă ele până am găsit un loc fără zăpadă, pe unde am putut să trecem. Nu aveam colțari, nu era potecă bătută in zăpadă iar riscul de alunecare era destul de mare. Poteca coboară pe lângă pârâul Dejanilor, care in multe locuri inundase poteca. La un moment dat a trebuit să trecem un podeț din lemn, foarte alunecos. Bineințeles că am alunecat și am căzut, din fericire nu in apă. Am dat insă cu fundul zdravăn de podeț, și am tras și o sperietură grozavă. Am continuat trecerea in patru labe, luindu-mi exemplul și o prietenă care se afla in spatele meu. După ce am trecut de cabana de vânătoare Valea Radului, am ieșit in drum forestier, pe care am meeers, peste 6 km. Ploaia și-a făcut și ea simțită prezența, demonstrându-ne că am luat decizia potrivită să coborâm. Oricum, când am ajuns in Dejani, intreaga creastă a Făgărașilor era acoperită de nori, deci erau slabe șanse să prindem vreo fereastră de vreme bună. Așa cum vorbisem, in Dejani, acolo unde incepe drumul asfaltat ne-a așteptat microbuzul care ne-a dus la mașinile noastre in Lerești. Au fost trei zile foarte frumoase, petrecute pe munți, departe de aglomerație și de căldura orașului. In ultima zi am plecat de la un grad C0 (cat era in Curmătura Brătilei) și am ajuns in București la 26 de grade C0. In cele trei zile am intâlnit doar doi turiști, la sfârșitul turei, pe drumul forestier din Dejani. Din păcate nu am văzut capre negre, urși sau alte animăluțe, dar am văzut in schimb mulți bujorei de munte sau rhododendroni. Traseul poate fi făcut de orice iubitor al muntelui cu o condiție fizică bună spre foarte bună. Nu este dificil din punct de vedere tehnic, este doar epuizant fizic. Iarna insă acest traseu devine dificil. Sper ca fotografiile să vă convingă de frumusețea acestor locuri! Munți, râuri, cascade, flori și mulți, mulți bujori de munte Sus-jos pe culmile muntoase, cea mai bună rețetă pentru relaxare. Ajungi epuizat și adormi imediat. Mutat, la reorganizare, în rubrica "La pas prin M-ții #Iezer-Păpuşa, M-ȚII IEZER-PĂPUȘA" (deja existentă pe sait)