Constanța - Roman mosaic

În circuitul nostru de 3 zile în Delta Dunării , la întoarcere, drumul ne-a condus prin Cheile Dobrogei. Atât programul excursiei, cât și ghida ne asigurau că vom trece și chiar vom poposi într-o zonă cu peisaje unice, fascinante și că vom fi uluiți de spectacolul naturii, de cheile adânci și de formațiunile geologice pe care le vom vedea acolo. Rezervația Cheile Dobrogei se află în partea central nord-estică a județului Constanța, pe teritoriile administrative ale comunelor Cogealac, Grădina, Mihail Kogălniceanu, Pantelimon, Săcele, Siliștea și Târgușor. Este străbătută de DJ222. Venind dinspre Constanța, în localitatea Mihail Kogălniceanu, se continuă cam 13 km spre Târgușor, pe DJ 222. În mijlocul comunei, un indicator informează că - urmând drumul spre dreapta, după 9 km te afli deja în Cheile Dobrogei. Drumul este asfaltat, marcat și nu prea circulat (cel puțin așa era când am trecut noi pe acolo). Tot în Târgușor există un indicator care te conduce spre Mănăstirea Casian și 'Bănuții Dobrogei' - o altă zonă cu formațiuni carstice deosebite. Cheile Dobrogei pot fi admirate și din mersul mașinii, drumul de câțiva kilometri, sinuos, dar nu în pantă, având de o parte și de alta aglomerații de calcar care alcătuiesc stânci cu forme bizare, perfecte pentru fotografii turistice. Tocmai de aceea, chiar și cel mai grăbit călător ar trebui să poposească aici măcar un sfert de oră. Cheile Dobrogei reprezintă una dintre cele mai frumoase și mai cunoscute atracții din județul Constanța. O vizită aici, în acest loc special, nu este doar o ieșire în natură, ci și ocazia de a încerca să pătrunzi în îndepărtatul trecut geologic al Dobrogei, să-ți imaginezi truda naturii care a modelat cu perseverență, în milioane de ani, munții de calcar și gresie de aici. Se spune că eroziunea a transformat înălțimile de peste 1000 m în culmile pe care le vedem noi astăzi, culmi care măsoară doar câteva zeci de metri. Cheile Dobrogei oferă ocazia de a evada din agitația orașului, de a petrece câteva ore în natură, la aer curat. Unii preferă să facă escaladă, alții drumeții, explorare de grote și peșteri sau pur și simplu să încerce a descoperi ceva din flora sau fauna specifică zonei (ghida ne spusese că vom vedea popândăi, dar... nu am văzut niciunul). Există însă și dintre aceia care - uitând sau ignorând regulile de protecție a mediului înconjurător - fac picnicuri cu manele încingând grătare chiar în rezervație deși există panouri care informează că în Rezervația Naturală Cheile Dobrogei sunt interzise parcarea, camparea și grătarele. Într-un loc larg, cu iarba uscată de arșița verii, la marginea șoselei, autocarul a oprit, iar noi am beneficiat de timp de relaxare și de explorare a împrejurimilor. Era puțin după orele amiezei, soarele ardea cu putere, așa încât unii dintre noi au căutat umbra unei stânci și au rămas acolo, alții au pornit de-a lungul șoselei pentru a privi iarba, florile și stâncile, iar alții, câțiva, printre care și eu, am intrat în prima grotă. Era o crăpătură în stâncă, nu prea adâncă, dar frumoasă în felul ei. O cărare bătătorită - semn că pe acolo au urcat și alții înaintea noastră - cărare situată lângă grotă, ne îndemna la urcuș. Nu prea eram pregătită pentru așa ceva (având sandale în picioare), dar mi-am zis că încet, cu grijă, pot ajunge și eu sus. Și am ajuns. Imaginea panoramică asupra cheilor înconjurate de stânci spectaculoase a meritat micul efort de a ajunge sus. I-am compătimit pe cei care - din diverse motive - preferând umbra stâncii, nu au urcat cu noi. În timp ce turiștii vizitează cheile pentru peisajul spectaculos pe care îl oferă, geologii le apreciază pentru vechimea lor și pentru importanța recifilor jurasici de vârstă paleozoică. Ei spun că Cheile Dobrogei sunt cele mai vechi chei din România, ele având o vechime de aproape 2 milioane de ani. Tot ei spun că 'Inițial, acele stânci aveau peste 1000 de metri înălțime, însă agenții externi, apa, vântul, apele curgătoare, le-au erodat continuu, până au ajuns la înălțimea actuală, de puțin peste 100 de metri. Cheile Dobrogei oferă un peisaj impresionant datorită caracteristicilor geomorfologice, paleontologice, botanice și faunistice. În cadrul sitului există două peșteri de mare importanță paleontologică și arheologică - Peștera La Adam și Peștera Gura Dobrogei. În Peștera La Adam au fost investigate 80 de specii de fosile jurasice și a fost descoperit un molar de Homo sapiens fossilis'. Specialiștii au identificat aici un număr de peste 600 de specii de floră endemică și rară. În ceea ce privește fauna sunt bine reprezentate diferite specii de reptile, păsări răpitoare și chiroptere. Din punct de vedere paleontologic, calcarele din zona Cheile Dobrogei adăpostesc cel mai bogat punct fosilifer cu faună mezojurasică din Podișul Casimcei. În perimetrul sitului se află mai mult de 10 peșteri. Două dintre ele sunt mai mari și mai cunoscute pentru că au fost studiate de speologi - Peștera Gura Dobrogei (sau Peștera Liliecilor) descoperită de istoricul și arheologul Vasile Pârvan și Peștera La Adam. Nu am vizitat niciuna dintre acestea. Se spune că nu sunt accesibile și nici amenajate pentru turiști. Reținem însă că ambele prezintă o deosebită importanță. În Peștera Liliecilor au fost descoperite dovezi ale existeței umane pe aceste locuri - unelte și fragmente de ceramică neolitică, precum și obiecte din metal datând din epoca fierului. De notat că peștera adăpostea colonii de lilieci (aceștia dând și nume peșterii), condițiile optime, cu zone de adăpostire (atât pentru iarnă, cât și pentru vară), oferind și în prezent liliecilor un mediu bun pentru viețuire. În Peștera La Adam, în urma cercetărilor de specialitate, au fost descoperite numeroase fosile, cea mai importantă fiind un molar de Homo sapiens fossilis, cu o vechime de aprox. 100.000 de ani. Au mai fost găsite pietre cioplite despre care se spune că au făcut parte dintr-un altar închinat Zeului Mithra - Zeul Luminii. Reținem că formațiunile calcaroase din Rezervația Cheile Dobrogei sunt foste recife coraliere ale Mării Tethys. Pe marginea DJ222 putem vedea atoli de dimensiuni mai mici, iar la "Bănuții Dobrogei" atoli de dimensiuni mai mari. Zona a căpătat această denumire deoarece, privind din aer, forma circulară a atolilor seamănă cu niște monede. Atolii reprezintă o grupare de colonii de corali. Aceste insule inelare de corali se formează în mările calde din schelete de corali și au uneori înălțimi și diametre de zeci de metri. Stâncile din Cheile Dobrogei reprezintă atoli prietrificați în decursul a milioane de ani, după retragerea Mării Tethys. Atolii din Cheile Dobrogei au înălțimi de 30-50 m și o formă cilindrică, de pâlnie sau de potcoavă. Merită să încercăm a-i descoperi? Eu cred că da. Din păcate, de astă dată nu am avut timp și pentru prospecțiuni geologice de amatori. Mi-ar fi plăcut. Mai reținem că zona Cheilor Dobrogei a fost declarată - prin Hotărârea de Guvern nr. 1284 din 24 octombrie 2007 (privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) - Arie de Protecție Specială Avifaunistică. Aceasta se întinde pe o suprafață de 10.929 ha. Într-adevăr, cele mai importante peșteri sînt cele 2 pomenite, inclusiv din punct de vedere turistic. Alături de o a treia, peștera Casian, care e mai mult un soi de „scorbură” , o mică văgăună unde pesemne a stat cîndva un pustnic, iar azi adăpostește un mic altar. Nici una din ele nu se află în Cheile Dobrogei, ci în apropiere. Spun asta pentru cei interesați să le vadă. Peștera Casian se află într-o mică faleză de calcar pe malul sudic al rîului Casimcea, lîngă mănăstirea Sf. Ioan Casian. Acces auto din zona gării Tîrgușor. Iar celelalte 2 se află pe valea Visterna, o zonă căutată pentru ieșiri la iarbă verde, străbătută de drumul Tîrgușor - Gura Dobrogei. Nu sînt amenajate, dar se pot vizita destul de ușor, și sînt ușor de găsit. La Adam e tot un fel de văgăună de mici dimensiuni, în schimb Peștera Liliecilor de la Gura Dobrogei e destul de mare și nu se poate vizita în întregime fără echipament. Dar se poate intra pe unele galerii doar cu lanterna. Între Casian și Visterna se află și podișul unde se găsesc Bănuții Dobrogei.

Perioada sejurului: 14 ÷18 august 2024 Ehhh... alegerea asta a fost puţin cu cântec, mai exact a survenit în urma schimbării planurilor iniţiale, din motive de sănătate. Planificasem o ieşire de câteva zile în minivacanţa de Sfânta Maria la Canakkale împreună cu Roxana şi familia ei, ba chiar rezervasem şi eu o cameră la hotelul ales de ea. Nu eram eu prea împăcată cu faptul că mai prinsesem doar o cameră economy, micuţă şi fără balcon ☹, dar eram convinsă că m-aş putea descurca acolo, aşa cum făcusem de multe alte dăţi în Turcia mea dragă de care nu mă satur niciodată. Nu-i vorbă că găsisem eu şi alte opţiuni de cazare în zonă, mult mai pe gustul meu şi la preţuri cel puţin duble sau triple :D, dar ideea era că dacă mergem împreună să şi stăm tot împreună. Complicaţiile medicale ivite la finalul vacanţei de Paşti petrecute la Lisabona nu se rezolvaseră cu toate investigaţiile făcute, astfel că medicii i-au contraindicat categoric soţului meu drumurile atât de lungi cu maşina şi aşa am fost nevoită să renunţ la Turcia, cu tot regretul. Nedorind nici să stau acasă în singurele mele zile de vacanţă din cursul verii, a trebuit să mă reorientez şi să caut cea mai apropiată destinaţie de Bucureşti, iar alegerea a fost simplă: Mamaia! Alegerea hotelului a fost încă şi mai uşoară. După o scurtă trecere în revistă a hotelurilor care mai aveau disponibilităţi în vârf de sezon şi care acceptau un sejur de doar patru nopţi, am decis să mergem la Majestic Mamaia, la care mai fuseserăm cazaţi şi în septembrie 2015 şi în august 2016, chiar dacă aveam informaţii certe că serviciile scăzuseră mult de la ultima noastră vizită acolo de cu opt ani înainte. Camerele ştiam cum sunt, plaja ştiam că fusese lărgită exagerat de mult, ce putea să fie mai rău era doar mâncarea, care mă încântase în 2015, dar tot nu m-am speriat că aş putea face foamea pe acolo. Decizia fiind luată, cu vreo trei săptămâni înainte, am intrat pe cunoscutul sait internaţional de rezervări şi am rezervat o cameră dublă la Majestic pentru patru nopţi cu all inclusive la preţul de 3672 lei , nerambursabil, banii fiindu-mi imediat retraşi de pe card. Deh... astea sunt preţurile în România ☹ Hotelul Majestic are doar trei stele, chiar dacă ei se laudă cu trei stele + :D, face parte din grupul Phoenicia şi are o poziţionare bună pentru Mamaia. Hotelul se află în zona de nord a staţiunii, într-o zonă în general liniştită. Oferă cazare în 241 de camere duble, 13 apartamente şi 8 garsoniere. Distanţa până la plajă este de aproximativ 50 metri, dar până la mare să tot fie 200 metri sau mai mult după lărgirea plajei din dreptul hotelului, dar oricum destul de convenabil. Adresa: bd. Mamaia 900001, Mamaia, jud. Constanţa

România este un tărâm cu peisaje de poveste care îți oferă o mulțime de variante pentru a cunoaște destinațiile turistice, de la litoral și până pe cele mai înalte creste montane, de la tradițiile populare și gastronomie, până la peisajele de povește care atrag ca un magnet o mulțime de turiști. Clisura Dunării este un loc unic în România care îți oferă spectacolul unei simfonii a naturii, unde te simți cu adevărat liber bucurându-te de munte, apă, floră și faună specifică zonei. Activitatea turistică din zonă se dezvoltă din ce în ce mai mult, pe lângă obiectivele de interes general, apar numeroase pensiuni moderne, clasificate superior, restaurante cu gastronomie autentic mehedințeană, personal care te întâmpină cu zâmbet și celebra țuică de smochin. J Dar despre aceste lucruri vom vorbi într-un articol separat. Obiectivele turistice din zonă sunt pe cât de interesante pe atât de plăcute privirii, îți intră la suflet din primul moment. Legendele care le însoțesc, dezvoltă dorința permanentă de a vedea mai mult, de a cunoaște noi lucruri interesante. Nu voi face un top al celor mai frumoase obiective, toate sunt pe podium și toate merită descoperite, admirate și fotografiate. Cazanele Mari și Mici au împreună o lungime de puțin peste 8 km, Dunărea este foarte îngustă între malul românesc și cel sârbesc, undeva între 220-250 metri, adâncimea este în jur de 70-80 metri iar în jur se formează numeroși curenți care îți dau senzația că "clocotesc", de aici și numele de Cazane. Pereții calcaroși verticali de pe ambele maluri sunt înalți, ating o înălțme de peste 400 metri, sunt în parte acoperiți de vegetație și ascund flori de o frumusețe rară. Laleaua galbenă sau laleaua de Cazane vizibilă pe versantul abrupt al Ciucarului Mare, este o plantă protejată de lege, apare la începutul lunii aprilie doar pe versantul românesc datorită orientării acestuia către soare. La sârbi nu există această floare datorită poziționării versantului. Există și o legendă care spune că o fetiță a fost alungată de mama ei vitregă și pierdută pe aceste meleaguri a plâns atât de mult încât lacrimile ei s-au transformat în lalele galbene. Tibula Traiana , singura care a supraviețuit din cele 10 ridicate de împăratul Traian în cinstea victoriei împotriva dacilor, în războiul din anul 105. Poziționată pe malul sârbesc, poate fi admirată doar din barcă și a fost singura salvată, ridicată cu 30 de metri cu ocazia construcției hidrocentralei de la Porțile de Fier. Chipul lui Decebal este poate cel mai admirat obiectiv al Clisurii, cea mai înaltă construcție din piatră din Europa, 55 metri înălțime și 25 lățime. Modelul a fost influențat de sculpura de pe Muntele Rushmore și este doar cu 6 m mai mică decât Statuia Libertății, dar mai mare decât monumentul lui Christos din Rio. Construcția, care a fost finanțată cu 1 milion de euro de omul de afaceri Constantin Drăgan, a durat 10 ani, până în 2004 și a fost realizată de un grup de 12 sculptori alpiniști. Lucrarea nu este terminată, lipsește pileusul lui Decebal și nu s-au terminat detaliile legate de fizionomie. Însă rămâne cel mai fotografiat obiectiv din Clisură. Mănăstirea Mraconia se află poziționată în golful cu același nume, foarte aproape de Chipul lui Decebal. Mânăstirea veche nu mai există, ea a fost înghițită de Dunăre, asemeni multor obiective dinăinte de construcția hidrocentralei. Cea nouă, vizibilă astăzi a fost ridicată pe un fost punct de observare și dirijare pentru navigație și este susținută de piloni din beton. Poartă hramul "Sfinții Mihail și Gavril" și "Sfânta Treime" fiind ridicată din cărămidă. Din 2008 este mănăstire de maici. La baza mănăstirii, pe un perete betonat unde pot fi admirate chipurile voievozilor și regilor României. Peștera Veterani , prima peșteră cartată științific din lume (1692), poziționată în Ciucarul Mare, poate fi vizitată doar de pe apă, există o amenajare de acostare a bărcilor, momentan impracticabilă. Considerat sanctuarul lui Zamolxis din vremea dacilor, au fost construite fortificații de apărare, fiind în timp un important reper militar pentru cucerirea transportului pe Dunăre. Există o "fereastră naturală" unde se spune că lumina pătrunde exact pe locul altarului pentru Zolmoxis, fasciolul de lumină fiind importantă sursă creativă pentru fotografii care vizitează peștera. Peștera Ponicova , este cea mai mare peșteră din Clisură, poate fi vizitată de pe apă, dar și terestru, de pe partea opusă a versantului, este compusă dintr-o serie de galerii care comunică între ele, pe două etaje. Dacă se vizitează de pe apă, accesul este limitat la aproximativ 15 metri, dar dacă se alege varianta terestră, există un traseu de peste 1600 metri care poate fi parcurs, cu un grad de dificultate mediu. O croazieră pe Clisură este obligatorie pentru a cunoaște obiectivele enumerate mai sus, majoritatea dintre ele vizibile doar de pe apă. În plus, se pot vedea pensiunile care sunt extraordinare pe partea cu Dunărea și poți aprecia efortul proprietarilor de a asigura cele mai bune condiții pentru un sejur de neuitat. Iar dacă ai parte de un ghid care îți oferă toate explicațiile, experiența prin Clisură devine memorabilă, de povestit mai departe. Iar o vacanță pe Clisură nu poate fi completă fără o drumeție pe Ciucarul Mare și Ciucarul Mic , trasee de dificultate medie, de unde pot fi admirate Cazanele în toată frumusețea lor. Ascensiunea, ceva mai abruptă pe primul sector, devine o plimbare ușoară pe o potecă paralelă cu Dunărea, imaginile de la înălțime tăind respirația oricui care iubește frumosul. Am pregătit un set de imagini care sper să vă convingă. De fapt, eu nu văd o vacanță la Cazane fără o drumeție pe Ciucarul Mic sau Mare. Dacă prindeți o zi mai mohorâtă unde nu vă puteți bucura de confortul unui bronz la una dintre pensiunile din zonă și de o bălăceală pe cinste în piscinele moderne ale acestora, puteți urca în mașină să vizitați Muzeul Hidrocentralei Porțile de Fier 1 , unde veți afla povestea ridicării construcției și a pieirii multor sate aflate pe malul Dunării. Insula Ada Kaleh , este una dintre victime, populată de turci, aici comerțul era în floare, dulciurile și bijuteriile fiind la mare căutare. În muzeu găsim o machetă sugestivă a insulei, iar ghidul ne-a prezentat casa unde s-a născut. Detalii despre insulă, obiecte care au aparținut locuitorilor, pot fi văzute în Muzeul Etnografic din Eșelnița , loc încărcat de emoția perioadei care a schimbat pentru totdeauna geografia zonei. Putem afla numeroase povești dinăinte de 1970, putem vedea portul popular, obiecte din gospodării, fotografii ale vremii. Însă muzeul este despre Hidrocentrală și turiștilor le sunt prezentate etapele construcției din perioada comunistă. O machetă impresionantă ne prezintă Hidrocentrala de pe malul nostru și de pe cel sârbesc, ecluza prin care trec navele fluviale, și procesul prin care este controlat debitul Dunării. Prețul hidrocentralei a fost amortizat în nici un an și este cea mai profitabilă investiție în economia României. Centrul de vizitare a Parcului Natural Porțile de Fier din Orșova este un must see obligatoriu pentru Cazanele Dunării, fiind modul cel mai simplu de a afla detalii despre obiectivele turistice, flora si fauna prezentă în Parcul Natural și despre posibilitățile de drumeție în zonă. Este o clădire nouă, modernă, dotată cu tot ceea ce este necesar pentru ca informația să ajungă cât mai ușor la turist și să-l determine să vadă cu proprii ochi frumusețile care pot fi întâlnite pe Clisură. Cazanele Dunării este un loc de o frumusețe rară, binecuvântat de Dumnezeu, iar acest lucru poate fi văzut cel mai bine de la înălțimea Mănăstirii Sfânta Ana cu hramul Sfânta Ana. Mânăstirea, ctitorită de Pamfil Șeicaru a fost ridicată în urma unei promisiuni de a ridica o biserică pe locul unde în Primul Război Mondial acesta era să-și piardă viața. S-a ținut de cuvânt și a numit mănăstirea Ana, după numele mamei sale. În perioada comunistă, mănăstirea a funcționat ca stabiliment hotelier pentru cei din aparatul de partid, urmând ca după Revoluție, mănăstirea să-și recapete menirea, fiind sfințită în decembrie 1990. Muzeul Țestoaselor Hermann este o variantă de a petrece clipe minunate pe Clisură, în compania celor mici, care se vor bucura de prezența testoaselor. Sunt convins că orice doriți să vizitați nu veți reuși pe deplin, decât dacă alegeți să petreceți o vacanță de o săptămână, pentru că zona este pe cât de ofertantă, pe atât de atrăgătoare iar vacanța petrecută aici va fi memorabilă cu o dorință maximă de revenire. Într-un articol viitor am să povestesc despre variantele de cazare din zonă și bineînțeles despre pensiunea unde am avut eu cazarea.

Lacul Sfânta Ana situat în masivul Ciomatu din Harghita, în stânga Oltului, aproape de Băile Tușnad, s-a format în craterul unui vulcan stins - Ciomatu Mare - din masivul Puciosu. Specialiștii spun că erupția acestui vulcan, ultima din Carpați și din Europa de Est, ar fi avut loc în urmă cu câteva zeci de mii de ani, fără a preciza nimic exact. Cât despre apariția lacului ne spun doar că acesta s-a format în urma unor acumulări pluviale continue, lacul - neavând izvoare - completându-și apele numai din precipitații. Aflat la o altitudine de 946 m, Lacul Sfânta Ana are o formă ovală (620 m lungime și 460 m lățime maximă), o suprafață de 19,50 ha și o adâncime maximă de 7 m. Vizitarea Lacului Sfânta Ana, această importantă atracţie turistică, naturală, a Ţinutului Secuiesc, unicul lac din Europa Central-Estică format pe fundul unui crater de vulcan stins, nu avea cum să nu fie un moment așteptat cu mult interes de noi, cei care am pornit în explorarea Ținutului Secuiesc. Așadar, cea de-a treia zi a circuitului nostru a debutat cu o deplasare la Rezervația Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș, o rezervație complexă - naturală, geologică, floristică și faunistică. După un drum destul de lung, dar frumos, autocarul ne-a lăsat în parcarea de lângă Cabana Sfânta Ana, o construcție din lemn situată în șaua dintre Lacul Sfânta Ana și Tinovul Mohoș, un loc în care copacii se răriseră dând cale liberă privirilor noastre pentru contemplare până hăt, departe. N-am să vă spun nimic despre taxele percepute la parcare, acestea fiind diferite pentru autoturisme și pentru autocare. În cazul nostru rezolvarea problemei a picat exclusiv în sarcina organizatorilor. La fel și taxele de vizitare, acestea fiind incluse, probabil, în costul total al circuitului. Vreau să spun totuși că de o bună bucată de vreme, nu se mai poate ajunge la lac cu mijloace auto, acestea rămânând în marea parcare de lângă cabană. Nici baie nu se mai poate face în lac (asta din anul 2017). Explicația ghidului local care ne-a indicat drumul de aproape 1,5 km de străbătut pietonal, este aceea că turiștii, prin comportamentul lor, au determinat această stare de lucruri. Aglomerație în parcarea de lângă lac, parcare pe marginea drumului, grătare, miros, fum, gunoaie, mizerii în apa lacului... În prezent, pentru a ajunge la malul lacului, ai două variante, ambele bazându-te pe propriile-ți picioare: urmând drumul asfaltat, marcat și șerpuit despre care deja am amintit sau scurtând-o prin pădure, pe poteci marcate, dar mai greu accesibile pentru unii. Trebuie să spun că pentru cei cu probleme de deplasare (persoane cu vârsta de peste 65 de ani, persoane cu dizabilități, femei însărcinate, copii mai mici de 5 ani, cu însoțitor), transportul până la lac și înapoi se face gratuit, cu un microbuz care efectuează curse după un program stabilit: Vara (1 mai - 30 septembrie) cu plecare spre lac din oră în oră (între 10.30 și 18.30) și cu întoarcere tot din oră în oră (între 11.00 și 19.00). În perioada 1 octombrie - 30 aprilie aceste curse se fac doar la solicitare. În cazul nostru, deși aveam destui seniori în grup, nu s-a apelat la transportul cu microbuzul. Vremea frumoasă, timpul suficient alocat acestei vizite și peisajul încântător, de munte, cu aer curat, au constituit suficiente îndemnuri pentru a porni la vale, pe șosea. Și tot înaintând, și tot tăind linia continuă din marcajul șoselei pentru a mai economisi câțiva pași la curbe (pentru că tot nu circula nimic și șoseaua era numai a noastră), am ajuns la malul lacului. Acolo sunt mai multe bănci din trunchiuri de copaci, precum și un mic debarcader cu ponton din lemn, un loc ideal pentru fotografie. Mai multe bărcuțe îi așteptau pe amatorii de plimbare pe apa acestui fermecător lac. Bărcile se închiriază (25 lei/30 minute sau 35 lei /1oră) pentru maxim 3 persoane, fiecare persoană primind la îmbarcare și o vestă de salvare. Cei care au mai mult timp la dispoziție, pot face o plimbare în jurul lacului, prilej cu care pot ajunge la Capela Sfânta Ana menționată documentar din anul 1562. Bineînțeles, în timp, acest lăcaș de cult a fost refăcut de mai multe ori. Se spune că acesta este un loc de pelerinaj pentru credincioși. Noi, cu timp limitat, nu am ajuns până acolo. Ne-am mulțumit să savurăm peisajul care-ți umple sufletul de bucurie, malurile împădurite cu brad și cerul luminos oglindindu-se în apa lacului. Lângă debarcader există un Bufet Ecologic - Ökó Büfé - o construcție din lemn unde poți servi o băutură răcoritoare, o cafea sau un kürtős kalács. Oferta nu este prea diversificată, iar prețurile nu sunt dintre cele mai mici. Dacă aveți în vedere să petreceți mai multe ore colo, e bine să aveți propriile gustări. Există acolo și câteva mese, dar e greu să găsești un loc liber mai ales în perioadele de vârf turistic. În apropiere sunt și toalete ecologice, dar nu pot spune cum sunt. Nu le-am vizitat. Mai trebuie să spun că zona este una renumită pentru prezența și apariția urșilor. Există peste tot avertizări gen "Urși în zonă! " și chiar un panou mare (cu text în română, maghiară și engleză) care ne explică ce comportament trebuie să avem în cazul unei nefericite întâlniri cu acest animal. Nu m-am mirat atunci când am văzut că chioșcurile din lemn ale bufetului sunt împrejmuite și semnalizate ca având gard electric. Ca o paranteză, aici ar trebui să mai adaug și faptul că deși nu l-am întâlnit pe Moș Martin la Lacul Sfânta Ana, în drumul de întoarcere, din autocar, deplasându-ne spre Tușnad, am avut surpriza de a vedea primul urs în libertate. Nu părea să-i pese de mașinile care treceau pe șosea, deși se afla foarte aproape de drum. Își vedea de treaba lui moșmondind prin frunzișul pădurii. După ce ne-am plimbat, am admirat frumusețe naturală și am inspirat aer curat la malul Lacului Sfânta Ana, pe același drum, pe șoseaua devenită pietonală, ne-am întors la cabană. În parcare ne aștepta ghidul. Rând pe rând, am luat calea spre Tinovul Mohoș, rezevație naturală aflată în apropiere, un alt obiectiv turistic înteresant pentru noi. Dar, asta este o altă poveste! Despre Lacul Sfânta Ana trebuie să mai spun că turștii care ajung acolo îi află și legendele. Sunt două care circulă cel mai mult, legende pe care le veți găsi pe internet, dar pe care le veți auzi și de la ghizi, nici unii dintre ei neuitând să le amintească. Și, pentru ca articolul meu să fie complet, trebuie să le amintesc și eu, în rezumat. O legendă spune că numele lacului provine de la Ana, o fată pe care părinții au obligat-o să se mărite cu un tânăr pe care nu-l iubea. Părinții, cu gândul la averea tânărului, au fost de neînduplecat la rugămințile fetei și atunci, aceasta și-a luat viața aruncându-se în apele lacului. Trupul fetei nu a fost găsit niciodată, iar în amintirea ei și a sacrificiului ei, lacul a fost denumit Sfânta Ana. O altă legendă povestește despre doi frați tirani, care se urau. Unul dintre ei stăpânea o cetate pe vârful Puciosu, iar celălalt, o cetate situată pe locul actual al lacului. Primul avea o caleașcă frumoasă, fapt care a stârnit invidia fratelui său care s-a lăudat că a doua zi se va arăta într-o caleașcă și mai frumoasă. El a pus să fie înhămate la caleașca sa opt dintre cele mai mândre fete din împrejurimi, dar caleașca nu a putut fi urnită cu tot efortul tinerelor fete. Mânia stăpânului a fost fără margini, el biciuind fetele fără pic de milă. Una dintre ele, Ana, l-a blestemat pe stăpânul nemilos. Atunci s-a pornit o furtună îngrozitoare, cu fulgere, tunete și cutremure, iar cetatea - împreună cu stăpânul ei - s-a scufundat. Când totul s-a liniștit, în locul cetății a apărut un lac frumos, cu ape albastre, Lacul Sfânta Ana. Și dacă tot suntem în lumea fantasticului, să amintim și fenomenul care prevestește starea vremii. Se spune că localnicii nu au nevoie de prognoze meteo. În muntele de lângă lac s-au format, de-a lungul timpului, două fisuri. Dacă aerul emanat este înțepător, atunci va fi furtună. Altfel, vremea va fi frumoasă. Explicaţia ştiinţifică a acestui fenomen este aceea că în adâncuri încă mai există activitate post-vulcanică, extrem de sensibilă la schimbările atmosferice. Când presiunea atmosferică scade, gazele (bioxidul de carbon şi sulful), ies la suprafaţă prin fisuri, generând acel miros înţepător, prevestitor de ploaie.

Adresă: Calea Domnească 187, Târgoviște Link Google Maps: click aici Site oficial: click aici Adresă: Calea Domnească 187, Târgoviște În orașul Târgoviște, pe Calea Domnească la numărul 187, în aceeași curte cu Muzeul de Istorie, dar în plan secundar, fiind amplasat în spatele curții interioare, se află singurul Muzeu al Poliției din România! Acesta a fost inaugurat în 7 iulie 2000. Clădirea care adăpostește muzeul aparține Asociației Internaționale a Polițiștilor ???? , filiala România ( IPA – în engleză = International Police Association ), iar muzeul este finanțat de MAI ( Ministerul Afacerilor Interne ????). Ai putea spune că din combinația asta a ieșit ceva bun dar din păcate lucrurile pe “teren” nu stau tocmai așa. Clădirea este veche, fațada are multe bucăți desprinse, geamurile sunt vechi, din lemn, cu vopseaua sărită și scorojită, toaletele sunt vechi și nepotrivite unui muzeu din anul 2022, iar în interior am observat mai multe infiltrații la etaj, probabil din cauza acoperișului care necesită reparații capitale. Clădirea este defapt Casa Coconilor (1703), ridicată de Constantin Brâncoveanu pentru fii sai, pe locul unde a existat o casa și mai veche construita de Grama Postelnicul, ce a fost menționată într-un document emis de Alexandru Coconul, la Iasi, in 1630. Casa a fost refăcută în stil neoclasic între anii 1867 şi 1893. Clădirea este monument istoric fiind înregistrată cu codul LMI: DB-II-m-A-17239 La polul opus se află ghizii, din câte am înțeles sunt 3 doamne care lucrează pe rând în ture, ele fiind singurele angajate. Practic la vizita noastră, în toată clădirea era o singură doamnă care era și portar și casier și ghid. Ce mi-a plăcut a fost faptul că am primit un ghid complet, gratuit pentru că așa lucrează ei. Adică nu plătești biletul și umbli tu pe la etaj prin colecții, nu. Ești mereu asistat de ghid care îți explică despre fiecare încăpere în parte și evident îți poate răspunde oricărei curiozități sau întrebări. Biletul costă 5 lei pentru adulți, respectiv 2,5 lei (pentru preșcolari, elevi, studenți, pensionari). Luni muzeul este închis iar de marți până duminică este deschis de la 9 la 17. În curtea exterioară, mai exact partea din fața intrării muzeului avem o mică colecție de autoturisme ce s-au aflat în dotarea Poliției Române. Mai exact… O autospecială Dacia Logan , primul model, cel din 2004-2012, care din păcate nu se află într-o stare foarte bună. Unele roți sunt dezumflate, nu au capace, mașina este ruginită pe alocuri și foarte foarte murdară. Dar așa erau și majoritatea celor care încă mai rulau, până să fie casate și înlocuite cu modele mai noi. O autospecială marca Aro , culoare albastră, care rezistă eroic intemperiilor la care este expusă. Și nu în ultimul rând un ABI ( Autoturism Blindat de Intervenție ) adus în curtea muzeului, în anul 2017 cu ajutorul IPJ Dâmbovița. Acesta a fost produs în exclusivitate cu tehnologie și inovație românească, pe șasiul unui ARO 240. Autospeciala blindată a servit începând cu jumătatea anilor ' 80 celor de la USLA, adică Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă. USLA era o unitate militară centrală de specialitate, subordonată Ministerului de Interne. Versiunea originală era dotată cu o turelă în partea superioară. Cea prezentă în curtea muzeului nu are turelă și presupun că a fost contruită undeva în 1990, după revoluție sau a fost modificată ulterior. Știu că erau 2 bucăți și la Muzeul Armatei, aruncate printr-un colț al curții, adică acestea care erau chiar cele ce au fost distruse în timpul revoluției, adică cele de aici . Din păcate nu a fost respectată culoarea originală, fiind vopsită albastră, culoarea originală fiind un verde închis, specific armatei. Trecând peste asta, mașina chiar este spectaculoasă și este dovada reală a unei părți zbuciumate a istoriei noastre. Tot aici în curte, sunt expuse de mulți ani mai multe scaune auto cu centuri de siguranță. În dreptul fiecărui scaun era relatată o poveste referitoare la un accident dar și rolul centurii în acea situație. Din păcate, scaunele fiind expuse intemperiilor, nefiind acoperit cu nimic, majoritatea panourilor au fost deteriorate, la fel și scaunele care sunt pline de umezeală, unele fiind mucigăite la șezut. Deși clădirea este dispusă la parter + 1 etaj, muzeul este dispus doar la etaj. Am uitat să întreb ghidul, ce se mai află la parter, exceptând toaletele și zona unde se vând biletele, dar am uitat. În orice caz, la parter nu ai ce vizita. Începem turul urcând scările spre etajul 1. Îmi atrage atenția sculptura din capătul holului, cea a lui Alexandru Ioan Cuza, al cărui nume îl poartă și Academia de Poliție. Aceasta a fost lucrată de sculptorul Octav Iliescu, în anul 1970. Am regăsit pe hol și multe medalii și trofee, obținute de copii ce au participat la diversele activități de educație rutieră, în cadrul mai multor concursuri. Tot aici erau expuse mai multe pistoale artizanele, confiscate de poliție de-a lungul vremii dar și documente despre cazul Râmaru, poze cu victimele, mulajul și masca mortuară a lui Râmaru. Acesta a fost prins de polițistul psiholog, antropolog și sculptorm Cantemir Riscutia. Într-o altă vitrină erau expuse mai multe bancnote, buletine false dar și cărți decupate în interior sau pantofi cu talpa detașabilă, unde se ascundeau droguri sau substanțe interzise. Aici era expus chiar și un lemn, spart pe din două, scobit la mijloc, unde se ascundeau drogurile. Acestea erau aruncate prin sobe sau prin grămezi cu lemne, în încercarea de a păcăli forțele de ordine. Ingeniozitatea hoților de-a lungul vremii ne-a fost dovedită prin numeroasele unelte expuse, folosite de aceștia pentru spargerea locuințelor. Dispozitive artizanele sau clești speciali, șperacle dar și lacăte sparte, toate expuse într-o vitrină specială. Intrăm în prima cameră, locul de unde Poliția Română a făcut primii pași, galeria fiind construită în ordine cronologică. Prima cameră din dreapta este camera unde totul a început, iar în ultimele camere ne este prezentată poliția din zilele noastre. Așadar prima instituţie poliţienească consemnată de documentele istoriei a fost Agia, care avea obligaţia de a asigura ordinea, liniştea şi curăţenia oraşelor Iaşi şi Bucureşti. Fiind o instituţie importantă a statului feudal din cele două ţări, în fruntea Agiei s-au aflat personalităţi de seamă, precum Neagoe Basarab, Mihai Viteazu, Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu. Sub ordinele Agiei se aflau importante efective militare care participau la apărarea ţării. Inspirată după modelul poliţiei statului francez, poliţia română a avut un rol important în realizarea Unirii din ianuarie 1859, în înfăptuirea reformelor social-economice de către Cuza şi mai ales în timpul războiului de independenţă. Sunt expuse mai multe uniforme din acea perioadă, printre care uniforma unui arnăut de la începutul secolului 19. Sunt prezentate și documente, uniforme și arme din perioada interbelică. Este expusă uniforma unui caporal/ jandarm rural din 1929. Mai multe obiecte specifice vremii sunt regăsite în vitrine, printre care Buletine de urmăriri, procese verbale, sau ștampile oficiale folosite în documente. Desigur nu puteau să lipsească arme albe, dar şi arme de foc, puşti şi pistoale folosite în perioada între Războiul de Independenţă şi al doilea Război Mondial. După anul 1947 uniformele de poliţie au o puternică influenţă rusească, lucru confirmat și de ghid. Poliţia trece la denumirea de Miliţie . Până în anul 1990, uniformele au fost de culoare gri cu un veston cu guler şi revere, încheiat cu un rând de nasturi, pantaloni lungi, cămaşă bleu, caschetă cu stema României comuniste şi pantofi sau cizme. După revoluție se revine la denumirea de Poliție iar uniforma este schimbată în pantaloni bleumarin, sacou de culoare albastră, cămașă albă, cravată neagră și pantofi negri, toate asortate cu caschetă de aceeași culoare cu pantalonii și sacoul. În camerele dedicate am regăsit uniformele sus menționate, o motocicletă de miliție, aparate foto, numeroase fotografii din acea perioadă, printre care și una cu prima promoție cu femei a agenților de circulație, din 1978. În fotografie se pot observa 10 doamne, toate de aceeași înălțime. Mai departe în următoarea cameră avem o altă motocicletă de poliție, BMW R80RT , folosită de poliția rutieră, alături de uniforma unui polițist rutier. Regăsim aici și arme aflate în dotarea poliției române contemporane, printre care -pistol mitralieră cal 7,62 mm -pistol mitralieră cu pat rabatabil cal 7,62 mm O nouă variantă a uniformei, apare imediat după anii 2000. În ultimele două camere regăsim o impresionantă colecţie de uniforme şi caschete ale poliţiştilor din mai multe ţări. Ai putea spune că au fost donate de mai multe persoane dar cele mai multe sunt donate de un poliţist din Neamţ care a vizitat muzeul în urmă cu mai mulți ani și a fost foarte încântat și impresionat de cele văzute. Alte uniforme sunt adunate din vizitele oficiale ale poliţiştilor români care au facut schimb de suveniruri cu polițiști din alte țări. Tot aici sunt mai multe fotografii din timpul unor meciuri amicale, la unele dintre ele, echipa polițiștilor români fiind câștigătoare. Chiar dacă Muzeul de Poliție din Târgoviște este unic prin configurația lui, există și alte muzee cu același profil polițienesc sau militar, în alte locații din România, cum ar fi... -muzeul pompierilor din Foișorul de Coc -muzeul poliției de frontieră de la Giurgiu -muzeul Jandarmeriei din București -sau muzeul agentului de poliție din Câmpina Exponatul meu preferat din sala cu haine donate, este de departe vesta anti-glonț FBI ???? , de care știam. Am rugat-o pe doamna ghid să ne-o arate, ea fiind pusă la grămadă cu zecile de uniforme care din păcate stau ca în șifonier, nefiind suficient loc pentru expunerea lor piesă cu piesă. Din păcate, spre diferență de anii anteriori, acum nu am avut voie să facem vreo poză cu caschetele expuse. Este interzisă atingerea exponatelor. Probabil că muzeul ar mai avea nevoie de un mic update în colecție pentru că lipsesc uniformele din prezent, aflate în dotarea polițiștilor. Dar pentru curioși, găsiți două fotografii cu noile uniforme care deja au început să fie îmbrăcate de polițiști, în calupul adăugat aici. Din păcate viitorul nu arată prea roz. Profesia de polițist nu mai este atractivă pentru tinerii din ziua de azi și conform prognozelor, în viitorul apropiat, deficitul ar putea ajunge la 30.000 polițiști, iar funcționarea sistemului de ordine publică se va bloca de la sine. Iar pentru prima dată în istorie ???? nu se vor ocupa locurile la Școlile de Agenți de Poliție din MAI, în condițiile în care nici măcar locurile de încadrare directă din sursă externă, din toamna anului 2022, nu au fost ocupate în totalitate. Având în vedere unicitatea acestui loc prin colecțiile găzduite dar și prin informațiile expuse, consider că prețul plătit/bilet este nejustificat de mic! Uitându-ma prin recenziile vechi, constat că taxa de 5 lei/ adult este aceeași, de cel puțin 5-6 ani încoace! Așadar dacă aveți drum prin Târgoviște, nu ar strica o vizită la Muzeul Poliției. ????