S-au împlinit de curând 111 ani de la trecerea în neființă a celui care a fost Badea Cârţan - celebrul ţăran român, analfabet în adolescenţă, autodidact, învăţând să citească în timp ce mergea cu oile la păscut, mai apoi un aprig luptător pentru drepturile românilor din Transilvania. Circuitul turistic Povești din Țara Făgărașului pe care l-am făcut recent, includea - mai înainte de a ne aventura pe Transfăgărășan - un popas în satul Cârțișoara, la Muzeul Etnografic și Memorial "Badea Cârțan". Muzeul de află în centrul satului, la șosea, așa încât autocarul ne-a lăsat chiar în fața porții. De mirare este că poarta este aproape mascată de arborii înalți. Nimic nu semnalează faptul că te afli lângă un obiectiv turistic. Poate doar programul de vizitare (Marți - Duminică 9.30-17.30) și taxele de acces (10 lei/persoană - adulți, 5 lei/persoană - elevi și studenți și 15 lei taxa de fotografiat) înscrise pe o filă A4 protejată cu plastic și fixată pe poartă. Din drum, o vezi numai dacă poarta este închisă. Ca puncte de reper mai pot sugera Monumentul Eroilor din satul Cârțișoara, precum și - dacă reușiți să-l vedeți din mersul masinii - indicatorul turistic montat pe stâlpul de lângă poartă, indicator care informează că te afli deja pe unul din traseele Transfăgărășanului, până la Bâlea Cascadă având de făcut o drumeție de 4 ore - 4 ore și jumătate. Dar, până să ajungem acolo, urma să vizităm Muzeul Etnografic și Memorial "Badea Cârțan". Relatând despre vizita la muzeul care îl omagiază, fără a reproduce întreaga biografie a lui Gheorghe Cârțan (pe care - cu siguranță - cei interesați o pot găsi pe internet sau în biblioteci), va trebui să spun și câte ceva despre cel cunoscut mai curând sub numele de Badea Cârțan, țăranul român din Cârțișoara care a luptat în felul lui pentru drepturile românilor din Transilvania într-o vreme în care nu putea pricepe rostul "graniţei drăceşti" care-i separa pe românii din cele două părți ale Carpaților, două teritorii unde se vorbea aceeaşi limbă. Era un cioban neștiutor de carte, dar care - cu ajutorul lui Ion Cotigă, un intelectual brașovean împreună cu care trece cu turma în Țara Românească - învață să citească și află câte ceva din istoria românilor. Clandestin, a adus în Ardeal cărți românești, a călătorit pe jos la București pentru a vedea statuia lui Mihai Viteazul și a ajuns celebru pentru drumul făcut pe jos, până la Roma, pentru a vedea Columna lui Traian și alte mărturii ale originii latine a poporului român. A pornit la acest drum în ianuarie 1896, a mers pe jos 20 de zile până la Viena, apoi alte 23 de zile până la Roma rupând patru perechi de opinci. Ajuns acolo seara, singur și al nimănui, s-a culcat la picioarele Columnei. A doua zi, trecătorii au fost uimiți găsindu-l acolo, iar presa avea să scrie că "Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci". A mai călătorit și la Paris, apoi la Ierusalim, la mormântul sfânt. Din România, mereu aducea în desagă cărți românești pentru românii din Ardeal. Autorităţile maghiare, alarmate de propaganda naţională pe care Badea Cârţan o făcea prin tipăriturile aduse și împărțite în Ardeal, ajung să îi confişte cărțile şi să le ardă. Fapta lui fiind socotită un act de uzurpare a statului maghiar, Badea Cârţan este aruncat în temniţă şi judecat. Intervenţia regelui Carol I către Franz Iosif împăratul Austro-Ungariei a fost cea care, după 6 luni, l-a eliberat pe Badea Cârţan din temniţă. Badea Cârțan, "țăranul-cărturar", călătorul în opinci, s-a stins din viață în 1911, într-un castel din Poiana Ţapului fără a mai apuca să trăiască momentul unirii tuturor românilor. Prins pe crestele Carpaţilor de un viscol puternic, înghețând, se îmbolnăvește grav. Dorind să moară în patria mamă, pe pământ liber românesc, revine în România unde Doamna Lahovary, soţia fostului ministru plenipotenţiar la Roma, l-a găzduit într-o cameră din castelul său de la Poiana Ţapului. Acolo își petrece ultimele zile, sfârșitul survenind la 7 august 1911. Înveșmântat în straiul lui mocănesc, Badea Cârțan a fost înmormântat în cimitirul din Sinaia. Pe mormânt se poate citi: "Aci doarme badea Cârţan, visând la întregirea neamului său". Badea Cârțan, românul patriot din Cârțișoara, rămâne în istorie nu doar pentru drumul făcut pe jos până la Roma, ci şi pentru cărţile cărate în desagi şi împărţite românilor din Ardeal. Se spune că, timp de 30 de ani, a adus din Regat peste 200000 de cărţi. Vizita la Muzeul Etnografic și Memorial "Badea Cârțan" Pătrundem în curtea largă în care statuile lui Gheorghe Cârțan (1849-1911) și Andrei Budac (1873-1912) - lucrări realizate de sculptorul Eugen Petri sunt primele care ne atrag privirile. În partea dreaptă remarcăm o casă țărănească veche, vopsită în albastru și acoperită cu paie, având montată pe zidul exterior o placă comemorativă cu ocazia împlinirii - în 2011 - a 100 de ani de la moartea marelui patriot român. Ne-am propus să cercetăm această casă la finalul vizitei în muzeu. La capătul aleii se află intrarea la muzeul sătesc. Această construcție nu a fost casa în care a locuit Gheorghe Cârțan - Badea Cârțan cum mai este cunoscut. Ea a aparținut preotului Vulcan din Cârţişoara, cel care l-a susţinut permanent pe Badea Cârţan. Înainte de a muri, în anul 1938, preotul a transmis fiicei sale dorinţa de a-și dona casa pentru amenajarea unui muzeu în amintirea marelui patriot care a fost Badea Cârţan. Rând pe rând, pătrundem și noi în casa cu cerdac mare, Muzeul Etnografic şi Memorial "Badea Cârţan" din Cârţişoara, înfiinţat în 1968. În una dintre încăperi, în vitrine și pe pereți, vedem obiecte care amintesc de Badea Cârţan și personalitatea lui. Ghidul local, un argelean neaoș, ne vorbește cu glas tunător de ciobanul autodidact care a călătorit prin lume cărând cu el cărți românești, ajungând să fie mesagerul carpatin al limbii și conștiinței naționale românești. În vitrine sunt etalate cărţi colectate de el şi salvate de la confiscare şi ardere, portrete, multe fotografii și reproduceri după documente. Alături de cărți, remarcăm un mic bust al lui Molière, realizat din metal, adus de Badea Cârțan de la Paris, iar într-o vitrină mai mare, un manechin în ținuta țărănească a acelor vremuri. Nu lipsește toiagul și traista care l-au însoțit pretutindeni pe ciobanul călător. Unul dintre tablouri prezintă, în fotografie, mormântul lui Badea Cârțan din Sinaia, lângă acesta aflându-se un frate și două surori. Alte încăperi ale muzeului expun icoane pe sticlă și obiecte de cult lucrate de Matei Păcuraru - Ţimforea şi de fiul lui, Ion, ambii din satul Oprea - Cârţişoara. Mai vedem acolo unelte meșteșugărești și casnice din Țara Făgărașului, ceramică de Cârțișoara din sec. XVIII-XIX, sticlărie de la "Glăjărie" Bâlea - Cârțișoara datate 1795-1850, scaune, blidare şi lăzi de zestre, dar și un colț care amintește de Andrei Budac - haiduc din Cârțișoara împușcat de autoritățile vremii. Nu știam nimic despre acest haiduc, așa încât pentru că la Muzeul Etnografic şi Memorial "Badea Cârţan" din Cârţişoara nu am avut timp să aprofundez, la întoarcerea aceasă am căutat informații. Și, iată ce am găsit! Andrei Budac, ultimul haiduc al Transilvaniei, cunoscând încă din copilărie "nedreptăţile şi silniciile orânduirii dualiste imperiale", a trecut munții în Ţara Românească și a ajuns să conducă o ceată de haiduci din pădurile Rucărului de Argeş. Trece munții când în Ardeal, când în Țara Românească jefuind pe bogătași și miluind pe sărmani, se alătură răscoalei din 1907, este prins, închis, evadează, este vânat de jandarmi și în cele din urmă este ucis mişeleşte, în urma unei trădări, la 12 ianuarie 1912. Se spune că a zăcut în agonie timp de câteva ore fiind interzis oricui a-i acorda vreun ajutor. Jandarmii ucigași, care au refuzat cererea familiei de a-l înmormânta creștinește, s-au și fotografiat lângă trupul rămas fără suflare. Am văzut și noi această fotografie la Muzeul Etnografic şi Memorial "Badea Cârţan" din Cârţişoara. Ea m-a făcut să caut mai multe informații despre Andrei Budac, ultimul haiduc al Transilvaniei. Ne-am propus ca la terminarea vizitei în interior, la revenirea în curte, să analizăm mai în detaliu vechea casă țărănească, albastră, cu acoperiș de paie. Pare desprinsă dintr-un muzeu al satului. Nu se putea vizita în interior, dar - după ce am recitit ceea ce scrie pe placa memorială al cărei conținut l-am redat mai sus - prin ușă și prin ferestrele deschise, dar zăbrelite, am privit în interior și chiar am surprins câteva imagini în fotografie. Casa construită din bârne de lemn, lipită cu lut, fără cerdac, are în tindă un cuptor văruit în alb și mai multe vase și ustensile de bucătărie postate în jur. Sunt acolo furci de tors, vârtelnițe, putini, unelte agricole... cam tot ceea ce este necesar într-o gospodărie țărănească. Încăperea de locuit, nu prea mare, și ea studiată doar privind pe fereastră, găzduiește un pat și o masă pe care se află o icoană, un sfeșnic, două străchini și un ulcior. De asemenea, tot acolo vedem un scaun și leagănul împletit din nuiele pentru copilul mic. De grinzi sunt atârnate mai multe oale de argilă și câteva veșminte tradiționale. Cei care au ajuns în spatele casei au văzut și anexa care adăpostește uneltele gospodărești.
Read full reviewDiscover Bâlea Lak, an important landmark in Transylvania.
1–3 hours
Year-round, depending on weather
Why go
Bâlea Lak is a natural landmark in Cârțișoara, Sibiu, selected by RoVista for its cultural, scenic, or visitor interest. A visit provides context for understanding the area and the connections between this place, local history, and the wider region. Look out for landforms and scenery, viewpoints and local trails, and the area’s flora and habitats. Check current access information before travelling, as conditions may change with the season. Treat the area as an ecosystem rather than only a photography stop. Landforms, water, vegetation, and changing light create a different experience in every season. A responsible visit means using permitted routes, keeping noise low, and taking all waste away with you. Plan your visit around the season and check the source listed on the page for restrictions, maintenance work, or access changes. At well-known sites, morning hours may provide a quieter experience. Respect the property, the local community, and any rules specific to the place.
Don’t miss
Bâlea Lak: landforms and scenery
Bâlea Lak: viewpoints and local trails
Bâlea Lak: the area’s flora and habitats
Good to know
- Choose equipment suited to the terrain and forecast.
- Follow marked trails and avoid disturbing wildlife.
- Carry water and check current access before setting out.
What travellers shared
A selection of public travel notes imported for context. These are demo examples, not reviews submitted directly to RoVista.
notes
Căldura fulminantă din timpul verii în ultimii ani, chiar și la noi în nordul țării ne-a determinat să alegem cu atenție destinațiile de vacanță. Așadar, am fost in destinații însorite in octombrie, ianuarie și aprilie, vara rămânând exclusiv destinată muntelui. Ca urmare a acestui fapt, am ales petrecerea unui week-end la poalele munților Făgăraș iar cazarea la pensiunea Floare de Colț din Cârțișoara. Nu este prima dată când venim aici, ci a 3-a oară. Ultima dată, înainte de pandemie. Ce am regăsit aici? Aceeași liniște și gazdă primitoare. Deși pensiunea este situată la drumul principal, există camere unde se aude doar puțin zgomotul de la traficul aglomerat spre și dinspre Transfăgărășan. Curtea generoasă, frumos amenajată, este aerisită și poate adăposti 3-4 mașini. În plus sunt locuri la umbră unde se poate pregăti și servi masa. Pensiunea are un număr de aproximativ 10 camere, situate in 2 corpuri de clădire, fiecare cameră cu baie proprie și acces la 2 bucătării utilate mai mult decât necesar. În plus se poate găti afară la grătar pentru cei doritori. Camere sunt pentru 2,3 sau 4 persoane, fiind potrivite și familiilor cu copii. Nu lipsesc prosoapele, apa caldă și lenjeria curată. Perioada următoare se anunță aglomerată pe Transfăgărășan atât datorită vârfului de sezon, cât și închiderii temporare a circulației pe valea Oltului. Așadar, dacă vă propuneți o ieșire la munte și doriți o cazare bună la un preț decent, nu ezitați să vă rezervați 1-2 nopți aici. In plus, peisajele sunt de vis, iar energia munților Făgăraș binefăcătoare! Mutat, la reorganizare, în rubrica "Pensiunea Floare de Colț, CÂRȚIȘOARA" (deja existentă pe sait) Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici .
Read full reviewOdată cu începerea toamnei așternem pe site impresiile din concediul tocmai terminat. Chiar dacă vizita în Țara Făgărașului a fost la începutul lunii august, amintirile sunt numai bune de împărtășit. Am străbătut Transfăgărășanul din Argeș spre Sibiu având ca punct terminus Hanul Patrisiei (unde ne cazasem telefonic). o mică precizare: gazdele te sună să le confirmi rezervarea, dar dacă ai întrebării suplimentare sau modificări de făcut (noi am solicitat schimbarea unei camere duble cu o triplă) să ai răbdare: îți spun că revin în scurt timp, dar acest scurt în cazul nostru a durat 24 ore. Am fost cazați într-un corp nou, în trei camere triple (una era dublă cu pat suplimentar / foarte deșelat/ nu recomand). Sincer mi-aș fi dorit să văd o cameră din corpul vechi, cel cu restaurantul, dar nu s-a putut. Cea de-a doua era amenajată cu gust, dar senzația de terminată rapid se vedea la tot pasul. De exemplu în camera în care m-am cazat, cădița dușului avea panta scurgerii invers, fapt ce ducea la băltirea apei. Vara mai merge să ții geamul deschis, dar iarna? totodată m-au surprins firele electrice din tavan. Circuitul electric era funcțional, dar lângă mai ieșeau alte fire neizolate și inestetice. Ne-am cazat două zile dar sincer am regretat. Locația are doar 2 leagăne în care poți să stai, nu este pic de vegetație, poți să mănânci pe terasă sau să stai în cameră. Priveliștea spre munte poți să o admiri doar din camere, sau de pe terasă, nu și din curte. Mâncarea este gustoasă, noi am avut inclus în cazare și un mic dejun foarte bun sub forma unui bufet. Gazdele respectau regulile de distanțare fizică, în sala unde era mâncarea permițând intrarea musafirilor eșalonat. Locația este ideală pentru o cazare intermediară, să stai mai mult de o noapte nu se merită triplă cu pat pliant... nu se face. Mutat, la reorganizare, în rubrica "Pensiunea Hanul Patrisiei, TRANSFĂGĂRAȘAN" (deja existentă pe sait)
Read full reviewPentru a urca pe Vănătarea lui Buteanu, un alt vârf de peste 2500 m, aveam nevoie de o cazare în Cârțișoara. Am ales acestă pensiune care se prezenta prin recenziile pozitive ale turiștilor, o căsuță din povești, frumos decorată și minuțios amenajată, dar mai ales pentru recenziile referitoare la gazde. Am făcut alegerea perfectă pentru noi și de această dată, abia așteptăm să ne reîntoarcem acolo anul viitor împreună cu băiatul nostru. Pensiunea este ușor e găsit, se află pe strada Principală, nr. 26, Cârțișoara, jud. Sibiu. Vis-a –vis este magazinul "La doi pași" de unde puteți face cumpărături. Pensiunea oferă turiștilor 5 camere, este o pensiune intimă, foarte curată, decorată cu foarte multe obiecte, colectii vechi, unele primite în dar de la turiștii care s-au reîntors acolo, așa cum o vom face și noi. Este liniște iar despre domnul proprietar Florin, nu am cuvinte să-l descriu cât mai bine și corect, este un om care își pune sufletul pe tavă pentru ospitalitatea turiștilor, un suflet uriaș de care ți se face dor imediat ce pleci. Am citit recenziile despre vișinata și rachiul cu care își întâmpină toți musafirii. Da, așa este, am fost poftiți "la recepție", dar pe lângă miraculoasele licori “dezlagătoare de limbă”, domnului Florin îi place să stea la povești cu persoanele care doresc să socializeze, dacă nu doriți, dânsul se retrage politicos și vă lasă cu ale voastre treburi. În curte sunt amenajate trei terase, tocmai pentru a avea intimitate fiecare grup cazat acolo. Dacă doriți să gătiți, aveți la dispoziție în curte un cuptor, un grătar iar în bucătăria echipată cu tot ceea ce aveți nevoie de la tacâmuri farfurii, oale, etc., aveți un aragaz și un cuptor cu microunde. Masa se serveste într-o încăpere mare, frumos decorată, special destinată acestei activități. Aici este și un televizor mare. Camera noastră a fost o cameră dublă, aflată la etaj. În cameră am avut un pat matrimonial cu două noptiere, cu aplice în loc de veioze, un dulăpior pe care era amplasat televizorul, un cuier, tablouri, un calorifer mare. Am avut căldură în cameră și apă caldă tot timpul. Baia este mare, dotată cu o cabină de duș care se închide ermetic, am avut două prosoape mari de baie, săpun lichid Dove, hărtie igienică. Noi am dormit bine, a fost liniște și cald în cameră. Am mai vazut camera cu doua paturi matrimoniale, cu mobilerul pictat si vana cu hidromasaj. Am sa atasez fotografiile facute de mine cu aceasta camera mare si splendida. Eu am cerut sa vad aceasta camera pe care am vazut-o in fotografiile de pe net. Pensiunea are wi-fi care funcționează foarte bine atât în cameră cât și în curte. Parcarea se poate face atât în curte cât și la poartă. Cu siguranță vom reveni la anul pentru că mai avem de cucerit câteva vârfuri de peste 2500m din Munții Făgăraș, dar îl vom aduce și pe juniorul nostru aici să urcăm cu el măcar până la Lacul Capra, iar pensiunea Dealu Morii are ceva magic, parcă nu te lasă să pleci și dacă o faci, vrei să te reîntorci acolo. Mutat, la reorganizare, în rubrica "Pensiunea Dealu Morii [Cârțișoara, SB], TRANSFĂGĂRAȘAN" (deja existentă pe sait) Articol selectat ca fiind „ de interes editorial crescut ” — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă ; — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari. (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
Read full reviewPensiunea este situata in comuna Cartisoara la cativa km de locul de imbarcare in telecabina pentru Balea Lac. Desi pe site se mentioneaza ca pensiunea dispune de 7 camere, in realitate sunt mai multe. Indiferent daca veti opta pentru un numar limitat de camere, sau de intreaga capacitate in camerele suplimentare vor locui si gazdele. Pe site sunt fotografii cu livingul, care este intr-adevar foarte mare si frumos, dar este utilizat de gazde (parinti si copii). Turistii pot folosi sala de mese, care este destul de spatioasa, dar se afla la distanta de bucatarie. Pensiunea este curata, frumoasa, spatioasa, dar pe durata sejurului gazdele iti sufla efectiv in ceafa. Orice lucru facut in bucatarie, sau in foisor se realizeaza sub supravegherea acestora. Noi am optat pentru a rezerva toata pensiunea fiind un grup suficient de numeros, dar nici un moment nu ni s-a spus ca expresia “casa la cheie” inseamna casa cu tot cu gazde. Per ansamblu a fost o iesire frumoasa, noi ca si grup ne-am simtit bine, desi ne-am fi dorit mai multa intimitate si in mod sigur la viitoarele rezervari vom pune mai multe intrebari referitoare la conceptul inchirierii intregii capacitati. Mi s-a parut ca gazdele promoveaza conceptul de “o data-n viata” si ca sunt indiferente daca turistii vor mai reveni in locatia lor, sau o vor recomanda si altora.
Read full review1 of 5 notes recommend this destination.
