Scărișoara Cave

Mă uitai în agendă și rămasei mască... am mai fost la peștera Poarta lui Ionele pe întâi septembrie 2001!... adică acum 17 ani. Ce repede trece timpul, îmi amintesc parcă a fost ieri, acesta vizită. După ce am vizitat peștera Urșilor am vrut să ajungem și la peștera Scarisoara, dar nu am reușit din cauza craterelor prezente în drum. Astfel ne-a ieșit în cale peștera Poarta lui Ionele. Nu era în plan, dar am spus de ce nu? În anul 2001 peștera Poarta lui Ionele era neamenajată, am primit căști cu lanternă atașată ca minerii, ca să vedem pe unde călcăm. Ne-am cățărat pe scară din lemn, ne-am strecurat prin locuri foarte strâmte... țin minte că m-am lovit de mai multe ori cu casca de plafonul jos al peșterii, iar traseul a fost mai lung decât cel amenajat în prezent pentru vizită. Acest lucru ne-a fost confirmat și de ghidul care ne-a însoțit acum, în 2018. Sinceră să fiu, m-am simțit mult mai bine atunci când a trebuit să mă strecor prin locuri strâmte, să urc pe scări verticale (ca în podul casei), m-am simțit ca într-o peșteră. Nu cred că există termen de comparație în a vizita o peșteră amenajată în care te plimbi lejer și una naturală, sălbatică. Sincer, acum nu mi-a plăcut atât de mult pentru că am cu ce compara. Traseul amenajat este scurt. Nici băiatul meu nu a fost foarte încântat, mai ales că înainte am vizitat peștera Scarisoara și aceasta tot cu un traseu scurt. Programul de vizitare este zilnic între orele 10:00-18:00. Tarifele de vizitare sunt: 13 lei/ adult și 10 lei/ copil, elev, student. Este afișată data când au fost finalizate lucrările de reabilitare a căilor de acces și de amenajare și traseu de vizitare a peșterii, în nov. 2011. Noi venind de la peștera Scarisoara, prin Cheile Ordancusii vezi impresii , chei care adăpostesc peștera Poarta lui Ionele, am oprit mașina în parcarea de jos, după ce am observat la șosea indicatorul cu Peștera. Aici sunt mese și bănci din beton, vânzători cu dulcețuri și siropuri. Este și o cabană din lemn pe post de casierie, dar este închisă. De la indicatorul de la șosea, se face un pod din lemn, deasupra pârâului Ordancusa, pe care trebuie să îl traversați. Urmează apoi un șir lung, lung de scări betonate care au balustradă, care urcă muntele, cam 30m înălțime, veți obosi, mai treceți încă un pod și ajungeți în cele din urmă la intrarea în peșteră. Aici intrarea este închisă cu un gard metalic din zabrele pe care este un afiș pe care scrie să așteptați să coboare grupul din peșteră. Vizita peșterii durează puțin. Biletele se cumpără de la ghid, din peșteră. Vizita nu este condiționată de un anumit număr de vizitatori. Noi am vizitat peștera împreună cu o altă famile, am fost doar 6 persoane. Peștera Poarta lui Ionele este situată pe versantul drept al Cheilor Ordancusii, la o altitudine de 850m și la 30m față de nivelul văii. Este din calcar, are o adâncime de 26m, lungime de 386m. Coordonatele 46°28'01N 22°50'17E. Intrarea în peșteră se face printr-un portal înalt de 22m. Galeria principală este o sala uriașă, de 32m înălțime, străbătută de un râu subteran care vara seacă iar primavara inundă peștera, atunci se închide și nu poate fi vizitată. În capătul peșterii se formează un lac temporar, al cărui volum de apă este în strânsă legătură cu precipitațiile și dezghețul zăpezii. Etajul superior al peșterii este neamenajat, nu se vizitează în prezent (eu l-am vizitat în 2001, o mică parte). Aici trăiește o colonie de lilieci care trebuie protejată în mod special în perioada de naștere și creștere în lunile mai - iulie, când aceesul turiștilor în peșteră este limitat ca timp și număr de persoane, vizite urmate de perioade de pauză, pentru a nu perturba liliecii. Peștera este electrificata. Traseul amenajat pentru vizitare se desfășoară pe suprafața metalică a unor scări și poduri. Acesta trece prin galerii mai largi și mai înguste în care veți observa câteva slactite și stalagmite. Este bine să vedeți tot ce vă oferă natura, indiferent dacă traseul de vizitare este scurt sau lung, fiecare peșteră este unică și are farmecul ei. Mutat, la reorganizare, în rubrica "Peștera Poarta lui Ionele, GÂRDA DE SUS [AB]" (deja existentă pe sait) Te-am ruga să (re) verifici coordonatele GPS ale acestei destinaţii pe harta interactivă . Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)

De câte ori am fost plecat cu mașina în afara granițelor, de atâtea ori mi-am propus ca la întoarcere să profit de ocazie și să vizitez câte ceva în partea nord-vestică a țării. La fel am procedat și la întoarcerea de la Viena din iunie 2011, când de la Arad în loc să merg spre Deva am luat-o spre Șiria, cu destinația Parcul National Apuseni . Dupa o deviere de la traseu și o vizită fulger în stațiunea Moneasa , cu frumosul său centru am reintrat pe DN 79 A, care vine din Satu-Mare, apoi DN 76 Oradea-Deva și în final pe DN 75 ce străbate Parcul Național Apuseni. Am trecut prin stațiunea turistică de ski Vârtop , apoi Arieșeni , Fața Lăpușului și în final am ajuns la Garda de Sus , ținta noastră finală. Această localitate este o stațiune turistică situată pe cursul superior al Arieșului Mare , la poalele munților Bihor și este parte a Parcului Natural Apuseni. Este compusă din mai multe sate (vreo 17 la număr) răspândite pe culmile dealurilor în mici cătune, cu case izolate unele de altele. Locuitorii se ocupă cu creșterea animalelor, tăierea lemnelor sau culesul fructelor de pădure. Ajunși în centrul comunei am dat telefoane la numerele pe care le notasem de acasă și la al doilea apel am găsit ceea ce ne trebuia, o pensiune de două stele și la un preț convenabil. După ce am făcut ceva cumpăraturi în mica piață din centru și de la cele două magazine situate în aceeași zonă, am plecat la locul de cazare (3-4 sute de metri din centru spre Arieșeni). Înarmați cu informații despre zonă și cu ce mai citisem noi pe net am ajuns în centrul localității, locul de unde se poate pleca spre unele obiective. Așa cum ne-a arătat indicatorul din centru, am luat-o în stânga localitații și după cca 1 km am ajuns la o intersecție care indica stânga la peșteră si dreapta spre Cheile Ordâncușii . Am lăsat mașina lângă o cavitate mare (arcadă) în stâncă și am luat-o pe jos în susul cheilor. Intinse pe distanța a 4 km, cheile sunt strabătute de o parte și de alta de pereți abrupți, stânci, peșteri și numeroase grote.Noi am străbătut cam 3 km,suficienți să ne mulțumim ochii și sufletul cu asemenea frumuseți. De la localnici am am aflat că mai sus există o moară de apă veche de 300 de ani, însă noi nu am mai ajuns la ea. Ne-am întors la mașină, după ce am făcut ceva poze, și am stat de vorbă cu niște muncitori care reparau drumul. Am înțeles că de aici se poate ajunge la peșteră cu mașina prin Hănăsești (18 Km) ,însă drumul nu este așa bun. Ajunși aproape de mașină, în dreapta văii Ordâncușei, am dat de Peștera Poarta lui Ionele . Peștera adăpostește o specie de lilieci și a fost explorată printre alții și de Emil Racovița.Accesul se face ușor, existând trepte amenajate până la gura peșterii. Fiind singuri prin zonă și neavănd nici lanternă nu am avut curajul să intrăm în interior, așa că am cercetat-o de la intrare, am făcut și câteva poze după care am plecat la mașină. De la intersecție am luat-o cu mașina in stânga spre peșteră, până s-au terminat casele, apoi am parcat. Am luat-o pe jos cam 1km, unde am întâlnit un indicator care arăta spre stânga.... 7 Km până la peșteră. Mi s-a părut cam departe, așa că m-am întors, am luat mașina și am început suișul spre satul Munună . Un drum foarte greu (în 2011 era neasfaltat), cu pantă abruptă și strâmt care mi-a chinuit rău de tot mașina. Am aflat după aceea că era un traseu de picior de la intersecția cu Cheile Ordâncușii, care scurta distanța (7 Km), însă noi nu l-am găsit. După ce am trecut de satul Munună, am ajuns pe un șes în fața unei păduri unde am parcat mașina. De aici era păcat să nu străbați acea frumoasă zonă cu piciorul. Am trecut prin pădure, apoi pe lângă niște case izolate și o modernă pensiune, a urmat o mică pantă și iată-ne în centrul satului Ghețar . Am vizitat o casă muzeu specifică zonei (vezi poza), am colindat tarabele cu tot felul de siropuri, miere, produse de patiserie etc., după care am luat-o prin stânga spre Peștera Scărișoara . Am trecut printr-o mică pădure, unde am întâlnit și aici câteva localnice care ofereau produse de patiserie. Dupa ce am luat biletele de intrare (7 ron), am intrat in peșteră printr-o poartă- contor, asemănătoare cu cele de la unele stadioane de fotbal. Intrarea în peșteră (de fapt coborârea) se face pe unele trepte destul de dificile și care nu sunt indicate pentru orice tip de încălțăminte. Această intrare-coborâre este foarte spectaculoasă și face toți banii pentru că în peșteră nu e de văzut mare lucru. Porțiunea de vizitat se rezumă la imensa sală de la intrare, cu ghețarii și stalactitele din zonă. Restul peșterii este vizitat doar de speologi. Dupa ieșirea din peșteră și acomodarea cu caldura de afară, am plecat catre locul de parcare al mașinii și de aici la pensiune. A doua zi ne-am propus să vizităm localitatea de la un capăt la altul, plus împrejurimile. Nu departe de centru și de șosea, se află o bisericuță din lemn cu hramul Sf. Ioan Botezătorul . Bisericuța are o vechime de peste 200 de ani, este construită din lemn de brad, tencuită la interior și ornata cu picturi murale în stil baroc. Mai sus de pensiunea in care ne-am cazat, cam la un km spre Arieșeni, se află cel mai cunoscut loc de campare din zonă, Pensiunea Mama Uța . Complexul este compus din trei cabane, 10 căsuțe pentru camping (numai în sezonul de vară), locuri de campare pentru rulote și corturi, la care se asigură toate facilitațile. Dacă in restul locațiilor erau puțini turiști în aceasta perioadă, la Mama Uța era aglomerație, semn că turiștii găsesc aici ceea ce doresc. Mai jos de complex, pe aceeași parte a șoselei, am luat-o pe jos la întâmplare, pe un drum forestier. După ce am parcurs o bună parte din drum în pantă, printr-o pădure de frasin și carpen, am dat de o porțiune unde copacii erau tăiați la ras, pe ambele părți ale drumului. Ne întrebam cine a putut să facă asemenea prăpăd și cu aprobarea cui, când in fața noastră, la 50 metri pe marginea drumului, observăm și unealta criminală, o drujba Husqvarna în perfectă stare de funcționare. Ne-am uitat în stânga și în dreapta, nu am văzut pe nimeni și ne-am continuat drumul mai departe mirați. După încă un km, deasupra pădurii, am dat de o poiană în care era amenajata pe post de locuință, o rulotă cu o verandă din foi de cort. După ce am dat binețe, am intrat în dialog cu locatarii acestei locuințe. Așa am aflat ca sunt din București, vin și locuiesc aici de ani de zile, din primăvară până în toamnă. La început au locuit în cort la complexul Mama Uța, după care au cumpărat o rulotă și s-au mutat aici. În toată această perioadă culeg ciuperci, bureți și fructe de pădure, din care fac preparate pentru iarnă. Din când în când mai coboară in sat să mai cumpere câte ceva, pe lângă produsele lactate asigurate de singurul localnic din zonă, care are casa undeva mai sus. Ne-am întors pe drumul pe care venisem și aproape de locul unde era tăiată pădurea, ne-am întâlnit și cu proprietarul drujbei, localnicul de care am pomenit mai sus. Când l-am întrebat de drujbă și de curajul de a lăsa un așa obiect de valoare în drum, mi-a răspuns că ”aici nu s-o furat nicicând”. Am coborât în localitate, apoi am urcat tot pe un drum forestier pe partea cealaltă șoselei. De aici am avut niște imagini superbe asupra localitații (vezi poza), asupra râului Arieș si a dealurilor de pe partea cealalta a șoselei. Dupa ce ne-am aprovizionat cu o porție zdravănă de aer curat, am plecat la locul de cazare. Dimineața trebuia să plecăm devreme la un drum lung, păna la clisura Dunării, via Țara Hațegului. Ar mai fi fost de văzut multe locuri în aceasta zonă ( Cascada Vârciorova, Izbucul de la Cotețul Dobreștilor, Cascada Pătrăhailești, Pojarul Poliței, Avenul din Șesuri ), însă nu am avut timpul necesar la dispoziție și sperăm să revenim într-o altă ocazie.

CASA IUNIA - GÂRDA DE SUS - Mai bine NU! La Gârda de Sus mai fusesem, și nu avusesem probleme cu cazarea. Acuma, da! Am găsit până la urmă, pentru că obiectivele turistice pe care doream să le vizităm presupuneau - și permiteau - accesul cu mașina (mai mult sau mai puțin parțial), deci faptul că nu era în zona de plecare către Scărișoara (și celelalte obiective), nu ne-a deranjat. Venind dinspre Albac, și mergând către Arieșeni, am trecut peste podul din centrul comunei Gârda de Sus, și am ținut drumul înainte, până la pensiunea Casa Iunia. Am parcat și ne-a întâmpinat o fată, care ne-a arătat 3 (!!!) camere libere! Una era la stradă, unde nu numai că treceau mașini zi-noapte, dar mai avea și geamul în dreptul scării de acces la etaj! La etaj (normal, nu?) am văzut o cameră cam ciudat și incomod împărțită, pe care - dacă tot puteam să alegem - am refulat-o... pardon, refuzat-o! A treia a fost cu noroi, ăăăă, cu noroc vreau să spun! Cu noroc în sensul că era mare, comodă. Și s-a dus! Fata vreau să zic. PARCAREA - era în fața pensiunii, cu suficiente locuri, și retrasă de la stradă. CAMERA - cum spuneam, mare, confortabilă, cu paturi mari, de două persoane! În cameră aveam și un dulap cu tot ce trebuie, o masă, un scaun și un televizor vechi, cu tub. Și gata! Gata cu alea bune! Pilota de pe pat... pilota toată noaptea prin cearșaf, așa încât dimineață mă trezeam învelit doar cu cearșaful! La o examinare mai atentă am constatat că noptiera dintre paturi era de fapt al doilea scaun al mesei! Ahaaaa, deci avem, totuși, două scaune! A doua noptieră, aflată hăt, la picioare, era de fapt un mic dulăpior. Bun și ăsta! BAIA - ei, la baie totul era sublim, dar lipsea cu desăvârșire! Hârtie igienică - nu. La duș - nimic. Nici măcar omniprezentul suport pentru săpun! Bine, era el, dar aruncat pe undeva prin spatele W. C. -ului. La chiuvetă, într-o sticlă, cam un centimetru din ceva ce putea fi orice. Suportul de prosoape de la chiuvetă nu era nici măcar aruncat pe undeva - se evaporase! A, prosoape! NIMIC! Și ca să fie lipsa completă, nu exista perdea de duș, deci... atenție la ieșirea din cădiță! Am purces pe scări în jos, pentru a solicita hârtie igienică și prosoape. Fața... da, într-adevăr, era o față, o figură - fata deci a spun că momentan lipsește "îrtia" de popou, dar va aduce de la bunica (o fi aia cu uleiul?). Și prosoape, tot așa, mai târziu. A adus! Un sul de hârtie murdar pe o parte și patru prosoape însumând 5 culori! :)) Fiecare avea altă culoare, erau curate, dar aspre de atâta folosire! I-am returnat sulul de hârtie, ce a fost înlocuit cu unul folosibil. BUCĂTĂRIA - era, ... dar nu era! Adică, cei cu camera de la parter, aflată lângă bucătărie, au spus că "NU! ei vor bucătăria numai a lor"! Și așa s-a făcut, restul urmând să mănânce la restaurant! Sau în cameră! Sau pe terasa de afară, în praful și zgomotul mașinilor care tot treceau! WIFI - bun, puternic, routerul era la etaj, lângă camera noastră. A doua zi, ne-am văzut de ale noastre. Pe la prânz, țâr, țâr - telefonul. „Alo, sunt de la pensiunea Iunia, aveți o rezervare pentru azi"!! "Da, doamnă, deja am dormit o noapte la dvs. " "Aaa, e în regulă. " Seara, pe la 8, cioc, cioc la ușă. Era proprietăreasa, vroia să vadă dacă e ocupată camera, și cine stă în ea!! „Băi, ești prost? Băi, ești nebun? " Așa gazde bezmetice n-am mai întâlnit! A, să nu uit! Ușa de la intrare nu avea acea limbă care ține ușa închisă, așa că am stat cu ea încuiată. Încui-o, descui-o... încuiată la cap mai e una lume! Așa că, vă rog să căutați cazare oriunde, numai la această pensiune, NU!

Poposesc in aceasta locatie, de fiecare data cand trec prin zona, localul fiind renumit pentru mancarea buna. Marturisesc, este prima data cand a fost mancarea sub orice critica. Anul acesta am facut-o pentru ultima data. In afara de toaletele total insalubre, pentru un local cum se pretinde, de mizeria din drum si de chitch nu am gasit nimic. Mancarea ne-a fost servita relativ repede, comandand o supa, felul doi din meniul zilei precum si o pizza. Paharele pentru suc aveau amprente, asa ca nu le-am folosit. Felul intai, ciorba de fasole avea acelasi continut ca si ciorba de miel exceptand boabele de fasole si carnea. Puteai jura ca e acelasi fel, daca nu ai fi gustat-o. Pe langa faptul ca era mult prea sarata (pentru gustul meu) nici nu a fost ceea ce ma asteptam sa fie. Felul doi, Fleica Turda comandat de mine consta in cartofi prajiti care musteau in ulei imbibat in ei si doua bucati de fleica de porc prajita. Fleica arata binisor la prima vedere, pana s-a intalnit cu cutitul si cu dintii mei. Ce mai, guma de mestecat, carnea nepatrunsa, pielite, ... cu alte cuvinte nemancabila. Nu sunt eu mare gurmand dar totusi... Felul doi, Tochitura moteasca comandat de sotie, consta in putina mamaliga acoperita cu branza rasa si un fel de amestec de carnati si carne intr-un sos de culoare ciudata, sarate si acestea peste masura. A fost cea mai proasta mancare pe care am avut ghinionul sa vreau sa o mananc, pe teritoriul Romaniei de cand ma stiu, si credeti-ma, am batut tara in lung si in lat. doua sticle de 0,5L suc din gama pepsi Nota a fost pe masura 128 Lei. Sincer, cam mult pentru o dezamagire totala. Data la care am fost in locatie, a fost 14 august 2020 intre ora 16:45 si 18:00 Toalete insalubre, mustele se plimba in voie, paine nu este acoperita in cos, etc.

Am mers acolo ca la pomul laudat, dupa ce citisem ca acolo se mananca foarte bine, ca Mama Uta, o batranica care gateste ca pe vremea bunicii face minuni acolo... O MARE TEAPA!!! Nimic din toate astea... Mancare ca in Bucuresti... nimic deosebit, nimic gustos si gatit traditional. Din lista meniu, 90% sunt preparate la gratar (mici, carnati, ceafa porc, etc). Am comandat vestitul balmos, si am primit mamaliga cu niste branza deasupra si atat. Este pur si simplu BATAIE DE JOC!!! la Mama Uta... si nu este ieftin deloc... Vine lume acolo care ca si noi au auzit ca este ceva deosebit de bun si gustos acolo, tipic ardelenesc... si pleaca cu totii dezamagiti, dupa ce asteapta mai mult de 1 ora ca sa fie serviti. MANCARE PROASTA, SERVIRE FOARTE PROASTA!!! NU ESTE DE RECOMANDAT IN NICI UN CAZ... Poate ca o fi fost buna mancarea la inceput, acum multi ani cand s-a deschis, dar acum este bataie de joc maxima!