Tropaeum Traiani

„Perla localităţilor paleocreştine din Dobrogea este fără îndoiala oraşul antic Tropaeum”. În vara lui 2015, în drum spre satul-staţiune 2 Mai, unde aveam să petrecem un mini-sejur la malul mării vezi impresii , am făcut un ocol pentru a vizita două locuri dobrogene pe care le aveam de multă vreme în plan. Despre primul dintre acestea, şi anume Mănăstirea şi peştera Sfântului Andrei, v-am povestit deja vezi impresii . Cu o întârziere nepermis de mare, astăzi vă prezint cel de-al doilea obiectiv, şi anume Complexul muzeal de la Adamclisi . Venind pe DN3 dinspre localitatea Ion Corvin, în apropierea căreia se află Mănăstirea Sf. Andrei, am străbătut rapid cei cca. 15 km care o despart de comuna Adamclisi. Şoseaua a fost bună şi imediat după ce am intrat în Adamclisi am zărit un indicator la stânga către muzeu iar mai încolo, tot la stânga, un altul către monument. Pe aceeaşi parte, pe un deal de la marginea satului, se află şi ruinele cetăţii. Judecând după case, Adamclisi mi s-a părut un sat ceva mai „răsărit” decât cele din apropiere de Cernavodă iar cei cca. 1200 de locuitori mi-au creat impresia unor oameni gospodari. Ce ar mai fi de zis? Că numele localităţii provine din turceşte, de la Adam Kilisse – Casa lui Adam, adică Biserica Omului, turcii confundând monumentul Tropaeum Traiani cu un lăcaş de cult creştin. Complexul cuprinde trei obiective: monumentul triumfal Tropaeum Traiani, muzeul arheologic şi cetatea. Pentru primele două programul de vizitare este vara între orele 8-20 şi iarna între 9-17 iar taxele sunt (pentru fiecare din ele) următoarele: adulţi 11 lei; pensionari 7 lei; elevi şi studenţi 5 lei. La muzeu am achiziţionat cu 3 lei un mic pliant publicitar iar la monument în preţul biletelor am primit un DVD de prezentare. Deşi noi am început vizita cu muzeul, sfatul meu este să mergeţi mai întâi la monument, aşa încât în ordinea aceasta vă voi descrie cele văzute. Monumentul triumfal Tropaeum Traiani Este situat în cadrul sitului arheologic, care mai cuprinde un altar funerar cu numele a cca. 3.800 de soldaţi romani căzuţi în bătălia de la Adamclisi, precum şi un mormânt tumular , mai bine zis un mausoleu aflat în spatele monumentului, care a adăpostit trupul comandantului roman - praefectus castrorum – cel care, cu preţul vieţii, a decis victoria din anul 102. Monumentul triumfal a fost ridicat între 106-109 d. Hr. după proiectul lui Apollodor din Damasc pentru a comemora bătălia de la Adamclisi din anul 102. Inscripţia descoperită pe soclu precizează că acesta a fost închinat „Zeului Marte - răzbunătorul de către Nerva Traian August, împărat şi cezar, învingătorul germanilor şi dacilor, fiul divinului Nerva, mare preot, pentru a XIII-a oară tribun, pentru a VI-a oară împărat, pentru a V-a oară consul, părintele patriei. ” După victoriile din anii 101-102 asupra dacilor, împăratul Traian a decis să aştepte primăvara pentru a-şi continua asaltul împotriva Sarmizegetusei. Decebal s-a aliat cu unele triburi sarmate şi a profitat de lunile de respiro pentru a lansa o ofensivă la sud de Dunăre, în Moesia, cu scopul de a-i îndepărta pe romani de capitala dacă. Dacii au traversat fluviul pentru a înfrunta armata romană pornită în urmărirea lor dar, din păcate, iarna aceea nu a fost suficient de geroasă şi gheaţa care acoperea Dunărea s-a spart. Mulţi soldaţi daci şi aliaţi de-ai lor au pierit înecaţi şi în bătălia finală, dată la Adamclisi, Traian a ieşit învingător. Ce a urmat cunoaştem cu toţii din manualele de istorie: un armistiţiu favorabil Imperiului Roman iar după campania din 105-106, capitularea dacilor. Să revenim însă la monumentul triumfal. A fost inaugurat în mai 1977, în cadrul festivităţilor prilejuite de aniversarea unui secol de la cucerirea independenţei Principatelor Române. Din capul locului trebuie subliniat că monumentul reprezintă o reconstituire arheologică după un model ipotetic, elementele originale descoperite in situ fiind expuse la muzeul din Adamclisi, şi că cea mai recentă renovare a fost făcută între 2010-2013, cu fonduri europene, motiv pentru care actualmente construcţia se prezintă în condiţii foarte bune. În 1882, renumitul istoric Grigore Tocilescu (1850-1909), director la acea vreme al Muzeului Naţional de Antichităţi, a fost cel care a avut iniţiativa deschiderii primului şantier arheologic românesc la Adamclisi. Până în 1890 el a efectuat săpături sistematice, dezvelind în întregime ruinele, a adunat informaţii pe care le-a publicat în volumul „Monumentul de la Adamclisi” şi a recuperat din satele şi cimitirele din împrejurimi sculpturile şi piesele arhitectonice înstrăinate. Cu ajutorul unor ingineri topografi şi arhitecţi germani, printre care Raymund Netzhammer, cel pe care l-am citat în deschiderea reviewului, a refăcut planurile cetăţii şi monumentului, însă moartea prematură l-a împiedicat să-şi vadă implinit visul reconstruirii lor, opera fiindu-i continuată de Vasile Pârvan. Mihail Kogălniceanu avusese şi el, la un moment dat, ideea refacerii şi expunerii monumentului în centrul Bucureştiului. Monumentul se află în capătul unei alei îngrijite, cu bănci din loc în loc, mărginită de copaci înalţi, şi impresionează prin dimensiuni: înălţimea este aproximativ egală cu diametrul bazei (38-39 m). Soclul cilindric stă sprijinit pe mai multe rânduri de trepte. În partea mediană, de jur împrejur, se înşiră pe un rând 54 de metope (lespezi) de calcar, din care s-au păstrat 48 (după alte surse, 49). Acestea înfăţişeză în basorelief scene de luptă dintre romani şi daci, foarte asemănătoare cu cele ce redau bătălia de la Adamclisi pe Columna lui Traian din Roma. La momentul ridicării metopelor de pe monument în vederea conservării nu s-a înregistrat ordinea lor, aşa încât acestea au fost rânduite la reconstituire prin analogie cu monumentul din capitala italiană. Deasupra metopelor se afla o friză cu 26 de creneluri (din care s-au păstrat 23) pe care sunt sculptate, tot în basorelief, figuri de prizonieri daci. Acoperişul conic, îmbrăcat în solzi de piatră, urcă spre soclul trofeului, alcătuit din două prisme suprapuse. Trofeul propriu-zis, conceput bifacial, aşa încât să se vadă la fel, indiferent din ce parte ar fi privit, reprezintă un trunchi bărbătesc (coiful s-a pierdut) îmbrăcat în armură şi înarmat, încadrat de un personaj masculin şi două personaje feminine. Specialiştii au constatat asemănarea monumentului de la Adamclisi cu Trofeul împăratului Augustus, aflat în localitatea La Turbie din Alpii Maritimi, între Nisa şi Monaco. Pentru a vă face o idee, ataşez la finalul fotografiilor o imagine a acestuia preluată de pe internet. În acelaşi timp, nu pot să nu amintesc aici de opiniile unor istorici care consideră că monumentul de la Adamclisi aparţine unei epoci pre-romane. În sprijinul afirmaţiilor lor, ei vin cu următoarele argumente: lipsa unor referinţe scrise cu privire la monument în literatura latină; distrugerea „voită” a unor metope în care personajul central, asimilat cu împăratul Traian, ar fi purtat barbă, fapt neadevărat; prezenţa pe frize a unor simboluri care nu apar în arhitectura romană (ca de exemplu romburi) şi pe metope a unui tip de armament specific mai degrabă epocii bronzului. Analizând calitatea sculpturilor, alţi istorici susţin că monumentul a fost complet sau parţial refăcut în secolul al IV-lea. Cu toate acestea, inscripţia săpată în lespedea găsită printre ruine, în care numele împăratului Traian apare menţionat, infirmă ambele teorii. Cetatea romană nu este, din păcate, amenajată pentru vizitare. Se ştie însă că ea a fost întemeiată de împăratul Traian pe locul unei vechi aşezări geto-dacice, ca parte a sistemului de apărare roman la Dunărea de Jos, şi că a fost locuită de familiile veteranilor participanţi la războaiele daco-romane care s-au stabilit aici. Se află pe un platou înalt situat la cca. 1,5 km de monument şi era înconjurată de porţi şi turnuri defensive. În afara locuinţelor, s-au descoperit ruine de apeducte şi terme, precum şi o necropolă şi o „basilica” civilă – în accepţiunea romană a termenului, adică o clădire publică ce servea drept piaţă, tribunal şi sediu administrativ, dar şi ca loc de întâlnire a cetăţenilor şi de promenadă. Din construcţia impunătoare s-au păstrat doar câte 18 baze de coloane pe fiecare din cele două aliniamente. Important este faptul că într-o criptă ascunsă sub basilică au fost găsite osemintele unor martiri creştini. În cetate s-au descoperit totodată şi fragmente ale mai multor biserici paleocreştine, dovadă a importanţei căpătate de cetate ca centru religios după retragerea trupelor romane şi sediu episcopal în secolul al VI-lea. Cetatea de la Adamclisi a dobândit rangul de municipium în anul 170, a cunoscut o perioadă de maximă înflorire în timpul împăratului Septimiu Sever (a domnit între 193-211) iar la începutul secolului IV d. H., după invazia goţilor, a fost reconstruită de Constantin cel Mare. La finele veacului al VI-lea nu a rezistat însă atacurilor avarilor, fiind distrusă şi abandonată. Muzeul arheologic Tropaeum Traiani Subordonat Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, acesta a fost inaugurat tot în 1977 şi se desfăşoară pe două nivele sub forma unui lapidarium. Clădirea este placată cu mozaicuri ce înfăţişează scene din istoria poporului român. Muzeul adăposteşte vestigiile istorice excavate în sit şi în împrejurimi. Sunt expuse originalele metopelor şi frizelor, pilaştrii şi crenelurile monumentului triumfal, lespedea inscripţionată cu numele împăratului Traian şi statuia de mărime impresionantă a trofeului propriu-zis. Cuprinde totodată şi o colecţie de vase de ceramică aparţinând culturii Hamangia, câteva amfore greceşti, romane şi bizantine descoperite în zona Dobrogei, podoabe şi obiecte de cult. Nici la monument şi nici la muzeu nu am văzut să existe ghizi care să îi îndrume pe vizitatori, însă panourile explicative compensează parţial acest neajuns. Imediat lângă muzeu se află un restaurant la a cărui terasă am poposit şi noi pentru o cafea şi un suc. Închei prin a aminti că în această parte a ţării se găsesc şi alte obiective de mare interes pe care sper să le pot vizita într-un viitor cât mai apropiat. Printre ele se numără Muzeul tătărăsc “Zulfie Totay” de la Cobadin, peşterile suspendate de lângă Dumbrăveni, mănăstirile Dervent, Dumbrăveni şi Lipniţa sau schitul de maici de la Strunga. În drumurile voastre către staţiunile de pe litoralul Mării Negre, dar nu numai, profitaţi de oferta turistică extrem de bogată a Dobrogei şi opriţi-vă pentru a admira Dunărea, podgoriile de la Ostrov şi Murfatlar ori pentru a vizita astfel de locuri cu mare încărcătură istorică pentru poporul nostru. Webmaster, rog ataşaţi următorul videoclip: youtube .

La întoarcerea acasă din minivacanţa româno-bulgară, am decis împreună cu soţul meu, fiindcă tot mai eram în Dobrogea, s-o luăm prin zona cu influenţe turceşti: Topraisar, Cobadin până la Adamclisi, un faimos loc istoric pe care n-am fi vrut nicidecum să-l ratăm. Însuşi numele de Adamclisi, vine, după cum proabil ştiţi, din turcescul Adam Kilisse, adică „biserica omului” pe limba lui Soliman Magnificul, turcii făcând referire la monumentul Tropaeum Traiani, despre care aceştia credeau că e o biserică. Aşadar, cu o documentare minimă făcută de-acasă, deoarece nu prea mai credeam că vom ajunge aici, ştiam că la Adamclisi aveam de vizitat trei mari obiective: monumentul Tropaeum Traiani (monumentul triumfal), cetatea Adamclisi şi muzeul Adamclisi, situate separat, nu prea aproape unul de celălalt. Se impune un pic de istorie pentru a înţelege mai bine În iarna anilor 101-102, la Adamclisi a avut loc o bătălie importantă în primul război daco-roman. După victoria repurtată în a doua bătălie de la Tapae, împăratul Traian a hotărât să aştepte primăvara pentru a continua ofensiva asupra Sarmizegetusei, capitala Daciei cu un ultim atac decisiv, în acest scop ţinându-şi legiunile la sud de Dunăre şi în Moesia Inferior (Dobrogea). Decebal, neavând de gând să aştepte, a vrut să profite de acest răgaz pe care şi l-au acordat trupele romane, încercând să-i surprindă pe romani cu un atac din sudul Dunării pentru a-i determina să-şi părăsească poziţiile din munţi din apropiere de Sarmizegetusa ocupate de aceştia după bătălia de la Tapae. Dacii s-au aliat cu burii şi alte triburi sarmate şi au venit spre est, trecând Dunărea în Dobrogea, coborând apoi către sud. “Barbarii” trec Dunărea îngheţată, dar un număr mare de călăreţi se îneacă, după ce gheaţa se sparge sub copitele cailor. Însă cum spionajul este o îndeletnicire veche de când lumea, iscoadele făcându-şi şi pe atunci treaba, alianţa lui Decebal s-a trezit faţă-n faţă cu romanii conduşi de însuşi Traian, pe platoul de la Adamclisi. Deşi pierduse o parte din oameni la trecerea Dunării, Decebal a produs o uriaşă pagubă trupelor romane. Decebal şi ai săi păreau foarte aproape de un succes însă, în acel moment, un comandant al fortificaţiei din zonă (o personalitate foarte importantă care a murit în acea luptă), intervine decisiv cu soldaţii săi şi reuşeşte să reechilibreze balanţa, înclinând-o chiar în favoarea imperiului. Coaliţia “barbară” este învinsă şi o mare parte dintre războinici mor în luptă, în timp ce supravieţuitorii se retrag înapoi spre Dacia. Roma este învingătoare, dar preţul plătit este unul extrem de scump: nu mai puţin de 3800 de militari ai imperiului şi-au pierdut şi ei viaţa. Prefectul erou, cel care a decis soarta bătăliei, a murit şi el în luptă, iar în memoria sa a fost ridicat la puţin timp după, un Mausoleu care există şi astăzi în spatele Monumentului Triumfal. Traian a comandat ridicarea Monumentului Triumfal pe care au fost sculptate în piatră scene din luptă, iar numele celor 3800 de romani pieriţi în bătălie sunt onorate pe altarul funerar ridicat tot din ordinul lui Traian, în anul 102. Acesta a fost primul de care am dat venind dinspre Cobadin, aşa cum am făcut noi. Este impunător şi impresionant în acelaşi timp, văzut chiar din parcarea generoasă din faţa acestuia. Am plătit 10 lei/persoană intrarea dar n-am primit bilete, ci un DVD despre monument şi reabilitarea sa cu fonduri europene realizată între 2010 şi 2013, altfel nici o explicaţie, doar un răspuns la întrebarea mea referitoare la locul unde este situată cetatea. El a fost construit în cinstea împăratului Traian, între anii 106-109 D. C., ca omagiu pentru înfrângerea lui Decebal şi a aliaţilor săi, monumentul comemorativ Tropaeum Traiani fiind un autentic izvor de informaţii despre evenimentele din istoria veche a poporului român. “Diversiunea Moesiană” a fost respinsă de trupele romane, conduse de însuşi împăratul Traian, în urma unor lupte crâncene. În cele 54 de metope (bucăţi de piatră cu basoreliefuri cu care era placat monumentul) erau redate imagini din timpul conflictului şi erau încadrate de frize şi separate de pilaştri ornamentali, astfel că Tropeaum Traiani este o adevărată cronică sculptată a vremii. În partea superioară se afla un attic prevăzut cu 27 de creneluri, pe care erau reprezentaţi prizonieri. Acoperişul conic era realizat din solzi de piatră, îmbinaţi, iar în centru se afla trofeul, la baza căruia erau statuile a trei prizonieri. De pe cornişă, apa de ploaie se scurgea prin gura leilor, adusă prin intermediul unor ţevi de plumb. Monumentul a fost ridicat ca ofrandă adusă zeului Marte, Mars Ultor (Marte Pedepsitorul), romanii, în general, procedând, după o bătălie victorioasă la îmbrăcarea în armură a unui trunchi de copac, iar la baza lui punând armele şi scuturile învinşilor. Aşa au făcut şi la Adamclisi, apoi, încercând să-l mulţumească şi mai mult pe zeu, au păstrat ideea şi au construit trofeul din piatră în jur. Statuia din vârf reprezintă vechiul trunchi, iar acoperişul în formă de solzi imită scuturile depuse ca ofrandă. Apollodor din Damasc, celebrul arhitect din antichitate, responsabil şi de podul de la Drobeta şi de Columna de la Roma, a fost convocat să-şi dovedască măiestria şi aici. Monumentul, cilindric, avea diametrul de circa 40m şi, iniţial, aceeaşi înălţime, era amplasat pe un pilon ce pornea de la bază. A fost construit simetric, cu două feţe, dar coiful i s-a pierdut, fiind restaurat după alte modele din imperiu. Monumentul de la Adamclisi a mai beneficiat de o amplă restaurare în 1977, cu ocazia centenarului independenţei de stat a României, regimul comunist având o înclinaţie deosebită pentru "marcarea" datelor istorice ale românilor. Fără intenţii ştiinţifice, s-a înfăptuit restaurarea unuia dintre cele mai importante monumente arheologice ale antichităţii. În zilele noastre, aşa cum l-am găsit, falnicul Tropeaum Traiani este, într-adevăr, un monument impozant care te duce cu gândul la măreţia Imperiului Roman care-şi trimisese emisarii către aceste meleaguri cu intenţia clară de a le ocupa, în felul acesta reprezentând, aşa cum frumos declara Grigore Tocilescu, certificatul de naştere al poporului român. Chiar dacă piesele originale de pe monument sunt păstrate cu sfinţenie în muzeul de la Adamclisi şi aspectul său actual este îngrijit, dar trădat de recenta restaurare ce nu mai lasă să se vadă patina timpului, maiestuozitatea acestuia te face să-ţi scoţi pălăria în faţa sa. L-am analizat şi noi cu privirile curioase şi dormice de cunoaştere minunându-ne de una dintre cele mai frumoase realizări ale lumii antice de pe teritoriul ce ne aparţine. În zona Adamclisi, sunt trei obiective care formează un triunghi isoscel, asta însemnând că au fost proiectate odată. La bază sunt monumentul şi mormântul comandantului (mormântul tumular), iar la vârful triunghiului se află altarul militar descoperit şi cercetat de profesorul Grigore Tocilescu... Zilele trecute, la un post de televiziune de turism am avut marea plăcere să mă nimeresc la un documentar foarte bine realizat, inclusiv cu animaţie, despre cetatea Adamclisi care m-a făcut să înţeleg mult mai bine ceea ce văzusem cu o lună în urmă pe viu, de fapt acela fiind momentul în care m-am hotărît să aştern pe hârtie cele de faţă. Aşadar, am plecat încântaţi de la monument către ruinele cetăţii aflate la o distanţă de cam la 1,5 km sud-vest de acesta. Exista şi odinioară un drum care unea monumentul cu oraşul. Am abordat cetatea pe la poarta de est, după aleea cu duzi, aşa cum aveam să aflăm, parcarea din faţa porţii fiind extrem de generoasă dar şi de goală. Singurul panou informativ întâlnit aici, la cetate, a fost la intrarea aceasta, lipsa acestora printre ruinele pe care cu greu le-am identificat din aducere aminte, fiind resimţită pe tot parcursul vizitei. De asemenea, tot la capitolul lucrurilor neplăcute aş putea trece şi aspectul de paragină pe care-l afişează cetatea, cu buruieni înalte, necosite ce nu te lasă să calci în voie. Accesul este liber, neexistând taxă de vizitare, în timpul vizitei noastre am întâlnit un grup mare de turişti polonezi ce se plimbau nestingheriţi prin areal şi se cocoţau pe ruinele basilicilor pentru a-şi face poze cât mai reuşite. Cetatea romană a fost întemeiată de Traian pe locul vechii aşezări geto-dacice în urma victoriei sale în faţa lui Decebal, în aceeaşi perioadă cu construcţia monumentului triumfal. Platoul pe care a fost ridicată cetatea este înconjurat pe toate celelalte laturi de pante mai mult sau mai puţin abrupte, care constituie o reală protecţie naturală. Cetatea avea o privelişte de milioane: tot ce mişca în vale sau pe colinele înconjurătoare neputând scăpa neobservat. Incinta cuprinde o suprafaţă de aproximativ 10 hectare la nord-vest de comuna Adamclisi, în mijlocul colinelor de la Urluia, ruinele sale fiind cercetate si identificate de Grigore. Tocilescu la sfârşitul secolului al XIX-lea, apoi şi de marele Vasile Parvan la începutul secolului al XX-lea. Considerată drept cea mai mare aşezare civilă romană de pe teritoriul Dobrogei, cetatea era locuită de familiile veteranilor care au participat la razboaiele dacice ale lui Traian şi au fost colonizati aici. Prima inscripţie care atestă fondarea oraşului datează din anul 117, iar oraşul ajunsese la rangul de « municipium » pe vremea împăratului Septimiu Sever (193-211). Cea de-a doua atestare, din anul 316 ne indică faptul că oraşul a fost refondat de către împăraţii Constantin cel Mare şi Licinius, după ce fusese distrus de goţi. Cu acest prilej oraşul a fost înzestrat cu noi ziduri de apărare masive, dar neputând rezista totuşi atacurilor distrugatoare ale cotropitorilor avari (anul 587), el a fost definitiv părăsit şi a dispărut de pe scena istoriei, după o existenţă de peste cinci secole. Oraşul respecta planurile urbanistice romane, având patru porţi, dintre care cele două monumentale, de est şi de vest, sunt vizibile şi astăzi la extremităţile drumului principal. Zidurile ce s-au păstrat ne arată că aveau grosimi considerabile, de cam 3 metri, iar incinta era prevăzută cu 22 de turnuri în formă de U. Cetatea era impunătoare având patru basilici mari, una emblematică şi ca orice oraş roman două străzi principale perpendiculare care se intersectează la jumătate (Via Principalis şi Cardo). Via principalis, ce unea cele două porţi de est şi de vest, avea o lăţime de 14 m (din care 7 m reprezentau partea carosabilă) şi era mărginită de portice. Pe centru se afla sistemul de canalizare, conectat la o cisternă pentru strângerea apei. Cetatea s-a întărit în timp, şi-a dezvoltat sisteme de canalizare complexe, cu canale şi sifoane de scurgere şi şi-a întărit paza intrărilor dinspre vest şi est. Există o teorie aparte în ceea ce priveşte strategiile ingenioase de pază folosite în acele vremuri. Locuitorii cetăţii foloseau căruţe cu un ecartament special, care să se potrivească cu şanţurile special săpate în dalele de piatră de la porţile cetăţii. Dacă paznicii turnului de veghe nu ar fi fost suficient de atenţi la cine intră sau iese din cetate, zgomotul roţilor care nu se potriveau şanţurilor atrăgea atenţia asupra străinilor care, evident, nu aveau în dotare căruţe specifice cetăţii. La sud-vest de punctul central al intersecţiei celor două axe principale de circulaţie s-a construit o grandioasă bazilică civilă numită forensis, adică bazilica civilă ce datează din epoca împăraţilor Constantin cel Mare şi Licinius şi reprezenta locul unde se desfăşura activitatea publică şi administrativă a oraşului şi unde se încheiau tranzacţiile economice. Ea avea o suprafaţă impresionantă şi două rânduri de coloane de mari dimensiuni din care astăzi mai există doar câte 18 baze de coloane pe fiecare aliniament. Este de departe cea mai interesantă piesă a cetăţii, celelalte bazilici au fost botezate A, B, C şi D. Dar aceasta nu e totul, sub ruinele bazilicii forensis au stat ascunse, pentru milenii, osemintele unor martiri în numele creştinismului. Secole la rând, moaştele sfinţilor de la Adamclisi s-au aflat într-o criptă secretă sub cea mai importantă bazilică descoperită la Tropaeum Traiani. Nimeni nu a ştiut de ele. Nici măcar arheologii echipei lui Grigore Tocilescu. Ei au efectuat primele săpături în perimetrul respectiv, au descoperit bazilica, dar nu şi cripta în care se aflau moaştele. Marea descoperire, însă avea să fie făcută între 1971-1973, în timpul săpăturilor de verificare execuate. Începând din anul 1993 şantierul arheologic de la Adamclisi, a devenit şantier şcoală pentru studenţii şi profesorii Facultăţii de Istorie din Bucureşti, în fiecare vară şantierul fiind invadat de studenţii puşi pe treabă (săpături). Dezlipindu-ne de vestigiile antice ale cetăţii Adamclisi pe care am lăsat-o în urmă, am intrat, practic, în comuna omonimă unde am stat cu ochii pe indicatoare să nu cumva să-l ratăm pe cel care ne-ar fi arătat drumul spre muzeu. În curând a apărut unul ce ne spunea că pe o stradă laterală la dreapta găseam ceea ce căutam. Chiar de la primul contact vizual, care a fost, desigur, cu exteriorul clădirii, am fost plăcut impresionată, aspectul său pe-afară fiind unul de bun gust, probabil dat de faptul că este placat cu un întreg mozaic ce-nfăţişează scene şi denumiri reprezentative din viaţa poporului român. Aş putea spune că mi-a plăcut mai mult decât cel de la Histria pe care-l văzuserăm cu două zile în urmă. Eram singurii vizitatori, biletul de intrare costă 10 lei/persoană, iar doamna ce ni le-a vândut şi-a demonstrat amabilitatea împrumutându-mi, la propriu, o broşurică pe care i-am solicitat-o s-o port cu mine prin muzeu pentru a mă ajuta, nedându-mi seama că nu intră în costul tichetului de acces. „Vă rog să n-o şifonaţi, că altfel sunt nevoită să vă iau banii pe ea! ”mi-a spus ea prietenoasă. Zis şi făcut. Muzeul este o adevărată colecţie de pietre mari sculptate sau gravate : basoreliefuri, statui, pietre de mormânt, adică un lapidariu ce adăposteşte numeroase vestigii arheologice descoperite la monumental triumfal şi în cetate. Acesta este organizat pe două niveluri: parter şi etaj, pe o parte a sa lumina pătrunzând prin ferestrele ce o ocupă în integralitate, pe cealaltă parte sunt expuse metopele, friza inferioară şi cea superioară, pilaştrii, crenelurile şi blocurile de parapet ale stilului attic festonat. În centrul sălii este expusă statuia colosală a trofeului, inscripţia şi friza cu arme. Din cele 54 de metope originale s-au putut recupera şi păstra 49, fiind o adevărată provocare cercetarea fiecăreia dintre ele, bine numerotate (cum, altfel, decât cu cifre romane!) şi descrise prin textele aferente. Prin intermediul lor poţi învăţa mai multe decât din orice manual de istorie, după parcurgerea uneia, devenise atât de incitant s-o vezi şi pe următoarea, ş. a. m. d., ca la un joc de puzzle, până la final. Celelalte exponate sunt constituite din colecţiile ceramice (vase aparţinând culturii Hamangia, ceramică getică, amfore greceşti, romane şi bizantine), opaiţe, unelte, podoabe, fragmente de apeducte, sculptură, documente epigrafice şi sunt dispuse în vitrine amenajate pe partea cu ferestre. Tot pe această parte, din loc în loc, apar hărţi cu cetatea şi planurile bazilicilor din ea. Am studiat şi noi exponatele, singuri fiind în toată clădirea, mai cu seamă metopele care, într-adevăr, sunt uluitoare, ele aducându-ne la vedere scene de detaliu, emoţionante, din istoria poporului nostru de care, poate, doar auziserăm, acum că le vedeam era altceva. La ieşirea din muzeu, am înapoiat broşura doamnei de la bilete şi făcând o analiză la rece a evenimentelor, am conchis că, dacă dintr-o întâmplare nefericită am fi ratat întreaga vizită, pe ansamblu, sau poate doar a vreuneia din piesele acestui complex numit Adamclisi, am fi pierdut o importantă lecţie de istorie a acestui neam. Aşa am fost norocoşi că am mai câştigat ceva, în afara experienţei de a ne fi plimbat pe drumurile nu prea grozave ale bătrânei Dobrogea. black-sea.travel/batalia- ... altarul-funerar cjc.ro/proiect_histria/Hi ... /adamclisi.html sites.google.com/site/cet ... ropaeum-traiani

Ne întoarcem de la Întâlnire Anuală 2026, pornim din fața gazdei noastre – hotelul Sulina Internațional din Mamaia ( vezi impresii ) și mergem spre București pe DN 3, trecând prin comuna Adamclisi . Acolo se află Complexul muzeal „Tropaeum Traiani” compus din trei obiective: monumentul triumfal, cetatea și muzeul arheologic. Aveam o restanță de ani de zile: muzeul propriu-zis; celelalte două obiective istorice le-am mai vizitat de vreo două ori, vara, în drum spre litoral. Adresă : str. Muzeului nr. 15, comuna Adamclisi Web : minac.ro/tropaeum-traiani Pleiada de obiective istorice din Adamclisi este considerată „unul din cele mai mari și importante complexe arheologico-muzeistice din România” , dar destul de slab valorificat și promovat turistic (părerea mea Am fost pur și simplu impresionat de ceea ce am văzut: elementele originale ale monumentului triumfal, păstrate în această clădire special ridicată. Este o hală simplă, cu multe ferestre, luminoasă – un loc în care am avut senzația că aș fi fost transpus în perioada săpăturilor arheologice. Am intrat, iar primul lucru pe care l-am simțit a fost liniștea. Eram singurul vizitator în acel moment și era o liniște din aceea... de secol al XIX-lea, de pe vremea profesorului Tocilescu. Mă aflam la câțiva pași distanță de plăcile de piatră vechi de peste 1900 de ani, de fapt chiar le puteam atinge. Totul pare atât de simplu, o istorie săpată în piatră... Indicatoare specifice ne îndreaptă spre strada Muzeului, aflată în centrul localității, stradă care se termină într-un rond din fața muzeului, loc unde sunt și mai multe locuri de parcare . Sunt circa 12 trepte de urcat până la intrare, dar există și rampă de acces (și în interior este prezentă rampă). Prețul unui bilet este de 16 lei/adult , dar există reduceri pentru pensionari (8 lei) și elevi/studenți (4 lei). Programul de funcționare este de luni până duminică între orele 09.00-17.00. Am primit bilet imprimat pe loc, un cartonaș simplu, alb (și ce îmi plac biletele personalizate). Nu am observat la stand prezența unor broșuri, pliante ori ilustrate de vânzare. Clădirea a fost ridicată între 1974-1976 odată cu lucrările de reconstrucție a monumentului triumfal. Sub conducerea prof. Vasile Celmare studenții Institutului de arte plastice „Nicolae Grigorescu” au proiectat și realizat un mozaic monumental (247,5 mp) care va împodobi fațada edificiului (forma finală aparține studenților Dana Postolache – azi muzeograf-restaurator și Constantin Apostol). Mozaicul reprezentând înfruntările dintre daci și romani, dar și obiceiurile și ocupațiile ambelor populații (un fel de cronică a formării poporului român). La 28 mai 1977, în prezența lui Nicolae Ceaușescu, este inaugurat muzeul și monumentul triumfal în forma reconstituită. De la inaugurare au lipsit exact arheologii, în schimb a participat o importantă delegație de oficiali; doar la muzeu a fost prezent istoricul Adrian Rădulescu. Iată relatarea evenimentului în presa centrală: ... Elicopterul prezidențial aterizează pe terenul sportiv al comunei, unde se află adunați mii de cetăţeni din Adamclisi şi din comune învecinate. La coborârea din elicopter, tovarășul Nicolae Ceauşescu, tovarăşa Elena Ceauşescu, ceilalţi tovarăşi din conducerea de partid şi de stat sunt aclamaţi cu urale şi ovaţii. Se scandează minute în şir „Ceauşescu — P. C. R. Coloana oficială de maşini se îndreaptă apoi spre noul muzeu „Tropaeum Traiani“. Secretarul general al partidului este rugat să taie panglica inaugurală. Dr. Adrian Rădulescu, directorul Muzeului de arheologie din Constanţa, prezintă exponatele originale ale monumentului. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu apreciază iniţiativa construirii muzeului, modul în care a fost realizat, priceperea cu care specialiştii au reuşit să pună în valoare aceste comori neprețuite ale istoriei noastre. La ieşirea din muzeu, oaspeţii sunt întâmpinați de un grup de şoimi ai patriei și pionieri care oferă flori tovarăşului Nicolae Ceauşescu, tovarăşei Elena Ceauşescu, ca semn al mulțumirii și dragostei fără margini cu care răspund partidului, secretarului său general pentru copilăria fericită pe care o trăiesc. Coloana oficială părăsește apoi comuna, îndreptându-se spre locul în care se înaltă maiestuos monumentul (Scânteia, 29 mai 1977). Clădirea este un vast lapidarium, cu unul din pereți acoperit doar de geamuri pentru o lumină naturală puternică. S-a adoptat expunerea liniară suprapusă pe două registre de vizitare, pe lângă metope fiind expuse pe pereții verticali pilaștrii și bucăți din frizele inferioară și superioară. În sala de la parter sunt bucăți din resturile trofeului și din partea superioară a monumentului, plus alte descoperiri litice din zona cetății, iar la etaj sunt vitrine cu piese ceramice, metalice ori de sticlă găsite în zona Adamclisi. Traseul de vizitare este intuitiv: se intră pe la nivelul 1, se vizitează „balconul” – loc de unde se deschide o priveliște fascinantă asupra metopelor, se văd vitrinele cu piese descoperite arheologic, apoi se ajunge lângă peretele cu metope – o parte sunt descrise prin mici cartonașe bilingve. Pur și simplu poți privi figurile sculptate în piatră de la câțiva centimetri distanță, unele detalii fiind remarcabile (în ciuda vechimii și degradării). Se coboară apoi la nivelul parterului unde sunt expuse alte metope, fragmentele din „trofeu” , alte piese descoperite în zona cetății, precum și macheta monumentului triumfal. Mai multe panouri de mari dimensiuni ne prezintă istoricii implicați în cercetările de la Adamclisi, planul așezării și a săpăturilor arheologice, descrierea monumentelor, detalii despre restaurare și reprezentările figurate de pe monument. Circuitul se încheie la parter, pe perioada verii fiind deschisă o ușă de ieșire la acel nivel, iarna se urmează circuitul în sens invers pentru ieșire. Clădirea este neîncălzită, în interior era mai frig ca afară 😊 Monumentul a fost ridicat în epoca împăratului Traian (97–117 d. Hr.) pentru a marca atât victoriile repurtate în fața unei coaliții anti-romane a populațiilor locale nord-dunărene, cât și pierderile de soldați romani pe câmpul de luptă. Menționat în note de călătorie sau rapoarte oficiale încă din anii 1700-1800, monumentul triumfal roman a fost cercetat sistematic în campaniile de la finalul secolului al XIX-lea de către Grigore Tocilescu, director al Muzeului Național de Antichități pe atunci. Cele 243 de piese recuperate au fost aduse la București cu dificultate (cu sănii și care trase de boi până la Rasova pe malul Dunării, urcate pe vase până la Giurgiu, apoi pe calea ferată). Depozitate, într-un final, în Parcul Carol I piesele au început a se degrada. Teohari Antonescu descria ruinele, situație de la sfârșitul veacului al XIX-lea, înainte de săpăturile lui Grigore Tocilescu: Am spus ruinele sunt mărețe și pitorești. În mijlocul deșertului nemărginit al Dobrogei sudice, verdeața nu se vede decât în preajma trofeului, unde la poale de jur împrejur crescuse o dumbravă de copăcei mărunți și verzi. Un cireș mărișor, după cum mi-a spus un cioban, care a văzut ruinele înainte de săpături, împodobea vârful chiar al domei uriașe de piatră, care prin contrastul cu verdeața crângului, părea ca de marmoră albă. Prin stufiș apărea din loc în loc steiuri albe de piatră, unele săpate cu podoabe de linii, altele cu figuri omenești sau de animale (în „Voința” , iunie 1906) Arheologul Silvio Ferri a venit special în România în perioada interbelică pentru a studia piesele arheologice și a propus reconstituirea unei părți din monumentul triumfal la București, folosindu-se piesele originale („Traianeum” ). O serie de piese au fost recuperate din satele apropiate unde ajunseseră a fi utilizate la fântâni, jgheaburi, diverse construcții. Mulți istorici și cercetători s-au implicat în problematica monumentului de la Adamclisi, la fața locului a fost instalat un paznic (pentru a proteja „miezul” monumentului, treptele originale și piesele rămase la fața locului) și s-a construit o locuință pentru cercetători. În anii `50, la începutul epocii comuniste, se conturează clar ideea reconstituirii monumentului (fie prin utilizarea originalelor, fie prin realizarea unor copii) și realizarea unui muzeu. În anii `60 istoricul de artă Radu Florescu a avansat o soluție arhitecturală acceptată de cei mai mulți cercetători: amplasarea metopelor pe corpul circular de la baza monumentului triumfal, anume la jumătatea înălțimii tamburului. Se stabilește și faptul că la reconstrucția monumentului vor fi utilizate copii ale pieselor, iar originalele vor fi expuse într-un muzeu. S-au avansat 6 variante de muzeu, cinci dintre ele așezau muzeul în preajma monumentului triumfal. În acești ani piesele aflate la București sunt readuse la Adamclisi. Lucrările la reconstituirea monumentului antic și expunerea muzeală a pieselor originale vor începe în anii `70, urmărindu-se și transformarea satului Adamclisi într-un „sat turistic” și includerea monumentelor în circuitul turistic național. Nicolae Ceaușescu și regimul său au dorit să lege restaurarea monumentului antic de celebrarea a 100 de ani de la reintegrarea Dobrogei în frontiere românești. Lucrările au fost demarate în 1974, iar în afară de peronul monumentului (reparat și întregit cu calcar din cariera de la Deleni – utilizată și în antichitate), toate celelalte piese utilizate la reconstituire sunt replici ale celor originale. Nici până astăzi nu sunt lămurite o serie de aspecte: ordinea metopelor, succesiunea pieselor de friză și cornișă, numărul șirurilor și rândurilor de solzi de pe acoperișul tronconic etc. Metopele sunt lespezi dreptunghiulare de circa 1,48 m înălțime, cu reliefuri figurate, și reprezintă principalele piese din ornamentația monumentului. Ele înfăţişează scene premergătoare luptelor, din timpul luptelor între romani și alianța nord-dunăreană sau din partea finală a bătăliei comemorate; s-au păstrat 48 din cele 54 de metope. Altă piesă valoroasă este trofeul , un trunchi gros format din tamburi mari de piatră cu diametrul de peste 2 metri îmbrăcat cu arme, din care se mai păstrează o lorica (platoșă romană), o tunică, două perechi de scuturi şi două perechi de apărători care protejează pulpa piciorului. Se pot scrie zeci de pagini despre monumentele de la Adamclisi, chiar s-au scris multe cărți și studii, destule necunoscute persistă încă, zeci de întrebări se pot lansa în eter. Cine vrea să citească descrieri, găsește aici broșurile de pe vremuri ( ziuaconstanta.ro/fondul-d ... tanta-2754.html și ziuaconstanta.ro/fondul-d ... iatra-4220.html ). Un tur virtual al muzeului găsiți aici: muzeedelasat.ro/muzee/com ... isi/#turvirtual . Pot spune că am fost impresionat de reprezentările figurative, parcă ți se deschide o fereastră către istoria romană și locală a acelor vremuri. Am admirat detalii militare (arme, armuri, steaguri), constructive, piese de mobilier și de îmbrăcăminte, mijloace de transport (care), figuri de oameni și animale etc. O lume sculptată în piatră!

A treia cazare din circuitul de șapte zile făcut în aprilie acest an prin Dobrogea a fost la Pensiunea Tropheum Traiani din Adamclisi, pensiune la care mai făcusem o dată rezervare dar nu am ajuns, vezi impresii , de data aceasta am sunat noi să spunem că ajungem mai târziu și am ajuns în jurul orei 21. Ne-am cazat în Adamclisi pentru că voiam să văd Complexul Muzeal de la Adamclisi și pentru a fi mai aproape de Călărași, între cele două orașe având programate câteva opriri. De la Jurilovca, la Adamclisi la Pensiunea Tropheum Traiani Adamclisi este o comună în sudul județului Constanța așezată pe Drumul Național DN3, la circa 85 kilometri de Călărași și vreo 65 de Constanța. Este formată din cinci sate iar denumirea este o românizare a denumirii turcești Adam Kilisse , în traducere Casa lui Adam , în sensul de Biserica Omului cum au zis turcii monumentului roman Tropaeum Traiani pe care l-au considerat ca fiind o impunătoare biserică. Locuit din cele mai vechi timpuri, devine în a doua jumătate a secolului 2 d. Hr. citadelă cu rang de municipium, cea mai mare așezare civilă romană din Dobrogea, astăzi are peste 2.000 de lucuitori. Pensiunea se află pe Drumul Comunal DC53 ce duce din Drumul Național DN3 la Monumentul Triumfal Trophaeum Traiani, în Satul Adamclisi, str. Decebal, nr. 4A. Pe pe FB sunt oferite foarte puține informații, este și un număr de telefon; eu am folosit un altul. Este afiliată la Booking din aug 2019, apreciată cu 8,1 puncte, cele mai apreciate fiind confortul și curăţenia, mai puțin apreciate internetul, cred că s-a lucrat la el, a funcționat foarte bine, și raportul calitate/preţ dat de prețurile mari ale cazării. Pe la 9 o apreciez și eu. Se poate plăti cu cardul dar nu sunt acceptate animalele de companie, fumatul este interzis, dar sunt locuri amenajate pentru fumat. Nu am rezervat prin Booking ci prin telefon, costul cazării l-am achitat la plecarea din pensiune. Pensiunea de 4 margarete este o clădire nouă cu un etaj și mansardă, cu dotări moderne, cu camerele mari și luminoase. Are 10 Camere duble , 8 la etajul 1 și 2 la etajul 2 unde se află și 4 Apartamente cu câte un dormitor cu pat dublu și living cu o canapea extensibilă, toate cu baie proprie, frigider, televizor, telefon. Nu se oferă pătuțuri pentru copii, nici paturi suplimentare. La mansardă se află și o Sală de conferințe , iar la parter Barul și Restaurantul cu 50 de locuri, era închis, norocul nostru că am întrebat la telefon și ni s-a spus că e închis, vream să mâncăm acolo dar am mâncat în Medgidia. Dacă este deschis se asigură, la cerere, toate cele trei mese…. Are Parcare proprie mare, în curte, în fața pensiunii, dispune și de o Piscină , un Grătar și un Foișor , unde se poate servi masa. Check-in se face începând cu ora 12, check-out orele 10 și 11, noi am plecat pe la 9, politicile de plată și anulare a rezervării diferind funcție de tipul cazării. Am avut pentru o noapte Camera 5 , Cameră dublă cu vedere la curtea interioară, cazare fără mic dejun, costul fiind de 180 lei pe care i-am achitat cash la plecare. Am primit și bon, este prima dată când pățesc așa ceva ????. Camera este foarte înaltă, ca și restaurantul, mie îmi plac mult camerele înalte…. Camera de peste 20 metri pătrați are pat dublu, mare și confortabil și noptierele aferente cu prize lângă ele, un dulap, un birou și o masă mai mică pentru cafea. Avea oglindă și sub ea măsuța de toaletă pe care se aflau cele necesare bucătărelii, fierbător de apă, sare și piper, ceai, zahăr și nes cu pahare și cești. Am avut televizor cu mai multe canale, a funcționat bine, am avut aer condiționat și frigider, cred că erau funcționale, nu le-am folosit. Predominau nuanțele de maroniu combinate cu ceva auriu și cu albul a două taburete…. Baia, destul de mare, are duș cu cabină și toate dotările necesare inclusiv articole de igienă personală, este bună, funcțională. Nuanțele maronii ale gresiei și faianței împreună cu albul obiectelor sanitare și al uscătorului de păr formau o imagine plăcută, deconectantă. Camera are balconul cu vedere spre curte și parcare, este mare și curat. Pardosit cu gresie, nu avea niciun mobilier, n-am putut să-mi beau nesul de dimineață, era prea frig, iar măsuța și un scaun!?!? ce trebuiau să fie pe balcon erau în cameră. A fost o cazare bună, curată și liniștită, un raport preț calitate bun, zic eu, bună pentru odihna celor ce vor să vadă sau au văzut Complexul Muzeal și celelalte obiective turistice din zonă. Dezavantajul pentru cei amatori este imposibilitatea pregătirii unei mese, se poate face doar grătar. Pensiunea este recomandabilă celor ce ajung acolo, fiind și singura cazare în zonă…. Cameră mare, înaltă, curată, cu aer condiționat, pat mare, confortabil... Baia este spațioasă dotată cu tot ce este necesar. Fiecare cameră are balcon. Pensiunea este așezată pe drumul ce duce la Tropheum Traiani, zonă liniștită...

Ce m-a frapat încă de la intrarea în Dobrogea sudică, observând arhitectura precum și ambianța mănăstirii Dervent, a fost estetica subtilă asociată bunului gust. Intrarea în casa lui Dumnezeu nu se face astfel într-un templu sumbru sau sobru, ci într-un ansamblu arhitectural aflat în armonie atât constructivă cât și în ceea ce privește decorațiunile sau concepția aranjamentelor arbustive ori floricole. Surprinderea simțită la Dervent avea să crească în mod plăcut lângă Adamclisi, unde o mănăstirea nouă închinata Sfântului Apostol Filip, avea să ne încânte cu arhitectura sa și cu picturile ei pline de lumină. Poate n-aș fi vizitat acest ansamblu, dar venid dinspre Ostrov în fuga mașinii spre panta de la intrarea în Adamclisi, am remarcat un petic interesant colorat, suit în depărtare pe partea dreaptă a drumului. Aflat vis-a-vis de cetatea romană de pe aceste locuri, petecul - ca de lumină, se proiecta pe arămiul dealului. Am frânat și am întors volanul, oprind surprins lângă un ansamblu căruia deja îi văzusem fugar câteva fotografii, fără să știu că este vorba tocmai despre acesta. În sinea mea jinduisem să văd locul din imagini, dar un calcul de timp, dăduse înapoi dorința de a explora alte posibilități suplimentare de extensie a traseului turistic propus prin Dobrogea de sud. Lăcaș de cult recent ridicat (2007-2008), se află încă în stadiul de finisare, având o pictură murală atât exterioară cât și interioară deosebit de frumoasă și cu o simbolistică aparte. Încă de la intrare în biserică, fațada te întâmpină cu scara Sfântului Ioan Scărarul și cu imaginea apostolilor Petru, Pavel, Andrei și Filip. Dincolo de aceasta, arhitectura este și aici frumoasă și plină de bun gust. Curtea interioară este de fapt un atrium delimitat de două rânduri de coloane, legate prin arcade și decorate cu piatră. Piatra decorativă este folosită și în paraclisul de la demisolul bisericii, precum și la structurile de legătură între aceasta și restul ansamblului. Câțiva arbuști ornează exteriorul, lor adăugându-li-se un brâu de ulcioare în tonuri calme. La interior, sculptura lemnului catapeteasmei și scaunelor se integrează discret picturilor, printre care se regăsesc în pronaos unele cu un iz specific de istorie națională. Tot la interior, separația dintre naos și pronaos se face cu arce sprijinite pe un stâlp care pare de marmură. Florile apar peste tot, lângă altar, la colțuri, în decorațiunile prelungirilor arcelor de boltă, în centura verde care înconjoară mănăstirea. Candelabrele sunt lucrate cu migală, obiectele de cult fiind și ele plăcute ochiului. Contextul antic este suținut de atât de desenul structurii centrale a bisericii, cât și de rândurile de coloane ale curții, precum și de brâul de ulcioare exterioare. Piatra aduce legătura cu piatra cetății romane, iar în tot acest amestec se află picături de Orient, savant dozate și amestecate cu gust într-un parfum de Bizanț. La demisol se află un paraclis în formă de criptă, decorat - la fel, cu piatră. De parcă estetica nu ar fi fost de ajuns ca să te năucească, sfinții din picturi au un zâmbet aparte. Leii de la baza scaunului arhieresc, până și ei, par că au un zâmbet discret, fiind figurați cu gurile închise, blânzi și supuși. Picturile sunt pline de lumină, îndemnând oamenii să vină la sfântul lăcaș cu pace în inimi, iar zâmbetele sfinților îi întâmpină cu bucurie. Nu am mai văzut nicăieri până aici atâta lumină și deschidere în pictura murală cultică ortodoxă, iar surprinderea mea a fost mare în fața melanjului de ortodoxie, Bizanț, Orient și Antichitate. Am cerut așadar o explicație părintelui care se afla acolo și am primit un răspuns: oameni trebuie să vină la Biserică cu bucurie... Nu m-aș fi gândit că această explicație simplă poate sta la baza ideilor care au stat la baza concepției arhitecturale și stilistice a acestui lăcaș, dar iată că se poate. Așada consumați o oră din timpul vostru pentru a vizita această mînăstire și admirați-o prin toți porii, pentru că aveți ce vedea. Nu este încă terminată și de lucrat se mai lucrează la ea – atât la structură cât și la finisaje, precum și la pictura exterioară. Vizitați-o ACUM și revizitați-o pentru a fi din nou surprinși, peste 3 sau poate peste 5 ani, când va fi terminată. Petreceți timp încercând să înțelegeți simbolistica picturilor de pe tavanul pronaosului, petreceți timp dând roată exteriorului și petreceți timp încercând să înțelegeți mesajul zâmbetului sfinților zugrăviți pe pereți în naos sau la exterior. - Pictura a fost realizată de o echipă coordonată de Sergiu Ivas, care a pictat și catedrala mănăstirii Sf. Mironosiţe Marta și Maria din Hagimus, raionul Căușeni, Republica Moldova. - Pe mine personal nu m-a interesat în mod deosebit funcția cultică a lăcașului, dar pentru cei pe care îi interesează în special acest lucru, menționez că aici se află moaștele a 5 sfinți dobrogeni. Acestea sunt preluate dintr-o criptă descoperită în anii '70 ai secolului XX, sub altarul bisericii mari din cetatea Adamclisi. În ceea ce privește autenticitatea moaștelor există încă îndoieli, discutate de teologi și de către arheologi cu argumente și contraargumente.