Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Iată că s-au adunat în portofoliul un număr de 600 de articole încadrate în rubricile dedicate României (525 materiale), țărilor străine (Bulgaria, Turcia, Grecia și Ungaria) sau zStratosferei. Dedic articolul cu numărul 600 unui obiectiv încă învăluit în mister, generator de multiple idei și ipoteze, centrul lumii dacice – Sarmizegetusa Regia . Poziționare și acces. Aparținând administrativ de localitatea Grădiștea de Munte, capitala Regatului dac este accesibilă auto mult mai ușor din anul 2016, atunci când drumul a fost asfaltat până în preajma sitului arheologic. Drumul de acces are indicativul DJ 705A și pornește din orașul Orăștie , străbate localitățile Căstău, Beriu, Orăștioara de Sus și de Jos, Costești și Grădiștea de Munte și ajunge într-o parcare oarecum amenajată, supravegheată video – este vorba despre circa 36 km . Ici-colo mai există indicatoare, se traversează câteva sate în care găsiți mai multe pensiuni, dar și mici magazinașe de unde vă puteți aproviziona cu băuturi și ronțăieli. Covorul asfaltic arată bine în general; ultimii 15 km de șosea, după Costești, sunt destul de meandrați. Finalul drumului îl constituie așa-zisa parcare; în momentul în care acea zonă se umple, mai ales în perioada de vară, șirul de mașini parcate se lungește la vale pe marginea drumului. Din parcare trebuie să continuați la pas pe un drum pavat cu piatră cubică, circa 850 m în urcare (70 m diferență de nivel). La începutul drumului e afișat Regulamentul de vizitare, programul și tarifele; Regulamentul de vizitare destul de strict apare în mai multe locuri pe panouri mari. Ajunși la intrarea în situl arheologic (fosta parcare) întâlnim mai întâi toaletele care ar trebui să aibă și apă (brrr...), apoi găsim punctul de jandarmi montani și chioșcul de bilete. Program și tarife. Consiliul Județean Hunedoara administrează importantul sit arheologic Sarmizegetusa Regia. Taxele de vizitare diferă în funcție de sezonul turistic: în perioada 1 iulie – 30 septembrie costul unui bilet este de 14 lei/adult , în restul timpului încasându-se 10 lei/adult și 5 lei/elevi, studenți și pensionari. Există o serie de facilități și gratuități, de exemplu preșcolarii până în 7 ani au intrare gratuită. Programul de funcționare este adaptat anotimpurilor: între 1 mai – 30 septembrie: 09.00-20.00, între 1 martie – 30 aprilie și 1 octombrie – 30 noiembrie: 09.00-18.00, iar între 1 decembrie – 28/29 februarie: 10.00-15.00. Puteți închiria aparate de ghidaj audio disponibile în limba română sau engleză la prețul de 20 lei/aparat/90 minute. Pornim la drum cu emoție spre nucleul statului unificat dac, centrul politic, militar, administrativ și spiritual al Daciei. Era pentru prima oară când ajungeam în zona cetăților dacice din Munții Orăștiei, alegând așa cum era și normal – Capitala. E luna august, soarele deja arde în înaltul cerului, doar codrii mai estompează cu umbra lor căldura din aer. Deși e o zi obișnuită din cursul săptămânii, perioada de efectuare a concediilor de odihnă își spune cuvântul și găsim parcarea plină, astfel că ne poziționăm pe marginea drumului, mai la vale. La intrare pe bucata de drum închisă circulației auto lecturăm Regulamentul de vizitare și aflăm ce nu avem voie să facem: să nu părăsim traseele de vizitare, să nu ne așezăm sub nici o formă pe iarbă, să nu arunci gunoaie, să nu faci focul, să nu profanezi monumentele, să păstrezi liniștea etc. Buna desfășurare a vizitei este supravegheată de numeroși agenți de pază și camere de supraveghere video. Pe marginea celor 850 de metri de urcuș nu veți găsi bănci pentru relaxare, iar trecerea pe lângă toalete (câteva cabine din lemn pe o platformă) vă va muta nasul din loc. Ajungem la casa de bilete, plătim cei 14 lei pentru fiecare adult și primim bilete personalizate. Achiziționez și un mic pliant cu informații sumare și harta obiectivelor din interiorul sitului arheologic. Dar ce reprezintă Sarmizegetusa – „Cetatea de pe înălțimi”? Este vorba de un complex format dintr-o așezare civilă terasată, fortificația propriu-zisă și zona sacră (a templelor) . Autoritățile au „amenajat” două trasee, de fapt unul principal și o mică buclă de ocolire pe care o puteți utiliza la dus/întors spre temple. Din loc în loc câteva panouri îți prezintă succint ce se afla în zonă sau informații scurte din lumea dacică. În cadrul traseului de vizitare nu avem acces la așezările civile dacice care sunt grupate în ceea ce se numește acum „cartierul civil de vest” și „cartierul civil de est”, pe terase amenajate chiar de daci. Nu știu în ce proporție au fost efectuate săpături arheologice în aceste zone și cât de mult se pot amenaja spre vizitare. Vizita începe cu fortăreața , în interiorul căreia pătrundem prin poarta de vest mergem pe lângă cunoscutul zid dacic (murus dacicus) . Acest tip de construcție militară e realizată de daci combinând o tehnică locală cu influențe grecești. Astfel, se ridicau 2 ziduri paralele din blocuri de piatră cioplite sub formă de dreptunghi, spațiul dintre ele fiind umplut cu pământ și spărtură de piatră și întărit cu bârne de lemn. Totul fără a se utiliza vreun liant! Fortăreața a cunoscut transformări în timpul romanilor care au staționat o perioadă în zona cetății refăcând ziduri și porți, modelând terase. Depășim spațiul porții de sud , apoi locul unde s-au descoperit urmele unui atelier monetar , și anume ștanțe de monede romane, lucru ce demonstrează viziunea conducătorilor daci – integrarea în lumea economică romană. Poarta de est ne aduce chiar în fața drumului pavat , un interesant fragment de arhitectură dacică. Tot ceea ce ține de capitala Sarmizegetusa Regia este încă învăluit în mister. În ultimii zeci de ani au apărut ipoteze noi, explicații mai bune sau mai hazardate, s-au efectuat noi săpături arheologice (nu de mare amploare). Probabil că mulți dintre noi ne-am întrebat ce reprezintă un anumit obiect, loc sau zonă, la ce folosea o construcție, care era rolul unor pietre sau plinte ș. a. m. d. Au apărut studii și articole care prin concluzii pot răsturna tot ceea ce știam despre daci și Capitala lor. Adevăr sau fals? Greu de spus în condițiile în care sursele documentare sunt aproape inexistente iar săpături arheologice sistematice nu se efectuează. Drumul pavat din lespezi de calcar, azi frumos înșiruite, are o lățime de circa 5 m și se pare că făcea legătura cu zona templelor, având chiar un acoperiș din lemn! (galerie de lemn care apare pe o scenă din Columna lui Traian). Descoperit în 1950 de Constantin Daicoviciu și echipa sa de lucru forma inițială a drumului era de scară în pantă ușoară , întreruptă din loc în loc de platforme orizontale, deci era un drum exclusiv pietonal. Cei 40 de m expuși astăzi au fost „restaurați” în 1980 când s-a modificat forma originală a drumului, dalele de calcar de Podeni fiind așezate într-un pavaj plan. Drumul pavat se oprea pe terasa IX într-o piațetă pavată la rândul ei cu dale de piatră. El se ramifica spre temple, dar cu alei pavate mult mai înguste. După ce privim drumul pavat din spatele unei balustrade de lemn, coborând pe o alee de pământ neamenajată, ajungem la marginea pădurii, loc de unde se deschide o panoramă asupra zonei sacre. De la înălțime zărim o parte din templele de diferite forme și mărimi. Terase și temple. Traseul de vizitare ne conduce mai întâi pe terasa X unde se află templul mare de andezit și fragmente din pilaștrii acestui templu. Rânduri de plinte de mari dimensiuni sunt aliniate în șiruri paralele, 6 la număr inițial – vizibile azi vreo 3 șiruri. De la înălțimea terasei X, consolidată cu un zid de susținere, se pot admira vestigiile celorlalte clădiri sacre. Terasa XI nord găzduiește celebrele temple care au adus faimă Capitalei dacice: templul mare rotund, templul mic rotund, altarul de andezit, templul patrulater mare și templul patrulater mic. La câțiva pași distanță, pe terasa XI sud, sunt așezate pe iarbă plintele templelor de calcar mare și mic. În centrul sitului se afla piațeta pavată cu lespezi de calcar, izvorul cu apă rece și un canal scobit în dale de piatră . Pe lângă templul mare circular se poate coborî pe o potecă abruptă și plină de rădăcini până în zona turnului pentagonal , parte componentă a zidului de apărare. Piesa de rezistență a sitului archeologic este templul mare circular care are un diametru la exterior de un pic peste 29 m. El este format din mai multe elemente concentrice: două cercuri perimetrale (din andezit), un cerc median și o elipsă centrală, ultimele două elemente din stâlpi de lemn. Descoperit la începutul secolului al XIX-lea de către fiscul austriac, templul se afla în mijlocul pădurii. Cercetări sistematice sunt conduse de D. M. Teodorescu, apoi în anii '50 este decopertat complet de Constantin Daicoviciu. În anii '80 au loc lucrări de restaurare, apoi în 2017 sunt din nou înlocuiți stâlpii de lemn ai templului. Stâlpii de lemn au fost atestați arheologic, ei se pare că erau înglobați în pereți de lut, acoperișul de formă conică fiind învelit cu șindrilă. Încă există numeroase controverse privind funcționalitatea clădirii: calendar solar sau templu? Restaurarea masivă din 1980 s-a realizat în contextul serbării a 2050 de ani de la crearea primului stat dac centralizat și independent, un eveniment politizat de regimul comunist. Cu această ocazie s-au efectuat numeroase „greșeli”: drumul pavat (de fapt o scară) a fost refăcută, s-au betonat terase, s-au completat cu materiale nu prea potrivite diverse segmente ale templelor ori discului de andezit. Situl arheologic se află în plin soare, astfel că după vizionarea templelor am căutat mereu băncile situate la umbră sub poalele pădurii. În apropierea izvorului, sub un arbore, e amplasată o măsuță de lemn unde poți mânca ce ți-ai adus în traistă. În fața fiecărui obiectiv se află câte un panou cu date sumare, câteva deja decolorate de soare și ploi. Ipoteze și idei. Cele zece sanctuare dezvelite la Sarmizegetusa reprezintă o treime din numărul total de temple descoperite pe teritoriul Daciei preromane. Din punct de vedere cronologic templele sunt ridicate în două perioade diferite, cele mai vechi fiind din calcar, cele mai noi din andezit. Cercetători mai tineri, din ultimele decenii, au încercat să dea și altă interpretare descoperirilor arheologice de pe Grădiștea Muncelului. Dar este greu de combătut, fie și cu argumente solide, ideile avansate la vremea lor de Constantin și Hadrian Daicoviciu, Ion Horațiu Crișan, Ioan Glodariu sau arhitectul Dinu Antonescu. În ultimii ani au apărut ipoteze noi privind funcționalitatea clădirilor de formă patrulateră: prezența unui subsol sprijinit pe piloni (pentru combaterea umidității și a rozătoarelor) poate sugera existența unor mari depozite de cereale , un fel de hambare uriașe. Clasificarea acestor clădiri drept edificii de cult e greu de efectuat în condițiile în care nu au fost descoperite inventare specifice practicării unor ritualuri religioase (altare, vetre, gropi rituale, obiecte specifice cultului, opaițe). Chiar Hadrian Daicoviciu scria: trebuie, așadar, să recunoaștem că nu putem rezolva în chip mulțumitor contradicția dintre datele arheologiei, care ne zugrăvesc tabloul unei religii urano-solare și izvoarele literare antice care ne prezintă un zeu chtonian, pe Zamolxis, drept divinitate supremă a daco-geților . Stabilirea unei reședințe regale pe Dealul Grădiștii se pare că e în strânsă legătură cu instaurarea puterii lui Burebista și numeroasele zăcăminte de fier din zonă. Creșterea cererii de produse și arme din fier sugerează dezvoltarea socială și economică a regatului dac unificat. La Sarmizegetusa a fost identificat un nivel de locuire anterior stăpânirii lui Burebista, dar așezarea capătă importanță maximă după instaurarea monopolului asupra metalurgiei fierului de către Burebista și clasa aristocratică dacică, moment în care centrul politic se stabilește la Sarmizegetuza. Ar fi logică astfel prezența atelierelor metalurgice și a marilor hambare necesare alimentării pe timp de iarnă a reședinței regale și locuitorilor. Creșterea prestigiului militar și social al regelui Burebista a condus spre demararea unor mari proiecte constructive – zona templelor, înconjurată cu ziduri, fiind de fapt reședința regală a lui Burebista. Concluzii și recomandări. Vizitarea Sarmizegetusei Regia a făcut parte din premierele turistice pe care le-am îndeplinit în acest an. Este un loc istoric important pentru români, necercetat pe deplin, învăluit în mister. Necunoscutul produce numeroase interpretări, generează ipoteze și bătălii științifice. Poate că la un moment dat adevărul va ieși la lumină. Mi-a plăcut locul, situl arheologic e fotogenic, dar se simte nevoia unor îmbunătățiri. Am zăbovit circa 2 ore pe tărâmul Capitalei regale dacice după care, la poalele dealului, am oprit să mâncăm o așa-zisă plăcintă dacică coaptă pe lespede, umplută cu scrob și brânză (nu e rea!). Vă recomand să aveți ceva de ronțăit la voi, eventual apă (rezervele se pot împrospăta de la izvor), pălării de soare și pelerine de ploaie (după amiază a avut loc incidentul tragic soldat cu victime în urma unei furtuni strașnice), încălțăminte comodă. Recomand o vizită la Sarmizegetusa Regia, eventual cu o minimă pregătire documentară. S-a scris atât de mult despre acest loc, s-au făcut reconstituiri și filmări aeriene, încă se sapă (anemic), se propun interpretări – e o efervescență vizibilă. Felicitari pentru articolul cu numarul 600 Si ma bucur ca acest articol este despre Romania. Tara noastra asa cum este ea trebuie promovata din punct de vedere turistic iar este un instrument potrivit. Incerc sa promovez obiectivele turistice din tara si eu prin articole bine descrise, si sper sa fie mai multe in timp. Sint foarte multe de vazut aici atat pentru straini cat si pentru locuitorii tarii.

Ruinele antice ale Ulpiei Traiana Sarmizegetusa se găsesc în comuna Sarmizegetusa (jud. Hunedoara), exact lângă drumul care unește Ardealul (Țara Hațegului, orașul Hațeg) de Banat (orașul Caransebeș) prin pasul ”Poarta de Fier a Transilvaniei”. Este un obiectiv turistic de maximă importanță pentru istoria strămoșilor noștri daci și a începuturilor formării poporului român. Foarte mare atenție: a nu se face confuzie cu Sarmizegetusa Regia care a fost capitala Daciei lui Decebal, înainte de cucerirea Daciei de către romani. Cea de aici, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, este capitala Daciei romane, adică după cucerirea Daciei de către romani și până la părăsirea Daciei de către administrația și armata romană. Sarmizegetusa Regia este situată la vreo 40 km NE de aici, în Munții Orăștiei. Atenție și la scrierea cuvântului Sarmizegetusa deoarece l-am văzut în mai multe variante, inclusiv pe websitul nostru. Obiectivul Ulpia Traiana Sarmizegetusa este bine semnalizat, așa că poate nu fi ratat. Din drum se văd ruinele Amfiteatrului, cea mai mare și mai bine păstrată construcție. La intrare (pe partea sudică a drumului) este parcarea, câteva terase și bufete tip fast-food, casa de bilete și intrarea în situl istoric. Vis-a-vis (peste drum) este muzeul arheologic. Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost capitala și cel mai mare oras al Daciei romane, având numele de Ulpia Traiana după împăratul Traian, cuceritorul Daciei și Sarmizegetusa după vechea denumire a capitalei Daciei. Orașul a fost construit în anii 108-110 pe locul castrului Legiunii a V-a Macedonica, fiind colonizat cu veterani ai războaielor dacice. Se estimează a fi având în vremurile de glorie o populație cuprinsă între 20.000 și 25.000 locuitori. Prevăzută cu fortificații puternice, Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost centrul religios, administrativ plitic, economic și militar al Daciei romane din secolele II și III. După anul 275 (retragerea romană), Amfiteatrul a fost folosit ca fortificație, fiind mai ușor de apărat decât zidurile orașului. Abandonarea Daciei a avut loc pe fondul invaziilor popoarelor migratoare barbare, vechea graniță numaiputând fi apărată. Astăzi, orașul rămâne în ruine, cu un Forum parțial conservat, un Amfiteatru și resturi ale mai multor temple. Site-ul arheologic cuprinde următoarele vestigii: Amfiteatrul, Școală Gladiatorilor, Templul zeiței Nemesis, Templul zeului Liber Pater, Templul zeilor Esculap și Hygieia, Templul de Basilica, Templul zeului Mitra, Templul palmyrans, Marele Templu, Templul zeului Silvanus, ateliere de sticlarie, Horreum (depozite), Domus Procuratoris (palatul procuratorului financiar), Termele și Forumul (ansamblu complex). Din păcate, importanța acestui sit istoric, din câte îmi dau eu seama, nu a fost recunoscută decât în timpurile moderne. Au trecut secole (mă gândesc mai ales la perioada medievală), când am dedus că aici s-a făcut un măcel, un adevărat carnagiu cu piese istorice și de artă unice. Ruinele metropolei antice au fost sursă de materiale de construcție. Măcar de s-ar fi folosit piesele pentru înălțarea altor construcții, așa cum a fost cazul Bisericii din Densuș (pe care am prezentat-o într-un review anterior), dar se pare că piese de calcar și marmură (marmură = calcar cristalin), de exemplu coloane, capiteluri, orice altceva, au fost pur și simplu ”topite” pentru a fi făcute pastă de var... Semnalizarea și descrierea la fața locului a obiectivelor este lacunară, așa că dacă vreți să vedeți și să aflați, vă invit să parcurgeți, cu subtitrarea activată, videoclipul realizat de mine aici După ce depășim casa de bilete avem în dreapta clădirile din zona Amfiteatrului, iar în stânga ”Area sacra” (zona sacră) cu următoarele temple din care n-a mai rămas mare lucru: templul lui Liber Pater (al sporului), templul lui Aesculap și Hygia (medicină) și Basilica de templu. Ne îndreptăm spre Amfiteatru trecând pe lângă Schola gladiatorum (Cazarma gladiatorilor) și apoi vizităm o locuință romană care avea încălzire centrală (căldura fiind transmisă prin podea și pereți cu ajutorul aerului cald) și două băi. Alături se găsește Amfiteatrul, cea mai impunătoare construcție (și ruină) a vechiului oraș. Amfiteatrul este o construcție de formă ovală, având diagonalele de 99 m, respectiv 88 m. În centrul arenei este o cameră subterană cu șanț colector pentru evacuarea apei (probabil pentru spălarea sângelui...). Arena (cu diagonalele de 66 m și 47 m) era înconjurată de tribune din piatră și lemn, separate prin culoare de acces. Având o capacitate de circa 5.000 locuri, găzduia lupte între gladiatori, animale sălbatice, spectacole, declamații, concursuri. După anul 275 (retragerea romană), amfiteatrul a fost folosit ca fortificație, mai ușor de apărat decât zidurile orașului. Lângă Amfiteatru (în partea opusă Schola gladiatorum) se găsește templul (ruinele) zeiței Nemesis, a norocului, venerată de gladiatori. Ruinele vechiului oraș se întind pe o suprafață de circa 1.500 x 1.000m, fiind estimat a fi având în vremurile bune 20.000-25.000 locuitori, o adevărată metropolă. Din această suprafață mare, zona centrală și sudică (având Forul roman) era protejată printr-un puternic zid de incintă cu laturile de 600 x 540 m (circa 33 ha). La sud-est de Amfiteatru și la sud de zona sacră, lângă fostele ziduri ale orașului, dar tot în exteriorul acestora, se găsește un alt ansamblu format din Atelierul de sticlărie (la vest), Templul zeului Silvanus (la mijloc) și din Marele Templu (la est). La marginea estică, Marele Templu (denumire convențională, nu se știe exact cărei divinități era dedicat), posibil dedicat mai multor zeități, este considerat cel mai mare templu al Daciei romane. Lângă el sunt ruinele templului zeului Silvanus (zeul pădurilor, protectorul vegetației). Alături, având în față două ”fântâni” de piatră (vor oare să fie vechile cuptoare?) este Atelierul de sticlărie, alcătuit din 10 încăperi. Ne îndreptăm spre Forul Roman și trecem imaginar prin zidul de incintă amintit mai sus, dar din care (cel puțin în acest sector) nu se vede nimic. Zidurile de incintă (650 x 540 m) aveau înălțimea de circa 5 m și erau fortificate cu turnuri rotunde la colțuri. ”Pătrundem în cetate” și pe partea stângă a aleii se înșiră mai multe edificii: Domus Procuratoris (Palatul procuratorului financiar), Thermae (termele) și Horreum (depozit). Vis-a-vis (pe partea dreaptă) se găsește Palatul Augustalilor, influent ordin nobiliar, însă accesul este interzis aici. Trecem pe lângă un șantier arheologic. În ciuda importanței și a îndelungatelor studii, mare parte a sitului încă nu a fost cercetată arheologic. Mai facem câțiva pași și ajungem în fața Forului (Forumului), centrul orașului. Nu are nici pe departe măreția Forului din Roma, capitala Imperiului Roman, dar totuși, așa cum a subliniat un ”antevorbitor” pe , cele două foruri seamănă. În fața Forului se intersectau cele două drumuri principale (N-S și E-V), la capătul cărora erau porțile zidurilor de incintă Intrarea principală în For se făcea printr-o poartă monumentală cu patru coloane (tetrapilum), situată aici unde am ajuns (în partea nordică). La intrarea în For (Forum), dar în interior, de o parte și de alta a porții monumentale amintite, erau două fântâni publice construite din marmură și decorate cu statui și asigurând alimentarea cu apă a locuitorilor mai puțin bogați (care nu-și permiteau fântâni particulare). În zona centrală a Forului era o piață având la mijloc un mare monument, însoțit lateral de statui ale împăraților romani. Pe părțile est, nord și vest, curtea Forului era mărginită de porticuri realizate din colonade de marmură. Forul era dominat de Basilica, clădire publică reprezentând împăratul, cu rol administrativ, de întâlniri, afaceri și judecată (se pare că termenul de Basilica a fost preluat de Creștinism și transformat în edificiu religios = biserică). Basilica era flancată la est şi vest de câte un podium (Tribunalia), locuri pentru discursuri și pentru judecată. Tribunalia de la răsărit avea la subsol o temniță care era mai curând un fel de arest preventiv. Din Basilica se trecea în Curia, situată pe latura sudică a Forului (Forumului). Curia este sala unde consilierii, prezidați de cei doi primari, discutau problemele orașului. Dedesubtul Curiei se află două încăperi cu boltă, Auraria, camerele de tezaur ale oraşului. Tot în zona Curiei trebuie să se fi aflat și birourile magistraţilor superiori (primarii) ai oraşului. Nu trebuiesc uitate ”birourile” pentru ”edili”, cei care răspund de clădirile publice, poliţie, întreţinerea străzilor, aprovizionare, organizare serbări etc. Tot în zona Forului trebuie să fi fost şi câteva ”taberna” (magazine). Tot în For erau piețe unde locuitorii se duceau să cumpere - vândă - schimbe produse. Cu ocazia vizitei făcute la Ulpia Traiana Sarmizegetusa am realizat următorul videoclip

Am reusit, in sfarsit, sa pornim impreuna cu sotia spre Sarmizegetusa Regia, pe la jumatatea lui octombrie, profitand de vremea incredibil de buna ce se anunta. Am ajuns vineri spre seara in zona si ne-am cazat la pensiunea Popasul Dacilor in localitatea Costesti (review separat). A doua zi am pornit spre destinatie printr-un peisaj cum numai toamna coborata peste paduri poate oferi (cineva spunea odata ca in perioada asta innebuneste padurea...). Drumul a fost foarte bun, asfaltat si, spre bucuria noastra, deschis pana in parcarea amenajata special (dupa ce fusese inchis partial dupa grozaviile naturii din vara). De aici am urcat pe jos cca 1 km pe un drum cu panta lina pavat cu piatra cubica, parca o avanpremiera a drumului pavat de daci ce aveam sa-l descoperim ceva mai departe. La intrare, odata cu biletele (10 lei/adult, 5 lei/elev, student, pensionar), am luat si un aparat special ce continea inregistrarea explicatiilor detaliate a tot ceea ce urma sa vedem. Pentru cei care doresc sa inteleaga cu adevarat ceea ce vad in acest loc minunat, este obligatoriu sa ia un astfel de aparat. Costa 20 lei si trebuie lasat un buletin pana la aducerea lui inapoi. Dupa ce trecem prin fosta poarta de acces in cetate, patrundem intr-un loc ce are o maretie aparte si o liniste ireala. Padurea seculara ce acopera acum fosta cetate nu face dacat sa accentuere senzatia pe care o ai trecand prin locurile care candva reprezentau vatra catorva mii de locuitori. Dupa ce traversam din nou zidurile cetatii in partea opusa, coboram spre zona sacra pe o carare paralela cu drumul vechi de acces pavat cu dale de calcar ce inca supravietuiesc secolelor ce au trecut peste ele. La iesirea din padure ne asteapta un peisaj spectaculos: o serie de foste temple din piatra (din care au supravietuit doar urme de coloane si fragmente de ziduri inconjuratoare), situate intr-o poiana larga inconjurata pe toate laturile de padure. Pe baza unui proiect de acum cateva zeci de ani constructiile existente au fost completate pe ici pe colo cu blocuri de calcar sau mozaic (in loc de andezit) si cu structuri de lemn (in templul central). Blocurile initiale de calcar au fost aduse de catre daci de la Magura Calanului, iar cele de andezit din zona Devei. Ce desfasurare uriasa de forte trebuie sa fi fost atunci... Eu unul n-am simtit in mod special o legatura cu strabunii daci. In schimb am simtit senzatia de apartenenta la ceva urias, ceva ce priveste omenirea in ansamblu, originea si sensul ei. Ascultand explicatiile inregistrate n-am putut sa nu fiu surprins sa descopar un popor dacic ce nu era "inchis, ascuns prin munti si izolat" ci deschis spre valorile civilizatiei umane din acele vremuri. Am aflat astfel ca, constructiile pe care le admiram au fost ridicate de mesteri greci adusi special aici pentru a aplica tehnica specifica zonei mediteraneene (si necunoscuta pe atunci in aceasta zona), Si am mai aflat ca dacii, din dorinta de a dezvolta comertul cu civilizatiile inconjuratoare, au batut moneda romana recunoscuta in zonele adiacente, un veritabil "euro" al acelor vremuri... Chiar si bijuteriile aristocratiei locale erau faurite de mesteri adusi din departari, din dorinta de "a tine pasul cu vremea"... Descrierea a ceea ce am vazut nu ar putea sa fie intreaga fara a face referire la energia cu totul speciala ce inconjoara aceasta zona. Persoanele mai sensibile la acest aspect o simt din plin. Este o energie pozitiva, o energie care creaza echilibru si liniste interiora. Si daca oamenii tin in general pentru ei sau cei apropiati aceste lucruri, pot sa va spun ca in cele doua zile in care am vizitat acest sit (pentru ca am revenit vrajit si a doua zi) am vazut o sumedenie de caini adusi aici de stapani, caini de rase mici sau mari care insa, fara exceptie, au fost linistiti, chiar si cand se intersectau unii cu altii pe traseele de vizitare, fara nici un fel de conflict. Cei care au caini stiu despre ce vorbesc... Un ultim pasaj as vrea sa-l dedic celor care organizeaza si pazesc acest loc. Multi se plang ca cei care asigura paza fac "exces de zel". La urcarea pe drumul de acces si la intrarea in sit este afisat regulamentul de vizitare. Daca in urma citirii lui intri in interior inseamna implicit ca esti de acord cu el. Cerintele celor care asigura paza au fost (pe perioada vizitei mele) strict in spiritul regulamentului respectiv, ba au fost uneori chiar clementi. Separat de ei aici mai exista si un post special de jandarmi care aplica din cand in cand chiar amenzi celor mai incapatanati. Daca pe indicatoare scrie "accesul interzis" sau "nu va urcati pe monumente" sau "nu stati pe iarba", atunci, in spiritul civilizatiei care ar trebui sa ne guverneze, ar trebui sa tinem cont de ele. Si daca vreti sa stiti de ce este necesar atata personal pentru paza, am sa va spun ca in timpul vizitei mele am gasit in zona sacra un grup de cca 20 de oameni maturi (40 - 60 ani, majoritatea femei !) in cadrul caruia un barbat de cca 60 ani se plimba de la unul la altul cu o plasa din rafie in care avea ... tuica (!) si ii "alimenta" pe fiecare. Inutil sa mai spun cat de potrivita era starea de bana dispozitie galagioasa a grupului si glumele deochiate cu locul in care ne aflam ... Mai tarziu a mai aparut un grup mai mic cam de aceiasi varsta, care probabil consumase pe drum "marfa" si care se manifesta galagios folosind expresii pentru care vulgar este un termen bland ... Mi se pare ca asa ceva este o adevarata profanare a vestigiilor aflate aici ... La plecare am mai baut o cana de apa de la izvorul din centrul zonei sacre si mi-am luat ramas bun de la acest loc MINUNAT cu promisiunea ferma ca o sa ma intorc cat mai des aici, unde sufletul meu se apropie de intreg... Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul /pic_addnew ... 11&ridAnt=90566 Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.

In urma cu doi ani am vizitat Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei inainte de razboaiele cu imperiul roman. Acum a venit randul Coloniei Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, capitala provinciei dupa cucerirea Daciei de catre romani. Cetatea Ulpia Traiana se afla la cca. 8 km. de " Portile de fier ale Transilvaniei", in partea de vest a Tarii Hategului. Zidurile orasului antic aveau o lungime de 500/600 metri, cuprinzand o suprafata de cca. 33 hectare. In afara zidurilor pe o suprafata de cca 60-80 hectare, romanii au construit numeroase monumente, case, etc. Orasul antic dispunea de un territorium ce cuprindea villa rustica, ferme romane, extins pana la Aquae (Calan Bai) sau Germisara (Geoagiu Bai), Ampelum (Zlatna), Dierna (Orsova), etc. Arheologii au inceput sa scoata la iveala ruinele cetatii antice inca din sec. 15. Amfiteatrul gigantic (88/69 metri) era dedicat spectacolelor cu lupte cu gladiatori, drama, mima, sport, etc. Acum arena e acoperita cu iarba, pe atunci insa rumegusul si nisipul absorbeau sangele varsat in lupte. Cei 5000 de spectatori isi ocupau locurile in tribune intr-o ordine stricta, dictata de pozitia sociala. Aristocratia ocupa primele randuri, plebea ultimele. In fata amfiteatrului se intindea o area sacra, cu sanctuare dedicate lui Aesculap si Hygia, zeii protectori ai medicinei. La intrarea in amfiteatru se afla templul zeitei Nemesis, protectoarea si a norocului. Ruinele Palatului procuratorului cuprind doua complexe termale, un templu, birouri. Forul era centrul orasului, cu un altar flancat de doua fantani decorate cu statui. Curtea era placata cu blocuri de marmura. Basilica domina intreg ansamblul arhitectonic. Asemanarea cu Forro din Roma e izbitoare, si ai un moment in care te intrebi chiar daca nu cumva te afli chiar in cetatea eterna! Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Sarmisegetusa Ulpia Traiana, SARMIZEGETUSA [HD]" (deja existentă pe sait) Am fost intr-o multime de cetati si castele prin Europa, dar n-am fost in cele despre care am invatat la scoala de mic si care sunt la mine acasa. Dar sper sa ma revansez cat de curand. Noroc ca mai citesc despre ele pe Vacante frumoase pe mai departe. @ Radu Tudoran - Asa este, si in ultimi ani am incercat si noi sa echilibram balanta, cu atat mai mult cu cat avem niste locuri incredibil de frumoase chiar langa noi!

Baia de Fier - Peştera Muierilor (2,5 km) – Novaci (12,5 km) – Rânca (31 km) - Sebeş (147 km) - Grădiştea de Munte (211 km) Peştera Muierilor (comuna Baia de Fier, judeţul Gorj) Cazare la Popasul Dacilor, comuna Grădiştea de Munte, judeţul Hunedoara După un mic dejun bogat, stil bufet suedez, prizăm şi câte o stacană de cafea, ne trambalăm şi bagajele, mai salutăm odată gazdele, dar şi motocicliştii leşi şi pornim. Prima oprire, peştera Muierilor. De care ne-au despărţit doar 2,5 kilometri. Program zilnic: 9:00 – 20:00 (ultima intrare ora 19.00) luni – marţi: pauză 13:00-14:00 Se poate intra din oră în oră în grupuri de la 4 persoane adulte până la 100 persoane. Preţ Bilet: Adulţi – 5 lei, Copii, elevi, pensionari – 2 lei Taxa foto-video – 5 lei Peştera Muierilor sau Peştera Muierii a fost sculptată în calcarele Munţilor Parâng, de către râul Galbenul. De-a lungul istoriei, peştera a adăpostit femeile şi copiii în timpul războaielor, când bărbaţii plecau la luptă. De aici i se trage şi numele. Este prima peşteră electrificată din România şi are o lungime de aproximativ 7.000 de metri. Galeriile sunt dispuse pe 4 niveluri. Cea de la etajul superior este amenajată pentru turişti şi are aproape 600 m. De fapt, vizita peşterii reprezintă o traversare a muntelui, unde când nu mergi cu pasul piticului, trebuie să ai mare atenţie la cap... înălţimea fiind foarte mică. Cu toate astea, un nene mergea bine mersi cu o puştoaică pe umeri. Sper să fi supravieţuit... Puştoaica... Schelete de urşi, lei, hiene, vulpi, lupi, capre sălbatice sau mistreţi au fost găsite în Sala Urşilor, iar în Sala Musterină resturi scheletice ale unor indivizi care se pare că au umblat pe-acolo acum 30.000 de ani... De altfel, nişte urşi numai oase, se află încă prin peşteră. Ceea ce a făcut natura, oamenii au catalogat: Vălul Muierii, Bazinele Mari, Cascadele împietrite, Dantela de Piatră, Poarta, Sala Turcului. În Sala cu Guano, simţim prezenţa liliecilor... Guano înseamnă de fapt un morman de excremente lăsate de lilieci... Nu ai cum să nu te întrebi în sala asta... Oare liliecii când fac caca, se murdăresc pe faţă? Ieşim prin partea cealaltă a muntelui, nenea ghidul ne mai salută odată, trage zăvorul după noi şi o şi ţâşneşte înapoi spre intrare să preia alţi turişti... Noi urcăm în amonte pe râul Galbenul, cu soarele orbindu-ne după întunericul din măruntaiele pământului. În parcare ne delectăm papilele gustative cu câte o porţie de merişoare după care dăm cheie şi luăm calea spre Novaci. Unde se varsă Gilorţelul în Gilort. În Novaci există un bancomat BRD care deşi indisponibil, ne mulţumeşte că l-am folosit. Începem să urcăm pe Transalpina. Dinspre Novaci se porneşte cu o pantă de zici că te caţări pe perete... În faţa noastră un nene cu o Solenţă părea că apasă maxim pe acceleraţie, dar bătrânica nu-l ascultă... Noi dăm să-l depăşim dar cum nu aveam pe unde, stăm în fumul lui. Şi ne fierbe motorul... Pauză de răcire, cu motorul la relanti, noi cu ohii floare la ceasuri, ne întrebam din umeri ce-o fi, temperatura la apă scade şi plecăm. Transalpina. Traversează munţii Parâng de la Novaci la Sebeş. Sau invers. Coridorul IV strategic roman folosit pentru cucerirea Daciei sau şoseau refăcută de nemţi în timpul primului război mondial sau Poteca Dracului folosită de păstorii care-şi mutau turmele din Ardeal în Ţara Românească, cert este că regele Carol al II-lea reabilitează personal drumul, cărându-l după el şi pe micul pe atunci, viitorul de apoi rege Mihai. După asta s-a numit Drumul Regelui. Şi se numeşte încă. Asfaltul e beton... Nici nu ştii când ajungi la Rânca. Şi nici de ce ajungi la Rânca. Pustiu. Poate n-o fi Rânca aia de-o dau ăştia la ştiri. Păi ce bre, or fi două de Rânca? Aici e aia, unica. Dar unde-s oamenii? Or fi colo, în parcarea unde vedem noi adunate câteva maşini. Foamea ne dă ghes să oprim. Taverna Olteanului. Coborâm din şosea în restaurant. Înăuntru zici că-i altă lume. Atmosferă de drumul regelui, cu poze de epocă pe pereţi, cu pian şi urs împăiat, cu gramofon şi ospătari la patru ace. Găsim un loc pe terasă, cu munţii Parâng în fundal, cu nori de neploaie bulucindu-se printre brazi, ce mai, colţ de rai. Cu o condiţie... Să nu te uiţi peste balustradă în jos... Cofraje începute şi neterminate, stâlpi din care ieşeau mustăţi de fier-beton, o roabă răsturnată lângă un perete... Şi nu numai acolo, aşa era peste tot... Ne uităm şi noi mai mult pe sus, spre munţi, dar chiar şi aşa observăm că ospătarii tot plecau cu farfuriile pline de la mese. Nu le-o fi foame ăstora, dar nu-i cazul nostru... La ce bucuroşi eram noi că ne-au luat comanda în nici 10 minute, ne-am desumflat când după o oră, când am terminat deja şi a doua bere şi a treia super scumpă limonadă, ne-au arătat un scris mic pe menu, unde ne spuneau... că minim 50 minute durează comanda... Tot e bine, mai aduceţi o bere că-n minim 3 minute mâncăm. Ciorba de legume, ca ciorba de legume... şi beat să fii şi-ţi iese... Eu de aia am avut şi era potabilă. Dar cele de burtă... Atunci am văzut noi de ce plecau chelnerii cu farfuriile pline de la mese... Erau naşpa tare... Am văzut cât de naşpa e mâncarea şi la felul doi, dar deja ne învăţasem... Şi dacă tot n-am prea mâncat, barem preţul a fost ca lumea... Era ea ciorba de legume 8 RON, dar dacă i-au pus şi sare, şi scobitori, şi ardei iute, şi pâine, şi farfurie, şi lingură, tot s-a făcut de 14 RON. Nu mai spun de grătarul de porc. Era 16 RON suta de grame, nu porţia cum chiorâţi de foame am citit noi... Şi ne-au adus şi-o fleică de 280 de grame... Barem a fost singura chestie care n-a plecat neterminată înapoi la bucătărie... Am mai admirat odată cofrajele nimănui din frumoasa staţiune Rânca, ne-am mai uitat odată la nota de plată de la Taverna Olteanului, am făcut câte o cruce, care-n cuget, care-n sân... şi am plecat, că mai aveam drum... cârcă... Dincolo de Rânca, înspre nord, urmează cea mai spectaculoasă parte din Transalpina. M după M face şoseau, sau W după W, depinde cum vrei tu. Te caţări spre Pasul Urdele, unde la 2145 de metri, eşti cel mai sus din ţară la volan. Treci şi de Cruce, apoi ajungi la belvedere. De acolo se vede mişto Rânca. Din Rânca, Rânca nu se vede mişto. Poate iarna, când zăpada acoperă totul. Dar noi începem să coborâm, peisajele sunt superbe, Rânca e departe, trecem pe lângă Stâna lui Ştefan pe care o prindem oleacă în retrovizoare, dar cum eram deja sătui... de foame de la Rânca, nici nu ştim când ne-am trezit la Obârşia Lotrului. Aici nu urmăm înainte drumul spre lacul Vidra, ci facem stânga şi ne ducem spre lacul Oaşa. Pentru că ăsta are şi baraj. Unde ajungem cu gagicile aproape dormind. Dar la ce mişto se vălurea soarele în lac, şi noi pe baraj, şi pe partea cealaltă cobora o pantă de ziceai că-i prăpastie, nu ne îndurăm de peisaj şi stârnim şi gagicile. Ele bucuroase ca atunci când duci rata la bancă... Noroc că le-am momit cu câte o bere... Până la Sebeş părea că drumul se lungeşte... Nemâncarea de la Taverna Olteanului săpa maxim la starea noastră de bine. Sebeş, Orăştie, coborâm spre Costeşti şi începem să urcăm apoi spre Grădiştea de Munte. Nimerim din a doua pensiunea Popasul Dacilor. Ne oprim în parcare, ne gândim la Rânca şi ne imaginăm ajunşi în rai. O pensiune înconjurată de iarbă, cu apele Grădiştei susurând într-o parte, cu gazdele care ne-au primit ca pe papa de la Roma, cu cele mai mişto murături de putină posibile, cu grătar făcut de nenea patronu pentru fiecare ce a vrut, de ne-am spălat de Rânca mă-si, şi ne-am uitat peste fagi, încolo, spre casa lui Decebal. Soarele cobora peste noi mai tare ca oboseala de peste zi, iar noi ne muiasem şi de la ţuică. Camerele arătau incredibil, într-o vilă uitată de Dumnezeu, ştiută poate doar de Zamolxis. În leagănele din curte, ne uităm în stele. Şi stelele sunt la fel ca atunci când Deceneu se uita în ele. Până la Sarmisegetuza mai avem cale de 5 kilometri. Mă uit spre drumul cuprins deja de noapte... Pe-acolo a trecut cândva, Decebal... Mutat, la reorganizare, în rubrica "Transalpina - cel mai înalt drum din România, TRANSALPINA" (deja existentă pe sait) Ai scris ceva articole intr-o zi, de obicei eu personal nu agreez stilul acesta dar tu chiar dai informatii si practic ne sugerezi un traseu deosebit de frumos si interesant pe care si eu l-am facut de cateva ori si recunosc ca mi-e dor sa-l mai am in lista scurta. Singurul fapt care ma surprinde: ti-a dat cumva Deceneu mesj sa inventariezi stelele? Felicitari pentru traseu si articole!