La intrarea într-o mănăstire mare îmbulzeală de oameni. Deodată un bărbat începe să strige : -Doamne, nu se poate, o să merg iarăși pe picioarele mele!!! -Cum s-a întâmplat această minune? -Ei, nah, mi-au furat mașina din parcarea mănăstirii, răspunde bărbatul Știu că după ce am scris despre Biserica și Mănăstirea Șinca Veche vă așteptați să mă liniștesc cu review-urile de le scriu aicișa, despre pe unde am mai fost eu. Doar că m-am învățat cu criticile ca etnia cu scânteia, așa că, dacă vreți să scăpați de mine treceți la next level, apelați la religie : blesteme și rugăciuni, bani puși la slujbe și închinări pe la icoane. Și, dacă sunteți prin apropiere de Brașov puteți îndeplini toate acestea la Biserica Evanghelică Fortificată, din Prejmer. Acuma, nah, Biserica este, mai mult, un muzeu, așa că până o să se îndeplinească serviciul religios puteți profita și aruncați un ochi pe-acolo, nu veți regreta! Păi, da, sună ca-n bancul cu” Unde se află Biserica Neagră din Brașov?” . Normal că se află în localitatea Prejmer, o comună cu ceva istorie, dacă e să ne luăm după ceea ce zice Wikipedia, curioșii s-arunce un oarece ochi pe saiturile de ne zic despre. Cert este că eu, ca s-ajung acolo, m-am folosit de cele patru roți ale mașinii mele (v-am spus și că am mașină cu prilejul ăsta, vă e ciudă?) pe care le-am tăvălit prin glodul patriei mergând pe relația Mărășești-Ojdula-Tg. Secuiesc- Lunca Câlnicului- Prejmer, cale de vreo 170 de km pe care-i faceți în vreo trei ore. Pentru că de ce ce spun asta, strict pe acest drum veți trece, prin Pasul Mușat, din Moldova în Ardeal, veți avea prilejul ocaziei să vedeți locuri frumoase. Să nu vă sperie lungimea drumului, odată ajunși în Ozun vă veți putea opri la restaurantul din mijlocul comunei, este la șosea, n-aveți cum să-l ratați și vă veți putea astâmpăra foamea, printre altele cu cel mai bun gulaș de l-am păpat eu, ever! Bine, asta e relativ, gusturile nu se potrivesc dar, ne-au învățat latinii, nici nu se discută! Odată ajunși în Prejmer, cumva în centrul comunei, pe Strada Mare nr 2, veți vedea Biserica Fortificată, e o mare căsoaie imposibil de sărit cu privirea, aici este, ați ajuns. Motivul pentru care această construcție a fost ridicată ține, normal, de turism. Să vă explic, deci : ne aflăm prin anul de grație 1211 iar Regele Sigismund de Luxemburg era antrenor principal pe arealul ăsta, despre care vorbim. Făcea echipa cum voia el, juca la intimidare dar asta-i ținea, stătea binișor în clasament în Europa acelor vremi. Ei bine, în același timp cu” Sigi” mai erau și turcii. Ăștia erau tare croiți pe a face turism prin Europa și foloseau pentru deplasări serviciile unei companii de turism care se va dezvolta uluitor vreo 200 de ani mai târziu, cunoscută sub numele de” Imperiul otoman” . Cei ce conduceau firma organizau tururi și city break-uri cam peste tot prin Asia și cam jumate din Europa. Firma asta de turism a ținut până prin 1918, deci acuma înțelegeți de ce știu turcii, în prezent, să facă turism. Acuma, drept este că această companie fiind pe la începuturi nu asigura, pentru clienții săi, ultra- all inclusive, așa că, după ce că turcii se deplasau cu mijloacele lor de transport, nu prea beneficiau nici de cazare, masă și alte conforturi, lăsând toate aceste necesități la rezolvarea clienților însăși. Se pare și că turcii erau clienți execrabili, cu maniere ciudate : năvăleau efectiv peste anumite zone, deveneau agitați, turbulenți sau de-a dreptul violenți. Sunt scrieri ale unor cetățeni contemporani cu perioada în cauză care au scris despre comportamentul acestor turiști și au făcut-o de o manieră care să stârnească repulsia. Bine, nici serviciile oferite de gazde nu erau de 5* : de regulă dădeau foc la câmpurile cu grâne, otrăveau fântânile iar dacă totuși turcii ajungeau în vreun loc de cazare, cei deja cazați acolo aveau neprimitorul obicei de a se cocoța pe zidurile locației de unde aruncau cu diverse obiecte spre turiștii proaspăt sosiți : bolovani, apă clocotită, eventual smoală aprinsă. Hm, ciudat mod de-a face turism! Se pare că acest Sigismund de Luxemburg i-a trecut pe turci pe lista neagră a turiștilor și, ca să nu-i mai lase să umble hai-hui pe la el prin târlă, a luat decizia să fortifice o biserică ce se afla zidită la Prejmer. De ce Prejmer? Păi, nah, era prima localitate unde ajungeau acești turci după ce treceau spre Ardeal prin Pasul Buzău. Așa că, la vremea respectivă a hotărât să fortifice biserica deja existentă, ridicată de Cavalerii Teutoni : i-a construit ziduri groase de 3-4 metri și înalte de peste 10, a făcut un șanț cu apă împrejurul ei, poduri care se ridicau și porți de intrare protejate cu grilaje din fier, mă rog, cam ce era vârf de gamă pentru acea vreme. Bun strateg, și-a construit omul un drum de aprovizionare pentru cei de erau în cetate și sus, pe ziduri, a montat tot felul de dispozitive care, dacă le foloseai, produceau urmări care de care mai contondente și mai dureroase. Datorită acestui sistem de apărare, se pare că pentru apărarea Cetății erau suficienţi numai opt oameni. Cetatea beneficia de un dispozitiv de luptă neobişnuit pentru acele vremuri, numit „Orga morţii” , care era formată din mai multe arme aşezate la un loc şi care trăgeau toate deodată, cu efecte nasoale pentru ăia împotriva cărora era folosită. Pe scurt, Biserica Evanghelică a devenit o puternică cetate întărită, al cărei scop era acela de a furniza siguranță și securitate în zonă. De altfel, se spune că Cetatea ar fi fost atacată de peste 50 de ori și nu a căzut decât o singură dată, dar nu ca urmare a atacului în sine cât a faptului că atacatorii au intrat în cetate ca prieteni și pe urmă s-au sucit, devenind cuceritori. Asta se-ntâmplă când primești omu-n baie : îți mănâncă săpunul! Cum vă spuneam, Fortificația este în centrul comunei. Are o formă circulară, fortificațiile în sine făcând-o impunătoare... Merită acest lucru pentru că, poate că nu știați că Fortificația este una dintre cele mai bine păstrate cetăți din Europa și, important, cel mai vechi monument istoric din județul Brașov. Ba este și cotată la 3 stele în Ghidul Verde Michelin, mai multe decât are, de exemplu, Biserica Neagră. Hm, poate că de-aia s-o fi înnegrit, de ciudă! :p Se intră prin bastionul de la intrare, treci pe sub porțile grele, metalice, ajungi într-o curte mică și apoi, mai departe, printr-un tunel, în curtea interioară. Aici dominantă este construcția Bisericii, dar, în același timp, de jur-împrejurul curții, în zidul care o înconjură, se află diferite încăperi și locații. Eu, ca fost polițist, am remarcat faptul că, imediat după ce intri, prima încăpere, pe dreapta, era locul fostei închisori a cetății. În închisoare ajungeau cei care făceau nefăcute dar și, atenție, cei ce nu-și plăteau datoriile. În plus, la Poarta Sudică mai este încă și astăzi” Piatra Rușinii” unde, duminica, erau legați hoții, adulterii și alți șmecheri, în așa fel încât cei care veneau la slujbă să-i vadă iar cei legați să fie umiliți. O măsură bună, cred eu, ce-ați spune de modificarea în acest sens a Codului Penal românesc aflat în vigoare? Da, știu, nu mai merge nimeni la slujbă, duminică. În aceste ziduri, vă spuneam, se află dispuse pe 4 niveluri 272 de încăperi a căror menire era, în principal, aceea de a asigura cazarea locuitorilor din jurul cetății, atunci când erau atacați. Plus camere în care se păstrau provizii și alte alea necesare în cazul unui atac, ba chiar și spațiul destinat școlii. Biserica în sine este impunătoare. Planul bisericii este în formă de cruce greacă, cu brațele egale, stil adus de Cavalerii Teutoni din Siria. Construcția ar fi început la 1218, apoi, în 1461 i-a fost adăugată clopotnița. Zidurile ei nu au fost niciodată întărite fiind protejate doar de zidurile fortificației. Aici se află și cel mai vechi triptic din Transilvania, datat între 1450-1460, o să vi-l arăt, că am poze. Cetatea de la Prejmer a fost folosită și pentru turnarea filmului” Buzduganul cu trei peceți” . Din anul 1999 este trecută în lista patrimoniului mondial cultural UNESCO. De altfel, imaginile descriu cel mai bine locația, eu, cel puțin neavând atâta pricepere în a descrie locul. De-aia vă las să vă uitați iar eu mă tirez, haidi, pa! N-are nicio legătură cu review-ul, dar, așa-s eu, azi, melancolic. Mulțumesc! Prejmer este satul unde este centrul administrativ al comunei cu același nume. Vechea lui denumire era” Tartlau” , probabil după numele râului de trece pe-acolo. Aici trăiesc vreo 5500 de locuitori În Prejmer se organizează” Fasching Prejmer - Sărbătoarea Clătitelor” . În acest an a fost organizat pe 22-23 februarie. Se pare că este un festival anual deci, cei de vor s-ajungă acolo, să se intereseze de data la care avea loc anul viitor. În plus, în Prejmer am văzut, duminca fiind, un mare târg, chiar mare, cu tot felul de produse, unde, pe lângă chinezăriile” clasice” se găsesc produse tradiționale, diferite de cele ce se țin prin Moldova. În afara Cetății, nu știu ce s-ar mai putea vizita. A, se pare că mai este o biserica” Sf Apostoli” , tot monument istoric, dar n-am ajunsără acoloșa, deci, nu poci să spui nimic. Pe lângă Cetate se află câteva magazine cu tot felul de produse, o cofetărie și câteva terase. La data la care am fost eu, 1 martie, era curățenie pe străzi și o atmosferă prietenoasă.