Îmi pare rău despre mine dar viața a dovedit că am idei puține și fixe. Una dintre acestea este faptul că merg la Marea Neagră ori de câte ori am prilejul iar în ultimul timp chiar am prilejul! Adriana a început să facă zâmbre când aude de plecat la mare, mai ales că sunt constant în continuitate, nu mai vreau nicăieri altundeva decât la Mamaia Sat. Acuma, bine, după ce am fost prin tot litoralul românesc, inclusiv în anul ăsta, am văzut și constatat că nu am motive de regret pentru alegerea mea, niciuna dintre stațiunile noastre nu-i mai brează! Ultima oară am fost la mare în perioada 09-18.08.2024, ca să prindem Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului pe litoral. Exact așa am făcut și anul trecut, am zis că o să mergem să vedem festivitățile organizate de Ziua Marinei. Așa am zis, dar, se spune că dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, atunci fă-ți planuri! Nici în Constanța și nici în Mangalia, anul trecut, n-am reușit să găsim loc de parcare, nici măcar cu plată, așa că nu ne-am ales cu nimic din toată ieșirea. Ba, nu, mint, ne-am ales cu o plimbare de cca o oră jumătate între Eforie Sud și Eforie Nord, auto zic, pentru că șoseaua se blocase. Anul ăsta, fript fiind de experiența trecută am hotărât că, de 15 august nu vom merge altundeva decât la Cetatea Histria, mai ales că locația este destul de lângă noi, așa cum îmi arăta GPS-ul. Aveam și argumente pentru vizita asta, cel mai bengos era că nu fusesem niciodată acolo, deci, pentru mine harta pentru zona aia era o mare pată albă. Apoi, am aflat că Histria a fost prima colonie grecească de s-o înființat în Românica. Și, m-am gândit io, numele meu are rezonanță grecească, nu , nu vi-l spui! Am gândit eu că poate pe-acolo, long time ago, o fi venit primul meu strămoș,grecoteiul din ADN-ul căruia am devenit eu. Bine, nu cred c-avea vreun ADN fantastic, devenirea mea a fost limitată pentru că și profesional și social am urcat până la nivelul maxim al incompetenței mele. Cred că v-ați prins că urmează să vă povestesc despre excursia mea de la Cetatea Histria și, da, aveți dreptate, asta voi face. Nici io nu-s chiar prost cumplit, am văz't că pe sait curge de articole despre Cetate, până și io am realizat că nu ar fi chiar oportună povestea mea. Și, totuși, dacă țineți minte cum am început review-ul, am idei puține și fixe, nu mă pot abate de la ceea ce mi-a intrat în nuca dintre urechi! Fiindcă am o brumă de bun simț vă promit că-n reviewul de stă să-l scriu nu voi îndruga nimic despre datele istorice ale Cetății. Oricum nu le știu pe de-a rostul, tot de la Tanti Wiki le-aș fi ciordit și vi le-aș fi prezentat ca și cum aș fi un mare erudit (nu știu ce-nseamnă asta, sper că nu-i înjurătură!) Să încep deci, nu de alta dar deja vă plictisesc cu vorbăria-mi. De la Năvodari la Cetatea Histria nu se merge foarte mult, pe GPS arată că ar fi vreo 38 de km de parcurs. Am ales pentru asta, deplasarea spui, s-o fac cu auto proprietate, nu de alta dar, dacă presupusul meu strămoș bântuie pe-acolo, ce știu io, holograma lui, să vadă ce cocalar sunt, am mașină 4x4. Am ales să merg pe DJ 226, pe ruta Năvodari - Corbu- Săcele, iar la intrarea-n comuna Istria se face un drum la dreapta, străjuit de-un indicator care ne spuie, celor care știu carte și pot citi, că, exact pe-acolo, dacă mergi înainte, peste 5 km dai de Ancient City of Histria. Pân-acolo drumul a fost coală de hârtie, foarte bine asfaltat și cu marcaje noi. Bine, marcajele alea nu aveau prea mare valoare, pe fiecare sens de mers este trasată pista pentru bicicliști, loc ideal de parcări auto pentru românii descurcăreți. Nici bicicliștii nu-s mai brezi, mergeau tot pe șosea chiar dacă pista pentru ei era liberă. Vă spuneam că din DJ 226 am făcut la dreapta, pe DJ 226A. Cu inima strânsă am făcut asta, gândindu-mă să nu paț ca anul trecut, de m-am dus pe Plaja Corbu și, tot așa, am ieșit de pe drumul principal și-am intrat pe-o arătură de drum făcut cu asfalt în bătaie de joc. Ei, iacă, aicea nu-i cazul, drumul șerpuiește printr-o mare de porumb dar este perfect, asfaltat bine, cu marcaje vizibile, inclusiv bornele kilometrice de-ți spun cât mai ai pân'la locul istoric. Am ajuns la locul de mă interesa, parcare mare, largă și aia, întreținută frumos. Băi, să fie, ce-or fi pățit ăștia de întrețin un loc istoric?! M-am dat în vorbă cu o doamnă care mi-a confirmat că am ajuns bine, la saitul arheologic de-l căutam. Și, da, pot intra să vizitez și Muzeul și Cetatea, explicându-mi cât costă darul pentru treaba asta. Preț moderat, pentru pensionari câte 5 lei pentru fiercare obiectiv iar pentru ăia activi în câmpul muncii, același preț, doar că mai mare, aka 10 lei. M-am despărțit de 30 de lei dar n-a fost caz de targă, nici nu mi-a stat inimioara-n piept, cu banii ăia-n Mamaia Sat nu mă lipeam de o sută de vodcă pe la niște dughene cu mofturi! Deci, se dovedește că arta și cultura e mai ieftină decât băutura! Despre Muzeu nu suflu vorbă, astăzi! Pentru că de ce, iacă, voiesc să vă explic mai târziu ce și cum devine, că chiar merită! Doar vă spui că Cetatea Histria se află în continuarea curții Muzeului, mergi, plimbându-te, vreo câteva sute de metri și ajungi la-mprejmuire. Vizitarea Cetății Histria este o experiență care depășește simpla explorare a unor ruine antice. Este o călătorie în timp, o întâlnire cu trecutul îndepărtat al unei civilizații care a cunoscut atât apogeul, cât și decăderea. Când pășești pe aleile înguste, cu pietre șlefuite de mii de pași înaintea ta, simți că locul acesta este viu, că fiecare piatră are o poveste de spus. Fiecare colț de zid are în el urme ale viselor și speranțelor celor care au trăit acolo cândva. În aerul liniștit, parcă poți auzi ecoul vocii unui negustor grec discutând despre afaceri în agora, sau râsetele copiilor care alergau pe străzile pavate. Histria a fost mai mult decât o simplă cetate; a fost un centru vibrant de viață și comerț, un loc unde oamenii și-au trăit viețile cu aceleași dorințe și temeri pe care le avem și noi astăzi. Dar, asemenea tuturor lucrurilor mari, cetatea a cunoscut și declinul. Timpul și-a pus amprenta, iar gloria de altădată a fost înlocuită de ruine tăcute, martore ale unei decăderi lente, dar inevitabile. Totuși, în tăcerea cetății, dacă te oprești să asculți, poți simți fiorul istoriei care te învăluie. Este ca și cum fiecare piatră încearcă să-ți șoptească amintiri dintr-o altă eră – povești despre iubire, războaie, succes și eșec. Poți simți greutatea anilor și a evenimentelor care au modelat acest loc. Fiorul vizitării Histriei vine din realizarea că ești doar un alt călător pe drumul timpului, unul care, pentru o clipă, se oprește să contempleze ceea ce a fost, pentru a înțelege mai bine ceea ce este. Dacă ai răbdare și te deschizi să asculți, cetatea îți va dezvălui fragmente din trecutul său, lăsându-te să descoperi o lume care, deși a dispărut, trăiește încă în fiecare piatră pe care o atingi. Această legătură profundă cu trecutul este cea care face ca vizitarea Cetății Histria să fie o experiență unică, una care te lasă cu un sentiment de reverență și o înțelegere mai profundă a ciclului vieții și al istoriei. M-am plimbat cu plăcere printre acele ruine, încercând să mă transpun în ceea ce era pe atunci. Nu știu cât de mult am reușit, fiecare avem limite de imaginație și gândire, nu vreau să vorbesc despre limitările mele. Când te plimbi într-un loc încărcat de istorie, graba poate să umbrească profunzimea experienței. Ori, graba în fața istoriei nu înseamnă nimic, mileniile trec ca niște clipiri. E ca-n bancul cu ăla de-l întreabă pe Dumnezeu : -Doamne, ce-nseamnă, pentru tine, câteva mii de ani? -Atunci, Doamne, dă-mi mie acei câțiva bănuți! -Așteaptă câteva clipe, i-a răspuns Dumnezeu. Dacă merită vizitarea cetății? Experiența pe care am trăit-o la Histria mă face să conștientizez cât de vast este timpul și cât de trecătoare sunt valorile pe care le considerăm esențiale. Atunci când te afli într-un loc cu o istorie de mii de ani, precum Cetatea Histria, realizezi că preocupările noastre cotidiene, lucrurile pentru care ne luptăm și ne consumăm, sunt adesea efemere în fața eternității. Fiecare piatră, fiecare ruină, fiecare rămășiță a unei civilizații care a înflorit și a dispărut, îți amintește că timpul își urmează cursul indiferent de ambițiile noastre. Oamenii care au trăit acolo, cu visele și temerile lor, cu valorile și credințele lor, au fost la fel de convinși ca și noi că ceea ce făceau era de o importanță crucială. Și totuși, toate acestea au devenit, în cele din urmă, doar o parte dintr-o istorie îndepărtată, păstrată în memoria pietrelor. Această realizare nu este menită să descurajeze, ci mai degrabă să ofere o perspectivă mai largă asupra vieții. Ne învață să apreciem momentul prezent, să fim conștienți de ceea ce contează cu adevărat și să ne dăm seama că multe dintre valorile noastre sunt relative și supuse schimbării. În fața imensității timpului, poate că ceea ce contează cel mai mult nu sunt obiectivele materiale sau succesul social, ci experiențele, conexiunile umane și momentele de autenticitate. Timpul petrecut la Histria, în tăcerea acelui loc încărcat de istorie, te ajută să vezi dincolo de suprafață și să înțelegi că, în esență, suntem parte dintr-un ciclu mai mare, unul care depășește cu mult existența noastră individuală. Acesta este un adevăr profund, pe care doar astfel de locuri, pline de istorie și de trecut, ne pot ajuta să-l conștientizăm. Cam asta am avut eu de spus despre vizita mea la Histria, Cetatea care este prima așezare urbană de pe teritoriul actual al României. Mai mult ca sigur v-am plictisit, ce vreți, sunt un moldovean târșit, un pârci de om care este impresionat de trecerea timpului, mai ales din perspectiva propriei vieți. E ca-n vorba:” Te sperii că te apropii de vârsta de 40 de ani? Stai să vezi cum e când te îndepărtezi!” Eu am plecat, vă lăs, haidi, pa!