În preajma sărbătoririi Unirii Mici din ianuarie am trecut pe la Curtea de Argeș pentru o vizită scurtă la biserica-bijuterie ctitorită de domnul Neagoe Basarab și la noua necropolă regală. Este bine cunoscută legenda Meșterului Manole care trebuie să aducă o jertfă pentru a consfinți trăinicia construcției, baladă populară prezentă sub diferite forme în întregul areal balcanic. De asemenea, cunoaștem poziția orașului Curtea de Argeș în primele secole de existență a voievodatului Țara Românească, și anume rolul de capitală a statului. Am reușit să vizităm biserica Mănăstirii Curtea de Argeș înainte de începerea proiectului de restaurare ( adevarul.ro/stiri-locale/ ... in-2440334.html ). Să sperăm că lucrările demarate în această primăvară nu vor dura peste 10 ani ca cele efectuate de arhitecutl francez André Lecomte du Noüy la sfârșitul anilor 1800. Parcăm autoturismul pe bulevardul Basarabilor, locuri de parcare cu plată; un spațiu de parcare există și la poalele terasei pe care se află biserica mănăstirii. Mergem spre curtea Mănăstirii Curtea de Argeș și întâlnim mai întâi un scuar în mijlocul căruia se află statuia lui Neagoe Basarab (opera sculptoriței Doina Lie, 1969). Pe platoul din fața mănăstirii istorice se înalță noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală construită cu sprijinul Casei Regale a României între anii 2009-2018. Ne aflăm în fața unui edificiu îmbrăcat în cărămidă roșie aparentă cu o fațadă semicirculară dominată de trei turle. Chiar dacă se apropia înserarea o mulțime de turiști și credincioși mișunau în zona lăcașurilor de cult. Am pătruns în biserica nouă ce are drept protectori pe Sfânta Muceniță Filofteia și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (de altfel racla Sfintei Filofteia se află în fața altarului, în stânga) și în primul spațiu (un fel de pridvor închis) se află necropola regală . Lespezi mari de piatră, ornate simplu cu un brâu decorativ, marchează locurile de veci ale Familiei Regale a României: regele Mihai I și regina Ana, Carol II, regina Elena, principele Nicolae și soția sa. Interiorul bisericii este luminos și colorat, pictura murală este frumoasă, iconostasul din zid este finisată cu aceeași cărămidă aparentă. După minutele petrecute în noua biserică ne-am îndreptat spre curtea mănăstirii istorice, depășind magazinul bisericesc de la poartă, foarte aglomerat. În fața noastră se înalță biserica „Adormirea Maicii Domnului” , edificiu construit pe temelii mai vechi la începutul anilor 1500 la dorința domnului Neagoe Basarab. Lăcașul de cult este compact, bine legat arhitectural, bogat ornamentat la exterior și putem spune că înfățișarea actuală, rezultată în urma restaurării conduse de André Lecomte du Noüy, încă se încadrează în categoria „una din minunile lumii” , cum a scris călătorul Paul de Alep pe la anii 1650. Aghiazmatarul deschis este o adevărată operă de artă, la fel și portalul de acces în biserică deasupra căruia se află un mozaic semnat de arhitectul francez. În interiorul edificiului religios descoperim pietrele funerare ale regelui Carol I și a reginei Elisabeta, precum și pe cele ale regelui Ferdinand și a reginei Maria. Catapeteasma este superbă, realizată din marmură, bronz aurit și onix. Pictura e cea din timpul restaurării de secol al XIX-lea, fragmente din cea originală păstrându-se în câteva muzee. Într-o vitrină se află o frumoasă Evanghelie dăruită de regina Elisabeta (scrisă și pictată de mâna reginei) bisericii episcopale în 1886 la resfințirea de după restaurare. Arhitectul francez a construit în curtea mănăstirii palatal regal , azi reședință arhiepiscopală. În acceași perioadă a apărut parcul destinat familiei regale (și a dispărut patraclisul mănăstirii), în care s-au plantat specii rare de arbori. Am făcut câțiva pași prin curte, am mai admirat turlele decorate atât de frumos apoi am pornit repejor spre autoturism, seara se lasă repede în ianuarie. Sunt atât de multe lucruri de scris despre Mănăstirea Curtea de Argeș – este unul din monumentele care au făcut să curgă „fluvii de cerneală” , dar nu e locul potrivit aici. Recomand o vizită la Curtea de Argeș, nu numai la mănăstire, ci și la celelalte obiective istorice și muzee.