Back to destinations

Salutare tuturor! V-a fost dor de mine? Nu contează, important e că mi-a fost mie dor de voi!!! :) Fiind vorba de o zonă foarte frecventată, despre Lacul Roşu şi Cheile Bicazului s-a tot scris, multe din informaţii (cele generale) tot repetându-se, însă trebuie să ţinem cont că fiecare îşi expune impresiile în stilul propriu deci practic, chiar dacă uneori „esenţa” este aceeaşi, fiecare review este unic în felul său. Aşadar, iată că a venit şi rândul meu să vă povestesc despre aceste două locuri de interes turistic şi, chiar dacă aşa cum spuneam, inevitabil poate voi mai relua din cele scrise în articolele precedente, sper ca acest review să fie binevenit şi util. Şi încă ceva: vă spun încă de pe acum că deşi vorbim de o zonă foarte frumoasă, nu vă aşteptaţi să mă limitez la multe laude şi doar la aspecte pozitive. - este cel mai mare lac de baraj natural de la noi din ţară şi unul dintre cele mai celebre şi uşor de recunoscut, caracteristica principală constituind-o existenţa şi în prezent a trunchiurilor de copaci crescuţi cândva pe marginile văii unde ulterior s-a format lacul. Aceste cioate, foarte bine conservate natural, ce se pot vedea la suprafaţa lacului, ocupă o bună parte a luciului de apă şi, aşa cum spuneam, oferă locului o imagine apare. În plus, constituie şi dovada clară a modului de formare a acestei formaţiuni hidrografice. Conform datelor oficiale , se pare că lacul Roşu s-ar fi format în anul 1837, atunci când în urma unor puternice furtuni şi masive căderi de precipitaţii, ar fi avut loc o mare alunecare de teren, o parte din muntele Ucigaşul (cunoscut de localnici şi ca muntele Ghilcoş) prăvălindu-se în vale şi formând un baraj natural ce a blocat firul de apă al pârâului ce poartă acelaşi nume ca şi lacul. De ce „Roşu”? Cel mai probabil datorită unei tente roşiatice căpătată cândva, rezultat al aluviunilor argiloase şi a sărurilor minerale – în special oxizi de fier. Binenţeles că mai există şi alte teorii, plus că la fel ca în multe alte cazuri, nici aici nu lipsesc legendele, în cea mai cunoscută dintre acestea povestindu-se despre cum acea alunecare de teren ar fi îngropat o întreagă stână iar sângele animalelor ce au pierit ar fi colorat apa, de atunci lacul purtând numele actual, totodată şi muntele din care s-a desprins acea porţiune ce a format barajul primind denumirea de „Ucigaşul”. Una peste alta, lăsând legendele şi alte explicaţii deoparte, important este faptul că natura a creat acest loc minunat, unde cu timpul s-a dezvoltat şi o mică staţiune turistică. În prezent, Lacul Roşu face parte din Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş. Din punct de vedere al localizării , lacul Roşu se află în masivul Hăşmaş, în zona nord-estică a judeţului Harghita, la poalele muntelui Suhard, la o altitudine de 983 metri. Accesul către acest obiectiv este facilitat de drumul naţional 12C (Gheorghieni - Bicaz), arteră rutieră foarte frecventată, în special datorită faptului că este principala cale de legătură între Transilvania şi Moldova. Cele mai apropiate oraşe sunt Gheorghieni, aflat la o distanţă de aproximativ 25 kilometri, respectiv Bicaz, distanţa dintre această localitate şi Lacul Roşu fiind de aproximativ 30 kilometri. Şi încă ceva: pentru a ajunge la acest obiectiv, coordonatele ce le pot folosi cei care utilizează un aparat GPS sunt 46.790500 / 25.788975 – cu siguranţă aceste cifre nu vă vor „arunca” în mijlocul lacului :) ci vă vor conduce doar în parcarea din dreptul acestuia. Acestea fiind spune, să lăsăm deoparte informaţiile generale şi să vă povestesc ce am constatat la faţa locului. Despre ceea ce a realizat natura în această zonă... nu prea ai ce comenta. Ce ai mai putea zice atunci când vezi lacul, înconjurat de păduri şi străjuit de blocuri masive de stâncă, cu Suhardul Mic oglindindu-se în luciul cristalin al apei. Superb!!! Cum s-a folosit omul de această frumoasă zonă? Ei bine, aici sunt multe de spus însă ca o impresie generală, eu consider că se poate face mult mai mult şi mai bine, indiferent că vorbim despre (hai să zicem) investitori ori de turişti. Să începem cu... începutul. Odată ajunşi la destinaţie ne dăm seama că e foarte greu de găsit un loc de parcare – cu plată sau fără, nici nu are importanţă. Din câte am văzut, există câteva parcări amenajate : pe direcţia de deplasare dinspre Gheorghieni spre Bicaz, una puţin mai încăpătoare se găseşte pe partea dreaptă a drumului, cu aproximativ 150 de metri înainte de a ajunge în zona „cheie” a staţiunii, una mai mică tot pe dreapta, chiar în zona de unde se coboară spre lac, şi încă una tot acolo dar pe cealaltă parte a şoselei. Totuşi aceste spaţii sunt mult prea mici şi insuficiente pentru numărul mare de maşini ce tranzitează staţiunea, oprind şi doar pentru scurt timp în apropierea lacului. Chiar şi în timpul săptămânii este destul de aglomerat astfel că dacă nu avem norocul să „prindem” pe cineva care pleacă, e cam greu cu parcatul regulamentar şi va trebui să ne lăsăm maşina la fel ca mulţi alţii adică alandala , pe unde apucăm, binenţeles deseori încurcând şi circulaţia. Dar asta este o problemă generalizată, existentă la nivel naţional aşa că o trecem cu vederea. Scăpaţi de grija parcării, odată coborâţi din maşină, ne putem bucura de peisaj. Cu moderaţie totuşi, deoarece pe ici pe colo, privirea ni se intersectează şi cu vreun pet, cu vreun ambalaj sau mai ştiu eu ce astfel de chestii ce se includ la categoria „gunoaie”. E drept, locul acestora ar fi în tomberoane / coşuri le gunoi însă unii fie consideră prea mare efortul de a se deplasa până acolo unde ele sunt amplasate, sau, cine ştie, poate încă nu au aflat la ce foloseşte un astfel de obiect. O trecem şi pe asta cu vederea căci de asemenea nu vorbim despre un caz singular, cam peste tot unde te-ai duce putând găsi destule dovezi ale existenţei celor din specia ”Homo Nesimţitus” – nu am pretenţia la drepturi de autor căci acest termen este doar împrumutat :). Iar acum să trecem şi la lucruri mai frumoase. După ce am admirat lacul de sus, de la şosea, am început să coborâm cei câţiva zeci de metri către mal – în tot acest timp privirea ne era acaparată de peisajul din jurul nostru. Şi uite aşa, tot mergând şi măsurând din priviri luciul de apă, ajung să observ că pe una din cioatele ce ieşeau din apă era o pasăre. Imediat am făcut legătura cu cele auzite din întâmplare la o familie ce urca spre şosea: „Ai văzut raţa aia din plastic? ... Ce vrăjeală şi p’ăştia!... bla, bla, bla... ” Ajungem mai aproape de lac, mai arunc o privire, ... raţa tot acolo! Într-adevăr, probabil şi datorită distanţei, la prima vedere pasărea părea a fi stană de piatră . La un moment dat însă, ce să vezi: a dispărut „decorul”! ;) Oare ce ar fi zis cei care au plecat cu gândul că acea raţă era din plastic dacă ar fi văzut aşa ceva? :) Lăsând deoparte gluma şi această întâmplare care m-a amuzat puţin, trebuie să recunosc faptul că noi defapt ştiam de existenţa raţelor sălbatice pe lacul Roşu, ba chiar speram să le vedem. Şi nu am fost dezamăgiţi. La foarte scurt timp după ce am ajuns pe mal, şi-au şi făcut apariţia câteva răţuşte. Sălbatice? Poate doar teoretic! Practic însă, cam greu de crezut: vin lângă tine la malul apei, dacă ai ceva de mâncare îţi mănâncă din mână – mâncarea, nu mâna ;), plus că se plimbă nestingherite printre bărcile de pe lac. Aşadar, ca să nu mai lungesc povestea, dacă vrem să vedem raţe domestico-sălbatice , lacul Roşu este cu siguranţă locul potrivit. Am văzut lacul, am văzut raţele, ce am mai putea face prin zonă? Binenţeles că o plimbare cu barca este binevenită. Pe malul estic al lacului (partea dinspre şosea) este amenajat un ponton de unde se pot închiria bărci. Centrul de închiriere era deschis între orele 10.00 şi 18.30 iar tarifele practicate erau următoarele: 15 lei pentru una sau două persoane, 20 de lei pentru trei persoane, 25 lei pentru patru persoane, respectiv 30 de lei pentru cinci sau şase persoane. De adăugat că aceste preţuri erau valabile pentru închirierea timp de treizeci de minute şi că pe lângă aceste sume se încasa şi o garanţie (returnabilă la predarea bărcilor) în valoare de 10 lei. De menţionat ar mai fi şi faptul că nu întreg lacul era accesibil bărcilor, în zona sudică unde numărul cioatelor de copaci este mult mai mare, accesul fiind interzis din motive de siguranţă – acea zonă era vizibil delimitată. În cazul în care nu agreem plimbarea cu barca şi preferăm să ne simţim tălpile pe sol, putem opta pentru o plimbare pe traseele turistice. Există câteva trasee marcate, despre care însă nu v-aş putea oferi informaţii dobândite din propria experienţă. Cel puţin, nu de această dată şi zic asta deoarece avem în plan ca în viitorul cât mai apropiat să revenim în zona Lacul Roşu – Cheile Bicazului pentru a rămâne câteva zile şi a avea timp să luăm la pas cât mai multe trasee, să explorăm aceste frumoase locuri. Nici despre unităţile de cazare şi / sau alimentaţie publică nu aş putea să vă spun prea multe acum. Referitor la acestea din urmă, vă pot asigura că restaurantul Panorama beneficiază de o poziţie foarte bună, oferind o frumoasă privelişte către lac. Referitor însă la serviciile oferite, prefer să mă abţin de la vreun comentariu atâta timp cât nu am avut ocazia de a sta la masă aici. Cât despre posibilităţile de cazare, din câte am observat, în imediata apropiere a lacului nu ar fi prea multe opţiuni. E drept că am văzut destule unităţi, unele mai mari, altele mai mici (de la hoteluri până la simple căsuţe de camping), unele mai modeste, altele mai complexe, însă mare parte dintre acestea sunt amplasate fie de-a lungul drumului naţional, fie pe străduţe / zone lăturalnice, la distanţe mai mici (câteva sute de metri) sau mai mari, chiar considerabile (la kilometri întregi) faţă de lac. Probabil data viitoare, când poate nu vom mai fi doar în trecere pe acolo şi vom avea mai mult timp la dispoziţie pentru plimbări, voi fi în măsură să vă ofer mai multe detalii. Oricum, până la urmă acest subiect este unul relativ, fiecare ştiind cel mai bine ce fel de unitate de cazare i se potriveşte. Nu în ultimul rând vreau să vă spun câte ceva şi referitor la spaţiile comerciale şi mă refer aici la micii comercianţi. Dacă vrem o sticlă cu apă, cu suc, vreun kurtos sau ceva de ronţăială, nu trebuie să ne facem probleme căci cu siguranţă vom avea de unde cumpăra şi sincer să fiu, nici preţurile nu mi s-au părut exagerate. Dacă dorim suveniruri... şi din astea se găsesc destule – unele mai „artizanale” ca altele :). Să nu vă mire că am i-am pus ghilimele acestui cuvânt foarte des folosit de vânzători, cu scopul de a-şi promova produsele. De altfel, acest tip de reclamă îl întâlnim foarte des şi în alte locuri de interes turistic, binenţeles însoţit de aceleaşi „artizanaturi”. Defapt, multe dintre aceste produse nu sunt decât ”chinezării” de bandă , aşadar nu trebuie să ne facem prea mari iluzii că vom cumpăra un obiect realizat de meşteşugarii locului – mai sunt şi excepţii dar procentul este destul de mic. E drept că până la urmă pentru mulţi contează mai mult să plece cu un suvenir, un obiect personalizat şi mai puţin îi interesează provenienţa acestuia. Dacă vrem să cumpărăm magneţi, vom găsi destui şi destule modele; dacă dorim vreun alt obiect personalizat cu Lacul Roşu, s-ar putea să plecăm puţin dezamăgiţi pentru că nu vom avea prea multe opţiuni la dispoziţie. Se mai găseşte câte ceva dar mult prea puţin pentru un loc cu aşa notorietate. În schimb, vom avea de unde alege dacă dorim un suvenir cu... Dracula! Şi încă ceva: nu prea are rost să luăm la rând toate magazinele decât dacă avem chef de plimbare şi privit, deoarece în general, aproape peste tot vom găsi cam aceleaşi produse. Şi cu asta, cred că am cam terminat ce aveam de spus despre Lacul Roşu. Probabil că o să îmi mai aduc aminte ca am uitat ceva dar... cine ştie când!!! Deocamdată mă opresc aici. - constituie probabil cel mai cunoscut şi apreciat defileu din România, la acest aspect contribuind poate nu doar frumuseţea şi spectaculozitatea acestuia ci şi faptul că este străbătut de acelaşi drum naţional ce traversează şi zona Lacul Roşu. Astfel, numărul celor care ajung să se strecoare prin spaţiul îngust format de maiestuoşii pereţi de piatră, este destul de mare, excepţie făcând perioada de iarnă. Despre această desăvârşită opera a naturii nu o să vă povestesc prea multe acum. Aşa cum am mai spus, avem de gând să revenim în aceste locuri pentru a lua la pas zona, urmând să postez atunci un articol mai detaliat referitor la aceste spectaculoase chei. Deocamdată o să mă limitez doar la câteva aspecte generale. La fel ca şi lacul Roşu, defileul binenţeles că face parte din Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş. Cheile sunt alcătuite trei sectoare: Poarta, Gâtul respectiv Pridvorul Iadului. Pe lângă acestea, alte puncte de reper ar fi: Tunelul, Serpentina Mare (o succesiune de patru serpentine, ce practic constituie intrarea în Chei dinspre Gheorghieni) şi nu în ultimul rând Piatra Altarului – cea mai cunoscută, uşor de recunoscut (după crucea amplasată în vârf) şi fotografiată formaţiune stâncoasă din zona, „etalonul” reprezentativ al defileului. Că tot a venit vorba despre comerţ, aş vrea să precizez că de-a lungul şoselei ce străbate Cheile, sunt amenajate (chiar în locurile cele mai spectaculoase) trei spaţii unde comercianţii îşi expun marfa – în principiu, cam aceleaşi produse se găsesc pe la fiecare căsuţă. Am ţinut să subliniez acest lucru deoarece consider că ar fi fost mult mai util ca (măcar) o parte din suprafaţa dedicată comercianţilor să fie folosită pentru parcare. Dar... interesu’ poartă fesu’ , nu? Şi dacă tot sunt la capitolul ”Gică-Contra” , mai atrag atenţia cu privire la un aspect – lucru valabil în special pentru cei ce nu au ajuns până acum în acest loc. După o simplă căutare / informare referitoare la lungimea Cheilor, veţi afla despre valori cuprinse între cinci şi opt kilometri. Nu ştiu şi nici nu mă interesează cine şi cum a stabilit limitele sau cum s-au făcut măsurătorile însă vă spun să nu vă hazardaţi să credeţi că aceasta este distanţa ce o veţi străbate prin strânsoarea uriaşilor pereţi de stâncă. Porţiunea unde şoseaua şerpuieşte efectiv printre aceştia adică străbate defileul propriu-zis, nu se întinde pe o distanţă mai mare de... un kilometru şi jumătate (cu indulgenţă). Aşa că, să nu ajuneţi în zonă cu aşteptări prea mari (mă refer la acest punct de vedere, al lungimii) căci veţi avea o surpriză cam neplăcută. Cam atât şi despre Chei, nu de alta dar poate la un eventual viitor articol nu o să mai am ce povesti ;). Una peste alta, eu consider că ar exista loc de mai bine (binenţeles că mă refer la ce ţine de noi) însă oricât de ”Gică” aş vrea să fiu, nu am cum să nu vă recomand să mergeţi măcar o dată în zona Cheile Bicazului – Lacul Roşu. E drept, poate că asemeni mie, vă vor încerca şi unele sentimente de dezamăgire însă cu siguranţă acestea vor fi eclipsate de frumuseţea locurilor, de peisajele deosebite ce vă vor încânta privirea la fiecare pas, de tot ceea ce natura a creat aici. Aşadar, mergeţi cu încredere, bucuraţi-vă de tot ceea ce este frumos şi cu siguranţă nu veţi regreta că aţi ales să includeţi în lista cu obiective turistice şi această destinaţie.

Lacul Roşu şi (câte ceva despre) Cheile Bicazului | RoVista