În această vară am ajuns pentru prima oară pe frumoasele meleaguri bucovinene. Dulcea și mândra Bucovină ne-a omenit cum se pricepe dânsa mai bine: cu peisaje grozave, obiective turistice de neratat, ospitalitate și bucate ”pe alese”. Deoarece ne-am propus încă de acasă să vizităm cât mai multe obiective într-un timp relativ scurt iată-ne intrând după-amiaza, în prima zi a sejurului nostru, în localitatea Voroneț pentru a călca pragul unuia dintre cele mai cunoscute obiective turistice bucovinene – Mănăstirea Voroneț . Drumul până la mănăstire nu era foarte bun în perioada în care noi am ajuns în zonă, întrucât în localitatea Voroneț aveau loc ample lucrări la rețeaua de canalizare a localității. În ceea ce privește accesul către lăcașul de cult , din centrul localității Gura Humorului am pornit pe DN 17 spre Câmpulung Moldovenesc. După aproximativ un kilometru, în această direcție de deplasare, urmărind indicatoarele, am ajuns la o intersecție cu un drum secundar pe partea stângă; am traversat calea ferată, am trecut podul peste râul Moldova și am intrat în Voroneț. Cei cinci kilometri din Gura Humorului până la Mănăstirea Voroneț i-am parcurs în aproximativ zece minute. În apropierea lăcașului de cult există o parcare spațioasă, unde am lăsat autoturismul contra sumei de doi lei. Am traversat rapid, am trecut pe lângă zona de suveniruri din apropierea mănăstirii pe care ne-am propus să o explorăm în final și iată-ne ajunși lângă zidul care împrejmuiește curtea lăcașului de cult. Privită din exterior, Mănăstirea Voroneț este o adevărată fortăreață, zidul înalt de câțiva metri apărând-o în trecut de invazii. În ceea ce privește istoricul obiectivului , Mănăstirea Voroneț este un lăcaș de cult datând din secolul al XV-lea, mai precis din anul 1488, fiind ridicată într-o perioadă de timp extrem de scurtă pentru posibilitățile tehnice ale constructorilor din acea perioadă. Mănăstirea a fost construită în trei luni și trei săptămâni, în perioada 26 mai 1488 – 14 septembrie 1488 și a fost pictată în interior în anul 1496. În anul 1547, Mitropolitul Grigorie Roșca, un ucenic al lui Daniil Sihastrul, a mărit biserica adăugându-i în partea vestică un pridvor închis, apoi a început împodobirea bisericii cu deosebitele picturi exterioare, opere ale unor artiști anonimi. În anul 1785, după ce Bucovina a fost anexată la Imperiul Habsburgic, viața monahală s-a întrerupt și a fost reluată în anul 1991, cu obște monahală formată din călugărițe. Legenda referitoare la ridicarea mănăstirii amintește de două mari personalități: Sfântul voievod Ștefan cel Mare și Sfântul Daniil Sihastrul . Se spune că sihastrul trăia retras în sălbăticie în chilia pe care și-o săpase într-o stâncă pe valea Putnei (chilia se păstrează și astăzi) și, într-o noapte, a primit vizita lui Ștefan Vodă, care se afla la vănătoare pe acele meleaguri sălbatice și care se rătăcise de tovarășii săi. Daniil l-a primit cu bucurie pe voievod și l-a găzduit peste noapte. Sihastrul l-a sfătuit pe Vodă să construiască pe aceste meleaguri un lăcaș lui Dumnezeu iar acesta îl va ajuta în toate treburile lui. Ștefan Vodă a plecat și în scurt timp a urmat sfatul sihastrului, ridicând Mănăstirea Putna. Întrucât zona s-a populat rapid după ridicarea lăcașului de cult, cuviosul Daniil a părăsit chilia lui și s-a stabilit într-o pustietate și mai mare, pe valea pârâului Voroneț, întrucât își impusese să trăiască în singurătate și rugăciune. Ștefan Vodă l-a întâlnit din nou pe sihastru după bătălia cu turcii de la Războieni, când oastea moldovenească suferise pierderi mari și se retrăsese momentan din calea invadatorilor. Daniil l-a sfătuit pe Vodă să promită că va ridica și pe aceste meleaguri un lăcaș închinat lui Dumnezeu, îndemnându-l apoi să plece din nou la luptă pentru că, în final, va răpune inamicul. Vodă l-a ascultat, a pornit încă o dată la luptă și, învingându-i pe turci, a ridicat lângă apa Voronețului o mănăstire frumoasă, numită ”a Voronețului”, drept mulțumire pentru ajutorul divin primit. (Date preluate dintr-o broșură achiziționată de la magazinul de suveniruri al Mănăstirii Voroneț) Am mers pe lângă zidul mănăstirii de-a lungul unei alei, către poarta situată sub turnul în care se află clopotnița. Poarta de intrare este realizată din lemn masiv, pe care este sculptată stema Moldovei. Pe zidul exterior, lângă poartă, am văzut afișate taxele pentru vizitarea obiectivului: 5 lei adulți; 2 lei elevi; 10 lei taxă foto (numai exterior); 10 lei taxă video (numai exterior). Conform informațiilor afișate, aceste taxe sunt folosite pentru plata lucrărilor de restaurare a lăcașului de cult. Bun! Am intrat și am nimerit într-o aglomerație lângă magazinul de suveniruri, însă am plătit repede și ne-am îndreptat către biserica mănăstirii, ale cărei nuanțe de albastru la exterior, celebrul ”albastru de Voroneț”, le-am observat imediat ce am pășit în curte. Această pictură care a învins timpul i-a adus Voronețului supranumele de ”Capela Sixtină a Estului”, făcând ca obiectivul să fie inclus în patrimoniul mondial Unesco. Am înconjurat de două ori biserica cu hramul ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” , privind cu deosebit interes frescele care au dus renumele mănăstirii dincolo de granițele țării. Între timp, ne-am apropiat de un grup care era însoțit de o măicuță pe post de ghid. Astfel că am putut pricepe și câteva detalii referitoare la pictura originală a exteriorului de la Voroneț. Pe pereții exteriori ai absidei altarului ne-a fost indicată Procesiunea Tuturor Sfinților din Vechiul și Noul Testament, aceștia părând a se îndrepta spre Răsărit, către figura centrală a Mântuitorului. Ne-au fost indicate și alte picturi reprezentând diverși filozofi greci, profeți din Vechiul Testament, dar și scene biblice precum Arborele lui Iesei sau diverse episoade din Geneză. Ghidul grupului, măicuța, a prezentat și câteva detalii referitoare la tehnica picturală folosită, care a făcut ca celebrele culori să reziste în fața scurgerii necontenite a timpului și a intemperiilor. Am reținut doar că meșterii au folosit un amestec ce nu a fost descifrat în totalitate nici în prezent. Înainte de a intra în biserică am fost conduși spre fațada vestică a lăcașului de cult, unde am admirat în detaliu pictura de mari dimensiuni ”Judecata de Apoi” . Aici am stat mai în față, astfel că am ascultat cu atenție explicațiile oferite. În partea de sus am observat prezentarea lui Dumnezeu Tatăl; în planul inferior este redată scena Deisis, în care ne-au fost indicați apostolii care sunt așezați pe scaune. Dedesubtul Mântuitorului este redat Sfântul Duh sub forma unui porumbel alb, iar de la picioarele lui Iisus izvorăște un râu de foc în care păcătoșii își primesc pedeapsa cuvenită. Dedesubtul Sfântului Duh am văzut balanța ce cântărește faptele omului, iar în lateral îngerii luptă cu demonii pentru sufletul unui om atârnat în balanță. În partea de jos către nord este reprezentat Raiul, iar spre sud am remarcat Iadul. Diavolul nu lipsește nici el din reprezentare – l-am putut regăsi în partea de jos a râului de foc, așezat pe un balaur cu două capete. Explicațiile oferite referitoare la această frescă impresionantă – Judecata de Apoi – ne revin clar în minte de fiecare dată când răsfoim fotografiile realizate de noi aici. Ceea ce înseamnă că măicuța a fost un ghid excelent... Întrucât turiștii lângă care am stat nu doreau încă să viziteze interiorul, noi ne-am îndreptat către intrarea în biserica Mănăstirii Voroneț. Ne-am grăbit puțin, nu de alta, dar se apropia seara și noi nu aveam cazare! Am intrat pe ușa săpată în zidul masiv într-o formă dreptunghiulară și destul de îngustă. Deasupra intrării este ilustrată pe zid pisania lăcașului de cult. Am trecut rapid prin pridvor și am pătruns în pronaos, admirând o imagine a Fecioarei realizată pe boltă. În lateral jos am descoperit o piatră funerară cu o candelă care ardea așezată alături de câteva buchete de flori. Am citit înfiorați pe plăcuța informativă că ”Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimnicul Daniil” . Așadar, stăteam alături de mormântul Sfântului Cuvios Daniil Sihastru, unul dintre cei mai cunoscuți sfinți din calendarul nostru ortodox, prăznuit în fiecare an pe data de 18 decembrie. După ce ne-am recules câteva momente, am pătruns în naosul bisericii unde am descoperit o pictură interesantă în care Sfântul Voievod Ștefan cel Mare închină lăcașul de cult nou-construit Mântuitorului. Naosul era destul de aglomerat, astfel că am mai admirat câteva momente picturile restaurate, apoi am ieșit în curtea mănăstirii. Am mai observat anexele mănăstirii din partea stângă a curții construite simplu, dar elegant printr-o îmbinare reușită a lemnului cu piatra. Din ghivece atârnau mușcatele multicolore care ne îmbiau parcă la visare! Dacă înainte de a intra în biserică picturile exterioare ne furaseră privirea, acum, după ce am ieșit, am observat și câteva amănunte arhitecturale: biserica este așezată pe un soclu din piatră și forma sa este prelungită, evidențiind parcă trăinicia construcției care a făcut ca edificiul să reziste atâtea veacuri. Acoperișul refăcut este asemenea unei pălării cu boruri largi, care protejează pictura exterioară, iar deasupra se înalță mândră turla lăcașului de cult. Întrucât eram destul de obosiți din cauza drumului lung parcurs până aici, ne-am îndreptat agale spre ieșire, cu intenția de a găsi cât mai repede cazare în zonă. Bineînțeles că nu am plecat fără a achiziționa câteva suveniruri de la magazinul aflat la intrarea în curtea mănăstirii (printre acestea am cumpărat și broșura din care am conspectat datele prezentate la istoricul Mănăstirii Voroneț). Am ieșit din curte încântați și ne-am îndreptat către parcare, nu înainte de a arunca priviri curioase și spre suvenirurile expuse pe aleea din apropierea mănăstirii. În cazul în care veți ajunge în zonă nu ocoliți Mănăstirea Voroneț, una dintre perlele din șiragul strălucitor al mândrei Bucovine! Noi putem spune încântați: Am fost acolo și ne-a plăcut!