În zona Brașovului am ajuns de multe ori în ultimii ani, însă doar în iulie anul trecut ne-am făcut timp să vizităm unul dintre cele mai accesibile obiective turistice din zonă. Este vorba despre Biserica evanghelică fortificată din Hărman , localitate aflată la aproximativ 10 kilometri depărtare de Brașov. Obiectivul are o vechime considerabilă, această bazilică fiind menționată pentru prima dată în documentul regal din anul 1240, prin care mai multe biserici din Țara Bârsei și domeniile lor erau conferite ordinului călugărilor cistercieni. Am ajuns acolo ieșind din Brașov pe DN 11 în direcția Târgu Secuiesc și după câțiva kilometri am virat spre stânga pe un drum secundar unde am mai parcurs aproximativ doi kilometri până în centrul localității Hărman; astfel am sosit lângă biserica fortificată pe care ne propusesem să o vizităm. În apropiere se află un mic parc și cei câțiva arbori mai impunători din zonă ne-au asigurat umbra dorită pentru un loc de parcare unde mașina avea să fie cât de cât ferită spre a nu se transforma într-un cuptor pe patru roți cât timp noi aveam să vizităm obiectivul. Zis și făcut... Am coborât din mașină având grijă să nu uităm aparatul fotografic, bunul nostru amic în astfel de situații, apoi am dat un ocol pe jos impresionantei fortificații. Am observat faptul că zidurile masive sunt dublate pe una dintre laturi de un alt zid micuț, de circa trei-patru metri înălțime, aflat pe marginea șanțului care odinioară era umplut cu apă, totul fiind astfel conceput pentru ca inamicii să nu poată cuceri obiectivul. Zidul principal al obiectivului este prevăzut la exterior în partea superioară cu niște orificii mici pe unde se arunca, printre altele, cu smoală topită asupra cotropitorilor. Am intrat în coridorul boltit de acces și am pășit cu emoție pe piatra cubică tocită odinioară de pașii locuitorilor sau de roțile carelor care intrau ori ieșeau din incintă. Am trecut pe lângă o ușă închisă, iar plăcuța informativă ne-a arătat că aici se afla încăperea îngrijitorului cetății . La capătul coridorului am ajuns lângă punctul de taxare, iar o femeie ne-a înmânat două bilete de acces – 7 lei / adult. Tot aici se află și o vitrină micuță unde sunt expuse câteva suveniruri , cum ar fi niște tablouri micuțe, unele căni cu imaginea fortificației ori câteva hărți cu obiectivele turistice din zona Brașovului. Pe perete, în apropierea acestei vitrine am văzut o imagine ceva mai mare a obiectivului așa cum arăta în vremurile de demult, când fortificația era protejată și de șanțul plin cu apă. După ce am achitat biletele de acces ne-am hotărât să vizităm obiectivul începând cu încăperile zidului de incintă, urmând ca la final să intrăm și în biserica amplasată în centrul curții. Am pornit către stânga și am ajuns în dreptul unei scări de lemn care ne-a facilitat urcarea spre zidul de apărare ; de pe o terasă micuță de lemn am intrat în interiorul zidului de incintă, iar aici am realizat cu adevărat dimensiunile acestui brâu de apărare a bisericii. Printre schele prăfuite am urcat treptele unei alte scări și am ajuns pe un coridor îngust de unde am putut privi în exterior prin orificiile zidului, întocmai ca vechii străjeri care aveau ca misiune respingerea oricărei tentative de cucerire a obiectivului. Am patrulat pentru câteva minute pe acest coridor, apoi tura noastră s-a încheiat :). Am coborât în curtea interioară și am continuat plimbarea, ajungând la muzeu . În prima încăpere sunt expuse piese de vestimentație populară specifice acestei zone, iar în două vitrine verticale se află două manechine ce înfățișează un bărbat și o femeie purtând vestimentație completă. În această încăpere este așezată într-un colț o ladă de zestre, iar într-o altă vitrină, printre diversele obiecte casnice expuse, am remarcat un fier de călcat cu cărbuni, un dispozitiv de decojit ouă (nu am mai văzut niciodată așa ceva), dar și un cântar rudimentar de bucătărie. A doua încăpere a muzeului este amenajată sub forma unei camere tradiționale de zi, o încăpere care are așezată în partea centrală o masă cu patru scaune, iar pe lângă pereți se află diverse piese de mobilier; dintre acestea, aș putea aminti o altă ladă de zestre, un dulap cu sertare în partea de jos, dar și o sobă sau o mașină veche de cusut. Am ieșit din nou în curte și am pășit apoi într-o altă încăpere a muzeului, amenajată de data aceasta sub forma unui dormitor cu un pat de lemn amplasat central, încadrat de două dulapuri asemănătoare în lateral. Următoarea încăpere ne-a purtat pașii la școală , iar băncuțele vechi de lemn mi-au amintit de momentele când, în urmă cu aproape treizeci de ani, pășeam sfios pragul clasei întâi. Într-un colț, lângă un cuier, este amplasată o sobă metalică iar câteva hărți completau inspirat decorul acestei clase. Ieșiți încă o dată în curtea interioară, am continuat plimbarea noastră pe lângă zidul de incintă într-o zonă în care aceasta nu mai este prevăzut cu încăperi. Am ajuns lângă un postament de beton ce susținea un clopot masiv, având gravat anul 1923 . Acest clopot este așezat față în față cu portalul gotic din partea de vest a bisericii . În momentul vizitei noastre, nu se permitea accesul pe aici în interiorul bisericii, ci pe o ușă din lateral, însă printre gratii ne-am putut face deja o idee despre cum arăta lăcașul de cult în interior. Deasupra acestui portal am putut admira o pictură veche de sute de ani, înfățișând o pasăre care-și hrănește puii. Ulterior, am căutat pe internet unele informații și am aflat că această pictură înfățișează un pelican ce își hrănește puii cu carnea sa – în fapt, un simbol al sacrificiului. Vizita noastră prin curtea interioară a obiectivului a continuat, iar dacă zidul nu era prevăzut în acea zonă cu alte încăperi pe care să le putem vizita, ne-am îndreptat atenția spre biserica impunătoare, pe care am căutat să o fotografiem din cât mai multe unghiuri. Oricum, în puține fotografii am putut surprinde cât de cât silueta cu adevărat impozantă a lăcașului de cult și, mai ales, a turnului clopotniță înalt de 56 de metri, care domină întreaga localitate. Pas cu pas, am ajuns lângă turnul-capelă , integrat în zidul masiv ce înconjoară biserica. Clădirea inițială a capelei este estimată a fi fost construită în jurul anului 1300, iar în secolul al XV-lea, cu prilejul unor ample lucrări de fortificare, capela a fost transformată într-un turn de apărare. Am urcat pe o scară de lemn și am intrat în capela propriu-zisă unde am putut admira pictura murală care, deși este serios degradată, rezistă aici încă din secolul al XV-lea. Printre diversele chipuri de sfinți am recunoscut Scena Răstignirii , pictată deasupra ferestrei ce permite iluminarea naturală a încăperii. Plimbarea noastră a continuat cu explorarea a două încăperi alăturate în care sunt expuse numeroase obiecte utilizate în gospodăriile țărănești . Ciocane de diverse dimensiuni, nicovale, pene metalice, cântare, juguri pentru animale, un ciur sau un teasc pentru zdrobirea strugurilor, toate acestea le-am recunoscut printre obiectele aflate aici. Mă bucur că am făcut multe fotografii când am vizitat această biserică fortificată, astfel cu siguranță nu mi-aș mai fi amintit toate aceste amănunte! Pas cu pas, am încheiat explorarea zidului de apărare, așa că sosise momentul să vizităm obiectivul propriu-zis - biserica evanghelică cu hramul ”Sfântul Nicolae” . Am intrat pe o ușă laterală și într-un hol micuț am găsit un scurt istoric , din care am extras câteva pasaje pe care le voi reda aici: ”Biserica a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIII-lea și a fost concepută inițial în spirit romanic, iar în secolul al XV-lea a suferit mai multe transformări în stil gotic. Turnul de vest cu șase etaje puternice înglobat în sistemul bisericii este amintit deja în anul 1290. (...) În anul 1593 biserica a fost incendiată, iar în 1595 s-a efectuat bolta actuală a navei principale. Cetatea din jurul bisericii a fost construită treptat între secolele al XV-lea și al XVII-lea, iar materialele utilizate au fost piatra brută și piatra de râu și, în fazele ulterioare ale clădirilor, cărămida. (...) Altarul și orga din biserică datează din secolul al XVIII-lea. ” În holul unde am lecturat informațiile cu privire la istoricul obiectivului sunt expuse câteva lespezi funerare având o vechime considerabilă. Cea din apropierea intrării, de exemplu, avea gravat anul 1614. Biserica este bine conservată în interior; ne-am plimbat printre băncile de lemn unde credincioșii se adunau la slujbă și am admirat arhitectura interioară, orga lăcașului de cult, dar și numeroasele covoare atârnate pe pereții bisericii. Și dacă tot am observat o săgeată care ne indica scara pentru accesul în turnul clopotniță , nu am stat nicio clipă pe gânduri și ne-am îndreptat spre scara circulară îngustă din piatră care avea să ne conducă la al doilea nivel al turnului. Aici am descoperit un alt panou informativ și am lecturat că ”acest turn a fost ridicat în jurul anului 1300 pe lățimea navei principale a bisericii, astfel încât a fost înglobat de navele laterale. Cu o înălțime totală de 56 de metri, acest turn este cel mai înalt din Țara Bârsei. În anul 1794 au fost întreprinse modificări la acoperișul turnului; pe lângă vârful principal al acoperișului au fost aplicate patru turnulețe de colț care erau semnul de departe vizibil că localitatea dispunea de dreptul de a pronunța și de a executa sentința capitală. Clopotele de azi din turn au fost achiziționate în 1923, respectiv 1925. Clopotul mare din 1923 a fost defectuos și schimbat în 1925, el servește ca monument comemorativ în zona portalului vestic. ” Aici ne-am lămurit ce era cu acel clopot din curte pe lângă care trecusem mai devreme. De la nivelul doi al turnului clopotniță am continuat ascensiunea spre etajul unde sunt instalate clopotele , de data aceasta urcând cu grijă pe o scară de lemn destul de abruptă. Cele două clopote masive instalate aici sunt susținute de un sistem de grinzi solide, pe sub care am pășit atenți, dorind să ajungem la ferestre. De aici se deschide o frumoasă panoramă asupra localității Hărman, dar și asupra împrejurimilor, așa că am întrebuințat serios aparatul fotografic, încercând să găsim cele mai convenabile poziții printre gratiile ferestrelor. Am petrecut câteva minute la acest nivel al turnului, apoi am coborât în biserică și am revenit în curtea lăcașului de cult pentru finalul vizitei noastre aici. Ne-am îndreptat agale spre ieșire și am mai dat un ocol, de data aceasta cu mașina, impresionantei biserici evanghelice fortificate din Hărman. Poate că ar mai fi lucruri interesante de completat despre această biserică-cetate, însă eu mă opresc aici și vă recomand tuturor să vizitați Biserica evanghelică fortificată din Hărman , un obiectiv pe cât de accesibil, pe atât de interesant! Alte informații utile despre obiectiv, despre programul actual de vizitare, dar și despre alte atracții din zonă puteți găsi aici: ro.harmaninfo.com/home . Călătorii plăcute în continuare!