Back to destinations

Salina Praid este situată în Munții Gurghiului, pe strada Minei nr. 44, în județul Harghita. Aceasta este una dintre cele mai mari mine de sare gemă din țară și din Europa. Zăcământul de sare are formă eliptică, cu diametrul de 1,2-1,4 km și o adâncime de 2700m. Primul nivel al salinei destinat turiștior are o lungime de 1300 m. Acesta a fost amenajat pe o suprafață de 9400 mp, cu camere spectaculoase care impresionează prin dimensiunea uriașă. Sunt locuri cu acustică foarte bună, cu ecou. Pe lângă Ștrandul Praid vezi impresii , un alt motiv care ne-a atras la stațiunea Praid, este Salina pe care am vizitat-o în grabă acum doi ani. Fiindcă acum urma să stăm trei zile în Praid, ne-am cazat la Casa Barbara vezi impresii , am vrut inițial să intrăm de trei ori în Salina Paid pentru a face un mini tratament (nu există așa ceva, dar speram să ne ajute, pentru că nu avem timp). Se recomandă 18 zile pentru tratament și câte 4-5 ore pe ședință. În cele din urmă am intrat două zile, sâmbăta și duminica și am stat în salină cam tei ore și jumătate de fiecare dată. Vârsta recomandată pentru tratamentul de speleoterapie și climatoterapie este cuprinsă între 2 - 60 ani. Salina este la o adâncime de 120 m, umiditatea este scăzută, aerul este puternic ionizat și este recomandat pentru tratarea afecțiunilor respiratorii: boli asmatice, bronșite și alergii dar și pentru relaxare. Accesul în salină se face urcând 250 de trepte din lemn. În perioada 27.05.2019 – 30.09.2019 programul Salinei este între orele 8.00-20.00. Ultima intrare în Salină se face la ora 18.50. Autobuzul intră în Salină de două ori pe oră, așa este afișat. Când am fost noi, autobuzul pleca de îndată ce se umplea și aceasta se întâmpla foarte repede, nu știu de unde apăreau atâți oameni într-un timp foarte scurt. Dar apoi m-am întrebat unde intră atâtea pesoane. Am obsevat apoi la plecare că frecvența plecărilor era și ea mare. Pe parcursul anului 2018 au fost înregistrate 647.663 de persoane care au intrat în Salina Praid. Cu toate acestea, în salină nu era aglomerat, deși am citit că numărul vizitatorilor pot ajunge până la 2500 - 3.000 de persoane /zi. În salină este foarte curat. Există semnal Wi-Fi. Prețul biletelor pentru zilele de sâmbătă și duminică este mai mare, astfel am plătit pentru biletul de adulți 35 lei iar pentru cel de copii 25 lei. Am plătit pentru intrare 95 lei/ doi aduți și un copil. În timpul săptămânii, de luni- vineri, adulții plătesc 30 lei iar copiii (3-18 ani), elevii, studenții și persoanele cu certificat de handicap, 20 lei. Copiii până la vărsta de trei ani au gratuitate. Nu se acceptă tratament cu decontare prin Casa de Asigurări de Sănătate. Se pot cumpăra abonamente cu 5 intrări/5 zile la prețuri mai reduse. Astfel pentru adulți abonamentul este de 17 lei/zi. Pentru copii/studenți/elevi/persoane cu certificat de handicap abonamentul costă 12 lei/zi. În Salină erau 15°C. Noi ne-am îmbrăcat bine, cu geacă, pantaloni groși, dar am fost surprinsă să observ în salină persoane în pantaloni scurți și tricou cu mânecă scurtă. Într-adevăr, dacă jucați ping pong sau badmington, cum am făcut noi, nu sim Noi am venit pregătiți de acasă cu paletele de ping pong și cu cele de badmington ca să avem ce face în salină, să stăm cât mai mult timp. Acestea se pot închiria și de acolo, din salină. Pe lângă aceste jocuri, am intrat în fiecare zi la Club Aventura, unde copilul a parcurs diverse trasee timp de o oră. Club Aventura este primul parc de aventură din Europa situat într-o salină. Acesta îmbină trasee situate la înălțimea de 15 m cu traseele pe stânca de sare. Acesta este deschis între orele 9.00 - 19.30, iar tarifele sunt în funcție de înălțimea participantului care este măsurată la casierie. Trebuie să achitați tariful aferent înălțimii, chiar dacă veți parcurge trasee mai ușoare destinate copiilor mai mici. Astfel, jucându-ne timpul s-a scurs repede, frumos și cu veselie. Sunt multe activități care se pot practica în salină, ca de exemplu – Parc de Distracții, Fotolii cu masaj de relaxare, jocuri electronice, etc. Există un automat de fresh de portocale, cu 5 lei paharul de 150 ml. Noi am băut fresh pentru că l-am preferat în schimbul sucurilor care conțin doar aromă de portocale. În salină mai este un restaurant cramă, internet – cafee, o capelă pentru rugăciune, loc de joacă creativ pentru copii, un muzeu al mineritului, magazine cu suveniruri și produse naturiste. Salina este mobilată cu tren din lemn, leăgăne, tobogane, multe mese de ping pong, mese cu bănci. Noi ne-am adus apă de afară, iar din salină ne-am cumpărat ciocolată foarte bună, Dobos chocolate cu white caramel, 17 lei, de la un chioșc unde sunt expuse specialități de ciocolată artizanală în diverse combinații, de la Galffis: cu zmeură, mure, căpșuni, vegană, ghimbir, etc. Toaletele sunt la ieșirea din salină. La ieșirea din salină este un loc dedicat Sf. Barbara care este protectoarea minerilor. Tot pe traseul spre ieșirea din mină sunt expuse lucrări de sculptură dar putem vedea și tablouri efectuate pe pereții din sare. La ieșirea din salină se așteptă sosirea autobuzului, după care veți parcurge scurta distanță 1250 m printr-un tunel întunecat până la ieșirea din mina de sare și veți urca o difernță de nivel de 71m. Acum am descoperit plăcerea de a sta în voie în salină, făra graba de a ajunge acasă sau în alte locuri. Este foarte frumos amenajată salina, este relaxantă șederea acolo, ai ce face acolo, atât adulții cât și copiii. Noi ne-am jucat mult, am fost ca niște copii bucuroși în salină, ne-am umplut sufletele cu energie pozitivă. Vă recomand dacă treceți pe acolo să intrați și în Salina Praid.

Salina Praid, sănătate, relaxare, joacă și adrenalină la Club Aventura | RoVista