Back to destinations

Multi m-au avertizat ca scriu degeaba, pntru ca nimeni nu mai prea citeste nimic din ceea ce expunem noi aici pe sait, eventual privesc doar pozele. Dar eu nu cred ca-i chiar asa. Va scriu acest review din mai multe motive. Primul (si cel mai important): sa va mai incalziti oasele reumatice intr-o iarna capricioasa, care isi schimba mereu aspectul si temperaturile, cand e ger, cand ploua, cand e ceata, cand e cald (apar chiar temperaturi anormale pentru aceasta luna, de 10-12 grade Celsius), cu alte cuvinte, “vreme vine, vreme trece” in acest sezon cald-rece, dar fronturile astea cand calde, cand reci, sunt “crima si pedeapsa” pentru reumatici. Asadar, aveti nevoie de bai termale. Un loc unde puteti sa va dregeti suferintele, e, printre multe altele, si complexul termal din incinta strandului UMT, din Timisoara. El se afla pe Strada Avram Imbroane nr. 56, (tel. 0356 455 560) si functioneaza atat in sezonul cald cat si in cel rece (in Termalum Spa, exista si cateva bazine termale acoperite), dupa urmatorul program: Luni-vineri: 11-23 iar sambata si duminica: 10-23. Eu am vizitat complexul termal in luna iunie 2018, de-aceea ma grabesc sa vi-l prezint si voua, ca sa ma incadrez (conform noului regulament, de altfel, foarte corect), in cei trei ani, dupa care acest review, nu mai e valabil. Dar nu va speriati, asta nu inseamna ca de anul viitor, sursa milenara de apa fierbinte de sub Campia de Vest a tarii, va seca complet. Al doilea motiv pentru care il scriu acum, in extrasezon turistic, e datorita faptului ca iarna, oamenii au tendinta sa devina sedentari, ies prea putin din casa, mananca mult si putina miscare in apa calda, nu le strica deloc. Alt motiv. Pe Facebook, pe acest gigant care (alaturi de Google) vad ca, incet, incet, absoarbe toate informatiile de pe piata (chiar si acestea, scrise acum) si cu care „nu te poti pune”, caci are mult mai multe mijloace de convingere, discut cu o colega de pe , care ma anunta ca in afara de acest complex, nu mai exista nimic altceva "termal" in orasul Timisoara, chiar daca acesta pluteste pe o mare de apa termala. Ungurii, care plutesc si ei pe aceeasi mare, au zeci de stranduri termale moderne cu care au stiut sa atraga intregul Occident reumatic al Europei. Colega mea, mai zicea ca “mai bine trecem granita si mergem acolo la bai sau la tratament”. Satu Mare, Oradea, Arad si Timisoara sunt niste “orase fericite” care au "baile termale, la picioare". Intreaga Campie de Vest a tarii se afla deasupra unor incomensurabile cantitati (resurse) de apa fierbinte, care asteapta, de milenii, sa fie aduse la suprafata. Cum au aparut acestea? Simplu! Apa de ploaie patrunde “non-stop” prin fisurile terestre si, la fiecare 33 m adancime, ea se incalzeste cu un grad, astfel incat, in adancuri, la 1800-2200 m, aceasta ajunge la 80-90 gr. C, devenind hipertermala. Apoi, prin anumite miscari tectonice sau foraje, apa calda tasneste la suprafata pamantului. O astfel de “tasneala” fierbinte exista si la Termal SPA (UMT) Timisoara. “Mare termalis nostrum” aflata in adancuri isi revarsa totusi efectele ei benefice si intr-o sumedenie de localitati autohtone, mai mari sau mai mici, ce se-ntind ca o salba ce numara nu mai putin de 20 de margele, in partea de Vest a tarii. In unele localitati s-au amenajat cateva stranduri termale (unele rudimentare), dar, lucru cert, marea fierbinte de sub talpile noastre, e insuficient exploatata. O stie tot romanul de la Decebal incoace! Cu toate ca in ultimii ani, au mai aparut in jurul strandurilor, unele amenajari (inclusiv din domeniul HORECA), la Baile termale Curtici, Sofronea, Teremia Mare, Lovrin, Calacea, Deta, Jimbolia, Baile 1 Mai, Sannicolaul Mare, Tasnad, Sarcau, Secuieni, Moneasa, Carei, Marghita, Boghis, Mihaileni, Acas, Sanmihaiu German sau la modernul hotel de cura Lotus Term de langa Felix-Oradea. Dar, ele sunt timide, fata de posibilitatile termale ale tarii noastre, ce detine, (oare degeaba?), o tremie din potentialul balnear al Europei. Daca as incepe azi sa scriu o carte despre toate statiunile balneare “in paragina” sau chiar disparute din tara noastra, cred c-ar iesi un “best seller” foarte citit dar foarte trist. Se pare ca atunci cand ai cate-un strand termal sau sarat la fiecare colt de strada, ai tendinta sa le neglijezi. Vecinii unguri, care n-au munte, n-au mare, n-au delta dar in schimb au exploatat la maximum apele lor termale, au reusit, an de an, sa ne depaseasca in privinta veniturilor din turism si chiar din turismul balnear. No comment! Dar, in orice rau e si un bine. Viata bate filmul si apa bate lemnul. Faptul ca inca nu s-a reusit exploatarea integrala a acestei rezerve strategice subterane a tarii, (potential inepuizabil, mereu regenerabil), ci doar cel de la suprafata, epuizabil si mai usor abordabil, precum e lemnul padurilor, da o oarecare sansa generatiilor viitoare. Romania este o tara “reumatica" ce se plange de dureri de “incheieturi” la orice front mai rece sau ploios ce ne tranziteaza. Marile variatii de temperaturi sezoniere (vara-iarna) dar si cotidiene (dimineata si seara e rece, la pranz e cald), ne-au transformat intr-un popor de oameni suferinzi, dar, din fericire, “natura-mama”, ne-a “pus pe tava” si remediul necesar: o sumedenie de locuri tamaduitoare. Termalum SPA se afla intr-o cladire lunga, compus din doua sectoare distincte, cu preturi diferite, unul este SPA-ul, celalalt, e destinat bailor termale. Aici exista mai multe bazine termale cu temperaturi diferite, cel mai fierbinte bazin are 39 gr. C si comunica cu un alt bazin ceva mai rece, aflat in exterior, pentru cei ce vor sa faca “bai alternante”, ce ajuta la “calirea” organismului. Aceste bai calde interioare, sunt folosite mai ales in sezonul rece. Daca doriti sa intrati la SPA, sau doriti sa va faceti un abonament sau sa beneficiati si de alte servicii, tarifele le gasiti aici: termalum-spa.ro/tarife-termalum-spa-2 . Eu ma voi referi acum insa, doar la complexul termal “estival” folosit mai ales in sezonul cald. La intrarea in complexul termal estival, (pret-25 lei/adult/3 ore, apoi mai dai 8 lei pentru fiecare ora, tariful pentru copii e de 10 lei, iar in week-end, tariful creste la 30 lei/adult si 15 lei/copil), primesti o bratara verde cu care ai acces la toate bazinele termale exterioare, sunt 3 pentru adulti si unul pentru copii si la o terasa “Cafe-Bar”, unde poti servi cate ceva. Temperatura apei in bazinele complexului, variaza intre 30 si 38 grade Celsius Noi ne-am aciuit pe langa bazinele exterioare, “de vara”. Am ocupat doua sezlonguri (in complex, sezlongurile sunt gratuite si suficiente) langa bazinul principal si nu departe de terasa “Cafe-bar”, caci apa termala, care prin caldura ei placuta, te retine un timp mai indelungat, te cam “inmoaie” si simti periodic nevoia “trezirii” la viata cu cate-o cafea. In bazinele pentru adulti, apa e grozava, uneori e mai cald in apa, decat afara. Mai ales ca, soarele de inceput de iunie, la noi in tara, nu incalzeste, decat dupa miezul zilei. In cursul saptamanii, complexul nu e aglomerat, dar in week-end, e “full”. Tot orasul e-n aceste bazine sau in cele de la Sanmihaiu German, aflat la 16 Km de oras. Aici, la Sanmihai, apa tasneste din adancuri la temperarturi de peste 90 de grade (e cea mai fierbinte apa din tara), astfel incat si aici s-a construit un complex modern cu mai multe bazine, atat exterioare cat si interioare. (vezi ultimele doua poze). Exista si o linie de autobuz, care leaga Timisoara de Sanmihaiu German, linia M36, (Directia: Sanmihaiu German - Timisoara) are 16 opriri plecand de la Drumul Cimitirului si ultima oprire la Piata Mocioni). Eu, care sunt trecut prin multe statiuni balneare din tara, (mai mari, mai mici sau chiar minuscule), (cam prin 120), pot compara usor serviciile si preturile. La strandul termal din Timisoara, vara, pretul de 25 de lei pentru (doar) 3 ore, mi se pare cam mare. In schimb confortul complexului termal, e de 4 stele! Daca stai mai mult de 3 ore, insa, totul devine scump. In general, la celelalte stranduri termale din Campia de Vest sau de prin centrul tarii, am intalnit preturi asemanatoare, dar, pentru intreaga zi. Cele cateva balaceli termale banatene ne-au prins bine ca “preludiu” pentru ceea ce avea sa urmeze: 2 saptamani de “bai de soare si de mare” in insula Thassos, unde apa nu era atat de calda precum la Timisoara, dar in schimb, aerul si nisipul, in iunie, erau cat se poate de “termale”. Sejurul din Thassos, cu plecare din Timisoara, mi s-a parut a fi cel mai ieftin sejur organizat vreodata de o firma de turism din tara, exceptand cele gratuite, oferite de “voucheriada ”. Iar aceasta “ieftineala” banateana, persistenta si greu de explicat, ce mi-a cascat mereu ochii cat cepele, alaturi de oferta naturii (baile in mare, soarele, apa limpede, relaxarea) si mancarea buna din Thassos, a fost si ea o placere-n plus, deloc de neglijat, intr-un sejur, care se vrea reusit. Dar asta va fi, o alta poveste. @Web, te rog, daca se poate, videoclipul, mersi! youtube Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS ale acestei destinaţii pe harta interactivă . Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)

Termalum Spa Timisoara | RoVista