Lacul Bucura

La Sântămăria Orlea, vizitând renumita biserică a cnezilor, în timp ce eu escaladam anevoioasele trepte ale scării ce urcă în clopotniță, soțul meu asculta relatările custodelui - o doamnă din vecini care venise cu o cheie mare, special pentru a ne deschide nouă. Înțelegând că nu suntem din partea locului, după ce a prezentat biserica, a început să vorbească și despre alte relicve istorice care fac faima ținutului. Așa se explică faptul că următorul obiectiv aflat pe lista noastră de vizite - Biserica Densuș - a fost atins abia după o prealabilă abatere în comuna Râu de Mori despre ale cărei atracții turistice ni s-a vorbit atât de convingător. Din Sântămăria Orlea, pe DJ 686, prin Săcel și Unciuc, după vreo 15 km ajungi în comuna Râu de Mori. Aceasta este o străveche așezare, locul de baștină al unor cneji români, descendenți ai familiei Cândea care - la începutul sec. XIV - a jucat un rol major în viața socială și politică a Transilvaniei și în special a Țării Hațegului. De numele acestei familii este legată existența unor construcții acum mai mult sau mai puțin ruinate, dar și a unor fapte care au rămas în istorie. Dar, ce-i de văzut la Râu de Mori? La Biserica Colț ajungi după ce străbați satul Suseni aflat în comuna Râu de Mori. Nu prea vezi indicatoare, dar dacă întrebi localnicii, vei fi bine îndrumat, ba chiar și informat că acolo, în fața bisericii, există o parcare. La poalele dealului pe care este construită biserica, înainte de a urca scara de piatră, pe un panou citim că în jurul bisericii cu un vechi trecut, actualmente ființează un schit de călugări. Hramul bisericii este "Duminica Tuturor Sfinților". Ctitorită de cneazul Cândea (în perioada 1310-1315) lângă una dintre cetățile sale de la poalele Retezatului, biserica a aparținut uneia dintre cele mai vechi mănăstiri de pe teritoriul României. Care a fost destinul acestui sfânt lăcaș, poate că e mai puțin important pentru articolul de față, dar important mi se pare a menționa că în prima jumătate a sec. XVII calvinii i-au izgonit pe călugării ortodocși, așezământul părăginindu-se în timp. Ca și pentru alte lăcașuri de acest gen, schimbarea regimului din 1989 a însemnat înlesnirea reînființării vieții monahale de aici. Biserica, din care mai rămăsese doar turnul, a fost refăcută și înzestrată cu obiecte necesare cultului. Cei care ajung în aceste locuri, după ce vor urca dealul pe scara cu trepte de beton, vor vedea - nu departe de biserică - un corp de chilii și alte acareturi specifice. Biserica de piatră, cu ziduri foarte groase, are elementele caracteristice tuturor bisericilor din zona Hațegului: un turn înalt, cu acoperiș piramidal și puternice contraforturi. Datorită terenului accidentat, intrarea în biserică se face prin latura de nord, singura care poate înlesni acest lucru. Interiorul - destul de mic - este compartimentat în naos și altar, ambele luminate prin câte două ferestre înguste și înalte, marcate la exterior de ancadramente de piatră. Când am fost noi acolo, nu am întâlnit țipenie de om. Biserica era descuiată, așa încât am pătruns în interior și chiar am făcut câteva fotografii. Catapeteasma, stranele și ușa de la intrare sunt frumos sculptate în lemn și par noi. Ca elemente deosebite, am remarcat amplasarea turnului deasupra altarului și - tot în altar - mai multe fragmente de pictură foarte veche, în care abia mai poți desluși câteva chipuri de sfinți. Naosul nu mai păstrează nici o urmă de pictură, pereții fiind acoperiți cu tencuială. Pentru cei care doresc, câteva imagini filmate la Biserica Colț - Suseni Cetatea Colț - Suseni se profilează pe coasta abruptă din fața Bisericii Colț, dincolo de valea pârâului Râușor pe cursul căruia se aflau cândva câteva mori de apă (de aici și numele așezării Râu de Mori). Simpla ei vedere amintește de Cetatea Poienari de la Argeș, dar atunci când te apropii, constați că Cetatea Colț - Suseni nu s-a bucurat de aceeași îngrijire ca cea de la Poienari. Pentru a ajunge sus, înainte de a trece podul peste pârâu, deci și înainte de a ajunge în parcarea de lângă biserică, prin stânga, trebuie să urci pe o potecă prin pădure. Nu vă așteptați să găsiți un traseu marcat sau amenajat în vreun fel. Pentru cei care sunt în formă fizică bună, urcușul durează cam o jumătate de oră. Terenul este stâncos, iar accesul la ruinele Cetății Colț - pentru că vorbim doar despre niște ziduri năruite, resturi rămase în urma prăbușirii unor curtine - se face doar prin partea de est, trecând peste un fost șanț de apărare. Pe panoul informativ din vale citim că Cetatea Colț datează de la începutul sec. XIV și a fost ctitorită de familia cnezială Cândea - devenită ulterior Kendeffy - din Râu de Mori. Se crede că Cetatea Colț l-a inspirat pe Jules Verne în scrierea romanului "Castelul din Carpați", iar panoul informativ amintit face cunoscute indiciile care au dus la această concluzie, precum și cercetătorii care au analizat aceste aspecte. Mai mult decât atât, pe panou este reprodusă coperta primei ediții franceze a romanului "Castelul din Carpați", iar asemănarea castelului din imaginea de pe copertă cu Castelul Colț este într-adevăr uluitoare. Ruinele Curții nobiliare a Cândeștilor pot fi văzute și astăzi în centrul localității Râu de Mori. Într-o primă formă, curtea familiei Cândea - nobili locali de frunte, cu avere și cu mari ambiții politice - a fost construită la începutul sec. XIV. Dacă vreți să aflați mai multe despre originile familiei Cândea (devenită Kendeffy), precum și despre curtea nobiliară - monument istoric, accesați Comuna Râu de Mori. Rămășițele Curții nobiliare a Cândeștilor amintesc de un ansamblu de construcții care cuprindea un palat, o capelă de curte, un grajd, o moară și alte câteva anexe. În prezent, aici se pot vedea doar ziduri ruinate în care se cască deschiderile arcuite ale unor foste ferestre și intrări. @ webmaster - Pentru că nu am fotografii de la Cetatea Colț - Suseni, vă rog atașați https://www.youtube.com/watch?v=B0XxS1RURps

Pentru a urca pe vârfurile Peleaga și Păpușa vezi impresii , am căutat o cazare cât mai apropiată de Parcul Național Retezat și am avut norocul să alegem cazarea perfectă, cazare la care vom reveni și împreună cu băiatul nostru, ca să cunoască bunicii de suflet din Retezat, bunicii călătorilor cazați acolo... așa ne-au spus ei că îi numesc turiștii cazați acolo. Gazdele sunt o familie pe care o adori din primele clipe. Sunt oameni extraordinari. Pentru că, după o urcare solicitantă pe munte, care în cazul nostru a durat 9 ore plus 4 ore traseul cu mașina dus/întrors până în Poiana Pelegii, ajunși rupți de foame la locul de cazare, aveam nevoie ca în alegerea noastră, la pensine să se servească și masa. Doamna, o bucătăreasă foarte bună și atentă la dorințele noastre culinare, ne-a pregătit ceea ce doream să mâncăm, ne-a făcut și deserturi pentru că așa am vrut noi, exact la ora la care i-am spus că vrem să mâncăm. Îi mulțumesc și pe această cale pentru grija pe care ne-a purtat-o. Pensiunea se află în apropierea Lacului Ostrov, pe malul căruia puteți face o plimbare relaxantă pe poteca amenajată. Multitudinea florilor și verdeața copacilor îmbracă pensiunea festiv în așteptarea turiștilor. Parcarea se face în fața pensiunii. Lângă poartă este o fântână cu apă rece și bună, nu trebuie să vă cumpărați apă. Există un cuptor zidit unde se poate face grătar. În curte este un foișor în care puteți mânca, un leagăn, o masă de ping-pong. Clădirea este construită pe un nivel, cu 3 camere la mansardă și una la parter. Noi am stat în camera separată, construită deasupra garajului. A fost bine pentru că nu ne-au deranjat vecinii. Pensiunea are o capacitate de 5 camere, două sunt triple, trei au baie proprie iar două au baie pe hol. Restaurantul pensiunii are o capacitate de 40 de locuri, este frumos amenajat, dar noi am preferat să mâncăm afară, în foișorul împodobit cu flori. Totul este aranjat cu mult bun gust, este ordonat și curat. După urcarea treptelor se ajunge deasupra garajului unde este o cameră mare, cu hol și baie proprie. Acolo am stat noi. În hol și baie este gresie acoperită cu carpete, iar în cameră este parchet acoperit cu traverse. Temperatura în cameră a fost de 24 grade Celsius iar pardoseala era caldă, parcă ar fi fost cu încălzire. Plafonul este cu lemn, conferindu-i camerei o atmosferă caldă, relaxantă. În cameră am avut un pat matrimonial cu noptiere și o veioză, o masă cu două scaune, cu tavă cu pahare, o vază cu flori proaspete și parfumate, era liliac japonez cu trandafiri, un televizor cu programe prin satelit, un șifonier mare. Pe pat erau aranjate câte două prosoape cu broderie/persoană. Salteaua este comodă, pernele sunt foarte mari, iar patul este potrivit doar persoanelor mai scunde, soțul meu are 1,85m și nu încăpea în pat cu picioarele întinse. Acesta ar putea fi un inconvenient în această cameră. Este cu vană. Consumabile sunt – un flacon cu săpun lichid, hârtie igienică. Este apă fierbinte tot timpul. Este multă liniște, ne-am odihnit foarte bine. Am mâncat o ciorbă a la grec cu multă carne de pui, delicioasă, păstrăvi cu mujdei și mămăligă, cartofi prăjiți cu ceafă/coltlet la grătar cu salată de varză, clătite cu gem de casă, tiramisu, cașcaval panee, ochiuri din ouă de casă, roșii, telemea. Toate foarte gustoase și gătite cu multă dragoste. Pentru noi a fost alegerea perfectă, un loc frumos cu oameni minunați.