Mănăstirea Horezu

"Aici suntem în mijlocul județului Vâlcea, podoaba mândrei Oltenii și unul dintre cele mai frumoase ținuturi ale țării" - spunea Alexandru Vlahuță despre Horezu, în "România pitorească". Orașul Horezu a preluat numele unui sat aflat peste deal, pe valea râului Romanii de Jos, sat atestat documentar într-un hrisov emis de domnitorul Vlad Călugărul în 1487, în care - la 1690 - voievodul martir Constantin Brâncoveanu a înălțat Mănăstirea Hurezi cea mai importantă ctitorie religioasă a sa. Ajungând la Horezu, cazarea la Pensiunea Vasilescu fiind înfăptuită, ce ne mai rămânea de făcut în cele câteva ore până la lăsarea serii? Bineînțeles, o plimbare prin oraș și - eventual - vizitarea câtorva dintre punctele de vânzare a renumitei ceramici de Horezu. Lăsând în urmă Hotel Horezu și Hanul Horezu aflate foarte aproape de pensiunea unde ne rezervaserăm cazarea, apoi Autogara Siva Trans cu generoasa ei parcare, ne angajăm - pietonal - pe principala stradă a orașului. Liceul "Constantin Brâncoveanu" cu o măreață statuie a domnitorului martir este primul edificiu care ne-a atras atenția. Liceul "Constantin Brâncoveanu" - singura unitate de învățământ liceal din orașul Horezu - este una dintre cele mai mari din județul Vâlcea. Funcționează din anul 1954. Continuăm pe lângă Centrul de Informare Turistică pe care l-am găsit închis la ora trecerii noastre pe acolo, apoi ne oprim câteva minute în fața Monumentului Eroilor care s-au jertfit pentru independența țării. Este un monument simplu, o cruce înaltă, din piatră, având alături o lungă listă cu nume de eroi. Primăria Horezu aflată într-o clădire veche, renovată, are în apropiere un bust al domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rătăcind pe străduțele liniștite, remarcăm Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu, trecem pe lângă o cofetărie și un Fast Food, dar ne înfrânăm primul impuls de a intra pentru că voiam să luăm o masă mai serioasă la Hanul Horezu pe lângă care trecuserăm și-i observaserăm terasa generoasă. Lângă Clubul Copiilor Horezu descoperim o frumoasă biserică veche. Ne-am hotărât să aflăm mai multe despre ea, de aceea i-am dat ocol studiindu-i picturile și fotografiind atât cât se putea. Bineînțeles, era închisă. Nu era nimeni în jur care ne-ar fi putut da anumite detalii, dar, după toate aparențele, lăcașul nu mai este funcțional. În micul parc din apropierea bisericii remarcăm Forward Food (din. Str. Tudor Vladimirescu, nr. 82), cu muzică și cu o terasă interesant acoperită cu umbrele multicolore, înveselind aspectul orașului. În mijlocul părculețului tronează bustul marelui om politic Ion Gh. Duca a cărui reședință de vară o vizitaserăm la Măldărești cu numai câteva ore în urmă. Pentru amănunte, accesați Complexul Muzeal Măldărești . Am rămas pe o bancă meditând la destinul acestui om asasinat la 29 decembrie 1933 pe peronul gării Sinaia, al cărui mormânt - conform dorinței sale - se află în interiorul bisericii din Urșani, nu departe de pitoreasca-i Culă de la Măldărești și reședința sa de vară. La întoarcere, remarcăm la o intersecție panoul indicator spre satul Olari (aflat la 2 km), centrul ceramicii românești. Decidem că este prea târziu pentru a ajunge acolo - pietonal - în aceeași seară. Presupuneam că meșterii se retrăseseră deja la alte activități, așa că am amânat pentru a doua zi vizita la Olari. Eram obosiți, ni se făcuse foame, așa încât cel mai bun lucru era să ne îndreptăm spre Hanul Horezu pentru masa de seară, după care să ne retragem la o binemeritată odihnă. Biserica din Târg sau Biserica "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" și "Sfântul Ioan Botezătorul", monument de arhitectură de interes local aflat pe Str. Constantin Brâncoveanu, nr. 2, a fost construcția care mi-a plăcut cel mai mult din oraș. Biserica "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" și "Sfântul Ioan Botezătorul" din Horezu, mai cunoscută ca Biserica din Târg, a fost construită între 1800-1804 (după unele surse, la 21 noiembrie 1802, după altele între 1800-1807), fiind ctitorită de vel vistiernicul Ion Urșanu, vătaf de plai în zona Horezu, Constantin Covrea și jupâneasa Stanca. Informațiile disponibile spun că pictura murală, care se păstrează și astăzi, atât în interior, cât și la exterior, a fost realizată în 1807 de meșterii zugravi Dinu și Manole din Craiova, calfe fiind Stanciu din Craiova, Dumitrașco și Dumitru, iar ucenici, Ion, Preda din Cioroi și Ionică din Craiova. În 1946, când a fost dată în folosință noua biserică din Horezu, cu hramul "Nașterea Maicii Domnului", Biserica din Târg a fost abandonată și a început a se părăgini. Nu s-a mai slujit decât la 21 noiembrie - ziua hramului "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului". Cel de-al doilea hram nu a mai fost prăznuit. În fața bisericii se află o cruce de piatră inscripționată, datând din anul 1807, și ea înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice de interes local. Nu cred că există cineva care, trecând prin Horezu - cel mai renumit centru de olărit din România - să nu poposească măcar pentru câteva minute la unul din atelierele meșterilor ceramiști pentru a încerca să pătrundă secretul prin care lutul prinde viață luând atâtea diverse înfățișări. Nu știam că lutul trebuie atât de minuțios pregătit mai înainte de a lua formă de oală, de ulcică sau de farfurie. După ce este adus, pământul (o argilă unică, aflată doar în Dealul Ulmetului de lângă Horezu) se depozitează și se lasă la dospit. Se curăță, se frământă, se modelează cu roata, apoi se usucă, se răzuiește și se ornamentează. Știți ce instrumente se folosesc? Cornul de vacă (umplut cu vopsea) și gaița (pana de gâscă prin care se scurge vopseaua din corn). Cele mai răspândite motive ornamentale sunt: cocoșul, peștele, frunzele, florile, păunul și spicul de grâu. Mai trebuie să știm că anual, la Horezu are loc un eveniment de răsunet în țara noastră - Târgul de ceramică "Cocoşul de Hurez". Începuturile sale datează din 1971 când organizatorii Festivalului de folclor "Cântecele Oltului" au avut ideea de a alătura sărbătorii cântecului, jocului şi portului popular, sărbătoarea lutului care prinde viaţă în mâinile meşterilor ceramiști. Dacă vreți să vedeți meșteşugul în vatra lui stramoşească, mergeți la Olari! Sau vizitați Târgul de ceramică "Cocoşul de Hurez" care are loc la Horezu, la început de iunie. În oraș, pe străzi sau în micile magazine, nu veți găsi produse din ceramică. În prima plimbare prin Horezu, eu am căutat și nu am găsit. Doar în târgul de la intrarea în oraș, vis-à-vis de o benzinărie Lukoil, mai aveți o șansă. Trebuie să știți însă că - alături de puținele produse originale (și destul de scumpe) - veți vedea și ceramică bulgărească, chinezării și tot felul de nimicuri care nu au nici o legătură cu ceramica. Împrejurimi și obiective turistice în zona Horezu În imediata vecinătate a orașului Horezu se află Complexul Muzeal Măldărești care reunește Culele Duca și Greceanu, precum și Casa memorială "I. Gh. Duca", monumente deosebite ale arhitecturii românești care încă mai dăinuie, împletind armonios caracterul de fortificație al construcției cu elemente țărănești, tradiționale. De asemenea, la numai câțiva pași de complexul muzeal puteți vedea Biserica veche din Măldăreștii de Sus - o bijuterie a artei arhitecturale și picturale bisericești. Muzeul Trovanților - Costești , situat la 8 km de Horezu, declarat monument UNESCO, un muzeu în aer liber, expune stranii formațiuni din piatră, de dimensiuni variabile, în jurul cărora s-au țesut mai multe legende. Turismul monahal este bine reprezenat în zona Horezu, aici existând cea mai mare densitate de mănăstiri, schituri și biserici. La numai câțiva kilometri se află cea mai importantă ctitorie religioasă a domnitorului martir Constantin Brâncoveanu - Mănăstirea Hurezi . Mănăstirea Bistrița și Mănăstirea Arnota sunt alte două importante așezăminte monahale ușor de accesat, ele aflându-se în comuna Costești, la doar câțiva kilometri de Horezu. Dar, dacă sunteți atrași de drumeții în natură, zona Horezu oferă mai multe trasee turistice cu peisaje încântătoare și un tărâm subteran mirific, cu multe peșteri, unele amenajate și deschise publicului.

Pentru ca primavara aceasta s-a lasat asteptata in primul weekend calduros am decis sa plecam la plimbare. Si uite asa duminica dimineata la 9 dupa ce ne pregatisem si ne documentasem pe am pornit spre destinatie: Horezu si imprejurimile. Punctul de plecare a fost Craiova si prima oprire urma sa fie Manastirea Horezu. Am ales ca traseu Craiova - Balcesti - Horezu in total un drum de aproape 110 km peticit pana la Balcesti si chiar bun dupa. Am ajuns in Horezu in jurul orei 11. Neavand Gps cu noi ne-am confruntat cu o problema des intalnita in Romania lipsa indicatoarelor cand ai nevoie de ele, insa am oprit si am intrebat trecatorii. Ne-au indrumat sa iesim din Horezu pe catre Rm. Valcea iar dupa ce vom trece de un deal se face la stanga strada catre manastire. Am plecat pe drumul indicat si pentu ca tot mergeam si nu vedeam indicatorul am fost tentati sa ne intoarcem dupa vreo 4-5 km dar am mai mers vreo 2 km si am vazut pe stanga indicatorul catre manastire. Accesul se face pe un drum de tara care in prima portiune a lui se afla in reabilitare restul fiind bun. Am ajuns dupa 3 km de mers la manastire, si am prins si din slujba. Peisajul deosebit care iti da un sentiment de liniste sufleteasca a fost primul care mi-a atras atentia. Am trecut cu masina de prima poarta a manastirii si am parcat aproape de cea de-a doua poarta unde se gaseste o parcare amenajata. Am stat la slujba si dupa am vizitat manastirea, insa nu am putut sa o admir intru totul datorita aglomeratiei. As reveni intr-o zi cand nu este asa multa lume. Dupa manastirea Horezu am stabilit sa mergem la Arnota si la Bistrita. Cu toate ca Arnota este langa Bistrita si probabil cei mai multi aleg sa mearga intai la Bistrita noi am decis sa le vizitam in ordinea asta asa ca am iesit de pe drumul care ne-a dus la Horezu la strada principala. De acolo am mers spre Rm Valcea pana la un indicator aflat pe stanga care arata drumul catre cele doua manastiri. Orientativ cele doua manastiri se afla pe raza comunei Costesti ajungandu-se prima data la Bistrita iar pentru a ajunge la Arnota se urca pe o strada de langa manastire. Drumul pana la Arnota e dificil plin de pietre si denivelari insa poate fi urcat si de o masina mai joasa. Ajunsi la Arnota am fost placut surprinsi de peisajul minunat si de linistea care domneste asupra locului. Mi se pare locul potrivit pentru o manastire cu toate ca m-am intrebat cat de greu trebuie sa le fie maicutelor pe perioada iernii. In rest o manastire micuta, ingrijita, deosebit de frumoasa. Dupa Arnota am mers la Bistrita care contrasteaza prin grandoare cu cea din urma. Arhitectura e diferita de alte manastiri vazute tocmai prin influienta arhitectului austriac. De la Bistrita am hotarat ca vrem sa ne relaxam putin la iarba verde si cu ocazia asta sa vedem si Cheile Bistritei. Pentru a ajunge pe chei trebuie urmat exact drumul care merge pe langa manastire, este un drum neasfaltat pe alocuri cu gropi. Noua ni s-a parut mai dificil decat cel catre Arnota. Am mers destul prin chei pana am ajuns la intrarea in Parcul Buila Vanturarita unde am gasit un popas amenajat cu o masuta cu cos de gunoi confectionat din lemn asezat exact langa apa. Mi-a placut ideea de a amenaja asemenea locuri pacat insa ca nu sunt f bine intretinute, nu pot spune ca erau gunoaie foarte multe dar nici curatenie nu era. Am petrecut aici 2 ore linistite contempland peisajul si ascultand susurul apei. Pot spune ca m-am relaxat cu adevarat si m-am incarcat de energie pozitiva. La plecare am vrut sa vedem si Muzeul Trovantilor asa ca am mers un pic spre stanga pana spre iesirea din Costesti. Muzeul se afla chiar pe dreapta intr-o curba si singurul semn care atesta prezenta lui este o mica pancarta pe care noi nu am observat-o motiv pentru care l-am ratat si am fost nevoiti sa ne intoarcem. Am ramas cu un gust amar pentru ca acest loc ar putea fi exploatat, amenajat corespunzator. Insa nu... Daca nu as fi citit pe nu as fi stiut de existenta lor si cred ca as fi trecut pe langa el cu ignoranta. Pacat... Am mai oprit la tarabele cu oale din Horezu sa arunc un ochi; preturi pentru toate buzunarele insa nu tot ce se vinde acolo e si autentic, multe chinezarii si multe kitchuri. Am intrat insa intr-un magazin unde de altfel se si confectionau oalele (il puteti recunoaste usor una dintre cladiri este ea insasi in forma de oala) unde erau modele deosebite, frumoase si care se pare erau facute in atelierul propriu. Tot acolo poti vedea cum se confectioneaza un vas de lut. Preturile erau un pic mai mari decat la tarabe dar modelele mi s-au parut mai deosebite) In concluzie am petrecut o zi minunata si va recomand si voua daca aveti posibilitatea sa ajungeti in aceste locuri.

Desi în apropierea Horezului am fost de mai multe ori, ultima vizită fiind în 2014, nu am vazut niciodată Târgul de ceramică populară. Am vizitat buchetul de mănăstiri: Hurezu, Bistrita, Arnota manastirea Dintr-un lemn, trovanţii din Costeşti, culele de la Măldăresti toate aceste obiective fiind situate doar la câţiva km de oraşul Horezu. Pe am scris reviewuri despre ele, dar la târg nu m-am oprit. Vizita de anul acesta a fost pe 26 iulie si am parcurs distanţa dintre Bucuresti- Horezu de 230 km, iniţial pe E81,185 km până la Rmnicu Vâlcea şi apoi 45 km pe DN67 spre Targu Jiu. Târgul ceramicii populare Cocoşul de Hurez se organizează anual de peste cinci decenii, mai précis din 1971, în prima duminică din luna iunie. Înainte se ţinea o manifestaţie de folclor numită ˝Cântecele Oltului˝căreia i s-a adăugat în 1971 o expoziţie de vase de lut facute manual de mesterii olari. Tradiţia transformării lutului în ceramică e f. veche, pornind din negura timpurilor de la străvechile Târguri de Moşi şi mai de timpuriu din epoca dacica (nu departe de acest loc, s-a gasit un fragment de ceramica dacica purtand inscriptia “basileus Thiamarcus” ) După câţiva ani de la includerea expoziţiei de ceramică populară numită Cocoşul de Hurez în sărbătoarea Cantecele Oltului, târgul de ceramică populară a devenit independent, sărbătorirea lui anuală fiind făcută în satul de vacanţă Stejari din cătunul Olari aflat la o distanţă de 3 km de centrul oraşului Horezu. Aici participă si expun meșterii populari olari din toate colțurile țării românesti realizându-se o viziune de ansamblu a olăritului din ziua de azi. Cu timpul cătunul a fost inclus în aria oraşului Horezu figurând cu numele de strada Olari. Aici s-a ridicat o clădire mare construită în stil tradiţional în care va funcţiona prima şcoală de ceramică din România. In clădire se vor mai afla ateliere, sali de expoziţie cu o suprafaţă de 600 mp şi locuri de cazare pentru turisti. Dealungul DN67, soseaua care leagă Râmnicu Vâlcea de Târgu Jiu pe str. Tudor Vladimirescu (adiacentă străzii Olari) unde am oprit şi noi, in tot timpul anului sunt deschise magazine, chioşcuri, tarabe, chiar şi ateliere unde sunt expuse obiectele de ceramică. Nu toate exponatele sunt originale, unele fiind kitchuri aduse din import, departajarea lor fiind făcută printr-o observaţie atentă şi sfatul onest al olarilor. Doar în câteva locuri se găsesc produse originale, a căror calitate se reflectă bineînțeles în prețul mai mare afișat. De câțiva ani toate privirile sunt atrase de magazinul în formă de oală de lut gigant unde se vând produse originale fabricate de familia Pietraru. Peste drum alt magazin și atelier autentic al familiei Paloși oferă produse și experiențe unice și originale. Cum olăritul este singurul venit al localnicilor, concurenţa este acerbă şi expunerea obiectelor dealungul DN67 destul de circulate le aduce clienţi. Mesterii expun produsele în magazine, pe stradă şi te lasă să le vizitezi atelierele. Târgul care cu ani în urmă se ţinea săptămânal a devenit permanent cu numele ˝Târgul Cocosul de Hurezi˝. Tehnologia olăritului. Din cele mai vechi timpuri, omul a modelat lutul. A transmis secretele meseriei din generaţie în generaţie şi a făcut ca olăritul să se transforme dintr-o nevoie, în tradiţie. Se scoate lutul din locuri speciale (din Dealul Ulmetului de lângă Horezu) se dospeşte, se frământă, se calcă cu picioarele, apoi se amestecă cu apă. Bulgărele format se aşează pe roată transformându-l în lut roșu în urma frământării atente si cu fortă cu degetele mâinilor. După modelare, vasele se lasă la uscat câteva zile şi apoi se ard în cuptoare. Fiecare olar are propria sa tehnică de modelare, dar toţi respectă etapele procesului. Uneltele tradiţionale sunt o sită pentru curăţarea lutului de pietris şi vegetaţie, o roată, un pieptene cu ajutorul căruia se modelează forma, cornul de vacă umplut cu vopsea şi gaiţa care este o pană de gâscă prin care se scurge vopseaua din corn, un băţ cu vârf de sârmă pentru decorare cu motive tradiţionale. Primele faze ale tehnologie sunt realizate de bărbaţi necesitând mai multă fortă dar decorarea este făcută de femei care au mai dezvoltat simţul artistic. Simbolul dominant este Cocoşul de Horezu dar imaginaţia populară a creat si alte forme ca pesti, serpi, flori, spirala dublă, linia dreaptă, linia ondulată, frunza, brâul, soarele, spicul, pomul vieții și coada de păun. Fiecare piesă lucrată de mână este unicat şi se remarcă prin culorile cu nuanțe strălucitoare de maro, roșu, verde, albastru și așa-numitul ˝galben de Horezu˝ . Farfurii pictate, căni cu motive tradiționale, clopoței, sfeșnice și oale dar şi produse moderne, totul e lucrat cu migală şi răbdare. ˝Cocoşul de Hurez˝ reprezintă un eveniment de primă mărime din calendarul anual al culturii naţionale. Măiestria ceramicii Horezu a fost înscrisă pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO în decembrie 2012. Anul acesta târgul a ajuns la a 53-a ediţie şi a avut loc în perioada 30 mai-1 iunie. Web dacă se poate: https://www.youtube.com/watch?v=c58WlvIidSs Mutat, la reorganizare, în rubrica "La pas prin Horezu și împrejurimi, HOREZU" (deja existentă pe sait)

Zona Olteniei de sub Munte este mirifică din punct de vedere al frumuseților Naturii și a feluritelor obiective turistice. Cazați fiind la Hotelul Maya din Horezu vezi impresii ). Bineînțeles că după revederea unor locuri dragi, într-una din zile am căutat un loc unde să mâncăm, aproape de hotelul nostru. Am accesat Internetul și am căutat câteva minute recomandări și aprecieri pozitive în zona orașului Horezu. Astfel am descoperit restaurantul Necci cu aproape 1000 de recenzii pe GoogleMaps și nota 4,5 din 5 și locul întâi pe Tripadvisor. Adresă : str. Alexandru Ioan Cuza nr. 5-7 Ajunși în fața restaurantului, situat foarte aproape de centrul orășelului vâlcean, avem noroc și găsim singurul loc liber din cele câteva spații de parcare disponibile la fața locului. Pătrundem într-un fel de salon interior , un spațiu larg, luminat de ferestre mari, decorat într-un amalgam de stiluri, de la tradițional la retro și modern. Mobilierul este din lemn, câteva canapeluțe la perete, pe masă un napron decorativ cu motive rustice. Am primit meniul tipărit (care conține de la preparate uzuale, până la specialități, de la produse italienești la feluri de mâncare românești), l-am studiat și am comandat cele dorite unui chelner amabil. Ne-am delectat cu câte un sirop de socâ (15 lei/500 ml), apoi a sosit comanda principală: pizza capricciosa (40 lei), pizza cu ton (45 lei), pulpă dezosată la grătar cu cartofi wedges (35 lei). O pizza am luat la pachet, am plătit 2 lei cutia. La desert ne-am îndulcit cu biscottino (20 lei) și clătite cu dulceață (20 lei). Toate preparatele au fost bine gătite și gustoase. Plata se poate efectua cash/card. Toaletele foarte bine întreținute, curate. Am „socializat” puțin și cu o pisică dolofană, se pare că e clientă fidelă a localului (apare și în alte fotografii pe Internet). Recomand acest local din orașul Horezu, la momentul vizitei noastre am fost mulțumiți de calitatea preparatelor, prețurile decente și serviciile bune.

O deplasare scurtă către judeţul Vâlcea, pentru rezolvarea unor situaţii ce nu suportau amânare, s-a prelungit până a doua zi. Şi cum ultima oprire era în oraşul Horezu, am hotarât să rămân aici peste noapte. Spre surprinderea mea, am găsit destule variante de cazare la faţa locului, dintre care am ales Hotel Anasteja. Ca localizare, acesta se află la aproape 1km de centrul oraşului, pe Str. Tudor Vladimirescu nr. 139. Hotelul se vede de la strada principală, având în faţă Restaurantul "Doi cocoşi", unde se poate servi atât micul dejun cât şi diverse preparate tradiţionale, la orice oră din zi, în intervalul 07:00 -00:00. Mi-a plăcut construcţia şi felul în care au amenajat spaţiul exterior al hotelului: o curte mare, pavată, locuri de parcare destule, o grădină amenajată cu gust, cu diverse plante ornamentale şi litere supradimensionate, albe, care formează cuvântul "LOVE" ❤️, băncuţe albe. Hotelul este nou, încă miroase a construcţie proaspătă... şi oferă clienţilor 30 de camere (duble şi apartamente). Am observat că unele dintre acestea au balcon (cele situate pe partea dreaptă a clădirii, deasupra recepţiei). Interiorul miroase la fel de proaspăt. Ce frumos se vede când e totul nou şi curat! ???? Am stat într-o cameră dublă, luminoasă, cu o suprafaţă măricică (aproape 30mp), cu un pat matrimonial generos. Mocheta nouă era în ton cu draperiile, de un albastru închis, mobilierul nou, salteaua foarte bună, AC, Wi-fi, căldură... Pe peretele opus patului era montat un TV cu ecran plat, o oglindă şi o comodă - tip birou, care ascundea un frigider mic. Pe holul de la intrare aveam un sifonier mare şi un taburet tapiţat. Grupul sanitar era dotat cu produse de ingrijire personală, gel de duş, săpun, feon, prosoape. Fiind o zi oarecare de toamnă din timpul săptămânii, nu erau prea mulţi clienţi cazaţi aici, iar personalul era puţin. Aşa că am sunat să vină cineva la recepţie pentru a putea prelua o cameră... (Check-in se poate face in intervalul 12-24 iar check out 11-12.) Cred că zona e mult mai animată vara, fiindcă proprietatea dispune de o piscină exterioară, cu şezlonguri şi umbrele. (Lângă piscină sunt şi 6 bungalowuri ale Pensiunii "Doi Cocoşi") Mi-a plăcut restaurantul de la parterul hotelului, amenajat elegant, foarte potrivit pentru evenimente, cu o privelişte frumoasă spre grădina din spate. Am mâncat în localul situat la strada principală - Restaurantul Doi Cocoşi. Nu ştiu dacă faptul că erau puţini clienţi a avut vreo legătură cu calitatea mâncărurilor, dar... ce am mâncat aici nu s-a ridicat la nivelul hotelului. Aşa că, după o încercare nereuşită (ciorbă foarte sărată, pâine învechită), am mâncat în altă parte. Am găsit şi un fast-food ok, Restaurant O*Livio şi o cofetărie deosebită - Fabrica Dulce Horezu, ambele în centru, pe strada principală. Revenind la hotel... mi-a plăcut aici, m-am odihnit bine şi aş reveni cu drag. Sper să ajung vara să prind piscina deschisă.