Mocănița de pe Valea Vaserului

Strada Trandafirilor Nr. 2,435700 Vişeu de Sus, https://www.hotel-montana.net/ Intr-un circuit de Maramures efectuat in perioada 14-18 august 2021,4 nopti cu demipensiune, plimbare cu mocanita pe Valea Vaserului, am fost cazata in acest hotel, care m-a surprins in mod placut cu eleganta lui pentru un hotel de provincie! Pentru prima data am vizitat Viseul de Sus, orasel cu un centru foarte atragator! Aici am fost cazata pentru o noapte si am avut ocazia sa servesc, atat cina cat si micul dejun in restaurantul hotelului cu bar si terasa. Meniul a constat in preparate aferente zonei. In hotel Montana am ocupat o camera dubla twin, curata si eleganta, cu :wi-fi, TV plasma si aer conditionat, frigider incorporat in birou, cu colt de servit cafeaua, hol cu cuier si dulap de haine. Camera dispune de baie proprie cu consumabile pentru igiena, uscator de par, cabina de dus, prosoape. Sederea aici a fost odihnitoare!

A treia zi petrecuta in Maramureș a fost alocata mocăniței de la Vișeu de Sus. Biletele le-am rezervat de pe net cu două săptămâni înainte la prețul de 65 lei biletul, de pe site-ul Mocanița Vișeu de Sus. Initial rezervarea biletelor a fost pentru ziuă de Marți dar am fost sunați Luni de cei de la Mocanița ca s-a amanat pentru Joi din cauza vremi, dar eu cred că au amanat pentru a se aduna mai mulți turisti care în perioada asta sunt mai puțini din cauza pandemiei. La ora 9 era plecarea din gara Vișeu de Sus, traseul este de aproximativ 30 km pe marginea râului Vaser si a durat 6,30 ore dus întors cu două pauze una la jumătatea traseului de 30 minute unde puteai servi o cafea o băutura răcoritoare sau o bere si una de 1 ora la capătul traseului unde se putea servi pe lângă băuturi, gogoși, sarmale si o tocăniță. Deci Joi la ora 8,30 am ajuns în gara din Vișeu de Sus, de la intrare am fost întâmpinați de un angajat al garii care ne-a dirijat unde sa parcam masina. In gară este un butic de unde am servit o cafea. Dupa ce am luat biletele de la casa de bilete unde eram deja înregistrați si dupa ce ne-a luat temperatura am fost urcați în vagoane. Mentionez ca Mocanița avea cinci vagoane 2 cu geamuri și 3 fără geamuri care erau pline, aproximativ 80 de persoane. Nu a mai fost vorba de distanțiere sociala nu stiu daca am vazut 3 persoane cu mască. Traseul este deosebit, este marginit aproape pe toata distanta de râul Vaser vagoanele trec foarte aproape de stânci si de vegetatie pe care la poți atinge cu mâna. Am avut noroc si de o zi bună cu soare si totul a fost foarte fain, sunt convins ca o sa mai venim aici. Pe lângă traseul mocăniței mai poți vedea case tradiționale si câteva pensiuni. ​ Ce distanță socială, domnule? La Rânca am văzut terasele câtorva pensiuni pline ochi, stăteau turiștii ca sardelele, fără mască, nimeni nu le zicea nimic. Cât despre plimbarea cu Mocănița, nu are cum să nu-ți placă așa ceva, e o întoarcere în timp într-un ținut de basm! ​ Noi nu am luat bilete cu masa inclusă, am avut mâncare pregătită de proprietarii pensiunii unde eram cazați, așa de bine arăta că atunci când am început să mâncăm ceilalți turiști ne întrebau de unde am cumpărat-o! ​ Așteptăm și alte review-uri interesante despre vacanța voastră în Maramureș. ​

Despre drumul Mocaniei de pe Valea Vaserului, am mai scris, n-as vrea sa ma mai repet, mai ales ca gasiti si o multime de imagini, videoclipuri si informatii utile, pe Internet. La Viseu de Sus, am ajuns intr-un week-end de august, prin trecatoarea Salva-Viseu, un drum peste munti, sinuos, cu suisuri si coborasuri, ingust, peticit si cam deteriorat, dupa care m-am cazat pentru 3 zile la Hotelul de 3 stele numit Gabriela, de unde n-am insa nici o imagine, (decat de la Spa), caci dimineata porneam in excursii lungi iar seara ajungeam zdrobit de oboseala si m-aruncam direct in pat. Asadar, camera de hotel, “n-o vedeam” decat noaptea. In prima dimineata, ajungem la casa de bilete a Mocanitei, cam dupa o jumatate de ora de pas alert, de la hotel si pana la gara, unde ne-am confirmat rezervarea, lucru modern si fain, rezervare accesata cu doua saptamani inainte, s-a facut prin sistemul “on-line”. "Mocanita", care strabate vreo 20 de kilometri prin salbaticul defileu al vaii Vaserului, este, pe langa manastirea Barsana, Cimitirul Vesel si Cascada Cailor, una dintre principalele atractii turistice ale Maramuresului. Pornim cu un trenulet mai vechi decat timpul, care pufaie printr-un imens nor de fum gri, cu vadite tendinte spre negru si care, atunci cand merge, scoate si niste sunete metalice sfasietoare, Surprindem tocmai momentul alimentarii locomotivei cu combustibil solid (o gramada de lemne de foc). Pornim. O jumatate de ora admiram casele satenilor din Viseu, copiii ne fac cu mana din curti. Valea Vaserului e inca ingusta, nu vedem mare lucru, decat linia ferata, vagoanele de langa noi si multa vegetatie in jur, pe care o poti atinge cu mana. La curbe sinele troznesc. Uneori virajele te ingrozesc. Iti zgarie timpanele. Ai impresia ca dintr-o clipa intr-alta trenul se va desface-n bucati si va sari de pe calea ferata si noi, cu totii, vom beneficia de-un bonus special, adica de-o balaceala in raul Vaser. Poate n-ar strica, ca Mocanita, sa fie dotata si cu colace de salvare. Parasim ultimele case din Viseu de Sus, apare in sfarsit si salbaticia muntelui si freamatul apei. Uit de zgomotul sinelor, dar, la o curba mai stransa, un vagon sare de pe sine. Nu prea mult. Un metru-doi. Ne oprim. Vagonul ramane in picioare. Nu se inregistreaza nici o victima. Se anunta, o ora pauza. Nu strica! E-atata frumusete in jur, admiri padurea, muntele si tumultul apei, toate sunt langa noi. Dar ne-am intepenit si eu incep sa-njur (in sinea mea). Se complica situatia. Un mecanic impasibil, vine sa ne linisteasca, spunandu-ne ca nu e ceva neobisnuit, “Stay Calm Please!”, se-ntampla aproape-n fiecare saptamana si ne mai zice, ca a fost anutata “statia”. Coboram din tren si facem poze, avem unica ocazie de-a admira "live", "face to face", mult mai de-aproape, natura, mocanita si toata privelistea. De vis. Sa stiti ca atunci cand mocanita deraiaza, v-a pus "Cel de Sus" mana-n cap, puteti admira natura timp de-o ora sau chiar doua, (dupa cum vi-e norocul), nu fugitiv, din goana trenului, ci de la doi metri! Apare si “mocanita-servis”-ul. Adica, mai bine-zis, o drezina inarmata c-un cric mare si unul mai mic si cateva baroase de otel si barne de stejar, cu care se incearca sa se repuna rotile pe sine. In zadar! Dupa o ora insa de suspans… Succes! E bine! Ura! Felicitari! Sa fiti iubiti! Aplaudam cu totii munca echipei de interventii rapide, care ne sopteste: “Ati avut noroc, sa fiti fericiti ca nu s-a rasturnat locomotiva, ca-n urma cu cateva zile, atunci au fost si cativa raniti”. Ne pare rau ca parasim acea poiana minunata, dar ne e foame. Poate c-ar trebuie patronii Mocanitei, sa organizez deraieri mai dese, ca sa ne cunoastem mai de aproape frumusetile patriei. Cineva, un "Gica-contra" din grup comenteaza: “Eu am fost cu Mocanita si in urma cu doi ani, atunci era mai bine, dar acum, numarul vagoanelor a crescut din cauza afluxului mare de turisti. Batranele locomotive isi dau duhul iar sinele sunt vechi, nu mai rezista. Se pare ca setea de profit primeaza, nu siguranta turistilor”. Ajungem la statia finala, unde poposim o ora si jumatate, servim cate ceva de-ale gurii. Intre timp, locomotiva mai ia o portie de combustibil solid, noi il preferam pe cel lichid. Rasuna muzica, cativa tineri maramureseni in costume traditionale dar si unii turisti, incing o hora, dar parca toti se grabesc sa termine cat mai repede ce-au pus pe masa si s-ajunga acasa, avem intraziere de-o ora. Altii, din cauza emotiilor de pe drum, cauta toaleta. Acolo se formeaza o mica coada. Eu caut informatii despre vechimea caii ferate pe Google si pe Wikipedia. Ce aflu? Ca… ”In fiecare an, aproximativ 16.000 de turisti vin pe Valea Vaserului pentru a circula cu Mocanita pe ultima Cale Ferata Forestiera cu ecartament ingust functionala. Desi pe site-ul administratorului Mocanitei, respectiva cale ferata figureaza ca fiind „privata”, (firma R. G. Holz Company, careia îi apartine de asemenea si depoului şi majoritatea vagoanelor si locomotivelor), ea apartine statului roman si este administrata de Romsilva. Cu toate acestea, timp de cinci ani statul nu a incasat niciun ban, primul contract fiind semnat in urma cu un an, in 1 iunie 2010. ”. Si mai aflu ca: “Locomotiva trenului Mocanita, care transporta turisti prin defileul Vaii Vaserului din Muntii Maramureşului, a deraiat, sambata, (10 august 2019) ”), mai multe persoane fiind ranite", anunt facut de purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Maramures, Oana Alexa Gonczi. „Cei 12 turisti care se aflau în vagonul din spate al locomotivei deraiate si care au suferit rani usoare, escoriaţii sau atacuri de panica, au fost preluati de echipajele SMURD si Ambulanta Maramures, fiind transportati la centrul de primiri urgente al spitalului orasenesc din Viseul de Sus. Starea de sanatate a pacienţilor este stabila” (Antena 3.ro) Wow! Aflu ulterior de la colega mea de pe , @Monica Anghelovici, ca mocanita a deraiat si cu ea, iar maramureseanul nostru @Popescu Borsa, ne transmite ca “Deraierile fac parte din show! ” Drumul de intoarcere a fost mult mai frumos si linistit, apar si cateva raze de soare. La vale, Mocanitei ii e mult mai usor sa coboare. Si in afara de un al doilea incident minor, cand Mocanita noastra a pierdut din mers, ultimele doua vagoane, lucru ce s-a remediat ceva mai usor, cam tot intr-o ora, n-am mai avut nimic interesant de consemnat, mecanicul a fost mult mai atent! Si-uite-asa, palpitanta noastra aventura si excursie de neuitat, din pacate, s-a terminat! Voi putea scrie ceva inedit pe . Cand paharul gol al vietii se umple cu simtiri desarte / Cand inchizi tot mai des, strapuns de griji, a viselor prafuita carte / Cand ajungi sa faci din fuga trenului, lungi adnotari pe hartie de ziar / Caci memoria te lasa si carii-ncep sa scormoneasca sub scoarta-ti de stejar / Deodata îti dai seama ca nemurirea ai ravnit-o in zadar / Si regreti! De ce? Pentru ca nu mai e timp. Pentru ce? Pentru atat de multe locuri pe care-ai vrut sa le admiri/Dar, cine stie, poate, vei avea, nu una, ci mai multe vieti/Nemuritori erau oare, doar zeii batranului Olimp? / Timpul e-un calau cu inima de piatra sau nu, poate-i doar o fragila clepsidra-ntr-o genune/Ce picura nisip fara-ncetare peste-a vietii albe dune / Zamislind in jurul nostru, o lume tot mai stramta, ce incepe-a ne cuprinde / Un pustiu de vise fara noima, ce in jurul fiecaruia se-ntinde / Si vai! In lumea asta nemiloasa, alesi ai sortii sau cersetori fara merinde / Cu totii sunt sortiti pieirii cand nisip n-a mai ramas / In vidul ornicului vesniciei oarbe, fara inima si glas / Din genunea vremii-n care, ne bucuram si noi, in viata asta plina de lumina, de un scurt popas”. La noi sunt codrii mari de brazi si munti inalti si lacuri de cristal si rauri si izvoare nenumarate cu ape dulci sau minerale si canioane si pesteri ciudate, ce mai! , avem de toate! , avem o multime de frumuseti prin jur/Haideti asadar, sa facem impreuna, un mic tur. Cuprinsi de-al tarii noastre dor. Poate, amintindu-ne de placerile verii, ce, vremelnic a murit, iarna va trece mai usor...

Anul acesta, am avut o vara de adevarat “augustus” turistic, mai ales in luna august. O lunga vara fierbinte. Dar s-o reluam pe-ndelete, de unde-am ramas, adica de la Mocanita . Despre Cascada Cailor, Ocna Sugatag si Barsana, nu va mai povestesc, pentru ca am mai facut-o, nici o schimbare, in afara de un pavilion expozitional cu obiecte traditionale, locale, manufacturiere si de vanzare, ce-a aparut in curtea manastirii Barsana. Cu atatea “unicate” turistice in jur, nu e de mirare, ca hotelul Gabriela, e mereu plin. Daca ati ajuns cu bine in Viseu de Sus si nu v-ati ratacit cumva prin Viseu de Mijloc sau Viseu de Jos, situate pe aceeasi sosea dar despartite de cativa kilometri, cautati “cel mai cel”, adica cel mai vestit hotel din oras, numit Gabriela. Este, cred eu, hotelul de lux cel mai bine cotat. Despre acest hotel e usor sa scrii un review. Pentru ca au mai scris si altii (vreo 5-6) useri ai saitului nostru, cate un review despre el. Cum procedezi in acest caz? Ce faci atunci cand vrei sa scrii un reportaj despre un hotel si n-ai chef sa scrii? Simplu! Iei de la fiecare antescriitor cate doua fraze (sa nu uiti sa ii multumesti fiecaruia, respectuos, in gand), mai schimbi cuvintele intre ele (ca limba romana e bogata), mai pui si ceva de la tine si, gata, ai scos un nou referat, original, care poate deveni chiar un “bestseller” in materie de turism! Hotelul Gabriela e situat in capatul (dinspre Moisei), al Viseului. Nici ca se poate mai bine, caci nu e departe de o benzinarie si e situat vis-à-vis de un Aqua Parc estival, unde te poti balaci intr-o piscina maricica si bronza in acelasi timp pe sezlongurile din jur. Iar de langa benzinarie, porneste trecatoarea dintre muntii Rodnei si Tiblesului, (numita si Viseu-Salva), ce te scoate din Maramures, in Transilvania. Multe din hotelurile si pensiunile din Maramures si mai ales cele din Ocna Sugatag, au in interior sau in incinta, piscine cu apa dulce sau sarata, maramuresenii sunt mai iubitori nu numai de straie frumoase ci si de balaceala. Cu alte cuvinte, dupa ce-ai strabatut trecatoarea Salva-Viseu, primul hotel mai mare de care “te impiedici”, mergand spre Viseu de Sus, e hotelul Gabriela. Hotelul e gigantic, are doua corpuri cu cate 3 etaje si 4 etaje, peste 50 de camere, e construit ca sa aiba de toate, adica, pe langa un SPA, mai multe parcari, o sala de nunti si alte evenimente, o sala de conferinte, doua restaurante cu terase si “Wi-Fi” gratuit. Hotelul Gabriela are in dotare mai multe feluri de camere, pentru toate gusturile si buzunarele: single, dubla, matrimoniala sau tripla, cu preturi ce variaza intre 210 lei si 340 de lei. Camera ce-am primit-o noi era dubla, spatioasa, curata, asternuturile erau schimbate zilnic, baia stralucea, ecranul televizorului era mare (plasma), frigiderul avea bar asortat, balconul era spatios cu “forest view”, dar aveai vedere inspre muntii impaduriti, indiferent in care parte erai cazat. Pana la camera, am calcat pe “covorul rosu” (vezi foto), scarile erau din marmura precum gasesti azi doar in palatele lumii, la parter exista 2 restaurante si 2 terase acoperite, esti rasfatat, ce mai! , chiar daca hotelul n-are decat 3 stele. In camera am gasit de toate printre care si halate de baie, pe care le-am imbracat urgent si-am coborit cu liftul pana-n zona de spa, unde ne-am asezat pe-un sezlong comod, pe marginea unei piscine multicolore. Am comandat ceva de baut “la sezlong”, de la un bar aflat in incinta, si ne-am zis ca nici nu e atat de rau sa fi bogat! Apa nu era adanca, era si-o scarita la intrare, atmosfera era placuta. Langa piscina mai gaseai si-o sauna, un jacuzzi, bai turbionare, aflate intr-o sala de relaxare prin cromoterapie. Trai nenica! Daca ma-ntrebati ce mi-a placut cel mai mult la Gabriela, am sa va raspund ca SPA-ul. De ce? Pentru ca puteam atinge cu picioarele fundul bazinului si cu mainile, tot ce pofteam eu. Spre exemplu, puteam atinge (si admira) pentru o vreme, un poster superb, aflat chiar la intrare (in care ti se explica cum se practica termo-lito-terapia) (vezi foto Nr.17), adica cum se poate face masaj cu pietre incalzite. Intr-un colt al SPA-ului era si-un mic bazin de jacuzzi si tot in incinta, o cabina de sauna si doua bai turbionare. Pai cum sa nu existe pe-aici bai jacuzzi si bai turbionare (vartejuri) pentru sanatatea oamenilor cazati la hotel, cand, se pare ca maramuresenii au inventat vartejurile (valtorile) care se preocupa mai ales de sanatatea straielor lor. Dar, a propos de posterul ce ilustreaza “masajul cu pietre calde”, eu nu inteleg nici azi de ce, atunci cand atingeam pietrele cele negre de pe poster, acestea, paradoxal, mi se pareau reci, prosopul imi parea ceva mai cald, pacienta insa, era mai intotdeauna, fierbinte! ???? Dar poate ca totul n-a fost decat o iluzie, pentru ca eu sunt cam nepriceput, stangaci si prea putin umblat prin lumea asta a “hotelurilor de lux”. Nu sunt obisnuit deloc cu ea. Pentru mine, e-o lume straina. In ea, ma simt adulat si rasfatat fara s-o merit. Si usor jenat. Calc prin ea, ca pe oua. Parca sunt un mamut ce-a intrat intr-un magazin de portelanuri. Dar, poate, nu-i numai vina mea. Ar trebui sa-i mai trimita saitul nostru si pe astia, (asa ca mine, fara cunoastere hoteliera elevata, care, in excursii, mancam mai mult de la pachet si dormim prin camping-uri, pensiuni si vile), si pe la hoteluri de la 5 stele-n sus, pentru scolarizare si perfectionare. ???? Ultima seara la SPA a fost cu peripetii. La hotel, am primit o “cheie de plastic” sub forma de card, cu care deschideam usa la camera si activam curentul electric. Dar eram obligat s-o iau si la SPA si acolo, de cate ori ma aplecam spre bazin, cardul putea sa-mi alunece din buzunarul de la halat. Ceea ce s-a si intamplat. Nici nu m-asezasem bine in sezlong si cardul statea deja cuminte, lipit pe fundul bazinului. Il vedea toata lumea, dar nu putea s-ajunga nimeni la el, apa te proiecta inspre suprafata. Era nevoie de o alta solutie. Deodata, a aparut un baietel de vreo 10 ani, care inota pe sub apa ca un peste si ne-a zis. “Va scot eu cardul nene, ieri am mai scos unul”. Mi l-a scos, cat ai zice peste. Cardul, era din plastic, asa ca n-a patit nimic. I-am cumparat baiatului o ciocolata calda mare, mare. I-a placut atat de mult, incat, flacaul a ramas toata seara cu ochii pe mine, sa vada daca nu cumva mai scap o data cardul in apa. In Viseu nu exista hoteluri de 4 stele. Hotelul Gabriela are 3 stele dar arata de 4 stele, cel putin. Eu i-as da a 4-a stea, numai pentru posterul acela cu pietre negre de la SPA. Aici, la Gabriela, totul iti da senzatia de “proaspat vopsit”, de nou, de curat si de aerisit. Si de mult spatiu. Arhitectii s-au gandit la toate, au amplasat bine complexul, la marginea urbei, nu departe de o benzinarie si vis-à-vis de o piscina estivala, intr-o zona unde e loc destul si pentru mai multe parcari, (atat pentru hotel cat si pentru sala de evenimente), tot aici mai exista un teren de fotbal, unul de tenis, un loc de joaca pentru copii si seara, se-ncinge-aici, uneori, cate o discoteca. In acest complex, m-am simtit mai intai stanjenit de prea mult lux si de multa ospitalitate (cred ca fetele de la receptie, incepeau sa zambeasca clientilor, inca inainte de-a se deschide usa liftului sau inainte de-a intra cineva in sala de receptie), dar omul se-nvata repede cu binele si a doua zi, ma simteam deja ca “acasa”. @Web, te rog videoclipul, mersi!

După ce am stabilit perioada de plimbare prin Maramureș și am achitat biletele pentru Mocăniță, am început să caut cazare pentru două nopți în Vișeu de Sus sau prin împrejurimi. Sorin a vrut de la început la Hotel Gabriela, booking-ul ne spunea că nu are disponibilitate pentru perioada solicitată. Știind că nu toate camerele hotelului sunt pe saitul de rezervări am abordat direct recepția hotelului. Surpriză!!! Toate camerele duble sunt ocupate... dacă dorim una triplă... diferența de preț fiind de 30 lei!!! Am discutat și ne-am hotărât pentru camera triplă 240 lei/noapte cu mic dejun inclus. Am rezervat, am primit pe email factura pentru o noapte de cazare și după plată am primit confirmarea de rezervare pentru 2 nopți. Hotelul dispune mai multe categorii de camere, single, duble matrimoniale și tuwin și triple, clasificate la 2 sau 3 *** și bineînțeles și prețurile sunt puțin diferite... Cum intri în Vișeu de Sus dinspre Borșa, pe partea dreaptă, recunoști imediat Hotelul, corespunde cu pozele de pe site-ul lor. Impozant... alb și negru... chiar arată bine. Când ajungi în fața hotelului sesizezi cele două clădiri și de aici și clasificarea... Inițial a fost clădirea din stânga, după care a fost reconfigurat cu clădirea din dreapta. Pozele de la articole mai vechi de aici de pe mi-au confirmat părerea mea despre configurația hotelului. Parcare există și pe stânga și pe dreapta, în fața hotelului. Aleea de acces către recepție desparte terasa generoasă din fața hotelului. Recepția, la mijloc între cele două clădiri, primitoare și frumos decorată. Aici în hol există și lift cu geam spre exterior, funcțional până la etajul trei. În stânga recepției este restaurantul unde am servit micul dejun, iar în dreapta este restaurantul a-la-carte, amândouă având și terasă acoperită. Domnișoara de la recepție a fost amabilă, ne-a făcut imediat formalitățile de cazare, am achitat cu cardul diferența de plată, ne-a dat informațiile necesare privind programul restaurantelor, al centrului SPA cu piscină de la subsolul hotelului, wi-fi este fără parolă și ne-a înmânat cheia camerei, ce avea să fie la etajul 1, în corpul din dreapta. Ne-a explicat care sunt diferențele de confort și prețuri între camerele din cele două corpuri... cele din stânga sunt mai mari și mobilierul este mai luxos. Am urcat pe scări și stânga spre camera noastră. Până aici totul mi s-a părut impecabil, totul strălucea, scările de marmură, holul etajului parchetat și cu traversă de la un capăt la altul. Holul fiind comun pentru cele două clădiri ale hotelului, diferența fiind de câteva trepte. Din hol se intră direct în cameră, prima impresie fiind de bine... ordine și curățenie... cu nimic ieșit din comun... Mobilier clasic... trei paturi, fiecare cu noptieră, veioză, prize și întrerupătoare... lenjeria albă imaculată... salteaua fiind confortabilă. Pe jos este parchet acoperit cu traverse între paturi și pe lungimea camerei. După ușă este un cuier cu oglindă pe perete și o servantă pentru bagaje. Aici am găsit trei seturi a câte trei prosoape albe, curate și pufoase. Camera are forma literei L, cumva în latura mică este dulapul cu două uși, un LCD mare așezat pe o servantă, în fața căreia era pus minibarul... pentru că nu încăpea în spațiul destinat lui..., două scaune și o măsuță. În dulap am găsit trei halate albe puse pe umerașe și papuci de unică folosință. Pe măsuță pe o tăviță stăteau sigilate trei pahare cu picior... și o mapă cu diverse informații, inclusiv cu hărți marcate cu traseul de la hotel spre fiecare obiectiv turistic din zonă. Fereastra și ușa spre balcon sunt mascate de perdea și draperie în ton cu mobilierul... În cameră ca și în baie există calorifer, în schimb nu există aer condiționat... dar nici nu cred să fie nevoie... aici nu cred să fie caniculă!!! Balconul – terasă – superb, a făcut toți banii... de fapt este o terasă comună pentru toate camerele de pe etaj, mărginită cu balustradă metalică neagră. Și în dreptul fiecărei camere erau câte o masă și două scaune. Dar cea mai inedită a fost scrumiera din dreptul fiecărei camere, metalică fixată de balustradă, iar golirea se făcea prin rotire!!! Aici pe terasă ne-am băut dimineața cafeaua și seara serveam un aperitiv înainte de cină... era o plăcere să stai și să admiri peisajul. Chiar dacă am avut camera pe partea cu șoseaua, nu am avut nici o problemă privind circulația sau zgomotul... Baia – imediat în dreapta camerei. Micuță, curată și funcțională. Îmbrăcată cu faianță în nuanțe de verde, chiuvetă cu oglindă și etajeră, vasul de wc și cabina de duș... cam mică pentru dimensiunile noastre... dar ne-am descurcat. Hârtie igenică... multă... să fie!!! Și săpun lichid la chiuvetă și duș!!! . Micul dejun în regim de bufet suedez s-a servit la restaurantul din stânga recepției, între orele 7-10 dimineața. Doar în prima dimineață era o domnișoară la intrare și ne bifa pe lista cu numărul camerei, a doua dimineață nu ne-a mai întrebat nimeni, nimic. Aveai ce alege din sortimentele de mâncare expuse, ouă ochiuri sau omletă, legume la grătar, sau proaspete, mezeluri, brânză de mai multe feluri, cârnăciori, crenvuști, diferite salate, gem, unt, iaurt, lapte, cereale și ceva dulciuri și fructe. Separat pe o masă erau două expresoare pentru cafea sau ceai și dozator cu suc. Sala restaurantului este suficient de mare, cu mese rotunde de 10-12 locuri... nu a fost aglomerat. Pe terasă stăteam și ne beam cafeaua de după mic dejun. Am mâncat de două ori și cina la restaurantul din stânga. De fiecare dată am stat pe terasa acoperită, unde pe scaune găseam și câte o păturică... pentru că trebuie să recunosc seara se cam răcorea. Meniul este destul de bogat iar prețurile măricele... cel puțin la mâncare. În schimb berea la draft era doar 7 lei un pahar de 400ml... În prima seară am mâncat o porție de meniu pentru două persoane, crochete de pui cu cartofi prăjiți și sos dulce-iute=39,50 lei și o porție de papanași cu dulceață de afine=18 lei, câte unul pentru fiecare. A doua seară am mâncat o porție de bruschete cu roșii și usturoi=15,50 lei, păstrăv în crustă de porumb cu mămăligă și usturoi=28,5 lei, file de șalău la grătar cu sos olandez și cartofi la cuptor=29,50 lei și bineînțeles bere la draft. Tot ce am mâncat a fost bun și gustos. Tânărul care ne-a servit a fost foarte amabil și ne-a servit cu promptitudine. Ne-a mai informat că ultima comandă se i-a la ora 22, pentru a respecta programul de odihnă al oaspeților din hotel... Am achitat cu cardul, dar se poate trece cheltuiala pe cameră și achiți la plecare. Cât am stat la masă pe terasă, au sosit două autocare cu turiști și așa ne-am explicat de ce nu aveau camere libere... La piscină și la SPA nu am reușit să ajungem, noi nefiind mari amatori... dar nici nu am avut timp... La plecare am predat cheia, nu aveam nimic de plată în plus și fără alte formalități ne-am luat la revedere. Nouă ne-a plăcut, ne-am simțit bine și recomand cu plăcere cazarea la acest hotel.