Peștera Polovragi

De câțiva ani ne-am tot propus să vizităm o peșteră mare din România. De fiecare dată însă când am călătorit prin zonele unde se găsesc asemenea obiective, fie ne-am orientat către alte atracții, fie am ajuns în afara programului de vizitare a respectivei peșteri. Ne-am îndeplinit totuși dorința anul acesta, în luna iulie , atunci când am vizitat Peștera Polovragi ( arie naturală protejată ), una dintre cele mai mari cavități naturale descoperite de pe la noi. Ce ne-a făcut să ne îndreptăm atenția către acest obiectiv? Păi, pe lângă faptul că este o peșteră cu lungimea galeriilor de peste zece kilometri (din care câteva sute de metri măsoară galeria amenajată pentru vizitare), cavitatea este locul în jurul căruia s-au țesut în decursul timpului numeroase legende . Unele dintre ele vorbesc despre Zamolxe –zeul dacilor- care ar fi locuit pentru o perioadă în această peșteră; el folosea cavitatea ca pe un pasaj subteran secret, un culoar de trecere către Sarmisegetuza. Această zeitate i-ar fi ajutat pe daci să ascundă în cotloanele adânci ale peșterii numeroase comori, bogății care ar fi protejate de un blestem atât de puternic, încât cei care s-au încumetat să le caute au sfârșit în chinuri groaznice. Pe de altă parte, despre această peșteră se mai zice că ar ascunde un portal secret către o altă lume. Portalul s-ar deschide o singură dată pe an (în noaptea de Înviere), iar cei care reușesc să ajungă dincolo rămân captivi pe Tărâmul Umbrelor. Hmm, despre legende se spune că sunt creații care oferă o explicație imaginară pentru un fapt real. Cu alte cuvinte, există un sâmbure de adevăr în cele relatate. Să fie acest lucru valabil și pentru Peștera Polovragi oare?! Poziționare și acces - De necontestat este faptul că această peșteră se află la altitudinea de 670 de metri, pe malul Oltețului, pe teritoriul comunei Polovragi din județul Gorj . Noi am ajuns acolo într-o luni după-amiază, urmând DN 67 și apoi un drum secundar asfaltat de câțiva kilometri care ne-a condus în localitatea Polovragi. Am traversat satul trecând pe lângă mănăstirea cu același nume și am ajuns la intrarea în Cheile Oltețului , un loc care ne-a adus aminte de spectacolul naturii întâlnit în Cheile Bicazului. Am parcat mașina pe marginea drumului, într-o zonă ceva mai largă, apoi am pornit la pas prin spectaculoasele chei. La un moment dat, după câteva minute de mers pe jos, pe partea dreaptă a drumului, în stânca muntelui, s-a căscat o deschizătură impresionantă. Gata, ajunsesem la gura peșterii! Intrarea în peșteră este blocată de un gard metalic înalt de culoare verde și am întâlnit acolo un paznic ce ne-a spus că în zilele de luni peștera este închisă. Mare ghinion, mai ales că citisem atâtea impresii despre peșteră, însă nu reținusem programul! Cu toate acestea, am refuzat să ne dăm bătuți în fața unui astfel de obstacol și l-am întrebat dacă totuși ne-ar putea permite să vizităm cavitatea, mai ales că am venit de departe pentru a o vedea (ne-am agățat și noi de orice argument pentru a obține ce doream). Paznicul a fost om de înțeles și ne-a spus că va face o excepție… Uraa! Am scos lanterna din rucsacul pe care îl aveam la îndemână și o parte din galerie ne-a însoțit chiar acel bărbat, dânsul prezentându-ne câteva informații despre locurile mai importante din peșteră. Pentru început, am fost conduși către dreapta galeriei, locul unde se află o deschizătură în tavanul peșterii, acel horn reprezentând culoarul liliecilor . Peștera oferă adăpost pentru câteva sute de lilieci din specia cunoscută popular sub denumirea de ”liliacul cu potcoavă” . Acești lilieci hibernează în perioada rece a anului, iar în acest interval peștera este închisă pentru turiști. Paznicul ne-a arătat cu ajutorul luminii lanternei mai mulți lilieci, unii fiind strânși ciorchine pe tavan, alți câțiva zburând de colo-colo. Am pornit mai departe prin peșteră și, la un moment dat, paznicul ne-a spus că putem zăbovi cât vrem și că putem avansa singuri către capătul galeriei turistice; această galerie este destul de slab iluminată, însă este largă, astfel că nu prea există posibilitatea de a da cu capul de ceva, ci mai degrabă poți aluneca pe podeaua udă a peșterii dacă nu ești atent . Atunci când nu vorbeam între noi, se auzeau picăturile de apă care se prelingeau prin peșteră. Un alt lucru foarte interesant (care potențează misterul locului) este faptul că în partea de jos a pereților peșterii se deschid, din loc în loc, cotloane întunecate care probabil că realizează conexiuni cu alte galerii. Pas cu pas, ne-am apropiat de locul considerat a fi punctul de maximă intensitate energetică a peșterii – este vorba despre ”scaunul lui Zamolxe” . O formațiune de rocă sub forma unui jilț reprezintă locul unde marele Zamolxe medita, așa că ne-am apropiat și noi pentru a simți energiile locului. Interesant este faptul că la aproximativ 350 de metri pe verticală, la suprafață, tronului lui Zamolxe îi corespund ruinele unei fortificații dacice. Ce ți-e și cu legendele astea! Un alt punct de interes al peșterii Polovragi este desenul cu negru de fum care o prezintă pe ”Doamna cu coasa” . Există anumite controverse referitoare la această creație: pe de o parte, se spune că ar fi fost realizată de către un călugăr (pe nume Pahomie) care ar fi stat închis în peșteră vreme de șase luni în urmă cu mai bine de 400 de ani. Pe de altă parte, câțiva scriitori cunoscuți au vizitat mai târziu peștera și au descris-o, însă prin însemnările lor nu apare vreo referire la respectivul desen. Așadar, fiecare este liber să creadă ce dorește... În plimbarea noastră prin peșteră, am mai trecut pe lângă ”bolta însângerată” ori prin dreptul ”pieilor de leopard” . Acestea reprezintă, de fapt, rezultatele spectaculoase ale unor scurgeri parietale, iar pereții peșterii au fost împodobiți pe cale naturală cu desene ciudate care au condus către denumirile de mai sus. O altă parte a peșterii care ne-a reținut atenția pentru câteva minute bune este ”sala piticilor” . Locul a primit această denumire întrucât, privit de la oarecare distanță în semiîntunericul peșterii, pare populat cu pitici (spiridușii fiind, de fapt, mai multe stalagmite de diferite mărimi). În această parte a peșterii podeaua este alunecoasă și s-au format mici lacuri. Cu atenție însă, am reușit să trecem. Nu departe acel loc am ajuns la ”căsuța piticilor” . Locul seamănă într-adevăr cu un bordei, având o spărtură în partea de jos (ușa căsuței). Puștiul nostru a fost foarte încântat de acest loc (ca de altfel de vizitarea întregii peșteri) și cred că ar fi vrut să intre acolo dacă spărtura aceea era un pic mai mare. Bineînțeles că nu era de capul lui și nu i-am fi permis asta sub nicio formă! Sunt destui cei care au încercat de-a lungul vremii să pătrundă în adâncurile peșterii și și-au pierdut viața pe acolo căzând în cotloane adânci sau suferind răni grave. Deh, bătrânul Zamolxe probabil că încă veghează asupra locurilor secrete și a comorilor sale bine pitite prin adâncuri… Am mai făcut apoi câțiva pași și am ajuns la capătul galeriei amenajate pentru vizitare . Eram atât de plăcut impresionați de această plimbare prin măruntaiele muntelui, încât cred că am fi mers mult mai mult prin aceste galerii dacă acest lucru ar fi fost posibil. Există acolo o bandă colorată care restricționează accesul vizitatorilor și -pentru ca nu cumva vreun aventurier să se avânte către alte galerii- a fost instalată o plasă de sârmă. La întoarcere am zăbovit la fel de mult admirând frumusețile din jurul nostru și am făcut multe fotografii. O zonă pe care nu o remarcasem la intrare a fost ”culoarul stâlpului” , iar după ce ne-am apropiat de ieșire ne-am întâlnit cu paznicul care o fi fost oarecum îngrijorat că nu mai apărem. Sau, cine știe, se temea că am descoperit vreuna dintre comorile dacilor și că nu mai vrem să ieșim ca să n-o împărțim cu nimeni. :) Cu o comoară tot am plecat noi de la peștera Polovragi, respectiv cu niște amintiri foarte frumoase de care ne vom bucura mulți ani de acum înainte. Căci a fost un lucru fantastic (și totodată neprogramat) să putem explora singuri o peșteră de asemenea dimensiuni și să ascultăm glasul muntelui ori de câte ori făceam liniște. Iar liniștea aceea întreruptă de picurul sacadat al apei prelinse de pe boltă nu a avut vreun moment rolul de a ne speria, ci doar de a ne face să trăim niște senzații unice, pe care nu le pot descrie în cuvinte. La finalul vizitei noastre, i-am mulțumit paznicului pentru amabilitate și nu am plecat din zonă fără a face o scurtă plimbare prin cheile Oltețului . Mama Natură a fost extrem de generoasă acolo, iar acel râuleț a făurit în milioane de ani niște chei de o frumusețe aparte. Pe o porțiune destul de mare, apele Oltețului se zbat la mulți metri sub nivelul drumului, iar râulețul apare și dispare, însă permanent își anunță prezența prin murmurul său. Nu-mi amintesc să fi întâlnit în altă parte chei atât de înguste (posibil totuși ca ele să existe). Pentru ca ”munca” de milioane de ani a acestui râu să fie mai bine pusă în valoare, există în apropierea intrării în peștera Polovragi o platformă de belvedere pe care ajungi după ce cobori mai multe trepte abrupte și de acolo se poate vedea ceva mai bine albia adâncă a râului. Un alt lucru plăcut a fost să ne plimbăm pentru mai bine de un kilometru pe jos prin aceste chei. Drumul îngust mușcă în lateral din stânca muntelui, iar pe alocuri Munții Parângului și Munții Căpățânii par a-și ciocni frunțile de piatră . În mai multe locuri drumul este practic o scobitură prin baza Muntelui Căpățânii, iar deasupra stau stânci care formează o adevărată copertină naturală. Un acoperiș care a mai făcut la intervale mari de timp câte o victimă, atunci când vreo stâncă s-a desprins și a lovit drumețul aflat pe acea ghinionistă traiectorie. Sincer să fiu, nu ne-am temut de asta atunci când ne-am plimbat pe acolo; cred că, dacă ți-e scris să o pățești, o vei păți cu siguranță și în locuri considerate a fi mult mai sigure. Ce ar mai trebui să știți dacă veți ajunge să vă plimbați prin acele chei este faptul că temperatura este destul de joasă, așa că noi am rămas îmbrăcați cu bluzele pe care le-am folosit și în peșteră; nu am simțit nevoia să ne dezechipăm. Mai citeam pe internet înainte de a scrie acest articol că drumul prin aceste chei continuă spre Curmătura Oltețului (aproximativ 25 de kilometri), loc de unde se poate coborî apoi către lacul de acumulare și barajul Petrimaru. Am lecturat că drumul este mai degrabă accesibil amatorilor de mountain biking și celor care vin în zonă cu mașini 4x4. Și poate că este mai bine așa, altfel muntele ar avea mai mult de suferit de pe urma celor care își ”uită” pe la picnic fel de fel de gunoaie. Ar mai fi de spus că vizitarea Peșterii Polovragi și plimbarea noastră pe jos prin Cheile Oltețului au durat împreună peste două ore și jumătate. Am ieșit din chei atunci când soarele aluneca vertiginos către apus și am mai făcut un popas de aproximativ jumătate de oră la Mănăstirea Polovragi . Înaintea acestei plimbări și pentru documentarea dinaintea redactării prezentului articol, am lecturat multe informații despre locurile descrise ; pe câteva le-am inserat mai sus, iar pe alte câteva le voi prezenta acum: -Se spune că, pe vremuri, vracii dacilor vindecau numeroase afecțiuni cu ajutorul unei plante numite ”povragă” sau ”polovragă”. Această plantă a dispărut, în credința populară considerându-se că Zamolxe a plecat la un moment dat și i-a lăsat pe daci fără acest leac. Denumirea peșterii, a localității și a mănăstirii ar putea avea legătură cu această plantă miraculoasă. -În trecut, intrarea în Peștera Polovragi se realiza printr-o scobitură îngustă, iar coborârea în galerie se făcea printr-un jgheab asemenea unui tobogan natural. Lucrurile s-au schimbat în urmă cu aproximativ 55 de ani, atunci când a fost amenajată actuala intrare, dar și o porțiune importantă din drumul prin chei. -Porțiunea electrificată din peșteră are lungimea de circa 600 de metri, iar temperatura aerului este constantă – 9 grade (nouă nu ni s-a părut prea frig, cu toate că afară la soare erau aproximativ 30 de grade în acea zi). -Zonele mai importante ale galeriei vizitabile sunt marcate prin afișe cu denumirile lor. - La câțiva kilometri de Polovragi se află un alt obiectiv speologic foarte important – este vorba despre Peștera Muierilor , cavitate săpată în stâncă de apele râului Galbenul (acea peșteră se află pe raza comunei Baia de Fier). Din ceea ce am citit, Peștera Muierilor poate fi vizitată în grupuri organizate pe tot parcursul anului (spre deosebire de Peștera Polovragi, care nu poate fi vizitată în sezonul rece, atunci când liliecii din peșteră hibernează). - Programul de vizitare a peșterii Polovragi (așa cum arăta el la momentul vizitei noastre): de marți până duminică între 10.30 și 18.00. Luni – Închis (noi am avut noroc). - Tarife de vizitare a peșterii Polovragi : 6 lei/adult; 3 lei/copil, elev, student; 5 lei/taxă foto/video; 3 lei/pliant cu informații despre peșteră. Ajuns la finalul acestui articol, recomand vizitarea Peșterii Polovragi și a Cheilor Oltețului tuturor celor care ajung pe acele frumoase meleaguri! Vă doresc tuturor sărbători cu bucurie, sănătate și clipe minunate petrecute alături de cei dragi vouă! Toate cele bune!

În mod evident de la mănăstirea Polovragi drumul ne-a purtat către peștera cu același nume. Traseul de la mănăstire la peşteră este scurt, în jur de 1 Km şi uşor de găsit cu ajutorul indicatoarelor de orientare. Referiri la modalitatea de acces am făcut în articolul meu anterior MĂNĂSTIREA POLOVRAGI ,LOC BINECUVÂNTAT . Pe un drum forestier acoperit cu macadam ce muşcă un colţ al pădurii Polovragi (arie ocrotită ca urmare a prezenţei castanului comestibil şi a vegetaţiei de tip mediteranean) ne îndreptăm spre Cheile Olteţului. Râuleţul acesta, ce este „vinovat” şi de săparea peşterii, a separat două masive muntoase (muntele Parâng în stânga şi muntele Căpăţâna în dreapta) lucrând cu migala şi priceperea unui sculptor. În prezent “sculptorul” e la peste 20 de metri în jos față de drumul pe care circulam noi. Drumul nostru intră în chei rupând din stânca muntelui Căpăţâna şi, la 670 metri altitudine, după vreo 200 de metri de la intrarea în chei ne pomenim în faţa unei intrări uriaşe amenajată pentru vizitatori. Există o parcarea (fără plată) amenajată pentru autoturisme în apropierea intrării în peşteră şi mai multe alveole pe marginea râpei unde de asemenea pot fi parcate maşinile vizitatorilor. La intrare aflăm amănunte legate de vizitare: preţul unui bilet este de 5 lei de adult şi 2,5 lei pentru copil. Nu am observat să existe taxă de filmat sau fotografiat. Programul de vizitare este cuprins între orele 10,30 – 17,30 în fiecare zi a săptămânii cu excepţia celei de luni când este închis. Peştera este una caldă – umedă unde temperatura este de cca. 9 grade Celsius tot timpul anului după cum umiditatea medie este de 90%. De aceea, pentru cei ce iubesc căldura, se recomandă o jachetă mai groasă în timp ce, valabil pentru toată lumea, în picioare e nevoie de un pantof sport sau un bocanc cu talpă aderentă ţinând seama că aproape în întreaga incintă piatra este alunecoasă. Gazda noastră de la pensiune ne-a instruit şi cunoşteam că e bine să fim prezenţi la ore fixe (11,12 etc.) pentru a avea şansa să vizităm peştera împreună cu dna. custode. Este posibil să vizitaţi şi singuri peştera, în urma grupurilor deja intrate dar nu are acelaşi farmec. După ce ne-am grupat în apropierea intrării şi am reuşit să facem puţină liniştea istoria, legenda şi realitatea au început să vină uşor-uşor spre noi. Peştera a fost cunoscută de oameni din cele mai vechi timpuri dovadă fiind vârsta geologică a peșterii - peste 7 milioane de ani –, desenele rupestre și scrierile cuneiforme din pereții galeriilor nevizitabile precum și faptul că, în urmă cu cca. 100 de ani când a început examinarea ei ştiinţifică, specialiştii au descoperit urme de picior uman încălţat, având vechimea de 2000 ani, atribuite fără tăgadă strămoşilor noştri daci. De altfel de la aceştia vin şi legendele ce au aprins imaginaţia atâtor generaţii de aventurieri. Cunoscută ca peştera Zeilor sau peştera lui Zalmoxe acesteia i s-au atribuit în legendele locale multe puteri supranaturale ce veneau să explice o parte din fenomenele supranaturale sau nu pe care la vremea aceea nu şi le puteau explica. Legenda spune că peştera era culoarul prin care zeul-om Zamolxe circula pe sub Carpaţi între locaşul său de odihnă şi reflexie (peştera în sine) şi Sarmizegetusa. Scaunul lui Zalmoxe ca formațiune a peșterii ne îndeamnă și acum la odihnă și înțelepciune timp în care să privim în tihnă Lacrimile lui Zamolxe (picăturile de infiltrații ce dau naștere fenomenului carstic) imaginea mâhnirii continue ce la cuprins pe zeu după cucerirea Daciei de către romani. Cert este că de la descoperirea sa şi până în prezent specialiştii au cartat aproape 10 km de galerii (locul 5 în țară ca lungime totală) din care, acum 20 de ani, s-au electrificat vreo 900 pe care îi vizităm noi acum. Urmându-şi zeul-om dacii au folosit peştera existând dovezi că în peşteră se realiza arderea rădăcinii unei plante medicinale dispărute în prezent - povragă, polvragă, sau polovragă – ce era utilizate de strămoşii noştri ca medicament. De asta şi una din formaţiunile peşterii poartă numele de Cuptorul Dacic. Legătura cu strămoșii noștri o face și în prezent ruina vechii cetăți Arcinna, trecută pe harta lui Ptolomeu, vestitul geograf al Antichității, accesul între peșteră și cetate făcându-se printr-o galerie secretă. În prezent se poate ajunge la ruină pe o cărare ce urcă muntele timp de vreo 20 de minute. Din păcate timpul alocat vizitei nu ne-a permis să includem şi această mică aventură în programul nostru. Nu în ultimul rând în peșteră găsim urmele locului ascezei călugărilor (1505-1968) ce este marcat de o pictură realizată de către un călugăr, în tehnica negru de fum, reprezentând simbolul morții. Aflam că autorul acestui desen, este preotul Pahomie care, în anul 1607, a stat aici, în beznă, vreme de șase luni. Interesant este că, la lumina artificială din peșteră, desenul nu inspiră mare lucru în timp ce lumina blițului o scoate în evidență pe doamna cu coasa. Legendele se încheie cu Izvorul Speranţelor, un gur care nu seacă niciodată, din spatele căruia ne „priveşte” Maica Domnului cu Pruncul în braţe. În apele acestuia vizitatorii cu dorințe ascunse aruncă mărunțișul aducător de speranțe. După ce primii 400 metri ai peșterii ne poartă prin istoria și legenda acesteia următorii, incluşi în sectorul al doilea vizitabil, Sectorul Ogivelor, poziţionat între Culoarul Stâlpilor şi Culoarul Sufocant, ne dezvăluie lucruri interesante din punct de vedere geomorfologic: dantele de ţurţuri stalactitici, coloane, domuri, pădurici de stalagmite, bazine, scurgeri argiloase, ocru de peşteră, etc., unele având forme ce au primit denumiri graţie formei și spectaculozităţii lor sau imaginației celor care au administrat locul: Bolta însângerată, Camera Albă, Sala Divină, Regele și Regina, Alba ca zăpada, Sala piticilor, Căsuța piticilor etc. Pe tot parcursul drumului nostru (ce a durat dus și întors cca. 45 de minute) am aflat că peștera adăpostește o colonie în hibernare de aproximativ 300 de lilieci de peșteră, numit popular liliacul cu potcoavă, grație formei de potcoavă a pliului ce le înconjoară nasul. Cum aceştia hibernează în intervalul octombrie – aprilie, fiind iulie, am avut ocazia să-i văd zburând în căutare de hrană. Din păcate lumina insuficientă a făcut ca pozele pe care le-am făcut să nu fie relevante. În speranţa că am reuşit să vă stârnesc curiozitatea cu cele prezentate, aştept ca rândurile mele să vă ajute să dezlegaţi simbolurile, cronologia şi legendele zonei într-o incursiune proprie prin misterioasa Peşteră a lui Pahomie din Polovragi, Peştera Zeilor, Peştera lui Zalmoxe sau, aşa cum o ştim în ziua de astăzi, PEŞTERA POLOVRAGI.

Drumul spre Pestera Polovragi se face simplu, de la manastirea omonima se merge, urmand indicatorul (cam prafuit), aproximativ 2 kilometri. Se merge cotind stanga pe langa zidul care imprejmuieste manastirea si se continua pe un drum de tara care se continua, odata cu intrarea in Cheile Oltetului, cu un drum forestier. Am vrut sa mentionez acest lucru de la bun inceput pentru cei care doresc sa mearga cu masina, si sfatul meu este ca daca nu aveti o masina cu garda inalta, ori o lasati in parcarea din fata manastirii ori, cel mult, mergeti cu ea pana la parcarea amenajata la intrarea in Cheile Oltetului. Cat despre accesul cu ea in chei, mare atentie, dumul este ingust si cu foarte mare greutate permite trecerea a doua masini una pe langa alta. Titlul dat se justifica prin faptul ca, Cheile Oltetului sunt cele mai inguste chei din Europa, iar pestera reprezinta o locatie care merita din plin sa fie vizitata. Intrarea in pestera se face din ora in ora iar taxa de intrare este de 5 RON de persoana, neexistand taxa pentru aparatul de filmat sau fotografiat. Ghida este o femeie deosebita, deosebit de vivace si dispusa sa ofere orice informatii pe care le doriti. De la bun inceput a mentionat ca in pestera exista cea mai mare colonie de lilieci-cu-nasul-potcoava din tara noastra, pe care ea ii aproximeaza la peste 200 de exemplare, numarul crescand de la an la an, un alt motiv care face pestera o locatie unica. Pestera este cu o bolta larga, neexistand problemele legate de acces ca in Pestera Muierii, cu o temperatura constanta de 9 grade tot timpul anului, dar o mare atentie trebuie acordata pardoselii care este umeda si se poate aluneca foarte usor. Despre istoria pesterii ghida a mentionat ca exista vestigii care atesta ca a fost locuita inca din perioada istoriei timpurii, de-a lungul veacurilor fiind un refugiu in vremuri de restriste pentru oamenii din zona. Pana in anii '50 accesul nu se facea pe poarta larga ca acum, aceasta neexistand de fapt, doar o intrare ingusta permitand accesul in interior. Intrarea se facea de fapt pe varful muntelui si se cobora de-a lungul unui " horn ", pe un drum extrem de dificil pe care nu se incumeta oricine, in care trebuia sa te agati de radacinile copacilor si de orice altceva reuseai. In anii '50, odata cu avantul " clasei muncitoare ", s-a trecut la amenajarea Cheilor Oltetului care pana atunci nu insemnau decat o poteca/drum forestier foarte ingust, amenajare facuta cu dinamita, la fel procedandu-se si cu gura de intrare in pestera, ducand la aspectul care exista si in ziua de azi. De-a lungul drumului prin pestera, de cca 900 de metri, puteti vedea atat stalactite si stalagmite deosebit de frumoase si de dimensiuni impresionante, cat si urme ale trecerii omului. Astfel, se poate vedea " Moartea ", o formatiune facuta cu carbune pe zidul pesterii care prezinta imaginea stlizata arhicunoscuta si care avea rolul de a pune pe fuga pe urmaritorii celor care se adaposteau. Mai exista diferite formatiuni cu diferite denumiri, printre care si una numita " Capela ", unde exista o mica acumulare de apa prelinsa din bolta pesterii si care se spune ca ar avea proprietati miraculoase/tamaduitoare. Doamna ghid ne-a povestit ca dupa ce a avut un accident vascular cerebral a baut exclusiv apa din acea balta si ca insanatosirea ei a fost mult mai rapida si fara sechele, la fel si a unei persoane care alunecand in pestera a cazut si s-a lovir la cap iar apa i-ar fi favorizat o cicatrizare mai rapida. Un sambure de adevar exista sigur, apa care se prelinge prin diferitele straturi geologice ajungand sa fie filtrata la fel cum se face prin filtrul de apa de la robinet (procedeul fiind de fapt similar, filtrele existente pe piata inspirandu-si tehnologia din cea " brevetata " de-a lungul anilor de natura). Si nu in ultimul rand a mentionat ca aici si-au gasit refugiu si ultimii calugari de la Manastirea Polovragi care, asa cum am mentionat deja, pana la venirea comunistilor era manastire de calugari, ulterior fiind transformata in manastire de maici care se pare ca erau mai docile la " sfaturile " regimului. Am incercat sa descriu foarte pe scurt impresiile mele legate despre pestera, despre Cheile Oltetului fiind destule redate pe acest site, nemaifiind prea multe de spus. Rugamintea mea este ca daca sunt cititori care pot veni cu completari sau corectari legate de cele scrise de mine sa o faca, pentru o imagine cat mai corecta a acestui loc deosebit. In incheiere rog webmasterul sa ataseze aceste doua coloane sonore, care daca ar putea sa le uneasca si sa faca una singura ar fi excelent: trilulilu.ro/medlen/26d9958e0bf541 trilulilu.ro/medlen/d1a41eb95085d6 Am adăugat doar prima ilustraţie sonoră; din păcate, nu se poate insera decât una singură. Şi tot din păcate, tehnic nu se pot uni mai multe melodii de pe trilulilu (sau youtube etc.).

Am fost cazat in Ranca (la aprox. 30 de km. de aceste ,,nestemate'' nationale) si ar fi fost o intietate sa ratez oportunitatea de a vizita pesterile gorjene! Dupa un drum serpuind, dar foarte bun -de curand a fost amenajat si asfaltat -am oprit la Manastirea Polovragi. De vizitat si acest lacas ingaduit de Dumnezeu si loc de pelerinaj crestinesc, care strajuieste urcarea pe Cheile Oltetului. Dupa 500-600 de metri de urcus, cu un peisaj montan intr-o continua transformare, cu stanci sculptate de vreme, alaturi de tot felul de grote, spectacolul naturii se impleteste cu multe legende ale locului. Drumul este forestier, paralel cu raul Oltet, ce desparte Muntele Capatanii de Muntele Parang, pe o lungime de 3 km. Se poate ajunge si cu masina, dar datorita drumului ingust nu ai unde sa o parchezi. Pe partea dreapta, se deschide o poarta impresionanta care te indeamna sa o explorezi. La intrare te intampina inginer speolog Felicia Bonta, ghidul pesterii, care cu mandrie se declara o "moldoveanca din Basarabia". Programul pesterii Polovragi este de la 10:30-18:00, exceptand ziua de luni cand este inchis. Intrarea pentru adulti este de 5 RoN, iar pentru un copil 2,5 RoN. Mai exista o taxa de 10 RoN pentru fotografiat si 20 RoN de filmat (nu stiu daca fac vreun rau acestei deosebite ghide, dar vazandu-ma cu aparat foto si cu camera de filmat nu mi-a perceput nimic!) Aflu ca in constiinta localnicilor, se pastreza o credinta conform careia, liderul spiritual al geto-dacilor Zalmoxes, ar fi locuit in aceasta pestera, si tot aici, vracii prelucrau o planta rara, numita POLOVRAGA, intrebuintata in popor, ca remediu impotriva anumitor boli. Este posibil ca denumirea localitatii sa aiba originie dacica, cuprinzand in sine ,,o criptograma" nedescifrata inca. O alta legenda spune ca ,,stropii ce se preling si picura si azi" sunt lacrimile Zeului care deplange soarta poporului dac-si cred eu, si din zilele noastre! Este o pestera ,,calda" (10 grade Celsius) si cu o umiditate medie de cca 90%, care "plange" cu apa bogata in carbonat de calciu, bioxid de siliciu sau oxid de fier. Cei 800 de metri de galerie vizitabila (din cei 10 km cartografiati de speologi-cealalta iesire din pestera se pare ca se afla tocmai in Transilvania) reprezinta o emotie de exceptie, datorita diferitelor forme de stalactite si stalagmite, ce intruchipeaza denumiri precum: Bolta insangerata, Sala divina, Camera Alba, Sala Piticilor, Cuptorul Dacic, Delfinul Gripat, Regele si Regina, Sectroul Ogivelor, Moartea (o pictura realizata prin tehnica cu negru de fum de un anumit calugar, care alternand cu temperatura pesterii, simti anumiti fiori), Iconita, Bazinele Mari, Sala Draperiilor etc... etc. Este o adevarata cronologie istorica prezentata maiestuos de aceasta minunata ghida, care se incheie cu Izvorul Sperantelor, din spatele caruia "ne priveste" Maica Domnului. Nu pot sa inchei fara sa spun si cateva cuvinte despre liliecii care stau aninati de tavanul pesterii, cu capul in jos (doar traim in tara lui Dracula, nu?). Se pare ca am nimerit in perioada de ,,maternitate", deoarece erau insensibili si le-am respectat aceasta perioada. In speranta ca am reusit sa va starnesc curiozitatea, va astept sa va "dezleg" si alte amanunte. Pestera Muierii sau Pestera Muierilor, se afla in comuna Baia de Fier, la aproximativ 5 km de Pestera Polovragi si se ajunge destul de usor, datorita drumului de curand terminat. Pestera a fost formata in Masivul Parang, de catre raul Galben si are urmatorul program de vizitare-estival: 09:00-18:00 si se intra la ore fixe (pauza 13:00-14:00), iar luni este inchis. Tariful este de 10 RoN pentru adulti si de 5 RoN pentru copil+taxa de fotografiat 10 RoN si de filmat 20 de RoN. La fel ca in pestera Polovragi, nu aam avut nici o restrictie in acest sens, chiar daca nu am platit aceasta taxa. Ghidul cu ochi mari si verzi, foarte amabil (pentru doritori, pot oferi numarul lui de contact, in caz ca nu este prin "apropiere"), iti explica in amanunt detaliile modelate de vreme, in calcarele mezozoice. De fapt, am avut 2 ghizi, l-am omis pe catelul-ghid, care mergea in fata grupului de turisti si se oprea contemplativ in fata tuturor atractiilor pesterii (cred ca stia scurtaturile acestui labirint de incaperi mai bine decat ghidul oficial). Istoria acestei pesteri este bogata, care in vremuri stravechi, adapostea copii si "muierile" in timpul razboaielor. Se pare ca a fost descoperita in 1934 si electrificata in 1958-fiind prima pestera electrificata din Romania-reprezinta un veritabil punct de atractie turistica in ansamblul obiectivelor din Nordul Gorjului de Est. Lungimea pesterii este de 3600 de metri, dispusa in mai multe niveluri, dar vizitabil sunt 940 de metri, atat cat este luminat, si are o retea de diverticule, cotloane, greu accesibile. Este o pestera nerecomandata celor claustrofobi (dupa parerea mea) si se merge in mai multe randuri in ,,mersul piticului", norocul nostru este ca nu te intorci, pestera avand o iesire. Adevaratele atractii ale pesterii sunt Domul Mic, Turcul, Sala Altarului, Amvonul, Candelabrele Mari, Valul Muierii, Dantela de Piatra, Cascadele Impietrite, Sala cu Guano (excremente ale liliecilor, cel mai bun ingrasamant), Poarta, Mos Craciun si alte formatiuni calcaroase, sculptate de natura. Se pare ca la nivelul de jos al rezervatiei speologice, s-a descoperit un craniu de femeie, vechi de 30000 de ani, dupa ultimele analize ale speologilor americani. Pestera este in renovare, am avut privilegiul sa fim unicii vizitatori ai acelei zile. Inca se lucreaza la electrificare in Sala Musteriana si in Galeria Ursilor, unde administratorii pesterii ne vor prezenta in viitorul apropiat (banuiesc eu!) tot felul de vitrine, cu un adevarat cimitir de resturi scheletice de ursi de caverna, lei, hiene, vulpi, lupi, capre salbatice si alte vietati ale pesterii. Ma simt obligat sa va informez ca ar fi bine sa va parcati masina la iesirea din pestera, pentru ca altfel veti parcurge pe jos, peste 1 km pana la intrarea in pestera (acolo, de fapt, unde mi-am lasat si eu masina). Cu sentimentul de incredere ca v-am integrat in lumea fascinanta a pesterilor gorjene, va urez Vacante Frumoase! Articol selectat ca MiniGhid pentru aceasta destinatie melodia atasata este propunerea muzicala, se poate insa schimba! Multumesc web 13 pentru muzica ambientala, ,,ecunemica''! ; acum ma gandesc si-mi imaginez... , ca daca, pe aceasta melodie - ca muzica... de fond- administratorii acestor pesteri ar prelua acesta minunata ,,expresie de sunete'', ar dobandi prin acustica ei mai multe ,,frunze turistice''. Ar fi minunat un concert clasic intr-una din pesteri! Multumesc tare mult pentru aprecieri, dar n-am facut decat sa fiu foarte atent la explicatiile ghizilor! Am uitat sa scriu o fraza ,,celebra'' a ghidului din Pestera Muierilor... ,,Sunt un ,,guru'', un ,,PESTE'' al acestor ,,muieri''... Bineinteles, in gluma!... Pentru elevi si studenti este tarif redus? DA, PAVEL! Exista taris redus, ... dar in grup organizat! Altfel se plateste: -Pestera Muierii 5 Ron, de copil; Pentru organizarea si realizarea acestui proiect in grup, i-ti pot oferii numarul de telefon al administratorilor acestor minunate pesteri!

Adresa: Str. Cetatea Arcina nr. 20, Polovragi 217365, jud. Gorj