Centrul istoric Sighișoara

Sighișoara este, în opinia mea, unul dintre cele mai fermecătoare locuri din țară. Mereu am poposit cu bucurie, chiar numai pentru câteva minute și mi-am purtat pașii nostalgici pe străduțele pietruite ale vechii cetăți medievale, printre casele pastelate. Sighișoara nu stă rău nici la capitolul ofertă culinară, ceea ce voi încerca să dovedesc în cele ce urmează. Restaurantul Lorelai – str. N. Bălcescu 8 Este restaurantul Hotelului Mercure Binderbubi , gazda micului nostru sejur de început de an. Am ajuns la hotel în jurul orei 16, nu ne-am mai oprit pe drum să mâncăm, doar ne-am amăgit foamea cu ceva prostioare, deciși să ne păstrăm pentru când vom fi ajuns la destinație. După ce ne-am pupat cu copiii (care ne așteptau de vreun ceas) și ne-am instalat în confortabilele camere, am coborât în restaurantul de la parter, acesta fiind cel mai la îndemână. Evident că, din motiv de „nici prânz, nici cină” , l-am găsit aproape gol, așa că am putut să ne alegem ce masă am dorit (și culmea a fost că aveam s-o nimerim liberă în toate diminețile următoare, la mic dejun!). Restaurantul respectă tematica hotelului, aceea de „cabană bavareză” , deci am fost înconjurați de lambriuri și plinte de lemn natur, perdeluțe înflorate, dar și de numeroase decorațiuni specifice Crăciunului ce tocmai trecuse. Am fost aprovizionați rapid cu meniuri, acestea cuprind preparatele obișnuite, de la aperitive până la deserturi și băuturi de toate felurile. Prețuri medii, la prima vedere, rezonabile pentru categoria de 4* a hotelului. S-au comandat următoarele: supă-cremă de legume (22 lei), gulaș (59 lei) și coaste de porc (53 lei) cu salată de ardei copți (15 lei). De băut, eu și Tati am început cu câte o pălincuță (16 lei), am continuat cu bere draft Csiki (13 lei/400 ml), Paul și-a luat o bere mică Ursus (10 lei), iar Milena ceai (12 lei). Timpul de așteptare a fost rezonabil. Desigur, întâi și-a primit Tati supa, iar noi ne-am uitat la el cum o mănâncă ☹, dar a ieșit în curând soarele și pe strada noastră și ne-am primit porțiile multdorite. Care arătau bine, miroseau apetisant și aveau să se dovedescă bine preparate și gustoase. Gulașul, cel puțin, a fost delicios, unul dintre cele mai bune pe care le-am mâncat vreodată! Drept garnitură a avut piure de cartofi, iar coastele, frumos glazurate, au venit însoțite de sos bbq, cartofi pai și un pic de salată verde. Ne-am declarat mulțumiți cu toții. La final am împărțit o porție de plăcintă cu mere (30 lei), bună și ea. Dacă aș fi știut că o vom întâlni mai apoi în fiecare dimineață la micul dejun, mi-aș fi amânat curiozitatea până a doua zi 😊. 371 lei a totalizat nota de plată. Nu mai țin minte dacă am plătit-o pe loc sau am pus-o pe cameră; îmi amintesc doar că berulele pe care le aducea Tati în cameră, seara, le-am plătit la final. Nouă ne-a plăcut la Lorelai, deși mai apoi am citit review-uri controversate în ceea ce-l privește. Așa-i în viață, nu poți mulțumi pe toată lumea... Altepost Gasthaus – Piața Hermann Oberth 38; 4,3/2400 pe Google; www.gasthaus-altepost.ro Este restaurantul pensiunii omonime și are 2 intrări, una din str. 1 Decembrie 1918 (DJ 106), pe unde se coboară în secțiunea de la subsol, alta din lateral, care e intrarea principală a hotelului și duce la a doua secțiune a mâncătoriei. Cele 2 arată total diferit, parcă ar fi 2 cârciumi distincte: una se întinde în fostele pivnițe ale clădirii istorice și se prezintă ca atare, adică mai multe săli tapetate cu cărămidă roșie și cu tavane boltite; cealaltă arată ceva mai modernist, decorată din abundență cu plante verzi. Noi am mâncat și colo, și dincolo. Prim dată s-a nimerit să încercăm „pivnița” . Tati intrase și făcuse rezervare cu câteva ore mai devreme, dar am fi găsit masă liberă și dacă ne-am fi dus pur și simplu. A nu se înțelege că bătea vântul... Noi, în vacanțe, avem un orar al meselor destul de avantajos, mâncăm bine la micul dejun și ni se mai face foame abia pe la 4-5 după-amiaza, când de obicei e ușor de găsit masă liberă. Am fost preluați de un ospătar drăguț, am primit meniuri, care deasemenea cuprind categoriile obișnuite de produse, cu câteva particularități specifice zonei. Dintre care am ales (n-o ratez niciodată când mi se oferă ocazia!) delicioasa supă de cartofi cu afumătură și tarhon, numită aici „ciorbă săsească” (30 lei). S-a mai comandat (nu mai știu cine) și o supă-cremă de ardei copți (28 lei). Ca fel principal s-au dorit următoarele: ceafă de porc cu usturoi și cartofi pai (45 lei), friptură „de duminică” cu cartofi copți (45 lei), salată Altepost cu piept de pui (30 lei), șnițel de porc cu cartofi pai (45 lei). Au mai fost 2 salate însoțitoare, una de roșii cu telemea (16 lei) și una de varză murată (12 lei). De băut: palincă de gutui (15 lei/50 ml; genială!), apă minerală (15 lei/750 ml), vin (17 lei/200 ml) și... aici am descoperit un sortiment de bere locală artizanală, numit „176 trepte” , care ne-a plăcut foarte mult (15 lei/400 ml). Supele au venit repede, cam odată cu băuturile, cum se obișnuiește. În pauza de până la felul principal am pornit să inspectez zona, profitând de faptul că nu prea erau clienți și așa am nimerit și la etaj, în secțiunea cealaltă a restaurantului, ce era un pic mai aglomerată. Ceafa cu usturoi mi-a revenit și mi-a plăcut foarte, foarte mult. Aromată, suculentă – perfectă! Iar combinația cu varza acră... Nici restul mesenilor nu s-au plâns, ba din contră. S-au lins farfuriile și Altepost a fost declarat un restaurant la care trebuie musai să ne întoarcem. De bucurie, am luat și un desert ce ne făcuse cu ochiul dintr-o vitrină, tiramisu cu fructe. Cu multe, multe fructe! O minune! Toată „afacerea” ne-a costat 435 lei. De remarcat că supele îs destul de scumpe la Altepost, pe când felurile principale mai ieftine decât la Lorelai. Ne-am întors la Altepost chiar a doua zi, tot pe la aceeași oră, poate un pic mai târziu. De data asta am reușit să ocupăm o masă în secțiunea de sus, cea plină de plante verzi (imitații de efect) și unde se află și cuptorul de pizza (lângă care scria ceva ce mi-a plăcut: „Pizza alone won’t full the emptiness of your soul. You will also need beer.” ; corect, nu?!). N-am luat pizza, am luat așa: icre de fasole cu ceapă călită și pâine (28 lei; foarte bune), pui cu sos alb cu tarhon și piure de cartofi (45 lei; genial!), gulaș unguresc (45 lei) și pulpă de rață cu varză călită (50 lei). De băut: palincă de prune (bună și ea, dar mai bună a’ de gutui), ceai de fructe (18 lei) și... ghinion de neșansă, nu mai aveau bere de-aia bună, așa că ne-am consolat cu ceva Ciuc (12 lei/400 ml) și Heineken (15 lei/400 ml). Ca desert, am șeruit o porție de papanași înecați în smântână și dulceață de afine (35 lei). A, ba da, am luat și pizza, pentru mai târziu, în cameră. Una singură, prosciutto e rucola (47 lei). Am zis că nu ne-o mai fi foame, dar să fie, acolo, să meargă berea; hmm... a fost bătaie pe ea! Bună, dar mai bună ar fi fost fierbințică, la botul calului. Total-general = 412 lei. Deci tot pe-acolo... Ne-a plăcut și a doua oară la Altepost, recomand! Cu siguranță a fost cea mai bună experiență culinară a vacanței. În ultima zi am vrut să mai schimbăm, dar să mergem totuși la sigur, mai ales că aveam de sărbătorit o zi de naștere. Așa că m-am pus pe studiat și am ales Restaurantul Mimoza Wine & Dine – Piața Octavian Goga; 4,2/1745 pe Google; www.mimoza-winedine. eatbu.com Ne-am dus la ora noastră obișnuită, nici-nici, și am găsit masă fără probleme, deși localul nu-i prea mare (avea să se aglomereze binișor până am plecat). Atmosfera seamănă cu secțiunea modernă de la Altepost, genul cu plante artificiale și alte briz-brizuri. Era și un pom de Crăciun foarte drăguț. Meniul cuprinde preparate mai deosebite, din mai multe bucătării ale lumii: un pic de românesc, un pic de italienesc, un pic de asiatic, un pic de indian. S-au ales următoarele: noodles cu pui și legume (38 lei), rigatoni al forno (37 lei), păstrăv în crustă cu mămăligă (45 lei) și vită „5 condimente” pe plită (65 lei). Am împărțit o sticlă de vin Lupi Gitana (pe care-l știam din altă călătorie; dacă sunteți iubitori de vin roșu, chiar vi-l recomand, e ceva deosebit; și prețul e deosebit, desigur – 230 lei) și una de apă minerală (12 lei/750 ml). Vita (care a venit însoțită de un bol de orez) și puiul au fost din bucătăria asiatică, cred că v-ați dat seama – absolut delicioase, le-am gustat pe amândouă. Bune și celelalte, precum s-au exprimat cei ce le-au savurat. Per total, ne-a costat 427 lei (dintre care mai bine de jumătate a fost vinul 😊). Un restaurant bun, cu un raport corect preț/calitate. Vara cred că e și mai fain, pentru că are afară, în apropiere, o terasă. E ușor de recunoscut, fiind unul dintre locurile emblematice ale cetății Sighișoara, foarte fotogenic și mereu frumos decorat. E o casă văruită în roz-somon, cu o mică terasă înghesuită în umbra vechiului zidul de piatră de dincolo de alee. Am accesat-o chiar în prima zi de plimbare prin cetate, era frig, chiar începuse să fulguiască și am intrat să bem ceva fierbinte. Am luat vin fiert și ceai și ne-am bucurat de atmosfera boutique-medievală a încăperii. Am remarcat că au și ofertă de mic dejun și chiar de ceva gustări și salate. Am revenit în ultima seară, de data asta ne-am cocoțat la etajul cofetăriei, unde am fost singuri, așa că am putut poza în voie. Din vasta ofertă am ales doar o porție de tort kranz (22 lei), pe care am împărțit-o. Am făcut bine că am luat doar o porție, a fost imensă! Cât despre gust... Gustul copilăriei! Mi-a plăcut foarte mult. La plecare am mai luat niște fursecuri la pachet, pentru a doua zi, pe drum. Și ceva plăcinte sărate, cu brânză și cu ciuperci. Care n-au mai apucat să vadă drumul, căci le-am „ciugulit” încetul cu încetul în seara aia și a doua zi dimineață, până le-am finalizat. Asta vorbește despre cât de bune erau. În concluzie... aveți de unde alege dacă vă lovește foamea când vă nimeriți prin Sighișoara. Pe primul loc l-aș pune pe Altepost, pe urmă vin celelalte, la egalitate.

În reviewul anterior vezi impresii , vă spuneam că scopul micro-sejurului la House Venesis a fost vizitarea temeinică a cetății Sighișoara. Lucru pe care l-am și făcut în două dimineți, nemairămânându-mi decât foarte puțin timp la dispoziție pentru Orașul de Jos. Puține locuri din România se pot lăuda cu o istorie atât de îndelungată și totodată atât de bine conservată ca cea a Sighișoarei. „Perla Transilvaniei” , considerată una dintre cele mai mari cetăți medievale din Europa și singura locuită neîntrerupt și în totalitate din sud-estul continentului, a meritat din plin includerea în 1999 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Din start trebuie să remarc cu câtă grijă au fost renovate casele, turnurile și zidurile de apărare pentru a păstra ambianța medievală și farmecul unei așezări care îmbie vizitatorul nu doar la lecturarea unei documentații substanțiale, inclusiv de pe panourile explicative postate în fața obiectivelor turistice, dar și la momente de visare cu ochii deschiși la vremuri vechi, la cavaleri în armuri strălucitoare și domnițe frumoase, la piețe gemând de mărfuri și la meseriașii care tăiau materiale și croiau veșminte, ori măcelăreau cărnuri🍖, făceau calapoade și croiau ghete bărbătești și pantofi gingași de damă👠, împleteau frânghii și alte câte și mai câte. Orice plimbare (obligatoriu în încălțări comode antiderapante) pe străduțele pavate cu piatră cam colțuroasă pentru tălpile finuțe, de-a lungul zidurilor medievale, prin labirintul de alei mărginite de clădiri cochete cu mușcate la ferestre, orice popas în scuaruri, cu ochii ațintiți în sus spre turnurile mai mult sau mai puțin impozante, e o minunată întoarcere în trecut, o bucurie pentru suflet. Iar pentru mine a fost o revelație! Da, iată că și în România mea, despre care am și eu - recunosc - obiceiul de a cârcoti, se poate face totul ca la carte. Și aici poți reînvia tradiții, poți restaura monumente valoroase și poți introduce inovațiile tehnologice venind în sprijinul turiștilor. Numai să vrei! 🥰 Și drept dovadă, vă invit să accesați 360.schubert-franzke.com/sighi/360 pentru un excelent tur virtual panoramic al cetății Sighișoara. Nu-i de mirare așadar că Orașul de Sus e luat cu asalt anual de sute de mii de români și străini și că infrastructura turistică s-a dezvoltat atât de tare: multe din cele 164 de case de locuit cu o vechime de peste 300 de ani, declarate monumente istorice, au fost transformate în hoteluri și pensiuni cu restaurante la parter și terase foarte căutate vara, străduțele sunt împânzite de mici magazine cu suvenire, există un trenuleț de agrement care face legătura între Piața Cetății și Orașul de Jos și sunt organizate tururi pietonale ghidate. Ca să nu mai vorbesc (ba nu, o voi face, dar mai spre finalul reviewului) despre celebrul de acum Festival Medieval. Dar să revin la istoria locurilor. O poveste veche de vreo 750, dacă nu peste 800 de ani Voi trece peste perioada antică - locuirea zonei încă din Epoca Bronzului, excavațiile care au scos la lumină vestigii ale unor așezări și castre din timpul ocupației romane -, pentru a sări direct la secolul al XII-lea, când regele Géza II Árpád al Ungariei (1130-1162) a adus în Transilvania din Flandra, Mosela și Saxonia coloniști germani (sași) pentru apărarea coroanei, oferindu-le „pământ crăiesc” și privilegii. Ei sunt cei care au întemeiat cele mai mari orașe medievale din Transilvania și Ungaria. Prima atestare documentară a Sighișoarei, sub numele de Castrum Sex, datează din 1280, iar următoarea din 1298, într-un act emis de Papa Bonifaciu VIII care permitea călugărilor dominicani construirea unei mănăstiri în Schespurch. Totuși, unii cronicari au fixat începuturile locuirii cetății la anul 1191, argumentând că ridicarea unei mănăstiri de căte un ordin religios după marea invazie tătară din 1241-1242 nu ar fi fost autorizată într-o zonă nepopulată și lipsită de apărare. Oricare ar fi adevărul, cert este că săpăturile arheologice au evidențiat existența în partea cea mai înaltă a Dealului Cetății a unei împrejmuiri din pământ și lemn, înlocuită în a doua jumătate a secolului al XIII-lea cu o incintă din piatră. În veacul următor, cetatea a evoluat rapid, devenind centru de scaun în 1337 iar 30 de ani mai târziu a căpătat rang de oraș cu numele Civitas de Segusvar. Majoritatea localnicilor activau ca meșteșugari în cadrul unor bresle, menționate documentar pentru întâia oară în 1376. Se crede că între secolele XVI-XVII în oraș erau prezente cel puțin 15 astfel de asociații profesionale, care au îndeplinit nu doar un important rol economic, ci au construit și sistemul de fortificații. În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, breslele au început lucrările de extindere a fortificațiilor pe toate terasele Dealului Cetății cu ziduri construite din piatră și metereze lungi și înguste. Dacă în secolele XIV-XV zidurile aveau înălțimi de 3-4 m și creneluri prin care se putea trage cu arcul și arbaleta, în veacul al XVI-lea acestea au fost înălțate cu alți 2 m și prevăzute cu deschizături pentru folosirea armelor de foc, iar după 1630 s-a ajuns ca ele să măsoare 8-10 m. Fiecare breaslă mai importantă și-a asumat sarcina ridicării unei anumite porțiuni din zid și a unui turn de apărare. În total s-au construit 930 m de ziduri, 5 bastioane și 14 turnuri, impresionante exemple de arhitectură militară medievală, din care s-au păstrat 9. Cele mai vechi (secolul al XIV-lea) sunt cele cu rol de poartă de acces în cetate: Turnul cu ceas (singurul neapărat de bresle), Turnul Croitorilor și Turnul Cositorarilor. Aceste date pot fi ușor de uitat și cifrele probabil că nu spun mare lucru multora, dar ele nu sunt doar niște „vechituri” de aruncat la coș ori vârâte într-un sertar al memoriei pentru a nu mai fi scoase de acolo niciodată, ci realități vii și palpabile, și tocmai în asta constă vraja care învăluie cetatea, în faptul că zidurile, turnurile, casele, pietrele de pavaj sunt acolo de sute de ani și arătă și acum superb. Să ne continuăm, prin urmare, periplul prin istoria orașului, rămânând recunoscători celor care au reușit, cu multe eforturi, să îi mențină aproape intactă fermecătoarea ambianță medievală. E cazul să amintesc aici că epoca de glorie a Sighișoarei a fost între secolele XV-XVII, când a devenit un important centru artistic și cultural, cu pictori, sculptori, cronicari și oameni de știință veniți din toate colțurile Regatului Ungar și ale Sfântului Imperiului Roman. Fiind al doilea burg ca importanță din Transilvania, după Sibiu, a jucat și un rol politic de seamă, în special în relațiile cu Țara Românească. Vlad Dracul, încoronat domn al Țării Românești la Nürnberg de către împăratul Sigismund de Luxemburg și investit cavaler al Ordinului Dragonului, a locuit în casa care îi poartă azi numele între 1431-1435 iar fiul său, Vlad Țepeș, este posibil să se fi născut aici. Moneda lui Vlad Dracul - ducatul nou de argint - a fost bătută într-un atelier din oraș și un document din timpul șederii sale în cetate menționează pentru întâia oară denumirea românească a localității: Săghișoara. Ulterior, orașul avea să se confrunte cu toate marile nenorociri care au lovit Europa în vremurile tulburi ale secolelor XVIII-XX: războaie, revoluții, dar și calamități naturale sau incendii, nefiind însă abandonat niciodată. Pe Valea Târnavei Mari, Dealul Cetății, plin de verdeață și înconjurat de alte coline mai înalte, răsună și acum de pașii localnicilor și vizitatorilor, și panoramele ce se deschid spre Orașul de Jos continuă să-i farmece pe toți depotrivă. De astfel de priveliști încântătoare m-am bucurat și eu urcând (gâfâind) strada Zidul Cetății dinspre strada Anton Pann din apropierea pensiunii, pentru a pătrunde în orașul medieval printr-una din vechile sale porți. Am început, așa cum vă spuneam, intrând prin Turnul Croitorilor , o construcție masivă și simplă, datată secolul al XVI-lea. A adăpostit pulberăria, dar după incendiul din 1676, când a explodat, a fost refăcut. Aceasta este singura cale de acces a mașinilor în cetate, fiind formată din doua bolte care conțineau în urmă cu secole porți metalice ridicate cu ajutorul scripeților. În stânga și în dreapta se răsfiră alei înguste, cu canale de scurgere puțin adânci pe mijloc, încadrate de case din piatră cu un etaj sau doar cu un nivel. Sunt zugrăvite în culori vesele, care variază de la portocaliu la verde și albastru, și multe au uși și obloane grele din lemn. Prin două arcade se pătrunde în Piața Cetății , inima burgului medieval, centrul comercial de atunci și de acum, locul unde breslele fruntașe aveau autorizația de a-și expune mărfurile, dar și cel unde se desfășurau execuțiile publice și care adăpostea stâlpul infamiei. Scuarul este înconjurat de clădiri renascentiste minunat restaurate, construite la finele secolului al XVI-lea și în veacul următor de vechi familii nobiliare. Printre acestea remarc Casa cu cerb în care a locuit Johannes Kelb, primul transilvănean despre care se știe că a plecat spre Lumea Nouă în 1694, și Casa venețiană a unui primar al cetății, Stephanus Mann. Datează din secolul al XVI-lea și este numită așa din cauza ușilor ogivale și a ferestrelor duble în arc trilobal. Azi găzduiește Forumul Democratic German. Piața Cetății a devenit principalul loc de întâlnire a sighișorenilor, de organizare a unor evenimente culturale sau politice, dar și popas pentru vizitatorii înfometați și însetați, ca și pentru amatorii de suvenire. La parterele caselor se înșiră restaurante, cafenele, baruri, gelaterii și magazine cu obiecte tocmai bune de dus acasă drept amintire că AiFostAcolo, în timp ce la etaj/e au fost amenajate hoteluri și pensiuni. Înaintăm puțin spre Turnul cu ceas și dăm de Casa Vlad Dracul , „cuibul de pândă” unde prințul valah, fiul lui Mircea cel Bătrân, a așteptat momentul prielnic pentru a-și revendica tronul Țării Românești. Este considerată printre cele mai vechi, dacă nu cea mai veche construcție civilă din piatră din cetatea medievală. Montat sus la intrare este blazonul Ordinului Dragonilor. Înăuntru un restaurant își întâmpină clienții iar la parter se mai află un magazin de suvenire în care am intrat pentru a achiziționa câteva flecuștețe. Am amânat un pic întâlnirea cu cel mai celebru turn al orașului cotind la stânga spre impozantul edificiu al Bisericii fostei mănăstiri dominicane (taxă de vizitare 10 lei), cea despre care vă spuneam că a fost ridicată la finele veacului al XIIII-lea, fiind atestată documentar din 1298 și refăcută între 1495-1515 și în 1677. Stilul gotic târziu, preponderent, se reflectă în exterior prin portalul împodobit cu sculpturi de figuri umane și simboluri religioase iar în interior prin sobrietatea arcadelor și prin vitraliile viu colorate. Decorațiunile relevă însă și influențe renascentiste și baroce, ca de pildă la tocul de ușă din piatră din peretele de nord, datat 1570, sau la altarul și orga bisericii, realizate de doi meșteri breslași călători la finele secolului al XVII-lea. Dacă adaug și cele 35 de covoare orientale cu care nobilimea și conducătorii breslelor au înzestrat sfântul locaș, avem imaginea unui adevărat tezaur artistic eterogen. Astăzi clădirea este sediul parohiei luterane. Pe o latură a bisericii se întinde un scuar acoperit cu iarbă și ronduri de flori. Este Piața Muzeului , în spatele căreia se ridică Primăria , o clădire frumoasă și impunătoare construită între 1887-1888. Am ignorat bustul lui Vlad Țepeș, deloc reușit, în opinia mea, pentru a mă delecta cu ampla panoramă a Orașului de Jos, cu Târnava Mare în fundal, văzută de la înălțimea zidului pieței, după care am trecut pe lângă Turnul Fierarilor , relativ modest ca dimensiuni, ridicat în 1631 pe temeliile vechiului turn al bărbierilor, și mai apoi către celebrul Turn cu ceas . L-am fotografiat din față, de la mare distanță și din apropiere, din spate, din lateral, dând zoom cu încântare acoperișului baroc cu țigle colorate realizat în 1677 de trei meșteri străini, despre care primarul Sighișoarei a anunțat recent că va fi refăcut după ce, în urma lucrărilor de consolidare, s-au constatat grave deteriorări. Simbol al cetății medievale și principalul său obiectiv turistic, turnul cu înălțimea de 64 m are la al patrulea nivel un orologiu datat 1648, prevăzut cu figuri mecanice reprezentând zeii romani pentru fiecare zi a săptămânii, iar deasupra bilei aurite există un cocoş cu rol de giruetă, care îşi mişcă cu exactitate poziţia în funcţie de vreme: atunci când este îndreptat spre Oraşul de Jos, vremea va fi bună, iar când se întoarce spre cetate, va ploua. Vechile mecanisme ale ceasului au fost înlocuite în 1806 cu unele elvețiene. Turnul cu ceas a fost construit în secolul al XIV-lea ca poartă principală de intrare în oraș, cu rol defensiv, și arhitectura sa reflectă tranziția de la gotic către alte stiluri arhitectonice, cu elemente ornamentale inspirate de catedrala pragheză a Sfântului Vitus, adăugate în perioada barocă. Nu a fost ridicat de nicio breaslă, ci aparținea întregii comunități, și a găzduit până în 1556 consiliul local. A fost reparat în 1678,1788, iar ultima dată în 1894, și în prezent găzduiește Muzeul de Istorie al Sighișoarei. Prin Culoarul Bătrânelor Doamne , un spațiu de cca. 50 m lungime folosit azi deseori drept galerie de artă, în fapt un trotuar acoperit amenajat în 1844, s-a facilitat accesul din Orașul de Jos spre cetate în mod special în beneficiul persoanelor vârstnice (de unde numele - sau cel puțin așa bănuiesc). L-am parcurs pentru a putea admira de pe terasa din capătul său panorama minunată a Sighișoarei. De aici am luat-o ușurel la pas. Am trecut pe lângă Turnul Tăbăcarilor , considerat drept unul dintre cele mai vechi din cetate din cauza dimensiunilor reduse. Se crede că a fost folosit mai mult pentru apărarea curţii interioare a Turnului cu ceas. Am înaintat apoi spre Turnul Cositorarilor , excelent poziționat din punct de vedere defensiv și având 25 m înălțime. Alături de Galeria Pușcașilor/bastionul de artilerie, cred că se poate observa cel mai bine urcând din Orașul de Jos, căci venind dinspre cetate, în curtea care îl împrejmuiește nu am putut pătrunde, fiind proprietatea Parohiei Evanghelice. Când m-am întors, am făcut însă un popas de hidratare la Casa Cositorarului, o încântătoare oază, cu decorațiuni exterioare tare simpatice și o terasă umbroasă și surprinzător de liniștită, deși situată foarte aproape de mult prea aglomerata zonă a Turnului cu ceas. Întremată după o cafea, un suc și o felie de tort mult prea mare, m-am avântat pe cele 175 de trepte din lemn ale Scării Acoperite (sau Scoala Școlarilor), cu scopul de a urca până la cel mai înalt punct din Dealul Cetății. La data construirii sale, în 1642, scara avea 300 de trepte, însă după modificările făcute în 1849, numărul a fost redus. Acoperișul din lemn, o idee ingenioasă și salutară, a fost gândit pentru a-i proteja de intemperii pe școlarii care urcau - în pas mult mai vioi decât mine, sunt sigură😉 - spre Școala din Deal (azi Liceul Teoretic Josef Haltrich), una dintre cele mai vechi și importante instituții de învățământ din Transilvania. A fost prima școală din oraș, inaugurată în 1522, dar clădirea - monument istoric - a suferit multe stricăciuni de-a lungul vremii. Se pot vedea ambele construcții care o compun: prima (Schola Seminarium Reipublicae) a fost terminată în anul 1619, clădirea principala fiind ridicată în 1793 și supraînălțată în 1901. După cele 175 de trepte, parcurse cu multe opriri pe paliere🤣, nu am scăpat de urcat; de data aceasta pe o cărare pietruită cam abruptă pentru gusturile și puterile mele, care m-a dus însă drept către Biserica din Deal (taxă de vizitare 10 lei), vizibilă de altfel din foarte multe punct din interiorul cetății, dar și din Orașul de Jos. Este unul dintre cele mai valoroase monumente arhitectonice ale cetăţii și totodată unul dintre edificiile reprezentative ale stilului gotic din ţara noastră și a treia ca mărime din Transilvania. Actuala biserică a fost ridicată pe locul unei cetăţui existente anterior anului 1200. Se crede că înaintea venirii sașilor, în această zonă, cea mai înaltă din oraș, a existat o fortificație, probabil actualul turn al clopotniței. Construcţia acestei biserici, cu hramul Sf. Nicolae, a început în anul 1345, conform unui document din vremea regelui Ludovic I, şi a continuat cu intermitenţe până în 1525. Din clădirea original nu s-au păstrat decât corul împodobit cu statui și portalul sudic, dăltuit de un meșter adus din Košice. Construcția este pe cât de impunătoare, pe atât de frumoasă, elementele gotice fiind evidente atât în arcadele înalte, cât și în altar, tabernaclu și fresce. Ridicată inițial pentru comunitatea catolică, după trecerea la luteranism în 1544 frescele au fost acoperite, fiind restaurate în 1934 și 1992-2003. Astfel vizitatorii pot admira scene pictate în această tehnică precum Judecata de Apoi ori Închinarea Magilor, alături de statui de sfinți, pietre funerare, polipticuri. Biserica din Deal a jucat un rol politic de seamă, fiind locul unde Gheorghe Rákóczi I a fost uns principe al Transilvaniei și rege al Ungariei în 1631. Datorită proximității cu Școala din Deal, a îndeplinit și un rol educativ important. Foarte frumoasă această biserică. Impresie întărită de priveliștile ce se deschid de pe culmea dealului. În lateral e Cimitirul evanghelic din deal și imediat în spatele locașului religios se zărește Turnul Frânghierilor , singurul locuit din cele 9 păstrate, fiind transformat în casă pentru paznicul bisericii cimitirului. A fost ridicat probabil în secolul al XIII și la subsolul său s-au găsit urmele unor creneluri astupate, dovadă că a fost înălțat peste zidul străvechii cetăţui. La mică distanță unul de celălalt și legate între ele prin poarta Törle, sunt alte două turnuri. Primul este Turnul Măcelarilor , din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, de formă octogonală, parte a sistemului de fortificații ale orașului. De inspirație renascentistă ca arhitectură, de pe zidurile sale se obținea o perspectivă de tragere amplă. Al doilea este Turnul Cojocarilor , pătrățos și mai modest ca dimensiuni, datat secolul al XV-lea. Le-am observat pe amândouă coborând pe strada Scării. De-a lungul său se pot vedea porțiuni mari din vechile ziduri medievale, dincolo de care, la poalele dealului, se întinde panoramic Orașul de Jos. De cealaltă parte a străduței pietruite se înșiră case ascunse ochiului curios de grădini 🏡 pline de verdeață și ghivece cu flori, printre care se strecoară și pitici de diferite forme și mărimi... Revenită în Piața Cetății și stând să număr, mi-am dat seama că nu ieșeam la socoteală. Nu văzusem decât 8 turnuri, din cele 9. 😞 O greșeală ce se cerea remediată de urgență! M-am zgâit pe Google Maps de mi-au ieșit ochii din cap🧐 până ce am descoperit turnul lipsă. Din fericire, mă aflam la o aruncătură de băț de el. M-am îndreptat într-acolo pe strada Bastionului și m-am oprit pentru câteva clipe pentru a admira Biserica Romano-Catolică Sfântul Iosif , construită în 1894 după demolarea Mănăstirii Maicilor Franciscane. Era închisă la acea oră, așa că m-am mulțumit să arunc o privire în interior printre gratii. Și am pornit imediat spre Turnul Cizmarilor , singurul rămas nevizionat. Am citit despre el că a fost menționat documentar în 1521, fiind o construcție barocă refăcută în 1650, pentru a fi modificată la forma actuală în 1681. Gata! Bifasem toate turnurile, vizitasem două biserici frumoase și interesante, mă rătăcisem pe alei pietruite, urcasem 175 de trepte. Misiune îndeplinită❗❗❗ După două dimineți de hălăduială prin cetate, în Orașul de Jos nereușind decât o plimbare scurtă primprejurul pensiunii printre picăturile de ploaie în seara sosirii, mai aveam un singur dor: să asist măcar la deschiderea acelui eveniment pe care l-am menționat în trecere la începutul acestui review lung cât o zi de post. 🙁 Festivalul Sighișoara medievală A devenit o tradiție ca Sighișoara să găzduiască în ultimul weekend din iulie un festival medieval, cel mai vechi organizat în România. Cea de-a 29-a ediție s-a desfășurat între 26-28 iulie 2024 în Piața Cetății și pe străzile din împrejurimi. Pe data de 27 urma să părăsim orașul pentru a ne întoarce la București, așa că nu am apucat să văd decât cele petrecute în ziua de 26. Pregătirile au început de dimineață, când cetatea a căpătat un aer sărbătoresc, împodobită fiind cu stegulețe, și pe strada Școlii și-au făcut apariția o mulțime de tarabe pline cu magneți, ii, brâuri, șiraguri de mărgele, obiecte sculptate în lemn și din ceramică pictată, icoane, fețe de masă brodate, jucării fel și fel etc. etc. În Piața Muzeului, câteva domnișoare și doamne care urmau să participe la paradă, își probau costumele. Seara am revenit de una singură, neînsoțită de prietena Adina și de soțul ei, pentru a vedea parada. Știam că alaiul urma să sosească urcând dinspre Orașul de Jos pe la Piața Hermann Oberth și am încercat să găsesc un loc de vizionare pe terasele din spatele Turnului cu ceas. Ghinion! 😞 Mulți alții avuseseră aceeași idee, așa că nu mi-a rămas decât să ascult bătăile de tobe care anunțau apropierea participanților. Mi-am căutat apoi un loc strategic 👀 în fața Turnului cu ceas. Și aici se strânsesese deja o mulțime impresionantă de curioși, însă am reușit să filmez trecerea alaiului. Care - recunosc - m-a cam dezamăgit: doar doi cavaleri călare, urmați de un număr restrâns, după părerea mea, de tineri și tinere în straie medievale. M-am amuzat totuși văzând că unele doamne își aduseseră bebelușii👶 în scutece, dar cu fundulețele înfășurate în pamperși... Foarte greu am izbutit să fac și câteva poze peste capetele turiștilor, dar culmea a fost atinsă atunci când, urmând alaiul, am pătruns în Piața Cetății, unde se amenajase scena. Era o înghesuială de nedescris, nu vedeam nimic din cauza bărbaților proptiți în fața mea iar sonorizarea era cam deficitară. Am stat totuși să ascult trupa de muzică medievală Peregrinii, care nu m-a încântat deloc, după care mi-am făcut loc cu coatele ca să ies din atmosfera înăbușitoare. Aveam să văd la televizor în serile următoare ce fel de evenimente fuseseră organizate cu ocazia festivalului: piese (mistere medievale în mai multe acte), spectacole de muzică și dans, reconstituiri de scene de luptă, jonglerii, ateliere de artă pentru adulți și copii etc. Mi-a părut rău că nu am putut asista la ele, dar așa făcusem programul. Am rămas totuși cu amintirea unor imagini plăcute cu tineri în haine de epocă defilând prin fața spectatorilor entuziasmați, dar mai ales cu bucuria de a constata că Sighișoara știe cum să-și valorifice atuurile și să facă din Cetatea Medievală un punct de atracție turistică din ce în ce mai vizitat. Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

În cele două zile pline petrecute la Sighișoara, am luat tot atâtea prânzuri „în oraș” . Unde? Evident că în buricul târgului, pentru a gusta nu doar din preparatele locale, ci și din ambianța medievală a cetății. Pentru a-mi satisface unicul și neascunsul viciu al fumatului🚬, am căutat terase și s-a nimerit, fără să ne propunem neapărat, să dăm de localuri ale unor hoteluri-pensiuni cu oarece ștaif, amenajate în clădiri declarate monumente istorice. Casa Wagner a fost prima alegere, asta pentru că ne-a ieșit, pur și simplu, în cale exact atunci când, după prima plimbare lungă prin Orașul de Sus, foamea începuse să ne dea târcoale. Este situată în Piața Cetății la numărul 7, la doar 2 minute de mers pe jos de Turnul cu ceas, și pentru rezervări la hotel sau restaurant puteți accesa site-ul sighisoara.casa-wagner.com sau solicita detalii pe mail office@casa-wagner.com. Are și cont pe Facebook: pe FB . Hotelul, clasificat la trei stele și având un scor bun, de 8,7 pe booking din aproape 3.000 de evaluări, are 32 de spații de cazare cu mobilier săsesc vechi de peste un secol dar dispunând de toate facilitățile moderne. În afara restaurantului, nu foarte apreciat din câte am văzut pe Tripadvisor (doar nota 3 și poziția 34 din 45 de localuri recenzate), există și o cramă cu o capacitate de 80 de locuri. Am fost nevoită să intru la un moment dat în restaurant și, deși nu am făcut poze fiindcă mi-am uitat telefonul la masă, îmi amintesc că e un spațiu cavernos, cu ziduri din cărămidă și tavan boltit, și parcă un pic cam prea sobru ca decor. Eu și prietena Adina ne-am așezat pe câte un scaun din lemn fără perne (cam incomod, ce-i drept), la una din mesele, tot din lemn, de pe terasă, la umbra unui copac bătrân împrejmuit cu un gărduleț - cum altfel? 😁 - din lemn, și am purces să studiem meniurile, aduse rapid de un chelner tânăr. Mi-a plăcut prezentarea elegantă: o broșură legată cu spiră, tipărită pe carton gros de calitate, cu poze și explicații în română și engleză, inclusiv cu specificarea gramajelor și a alergenilor conținuți în fiecare produs. Oferta este destul de restrânsă, dar suficient de diversificată pentru a satisface multe gusturi. Salatele, pastele și aperitivele sunt bine reprezentate, apar și câteva tipuri de supe/ciorbe, iar la felul principal sunt menționate sărmăluțe, gulaș, mititei, ceafă de porc, preparate din carne de pui și platouri pentru mai multe persoane. Plus păstrăv și somon. Deserturile - două variante de prăjituri caramelizate, mousse, înghețată și nelipsiții papanași - mi-au făcut cu ochiul, dar după cele două beri Heineken de 330 ml n-a mai încăput decât un frappé. Am remarcat însă că mulți clienți se opriseră la terasă doar pentru ceva dulce, o bere sau o băutură răcoritoare, capitole la care, fără a excela, Wagner oferă totuși sortimentele de bază de cafea, soft drinks, cocktailuri, vinuri și bere. Și eu și prietena mea am comandat crispy strips de pui cu cartofi și sos tartar cu salată de varză. Cărnița ne-a fost servită pe un fund de lemn acoperit de un ziar „de epocă” , cartofii revărsându-se dintr-un coșuleț, sosul excelent și salata stând alături cumințele, fiecare într-un mic castron. Mâncarea a fost gustoasă și sățioasă, puiul era bine rumenit, la fel și cartofii, iar salata a fost OK după ce i-am adăugat oțet și sare. Cât despre frappé, cu înghețata și frișca turnate din belșug, nu pot spune decât că după efortul depus în plimbare pe o vreme foarte caldă, mi-a mers drept la inimă. 😋 La final nota, adusă cu întârziere de chelnerul ușor depășit de clientela numeroasă, a totalizat 110 lei/căciulă. Așa cum mă așteptasem având în vedere pretențiile „nobiliare” și poziționarea stabilimentului, prețurile la Casa Wagner nu sunt deloc mici. Ce interesați le pot consulta în pozele atașate la review. Casa Kühn a fost o alegere făcută... din greșeală, După ce, cu o seară înainte, comandasem la pensiunea Venesis, unde eram cazați, cina de la restaurantul San Gennaro, am zărit întâmplător pe calcanul unei clădiri denumirea acestuia, cu specificația că era vorba de o terasă. Îmi plăcuse șnițelul de pui de la San Gennaro, prin urmare acolo-i de mine, mi-am zis ca o fumătoare înrăită ce sunt. Așa că i-am târât - vorba vine! 🤪- pe Adina și soțul ei după mine la intersecția dintre străzile Tâmplarilor și Zidul Cetății, acolo unde zărisem reclama. Și am descoperit cu uimire că era de fapt intrarea din spate a unui restaurant pe lângă care trecusem de mai multe ori, nu de alta, dar se află tot în Piața Cetății, la numărul 3. (Întrebând, aveam să aflăm că San Gennaro se mutase în Orașul de Jos, dar reclama rămăsese vopsită pe zid). La fel ca Wagner, Casa Kühn este un hotel (cu doar 4 spații de cazare, din câte am citit), dar de patru stele și cu o notă mai bună - 9,6 pe booking -, în timp ce restaurantul are un scor de 4 din aproape 40 de evaluări pe Tripadvisor, ocupând poziția 20 din 45 de localuri recenzate. Poate n-am căutat eu bine, dar - surprinzător - nu am găsit că ar avea site propriu, doar cont pe Facebook pe FB , adresa de mail fiind casakuhnsighisoara@gmail.com. Fiind excelent poziționată, cu vedere spre întreaga piață centrală din cetate, terasa principală, cu mese cam înghesuite, după părerea mea, era mereu arhiplină la prânz, și așa era și în ziua și la ora popasului nostru, așa că ne-am felicitat călduros pentru dibuirea intrării din spate a localului. Nu aveam vedere spre piață, ci spre clădirea situată de cealaltă parte a aleii înguste, în schimb eram numai noi, așa că n-a fost nevoie să coborâm glasul pentru a nu fi spionați când puneam țara la cale... 😜 Am trecut prin porțile grele (nu are rost să specific din ce material erau făcute😬), am urcat câteva trepte (nici pe departe 175!), am dat de un prim palier pe care tronau două butoaie cu vin de Purcari, sau cel puțin așa stătea scris pe ele, ne-am cățărat pe ultimele trepte și am ajuns la micuța terasă pe care nu se aflau decât două mese cu scaune absolut identice cu cele de la Casa Wagner. Atâta doar că aici nu existau fețe de masă. Prea rustic! Prea ca la țară! 🤣 În fine, trecând peste acest inconvenient, am fost preluați după o scurtă așteptare de o tânără fășneață foc, care s-a înființat mintenaș cu meniurile. Foarte diferite acestea de cele de la Wagner. Și foarte simpatice. 😄 Erau în fapt 4 pagini tipărite la negru pe format de ziar în care se combinau informații și reclame cu aer vintage cu lista de bucate a restaurantului, în română și engleză. De pildă, reclama la „Ultima perfecțiune: gramofonul Gramola - Marca Inger fără pavilion, reprezentant general pentru România dl Jean Feder, furnizor al Curții Regale” stătea alături pe aceeași pagină cu „Pepsi Cola avânt și energie” dar și cu meniul de băuturi al localului și un extras din prevederile OUG 28/1996 privind obligațiile operatorilor economici de a utiliza case de marcat electronice fiscale. Da, foarte drăguță ideea, am apreciat-o. Cât așteptai să-ți vină comanda, puteai lectura ziarul și timpul trecea mai ușor... Casa Kühn se autointitulează „restaurant cu prințipuri” care oferă un „mare asortiment de specialități și vinuri cu ștaif” . Hai să verificăm. Deci ce avem noi aici? Salate aperitiv, paste, papricaș, gulaș, șnițel, burgeri, coaste, ceafă și colan de porc, iar la desert papanași, înghețată și ștrudel. Ca lichide, sucuri, cocktailuri, vinuri, bere, deci gama obișnuită. Suficient, aș zice! Gramajul mâncărurilor e specificat, dar nu și alergenii, doar numărul lor, sau poate grupele din care fac parte... Nu știu, nu mă pricep. 🤔 Mă rog... Hai să comandăm. După cărnurile din ziua precedentă, m-am limitat la paste, mai precis tagliatelle cu pui și ciuperci, însoțite de o limonadă cu mentă. După care am constatat că rămăsese loc și pentru o porție de papanași (2 bucăți), pe care am împărțit-o cu Adina. Și la final am plusat cu un espresso. Din câte îmi amintesc, Adina a comandat șnițel cu cartofi prăjiți și o salată iar soțul ei gulaș. Cât timp se pregătea mâncarea, am vizitat interiorul, și de data asta am luat telefonul pentru poze. Și bine am făcut, pentru că designul mi-a plăcut mult. Sunt două saloane de dimensiuni destul de reduse, și în ambele pereții sunt din cărămidă. Salonul în care se intră de pe terasa „noastră” avea mese și scaune vopsite în crem și verde, o combinație coloristică reușită, în timp ce următorul salon fusese amenajat ca un soi de cafenea-bibliotecă, având fotolii și canapele, mese și rafturi doldora de cărți și animăluțe din pluș. O ambianță originală și relaxantă. Pastele au fost bune, limonada rece și papanașii umpluți cu afine aveau exact acel gust echilibrat între dulce și acrișor pe care îl ador. Adina și soțul ei s-au declarat și ei mulțumiți de felurile comandate. Partea mea din consumație a totalizat 94 de lei, un preț nici prea-prea, nici foarte-foarte, adică în ton cu pretențiile de restaurant dintr-o casă monument istoric aflată în centrul unei vechi cetăți medievale. Așa că am achitat cu voioșie suma tinerei amabile care ne servise și, sătui și mulțumiți, ne-am văzut de treabă... Cum care treabă? Somnul de după-amiază, desigur! 😴

Când am ajuns la Sighișoara trecuse de ora amiezei. În programul nostru turistic figura un tur pietonal în orașul vechi și timp liber, la dispoziția fiecăruia, pentru servit masa și pentru explorări individuale. Autocarul ne-a lăsat în marea parcare de vis-à-vis de Catedrala Ortodoxă "Sf. Treime" , de unde cei mai înfometați au pornit în căutare de mâncare, iar ceilalți - un grup mic - ne-am urmat ghidul într-o frumoasă plimbare prin cetate. Nu pășeam pentru prima oară pe străduțele încărcate de istorie ale orașului medieval. Cu toate acestea eram bucuroasă de companie și de cele câteva informații primite de la ghid. Cetatea ridicată de sași în anul 1191, aflată la înălțime pe malul Târnavei Mari, oferă privitorului o încântătoare panoramă a orașului modern, dar mai ales un bun prilej de întoarcere în timpul când cavalerii în armuri grele se întreceau în lupte, când vrăjitoarele erau judecate și condamnate, când cântările medievale se auzeau la tot pasul… În zilele noastre, Festivalul de Artă Medievală de la Sighișoara încearcă să reînvie și să perpetueze tradiția. În costume de epocă, artiștii amatori și profesioniști fac străduțele cetății neîncăpătoare pentru privitori. Tocmai se încheiase ediția din anul acesta. Nu știu dacă trebuie să regret că nu am văzut niciodată Sighișoara în sărbătoare, cu străduțele înțesate de turiști și localnici veniți pentru a admira desfășurarea manifestărilor și costumele medievale. Pentru atmosfera de epocă, reînviată an de an, cred că ar fi meritat, dar, cum sunt o persoană care nu agrează zgomotul și aglomerația prea mare, prefer o plimbare liniștită în decorul caselor străvechi și al turnurilor care fac unică această așezare. Am pătruns în piața centrală a cetății pe la Turnul cu Ceas , astăzi Muzeu de Istorie a orașului. Nu am mai vizitat muzeul. Îl vizitaserăm în anii anteriori. În schimb, pentru a nu știu câta oară, am admirat panorama Orașului de Jos, am fotografiat și ne-am plimbat pe străduțele mărginite de case vechi, pe lângă zidul cetății, până la Cimitirul Evanghelic cu morminte foarte vechi, cufundate în liniștea lor eternă, apoi am continuat până la Biserica din Deal și Scara Școlarilor. Pe această scară istorică, am coborât. Urmând conturul fortificațiilor pe o lungime de 930 metri, turnurile Sighișoarei ocupă un loc bine definit pe harta turistică a orașului. Vizitarea lor începe de la Turnul cu Ceas, cel mai impunător dintre toate, construit în sec. XIII-XIV ca principală cale de acces în cetate, dar și pentru a adăposti cele mai importante instituții publice ale vremii. Timp de secole, până la Reformă, turnul a fost primărie a orașului. La sfârșitul sec XVI - începutul sec. XVII turnul a fost înzestrat cu un ceas rudimentar pe care - în 1648 - meșterul Johann Kirchekel l-a transformat în unul cum altul n-a mai existat până atunci în Transilvania. Mecanismul acestuia era capabil să indice minutele, să bată sferturile de oră și să pună în mișcare câteva figurine cu semnificații aparte. Ceasul are două cadrane și 15 figurine. Pe partea dinspre cetate se poate vedea un toboșar și zeița Păcii, iar deasupra lor zeița Dreptății și cea a Justiției flancate de statuete reprezentând Ziua și Noaptea. Pe partea dinspre Orașul de Jos, ceasul înfățișează un toboșar și un călău (amintind de dreptul orașului de a aplica pedeapsa cu moartea), precum și cele șapte divinități care patronează zilele săptămânii: Soarele, Luna, Marte, Mercur, Jupiter, Venus și Saturn. În prezent, Turnul cu Ceas adăpostește Muzeul de Istorie a orașului. Cum spuneam, de astă dată nu am mai vizitat muzeul, dar cei care încă nu au fost acolo trebuie să știe că muzeul etalează importante colecții de arheologie, etnografie, farmacie, ceramică... Se pot admira vestigii dacice și romanice, obiecte folosite în practica medicală și de farmacie (tratate de medicină și truse de chirurgie din epoca medievală), piese de mobilier din lemn pictat, etc... Colecția de ceasuri și de pendule vechi de sute de ani este unul dintre punctele de mare interes din muzeu, atracția principală rămânând totuși mecanismul marelui ceas din turn. De la Turnul cu Ceas, urmând o pantă destul de accentuată, zidurile fortificației sunt marcate de turnuri purtând numele breslelor care le-au construit și le-au întreținut de-a lungul timpului. Situată între Brașov și Sibiu, cele două importante orașe germane din sudul Transilvaniei medievale, Sighișoara a fost mai puțin amenințată de invadatori, de aceea, abia în sec. XIV și-a construit zid de incintă întărit cu 14 turnuri de apărare. În prezent se mai păstrează doar 9 turnuri și 3 bastioane, cel mai reprezentativ, care a devenit simbol al orașului, fiind Turnul cu Ceas. În 1420-1430 zidul cetății avea 3-4 m înălțime și era prevăzut cu creneluri pentru arcuri și arbalete. La sfârșitul sec. XV și începutul sec. XVI zidul a fost înălțat la 5-6 m și s-au amenajat guri de tragere și un drum de strajă care înconjura întregul perimetru al cetății. Pentru întreținere și apărare, zidul de incintă, turnurile și bastioanele erau încredințate breslelor meșteșugărești. Spre deosebire de celelalte turnuri, ridicate și apărate de diferite bresle, Turnul cu Ceas aparținea întregii comunități, fiind sediul autorității publice. Continuând spre locul în care se aflau cândva Turnul Lăcătușilor și Turnul Dogarilor, zidul de incintă se întoarce spre Turnul Fierarilor situat în spatele Bisericii Mănăstirii - princiala biserică a sașilor din Sighișoara (menționată la1298 de papa Bonifaciu al VIII-lea, care a căpătat forma actuală în 1484-1515). Turnul Fierarilor a fost ridicat în 1631 pe temeliile vechiului Turn al Bărbierilor. Are bază dreptunghiulară este masiv și - văzut din interiorul cetății - pare relativ scund. Din afara cetății apare impunător deoarece are una dintre laturi la baza zidului de incintă. Pe lângă Primăria orașului a cărei clădire o admirăm și o fotografiem în special pentru străjerii în armură medievală aflați de o parte și de alta a intrării principale, urmăm zidul cetății care - trecând peste locul fostului Turn al Țesătorilor - se unește cu Turnul Cizmarilor . Mai scund decât celelalte turnuri, hexagonal, Turnul Cizmarilor are acoperișul prevăzut cu turnulețe de pază. Aflat la capătul de nord al zidului de incintă, Turnul Cizmarilor - menționat documentar în 1521 - a fost fortificat în 1603, distrus parțial trei ani mai târziu, reconstruit în 1650, ars în 1676 și reclădit în forma actuală în 1681. Turnul Cizmarilor a fost, poate, cel mai greu încercat dintre toate. Am urcat pe scara exterioară până la primul nivel al turnului de unde se poate surprinde în fotografie întreaga imagine a Bisericii Romano-Catolice "Sf. Iosif" construită în 1894, după demolarea Mănăstirii Maicilor Franciscane și a Turnului Lăcătușilor. Continuând pe lângă zidul cetății, pe strada îngustă, în pantă, care se numește chiar Strada Zidul Cetății, trecem pe lângă Turnul Croitorilor - dreptunghiular, construit în sec. XIV. Acesta este situat în partea opusă Turnului cu Ceas și străjuiește cea de a doua poartă de acces în cetate. Urmează Turnul Cojocarilor aflat la foarte mică distanță de Turnul Măcelarilor de care este legat prin Poarta Törle. Acest turn datează din sec. XV, este pătratic și modest ca dimensiuni și formă. Tot foarte aproape remarcăm Turnul Măcelarilor în formă de prismă hexagonală, cu una dintre laturi pe zidul cetății. A fost construit în a doua jumătate a sec. XV. În cel mai înalt punct al cetății se afla, până în 1863, Turnul Bijutierilor, pătratic. Turnul Frânghierilor este astăzi locuință pentru paznicul Cimitirului Evanghelic din Deal și al Capelei de acolo. Este singurul turn locuit din cele 9 păstrate până în zilele noastre. Întreaga viață a orașului medieval pulsa în jurul bisericii cetatii - Biserica din Deal - lângă care a funcționat și prima școală din Sighișoara (menționată documentar din anul 1522). O a doua școală a fost construită mai târziu pe dealul din vecinătate. Scara Școlarilor , scara acoperită, construită în 1642, una dintre cele mai originale construcții din Transilvania, înlesnea accesul atât la noua școală cât și la Biserica din Deal. Către această scară istorică ne-am îndreptat și noi pe drumul pietruit, în pantă, de lângă zidul cetății, urmând a face coborârea pe treptele ei, inițial 300 la număr, în prezent doar 175. Scara Școlarilor este o construcție cu acoperiș de șindrilă, cu pereți din lemn și fundație solidă, de piatră. Lângă Școala din Deal, Liceul Româno-German Joseph Haltrich , se află Biserica din Deal important monument al Cetății Sighișoara și una dintre cele mai reprezentative biserici gotice din Transilvania. Aceasta are sub actuala construcție o criptă datând din sec. XIII certificând faptul că acolo a fost o biserică și mai veche. Construită începând cu anul 1345, Biserica din Deal mai păstrează astăzi doar corul decorat cu statui, precum și portalul de sud lucrat de un meșter pietrar adus din Kosice. De astă dată nu am mai intrat în Biserica din Deal, dar cei care încă nu au fost acolo pot afla că decorarea pereților cu frescă a fost realizată de un pictor care a fost și primar al orașului. Cu ocazia unor reparații ulterioare, lucrarea sa a fost acoperită în mare parte, dar pe peretele de nord încă se mai poate vedea "Judecata de apoi". În urma renovărilor, au fost scoase la iveală și alte picturi reprezentând pe Arhanghelul Mihail și "Închinarea magilor". Altarul poliptic înfățișându-l pe Sf. Martin, este de asemenea foarte vechi și valoros. Din cele spuse de ghidă la vizita anterioară, am reținut că biserica a rămas în istorie ca fiind locul în care Gheorghe Rákóczi I a fost ales principe al Transilvaniei și rege al Ungariei în 1631, de asemenea pentru că este singura biserică evanghelică cu criptă veche din Transilvania. Tot cu acea ocazie, noi am coborât în criptă și am văzut de-a lungul pereților culoarului subteran mai multe nișe în care zac închise de sute de ani sicriele locuitorilor de vază ai cetății. Turnul Cositorarilor - alături de Turnul cu Ceas - domină partea de jos a orașului, având o bună poziție pentru apărare. În fața turnului se află cel mai bine păstrat dintre bastioane. A fost înălțat cu zid și prevăzut cu guri de tragere. Este solid și interesant prin variațiile de plan de la fiecare nivel. Baza dreptunghiulară se continuă pe înălțime cu o formă pentagonală, apoi cu o alta octogonală, încheind în cele din urmă cu acoperișul care este hexagonal. Turnul Tăbăcarilor este unul dintre cele mai vechi turnuri și este atât de modest încât nu pare a fi un turn de apărare. Este pătratic, are acoperișul într-o singură apă și avea drept scop apărarea curții interioare a Turnului cu Ceas. În afară de cele enumerate, în Cetatea Sighișoarei sunt multe construcții declarate monumente istorice de arhitectură, demne de a fi admirate, studiate și fotografiate. În Casa cu Cerb a locuit Johannes Kelb, primul transilvănean despre care se știe că a plecat spre Lumea Nouă, în 1694, acolo unde un râu din Pennsylvania îi poartă astăzi numele. După ce a fost primit în Ordinul Dragonului de împăratul Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, așteptând momentul prielnic pentru a urca pe tronul Țării Românești, între anii 1431-1436 prințul valah Vlad Dracul și-a stabilit "cuibul de pândă" la Sighișoara, oraș din care va emite monedă cu efigie proprie. În Casa Vlad Dracul (astăzi restaurant) se va naște în 1431 fiul său, Vlad Țepeș Drăculea, model al domnitorului justițiar în istoria noastră, dar și al vampirului nemuritor, veșnic însetat de sânge, atât de îndrăgit de lumea SF. Casa Venețiană , datând din sec. XVII, casa în care a locuit Stephanus Mann, primarul orașului în acele vremuri, se distinge prin ancadramentele de piatră ale ferestrelor care imită goticul venețian. Casa Teutsch , o altă casă monument istoric, este un edificiu datând tot din sec. XVII, care a supraviețuit incendiului din 1676. Casa poarta numele unui membru important al societații sighișorene, Georg Daniel Teutsch, episcop evanghelic sas din Transilvania. Casa Rosenthal , având pe fronton un blazon reprezentând o mână cu trei trandafiri și deviza "per spinas ad rosas" - prin spini la trandafiri - construită în sec. XVII de Johann Schuller von Rosenthal - controversatul primar al cetatii, are o poveste a ei. Johann Schuller von Rosenthal, ultimul aventurier al orașului, a fost un personaj inteligent, curajos, care și-a cumpărat titlul nobiliar și a ajuns primar al orașului. Se spune că umbla într-o trăsură aurită, că a bătut monedă falsă, a delapidat impozitele orașului, și-a adus o sclavă din Istanbul și era interesat de frumoasele fiice și soții ale patricienilor. Toate aceste abuzuri i-au adus condamnarea la moarte prin decapitare. Să nu uitam a menționa Piața Centrală - spațiul comercial a orașului în Evul Mediu, locul în care se organizau târgurile săptămânale, dar și locul în care se judecau toate pricinile. Tot acolo exista "măgarul de lemn" pe care erau siliți să încalece - cu greutăți atârnate de picioare - cei care înșelau. Despre Sighișoara ar mai fi multe de spus - legende, adevăruri, istorii mai vechi sau mai noi... De reținut este că Cetatea Sighișoara este inclusă din anul 1999 pe Lista patrimoniului cultural mondial UNESCO și că centrul istoric vechi al orașului păstrat aproape neschimbat până astăzi este locuit și în prezent. După ce am terminat turul pietonal, după ce s-a scurs și timpul liber, menit explorărilor individuale (timp în care eu am vizitat și magazinul de suveniruri din Turnul cu Ceas de unde am achiziționat o frumoasă broșură ilustrată) m-am îndreptat spre Piața Hermann Oberth unde am savurat o delicioasă înghețată, apoi spre Parcul Unirii aflat vis-à-vis de Casa de Cultură "Mihai Eminescu" și de Biblioteca Municipală "Zaharia Boiu" pentru reîntregirea grupului și deplasarea la autocarul care ne aștepta în parcare.

Cu ocazia excursiei făcute în județul Harghita în drumul spre casă mi-am zis să fac neapărat o vizită cu plimbare între zidurile cetății Sighișoara. Cetatea Sighișoara o dragoste veche din punct de vedere turistic m-a cucerit încă în anii 90 și de atunci mă tot întorc la ea. Ultima vizită a avut loc în 2013 după vizita din 2011,2010,2005 și așa mai departe. Nu mă satur de această urbe medievală iar pozele iasă întotdeauna bine. După o zi plină am reușit să rup încă trei ore pentru vizită. De luat masa nu a mai rămas timp, mai bine am vizitat ceva suplimentar și mâncarea ne-am comandat-o de pe drum, până am ajuns acasă a ajuns și mâncarea. Majoritatea turiștilor știu unde se află și cu ce se mănâncă Sighișoara. Se află totuși în top 50 obiective turistice europene. Totuși îndrăznesc să descriu puținele drumuri care ne duc până acolo. Puținele drumuri naționale se numesc DN13 (Brașov-Târgu-Mureș), DN14 (Sibiu-Sighișoara) . Din Sibiu avem o distanță de 96 km, din Brașov 118 km, din Târgu –Mureș 53 km. Aceste drumuri naționale sînt în regulă și în stare cât de cât bună. Mai avem un drum județean DJ106 care leagă Sighișoara de Făgăraș. 1280 a fost anul în care s-a auzit prima dată depsre Sighișoara. A fost înființată de coloniști germani. Multe s-au întâmplat de atunci, printre evenimentele nedorite de nimeni au fost vizita tătarilor în 1241. Pentru a nu îndura încă o dată așa o năvălire precum cea a tătarilor s-a construit fortificația cea pe care o vedem și astăzi. Și totuși au făcut și turcii o vizită în 1438. După această perioadă au urmat alte evenimente dorite și nedorite câte o ciumă, câte un incendiu, războaie și așa mai departe. De bine mai puțin am auzit cert este faptul că meșteșugarii din Sighișoara erau foarte talentați iar vestea s-a dus chiar și peste hotare. Și mă bucur pentru cetate, și că este în topul locurilor care încep cu: must see măcar o dată în viață... Despre Sighișoara de la wikipedia aici: ro.wikipedia.org/wiki/Sighi%C8%99oara Sighișoara se află acolo pe malul Târnavei Mari la 46°13′1″N 24°47′28″E și 380 metri deasupra mării. Orașul din județul Mureș avea în 2011 28000 locuitori. Probabil vara numărul se dublează datorită avalanșei de turiști. Locuitorii permanenți sînt 70 % români, 16 % maghiari, 5% romi iar sașii s-au cam dus statistica arată un 1%. Pentru ocupația populației există ceva firme în oraș și în zonă eu zic totuși că turismul devine încet și sigur o ocupație de bază pe acolo. Dacă în anii trecuți întotdeauna am găsit loc de parcare pe strada 1 Decembrie 1918 iar de acolo o luam la pas cetatea, nu și de această dată în după amiaza de duminică a lunii august. Avalanșa de turiști în mare parte vin cu mașinile. Nici o problemă știam de o altă parcare din care se poate accesa cetatea. am înconjurat cetatea pe strada Ilarie Chendi și iată următoarea parcare pe strada Anton Pan . De acolo și până la Turnul Croitorilor pe strada Zidul Cetății am mai făcut 5 minute. Până să ajungem sus au trecut pe lângă noi tuc-tucul cetății foarte simpatic și un alai de nuntă. Deci am pătruns ca turcul în cetate pe sub Turnul Croitorilor . A fost construit în secolul XIV și este a doua cea mai importantă intrare după cea de sub turnul cu ceas. Ne-am continuat drumul pe strada Zidul Cetății înainte (dar ulițele din stânga și dreapta tot Zidul Cetății se cheamă, am intrat și în acestea. Cetatea este mare dar nu imposibil de a parcurge toate ulițele chiar și în 3 ore. Pe urmă am pătruns în Piața Cetății pe sub o clădire istorică vopsită în galben printr-un gang dublu. Piața Cetății era multifuncțională în evul mediu pe lângă rolul comercial era și un loc unde se judecau și pe urmă se decapitau/spânzurau persoanele certate cu legea sau pur și simplu pe cele care erau considerați vrăjitori/vrăjitoare. În prezent este mult mai plăcut să stai aici mai ales pe sub umbrelele teraselor savurând o bere... medievală. După vizita pieței am luat-o pe strada Bastionului până am ajuns la Biserica romano-catolică Sfântul Iosif . Aceasta este destul de nouă construită în 1894 în stil ecletic și neo-clasic. În locul casei parohiale a existat o mânăstire medievală. După un incendiu devastator nu demult în 1983 biserica a fost refăcută o ultimă renovare mai amplă având loc prin 2007. Între biserică și Turnul Cizmarilor este un parc frumos se numește Parcul Petőfi Sándor după numele poetului renumit. Turnul Cizmarilor a fost construit în 1594. De atunci a mai fost refăcut, renovat. După vizita obiectivelor de sus am luat-o spre Primăria Sighișoara pe străzile Zidul Cetății și Piața Muzeului . Clădirea superbă renascentistă a primăriei a fost construită în 1888. Tot aici la primărie am găsit nuntașii cu care ne-am întâlnit la intrarea în cetate. A urmat vizita unei importante biserici din istoria Sighișoarei. Se numește Biserica Mânăstirii iar vizita interiorului costă 8 lei de persoană. Biserica în stil gotic a fost construită în 1515 și servită călugărilor dominicani care de altfel aveau chilii pe locul actualei primării. Acestea au fost demolate în 1886. Între biserică și primărie există un mic parc, am străbătut-o și am ajuns la un alt punct de belvedere de unde se poate observa orașul. În spatele bisericii se poate observa [bTurnul Fierarilor o clădire care făcea parte din fortificație. Turnul a fost construit în 1631 pe locul vechiului turn al Bărbierilor . Am ajuns și la obiectivul cel mai vizitat Turnul cu Ceas . Dar înainte de a urca a colo am coborât pe strada Turnului până la Parcul și piața Hermann Oberth . În trecut acesta era calea de acces personală spre cetate. Parcul întotdeauna mi-a plăcut în special în sezonul cald. Am urcat înapoi în cetate iar micul AZE dorea în turn. Și eu la fel așa că ne-am îndreptat spre casa de bilete pentru amândoi (1 adult plus 1 copil) am plătit 19 lei. Dna AZE neavând voie să facă prea mult efort a rămas jos. Despre Turnul cu Ceas aș începe așa: este cel mai fotografiat obiectiv din partea mea și a turiștilor (cred) are 64 m înălțime, suficient cât să te uiți puțin în jur, sau să fi văzut. Turnul făcea parte din fortificația cetății. Atât în anii trecuți cât și în prezent mi-a atras atenția orologiul în stare de funcționare (am și filmat în anii trecuți) care indică orele exacte. A fost și este ceva deosebit. Puțin mai larg despre construcția orologiului aici: Construcția are la bază o prismă dreptunghiulară, prezintă cinci nivele, care împreună cu balconul și acoperișul în formă de piramidă au o înalțime de 64 de metri. Acest edificiu a primit la începutul veacului al XVII-lea un orologiu refăcut în anul 1648 de către Johann Kirschel. Orologiul este prevăzut cu statui de lemn de tei, înalte de 0,80 metri. Ele înfatișează zeii păgâni ce personifică zilele săptămanii: Diana (luni), Marte (marți), Mercur (miercuri), Jupiter (joi), Venus (vineri), Saturn (sâmbăta) și Soarele (duminica, în germană Sonntag). Actualul mecanism al ceasului este mai nou fiind executat la comanda speciala in Elvetia de firma Fuchs si instalat in Turnul cu Ceas la 1 aprilie 1906. În exterior ceasul este dotat cu doua cadrane de 2,40 metri diametru, pe fiecare fatada a turnului. Am intrat în muzeul de istorie, (deoarece este amenajat în Turnul cu Ceas din Sighișoara) Exponatele muzeului sînt din categoria arheologie, artă decorativă, farmacie, instrumente medicale, unelte, obiecte gospodărești, arme, etc. Am vizitat și parcurs rapid muzeul, iar la scări trebuia să așteptăm mereu, spre vârf nu mai încăpeau 2 persoane una lângă alta. Pe terasă ne-a plăcut. Se vede în toate direcțiile, se poate observa cetatea de sus, furnicarul de turiști în piețe. Plus că există indicatoare spre orașele Europei specificând distanța în kilometri până acolo. Jos în Piața Muzeului este furnicar de turiști, mai ales în preajma clădirii unde a locuit Vlad Dracul (mai exact Vlad Țepeș) Este o casă vopsită galben, interiorul modificat corespunzător pentru a atrage turiștii) Adevărul este că doar se presupune că drăcimea sa a locuit pe aici, dar proprietarii clădirii profită din plin, dacă și atrage o grămadă de turiști mai ales străini nu pot decât să îi felicit. Din piață am luat-o pe strada Cositorarului și am ajuns la o piațetă și la Turnul Cositorarului care făcea parte din fortificație După vizită am luat-o spre strada Școlii , tot pe strada Cositorarului uimitor în acestă zonă în dreptul a două restaurante, terase vegetația se află aici din plin, zici că treci printr-o junglă, mă rog este strategia celor de acolo, arată foarte bine și răcoros vara. Am ajuns și la Scara Școlarilor o scară care pune la încercare la urcare persoanele ca mine supraponderale în jur de 100 kg. Scara de lemn și acoperită construită în 1642 avea inițial 300 trepte, acum are doar 175 mai mult decât suficient pentru mine. Totuși am ajuns cu bine sus. Pe drum am întâlnit câțiva muzicanți stabiliți strategic în partea de sus și cu pușculița în față. Mă rog, în momentul în care am ajuns în dreptul lor nu cântau nimic așa că nici eu nu am dat nimic. Biserica din deal și școala din deal sînt obiectivele principale aici sus pe acoperișul Sighișoarei. Plus fortificația care înconjoară tot chiar și în acest punct înalt . Liceul Joseph Haltrich a fost construit în 1522. Destinația clădirii a fost permanent o unitate de învățământ cred că este o onoare să înveți în prezent aici. La Biserica din Deal am fost de mai multe ori, adevărul este că doar acum în 2019 am și vizitat-o în interior. Taxa de vizitare costă 8 lei. Biserica care poartă hramul Sfântul Nicolae a fost construită între anii 1345-1525. Biserica gotică dispune de un turn de 42 m înălțime. După vizitarea interiorului și observarea tuturor obiectelor valoroase de acolo am coborât și în criptă . Aici cred că este cel mai ok la caniculă simți că ești la răcoare. Cripta este vizitabilă și luminată parțial pentru turiști, se vede sicriul a câțiva preoți depuși aici. După ieșirea din biserică am mai vizitat o parte din incinta de fortificație partea de sus și Turnul Frânghierilor care se află lângă lăcașul de cult. Cimitirul se află lângă biserică având în vedere vechimea se poate vizita ca obiectiv turistic. Am coborât pe alt drum strada Scării, strada Cojocarilor și strada Samuel Micul Klein . Am mai vizitat Turnul Măcelarilor . Consider ca în plimbarea de câteva ore am cuprins toată cetatea… din nou (norocul nostru că nu este prea mare) și mi-a dat o mare satisfacție că am revăzut-o după 6 ani. Rog să vă uitați puțin la fotografii de asemenea rog WM să atașeze la început de articol, youtube , mulțumesc