Turnul Chindiei și Curtea Domnească

Nu am fost în Târgoviște prea des. De fapt, am mai fost o singură dată și, sincer, n-a lăsat urme în memorie. Dar, dacă tot mai aveam spațiu liber pe hard, m-am gândit că n-ar strica o plimbare de o zi, mai ales că ocazia a venit coborând dinspre Pucioasa. Știam că Târgoviște a fost cândva capitala Țării Românești și că pe acolo s-au perindat domnitori cu sabie, barbă și idei mari. Atâta istorie nu poate să nu te zgândăre un pic. Așa că am pornit la pas, cu o curiozitate relaxată. Ca orice oraș cu un trecut serios, și Târgoviștea are ștampila ei. Adică acel 'ceva' pentru care ar trebui băgată în seamă, inclusiv de cei care zic „Eh, o fi doar un oraș de provincie” . M-am uitat, ca omul pregătit, pe niște ghiduri turistice, să văd ce zice lumea de știe de ele cu turismul că „trebuie neapărat văzut” . Că timpul trece, n-ai cum să-l pui pe pauză, și eu voiam totuși să ajung și pe meleagurile vrâncenești, unde mi-e domiciliul cu acte-n regulă, dar eram pe la vreo 175 de km de acel loc, atât de drag mie. Am vrut esență. Așa că ghidurile au fost clare: Curtea Domnească e the must. Cu Turnul Chindiei în rol principal, serios, pozezi turnul ăla din orice unghi și tot bine iese. Mai este, apoi, Marea Biserică Domnească și chiar ruinile Curții Domnești. Că tot ești aicea„poți trece și pragul Muzeului Tiparului și al Cărților Vechi. După, urmează Mănăstirea și Biserica Stelea – liniște, verdeață, atmosferă de „hai să mă gândesc la lucruri mai profunde” . Și apoi, surpriză: Târgoviștea stă bine la muzee. Serios, nu glumesc. Ai Muzeul de Artă , al Poliției , ai și-o Grădină Zoologică, plus vreo două-trei case memoriale care arată că și la noi s-a trăit cu stil. Plus Poșta Veche, Centru Vechi adică, care e acolo, cu aerul ei vintage, bună de poză și cafeluță la umbră. Deci, da – ai ce vedea. Nu-i un oraș unde „bifezi” repede două chestii și pleci. Are un vibe tihnit, dar consistent. Târgoviște nu țipă la tine, dar îți șoptește istorie și povești. Dacă ai o zi liberă și chef de o plimbare cu sens, pune-o pe listă. Merită! Dacă tot am ajuns în Târgoviște, era păcat să nu dau o tură prin cel mai celebru loc al orașului: Curtea Domnească . Nu doar pentru că apare în toate ghidurile de genul „ce să vezi într-o zi la Târgoviște” , ci și pentru că are în spate o istorie care merită puțin respect (și niște poze bune). Curtea asta n-a fost doar o reședință de vacanță pentru domnitori plictisiți. A fost gândită ca un adevărat centru de putere: loc de decizii mari, de judecăți, de emis hrisoave și de dus la bun sfârșit treburi importante de stat. Aici trăiau nu doar domnitorul și familia lui, ci și toți cei care țineau roțile sistemului în mișcare: curteni, slujitori, gărzi. Se pare că prima mențiune oficială a Curții vine din 1403, într-un document semnat de Mihai I, fiul lui Mircea cel Bătrân – semn că treaba era deja serioasă. Mai târziu, în documente, apare formula „orașul domniei mele” , ceea ce cam spune tot. Cei care treceau prin Târgoviște în drum spre Istanbul sau reprezentau diverse curți europene nu ratau ocazia să lase în urmă povești scrise despre cum arăta locul și ce obiceiuri aveau oamenii de aici. Morala : nu ne făceam de râs! O plimbare printre ruinele Curții te gâdilă, așa, un pic, la orgoliu. Intri lejer prin încăperi unde, cu câteva sute de ani în urmă, dacă te prindea cineva pe-acolo fără voie, nu mai ieșeai tot așa de lejer. În cel mai optimist scenariu, scăpai cu un șut în fund. În cel mai... tradițional, capul tău ajungea cam la nivelul picioarelor. Și partea cea mai nasoală era că toți cei care asistau la scenă – curteni, ostași, poate și vreun menestrel rătăcit – nu păreau prea afectați. Ba chiar, din unele cronici, se înțelege că râdeau bine. Comparativ, galeriile de fotbal de azi par chiar pașnice. Da, se mai fac urări legate de mamele adversarilor sau de tot arborele genealogic, dar să fim serioși: nimeni nu pleacă acasă fără cap. Astăzi, Curtea Domnească e bine pusă la punct, cu alei, ruine și, desigur, Turnul Chindiei , care veghează totul de sus, ca un paznic bătrân și fotogenic. Dacă ajungi în oraș și nu treci pe acolo, ai cam ratat esența. Turnul Chindiei e fără îndoială reperul cel mai cunoscut al Târgoviștei. E ca logo-ul orașului – îl vezi pe pliante, pe magneți, pe internet, peste tot. Și, sincer, merită toată atenția. Construit pe vremea lui Vlad Țepeș, turnul avea un scop practic: apărare, supraveghere, mai puțin poze la apus, cum se practică azi. Urcarea... nu-i chiar plimbare de seară. Primele două etaje trec repede, nici nu le bagi în seamă prea tare. Scări de lemn care scârțâie la fiecare pas, un zgomot discret care te aduce înapoi în vremurile vechi. La fiecare nivel, te oprești un pic – sunt mici expoziții cu arme, documente și alte amintiri medievale. Îți tragi sufletul și mai înveți câte ceva. Pe măsură ce urci, scara devine tot mai îngustă și mai abruptă. Aerul parcă se rarefiază, iar tu cauți oxigen cu gura deschisă ca un pește. Gâfâi cu sens, dar nu renunți. Și-apoi, sus. Platforma de la ultimul etaj îți oferă o panoramă care face toți mușchii obosiți să tacă. Vezi întreg Ansamblul Monumental Curtea Domnească în toată splendoarea lui. Ziduri, alei, biserici și turnuri, toate se aștern în fața ochilor tăi ca o machetă viu colorată. Ce impresionează și mai mult: Târgoviștea e un oraș verde. Mult verde. Nu vezi păduri de blocuri sau peisaje industriale apăsătoare. E aer, e spațiu, e liniște. Și toate astea, privite de sus, au alt farmec. Da, merită să urci Turnul Chindiei – chiar și dacă te dor genunchii după. Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești Vizitarea Muzeului Tiparului și al Cărții Vechi Românești înseamnă, de fapt, o plimbare prin istoria scrisului și a cuvântului tipărit în spațiul românesc. Târgoviște nu a fost doar capitală domnească, ci și vatra tiparului în Țara Românească. Aici, în 1508, călugărul Macarie tipărea Liturghierul, prima carte apărută pe teritoriul românesc, urmată de Octoih (1510) și Evangheliar (1512), toate în limba slavonă. Din același centru cultural pornește, mai târziu, Coresi, cel care avea să aducă o schimbare majoră: ideea că și limba română merită să fie limbă de tipar. Lucrările lui – de la Evangheliarul românesc din 1561, până la tipăriturile în slavonă și română – marchează trecerea spre o cultură accesibilă poporului. Expoziția muzeului evidențiază evoluția limbii scrise prin cărțile din secolul al XVII-lea – de la Evanghelia învățătoare și Pravila de la Govora, până la Cazania lui Varlaam și Psaltirea lui Dosoftei. Secolul XIX aduce schimbarea alfabetului: renunțarea la cel chirilic în favoarea celui latin. În expoziție regăsim ediții princeps semnate de Negruzzi, Alecsandri sau Bolintineanu, dar și primele publicații regulate: Curierul Românesc, Albina Românească și Gazeta de Transilvania. Pe scurt, un muzeu mic ca spațiu, dar uriaș prin importanță. Un loc unde afli nu doar cum se tipărea, ci și cum a început cultura scrisă să prindă glas românesc. Intrarea-n muzeu se face în baza biletelor de intrare pentru Ansamblul Monumental Curtea Domnească. Marea Biserică Domnească din Târgoviște nu e doar un loc de rugăciune, ci și un adevărat album regal pictat direct pe ziduri. Dacă ajungi în pronaos, te întâmpină una dintre cele mai impresionante galerii de portrete de domnitori munteni, păstrate într-un ansamblu artistic cu valoare istorică și documentară deosebită. Pe peretele de vest al pronaosului, domnitorii par adunați la o ședință solemnă din alte vremuri. Îi vezi, rând pe rând, pe Matei Basarab și Neagoe Basarab, urmați de Constantin Brâncoveanu și Petru Cercel, ambii înfățișați ca ctitori, ținând macheta bisericii în mâini — gest simbolic ce le confirmă rolul de susținători ai lăcașului. Cel mai impunător poate fi Mihai Viteazu, pictat pentru prima oară cu coroana pe cap, într-o ipostază care i se potrivește perfect. Lângă el, îi găsim pe Radu Șerban, Constantin Cârnul, Șerban Cantacuzino și Radu Mihnea, toți reprezentând o parte importantă a istoriei Țării Românești. Pe lângă valoarea spirituală, pictura votivă din Marea Biserică Domnească este și o mărturie artistică de excepție. E o lecție de istorie vizuală, accesibilă oricui intră și ridică puțin privirea. Aici, zidurile vorbesc – în culori, în gesturi și în simboluri. Vizita merită nu doar pentru arhitectura bisericii, ci și pentru întâlnirea directă cu chipurile celor care au făcut istorie. Cam asta se poate vizita strict în incinta Ansamblului Monumental Curtea Domnească din Târgoviște. Bine nu se poate intra ca la stână fără câini, biletul de acces costă 20 de lei de persoană cu armata făcută și 10 lei pentru ăla de-a ieșit la pensie. Adresa este foarte ușor de găsit, e chiar pe Calea Domnească, unde altcumva ?! Locuri de parcare nu sunt atât de ușor de găsit dar, pe străzile lăturalnice te descurci. Și nu, nu ești în periocl de rătăcire, ești sub umbra Turnului Chindiei, tot ce trebuie să faci e să ai contact vizual cu construcția. Ceva mai departe de Curte, dar nu mai mult de vreo 400 de m, o să găsești Mănăstirea Stelea, cea construită de Vasile Lupu ca semn de împăcare cu Matei Basarab, cel care a construit la Soveja, Vrancea, Mănăstirea Dobromir. Nu știu să vă spui de ce, dar eu am vrut tare mult să văd acest ansamblu monahal. Intrarea-n curtea mănăstirii se face trecând pe dedesubtul Turnului-clopotniță , construit în secolul al XVI-lea, un exemplu de eleganță discretă și meșteșug medieval bine păstrat. La partea inferioară, decorul specific epocii atrage atenția printr-un joc ordonat de cărămizi așezate orizontal și vertical, întrerupte de panouri simple, tencuite. E un tip de detaliu pe care, dacă nu-l cauți, îl treci cu vederea – dar, odată observat, îți dai seama că stă la baza unui stil care a influențat multe dintre bisericile ridicate mai târziu în Muntenia. Ornamentele ceramice, bumbii colorați și ocnițele care încadrează detaliile turlelor nu sunt doar de decor: ele aduc un aer aparte construcției și devin semnătura arhitecturală a vremii. Interiorul bisericii păstrează o parte din comoara originală – obiecte de cult valoroase, fiecare cu povestea sa. Se remarcă două jilțuri brâncovenești, unul purtând stema Țării Românești, azi păstrate la Muzeul Național de Istorie. La acestea se adaugă un disc de argint aurit, dăruit de doamna Stanca (1599–1600), și un potir filigranat, oferit de voievodul Vasile Lupu. Tot din vremea lui Vasile Lupu a rămas o anaforiță din argint aurit cu stema Moldovei, acum în colecțiile Muzeului Național de Artă. Biserica a fost restaurată și înfrumusețată în timpul Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, care i-a redat o parte din strălucirea inițială. Fie că vii pentru liniște, pentru istorie sau doar să admiri detaliile, ansamblul e o experiență completă – tăcută, dar profundă. Acuma, nah, nu vă imaginați că știu io din cap toate chestiile astea cu arhitectura și ornamentele din ceramică — am citit și eu, ca să par erudit. Poate chiar vă impresionez un pic și, cine știe, vă înverziți la față de ciudă că ce deștept par. Dar să nu ne panicăm, încă mai sunt om normal, abia am învățat să scriu cu literele mari ! Ca orice oraș cu viață în el, și Târgoviștea are un centru. Ba chiar unul vechi. Dar să nu înțelegeți „vechi” ca pe ceva prăfuit sau expirat – dimpotrivă! Centrul Vechi e cel mai animat loc din oraș, plin de terase, cafenele, restaurante și lume ieșită la plimbare, mai ales seara. Noi am ajuns pe acolo la ora 13:00. Căldura? 38 de grade. Celsius, nu Richter, cum sunt eu obișnuit prin Vrancea. Doamne ferește să fie astfel! Oricum, cu toate gradele, locul merită: e un soi de completare firească a imaginii Târgoviștei – un oraș liniștit, dar viu, unde viața se trăiește în ritm domol, cu bucurie și detașare. Cum spuneam, mi-a plăcut Târgoviștea chiar dacă, realizez, am vizitat o mică parte. Muzeul de Artă, pe lângă care treci de la Curtea Domnească spre Mănăstirea Stelea, era extrem de închis, deh, Duminică după-amiază. La Muzeul Poliției nici n-am încercat să ajung, asta e culmea știți cîte bancuri cu polițișlti sunt? Vă spui io, c-am fost acoloșa, unul singur, restul sunt întâmplări adevărate! Glumesc, era deja trecut de 15 când am decis să plecăm spre Vrancea natală, era cam târzior să mai mișunăm prin fosta capitală a Munteniei. Scuze că scriu atât de târziu dar abia acum am avut dreptul la o scurtă pauză - sunt la șopingăreală cu prietena - și confirm cele spuse de tine în legătură cu Târgoviște. Bine, nu eu confirm, prietena m-a pus să o fac, ea are neamuri pe acolo și știe mai bine. Te las, mai am câteva obiective de vizitat. 😄 PS: Pe viitor am să mă străduiesc să pregătesc ecoul înainte să apară recenzia. 😄

După lupte seculare care au durat peste două luni, în sfârsit fiu-miu s-a hotărât să mă ia într-o excursie de o zi. Traseul l-am făcut eu în zonele Târgoviste - Câmpulung - Pitesti la obiective pe care le văzusem cu zeci de ani în urmă sau deloc. Numai că singura zi în care putea fi liber era 3 mai, Vinerea Mare. Cum altădată nu putea, ca să nu compromit sărbătorile pascale, am devansat treburile casnice ştiind că nici a doua zi sâmbătă, pe bază de oboseală, nu aş fi putut face mare lucru. Am consultat mereu buletinul meteo şi am înţeles ce înseamnă ˝vremea probabilă˝ pentru că se schimba de la o zi la alta. Până la urmă am avut un timp splendid cu cer senin şi temperatură de 25 de grade, numai bună de excursie. Ca să nu pierdem timp cu restaurantul am luat cu mine sanvişuri, prăjituri şi cafea la termos. Nu mi-a ieşit, că a vrut şi mâncare caldă dar nu am regretat. Deasemeni un punct minus a fost că nu am putut vizita Piteştiul, adică închisoarea (experimentul Piteşti), două biserici şi parcul Trivale de care mi-era dor, dar cu lobby şi pressing (pe româneşte bătut la cap) sper ca prin septembrie să-şi rupă jumătate de zi ca să le vedem. Acestea fiind zise la ora opt am pornit la drum şi intr-o oră şi ceva am străbătut distanţa de 80 km pe DN7 până la Tărtăşesti şi pe DN71 de la Tărtăşesti la Târgovişte ajungând la Curtea Domnească după ora nouă ca primi vizitatori în acea zi. Se află pe Calea Domnească nr. 181, lângă Parcul Chindia Program de iarnă (1 nov-31 mart) 9-17.00Program de vară (1 apr-30 nov) 9-18.30 Preţ adulţi 20 lei; preţ pentru elevi, studenţi, pensionari 10 lei. Desi prima atestare documentară a oraşului Târgoviste şi a Curţii Domneşti este făcută de Mircea cel Bătrân în 1427, oraşul ca şi capitală a Tării Româneşti este citat de un cruciat german că ar fi avut fortificaţii încă din 1396, ceeace presupune î nfiinţarea lui mai devreme de anul 1400 . Prima casa domneasca la Targoviste, imprejmuita cu zid de piatra prevazut cu turnuri, dateaza din timpul domniei lui Mircea cel Batran. Săpăturile arheologice confirm această presupunere. Dezvoltarea Curţii Domneşti s-a făcut în două etape: sub Vlad Dracul care a extins fortificaţiile (șanțul de apărare, lat de aproximativ 20-24m și adânc de 4m fiind întărit cu pari de lemn) şi fiul său, Vlad Tepes care a construit Turnul Chindiei şi biserica mică Sf. Vineri . În 1476 este menţionat un pârcălab al cetăţii cu rol de conducere militară. Petru Cercel a reconstruit și amplificat Curtea Domnească din Târgoviște, a ctitorit monumentala Biserică Domnească, a extins incinta până la 29000 mp. şi a construit primul apeduct. Apoi, Matei Basarab a dublat grosimea zidurilor, a făcut un nou şanţ de apărare adânc de 3m dublat de un val de pământ lung de 5km. A ridicat pe zidurile de apărare şi 10 bastione, azi rămânând urmele a doar şapte. Tot atunci s-au construit cinci porţi de acces în oraş cu cameră pentru corpul de gardă (Buzău, Argeş, Dealu, Câmpulung, Bucureşti) din care a rămas şi am întâlnit numai cea a Bucureştiului reconstruită şi în perfectă stare de conservare. Constantin Serban a mai dezvoltat clădirile din incintă. Domnitorul Gh. Ghica în 1659 a mutat capitala la Bucureşti şi în 1660 a început să demoleze fortificaţiile Curţii Domnesti de teamă că de acolo s-ar porni o răsturnare a sa din tron. După câţiva zeci de ani Constantin Brâncoveanu în perioada 1695-1699 a reluat lucrările de fortificaţii transformând cele două case domneşti într-un palat construit în stil brâncovenesc şi a repictat biserica mare. După martiriul domnitorului în 1714 Curtea Domnească a început să se deterioreze. A urmat războiul ruso-turc, incendii, un cutremur, alt cutremur mare în 1802 şi această cetate a devenit o ruină. Cu timpul şanţurile de apărare au fost umplute, unele ziduri demolate lăsând loc dezvoltării oraşului Târgoviste. Ceeace vedem astăzi este rodul lucrărilor de restaurare făcute în 1961. În 1967 s-a constituit ansamblul muzeal numit astăzi Complexul National CurteaDomnească. Între 2020 şi 2022 s-au mai făcut restaurări şi lucrări de întreţinere cu fonduri europene. Curtea Domnească din Târgoviște este unul din cele mai importante ansambluri de arhitectură din Țara Românească şi mărturie a 300 de ani de istorie a a Tării Româneşti. În oraş am trecut pe lângă turnul medieval refăcut numit Poarta Bucureşti (subsol, parter şi două etaje) înconjurat de blocuri şi case recente şi ne-am oprit la Curtea Domnească delimitată de un gard înalt de cărămidă veche. - Turnul clopotniţă (turn de poartă cu corp de gardă) a fost construit la sfarsitul secolului al XVI-lea (1584) si refacut apoi in timpul domniilor lui Matei Basarab si Constantin Brancoveanu. Aici am examinat schiţa cu cele 25 de obiective din cadrul Complexului National Muzeal Curtea Domnească dintre care am văzut doar pe cele mai importante. Sub arcada mare a portii pe o placa de marmoră am citit lista celor 33 de domnitori care au avut scaun domnesc la Târgoviste timp de 300 de ani. Unii dintre ei au domnit câteva luni sau un an-doi fiindu-mi necunoscuţi. Alţii au făcut istorie începând cu Mircea cel Bătrân și încheind cu Constantin Brâncoveanu, între ei fiind Matei Basarab, Neagoe Basarab, Petru Cercel, Mihai Viteazul, Radu Serban, Serban Cantacuzino. - Dealungul aleii principale sunt multe panouri explicative privind istoria obiectivelor alăturate astfel că poti fi informat la faţa locului fără o documentare prealabilă. - Casele Domnești, au fost ridicate de Mircea cel Bătrân după 1396 pentru Mihai I fiul şi urmaşul său. Din acestea se mai păstrează doar fundația beciului din pietre de râu. Vlad Dracu în 1440 a construit un nou palat dreptunghiular cu dimensiuni de 32x29 m şi ziduri groase de 2m. În 1584 Petru Cercel a ridicat in sec. XVI un alt palat cu beci, parter si etaj. Lucrările au fost extinse de Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu. În urma cutremurului din 1802 cu magnitudine de 8.2 pe scara Richter au devenit o ruină şi nu au mai fost restaurate. Ele pot fi privite şi fotografiate de pe podeţe metalice de protecţie executate în 1961. -Biserica Mare Domnească cu hramul Adormirea Maicii Domnulu a fost realizată în 1584 după modelul bisericilor cu cruce greacă. În acelaş timp s-a zidit si Casa Domnească. Biserica a fost repictată în 1698 în timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Are ziduri de cărămidă aparentă şi dimensiuni nemaiîntâlnite la acea vreme:30 m lungime şi 14m lăţime. În pridvor se mai păstrează clopotul original din 1699. La intrarea în pronaos, în stânga si dreapta sunt tablourile votive care înfăţisează nouă domnitori, printre care : Petru Cercel şi Constantin Brâncoveanu ţinând în mâini macheta bisericii, apoi portretele domnitorilor Matei Basarab, Neagoe Basarab, Radu Serban, Mihai Viteazul, Serban Cantacuzino. Foarte interesantă ca lucrătură artistică este piatra de mormânt a doamnei Elina, soţia lui Matei Basarab. Biserica a ars în timpul războiului turco-austriac din 1736-1739. La un cutremur s-au surpat turla și pridvorul iar la cel din 1802 au fost distrugeri majore. A fost restaurată în 1907-1910 şi apoi în 1961 iar în 2020-2022 au fost făcute mai mult lucrări de întreţinere. -Biserica mică Domnească cu hramul Sf. Vineri a fost ctitorită de Vlad Călugărul (1425-1495, fiul lui Vlad Dracu şi frate cu Vlad Tepes) și a soției sale Smaranda în mijlocul sec. XV dar conform pisaniei de pe fatada, aceasta a fost ridicata in anul 1517. Este unul din cele mai vechi lăcaşuri de cult din ţară păstrat în formă originală pânâ astăzi. Acolo este îngropată doamna Bălaşa, soţia lui Constantin Şerban Voievod, cu o piatră funerară frumos împodobită. Bine conservată se află în extremitatea de nord-vest a incintei Curţii Domneşti -Turnul Chindiei este cea mai importantă atracție turistică și totodată simbolul orașului. A fost construit în timpul celei de-a doua domnii a lui Vlad Țepeș (1456-1462), având scop de fortificație, punct de observație, foișor de foc, depozit pentru tezaur, închisoare. Turnul a fost ridicat peste pridvorul bisericii-paraclis construită de Mircea cel Bătrân. Dealungul timpului construcția a suferit câteva modificări, necunoscându-se forma inițială a turnului. Un desen din 1840 îl arată cu mult mai scund. Are o bază în forma unui trunchi de piramidă placată cu piatră peste care se ridică un corp cilindric cu trei etaje lucrat din cărămidă roșie. Accesul în interior se face pe o scară de lemn în spirală cu 122 trepte. Numele lui provine de la cuvântul„chindie” (apus), perioadă a zilei în care soldații ce apărau turnul aveau obligația să dea semnalul prin care cele cinci porți ale orașului erau închise iar circulaţia în interiorul Curtii Domneşti era interzisă. În interiorul lui este o expoziție de documente, arme și obiecte care au aparținut lui Vlad Țepeș. Din vârful turnului de la 27 m înălţime priveliștea este superbă spre ruinele curții domnești, bisericile şi o parte din oraș. Din păcate nu am putut urca în el văzând scara în spirală şi aflând că sunt de escaladat 122 de trepte. -Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti se află lângă poarta mare brâncovenească aproape de biserica Sfânta Vineri. Clădirea, numită şi Casa de Aramă, a fost reconstruită de arh. Ion Mincu pe locul unde se afla o casă ridicată de călugării de la mănăstirea Dealu. La parterul clădirii, a fost amenajat în 1967 Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti. Călugărul Macarie a introdus în 1510 primele tipărituri religioase în limba slavonă dar diaconul Coresi în 1582 a fost primul care a tipărit în limba română. Biblia în limba română din1688 a fost tipărită pe o tiparnită adusă de Serban Cantacuzino. Cartea laică începe a fi tipărită în sec XVIII de Antim Ivireanu şi Dimitrie Cantemir. În muzeu sunt expuse şi ediţii princeps ale lui Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu şi alţii care au introdus scrierea în alfabetul latin renunţând la cel chirilic. Sunt prezentate şi primele publicaţii de ziare: Curierul românesc, Albina sau Gazeta de Transilvania. Casa se Aramă s-a degradat în timp şi abia în 2010 pe baza unei fotografii de epocă a putut fi reconstituită cu aspectul original. Vizitarea Curţii Domneşti este o lecţie pe viu a 300 de ani din istoria Tării Româneşti.

La aproape 2 ore de București, respectiv 90 de km, se află locul unde s-a sfârșit Epoca de Aur a României. Este vorba de orașul Târgoviște, mai exact Unitatea Militară 01417, locul unde soții Ceaușescu au fost executați chiar în ziua de Crăciun. Comunismul din România a fost un regim politic totalitar care a dominat țara timp de mai bine de patru decenii, între 1947 și 1989. Regimul comunist a fost instaurat sub conducerea Partidului Comunist Român (PCR) și a liderului său, Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar mai târziu a fost preluat de Nicolae Ceaușescu. Perioada comunistă a avut un impact semnificativ asupra societății românești și a lăsat o amprentă profundă asupra istoriei și dezvoltării României. Regimul comunist din România a fost caracterizat de un control strict al statului asupra tuturor aspectelor vieții sociale, politice și economice. Acesta s-a bazat pe principii marxiste-leniniste, cu un partid unic, economie planificată centralizată și suprimarea drepturilor politice și civile ale cetățenilor. Unul dintre primele acțiuni majore ale regimului comunist a fost colectivizarea agriculturii, prin care satele și fermele au fost forțate să se unească în cooperative agricole de stat. Această politică a dus la pierderea proprietății private și la o scădere semnificativă a producției agricole, însoțită de foamete și sărăcie pentru mulți cetățeni români. În ceea ce privește economia, România a adoptat modelul sovietic de industrializare accelerată, care a dus la construirea unor mari complexe industriale și infrastructură, dar și la un nivel ridicat de datorii externe. Politicile economice centralizate și planificate au limitat inițiativa privată și inovația, iar economia românească s-a confruntat cu inflație, lipsa bunurilor de consum și ineficiență generală. Regimul comunist din România a exercitat un control strâns asupra vieții politice și a libertății de exprimare. Toate partidele politice în afara Partidului Comunist au fost interzise, iar presa și media au fost strict cenzurate. Oamenii care erau considerați critici față de regim sau care încercau să-și exprime opinia liber erau supravegheați, intimidați, arestați sau chiar uciși. Repere cronologice ale Revoluției Române din Decembrie 1989 Aveam doar 1 an când s-a petrecut toată grozăvia asta. Nu-mi aduc aminte mare lucru, doar de povestea cu glonțul ce a căzut în patul meu din dormitor... Lângă bloc se trăgea, un glonț rătăcit a trecut prin geam, a nimerit tavanul și apoi a căzut în patul meu. Încă mai am glonțul cu vârful turtit. Mama s-a speriat groaznic... Dar toată nebunia a început mult mai devreme 35.000 de mineri din Valea Jiului intră în grevă, aceasa marcând prima ruptură dintre regimul comunist și categoria socială de la care se revendica Mihail Gorbaciov este ales secretar-general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, noul lider de la Kremlin susțtinând pe plan intern politicile de perestroika (restructurare a economiei), uskorenie (accelerare) și glasnost (transparență) și pe plan extern, începând cu 1989, Doctrina Sinatra revolta de la Brașov ce a fost începută de muncitorii de la Fabrica de Camioane Steagul Roșuș pentru prima dată se scandează pe străzi Jos cu dictatura!... Jos Ceaușescu! din partea populației. La Iași sunt împrăștiate manifeste și documentul intitulat Chemarea către toți românii de bună credință semnat de Frontul de Salvare Națională sau Frontul Popular Român. Cazul pastorului reformat Laszlo Tokes aprinde spiritele în Timișoara, tot mai multe persoane manifestând solidaritatea față de acesta și strigând lozinci împotriva regimului Revolta cuprinde treptate întregul oraș Timișpara. Pe străzi oamenii strigă Jos Ceaușescu sau Libertate! Începe represiunea din partea autorităților Revolta se extinde iar autoritățile declară starea de alarmă parțială de luptă (indicativul Radu cel Frumos), iar N. Ceaușescu se arată în cadrul Comitetlului Politic Executiv (CPEx) al Comitetlului Central (CC) al Partitudlui Comunist Român (PCR) un adept al unei intervenții în forță, inclusiv prin executarea de foc de armă împotriva manifestanților. Ordinele sunt urmate întocmai și apar primele victime în rândul manifestanțiilor (59 de morți și 185 de răniți) Nicolae Ceaușescu efectuează o vizită de stat în Iran, în vreme ce la Timișoara populația își continuă protestele. Se trage din nou în manifestanți Elena Ceaușescu ordonă ca trupurile a 40 de revoluționari uciși să fie transportate și incinerate la crematoriul Cenușa din București. Muncitorii din Timișoara iau parte în număr mare la manifestațiile îndreptate împotriva regimului, în vreme ce autoritățile inecearcă să combine represiunea cu concilerea Timișoara este cuprinsă de grevă generală și se declară primul oraș liber de comunism din România. Tot pe 20 decembrie, coloane masive de muncitori au intrat în oraș. 100.000 de protestatari au ocupat Piața Operei (astăzi „Piața Victoriei” ) și au început să strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!” , „Armata e cu noi!” , „Nu vă fie frică, Ceaușescu pică!” . În foaierul Teatrului Național din Timișoara, o serie de cetățeni curajoși (Lorin Fortuna, Claudiu Iordache, Ioan Chiș, Maria Traistariu) vor crea Frontul Democratic Român, cu un Program politic în care se regăseau cererile celor aflați în Piață. Este elaborat la Timișoara Proclamația Frontului Democrat (ic) Român, document programatic ce viza o democratizare amplă a societății românești. Numărul de manifestanți ajunge la 100.000. Regimul reacționează și trimite 16.000 de persoane din Gărzile Patriotice din județele Olt, Vâlcea și Dolj. Revolta se extinde în alte mari orașe din România printre care... Arad, Cluj Napoca, Sibiu, Brașov. Ceaușescu convoacă un miting cu participarea a zeci de mii de bucureșteni, de aici debutând mai departe faza revoluționară din capitala țării. Zona Hotelului Intercontinental din București devine centrul rezistenței manifestanților în întreaga țară. Vestea înăbușirii în sânge a demonstrațiilor din ziua precedentă a ajuns în scurt timp la toată populația Bucureștiului. Mulți dintre supraviețuitorii măcelului din zona centrală a orașului au fugit spre zonele industriale, unde au relatat muncitorilor cele întâmplate. În aceeași dimineață, în jurul orei 9:30 ministrul apărării Vasile Milea s-a sinucis (dar unii susțin și acum că ar fi fost omorât din ordinul lui Ceaușescu). Cuplul Ceaușescu părăsește sediul PCR ajungând după un periplu mai lung, la Târgoviște. TVR începe să difuzeze mesale împotriva refimului și să sprijine forțele îndreptate împotriva dictaturii ceaușiste. Tot la ora 13 în Târgoviște începe să se racordeze revoluția fiind ocupate pe rând, clădirile guvernamentale și sediile Miliției Miliția Județeană Dâmbovița este informată de prezența soților Ceaușescu la Centrul de Protecția a Plantelor de lângă Târgoviște Soții Ceaușescu sunt preluați de către un echipaj al Miliției și transportați în pădurea Rățoaia, în timp ce la București este asumată o adunătură ad-hoc care se va intitula Frontul Salvării Naționale (F. S. N.) condus de Ion Iliescu. Soții sunt duși la Inspectoratul Județean Dîmbovița al Ministerului de interne iar mai apoi la... UM 01417 unde sunt puși sub pază strictă! Și ajungem la punctul culminant și la locul vizitei noastre. Unitatea Militară 01417 ! La ora 19:30, tot pe 22 decembrie, Colonelul Andrei Kemenici raportează generalului Victor Stănculescu cu privire la deținerea soților Ceaușescu în uniteatea pe care o conducea. Începe o perioadă confuză, în care circulă zvonuri, progate adesea prin intermediul TVR, în special cu privire la existența unor teroriști care trag în manifestanții pașnici. Puțin după miezul nopții și spre dimineață, sunt executate focuri de armă asupra Unității Militare din Târgoviște! Clădirea se află pe Bulevardul Carol I 49, în orașul Târgoviște și are o istorie de peste 100 de ani! Clădirea care a găzduit Școala Superioară de Cavalerie din Târgoviște este cunoscută sub numele de Cercul Militar. Această clădire istorică a fost construită în anul 1893 și a servit drept locație pentru instruirea și pregătirea ofițerilor de cavalerie din România. Cercul Militar se află în centrul orașului Târgoviște, situat în județul Dâmbovița, la aproximativ 80 de kilometri nord-vest de București. Arhitectura clădirii este impunătoare și păstrează încă elemente specifice stilului neoclasic, caracteristic perioadei în care a fost construită. În perioada comunistă din România, clădirea Școlii Superioare de Cavalerie a fost implicată în evenimentele tragice care au dus la execuția soților Nicolae și Elena Ceaușescu. Curtea interioară a clădirii a fost locul unde a avut loc execuția, în dimineața zilei de 25 decembrie 1989. Deși inițial eram foarte entuziasmat de vizita pe care o plănuisem de 2-3 ani dar o tot amânasem, odată cu intrarea în clădire, m-a izbit un miros puternic de... vechi, de rece, specific unei clădiri centenare . Sentimentul a fost acela că ne-am teleportat în trecut... chiar în 1989! Chiar când a avut loc revoluția. TOTUL dar TOTUL din clădire era lăsat exact cum a fost lăsat în acea zi care avea să schimbe soarta României! De menționat faptul că abia în 2013, locul a fost deschis publicului pentru vizitare! Cazarma, pustie la vremea aceea, a fost inaugurata într-un final ca spatiu turistic. Printre zecile de oameni veniti la deschidere s-au aflat si unii care ii regretau pe comuniști. Dupa mitul Dracula, locul de execuție al soților Ceaușescu a trecut și el la monetizare . În momentul inaugurării, au venit și soldați care au participat la execuție. A participat chiar și Andrei Kemenici, la vremea respectivă general in rezerva, care a fost martor la judecarea si executia lui Nicolae si a Elenei Ceausescu, el fiind comandantul garnizoanei din Târgoviște (UM 01417) la vremea respectivă. Kemenici a trecut în neființă în 2021, la vârsta de 85 de ani. Revenind la tur, am plătit biletul (10 lei parcă) iar doamna de acolo ne-a explicat foarte multe despre istoria acestui loc. Nu vă imaginați că era mare agitație pe aici... ca vizitatori fiind doar eu cu soția. În rest... pustiu! Să luăm la rând camerele vizitate... #1 Biroul Comandantului Unității Militare 01417 - Colonel Andrei Kemenici Da... domnul despre care v-am scris mai devreme că era comandantul unității, a participat la execuția soților Ceaușescu și a participat și la inaugurarea acestui loc atunci când a fost deschis publicului pentru vizitare. Biroul comandantului a servit în dimineața zilei de 25 decembrie 1989 ca spațiu pentru vizita medicală obligatorie, anterioară procedurilor judiciare care aveau să aibă loc în aceeași zi. La ce-ți trebuie vizită medicală dacă peste câteva ore ești pus în fața plutonului de execuție... nu știu dar dacă așa erau regulile... au fost respectate întocmai! Biroul... unul exact ca în filmele de până în 1989 pe care le-am văzut. Un pat specific perioadei, o măsuță cu un televizor în colț, harta Europei agățată pe perete, un burou mare lucios cu 5 telefoane cu disc pe el, din care unul ROȘU, iar perpendicular alt birou mai sărăcăcios cu 6 scaune în total pe laturi. Mi-a atras atenția întrerupătorul de la intrare. Unul vechi, negru cu 2 butoane lângă care era notat... Ce înseamnă C. S. Bt... nu știu dar mesajul făcea referire clar la economie! În colțul opus televizorului era o sobă. Soba avea și instrucțiuni de folosire de pe vremea aceea. Apoi în celălalt colț, o ladă verde de muniție iar lângă, un mic dulap cu uși de sticlă unde erau expuse cărți specifice perioadei comuniste. #2 Biroul Servicii și Documentaristică Această sală a fost aleasă ca spațiu pentru desfășurarea procesului cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu, care au fost judecați de către un Tribunal Militar Excepțional, în data de 25 decembrie 1989. Procesul a fost doar unul de formă, pentru a executa execuția de după, plutonul de execuție fiind deja realizat de dinaintea procesului, lucru confirmat de Ionel Boeru, colonel în rezervă, care a acordat mai multe interviuri de-a lungul vremii. Acesta a mai declarat ca primise ordin de la Generalul Stănculescu să îi preia din transportor să îi ducă pe rând pentru vizita medicală, respectiv mai departe în sala de judecată. Tot Ionel Boeru a primit ordin să intre în sala de judecată să asigure siguranța în încăpere iar în caz că este vreo problemă sau vor să evadeze, putea să îi execute pe loc pe amândoi cu riscul unor victime colaterale. La intrarea în cameră era și o uniformă de soldat, specifică vremii. În cameră totul aranjat precum a fost în acea zi istorică... la fel cum am văzut prin toate filmările de pe internet. Colțul camerei, unde au stat soții Ceaușescu, marcat cu o hârtie pe care era scris numele lor. Totul rece, totul vechi, totul infiorător. Vis a vis, locul unde a stat Procurorul iar lângă masa soților Ceaușescu, locul Completului de Judecată al Tribunalului Militar Extraordinar. Camera, foarte mică, înghesuită, cumva nedemnă pentru amploarea unui asemenea eveniment. Dacă pereții ar putea vorbi, ce povești ne-ar mai spune! Sala în care cuplul Ceaușescu și-a petrecut ultimele patru zile și trei nopți, începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989 când la ora 19:30 au fost aduși sub escortă de la Inspectoratul Județean de Miliție Dâmbovița, până în ziua procesului și a punerii în aplicare a execuției, pe 25 decembrie 1989. Biroul, care era un fel de cameră improvizată, cuprindea 3 paturi specifice unei garnizoane, mai multe mese și scaune, respectiv o sobă. Aici și-au petrecut soții Ceaușescu ultimele zile din viață. O cameră de unitate militară simplă, fără lux, fără dotări majore cum erau obișnuiți în viața lor de dinainte. În capătul holului vedem stema Republicii Socialiste România. Tot aici în capăt era și o toaletă care după cum arăta, părea să fie cam specifică perioadei la care tot am făcut referire. În clădire erau și alte încăperi închise, care nu au avut un impact major în decembrie 1989. Pe unul din holuri am zărit chiar multe televizoare vechi, multe radiouri vechi, specifice acelor vremuri. Probabil că ar putea fi amenajate mai multe camere cu o tematică similară dar... lipsa de interes a autorităților sau a celor care administrează acest ansamblu, este evident zero. Vizita noastră atinge punctul culminant. Deschidem ușa din holul unde era și camera #3 și ajungem în curtea exterioară, unde povestea noastră, dar si cea a soților Ceaușescu, se încheie. De menționat faptul că toată clădirea și-a păstrat patina de-a lungul timpului. Nu s-a făcut aaabsolut nici o renovare, nici o reparație, totul stă să cadă, tencuială peste tot, geamuri sparte, totul este dezolant și cumva amplifică și mai mult fiorul ce te trece pe măsură ce te apropii de zona zero . Am ajuns în locul cu pricina... o plăcuță metalică marchează importanța locului SOȚILOR NICOLAE ȘI ELENA CEAUȘESCU Execuția soților Nicolae și Elena Ceaușescu a avut loc pe 25 decembrie 1989, în curtea interioară a Cercului Militar din Târgoviște, România. Aceasta a fost un eveniment marcant în istoria țării și a pus capăt regimului comunist al lui Nicolae Ceaușescu. Plutonul de execuție responsabil pentru îndeplinirea sentinței a fost format din membri ai Ministerului Apărării Naționale și ai Securității Statului. Comandantul plutonului de execuție a fost maiorul Ionel Boeru , un ofițer al Armatei Române, cel despre care v-am povestit mai devreme că a tot acordat interviuri. "Din cei 8 militari (aduși de la București) doar eu şi încă doi subofițeri am făcut parte din plutonul de execuție. Am fost anunţaţi de generalul Stănculescu că are nevoie de trei oameni foarte buni cu care să formeze acest pluton de execuție. Când a spus treaba asta ' cei mai buni' s-a uitat în ochii mei şi am înţeles că e clar trebuie să fiu şi eu, la care cei doi din spate s-au oferit şi ei. Ni s-a spus de execuție după ce s-a ales locul. A fost înainte de proces. " Așadar, plutonul de execuție a fost alcătuit dintr-un număr redus de militari, doar 3, dintre care unul era chiar Ionel Boeru. Aceștia au fost selectați din cadrul trupelor speciale ale Armatei Române și a Securității Statului, pentru a executa sentința de condamnare la moarte. Armele folosite în execuție au fost puști de asalt AK-47. Conform mărturiilor, soții Ceaușescu au fost încătușați și conduși în curtea interioară a Cercului Militar, unde s-a desfășurat execuția. Înaintea execuției, Nicolae Ceaușescu a strigat "Golanilor! " în direcția plutonului de execuție, într-o ultimă încercare de a-și exprima indignarea. După comanda de executare dată de maiorul Ionel Boeru, plutonul de execuție a deschis focul asupra soților Ceaușescu. Execuția a fost rapidă și ambii soți au fost uciși pe loc. Imaginile video ale execuției au fost înregistrate și au fost difuzate ulterior la televiziunea română și în întreaga lume, generând o puternică impresie asupra opiniei publice. Execuția soților Ceaușescu a avut un impact semnificativ asupra istoriei României și a marcat sfârșitul regimului comunist. Evenimentul a fost simbolic pentru schimbările politice și sociale care au urmat în țară și a reprezentat începutul unei noi ere în România post-comunistă. Pe pereții din zona execuției stau mărturie chiar și acum după 34 de ani, găurile gloanțelor ce i-au secerat pe cei doi soți. Tot jos, pentru a completa și mai mult imaginea macabră a execuției, înfăptuită chiar în ziua De Crăciun, sunt desenate formele corpurilor soților Ceaușescu, exact cum au rămas după ce au fost secerați de gloanțe. S-au tras 90 de gloanțe la foc automat, câte un încărcător pentru fiecare soldat ce făcea parte din plutonul de execuție. După execuția soților Nicolae și Elena Ceaușescu, rămășițele lor au fost înmormântate inițial într-un loc necunoscut. În urma cererilor și presiunilor venite atât din țară, cât și din străinătate, în anul 1991, rămășițele lor au fost exhumate și reînhumate cimitirul Civil Ghencea din București. Cimitirul Civil Ghencea este un cimitir mare, situat în partea de vest a Bucureștiului, în cartierul Ghencea. Aici au fost îngropați și alți membri ai fostului regim comunist, dar și alte personalități ale vieții politice din acea perioadă. Mormintele soților Ceaușescu sunt simple și discrete, fără măreție sau simboluri speciale. Ele sunt marcate cu plăci de marmură inscripționate cu numele lor și datele de naștere și deces. Locul exact al înmormântării lor este cunoscut publicului larg și poate fi vizitat în cimitirul Ghencea Civil. Este important de menționat că, de-a lungul anilor, mormintele soților Ceaușescu au fost vandalizate și au stârnit controverse în societatea românească. Unele cercuri politice și grupuri de oameni consideră înmormântarea în acest cimitir drept o formă de justiție sau de respingere a regimului comunist, în timp ce alții consideră că ar fi trebuit să fie înmormântați într-o manieră mai discretă sau să li se refuze înmormântarea în țară. După Revoluția din 1989, clădirea care a găzduit procesul și execuția soților Ceaușescu, a fost renovată și restaurată. Astăzi, Cercul Militar din Târgoviște este o clădire cu valoare istorică și arhitecturală, iar în interior găzduiește diverse evenimente culturale, expoziții și conferințe. De asemenea, este deschisă publicului larg și este o destinație turistică populară, unde vizitatorii pot afla mai multe despre istoria Școlii Superioare de Cavalerie și despre evenimentele din decembrie 1989. Tot după 1989, România a trecut printr-o perioadă de tranziție dificilă către o economie de piață și o democrație parlamentară. În prezent, România este o țară membră a Uniunii Europene și a făcut progrese semnificative în dezvoltarea instituțiilor democratice și în integrarea în economia globală. Cu toate acestea, urmele comunismului sunt încă vizibile în societatea românească și există încă dezbateri și procese de reconciliere cu trecutul comunist. Am urcat mai multe fotografii dar și un video... dacă doriți puteți să le vizionați. Pentru documentarea acestui articol am folosit mai multe surse de informare: https://mediaflux.ro/unitatea-militara-unde-au-fost-tinuti-nicolae-si-elena-ceausescu/ https://www.antena3.ro/emisiuni/sinteza-zilei/blestemul-sotilor-ceausescu-probleme-pluton-executie-25-decembrie-1989-620927. html https://ro. wikipedia.org/wiki/Procesul_%C8%99i_execu%C8%9Bia_so%C8%9Bilor_Ceau%C8%99escu -panouri informare din cadrul obiectivului vizitat Mutat, la reorganizare, în rubrica "O zi în Târgoviște și împrejurimi, TÂRGOVIȘTE [DB]" (deja existentă pe sait)

Weekendul prelungit de Rusalii a împrăștiat puzderie de oameni pe tot cuprinsul țării în căutare de locuri de interes, relaxare și distracție. Chiar dacă vremea a fost „galbenă” pe toată harta țării și picăturile de apă au căzut din ceruri pe ici-colo, poporul, de la mic la mare, s-a bucurat de ziua liberă suplimentară. Eu am ales o incursiune scurtă și precisă la Târgoviște pentru a vizita un obiectiv istoric de prim rang: Curtea Domnească cu toate componentele sale. Este prima dată când intru în acest complex istoric, această „scăpare” intenționată datorându-se coechipierilor cu care am fost sau am trecut prin oraș. Amânarea vizitei a fost cu noroc, să zic așa, ansamblul istoric a avut timp să treacă printr-o reabilitare reușită. ???? Detalii acces. În apropierea centrului vechi al municipiului ( vezi impresii ), și anume pe Calea Domnească se află concentrate majoritatea instituțiilor muzeistice și a locurilor de recreere existente în Târgoviște. Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” este situat pe Calea Domnească nr. 181 , lângă Parcul Chindia. Site-ul oficial este: muzee-dambovitene.ro , în curs de refacere, dar e online site-ul în forma veche. Găsiți locuri de parcare la trotuar pe străduțele din jurul muzeului. Programul de vară este de marți până duminică între orele 09.00 – 18.30. Prețul unui bilet este de 12 lei/persoană , iar taxa foto pentru un aparat dedicat este de 16 lei (se pot face fotografii gratis cu telefonul). Există și variante de abonamente anuale, precum și posibilitatea achiziționării online de bilete de acces. Ca o paranteză, vreau să felicit conducerea Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște și autorităților locale care în ultimii ani au înțeles importanța deschiderii instituțiilor muzeale și în timpul sărbătorilor legale, zile în care populația circulă intens și are timp de vizite culturale. Și vreau să vă spun că am fost surprins de mulțimea de oameni care intrau la Curtea Domnească din Târgoviște fiind momente în care se forma coadă la casa de bilete. Scurte informații istorice. Curtea Domnească din Târgoviște constituie un obiectiv istoric valoros, care s-a dezvoltat treptat, etapele principale de extindere corespunzând domniei unor domni iluștri. Până la jumătatea veacului al XVIII-lea au tot avut loc lucrări de extindere, fortificări suplimentare, ridicarea de clădiri anexe care să îmbunătățească calitatea vieții, ctitorire de biserici. Târgoviște apare menționat drept oraș la începutul anilor 1400 când își stabilește aici reședința domnească, ulterior cetatea de scaun fiul lui Mircea cel Bătrân, Mihail I . Prima casă domnească e de mici dimensiuni, apărată de o palisadă din lemn, ulterior apărând prima biserică-paraclis. Următoarea etapă de extindere aparține lui Vlad Dracul , care fortifică reședința (zid și șanț de apărare), reface casa domnească în stil monumental, iar fiul său, Vlad Țepeș este artizanul cunoscutului turn de apărare și supraveghere - Chindia . Domnul Petru Cercel reface și extinde o sută de ani mai târziu fortificațiile, comandă un nou palat domnesc cu influențe occidentale, ctitorește biserica mare domnească, amenajează grădinile domnești și un parc zoo – primul consemnat în România ( vezi impresii ), înființează prima turnătorie cunoscută în Țara Românească, construiește primul apeduct. Etapa de maximă înflorire se desfășoară în epoca lui Matei Basarab care repară și lărgește palatul domnesc, dublează zidul de incintă și construiește baia turcească. O ultimă perioadă importantă aparține domniei lui Constantin Brâncoveanu care face restaurări la reședința domnească, construiește un foișor în grădinile domnești și o casă a coconilor, comandă repictarea bisericii mari. Toate aceste etape sunt identificate arheologic și consemnate în descrieri ale călătorilor străini în Țările Române. După domnia lui Brâncoveanu și mutarea definitivă a capitalei țării la București curtea domnească cade în ruină. Urmează câteva restaurări în epoca modernă și contemporană, cea din urmă între 2020-2022, cu ajutorul banilor europeni. Din 1967 Curtea Domnească devine ansamblu muzeal. Vizita propriu-zisă. La intrarea în oraș facem cunoștință cu Poarta Bucureștiului (de fapt a Buzăului) , unul din cele patru puncte de acces, apărare și supraveghere a Cetății de Scaun a Târgoviștei. Parcăm autoturismul, achiziționăm bilete și pătrundem prin turnul de intrare în incinta înconjurată de ziduri de piatră. În fața noastră se ridică arhicunoscutul turn roșu cu creneluri, țintă principală a majorității vizitatorilor. Incinta ansamblului muzeal e bine îngrijită, vedem flori, gazon și pomi fructiferi peste tot. În fața fiecărui obiectiv se află panouri informative cu text și imagini, întreg perimetrul e supravegheat video. Poți petrece lejer 2-3 ore în interiorul complexului, e bine să aveți cu voi o sticlă cu apă; există toalete și mai multe bănci pentru a ne odihni picioarele. Biserica mare domnească este organizată drept muzeu de artă religioasă veche, nu se mai slujește în ea decât foarte rar. Trecută printr-un proces recent de restaurare (încă se lucrează la pictura din altar), biserica impresionează prin dimensiuni și frescele vechi. Am remarcat tabloul votiv care înfățișează nu mai puțin decât 9 domni ai Țării Românești, lespedea de mormânt a Doamnei Elina, soția lui Matei Basarab – artistic lucrată ( ziarulnatiunea.ro/2019/09 ... e-la-targoviste ), scara de piatră cu decorațiuni care face legătura cu balconul domnesc și clopotul vechi de peste 300 de ani din pridvor. Nu intru în amănunte privind casele domnești, etapele lor de dezvoltare, descriere și organizarea interioarelor – doar ne-am plimbat prin încăperile mari încercând să ne punem în pielea unui personaj din epoca medievală. Cert este că avem de a face cu o reședință domnească de mari dimensiuni, cu încăperi mari și înalte, cu facilități de confort sporite, ca să zic așa. Se poate coborî în două pivnițe, una răcoroasă și umedă (unde stâlpul central e impresionant), alta deschisă, cu acoperiș de plastic, unde e cald și faci saună – aici se află o expoziție de fotografii din diverse perioade privind Curtea Domnească – starea monumentului în vechime, săpături arheologice, vizite oficiale, propuneri de reconstrucție. Revenim în interiorul palatului domnesc și ne plimbăm pe o serie de punți metalice care facilitează accesul vizitatorilor de jur-împrejurul zidurilor de cărămidă. Ajungem și la Turnul Chindiei , recent reabilitat, pe scara-melc din lemn se circulă cumva „la paletă” . Avem câteva etaje intermediare, prilej de popas și ieșit pe balcon pentru fotografii. Câteva panouri ne vorbesc despre Vlad Țepeș și epoca lui, câteva manechine sunt înveșmântate în straie de oșteni din secolul al XV-lea. Priveliștea de la 27 m înălțime e superbă, avem la picioare ruinele curții domnești, bisericile, parcul și alte obiective din oraș. Atenție la copii, geamurile de protecție dintre creneluri nu sunt foarte înalte. După minute bune coborâm din turn și ne îndreptăm spre casa Dionisie Lupu – Muzeul tiparului și cărții vechi românești , interesante exponate, spre casa Doamnei Bălașa , soția voievodului Constantin Șerban (valoroasă este pisania de la 1657, singura existent in situ pe o clădire civilă), o casă cu patru camera pentru pelerinii în nevoie. Alături se află biserica mica domnească – Sf. Vineri , momentan în restaurare. Mai admirăm zidurile de apărare duble, cel exterior sprijinit pe contraforți, baia turcească (cu trei încăperi: vestibul, baia propriu-zisă și încăperea cazanului), urmele foișorului din grădinile domnești (în exteriorul zidurilor), alte temelii de piatră aparținând clădirilor anexe gospodărești și slujitorilor. Concluzii. Ansamblul domnesc din Târgoviște este bine pus în valoare și constituie un „rai” pentru cei îndrăgostiți de istorie. Prețul biletului este modic și conține acces în toată incinta, inclusiv fotografiat gratis cu telefonul. Apreciez strădaniile târgoviștenilor de a pune la dispoziție tuturor celor interesați o comoară istorică și vă îndemn să vizitați Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” . Articole relaționate. Muzeul Național al Poliției Române ( vezi impresii ), Muzeul de Artă ( vezi impresii ), Mănăstirea Stelea ( vezi impresii ), Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic ( vezi impresii ), Muzeul de Istorie ( vezi impresii ), Casa-atelier „Gheorghe Petrașcu” ( vezi impresii ), Catedrala Mitropolitană din Târgoviște ( vezi impresii )