De ceva timp mi-a incolțit in cap idea de a face o traversare din Munții Iezer in Munții Făgăraș, două masive muntoase dragi mie. Ideea a prins viață odată cu invitația primită de la Ilinca de a face o tură de patru zile, la inceputul lunii iulie, de la Cabana Voina la Lacul Urlea cu coborâre in Breaza, Brașov. Deși tura impunea parcurgerea a peste 50 de km cu ruccsac ceva mai greu decât de obicei, nu am stat prea mult pe gânduri și am răspuns pozitiv invitației. Ne-am intalnit așadar in dimineața zilei de 2 iulie, in comuna Lerești. Aici am lăsat mașinile cu care am venit și ne-am urcat intr-un microbuz, inchiriat cu scopul de a ne duce la Cabana Voina și de a ne recupera după patru zile, din Breaza. Vremea nu arăta prea bine, o ploaie puternică ne-a insoțit până in Lerești. Pentru prima zi de mers nu a fost emis chiar și un cod portocaliu de ploi. Mă pregătisem așadar să trag o udătură zdravănă. Inainte să vă povestesc insă despre traseu, voi spune câteva cuvinte despre echipamentul avut. Ruccsac de 40 l; Pânza de la cort (am impărțit un cort de două persoane cu o prietenă); Sac de dormit de trei sezoane, cu temperatura de confort la – 8 grade C. Primus cu o butelie mică; Mancare liofilizată pentru patru zile (dimineața și seara); batoane de ciocolată, fructe uscate; geacă din puf, geacă pentru vânt și ploaie, un softshell, pantaloni scurți, pantaloni de trekking și suprapantaloni rezistenți la ploaie; două tricouri, o bluză cu mânecă lungă din merinos (cu care am dormit), o pereche de șosete impermeabile și incă una normală, pentru drumeții de vară; Șervețele umede, un prosop mic ușor, trusă mică cu medicamente utile, plasture, și obievcte stricte de igienă. Nu au lipsit bețele de trekking, mănușile, o căciulă, două buff-uri, frontală cu baterii de schimb și două baterii externe pentru ceas și telefon. Si cel mai important, ghete trei sezoane, cu talpa ceva mai rigidă. Cam asta a fost ce am avut in rucsac și pe mine, nu am cântărit rucsacul, dar, cu tot cu apă (cel puțin doi litri am nevoie la o tură de o zi), cred ca ajungea pe la 12 Kg. Prima zi: Cabana Voina-Refugiul Iezer La câteva minute după ora 10.00 am ajuns la Cabana Voina de unde a inceput prima zi a aventurii noastre pe munte. Planul inițial era să urcăm până pe Vârful Roșu, unde să punem corturile. Dar, in funcție de starea v remii, urma să decidem la Refugiul Iezer dacă mai urcăm sau ne oprim și innoptăm acolo. De la Voina la Refugiul Iezer se poate ajunge pe un traseu marcat cu bulină albastră, de aproape cinci ore, sau pe un altul, marcat cu cruce albastră, ceva mai lung, de aproximativ șase ore. Iarna, singurul traseu pe care se poate ajunge la Refugiul Iezer este cel marcat cu cruce albastră, primul fiind mult mai expus avalanșelor. Despre acest traseu am mai povestit intr-un review anterior, este tot așa de solicitant, urcând de la 940 m, altitudinea Cabanei Voina până la 2135 m unde este amplasat refugiul. Spre plăcuta noastră surpriză, ploaia s-a oprit, și câteva crâmpeie de cer albastru se vedeau printre copaci. Poteca urcă prin pădure, la inceput destul de abrupt, apoi ceva mai lin, pe o curbă de nivel, ca să continue in forță, intr-un urcuș susținut, după ce iese in golul alpin. Am urcat eu destul de bine jumătate din drum, dar in ultima parte, greutatea din spate a inceput să apese tot mai mult pe umerii șl picioarele mele. Nu obosisem foarte tare dar nu puteam să țin ritmul cu mult mai tinerii mei parteneri de tură. Deși i-am spus că nu am probleme, că nu mă rătăcesc și că ajung și eu, mai incet, Ilinca nu m-a lăsat și a stat pe lângă mine, incurajându-mă. In golul alpin apăruseră și rhododendronii, un motiv in plus pentru a mai face câte o oprire pentru fotografii. Puțin după ora 15.00 am ajuns la Refugiul Iezer. Eram toți cam obosiți, Vârful Roșu era ascuns in nori, așa că am decis să nu mai continuăm și să petrecem prima noapte la refugiu. Un alt motiv care a inclinat balanța in favoarea opririi la refugiu a fost și existența apei. Dacă am fi continuat urcușul ar fi trebuit să luăm rezerve suplimentare de apă, atât pentru prepararea mâncării cât și pentru consumul de a doua zi, până când ajungeam la un izvor. Am profitat de timpul petrecut la refugiu și am făcut o scurtă plimbare la lacul din apropiere, Iezer, cum mai este cunoscut. In luciul albastru al lacului se oglindeau pe de o parte rhododendronii iar pe de alta fâșiile de zăpadă existente incă pe culmi. De cealaltă parte, spre Leaota și Bucegi, norii dădeau spectacol, plimbându-se deasupra culmilor muntoase. Nu am mai pus cortul, nu eram decât noi la refugiu, iar acesta oferă condiții destul de bune de innoptat. Refugiul are trei incăperi, două pentru dormit, prevăzute cu priciuri, și una pentru luat masa, cu o masă mare și câteva scaune. Refugiul are panouri solare care alimentează o priză unde se pot incărca aparatele foto sau telefoanele. Sunt două sobe, dar lemnele trebuiesc aduse de mai jos, de pe traseu. In zona Lacului Iezer și a refugiului există semnal telefonic destul de bun. M-am culcat destul de devreme, cred că inainte de ora opt seara. Eram obosită iar a doua zi urma să plecăm la șapte dimineața și aveam un drum lung de parcurs. Am dormit foarte bine in linștea munților. Pe la unu noaptea m-am trezit și am ieșit puțin, era senin, stelele străluceau pe cer, anunțând vreme bună. Ziua a doua: Refugiul Iezer-Vârful Roșu-Curmătura Oticu-Varful Mezea- Curmătura Mezei – Curmătura Brătilei Așa cum am stabilit, a doua zi, la șapte dimineața am pornit la drum. Nu am mancat nimic, urma să incepem traseul cu un urcuș susținut, așa că am lăsat micul dejun pe mai târziu, când urma să ajungem pe Varful Roșu. De la Lacul Iezer se poate urca spre Crucea Ateneului pe marcaj punct albastru, urmând apoi traseul de creastă, pe lângă Varful Iezerul Mic, până pe Vârful Roșu. Noi insă nu am mai urcat spre Crucea Ateneului, ci am urcat direct spre creastă, pe un drum nemarcat, ieșind mult după Varful Iezerul Mic. Am economist astfel timp și am scurtat puțin traseul. Până in creastă am urcat printr-o zonă stâncoasă, printer lespezi mari. Nu a fost ceva dificil, doar că urcam susținut. Intrasem déjà in impărăția rhododendronului, culmile munților purtând mândre haine roz. Peisajul devenea din ce in ce mai frumos, mă opream des ca să privesc in spate unde lacul devenea din ce in ce mai mic, parcă inghițit de o mare roz amestecată cu câteva pete de zăpadă. Aproximativ jumătate de oră a durat urcușul până in creastă, după care am pornit pe drum marcat cu bandă roșie, până la Varful Roșu, cel mai inalt vârf al Munților Iezer, cu o inălțime de 2470 m. Aici am făcut o primă pauză pentru fotografii și ca să mâncăm ceva. Vremea ținea cu noi, erau ceva nori care se plimbau pe cer, dar cel puțin deocamdată, nu păreau periculoși. De pe Vârful Roșu incepe traseul care duce in Munții Făgăraș, traseu marcat cu triunghi roșu. A urmat o coborâre accentuată, de aproximativ 600 m diferență de nivel, pe niște lespezi din piatră, in prima parte, apoi ceva mai ușoară, printr-o pădure de jnepeni, până in Curmătura Oticului. După ce am trecut de coborârea pe lespezi, am intrat din nou in impărăția roz. De o parte și de cealaltă, culmile erau colorate in roz cu petice verzi. Pe partea stângă se ridicau, semeți și foarte frumoși, Colții Cremenii iar in dreapta erau Lacurile Boarcășului din căldarea cu același nume. Dacă ar fi fost complet senin s-ar fi putut vedea mai mult din crestele Făgărașilor, fiind vizibil, pe lângă Vârfurile Urlea și Dara, trapezul Viștea-Moldoveanu. Dar, nu le poți avea pe toate, așa că ne-am mulțumit cu nebunia de roz care ne inconjura. Nu vezi oricând munții colorați in roz! După ce am trecut printr-o pădure deasă de jnepeni, pe unde abia reușeam să găsim poteca, am ajuns in Curmătura Oticului. Aici, chiar in dreptul potecii, se află un izvor, foarte important pentru refacerea proviziilor de apă. Am făcut o nouă pauză ceva mai lungă, să ne mai refacem puterile. Ne-a grăbit ploaia, care a inceput in timp ce mâncam. Din fericire a ținut doar câteva minute, dar ne-a făcut să pierdem ceva timp cu imbrăcatul și dezbrăcatul hainelor de ploaie. După ce treci de Curmătura Oticului poți spune că intri in impărăția Munților Făgăraș, drept pentru care a urmat o serie de urcușuri și coborâșuri, așa cum se obișnuiește in acești munți. Din Curmătura Oticului am urcat ușor, pe o curbă de nivel, ocolind Varful Oticului (2044 m). Urcușul a continuat până in apropiere de Varful Mezea, la 2113 m, de unde am coborât pînă in Curmătura Mezei, la 1865 m. Ce urmează? Bineințeles, o nouă urcare, până sub vârful Cățunu, la 2206 m altitudine. Oboseala incepea să iși spună cuvîntul, umerii mă dureau, picioarele le simțeam grele, mergeam la aproximativ 50 m in spatele grupului. Corpul imi spunea să mă opresc dar mă făceam că nu il aud, și mă incurajam să merg mai departe. Partenerii de drumeție m-au ințeles, eram doar lidera de vârstă a grupului! Oricum, am observat că și cei mai tineri obosiseră, la un moment dat chiar ei au solicitat o pauză. Dar, cu toată oboseala, tot mai găseam resurse să admir priveliștile și să fac câteva fotografii. La un moment dat, de sub nori a au apărut stâncile Pietrei Craiului, care păreau foarte aproape. Norii insă incepeau să se adune, acoperind complet crestele Făgărașilor. Deși inițial, prognoza pentru următoarea zi prevedea vreme bună, după cum arătau norii, nu prea aveam mari speranțe. Dar am continuat să urcăm ușor până la vest de Vârful Brătilei (2274 m) de unde a inceput coborârea finală spre Curmătura și Refugiul Brătilei, la 2125 m altitudine. La aproximativ 10 minute de Refugiul Brătilei am găsit un izvor, care cred că este sezonier. Ne-am refăcut proviziile de apă, știind că la refugiu apa era puțin mai jos de șa. După 10 ore de mers, in care am parcurs 18 Km cu 1050 m diferență pozitivă de nivel, am ajuns la Refugiul Brătilei. Aici, vremea ne-a făcut o surpriză neplăcută. S-a schimbat brusc, s-a lăsat o ceață deasă și a pornit un vânt extrem de puternic. De fapt, a fost primirea făcută de Munții Făgăraș, care ne-au amintit că aici vântul și ceața sunt la ele acasă. Ne-am adăpostit toți in micul refugiu, sperând să se mai potoleasă vântul ca să putem pune corturile. Refugiul din Curmătura Brătilei este mult mai mic decât cel din Iezer, locuri de dormit pe niște priciuri sunt pentru maxim cinci persoane. Vântul nu s-a potolit, bătea atât de tare, incât aveam impresia că va lua refugiul pe sus. Pentru că nu aveam loc toți opt să dormim in refugiu, trei dintre noi au reușit să găsească un loc mai adăpostit unde au montat două corturi. Eu am dormit in refugiu, ascultând toată noaptea vântul care părea că vrea să rupă ușa. A inceput și o ploaie puternică, care a completat aspectul nefavorabil al vremii. A fost o noapte friguroasă, cu temperaturi in jur de zero grade C. Ziua a treia: Curmătura Brătilei – sat Dejani In cea de a treia zi urma să continuam traseul până la Lacul Urlea, trecând prin Curmătura Zârnei și urcând Vârfurile Dara și Hârtopul Darei (chiar dacă erau puțin in afara traseului). Dimineața insă, vremea nu arăta deloc bine. Vântul incă bătea destul de tare, era ceață, iar prognoza meteo spunea că va fi urât și că va ploua. Am făcut o mică ședință de grup și am decis că era mai bine să coborâm. Era păcat să mergem prin ceață și ploaie pe creastă, să nu vedem nimic, și să ajungem uzi la Urlea. Am mâncat, ne-am echipat și am inceput coborârea prin căldarea Dejanilor, pe marcaj triunghi roșu. Inainte insă de a incepe coborârea, am profitat de existența semnalului la telefon și am sunat șoferul microbuzului ca să vină să ne ia din Dejani. Coborârea era destul de abruptă, printre stâncării alunecoase și grohotiș. Am trecut de izvorul Radului (loc de alimentare cu apă) și am continuat atenți să coborâm. Am dat și de două porțiuni abrupte, acoperite cu zăpadă. Am coborât pe lângă ele până am găsit un loc fără zăpadă, pe unde am putut să trecem. Nu aveam colțari, nu era potecă bătută in zăpadă iar riscul de alunecare era destul de mare. Poteca coboară pe lângă pârâul Dejanilor, care in multe locuri inundase poteca. La un moment dat a trebuit să trecem un podeț din lemn, foarte alunecos. Bineințeles că am alunecat și am căzut, din fericire nu in apă. Am dat insă cu fundul zdravăn de podeț, și am tras și o sperietură grozavă. Am continuat trecerea in patru labe, luindu-mi exemplul și o prietenă care se afla in spatele meu. După ce am trecut de cabana de vânătoare Valea Radului, am ieșit in drum forestier, pe care am meeers, peste 6 km. Ploaia și-a făcut și ea simțită prezența, demonstrându-ne că am luat decizia potrivită să coborâm. Oricum, când am ajuns in Dejani, intreaga creastă a Făgărașilor era acoperită de nori, deci erau slabe șanse să prindem vreo fereastră de vreme bună. Așa cum vorbisem, in Dejani, acolo unde incepe drumul asfaltat ne-a așteptat microbuzul care ne-a dus la mașinile noastre in Lerești. Au fost trei zile foarte frumoase, petrecute pe munți, departe de aglomerație și de căldura orașului. In ultima zi am plecat de la un grad C0 (cat era in Curmătura Brătilei) și am ajuns in București la 26 de grade C0. In cele trei zile am intâlnit doar doi turiști, la sfârșitul turei, pe drumul forestier din Dejani. Din păcate nu am văzut capre negre, urși sau alte animăluțe, dar am văzut in schimb mulți bujorei de munte sau rhododendroni. Traseul poate fi făcut de orice iubitor al muntelui cu o condiție fizică bună spre foarte bună. Nu este dificil din punct de vedere tehnic, este doar epuizant fizic. Iarna insă acest traseu devine dificil. Sper ca fotografiile să vă convingă de frumusețea acestor locuri! Munți, râuri, cascade, flori și mulți, mulți bujori de munte Sus-jos pe culmile muntoase, cea mai bună rețetă pentru relaxare. Ajungi epuizat și adormi imediat. Mutat, la reorganizare, în rubrica "La pas prin M-ții #Iezer-Păpuşa, M-ȚII IEZER-PĂPUȘA" (deja existentă pe sait)