Înapoi la destinații

Pentru că trecuseră deja ceva timp de la vizita anterioară, am simțit nevoie de a revizita acest loc. În ultima zi de vară a anului în curs, adică pe 31 august, am decis să mergem spre județul Constanța pentru a vedea spectacolul cu delfini. Am achiziționat online biletele, de pe site-ul oficial adică de aici , cu câteva zile înainte. Nu am nimerit foarte bine perioada, pentru că fix atunci, dimineața de 31 August, a plouat torențial în județul Constanța și mai multe drumuri au fost inundate. Am cumpărat bilete pentru spectacolul de la ora 11:00, un bilet de adult având un tarif tare ciudat dacă îl procurai online... Dacă procurai biletele fizic de la casa de bilete, erau culmea... mai ieftine deși după logica mea, deranjul era mai mic pentru ei, adică nu mai făceai coadă la poartă, nu mai stăteai, ia banii, ia cardul, dă biletele, etc. Noi având bilete procurate deja, doar ni s-au scanat de către personalul de la intrare. Așadar la 'poartă' biletele erau... 30 de lei de adult... 7,5 lei de student iar copiii sub 7 ani aveau GRATUIT... dar dacă procurai online era 1 leu și 11 bani. Logică de... oameni școliți, ajunși directori și manageri pe acolo. De clarificat că locația oferă mai multe obiective sau atracții. Mai sus am vorbit strict de Delfinariu adică de spectacolul cu Delfini. Mai există și spectacol cu Lei de mare care la data scrierii acestei recenzii, este suspendat (costa 40 de lei de adult), apoi mai au Acvariu, la fel închis temporar... Planetariu cu maxim de 35 de locuri/demonstrație, cu 12 lei dar și cursuri de echitație. De asemenea locația mai oferă și un mic parc zoologic, o microrezervație plus păsări exotice, care este inclusă în prețul Delfinariului. Nu este ceva WOW, cred că mai degrabă un efort nereușit de a face multe. Mai bine s-ar focusa pe redeschiderea acvariului sau a spectacolului cu lei de mare. În fine... *Later edit: se pare că prețurile diferă în funcție de sezon. Nu mai găsesc biletele procurate online dar cred că am dat undeva la 60 de lei de persoană, fiind încă vară (ultima zi), așadar consultați site-ul oficial pentru prețurile actuale! Demonstrațiile cu delfinii au loc de luni până duminică, la ora 11 și la ora 15. Nu cred că-i musai să procurați bilete în avans. Lucrurile mergeau destul de rapid la casa de bilete de la fața locului. Eu am preferat evitarea statului la altă coadă și le-am procurat de acasă. Delfinariul din Constanţa şi-a început activitatea la 1 iunie 1972, constituind prima formă muzeistică de acest gen din ţară şi prima din sud-estul Europei la acea dată. În amfiteatrul cu piscină şi în bazinul acoperit, se organizează demonstraţii cu delfini. În Marea Neagră trăiesc trei subspecii de delfini, şi anume: marsuinul, delfinul comun şi afalinul. Delfinariul Constanţa a găzduit în bazinele sale toate cele trei specii de delfin din Marea Neagră. Primii au fost marsuinii (Phocoena phocoena relicta) şi delfinii comuni (Delphinus delphis ponticus), iar în urmă cu aproape 20 de ani au fost aduşi şi afalinii sau delfinii mari cum mai este numită specia Tursiops truncatus ponticus, din care făcea parte şi Mark, veteranul şi totodată vedetă a Delfinariului până în 2009. Delfinariul este situat pe Bulevardul Mamaia 255. Din păcate locuri de parcare nu prea sunt. Recomandarea mea este să mergeți din timp pentru a găsi un loc. Cele câteva locuri cu plată de lângă intrare, sunt ocupate mereu, așa că majoritatea celor care vin, parchează la Mc'Donalds-ul vecin sau la Lidl-ul aflat la câteva sute de metri. Parcarea de la Lidl era destul de liberă când am ajuns noi pe la 10 și ceva dar când ne-am întors, era arhi-plină, multe mașini fiind parcate neregulamentar pe drumul de pământ de lângă magazin sau blocând trotuarele din parcare ori trecerile de pieton. Așa ceva nu se face, dar asta este altă discuție. Referitor la ce am menționat anterior, bulevardul de lângă Delfinariu fusese inundat, iar apa intrase în toate clădirile din jur. Era plin de poliție dar și personal de la salubritate care curăța de zor bulevardul de noroi, crengi, frunze, dar desfundau și canalizările. Am avut noroc mare, am ratat la mustață furtuna ce abia se oprise și care inundase multe alte străduțe de prin Constanța. Ne-am postat așadar la intrarea în Delfinariu, era destul de liber, bucuria mea căci nu suport locurile aglomerate. Dar ușor ușor holul ce părea mare, a devenit neîncăpător pentru puhoiul de lume ce nu contenea să se oprească din a intra. La un moment dar eram ca sardinele, umăr la umăr, noroc că vremurile pandemice au trecut iar respirarea aceluiași aer cu cel al altei persoane din jur, nu mai este tocmai atât de periculos. Ne-au dat drumu' în zona spectacolului, unde sunt scaunele și bazinul, undeva pe la 10:40, adică cu 20 de minute înainte de a începe spectacolul. Spațiul imens, s-a umplut rapid, dar scaunele au fost suficiente, pentru că au rămas destule libere. Până să înceapă spectacolul am tot primit indicații prin boxele amplasate în incintă, să nu facem fotografii cu blițul și să luăm în considerare că dacă stăm pe locurile din față, sunt șanse mari să fim stropiți. Nu aș refuza o bălăceală vara dar afară era destul de frig și nu voiam să ne udăm așadar am stat la 2-3 rânduri distanță de bazin. Spectacolul a început la ora 11 fix și nici nu mă gândeam despre ce avea să urmeze. Noua sală ce înconjoară bazinul unde cei doi delfini, Ni Ni și Chen Chen, desfășoară spectacolele și-a dublat capacitatea de la 600 de locuri cât avea în trecut, la 1300 de locuri în prezent și va putea fi folosită atât vara cât și iarna. Modernizarea a fost făcută cu o finanțare de la Consiliul Județean Constanța, Ministerul Dezvoltării și cu fonduri europene. De giumbușlucurile delfinilor se ocupau mai mulți antrenori (sper să fie corect termenul folosit de mine). Erau 2 delfini care făceau spectacolul mare, cred că Ni Ni și Chen Chen, sper să nu greșesc, ne-au fost prezentați dar am uitat iar pe site așa este notat. Dar mai erau și alți 2-3 delfini care făceau trucuri mai ușoare, la marginea din dreapta a bazinului. Antrenorii principali, două doamne, una mai tânără, una mai în vârstă se ocupau de cei 2 delfini principali. Doamna mai tinerică nu a stat doar pe margine, ci a intrat în bazin cu delfinii oferind un spectacol INCREDIBIL. Am rămas profund impresionat de toate acrobațiile făcute atât individual de delfini, cât și de cele făcute de ei 2 dar și de cele în combinația delfin-om. La un moment dat doamna s-a urcat pe delfin și a mers pe el ca pe o placă de surf. Am rămas fără cuvinte și impresionat până la lacrimi. Armonia dintre ea și delfin mi-au făcut pielea de găină, lucru pe care îl resimt și acum când scriu aceste rânduri. Să vă povestesc ce făceau, cum făceau, mi-e greu, m-aș încurca în cuvinte și nu aș putea să mă exprim corect. Cel mai bine ar fi să mergeți acolo, mai ales dacă sunteți cu domiciliul în zona de Sud-Est a României. Sunt convins că în spatele acestor trucuri, stau multe ore de muncă dar și o legătură puternică între antrenori și delfini. Nu știu dacă animalele sunt chinuite, bănuiesc că asta se tot vehiculează de multe ori prin spațiul public. Nu sunt specialist, nu pot să emit păreri vis-a-vis de acest lucru dar știu că ei arătau ok, păreau fericiți și cu siguranță sunt îngrijiți și hrăniți corespunzător. Ca și concluzie, recomand cu toată inima spectacolul cu delfini și cu siguranță voi reveni cu prima ocazie pentru că am avut ce vedea. Spectacolul nu a durat mult, undeva la 20 de minute dar au fost foarte intense, fără timpi morți. Cu siguranță acest obiectiv este probabil cel mai important din județul Constanța. Mărturie stă și numărul imens de recenzii de pe Google Maps, unde locația adună peste 26.000 de păreri, cu o notă de 4,6.

Delfinariu din Constanța - Cel Mai Important Obiectiv din Tot Județul | RoVista