Înapoi la destinații

Din păcate, nu mă pricep să scriu pe marginea unor evenimente festive, așa cum au fost întâlnirile de la Păltiniș, Mediaș sau Gura Humorului, la care am participat în ultimul an. În primul rând, pentru că principalul motiv pentru care am ajuns acolo a fost cunoașterea unor oameni cu care schimb impresii aici, pe site - iar aceste întâlniri sunt prilej de bucurie, dar mai puțin surse de inspirație pentru articole. Aceată afirmație este valabilă doar pentru mine, desigur, pentru că am citit cu plăcere impresiile scrise de alții, retrăind întâmplările, rememorând conversațiile sau, chiar, cugetând la problemele filozofice pe care aceste reuniri le relevă :). Mă simt, totuși, dator să contribui cu ceva la seria de articole publicate în urma întâlnirii de la Gura Humorului ( /hotel9.php ... le-afa&id=28848 ), mai ales că nu am scris nimic nici după cele precedente (deși am numeroase ciorne). Am să povestesc aici despre ceea ce am pierdut din atracțiile turistice ale zonei, deși am fost la doar câțiva pași de ele. Preocupări mai înalte nu ne-au lăsat să descoperim cu adevărat destinația în care ne aflam 😁. Eu o cunosc destul de bine, am ajuns de multe ori aici: cu ocazia unei vizite am trecut în revistă ceva, la altă vizită - altceva și, uite așa, cred că nu mi-au scăpat prea multe. Plus multe recapitulări și aprofundări 🙃. Voi face în cele ce urmează un rezumat, cu speranța că ar putea fi de folos în cazul în care cineva va dori să mai revină în oraș sau prin împrejurimi. Am să folosesc pentru ilustrare fotografii mai noi sau mai vechi, unele din altă viață. Voi prezenta zona de la sud către nord, doar ceea ce este accesibil la pas (nu discut despre Vama, Moldovița, Cacica sau alte locuri aflate la o jumătate de oră cu mașina). Pentru cei care vin motorizat, vizita la Voroneț începe din parcarea aflată la circa 500 de metri. Drumul până la mănăstire trece printr-un mare bazar, de unde poți cumpăra tot felul de prostioare, unele interesante și educative (P1) 🤠. Chiar înainte de intrare dăm de o mică anexă; de aici se ia biletul de intrare (10 lei, cu reducere 50% pentru elevi, pensionari etc.) și tot aici găsim la vânzare diverse obiecte bisericești sau chiar suveniruri. Intrarea în mănăstire nu se mai face, de mulți ani, pe sub turnul clopotniță - acesta dă, în prezent, doar către cimitir. Se intră printr-o poartă situată în zidul nordic, fapt care contribuie la o primă impresie nu din cale afară de favorabilă: biserica pictată pare... nepictată! Nu voi insista prea mult pe istoric, descrierea picturii interioare sau a celei exterioare și altele de acest fel. Cei care care ajung aici pot solicita ghidaj, iar maicile sunt pricepute, au un discurs foarte bun. (Grupul a avut parte de un ghid excelent, din câte am înțeles.) Pe internet sunt o grămadă de surse, dacă există curiozitate - ea poate fi lesne „alimentată” cu tot felul de informații. Inclusiv pe există un articol foarte complet vezi impresii . Voi puncta, totuși, câteva chestii despre care se vorbește mai puțin. Nu înainte de a spune că, dacă pe vremuri fotografiatul în biserică era strict interzis, acum el rămâne interzis, dar este tolerat. Singurul loc în care maicile sunt intransigente este naosul, mic și mereu aglomerat (lumea vine nu doar în scop turistic, ci și pentru ca să se închine la icoanele din fața altarului). Aici se află și celebrul tablou votiv cu Ștefan cel Mare și familia sa. Am reușit, într-un moment de liniște, să îl fotografiez și pe acesta. 🚩 Hramul este Sf. Gheorghe, sfânt războinic. Marea majoritate a bisericilor domnești din timpul Mușatinilor (și chiar după) au acest patron 😉. 🚩 Pictura de pe peretele nordic este compromisă iremediabil. Nu este un fenomen specific Voronețului, e valabil pentru toate bisericile pictate pe exterior din Bucovina (sau de oriunde altundeva). Acest perete este cel mai expus intemperiilor, deci degradarea picturii exterioare poate fi folosită de către cercetași pentru a determina punctele cardinale. 🚩 Nici extraordinara Judecată de Apoi de pe peretele vestic, nici splendidul albastru de Voroneț nu sunt mărci înregistrate în Moldova. În acele vremuri, Țările Române erau conectate din punct de vedere cultural cu Europa vestică; decuplarea de Occident a început către finalul sec. XVI (și a durat vreo trei sute de ani). Nu se știe prea bine cine a pictat biserica (pe la 1550), dar au fost meșteri educați în Italia. Voronețului i se spune Capela Sixtină a Estului , dar, de fapt, este Capela Scrovegni a acestui colț de lume. Ceea ce nu e o „declasare”, cine a trecut prin Padova și a văzut-o știe ce spun. Atât compoziția picturii, cât și culoarea, albastrul lui Giotto, sunt cele de acolo. Lucrarea lui Giotto este din 1303, cu 250 de ani mai vârstică. 🚩 Voroneț este mai mult despre Daniil Sihastrul decât despre Ștefan cel Mare. Nu doar mănăstirea, ci întreaga zonă. Povestea sfântului cuvios poate fi citită în P14 (sau pe net): a fost cel care a inițiat construcția bisericii și a fost primul stareț al mănăstirii. Este îngropat în biserică, iar portretul său se află pe peretele exterior, chiar în stânga intrării; este considerat al doilea ctitor al Voronețului, după Ștefan cel Mare și alături de Mitropolitul Grigorie Roșca, cel care a construit pridvorul și a pornit pictarea exteriorului bisericii. Legenda spune că, după construcția Mănăstirii Putna (care, de asemenea, i se datorează, într-un anume fel), a plecat prin munți, oprindu-se în aceste locuri. Ar fi avut o chilie sub Piatra Șoimului, care încă era vizibilă acum 150 de ani, dar a dispărut odată cu exploatările de piatră de construcție din zonă. Acolo l-ar fi găsit Ștefan cel Mare atunci când, după înfrângerea de la Războieni, avea nevoie de sfaturile duhovnicului său. Cei care doresc să facă o plimbare (se poate ajunge și cu mașina, drumul este asfaltat), pot merge către sud, de-a lungul pârâului Voroneț (P10), cam doi kilometri, până la Sihăstria Voronețului - Schitul Daniil Sihastrul (P11-P14). Este un loc minunat, slujit de călugări cu har. Drumul continuă, peste munte, către Mănăstirea Slatina , însă asfaltul se termină repede: rămâne o potecă turistică marcată, pe care ar trebui mers 4,5 ore. Nu am făcut acest traseu, dar nu poate fi decât unul plăcut. Noi am revenit către Voroneț, întâlnind în drum care cu fân, unde copiii micuți au fost invitați să urce - nu vă spun ce bucurie a fost pe ei. Parcarea Mănăstirii Voroneț este în capătul sudic al satului omonim (în prezent - cartier al orașului Gura Humorului). Plimbarea prin sat este faină (deși cam trebuie să te ferești de mașini). Se poate lua cazare aici, există o sumedenie de pensiuni, pentru toate buzunarele și pentru toate pretențiile. Continuând către nord, ajungem la confluența pârâului Voroneț cu râul Moldova (P15). Înainte de Moldova, putem să o luăm la dreapta, pe sub Piatra Șoimului - a se vedea „capitolul” următor. Sau trecem râul, trecem calea ferată și facem dreapta pe drumul național. Gara nu e departe, apoi ajungem în centru. Întregul traseu de la Mănăstire până în centru are cam 5 km și se face în 1:15-1:30 ore.

Câteva zile în Gura Humorului — 1. Voroneț | RoVista