„Perla localităţilor paleocreştine din Dobrogea este fără îndoiala oraşul antic Tropaeum”. În vara lui 2015, în drum spre satul-staţiune 2 Mai, unde aveam să petrecem un mini-sejur la malul mării vezi impresii , am făcut un ocol pentru a vizita două locuri dobrogene pe care le aveam de multă vreme în plan. Despre primul dintre acestea, şi anume Mănăstirea şi peştera Sfântului Andrei, v-am povestit deja vezi impresii . Cu o întârziere nepermis de mare, astăzi vă prezint cel de-al doilea obiectiv, şi anume Complexul muzeal de la Adamclisi . Venind pe DN3 dinspre localitatea Ion Corvin, în apropierea căreia se află Mănăstirea Sf. Andrei, am străbătut rapid cei cca. 15 km care o despart de comuna Adamclisi. Şoseaua a fost bună şi imediat după ce am intrat în Adamclisi am zărit un indicator la stânga către muzeu iar mai încolo, tot la stânga, un altul către monument. Pe aceeaşi parte, pe un deal de la marginea satului, se află şi ruinele cetăţii. Judecând după case, Adamclisi mi s-a părut un sat ceva mai „răsărit” decât cele din apropiere de Cernavodă iar cei cca. 1200 de locuitori mi-au creat impresia unor oameni gospodari. Ce ar mai fi de zis? Că numele localităţii provine din turceşte, de la Adam Kilisse – Casa lui Adam, adică Biserica Omului, turcii confundând monumentul Tropaeum Traiani cu un lăcaş de cult creştin. Complexul cuprinde trei obiective: monumentul triumfal Tropaeum Traiani, muzeul arheologic şi cetatea. Pentru primele două programul de vizitare este vara între orele 8-20 şi iarna între 9-17 iar taxele sunt (pentru fiecare din ele) următoarele: adulţi 11 lei; pensionari 7 lei; elevi şi studenţi 5 lei. La muzeu am achiziţionat cu 3 lei un mic pliant publicitar iar la monument în preţul biletelor am primit un DVD de prezentare. Deşi noi am început vizita cu muzeul, sfatul meu este să mergeţi mai întâi la monument, aşa încât în ordinea aceasta vă voi descrie cele văzute. Monumentul triumfal Tropaeum Traiani Este situat în cadrul sitului arheologic, care mai cuprinde un altar funerar cu numele a cca. 3.800 de soldaţi romani căzuţi în bătălia de la Adamclisi, precum şi un mormânt tumular , mai bine zis un mausoleu aflat în spatele monumentului, care a adăpostit trupul comandantului roman - praefectus castrorum – cel care, cu preţul vieţii, a decis victoria din anul 102. Monumentul triumfal a fost ridicat între 106-109 d. Hr. după proiectul lui Apollodor din Damasc pentru a comemora bătălia de la Adamclisi din anul 102. Inscripţia descoperită pe soclu precizează că acesta a fost închinat „Zeului Marte - răzbunătorul de către Nerva Traian August, împărat şi cezar, învingătorul germanilor şi dacilor, fiul divinului Nerva, mare preot, pentru a XIII-a oară tribun, pentru a VI-a oară împărat, pentru a V-a oară consul, părintele patriei. ” După victoriile din anii 101-102 asupra dacilor, împăratul Traian a decis să aştepte primăvara pentru a-şi continua asaltul împotriva Sarmizegetusei. Decebal s-a aliat cu unele triburi sarmate şi a profitat de lunile de respiro pentru a lansa o ofensivă la sud de Dunăre, în Moesia, cu scopul de a-i îndepărta pe romani de capitala dacă. Dacii au traversat fluviul pentru a înfrunta armata romană pornită în urmărirea lor dar, din păcate, iarna aceea nu a fost suficient de geroasă şi gheaţa care acoperea Dunărea s-a spart. Mulţi soldaţi daci şi aliaţi de-ai lor au pierit înecaţi şi în bătălia finală, dată la Adamclisi, Traian a ieşit învingător. Ce a urmat cunoaştem cu toţii din manualele de istorie: un armistiţiu favorabil Imperiului Roman iar după campania din 105-106, capitularea dacilor. Să revenim însă la monumentul triumfal. A fost inaugurat în mai 1977, în cadrul festivităţilor prilejuite de aniversarea unui secol de la cucerirea independenţei Principatelor Române. Din capul locului trebuie subliniat că monumentul reprezintă o reconstituire arheologică după un model ipotetic, elementele originale descoperite in situ fiind expuse la muzeul din Adamclisi, şi că cea mai recentă renovare a fost făcută între 2010-2013, cu fonduri europene, motiv pentru care actualmente construcţia se prezintă în condiţii foarte bune. În 1882, renumitul istoric Grigore Tocilescu (1850-1909), director la acea vreme al Muzeului Naţional de Antichităţi, a fost cel care a avut iniţiativa deschiderii primului şantier arheologic românesc la Adamclisi. Până în 1890 el a efectuat săpături sistematice, dezvelind în întregime ruinele, a adunat informaţii pe care le-a publicat în volumul „Monumentul de la Adamclisi” şi a recuperat din satele şi cimitirele din împrejurimi sculpturile şi piesele arhitectonice înstrăinate. Cu ajutorul unor ingineri topografi şi arhitecţi germani, printre care Raymund Netzhammer, cel pe care l-am citat în deschiderea reviewului, a refăcut planurile cetăţii şi monumentului, însă moartea prematură l-a împiedicat să-şi vadă implinit visul reconstruirii lor, opera fiindu-i continuată de Vasile Pârvan. Mihail Kogălniceanu avusese şi el, la un moment dat, ideea refacerii şi expunerii monumentului în centrul Bucureştiului. Monumentul se află în capătul unei alei îngrijite, cu bănci din loc în loc, mărginită de copaci înalţi, şi impresionează prin dimensiuni: înălţimea este aproximativ egală cu diametrul bazei (38-39 m). Soclul cilindric stă sprijinit pe mai multe rânduri de trepte. În partea mediană, de jur împrejur, se înşiră pe un rând 54 de metope (lespezi) de calcar, din care s-au păstrat 48 (după alte surse, 49). Acestea înfăţişeză în basorelief scene de luptă dintre romani şi daci, foarte asemănătoare cu cele ce redau bătălia de la Adamclisi pe Columna lui Traian din Roma. La momentul ridicării metopelor de pe monument în vederea conservării nu s-a înregistrat ordinea lor, aşa încât acestea au fost rânduite la reconstituire prin analogie cu monumentul din capitala italiană. Deasupra metopelor se afla o friză cu 26 de creneluri (din care s-au păstrat 23) pe care sunt sculptate, tot în basorelief, figuri de prizonieri daci. Acoperişul conic, îmbrăcat în solzi de piatră, urcă spre soclul trofeului, alcătuit din două prisme suprapuse. Trofeul propriu-zis, conceput bifacial, aşa încât să se vadă la fel, indiferent din ce parte ar fi privit, reprezintă un trunchi bărbătesc (coiful s-a pierdut) îmbrăcat în armură şi înarmat, încadrat de un personaj masculin şi două personaje feminine. Specialiştii au constatat asemănarea monumentului de la Adamclisi cu Trofeul împăratului Augustus, aflat în localitatea La Turbie din Alpii Maritimi, între Nisa şi Monaco. Pentru a vă face o idee, ataşez la finalul fotografiilor o imagine a acestuia preluată de pe internet. În acelaşi timp, nu pot să nu amintesc aici de opiniile unor istorici care consideră că monumentul de la Adamclisi aparţine unei epoci pre-romane. În sprijinul afirmaţiilor lor, ei vin cu următoarele argumente: lipsa unor referinţe scrise cu privire la monument în literatura latină; distrugerea „voită” a unor metope în care personajul central, asimilat cu împăratul Traian, ar fi purtat barbă, fapt neadevărat; prezenţa pe frize a unor simboluri care nu apar în arhitectura romană (ca de exemplu romburi) şi pe metope a unui tip de armament specific mai degrabă epocii bronzului. Analizând calitatea sculpturilor, alţi istorici susţin că monumentul a fost complet sau parţial refăcut în secolul al IV-lea. Cu toate acestea, inscripţia săpată în lespedea găsită printre ruine, în care numele împăratului Traian apare menţionat, infirmă ambele teorii. Cetatea romană nu este, din păcate, amenajată pentru vizitare. Se ştie însă că ea a fost întemeiată de împăratul Traian pe locul unei vechi aşezări geto-dacice, ca parte a sistemului de apărare roman la Dunărea de Jos, şi că a fost locuită de familiile veteranilor participanţi la războaiele daco-romane care s-au stabilit aici. Se află pe un platou înalt situat la cca. 1,5 km de monument şi era înconjurată de porţi şi turnuri defensive. În afara locuinţelor, s-au descoperit ruine de apeducte şi terme, precum şi o necropolă şi o „basilica” civilă – în accepţiunea romană a termenului, adică o clădire publică ce servea drept piaţă, tribunal şi sediu administrativ, dar şi ca loc de întâlnire a cetăţenilor şi de promenadă. Din construcţia impunătoare s-au păstrat doar câte 18 baze de coloane pe fiecare din cele două aliniamente. Important este faptul că într-o criptă ascunsă sub basilică au fost găsite osemintele unor martiri creştini. În cetate s-au descoperit totodată şi fragmente ale mai multor biserici paleocreştine, dovadă a importanţei căpătate de cetate ca centru religios după retragerea trupelor romane şi sediu episcopal în secolul al VI-lea. Cetatea de la Adamclisi a dobândit rangul de municipium în anul 170, a cunoscut o perioadă de maximă înflorire în timpul împăratului Septimiu Sever (a domnit între 193-211) iar la începutul secolului IV d. H., după invazia goţilor, a fost reconstruită de Constantin cel Mare. La finele veacului al VI-lea nu a rezistat însă atacurilor avarilor, fiind distrusă şi abandonată. Muzeul arheologic Tropaeum Traiani Subordonat Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, acesta a fost inaugurat tot în 1977 şi se desfăşoară pe două nivele sub forma unui lapidarium. Clădirea este placată cu mozaicuri ce înfăţişează scene din istoria poporului român. Muzeul adăposteşte vestigiile istorice excavate în sit şi în împrejurimi. Sunt expuse originalele metopelor şi frizelor, pilaştrii şi crenelurile monumentului triumfal, lespedea inscripţionată cu numele împăratului Traian şi statuia de mărime impresionantă a trofeului propriu-zis. Cuprinde totodată şi o colecţie de vase de ceramică aparţinând culturii Hamangia, câteva amfore greceşti, romane şi bizantine descoperite în zona Dobrogei, podoabe şi obiecte de cult. Nici la monument şi nici la muzeu nu am văzut să existe ghizi care să îi îndrume pe vizitatori, însă panourile explicative compensează parţial acest neajuns. Imediat lângă muzeu se află un restaurant la a cărui terasă am poposit şi noi pentru o cafea şi un suc. Închei prin a aminti că în această parte a ţării se găsesc şi alte obiective de mare interes pe care sper să le pot vizita într-un viitor cât mai apropiat. Printre ele se numără Muzeul tătărăsc “Zulfie Totay” de la Cobadin, peşterile suspendate de lângă Dumbrăveni, mănăstirile Dervent, Dumbrăveni şi Lipniţa sau schitul de maici de la Strunga. În drumurile voastre către staţiunile de pe litoralul Mării Negre, dar nu numai, profitaţi de oferta turistică extrem de bogată a Dobrogei şi opriţi-vă pentru a admira Dunărea, podgoriile de la Ostrov şi Murfatlar ori pentru a vizita astfel de locuri cu mare încărcătură istorică pentru poporul nostru. Webmaster, rog ataşaţi următorul videoclip: youtube .