Evangelical Church, Hărman

Ar fi păcat ca - vizitând Cetatea și Biserica evanghelică săsească Prejmer să nu ajungeți și la Biserica evanghelică fortificată din Hărman. Este un edificiu medieval impresionant care chiar merită vizitat. De la Prejmer până la Hărman sunt aprox. 10 km. Și cam aceeași distanță desparte localitatea Hărman de Brașov, reședința de județ. În cadrul aceluiași mic circuit, de numai o zi, noi am vizitat ambele obiective rămânându-ne și timp pentru un lung popas la Brașov. Hărman, cunoscut și sub numele german Honigberg (Muntele Mierii), este o așezare foarte veche, a cărei existență este legată de prezența Ordinului Cavalerilor Teutoni (1211 - 1225) în Țara Bârsei. În zilele noastre Hărman este un sat cu ceva mai mult de 6.000 de locuitori, cunoscut pentru Biserica Evanghelică Fortificată de acolo, una dintre cele mai bine păstrate biserici medievale din România. Program de vizitare : vara (1 Aprilie - 31 Octombrie) luni-sâmbătă 9.00-18.00, duminică 10.00-18.00, iar iarna (1 Noiembrie - 31 Martie) luni-duminică 10.00-16.00. Taxa de vizitare : 15 lei/persoană - adulți, 10 lei/persoană - elevi, studenți și seniori 65+, 5 lei/persoană - copii (6-10 ani), gratuit - copii sub 6 ani. Plata se poate face cash sau cu card bancar. Noi, fiind în grup mare, pentru a economisi timp, am predat banii ghidului însoțitor, în autocar, ulterior el rezolvând operativ intrarea întregului grup. Prima atestare documentară a așezării datează din 21 martie 1240, după alungarea Cavalerilor Teutoni. În actul emis de regele Béla al IV-lea este menționat și Hărmanul: '... am hotărât să dăruim sfântului și venerabilului convent al mănăstirii Cisterciților, ca ajutor pentru cheltuielile sale, ce se vor face în fiecare an pentru folosul obștesc, al capitulului întregului ordin, unele biserici din Țara Bârsei în părțile Transilvaniei, și anume cetatea Feldioara (Castrum Sanctae Mariae), Sânpetru (Sancti Petri), muntele Hărman (Mons Mellis) și Prejmer (Tartilleri) cu toate veniturile, drepturile și cele ce țin de ele… ' Așadar, Biserica evanghelică fortificată din Hărman are o vechime de aproape 800 ani. La timpul ei, a fost o puternică biserică fortificată, o cetate țărănească având ziduri impunătoare, cu şapte turnuri de apărare și alte elemente de fortificație care o făceau de neînvins. Din sec. XVII, fortificaţiile pierzându-și rolul lor de apărare, au fost folosite ca spaţii de depozitare a proviziilor. Vizita noastră la Biserica evanghelică fortificată Hărman Prin culoarul de acces care găzduia o expoziție de mozaicuri atunci când am fost noi acolo, am ajuns la coridorul boltit unde am observat încăperea îngrijitorului cetății (nevizitabilă), punctul de încasare a taxei de vizitare și o vitrină cu suveniruri alături de care cei curioși pot vedea o veche imagine a cetății, din vremea când fortificația era protejată și de șanțul cu apă. În curtea interioară, în stânga, o scară de lemn masiv te conduce pe zidul de apărare . Nu este o plimbare recomandată tuturor. Treptele sunt abrupte, coridorul este îngust, prăfuit și pe alocuri denivelat, dar sentimentul care te încearcă atunci când te afli acolo, sus, unde străjerii de odinioară scrutau zările anunțând venirea dușmanilor, este unul cu totul aparte. Fortificația care înconjoară biserica, ridicată în sec. XV, avea inițial trei rânduri de ziduri. Cel exterior, mai scund, cu o înălțime de numai 4,5 m, proteja baza incintei și delimita șanțul cu apă care înconjura cetatea. Unul din cele trei ziduri nu se mai păstrează, dar cel interior, înalt de 12 m, prevăzut cu șapte turnuri (nici acestea nu se mai păstrează toate), avea drum de strajă care comunica cu toate turnurile. Dacă ai curiozitatea și puterea de a face o plimbare pe vechiul drum de strajă, vei observa meterezele cu puncte de observație, cu orificii de tragere și cu guri de turnare a smoalei peste invadatori. În fața intrării în cetate se afla o barbacană prevăzută cu două herse, iar deasupra ei se înălța Turnul Măcelarilor sau Turnul de Poartă. Clădirea cu gangul scund de la intrare, asemănător celui de la Prejmer, a fost ridicată la începutul sec. XVII. Din înălțimea drumului de strajă se poate vedea foarte bine portalul principal - cel vestic - al bisericii, realizat în stil gotic târziu, având în partea superioară, pictat pe fond albastru-cobalt, un simbol al sacrificiului suprem - pelicanul care își hrănește puii cu propria carne. După ce am coborât, m-am apropiat mai mult de acest portal (închis atunci, accesul în biserică făcându-se prin latura sudică) și am studiat și fotografiat acest simbol, precum și uriașul clopot din fața ușii, postat pe un soclu gravat cu nume ale eroilor sași căzuți în conflagrația mondială din 1941-1945. Continuând explorarea zidului interior al cetății, urcând și coborând rânduri-rânduri de scări, am vizitat și Muzeul Etnografic amenajat în fostele camere ale localnicilor refugiați. O încăpere expune piese de vestimentație specifică zonei, unele pe manechine, obiecte casnice (fier de călcat cu cărbuni, cântar de bucătărie) și, bineînțeles, piese de mobilier pictat în stil săsesc. Am văzut și o încăpere aranjată ca o cameră de zi, având în centru o masă cu patru scaune, iar pe lângă pereți diverse piese de mobilier - ladă de zestre, dulap, precum și o sobă sau o veche mașină de cusut. Dormitorul cu pat de lemn poziționat central, flancat de două noptiere și de două dulapuri, etalează și multe cusături tradiționale, un pătuț de copil și nelipsita oliță de noapte. Încăperea-școală cu pereții acoperiți cu hărți (era și o hartă a Europei secolului XVIII), cu băncile vechi, cu tabla neagră și cu cuierul pe care atârna pălăria și servieta dascălului, crează imaginea învățământului de altădată. Alte două încăperi, alăturate, expun tot felul de obiecte utilizate în gospodăriile țărănești - ciocane, nicovale, pene metalice, cântare, juguri pentru animale, un ciur, un teasc pentru zdrobirea strugurilor, dar și altele pe care nu le-am putut identifica. Camera Muzicanților cu instrumente muzicale și chiar cu partituri ne-a amintit ceea ce ne-a spus custodele muzeului și anume că muzica de fanfară era nelipsită de la orice eveniment din viața sașilor. Turnul Capelă este, poate, cel care suscită cel mai mult interesul vizitatorilor. Clădirea inițială a capelei (datând din jurul anului 1300), compusă dintr-o pivniță cu intrare proprie și din capela propriu-zisă, făcea parte din zidul care înconjura biserica. Cu prilejul fortificării ansamblului, în sec. XV clădirea capelei a fost transformată în turn de apărare. I-au fost adăugate două nivele de apărare, iar ferestrele dinspre nord și dinspre sud au fost zidite și transformate în guri de tragere. Am urcat pe scara de lemn exterioară și am intrat în capelă unde am admirat în voie pictura care acoperă în întregime pereții și bolta. Deși pictura murală originală, realizată 1460-1470, este degradată, ea încă mai rezistă. După Reformă, pictura a fost acoperită cu var, dar a fost curățată în 1920. Dacă privești cu atenție, identifici multe dintre scenele religioase arhicunoscute. Printre acestea Judecata de Apoi, Răstignirea lui Isus, redată pe peretele estic, deasupra unei ferestre, scene inspirate din viața Fecioarei Maria, precum și chipuri de sfinți. Biserica evanghelică fortificată din Hărman Am intrat în biserică prin ușa de pe fațada sudică. Un scurt istoric înrămat te întâmpină chiar de la intrare. Cei care vor avea răbdarea să-l citească, vor afla că 'Biserica a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIII-lea și a fost concepută inițial în spirit romanic, iar în secolul al XV-lea a suferit mai multe transformări în stil gotic. Turnul de vest cu șase etaje puternice înglobat în sistemul bisericii este amintit deja în anul 1290. Acoperișul actual cu cele patru turnulețe este mai nou. În anul 1593 biserica a fost incendiată, iar în 1595 s-a efectuat bolta actuală a navei principale. Cetatea din jurul bisericii a fost construită treptat între secolele al XV-lea și al XVII-lea, iar materialele utilizate au fost piatra brută și piatra de râu și, în fazele ulterioare ale clădirilor, cărămida. (...) Altarul și orga din biserică datează din secolul al XVIII-lea. ' Cu aceste prime cunoștințe, după ce am privit cele câteva lespezi funerare foarte vechi (pe una dintre ele este inscripționat anul 1614), am pătruns în interior. Multe bănci de lemn cu pernuțe pentru un plus de confort, ziduri înalte care mai etalează din loc în loc fragmente de pictură, multe covoare orientale expuse în lateral, amvonul, cristelnița, Altarul în stil baroc, executat în 1787, având ca scenă centrală "Răstignirea lui Hristos" și nu în cele din urmă Orga construită la Brașov în anul 1889. O mare provocare pentru mine a fost Turnul-clopotniță și mai ales accesul până la nivelul superior. Știam că în turnul-clopotniță se poate urca, dar că urcușul este atât de anevoios încât nu ar trebui recomandat oricui. Expusă vizibil, există acolo și o atenționare privind urcarea în turn: 'Scări înguste și abrupte. Iluminare slabă. Accesul pe propria răspundere. Părinții răspund pentru copiii lor. ' Asta cred că spune totul. Eu m-am ambiționat să urc pentru că deja îmi făcusem un obicei din a urca în toate turnurile, acolo unde este permis. Am fost însă cam dezamăgită de ferestruicile minuscule de la fiecare nivel, care nu-ți permiteau să arunci o privire afară, precum și de faptul că scările erau tot mai dificile pe măsură ce urcai. La început, scara circulară din piatră este foarte îngustă, părând înșurubată în jurul unui stâlp. Ajuns la nivelul al doilea, descoperi câteva informații despre turn pe care, în semiumbră, abia le-am deslușit. 'Acest turn a fost ridicat în jurul anului 1300 pe lățimea navei principale a bisericii, astfel încât a fost înglobat de navele laterale. Cu o înălțime totală de 56 de metri, acest turn este cel mai înalt din Țara Bârsei. În anul 1794 au fost întreprinse modificări la acoperișul turnului; pe lângă vârful principal al acoperișului au fost aplicate patru turnulețe de colț care erau semnul de departe vizibil că localitatea dispunea de dreptul de a pronunța și de a executa sentința capitală. Clopotele de azi din turn au fost achiziționate în 1923, respectiv 1925. Clopotul mare din 1923 a fost defectuos și schimbat în 1925, el servește ca monument comemorativ în zona portalului vestic. ' Continuând spre etajul unde sunt instalate clopotele, urci cu mare greutate pe o scară de lemn, abruptă. Cele două clopote masive sunt susținute de grinzi solide. Aici trebuie să fac o mențiune. La Hărman clopotele bat la fiecare 15 minute. Ghidul ne-a informat asupra acestui amănunt atenționându-ne că dacă dorim să urcăm în turn - pentru protejarea auzului propriu - este bine să nu ne aflăm în preajma clopotelor atunci când acestea încep să bată. Mai trebuie spus că din turnul-clopotniță, dacă ai ajuns sus, sus, vei fi răsplătit cu frumoase imagini panoramice asupra satului și a împrejurimilor lui. Mai mic decât Ansamblul Cetății și Bisericii evanghelice săsești de la Prejmer, ansamblul medieval de la Hărman merită vizitat. Biserica cu altarul baroc, colecția de covoare orientale și turnul clopotniță, capela cu fresce din sec. XV, curtina principală cu drumul străjerilor și cu turnurile de apărare, muzeul etnografic amenajat în fostele cămări de refugiu în caz de invazie alcătuiesc un tot de care își vei aminti cu drag multă vreme.

În zona Brașovului am ajuns de multe ori în ultimii ani, însă doar în iulie anul trecut ne-am făcut timp să vizităm unul dintre cele mai accesibile obiective turistice din zonă. Este vorba despre Biserica evanghelică fortificată din Hărman , localitate aflată la aproximativ 10 kilometri depărtare de Brașov. Obiectivul are o vechime considerabilă, această bazilică fiind menționată pentru prima dată în documentul regal din anul 1240, prin care mai multe biserici din Țara Bârsei și domeniile lor erau conferite ordinului călugărilor cistercieni. Am ajuns acolo ieșind din Brașov pe DN 11 în direcția Târgu Secuiesc și după câțiva kilometri am virat spre stânga pe un drum secundar unde am mai parcurs aproximativ doi kilometri până în centrul localității Hărman; astfel am sosit lângă biserica fortificată pe care ne propusesem să o vizităm. În apropiere se află un mic parc și cei câțiva arbori mai impunători din zonă ne-au asigurat umbra dorită pentru un loc de parcare unde mașina avea să fie cât de cât ferită spre a nu se transforma într-un cuptor pe patru roți cât timp noi aveam să vizităm obiectivul. Zis și făcut... Am coborât din mașină având grijă să nu uităm aparatul fotografic, bunul nostru amic în astfel de situații, apoi am dat un ocol pe jos impresionantei fortificații. Am observat faptul că zidurile masive sunt dublate pe una dintre laturi de un alt zid micuț, de circa trei-patru metri înălțime, aflat pe marginea șanțului care odinioară era umplut cu apă, totul fiind astfel conceput pentru ca inamicii să nu poată cuceri obiectivul. Zidul principal al obiectivului este prevăzut la exterior în partea superioară cu niște orificii mici pe unde se arunca, printre altele, cu smoală topită asupra cotropitorilor. Am intrat în coridorul boltit de acces și am pășit cu emoție pe piatra cubică tocită odinioară de pașii locuitorilor sau de roțile carelor care intrau ori ieșeau din incintă. Am trecut pe lângă o ușă închisă, iar plăcuța informativă ne-a arătat că aici se afla încăperea îngrijitorului cetății . La capătul coridorului am ajuns lângă punctul de taxare, iar o femeie ne-a înmânat două bilete de acces – 7 lei / adult. Tot aici se află și o vitrină micuță unde sunt expuse câteva suveniruri , cum ar fi niște tablouri micuțe, unele căni cu imaginea fortificației ori câteva hărți cu obiectivele turistice din zona Brașovului. Pe perete, în apropierea acestei vitrine am văzut o imagine ceva mai mare a obiectivului așa cum arăta în vremurile de demult, când fortificația era protejată și de șanțul plin cu apă. După ce am achitat biletele de acces ne-am hotărât să vizităm obiectivul începând cu încăperile zidului de incintă, urmând ca la final să intrăm și în biserica amplasată în centrul curții. Am pornit către stânga și am ajuns în dreptul unei scări de lemn care ne-a facilitat urcarea spre zidul de apărare ; de pe o terasă micuță de lemn am intrat în interiorul zidului de incintă, iar aici am realizat cu adevărat dimensiunile acestui brâu de apărare a bisericii. Printre schele prăfuite am urcat treptele unei alte scări și am ajuns pe un coridor îngust de unde am putut privi în exterior prin orificiile zidului, întocmai ca vechii străjeri care aveau ca misiune respingerea oricărei tentative de cucerire a obiectivului. Am patrulat pentru câteva minute pe acest coridor, apoi tura noastră s-a încheiat :). Am coborât în curtea interioară și am continuat plimbarea, ajungând la muzeu . În prima încăpere sunt expuse piese de vestimentație populară specifice acestei zone, iar în două vitrine verticale se află două manechine ce înfățișează un bărbat și o femeie purtând vestimentație completă. În această încăpere este așezată într-un colț o ladă de zestre, iar într-o altă vitrină, printre diversele obiecte casnice expuse, am remarcat un fier de călcat cu cărbuni, un dispozitiv de decojit ouă (nu am mai văzut niciodată așa ceva), dar și un cântar rudimentar de bucătărie. A doua încăpere a muzeului este amenajată sub forma unei camere tradiționale de zi, o încăpere care are așezată în partea centrală o masă cu patru scaune, iar pe lângă pereți se află diverse piese de mobilier; dintre acestea, aș putea aminti o altă ladă de zestre, un dulap cu sertare în partea de jos, dar și o sobă sau o mașină veche de cusut. Am ieșit din nou în curte și am pășit apoi într-o altă încăpere a muzeului, amenajată de data aceasta sub forma unui dormitor cu un pat de lemn amplasat central, încadrat de două dulapuri asemănătoare în lateral. Următoarea încăpere ne-a purtat pașii la școală , iar băncuțele vechi de lemn mi-au amintit de momentele când, în urmă cu aproape treizeci de ani, pășeam sfios pragul clasei întâi. Într-un colț, lângă un cuier, este amplasată o sobă metalică iar câteva hărți completau inspirat decorul acestei clase. Ieșiți încă o dată în curtea interioară, am continuat plimbarea noastră pe lângă zidul de incintă într-o zonă în care aceasta nu mai este prevăzut cu încăperi. Am ajuns lângă un postament de beton ce susținea un clopot masiv, având gravat anul 1923 . Acest clopot este așezat față în față cu portalul gotic din partea de vest a bisericii . În momentul vizitei noastre, nu se permitea accesul pe aici în interiorul bisericii, ci pe o ușă din lateral, însă printre gratii ne-am putut face deja o idee despre cum arăta lăcașul de cult în interior. Deasupra acestui portal am putut admira o pictură veche de sute de ani, înfățișând o pasăre care-și hrănește puii. Ulterior, am căutat pe internet unele informații și am aflat că această pictură înfățișează un pelican ce își hrănește puii cu carnea sa – în fapt, un simbol al sacrificiului. Vizita noastră prin curtea interioară a obiectivului a continuat, iar dacă zidul nu era prevăzut în acea zonă cu alte încăperi pe care să le putem vizita, ne-am îndreptat atenția spre biserica impunătoare, pe care am căutat să o fotografiem din cât mai multe unghiuri. Oricum, în puține fotografii am putut surprinde cât de cât silueta cu adevărat impozantă a lăcașului de cult și, mai ales, a turnului clopotniță înalt de 56 de metri, care domină întreaga localitate. Pas cu pas, am ajuns lângă turnul-capelă , integrat în zidul masiv ce înconjoară biserica. Clădirea inițială a capelei este estimată a fi fost construită în jurul anului 1300, iar în secolul al XV-lea, cu prilejul unor ample lucrări de fortificare, capela a fost transformată într-un turn de apărare. Am urcat pe o scară de lemn și am intrat în capela propriu-zisă unde am putut admira pictura murală care, deși este serios degradată, rezistă aici încă din secolul al XV-lea. Printre diversele chipuri de sfinți am recunoscut Scena Răstignirii , pictată deasupra ferestrei ce permite iluminarea naturală a încăperii. Plimbarea noastră a continuat cu explorarea a două încăperi alăturate în care sunt expuse numeroase obiecte utilizate în gospodăriile țărănești . Ciocane de diverse dimensiuni, nicovale, pene metalice, cântare, juguri pentru animale, un ciur sau un teasc pentru zdrobirea strugurilor, toate acestea le-am recunoscut printre obiectele aflate aici. Mă bucur că am făcut multe fotografii când am vizitat această biserică fortificată, astfel cu siguranță nu mi-aș mai fi amintit toate aceste amănunte! Pas cu pas, am încheiat explorarea zidului de apărare, așa că sosise momentul să vizităm obiectivul propriu-zis - biserica evanghelică cu hramul ”Sfântul Nicolae” . Am intrat pe o ușă laterală și într-un hol micuț am găsit un scurt istoric , din care am extras câteva pasaje pe care le voi reda aici: ”Biserica a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIII-lea și a fost concepută inițial în spirit romanic, iar în secolul al XV-lea a suferit mai multe transformări în stil gotic. Turnul de vest cu șase etaje puternice înglobat în sistemul bisericii este amintit deja în anul 1290. (...) În anul 1593 biserica a fost incendiată, iar în 1595 s-a efectuat bolta actuală a navei principale. Cetatea din jurul bisericii a fost construită treptat între secolele al XV-lea și al XVII-lea, iar materialele utilizate au fost piatra brută și piatra de râu și, în fazele ulterioare ale clădirilor, cărămida. (...) Altarul și orga din biserică datează din secolul al XVIII-lea. ” În holul unde am lecturat informațiile cu privire la istoricul obiectivului sunt expuse câteva lespezi funerare având o vechime considerabilă. Cea din apropierea intrării, de exemplu, avea gravat anul 1614. Biserica este bine conservată în interior; ne-am plimbat printre băncile de lemn unde credincioșii se adunau la slujbă și am admirat arhitectura interioară, orga lăcașului de cult, dar și numeroasele covoare atârnate pe pereții bisericii. Și dacă tot am observat o săgeată care ne indica scara pentru accesul în turnul clopotniță , nu am stat nicio clipă pe gânduri și ne-am îndreptat spre scara circulară îngustă din piatră care avea să ne conducă la al doilea nivel al turnului. Aici am descoperit un alt panou informativ și am lecturat că ”acest turn a fost ridicat în jurul anului 1300 pe lățimea navei principale a bisericii, astfel încât a fost înglobat de navele laterale. Cu o înălțime totală de 56 de metri, acest turn este cel mai înalt din Țara Bârsei. În anul 1794 au fost întreprinse modificări la acoperișul turnului; pe lângă vârful principal al acoperișului au fost aplicate patru turnulețe de colț care erau semnul de departe vizibil că localitatea dispunea de dreptul de a pronunța și de a executa sentința capitală. Clopotele de azi din turn au fost achiziționate în 1923, respectiv 1925. Clopotul mare din 1923 a fost defectuos și schimbat în 1925, el servește ca monument comemorativ în zona portalului vestic. ” Aici ne-am lămurit ce era cu acel clopot din curte pe lângă care trecusem mai devreme. De la nivelul doi al turnului clopotniță am continuat ascensiunea spre etajul unde sunt instalate clopotele , de data aceasta urcând cu grijă pe o scară de lemn destul de abruptă. Cele două clopote masive instalate aici sunt susținute de un sistem de grinzi solide, pe sub care am pășit atenți, dorind să ajungem la ferestre. De aici se deschide o frumoasă panoramă asupra localității Hărman, dar și asupra împrejurimilor, așa că am întrebuințat serios aparatul fotografic, încercând să găsim cele mai convenabile poziții printre gratiile ferestrelor. Am petrecut câteva minute la acest nivel al turnului, apoi am coborât în biserică și am revenit în curtea lăcașului de cult pentru finalul vizitei noastre aici. Ne-am îndreptat agale spre ieșire și am mai dat un ocol, de data aceasta cu mașina, impresionantei biserici evanghelice fortificate din Hărman. Poate că ar mai fi lucruri interesante de completat despre această biserică-cetate, însă eu mă opresc aici și vă recomand tuturor să vizitați Biserica evanghelică fortificată din Hărman , un obiectiv pe cât de accesibil, pe atât de interesant! Alte informații utile despre obiectiv, despre programul actual de vizitare, dar și despre alte atracții din zonă puteți găsi aici: ro.harmaninfo.com/home . Călătorii plăcute în continuare!

Cei care au urmărit firul de discuţii de pe forum cu privire la Întâlnirea 2012 ştiu că acolo s-au făcut tot felul de propuneri de petrecere a timpului rămas la dispoziţia fiecăruia, pe lângă activităţile „obligatorii”. Aşa cum era de aşteptat, de mare succes s-a dovedit turul pietonal al Braşovului, care s-a desfăşurat vineri, 9 martie, având-o drept ghid pe krondia . În acel fir de discuţie, eu îmi anunţasem intenţia ca sâmbătă, 10 martie, să fac o mică escapadă până la Sfântu Gheorghe şi, eventual, Târgul Secuiesc. Între timp, pe listă am adăugat şi bisericile fortificate din Prejmer şi Hărman, astfel că propunerea mea a avut ceva succes, cel puţin acolo, pe forum. Ba chiar şi în seara sosirii, vineri, am fost întrebat de mai mulţi dacă îmi păstrez intenţiile, manifestându-şi şi ei interesul pentru acest mini-circuit. Dimineaţa însă entuziasmul majorităţii s-a redus brusc, semn că seara trecută se prelungise destul de mult, ceea ce era, de altfel, valabil şi pentru mine. Dar odată hotărâtă, treaba trebuia dusă la bun sfârşit, că doar mi’s juma’ de ardelean! Aşa că, ne-am trezit de dimineaţă şi la ora 8 eram deja la micul dejun, după care am dat adunarea. Deşi treziţi destul de dimineaţă, majoritatea celor ce-şi exprimaseră de cu seară dorinţa de a merge pe traseu cu mine au declinat invitaţia, dornici probabil să mai urce în camere să mai fure câteva clipe de somn. Singura care a rămas pe poziţii şi a decis să ne însoţească (pe mine şi pe soţia mea) a fost joana_ro , aşa că noi trei ne-am urcat în maşină şi am pornit la drum, scăldaţi de soarele dimineţii de martie, care încerca să topească ultimele urme, pe alocuri destul de consistente, ale iernii ce tocmai se sfârşea. Până la prima oprire, drumul a fost scurt, doar vreo 8 km şi iată-ne în centrul comunei Prejmer. Este imposibil să ratezi obiectivul turistic al comunei, se vede de la distanţă. Fie că i se spune Biserica fortificată , Biserica-cetate , Cetatea ţărănească , sau Cetatea bisericească din Prejmer (Tartlau, în germană), este vorba de acelaşi obiectiv, unul dintre cele mai vechi si mai bine conservate edificii medievale din estul Europei, înscris pe lista patrimoniului cultural mondial al UNESCO. Am oprit într-o parcare peste drum de biserică şi imediat cum am ieşit „la aer”, ne-am amintit că ne aflam în zona polului frigului din România, Depresiunea Braşovului . Zăpada, acolo unde mai era, scârţâia sub tălpi şi temperatura vârfului nasului a scăzut brusc, la cote îngrijorătoare. Aşa că am pornit în pas vioi spre intrarea în fortăreaţă, ca să nu îngheţăm cu totul. Parcul din faţa obiectivului era şi el îngheţat şi haina de iarnă nu îl făcea prea atrăgător, aşa că nu am zăbovit la intrare decât cât să facem o fotografie. Am pătruns apoi printr-un culoar acoperit, având pe laterale arcade deschise, la capătul căruia am intrat în Curtea brutarilor , o curte înconjurată de ziduri căptuşite cu camere aşezate pe trei niveluri, cu acces din balcoanele exterioare, de lemn. Această construcţie constituie barbacana cetăţii, unde ne-am oprit căutând „casa de bilete”, sau ceva asemănător. Nu era nimic de genul acesta, dar a apărut o femeie în vârstă, puţin supărată parcă pentru că a fost deranjată şi care ne-a dat biletele de intrare, în valoare de 8 lei de persoană. Întrebând-o de niscaiva materiale informative, ne-a spus morocănoasă că doar vara putem găsi aşa ceva, pentru că iarna aceste materiale nu pot fi ţinute acolo, din cauza frigului şi a umezelii. Biserica şi cetatea sunt în proprietatea şi administrarea Asociaţiei Saşilor Transilvăneni ( siebenbuerger.de ), cu sediul la München, dar cred că acolo nu se ştie de lipsa de interes a celor de pe-aici, asta pentru că mai departe aveam să vedem şi altă variantă. Am purces aşadar la vizitarea bisericii fortificate, fără nicio informaţie, cu excepţia înscrisurilor pe diferite panouri şi plăcuţe. Noroc că acestea sunt din abundenţă. Din Curtea brutarilor am intrat în galeria de acces în cetate, lungă de 32 m, la capătul căreia am pătruns în incinta interioară a cetăţii. Aceasta, de formă circulară, este înconjurată de ziduri înalte (până la 15 m) şi groase, căptuşite cu camere, accesul la acestea, făcându-se pe scări şi terase de lemn. Camerele, multe dintre ele deschise, sunt numerotate şi, în general, cu unele excepţii, goale. Nu ştiu dacă numerotarea actuală este cea veche dar, în vremurile când cetatea nu era obiectiv turistic, ci loc de refugiu şi apărare, fiecare familie din sat avea câte o astfel de cameră, numărul ei fiind acelaşi cu numărul casei în care locuia familia. În mod obişnuit, camera folosea drept loc de depozitare a alimentelor, dar când satul era atacat, ea folosea şi drept adăpost pentru familia deţinătoare. Câteva camere adăpostesc mici muzee, cu diverse obiecte din vremuri mai vechi, mobilier tipic săsesc, unelte, iar într-una din ele este reconstituită vechea şcoală ce a funcţionat aici până la construcţia unei clădiri adecvate, la jumătatea secolului al XIX-lea. O altă încăpere, aflată la nivelul al treilea, adăposteşte o expoziţie cu panouri cu fotografii şi informaţii despre istoria locului. De aici şe poate ajunge pe meterezele zidului de apărare, care, lucru mai rar întâlnit, au acoperiş şi sunt suficient de late. Zona este electrificată, aşa că se poate face turul complet (aproximativ 800 m) fără probleme. Din loc în loc, creneluri înguste se deschid spre exterior, dându-ne astfel posibilitatea să realizăm înălţimea la care ne aflăm. La un moment dat, ajungem şi la locul unde, într-o deschizătură mai largă, este montat celebrul dispozitiv pentru foc continuu, numit de utilizatori Todesorgel (Orga morţii) , un fel de precursor al mitralierei. Ceva asemănător, dar la scară mai mare, proiectase şi Leonardo da Vinci, dar nu ştiu dacă proiectul acestuia a fost pus în practică. În centrul incintei se află biserica evanghelică „Sfânta cruce”. Această biserică îşi are originile pe la începutul secolului al XIII-lea, când cavalerii teutoni au construit aici prima biserică. Adăugiri succesive au dus la forma actuală a bisericii, aceasta schimbându-şi şi „orientarea” religioasă. Dacă la început era o biserică catolică, acum ea ţine de cultul protestant evanghelic-luteran. Construită în stil gotic, păstrează, evident, caracteristicile acestuia şi, în primul rând, sobrietatea. Interesant este însă faptul că ea are baza în formă de cruce, lucru mai puţin întâlnit la bisericile catolice şi protestante, dar comun la cele ortodoxe. De valoare deosebită este altarul, cel mai vechi din Transilvania, din secolul al XIV-lea, format dintr-un triptic. Panoul central înfăţişează scena Răstignirii , în timp ce panourile laterale prezintă scene cu Suferinţele lui Isus , Cina cea de Taină , Învierea . Ca şi restul complexului, nici biserica nu este încălzită şi frigul tăios al dimineţii accentua atmosfera de încremenire din interior. Între timp, atmosfera s-a mai încălzit puţin, datorită agitaţiei produse de sosirea altor grupuri de membri , veniţi de la Tărlungeni. Aveau să ne urmeze şi la Hărman, aşa că, cel puţin în parte, circuitul propus de mine a fost urmat, până la urmă de mai mulţi -işti decât credeam. I-am lăsat în urmă şi am continuat călătoria noastră spre Hărman, ajungând astfel până în marginea Braşovului. Hărman (Honigberg, în germană) este o localitate cu o istorie trasă la indigo după cea a localităţii vecine, Prejmer. De altfel, la sosirea în faţa cetăţii bisericeşti din Hărman, am avut un sentiment de déjà vu , pentru că cele două cetăţi seamănă destul de bine. Singura deosebire evidentă la prima privire este şanţul de apărare ce înconjoară cetatea din Hărman. Dar asta nu înseamnă că cea din Prejmer nu ar fi avut unul, doar că el a fost între timp astupat. Nici cel de la Hărman nu mai este ce a fost odată, nici măcar nu mai este umplut cu apă. Privită mai îndeaproape şi mai atent, cetatea bisericească Hărman îşi arată însă şi alte elemente ce o diferenţiază de cea din Prejmer. În primul rând, barbacana este aici mult mai puţin evidentă, deoarece nu are o curte interioară, ci doar un coridor de acces şi un turn (turnul măcelarilor), prin poarta căruia se face intrarea în incintă. Coridorul cu arcade seamănă însă destul de bine cu cel de la Prejmer. La intrare ne întâmpină tot o femeie, dar mult mai amabilă decât cea de la Prejmer. Colac peste pupăză, biletul de intrare costă pe jumătate, adică doar 4 lei. În plus, există şi o vitrină cu suveniruri şi materiale informative (toate editate de o editură din Germania). Culmea, am văzut şi o broşură despre biserica fortificată din Prejmer, ce e drept, doar în germană. Despre cea din Hărman, aveau însă broşuri şi în română şi engleză. Am mai luat de acolo o hartă a judeţului Braşov, cu obiectivele turistice ale judeţului, precum şi două postere de dimensiunea A3, unul cu armuri medievale şi altul cu cetatea Braşovului în vremuri medievale, reprezentată 3D (adică tridimensional). Mai erau încă vreo 5-6 postere, cu subiecte asemănătoare. Fortificaţia de la Hărman pare însă (deşi nu este) mult mai „săracă” decât cea de la Prejmer. Deşi zidurile sunt la fel de înalte, ele sunt „căptuşite” doar pe aproximativ o treime din circumferinţă cu camere-cămări, dispuse doar pe două niveluri şi nevizitabile. În schimb, sistemul de apărare cuprinde şi şapte turnuri, încastrate în ziduri. De fapt, existau trei rânduri de ziduri, unul în exteriorul şanţului de apărare, demolat şi două în interiorul şanţului: unul mai scund, de doar 3-4 m, păstrat doar pe latura sudică, iar în interiorul acestuia un altul de vreo 12 m înălţime. Biserica, tot evanghelică, este însă total diferită de cea de la Prejmer. Iniţial a fost construită în stil de bazilică romană, cu un corp de trei nave şi o absidă semicirculară. Ulterior au fost adăugate noi elemente, mai ales după incendiul de la sfârşitul secolului al XVI-lea, când i s-a construit bolta în stil gotic, existentă şi acum. Deşi tot neîncălzită, această biserică pare mai primitoare, mai caldă decât cea din Prejmer, probabil datorită sistemului de iluminat natural, mult mai puţin zgârcit decât cel de la Prejmer. Interesant că biserica este decorată cu vreo 12 (dacă le-am numărat bine) covoare orientale (erau şi la Prejmer vreo două). Undeva, pe la mijlocul navei centrale este arborat un drapel, pe care erau brodate nişte inscripţii. Pe o parte, de culoare roşie, scrie Einigkeit macht Stark (unitatea face puterea) , adică o exprimare mai laconică, nemţească, a Horei Unirii :)). Pe cealaltă parte, de culoare albastră, scria ceva pe care nu am stat să-l descifrez pe loc (este scris în alfabetul gotic); abia acasă am privit cu atenţie şi am aflat explicaţia acestui steag. Inscripţia brodată este: Sächsicher Gewerbe-Verein Honigberg 1910-1935 . În traducere aproximativă, asta înseamnă Asociaţia breslelor săseşti din Hărman . Aşa mi-am explicat şi desenul de pe cealaltă parte (vezi foto), reprezentând diferite unelte şi scule. De-a lungul laturii mari a drapelului atârnă tricolorul românesc, semn că nemţii respectă patria pe care strămoşii lor au ales-o drept patrie de adopţie. Interesantă este şi orga, datând de prin secolul al XVII-lea. Pe latura sudică a bisericii, într-un fel de pridvor din dreapta intrării, se găseşte un lapidariu şi, lucru surprinzător, mai multe camere, precum cele din zidul înconjurător. Ieşind din biserică, i-am dat ocol, prin curtea largă şi goală, până am ajuns pe latura vestică. Aici, încastrat în structura bisericii, se înalţă turnul-clopotniţă cu secţiune pătrată (cel de la biserica din Prejmer are secţiunea octogonală). Sunt convins că, de la înălţimea celor 45 m ai săi, se vede o privelişte frumoasă a localităţii şi a împrejurimilor. Din păcate, accesul în turn nu este permis vizitatorilor. Între zid şi turn se află un monument în forma unui clopot, pe care este marcat anul 1922. Pe o placă de marmură, datată din 1973, de pe latura dinspre biserică a postamentului stă scris: Gedenke der in fremder Erde Ruhenden! (Amintiţi-vă de cei ce odihnesc în pământ străin!) . Mi-am dat seama la ce se referă înscripţia, citind-o pe cea de pe latura opusă: In Russland gestorbene Honigberger 1945-1949 (Locuitori ai Hărmanului morţi în Rusia între 1945-1949) , după care urmează o listă de 36 de nume, toate nemţeşti. Evident, este vorba de deportaţii în Siberia, la muncă forţată, drept pedeapsă că erau de origine germană, fără să conteze dacă au fost de partea naziştilor sau nu. Celor ce doresc să afle mai multe despre aceste evenimente mai puţin cunoscute, le recomand materialul de aici: istoriabanatului.wordpres ... eciala-la-banat Pe celelalte două laturi ale postamentului sunt plasate plăci de marmură pe care sunt gravate numele locuitorilor Hărmanului, căzuţi în cele două războaie mondiale. Ca şi la Prejmer, în timp ce ne pregăteam să ieşim, tocmai soseau în vizită alţi membri ai comunităţii … Şi biserica fortificată din Hărman se află pe lista patrimoniului cultural mondial al UNESCO şi se află şi ea în administrarea aceleiaşi Asociaţii a Saşilor Transilvăneni. Doar că aici organizarea este mult mai bună, asta ţinând, evident, de oamenii locului. Ne-am urcat în maşină, am dat ocol bisericii fortificate, aşa cum făcusem şi la Prejmer şi ne-am îndreptat spre următoarea ţintă. Dar despre asta, cu altă ocazie, că deja m-am lungit prea mult, punându-vă răbdarea la grea încercare. Doar o vorbă să vă mai spun, totuşi... Cele două biserici fortificate despre care am vorbit se află în două sate, la origine complet săseşti. Acum, amândouă aşezările au peste 90% populaţie românească. Populaţia de origine germană stabilită în diferite locuri de pe teritoriul actual sau trecut al României în diferite momente istorice, începând cu secolul al XII-lea, a avut multe contribuţii la dezvoltarea civilizaţiei româneşti şi saşii au fost întotdeauna cetăţeni loiali patriei adoptive (informaţii interesante găsiţi aici: agero-stuttgart.de/REVIST ... stantinescu.htm ). Din păcate, noi românii, nu le-am răspuns întotdeauna la fel. De la deportările în Rusia, din anii 1945-1950, până la vânzarea (la propriu) a etnicilor germani în „epoca de aur”, au fost momente ale istoriei de care nu putem fi deloc mândri. Dacă înainte de al doilea război mondial, etnicii germani din România numărau aproximativ trei sferturi de milion, în prezent au mai rămas doar aproximativ 60.000, adică mai puţin de 10%. Abia după ’90 mulţi dintre ei au început să revină, nu neapărat definitiv, dar măcar să revadă locurile natale. Dar, după cum se poate constata, oriunde i-a purtat soarta, niciodată nu au uitat de unde au plecat, dovadă asociaţiile saşilor originari din România, existente pe unde aceştia s-au stabilit. Ei merită tot respectul nostru, la fel ca şi cei care încă mai trăiesc printre noi, pentru că, deşi s-au păstrat mereu ca o minoritate etnică distinctă, nu au făcut-o niciodată cu stridenţă, respectând întotdeauna ţara în care s-au născut. Cei care doresc să ajungă direct la cele două obiective folosind maşina proprie şi un GPS, pot utiliza următoarele coordonate: -Biserica fortificată din Prejmer: 45°43′18″ N; 25°46′28″ E -Biserica fortificată din Hărman: 45°42'54" N; 25°41'9" E Celor care nu au ajuns încă pe aici, dar şi celor care doresc să revadă locurile, le urez vizită plăcută!

Pe la mijlocul lunii ianuarie ne aflam în vacanţă la Braşov, cazaţi pentru prima oară într-un apartament, situat într-o zonă nouă a Braşovului, aproape de Coresi Mall. Încă de acasă, ne-am propus să vizităm Biserica Evanghelică din Hărman, una dintre cele mai bine conservate biserici fortificate din Transilvania. La Hărman se ajunge foarte uşor, chiar dacă nu ai autoturism personal la dispoziţie. Cu autobuzul 511 de la Gara Braşov (are staţie în vecinătatea bisericii), sau cu taxi, Uber, Bolt. Deşi transportul în comun este bine pus la punct în Braşov, am preferat varianta mai rapidă şi comodă, un Uber care ne-a luat de la scara blocului, şi ne-a lăsat la poarta bisericii-cetate din Hărman. La întoarcere, am apelat tot la Uber, care ne-a preluat de la Punctul Gastronomic Local HOF. De la Braşov (blocul în care am locuit temporar se află aproape de ieşirea din oraş spre Hărman), până în centrul comunei Hărman, sunt circa 10 km. Pentru noi a fost cea mai bună variantă de transport, călătoria cu Uber fiind plăcută şi ieftină (Braşov-Hărman, 30 lei). Biserica Fortificată Evanghelică, străjuieşte de secole, tăcută şi masivă, centrul vechii aşezări săseşti, Hărman. Am cercetat curioşi camerele amenajate ca muzeu, am zăbovit o vreme în interiorul auster al bisericii medievale, fiul meu, tânăr şi în formă fizică bună, a urcat în turnul clopotniţă, cel mai înalt din Ţara Bârsei... Am stat la poveşti cu domnul care administrază foarte bine biserica -cetate şi pensiunea din vechea casă parohială, am alintat pisicile grăsune care şi-au găsit adăpost între zidurile fortificate. După mai bine de două ore, pătrunşi de gerul unei autentice zile de ianuarie, ne-am îndreptat spre Punctul Gastronomic Local HOF, străbătând la pas centrul Hărmanului, tăcut şi îngheţat într-o duminică de iarnă. Nici ţipenie de om, niciun magazin deschis duminica, la ora prânzului... Am urmat şirul neîntrerupt de case săseşti, cu porţi masive, multe nelocuite dar îngrijite, până am ajuns la HOF, la care făcusem rezervare, cu o săptămână înainte. La poarta casei cu nr. 429 de pe strada Mihai Viteazul, ne-am uitat la ceas şi am constatat că am ajuns înainte de ora stabilită de comun acord cu gazda noastră. Eram deja îngheţaţi, poarta era încuiată dar am îndrăznit să sunăm la numărul de telefon la care făcusem rezervarea. Imediat ne-a deschis o doamnă zâmbitoare, şi ne-a poftit cu căldură înăuntru. Dincolo de poartă, am păşit în interiorul unei gospodării săseşti, o curte lungă şi îngustă, prelungită cu terenul pentru agricultură, menit să asigure hrana zilnică a familiei. Am făcut cunoştinţă cu Mişu cel blănos, un motan roşcat de rasă, pripăşit pe străzile Hărmanului, şi adoptat de doamnele de la HOF. Un pisoi norocos şi fericit, răsfăţat de toată lumea, devenit mascota punctului gastronomic, vedetă pe reţelele de socializare. După ce s-a lăsat mângâiat şi a făcut o demonstraţie de linguşeală pisicească, Mişu şi-a continuat siesta afară, pe un scaun cu pernuţă, fără să-i pese de vremea rece. Deşi Mişu dormea nepăsător, pentru noi era prea frig ca să mai zăbovim în curte... Am intrat la căldură, în sala spaţioasă, luminoasă, cu mobiler simplu din lemn, în centrul atenţiei fiind dulapul de vase săsesc, pictat în culori vesele, plin cu băuturi şi dulceţuri de casă. Sala de mese, pardosită cu cărămidă, este închisă pe două laturi cu geamuri glisante, astfel încât se poate transforma cu uşurinţă în terasă de vară acoperită. Când vremea este călduroasă, în prelungirea sălii, se pot aşeza mese în grădină. Masa era deja pregătită pentru musafiri, cu veselă şi tacâmuri frumoase. Muzică plăcută... cald, atât cât să nu te moleşeşti, după un păhărel de rachiu. Gazda noastră ne-a fiert repede un ceai de plante, binevenit într-o zi geroasă. Ne-a pus pe masă un clondir cu gutuiată, şi unul cu rachiu de gutui din producţie proprie. Ne-a povestit că au livadă de gutui, şi pregătesc în casă dulceaţă, peltea, rachiu şi gutuiată, pe care le oferă cu drag oaspeţilor. Băiatul meu a lăudat atât de mult gutuiata, încât, la plecare, a primit cadou o sticluţă pentru acasă. A păstrat-o mult timp, sorbind câte un pic, ca dintr-o licoare rară. Pe lângă băuturile proprii, gazdele ne-au oferit mied (cumpărat de la o făbricuţă, o mică afacere de familie), cea mai veche băutură fermentată din istoria omenirii, cunoscută încă de pe vremea dacilor. Preparat prin fermentarea mierii amestecată cu apă, cu adaos de fructe, plante sau hamei, miedul sau hidromelul pare a fi un elixir pentru sănătate. Dulceag, slab alcoolizat, miedul mi-a plăcut... cred că este foarte bun rece, într-o zi călduroasă de vară... Imediat ce ne-am încălzit, au sosit aperitivele, un platou cu Evanghelisher Speck, două feluri de brânză de la un producător local (cea cu crustă de piper, excelentă), pastramă din piept de raţă, chiftele de varza, un fel de ruladă dintr-o pastă de gutui întărită, dulceaţă de gogonele, sos de roşii. O combinaţie rară de gusturi şi arome locale, demne de orice restaurant fine-dining! Toate au fost inedite, cu totul special mi s-a părut evanghelisher speack, un vechi preparat săsesc, potrivit în anotimpul rece, o pastă din slănină fiartă, amestecată cu ceva ingrediente, doar de localnici ştiute. Am intins-o pe pâinea caldă de casă, proaspăt scoasă din cuptor, preparată după o reţetă medievală, cu o consistenţă aparte, diferită de orice pâine pe care am mâncat-o până acum. Ca aspect, părea mai degrabă un padişpan galben, culoare dată de mirodeniile adăugate în aluat. După aperitive, a venit un castron mare cu ciorbă de pui de curte cu fasole păstăi, uşoară şi bună, asemănătoare cu ciorbele mele de acasă. Am mâncat-o cu plăcere, dar am gustat şi supa de chimen, o supă cremă de legume aromată cu chimen, folosit frecvent în bucătăria săsească. Eram deja sătui, cu greu a mai încăput o porţie mică de varză a la Cluj, la care am refuzat mămăliga... era deja prea mult. Pentru vegetarieni, gazdele gătiseră şi 'friptură' de varză la cuptor, felii mari de varză cu sos picant. O masă copioasă nu se poate încheia fără o cafea aromată şi un desert delicios. Prăjiturile au fost excelente, mult mai bune decât la o cofetărie fiţoasă... Prăjituri fine cu foi, făcute în casă, după reţete care au fost păstrate de gospodinele din zonă, şi transmise cu grijă, din generaţie în generaţie: prăjitură cu gem, nucă şi glazură de ciocolată Greta Garbo (Gerbeaud) şi prăjitură cu lămâie (Zitronenkuchen). Am rugat să ne dea desertul la pachet, am primit o caserolă plină pentru acasă, dar gazdele noastre au insistat să gustăm prăjiturile alături de cafea, punând o farfurie cu tentaţii dulci în mijlocul mesei. Deşi am crezut că nu mai merge nimic, prăjiturile delicioase au dispărut ca prin farmec... Înainte de plecare, am fost conduşi într-un tur al gospodăriei, am admirat iepuraşii şi păsările frumoase, ca la expoziţie (găini, gâşte, raţe, curcani, bibilici, chiar şi fazani). Cele două doamne care se ocupă de HOF, ne-au povestit cât de frumoasă este grădina vara, plină de flori şi plante aromatice, ne-au arătat livada şi solarul în care cultivă ecologic legume. Povestea HOF a pornit din dorinţa de a produce hrană curată, de calitate pentru familie, cele două doamne renunţând la slujbele bine plătite dar stresante din Braşov. Admir oamenii care au puterea să ia asemenea hotărări, şi să-şi schimbe total viaţa! E greu, dar merită efortul... Cu multă muncă, au transformat o veche gospodărie săsească, construită în anul 1856, într-un loc ospitalier, deschis oamenilor care vor mâncare tradiţională, preparată din ingrediente de cea mai bună calitate, în mare parte produse în gospodăria proprie sau cumpărate de la vecini. Multă muncă, cultivă legume, cresc păsări, îngrijesc livada, pregătesc conserve, dulceţuri şi băuturi... nu este uşor de ţinut în viaţă asemenea gospodărie! Prânzul la HOF este o experienţă inedită, un amalgam de arome şi gusturi locale, împletite cu poveşti despre istoria saşilor şi despre Hărmanul, de ieri şi de azi. Nu este ieftin deloc, 200 lei de persoană, dar eu cred că merită fiecare bănuţ... Este necesară rezervare telefonică, locurile fiind limitate. Nu uitaţi că HOF este un punct gastronomic local, nu un restaurant, deschis la fiecare sfârşit de săptămână, dar şi în oricare altă zi, dacă se anunţă un grup de cel puţin 5 persoane. Prin urmare, nu există meniu, mănânci ca în vizită la rude sau prieteni, ce a hotărât gospodina casei să gătească în ziua respectivă. Dar vă asigur că masa este îmbelşugată, mâncarea foarte bună, gătită cu pasiune şi pricepere, însoţită de băutură curată, de casă. De primăvara până toamna târziu, în curtea generoasă de la HOF sunt organizate periodic diverse evenimente, cum ar fi 'Hărman cu bun gust', care aduc laolaltă producători şi artizani locali. Nu lipsesc mierea şi produsele apicole, Hărmanul fiind renumit pentru albinărit, ocupaţie care i-a adus numele de Honigberg (în germană) sau Huntchprich (în dialectul săsesc). Locuitorii din Hărman şi din localităţile vecine constituie o comunitate puternică, prosperă, oamenii se susţin reciproc pe principiul 'Dacă vecinului meu îi merge bine, îmi merge bine şi mie! ' O gândire mult mai sănătoasă decât cea cu 'capra vecinului'. Mi-ar plăcea să revin la HOF în anotimpul cald, să savurez gusturile şi atmosfera locală, să mă bucur de tot ceea ce oferă acest punct gastronomic, gospodărit şi însufleţit de două doamne minunate! Dacă vă aflaţi duminica în zonă, şi vreţi să vă bucuraţi de o experienţă culinară inedită, încercaţi o rezervare telefonică la HOF, Hărman. Veţi fi informaţi despre meniu, vă puteţi interesa dacă se organizează vreun târg de la care aveţi ocazia să cumpăraţi bunătăţi locale. Recomand familiilor cu copii, vor fi încântaţi de Mişu şi de orătăniile din curte! Mai ales vara când se poate mânca in aer liber.

Într-un review anterior vezi impresii , spuneam că am stat o săptămână în Brașov și că am văzut-revăzut mai multe localități și obiective turistice din zonă. Într-una din zile am ajuns la Hărman , cunoscut și sub numele german Honigberg (Muntele Mierii) , sat aflat la 10 kilometri de Brașov. Este o așezare veche ce s-a dezvoltat în timpul stăpânii Ordinului Cavalerilor Teutoni (1211 - 1225) și s-a făcut cunoscută ca fiind singura localitate din Ţara Bârsei care a rezistat armatei principelui Gabriel Báthory şi a rămas fidelă Braşovului. Astăzi Hărman este un sat cu peste 6.000 de locuitori, mai mult de trei sferturi români ortodocși, cunoscut pentru Biserica Evanghelică Fortificată una din cele mai bine păstrate Biserici Fortificate din Țara Bârsei. Biserica Evanghelică Fortificată are o istorie de aproape 800 ani, prima ei atestare documentară fiind în anul 1240. A fost o puternică Biserică Fortificată – Cetate Țărănească, cu ziduri impunătoare, cu şapte tunuri de apărare, o adevărată bijuterie printre numeroasele biserici fortificate ale saşilor din Transilvania. Prin secolul 17, fortificaţiile şi-au pierdut scopul lor militar fiind folosite în continuare ca spaţii de depozitare, mai ales a proviziilor, au fost îngrijite şi păstrate până în zilele noastre. Se spune că deși a fost atacată și asediată de multe ori Biserica Fortificată – Cetate Țărănească, nu a fost cucerită niciodată, cel mai lung asediu, o lună, a fost al armatei principelui Gabriel Báthory mult mai numeroasă și mai bine înarmată. Având proviziile spre terminate, ca și armata principelui, sătenii au recurs la un șiretlic. Din ultimele rezerve de făină au făcut mulțime de plăcinte și le-au aruncat dușmanului care le-a mâncat și a părăsit câmpul de luptă convins fiind că hărmănenii au destule provizii; ei nu mai aveau” . Hărmanul nu a fost cucerit și nici Brașovul al cărui avanpost era. Ca recunoștință Brașovul a acordat hărmănenilor dreptul de a vinde plăcinte în piața din oraș, în fiecare vineri, fără să plătească taxe. Am ajuns la Hărman ne-am îndreptat spre Biserica Evanghelică ajutați de Google maps, dar, înainte să auzim ați ajuns la destinație , am văzut uriașul Turn Clopotniță ce se ridică mândru spre cer. Am ajuns și la destinație în Str. Pietii 2 am oprit în mica parcare din fața Bisericii și printr-un pasaj am ajuns la Casa de bilete – Magazin de suveniruri . Am achitat cu cardul taxa de vizitare redusă, 10 lei, tariful întreg este de 15 lei, se poate achita și cash, am primit și un ghid printat cu explicații utile pe care l-am returnat la plecare, am cumpărat un ghid tipărit al bisericii care m-a ajutat atunci și mă ajută și acum. Am aflat că se fac și tururi ghidate dar cu programare la numărul de telefon 0729745210, că are E-mail, info@harmaninfo.com , site rom.harmaninfo.com și cont pe FB . Cucerisem Fortificațiile , odinioară trei ziduri circulare concentrice, șapte turnuri de apărare, mai multe porți pentru blocarea accesului și șantul cu apă ce înconjura incinta ce o făceau de necucerit. Astăzi nu mai sunt toate. Am trecut printre teii și castanii care împreună cu un gard de lemn au înlocuit Zidul Exterior și am ajuns la Pasajul Boltit ridicat la începutul secolului 19 în locul Podului mobil , peste Șanțul cu Apă adânc altădată de 3 – 4 metri, azi spațiu verde. Pasajul ne-a condus peste/prin Zidul Mijlociu , nu prea înalt, doar de 4 – 5 metri cu rolul de a proteja zidul principal împotriva proiectilelor dușmane și a limita Șanțul cu Apă, apoi peste/prin Zidul Principal în Curtea Interioară (Curtea Bisericii). Eram lângă Turnul Măcelarilor (Turnul Porții) , cel mai puternic turn din cetate. Are lipită de el o Barbacana, Clădire de Apărare cu două nivele, cu un Pasaj ce odinioară putea fi blocat cu „porți masive de stejar armat cu fier și cu un grilaj căzător cu țepi metalici” și deasupra lui o Turelă cu Clopot , numit „Clopot de foc” , cel care anunța apariția incendiilor, fiind la cei peste 400 de ani ai săi cel mai vechi clopot din Hărman. Eram în Curtea Interioară numită și Curtina , iar privirile mi-au fost atrase de Zidul Principal , zid circular, construit pe la mijlocul secolului 15, înalt de 10 – 12 metri, lat de 2 – 4 metri este încoronat de o Pasarelă Fortificată, „Drumul de Strajă” pe care „am patrulat” și noi. Partea exterioară a Pasarelei este prevăzută cu „Deschizături pentru aruncare cu diverse proiectile” și cu „Creneluri” pentru trageri cu arcurile sau cu arme de foc. „Am aruncat” și noi mai multe priviri, „am tras” și câteva cadre spre vecinătățile cetății. Privirile mi-au fost atrase de peretele interior al zidului acoperit cu camere de locuit și cămări aranjate pe două sau trei nivele sub streașina zidului ca niște cuiburi de rândunele sub streașina casei. Parcă vedeam copiii, femeile și bătrânii cum, în caz de primejdie, alergau pe scări în sus ca rândunelele ce zboară spre cuibul lor. Astfel de camere pot fi văzute și pe pereții de nord și sud ai Bisericii. Mai multe poze și am început plimbarea prin Cetate mergând spre stânga la cele câteva camere amenajate ca Muzeu . La parter am văzut o Sală de Clasă cu bănci de lemn și harta Europei secolului 18, o Sufragerie cu masă și scaune în mijloc, cu pendulă și tablouri de familie, iar la etaj un Dormitor cu pat matrimonial încadrat de două dulapuri, toate din lemn, o Sală cu mobilier săsesc pictat și o Baie amenajată într-un colț de sală. Am văzut Camera Muzicanților cu instrumente muzicale și două Săli cu costume și mobilier tradițional săsesc. Am intrat apoi în Turnul Măcelarilor cu gândul să urc până la „Clopotul de foc” , dar accesul nefiind permis am ieșit pe „Drumul de Strajă” și am continuat „patrularea” . Am trecut prin Turnul de Sud-Vest , turn heptagonal cu laturi inegale, și ne-am oprit pentru câteva poze la Turnul de Vest . Am coborât în curte și am mers la Turnul de nord (Turnul de Pulbere) unde, sub o boltă solidă, era depozitat praful de pulbere. De aici am mers la Turnul de Est (Turnul Capelei) apărut ca urmare a includerii în Zidul Principal a unei vechi Capele de pe la începutul secolului 14, cu două nivele și un Interior acoperit de picturi murale, printre cele mai valoroase fiind Scena „Răstignirea lui Hristos” pictată în stil gotic târziu. Din cele șapte turnuri astăzi sunt doar cinci pe care le-am văzut și pozat. Au urmat Două Camere cu vechi unelte, mobilier și instrumente tradiționale. Am ajuns la Biserica Sf. Nicolae construită prin a doua jumătate a secolului 13 ca bazilică romană cu trei naosuri, în diferite elemente de stil, începând cu perioada romanică târzie, trecând prin cea gotică până la Renaștere. Aspectul final l-a primit la sfârșitul secolului 16 când, după un incendiu devastator bolta Naosului Central și alte elemente ale Bisericii au fost construite în stil gotic-târziu. Prin Portalul estic am intrat în Biserică, în Naosul Central apoi văzut Amvonul un corp cilindric din lemn cu podeaua în formă de floare acoperit cu o cupolă în formă de baldachin pe care tronează Iisus Hristos și Cristelnița neogotică turnată în ghips în formă de cupă, veche din anul 1899. Am ajuns la Absida cu Altarul și Retablul în stil baroc, lucrat în 1787 pe care este pictată Scena „Răstignirea lui Hristos” și apoi la Capelă laterală sudică și ne-am îndreptat spre Balconul din lemn decorat cu frumoase Covoare Orientale de prin secolele 17,18, pe care se află Orga construită la Brașov în anul 1889. Am pozat prin Naosul Central, nu mi-a plăcut că băncile femeilor din grinzi de brad, deși în centrul navei, erau lipsite de spătare și că ale bărbaților aveau dar am aflat mai târziu că aceste bănci erau rezervate femeilor căsătorite al căror port cerea lipsa spătarelor. De aici am mers la Turnul – Clopotniță ce adăpostea clopotele și servea ca punct de observație asupra împrejurimilor, astăzi adăpostește clopotele și este punct de belvedere. Este un turn masiv, este cel mai înalt turn din Ţara Bârsei, are șase nivele și 56 de metri înălțime și se termină cu un Turnuleț Central iar în colțuri se ridică patru Turnuleţe de Colt , semnul că Hărman avea dreptul de a pronunţa şi executa sentinţa capitală. La nivelul trei se află mecanismul restaurat al ceasului. Urcarea în turn se face pe Scări cu balustrade, înguste și abrupte, slab iluminate, până la nivelul doi pe o scară circulară de beton, următoarele patru pe scări de lemn fără contratrepte, nu-mi plac deloc dar trebuia să ajung cât mai sus, să văd și să pozez. Am mers la nivelul cinci unde în urmă cu o sută de ani au fost instalate două Clopote pe locurile lăsate libere de clopotele confiscate și topite de combatanții din Primul Război Mondial, dar după doi ani marele clopot s-a defectat și a fost îngropat în pământ fiind și el înlocuit. După cincizeci de ani a fost deshumat și transformat în Monumentul Comemorativ din zona portalului vestic. Prin cele opt ferestre, câte două pe fiecare față a Clopotniței se văd și se pozează foarte bine Biserica – Cetate și împrejurimile, oferind o frumoasă panoramă asupra Hărmanului. Aș fi urcat și la nivelul șase, la orologiu, dar era încuiat, așa că am mai pozat din Turn și am coborât mergând la Pasajul Boltit, am pozat Biserica din afara curții și, apoi, la mașină. Plimbarea de circa o oră și jumătate prin această Biserică Fortificată a fost plăcută, instructivă, deconectantă, am văzut și aflat multe lucruri interesante, cred că mai erau și altele, am scris câte ceva despre ea și vă propun dacă sunteți în zonă să o vizitați. Mi s-a părut imensă, mai mică decât cea de la Prejmer dar impozantă, mi-a plăcut plimbarea pe drumul de strajă, mi-au plăcut turnurile, mi-au plăcut cămările cu provizii, erau ca niște cuiburi de rândunică. Mergeți acolo și nu veți regreta!