Prejmer fortified church

La întoarcerea din minivacanța din județul Covasna ( vezi impresii plus splendidele, consistentele continuări — nota webm.) am programat încă o vizită la un obiectiv turistic. Se numește cetatea Prejmer din țara Bârsei , este restaurată și pregătită să înghită vizitatorii oricât de mulți ar fi. În acest articol voi aloca mai puține rânduri istoriei și voi descrie mai pe larg vizita noastră. Cetatea Prejmer, unde se află? Localitatea Prejmer se află la intersecția drumurilor DN10 Brașov-Buzău și DJ112 cu legătură la DN11 Brașov-Târgu Secuiesc. Din Brașov sînt 17 km până la Prejmer. Pentru a ajunge la cetate la intersecția drumurilor enumerate mai sus se virează dinspre DN10 fie dreapta (dinspre Buzău), fie stânga (dinspre Brașov) și se parchează la unul din numeroasele locuri de parcare din jurul cetății. În fața cetății se mai află un parc și tarabe în care se vând obiecte/alimente specifice sezonului. Localitatea Prejmer există din anul 1235 sub numele de Prasmar . Următoarele denumiri sînt: 1240 Tartilleri , 1329 Tothlew , 1415 Tartlau , 1488 Tartlen , 1601 Bratschner , 1826 Prasme, 1850 Presmer . Altitudinea localității deasupra mării este de 522 m, are 5456 locuitori (recensâmântul recent), și se află aici 45°43′12″N 25°46′20″E acestea fiind coordonatele GPS. Acum câțiva ani am scris despre abația cisterciană din Cârța . Construcția bisericii începută de cavalerii teutoni care au avut drepturi asupra acestei zone de lângă Brașov o finalizează cistercienii. Stilul arhitectural folosit a fost cel gotic burgund, iar biserica poartă hramul Sfânta Cruce , și este chiar construită în formă de cruce greacă. Zidurile au o înălțime de 12 m și au o grosime între 3 și 4 m. Pe urmă biserica a fost înconjurată de o fortificație puternică cu ziduri foarte groase și înalte deoarece în acei ani medievali persista permanent pericolul asediului turcilor și tătarilor. Biserica cetate care în decursul secolelor a suferit numeroase intervenții și modificări cu ocazia restaurării între anii 1960-1970 a devenit mai apropiat de original. În patrimoniul Unesco a ajuns în 1999. În prezent este important obiectiv turistic vizita căruia nu trebuie ratată în cazul unui drum în zonă. Există un program de vară 01.04-31.10 și un program de iarnă 01.11-31.03. Orar de vară: luni-sâmbătă 9.00-18.00 duminică 11.00-18.00 Orar de iarnă: luni-sâmbătă 9.00-16.00 duminică 11.00-16.00 Biletele de intrare costă 20 lei pentru un adult și 10 lei pentru copii, elevi, studenți Fotografiatul nu costă nimic, doar în cadrul unor evenimente organizate. Plata se poate face cu bani sau cu card la automatul montat la stânga de poartă. La intrare se scanează biletul primit și se poate trece de bariera mobilă. În primul rând am admirat zidurile groase de afară și mi-am imaginat cum a fost acum câteva sute de ani acolo. Bănuiesc că ar fi existat și ceva șanțuri pline cu apă în fața zidurilor. Pe urmă am intrat pe poartă dar am fost trimiși înapoi la automatul de bilete pe care nu l-am observat la început. La intrare găsim panouri cu descrierea istoriei cetății. După intrare am pășit pe pietrele primei curți interioare. Aici din prima curte interioară se poate intra în două magazine de souveniruri aflate una lângă cealaltă, în muzeul amenajat, și se poate merge mai departe spre curtea interioară din jurul bisericii folosind un tunel de 30 m lungime care se numește barbacana cetății. Acest tunel ar fi fost o protecție în plus în cazul unei asedii putând fi blocat cu ajutorul unei herse glisante armate. La stânga de curte se află o incintă din fosta cetate care servește administrației nu este accesibilă turiștilor. Lăsând vizita muzeului la urmă am pătruns prin tunel în curtea cea interioară. Prima vizită aici a fost biserica în formă de cruce. Aici am admirat toate elementele gotice din arhitectura interioară de asemenea mobilierul existent. În zona cu altarul am găsit un decor specific toamnei reprezentând ziua recoltei. În bisericile evanghelice și catolice toamna se face o slujbă de ziua recoltei binecuvântând acesta. Amenajarea este simplă ca la orice biserică evanghelică dar este frumoasă. Altarul este din lemn, amvonul din piatră. Observăm și o orgă și se poate intra și într-o criptă cu monumente funerare din piatră a foștilor preoți, episcopi. Pe urmă am început explorarea încăperilor construite în incinta zidurilor de fortificații. Sînt foarte multe încăperi împărțite pe mai multe nivele iar accesul la acestea se face prin scările din lemn exterioare dar acoperite. Voi enumera câteva încăperi importante de aici. Aici în cetatea Prejmer a funcționat vechea școală . O plăcuță ne oferă informații despre istoria funcționării acestei școli (1460-1556) iar intrând în sala de clasă ne-am putut face o idee cum arăta o clasă în perioada medievală. Circulând pe aceste coridoare deschise dar acoperite mi-am pus întrebarea dacă toate scândurile podelei sînt rezistente la 100 kg, unele lăsându-se sub greutatea mea. Dar am scăpat și am mers mai departe. Următoarea încăpere menționată este un interior tradițional săsesc din Gârbova județul Alba. În această încăpere observăm un mobilier săsesc autentic începând cu dulapuri, paturi, mobilă de bucătărie, lăzi de zestre, ceramică, ustensile de bucătărie, etc. Următoarea încăpere este rezervată unui război de țesut din secolul XIX tot din Gârbova. Urmează o încăpere destinată unui atelier de rotar, dogar din Beia județul Brașov și unui șelar și curelar din Alțâna județul Sibiu expunând uneltele lor acolo. Pe urmă am intrat într-o sală mare folosită ca și expoziție iar tematica principală aici este Înființarea fundației Ernst Habermann cu scopul păstrării moștenirii culturale a sașilor transilvăneni. Din această sală de expoziție am intrat în galeria de strajă interior și am înconjurat toată cetatea. Era ceva de mers iar prin gurile de tragere am putut admira Prejmerul din jur. Galeria este luminată și se poate observa toată structura acoperișului. Pe alocuri sînt scări de acces spre curte dar noi ne-am întors în aceeași sală de expoziții pe unde am intrat. Pe urmă am intrat și în muzeu , care se află la etajul unu al clădirii care se află între cele două curți interioare. Aici găsim expuse foarte multe obiecte săsești dar și multe obiecte care datează din perioada medievală. am văzut și aici mobilier, ceramică, îmbrăcăminte, războaie de țesut, lăzi de zestre, scule unelte ale meseriașilor, grilajul de poartă de la tunel, scule și unelte de agricultori, mașini de cusut, arme, obiecte de uz casnic, ustensile de bucătărie, cântare vechi, ceasuri vechi, recipiente de depozitat alimente. La ieșire din muzeu am observat un afiș mai mic și parcă ascuns pe care scria fotografiatul interzis. Prea târziu mi-am zis și oricum făceam și așa câteva. Vizita la cetatea Prejmer a durat 1.5 ore și am fost foarte încântat. Rog WM să atașeze acest video la începutul articolului, mulțumesc. https://www.youtube.com/watch?v=AQO-_D5Xd-c&pp=ygUZY2V0YXRlYSBwcmVqbWVyIGRpbiBkcm9uYQ%3D%3D

La intrarea într-o mănăstire mare îmbulzeală de oameni. Deodată un bărbat începe să strige : -Doamne, nu se poate, o să merg iarăși pe picioarele mele!!! -Cum s-a întâmplat această minune? -Ei, nah, mi-au furat mașina din parcarea mănăstirii, răspunde bărbatul Știu că după ce am scris despre Biserica și Mănăstirea Șinca Veche vă așteptați să mă liniștesc cu review-urile de le scriu aicișa, despre pe unde am mai fost eu. Doar că m-am învățat cu criticile ca etnia cu scânteia, așa că, dacă vreți să scăpați de mine treceți la next level, apelați la religie : blesteme și rugăciuni, bani puși la slujbe și închinări pe la icoane. Și, dacă sunteți prin apropiere de Brașov puteți îndeplini toate acestea la Biserica Evanghelică Fortificată, din Prejmer. Acuma, nah, Biserica este, mai mult, un muzeu, așa că până o să se îndeplinească serviciul religios puteți profita și aruncați un ochi pe-acolo, nu veți regreta! Păi, da, sună ca-n bancul cu” Unde se află Biserica Neagră din Brașov?” . Normal că se află în localitatea Prejmer, o comună cu ceva istorie, dacă e să ne luăm după ceea ce zice Wikipedia, curioșii s-arunce un oarece ochi pe saiturile de ne zic despre. Cert este că eu, ca s-ajung acolo, m-am folosit de cele patru roți ale mașinii mele (v-am spus și că am mașină cu prilejul ăsta, vă e ciudă?) pe care le-am tăvălit prin glodul patriei mergând pe relația Mărășești-Ojdula-Tg. Secuiesc- Lunca Câlnicului- Prejmer, cale de vreo 170 de km pe care-i faceți în vreo trei ore. Pentru că de ce ce spun asta, strict pe acest drum veți trece, prin Pasul Mușat, din Moldova în Ardeal, veți avea prilejul ocaziei să vedeți locuri frumoase. Să nu vă sperie lungimea drumului, odată ajunși în Ozun vă veți putea opri la restaurantul din mijlocul comunei, este la șosea, n-aveți cum să-l ratați și vă veți putea astâmpăra foamea, printre altele cu cel mai bun gulaș de l-am păpat eu, ever! Bine, asta e relativ, gusturile nu se potrivesc dar, ne-au învățat latinii, nici nu se discută! Odată ajunși în Prejmer, cumva în centrul comunei, pe Strada Mare nr 2, veți vedea Biserica Fortificată, e o mare căsoaie imposibil de sărit cu privirea, aici este, ați ajuns. Motivul pentru care această construcție a fost ridicată ține, normal, de turism. Să vă explic, deci : ne aflăm prin anul de grație 1211 iar Regele Sigismund de Luxemburg era antrenor principal pe arealul ăsta, despre care vorbim. Făcea echipa cum voia el, juca la intimidare dar asta-i ținea, stătea binișor în clasament în Europa acelor vremi. Ei bine, în același timp cu” Sigi” mai erau și turcii. Ăștia erau tare croiți pe a face turism prin Europa și foloseau pentru deplasări serviciile unei companii de turism care se va dezvolta uluitor vreo 200 de ani mai târziu, cunoscută sub numele de” Imperiul otoman” . Cei ce conduceau firma organizau tururi și city break-uri cam peste tot prin Asia și cam jumate din Europa. Firma asta de turism a ținut până prin 1918, deci acuma înțelegeți de ce știu turcii, în prezent, să facă turism. Acuma, drept este că această companie fiind pe la începuturi nu asigura, pentru clienții săi, ultra- all inclusive, așa că, după ce că turcii se deplasau cu mijloacele lor de transport, nu prea beneficiau nici de cazare, masă și alte conforturi, lăsând toate aceste necesități la rezolvarea clienților însăși. Se pare și că turcii erau clienți execrabili, cu maniere ciudate : năvăleau efectiv peste anumite zone, deveneau agitați, turbulenți sau de-a dreptul violenți. Sunt scrieri ale unor cetățeni contemporani cu perioada în cauză care au scris despre comportamentul acestor turiști și au făcut-o de o manieră care să stârnească repulsia. Bine, nici serviciile oferite de gazde nu erau de 5* : de regulă dădeau foc la câmpurile cu grâne, otrăveau fântânile iar dacă totuși turcii ajungeau în vreun loc de cazare, cei deja cazați acolo aveau neprimitorul obicei de a se cocoța pe zidurile locației de unde aruncau cu diverse obiecte spre turiștii proaspăt sosiți : bolovani, apă clocotită, eventual smoală aprinsă. Hm, ciudat mod de-a face turism! Se pare că acest Sigismund de Luxemburg i-a trecut pe turci pe lista neagră a turiștilor și, ca să nu-i mai lase să umble hai-hui pe la el prin târlă, a luat decizia să fortifice o biserică ce se afla zidită la Prejmer. De ce Prejmer? Păi, nah, era prima localitate unde ajungeau acești turci după ce treceau spre Ardeal prin Pasul Buzău. Așa că, la vremea respectivă a hotărât să fortifice biserica deja existentă, ridicată de Cavalerii Teutoni : i-a construit ziduri groase de 3-4 metri și înalte de peste 10, a făcut un șanț cu apă împrejurul ei, poduri care se ridicau și porți de intrare protejate cu grilaje din fier, mă rog, cam ce era vârf de gamă pentru acea vreme. Bun strateg, și-a construit omul un drum de aprovizionare pentru cei de erau în cetate și sus, pe ziduri, a montat tot felul de dispozitive care, dacă le foloseai, produceau urmări care de care mai contondente și mai dureroase. Datorită acestui sistem de apărare, se pare că pentru apărarea Cetății erau suficienţi numai opt oameni. Cetatea beneficia de un dispozitiv de luptă neobişnuit pentru acele vremuri, numit „Orga morţii” , care era formată din mai multe arme aşezate la un loc şi care trăgeau toate deodată, cu efecte nasoale pentru ăia împotriva cărora era folosită. Pe scurt, Biserica Evanghelică a devenit o puternică cetate întărită, al cărei scop era acela de a furniza siguranță și securitate în zonă. De altfel, se spune că Cetatea ar fi fost atacată de peste 50 de ori și nu a căzut decât o singură dată, dar nu ca urmare a atacului în sine cât a faptului că atacatorii au intrat în cetate ca prieteni și pe urmă s-au sucit, devenind cuceritori. Asta se-ntâmplă când primești omu-n baie : îți mănâncă săpunul! Cum vă spuneam, Fortificația este în centrul comunei. Are o formă circulară, fortificațiile în sine făcând-o impunătoare... Merită acest lucru pentru că, poate că nu știați că Fortificația este una dintre cele mai bine păstrate cetăți din Europa și, important, cel mai vechi monument istoric din județul Brașov. Ba este și cotată la 3 stele în Ghidul Verde Michelin, mai multe decât are, de exemplu, Biserica Neagră. Hm, poate că de-aia s-o fi înnegrit, de ciudă! :p Se intră prin bastionul de la intrare, treci pe sub porțile grele, metalice, ajungi într-o curte mică și apoi, mai departe, printr-un tunel, în curtea interioară. Aici dominantă este construcția Bisericii, dar, în același timp, de jur-împrejurul curții, în zidul care o înconjură, se află diferite încăperi și locații. Eu, ca fost polițist, am remarcat faptul că, imediat după ce intri, prima încăpere, pe dreapta, era locul fostei închisori a cetății. În închisoare ajungeau cei care făceau nefăcute dar și, atenție, cei ce nu-și plăteau datoriile. În plus, la Poarta Sudică mai este încă și astăzi” Piatra Rușinii” unde, duminica, erau legați hoții, adulterii și alți șmecheri, în așa fel încât cei care veneau la slujbă să-i vadă iar cei legați să fie umiliți. O măsură bună, cred eu, ce-ați spune de modificarea în acest sens a Codului Penal românesc aflat în vigoare? Da, știu, nu mai merge nimeni la slujbă, duminică. În aceste ziduri, vă spuneam, se află dispuse pe 4 niveluri 272 de încăperi a căror menire era, în principal, aceea de a asigura cazarea locuitorilor din jurul cetății, atunci când erau atacați. Plus camere în care se păstrau provizii și alte alea necesare în cazul unui atac, ba chiar și spațiul destinat școlii. Biserica în sine este impunătoare. Planul bisericii este în formă de cruce greacă, cu brațele egale, stil adus de Cavalerii Teutoni din Siria. Construcția ar fi început la 1218, apoi, în 1461 i-a fost adăugată clopotnița. Zidurile ei nu au fost niciodată întărite fiind protejate doar de zidurile fortificației. Aici se află și cel mai vechi triptic din Transilvania, datat între 1450-1460, o să vi-l arăt, că am poze. Cetatea de la Prejmer a fost folosită și pentru turnarea filmului” Buzduganul cu trei peceți” . Din anul 1999 este trecută în lista patrimoniului mondial cultural UNESCO. De altfel, imaginile descriu cel mai bine locația, eu, cel puțin neavând atâta pricepere în a descrie locul. De-aia vă las să vă uitați iar eu mă tirez, haidi, pa! N-are nicio legătură cu review-ul, dar, așa-s eu, azi, melancolic. Mulțumesc! Prejmer este satul unde este centrul administrativ al comunei cu același nume. Vechea lui denumire era” Tartlau” , probabil după numele râului de trece pe-acolo. Aici trăiesc vreo 5500 de locuitori În Prejmer se organizează” Fasching Prejmer - Sărbătoarea Clătitelor” . În acest an a fost organizat pe 22-23 februarie. Se pare că este un festival anual deci, cei de vor s-ajungă acolo, să se intereseze de data la care avea loc anul viitor. În plus, în Prejmer am văzut, duminca fiind, un mare târg, chiar mare, cu tot felul de produse, unde, pe lângă chinezăriile” clasice” se găsesc produse tradiționale, diferite de cele ce se țin prin Moldova. În afara Cetății, nu știu ce s-ar mai putea vizita. A, se pare că mai este o biserica” Sf Apostoli” , tot monument istoric, dar n-am ajunsără acoloșa, deci, nu poci să spui nimic. Pe lângă Cetate se află câteva magazine cu tot felul de produse, o cofetărie și câteva terase. La data la care am fost eu, 1 martie, era curățenie pe străzi și o atmosferă prietenoasă.

În vara acestui an am vizitat multe obiective interesante; pe unele dintre ele le-am văzut pentru prima dată, la altele am revenit cu plăcere după ce le mai vizitasem şi cu alte ocazii. Unul dintre obiectivele turistice care au constituit o premieră pentru noi este Biserica fortificată de la Prejmer , loc al cărui prag l-am călcat în luna iulie. Am încercat şi în urmă cu doi ani să vizităm această biserică-cetate, însă atunci am fost acolo într-un moment în care obiectivul era închis. De data asta însă am fost mai norocoşi! Accesul la acest obiectiv este simplu: ajungi pe DN 10 în localitatea Prejmer (fie că vii dinspre Buzău, fie că soseşti dinspre Braşov); în zona centrală a localităţii te abaţi câteva sute de metri de la drumul principal şi... gata, ai ajuns! Privită din exterior, fortificaţia este cu adevărat impresionantă! Ziduri masive prevăzute cu orificii micuţe înconjoară biserica, a cărei turlă se înalţă semeaţă spre cer, fiind vizibilă din depărtare. În lateral se distinge un coridor al cărui acoperiş este susţinut de coloane groase, aceasta reprezentând intrarea în incinta obiectivului. Păşind pe pietrele tocite din culoarul de acces te gândeşti imediat că locul a traversat multe secole de istorie zbuciumată . Conform informațiilor existente, construirea Bisericii Sfintei Cruci a fost începută în anul 1218 de către Ordinul Cavalerilor Teutoni. An după an şi secol după secol, biserica a fost permanent fortificată, fiind înconjurată cu ziduri înalte prevăzute cu bastioane şi jgheaburi pentru aruncarea smoalei, şanţuri cu apă, porţi grele de lemn şi metal, poduri mobile şi invenţii fel de fel, toate acestea având un scop precis – să-i ţină pe cotropitori la distanţă, în afara zidurilor, sub ploaia de plumbi revărsaţi cu generozitate dinapoia zidurilor. Iar cotropitorii erau numeroşi în vremurile de demult, astfel că ţăranii şi meseriaşii saşi stabiliţi în Ţara Bârsei au lucrat permanent şi au transformat biserica-cetate de la Prejmer în poate cea mai importantă biserică fortificată din această parte a Europei. Aproape de capătul coridorului de acces, pe partea stângă, se află casa de bilete . Am achitat repejor 25 de lei (10 lei/adult şi 5 lei pentru copil) şi am ajuns apoi într-o curte mică unde se află vreo două încăperi de unde poţi achiziţiona diferite suveniruri. Însă nu aceste suveniruri reprezintă adevărata atracţie acolo, ci o colecţie muzeală amenajată în câteva încăperi aflate la etaj (pentru a ajunge, am urcat pe o scară cu trepte din lemn aflată în stânga gangului). Sunt expuse acolo numeroase obiecte din gospodăriile ţărăneşti de altădată, vase ceramice, lăzi de zestre, ţesături de o frumuseţe aparte, ustensile pentru gătit şi pentru copt, sau chiar copii după documente vechi. Am zăbovit ceva timp, admirând fiecare exponat în parte; unora dintre obiecte le cunoşteam întrebuinţarea, însă altele au rămas o necunoscută pentru noi. Oricum, adăpostită de zidurile masive, această colecţie constituie un punct de atracţie a bisericii fortificate. După vizitarea muzeului, am revenit în curtea aceea mică şi am avansat printr-un gang răcoros (barbacana cetăţii) către curtea propriu-zisă, locul unde se află biserica. Am privit cu interes grilajul masiv din lemn de la mijlocul culoarului, grilă prevăzută cu vârfuri metalice în partea inferioară. Cine ştie câţi duşmani şi-or fi găsit acolo sfârşitul, atunci când poarta grea era prăvălită de deasupra creştetelor lor?! Pas cu pas, am ajuns în curtea interioară a obiectivului . În partea dreaptă există un panou care prezintă detalii de construcţie a fortificației, dar şi câteva informaţii cu privire la destinaţia încăperilor pe care urma să le vizităm. Ne-a reţinut atenţia detaliul potrivit căruia zidurile de centură au –în forma lor actuală- o grosime la bază de aproximativ 5 metri. Oau! Biserica având hramul „Sfânta Cruce” este amplasată în partea centrală a curţii şi ne-a atras atenţia prin mărimea ei, dar şi prin blocurile de piatră care încadrează atât uşile, cât şi ferestrele, particularităţi de construcţie care se regăsesc şi în interior. Am zăbovit câteva minute în biserică pentru a privi cu atenţie nişte lespezi funerare vechi expuse într-o parte, un altar-triptic având în prim-plan scena „Răstignirea lui Iisus” (cel mai vechi triptic din Transilvania; realizat în perioada 1450-1460) sau orga bisericii aflată la etaj, în partea opusă altarului. Tot în interior, atenţia îţi este atrasă şi de multitudinea de arce care brăzdează tavanul. Referitor la restaurarea bisericii, există în interior o plachetă care arată că obiectivul „a fost restaurat şi consolidat de Direcţia Monumentelor Istorice în perioada 1964 – 1970. ” După ce am terminat de explorat biserica, am vizitat câteva dintre încăperile realizate în fortificaţia care înconjoară curtea lăcaşului de cult . O parte din acel zid de incintă seamănă cu un stup uriaş, cel puţin aşa ni s-a părut nouă privind la numeroasele încăperi aşezate pe două până la patru niveluri (peste 270 de camere). Fiecare încăpere aparţinea câte unei familii de ţărani din Prejmer, locuitorii refugiindu-se acolo ori de câte ori comunitatea era atacată. În acele încăperi erau ţinute multe provizii, astfel că cei retraşi la adăpostul zidurilor puteau rezista unor asedii îndelungate. Am tot urcat şi coborât treptele de lemn către diferite încăperi, apoi am ajuns în zona unde sunt amenajate spaţiile de depozitare pentru uneltele agricole - folosite în viticultură şi pomicultură (trei teascuri şi o moară de zdrobit fructe), folosite pentru prelucrarea cânepii (maşină şi ciocane de răsucit funii groase şi subţiri, piepteni de cânepă şi nişte daraci) sau utilizate la arat, recoltat cereale şi treierat (pluguri, juguri de diferite feluri, o prăşitoare sau un hambar). Urmând mici săgeţi indicatoare, am ajuns la încăperea unde se află „Vechea Şcoală” . Încăperea este prevăzută cu bănci şi pupitru, iar pe pereţi se mai pot vedea fragmente din vechile fresce realizate odinioară. Trebuie spus că în această şcoală învăţau copiii în timpurile de primejdie, iar „primii dascăli sunt menţionaţi în anii 1460 şi 1556. ” În încăperile alăturate sunt amenajate un interior tradiţional săsesc şi un atelier al rotarului şi al dogarului (atelier dotat cu bancă de dulgherit, tesle, barde, rindele, şublere, cleşti, cuţite pentru tăiat şi subţiat pielea şi alte astfel de obiecte). Pas cu pas, am avansat către drumul de strajă , una dintre cele mai interesante zone ale fortificaţiei. Acesta reprezintă un culoar acoperit aflat în partea superioară a zidurilor, un loc unde se poate ajunge prin câteva locuri, pe scări de lemn. Drumul de strajă are numeroase ferestruici către exterior, locaşuri de unde inamicii erau „spălaţi” cu smoală sau „mângâiaţi” de rafalele trase asupra lor. Într-un loc se păstrează renumita „orgă a morţii” , un dispozitiv care permitea tragerea din acelaşi loc cu mai multe arme deodată. Drumul de strajă măsoară aproximativ 800 de metri, iar prin locaşurile jgheaburilor am putut admira localitatea Prejmer de la înălţime. Puştiul nostru a fost încântat de acest drum al străjii, aşa că ne-am plimbat minute bune pe culoarul vechilor apărători ai cetăţii. Am coborât apoi cu atenţie în curtea interioară şi ne-am îndreptat către ieşire. Vizita noastră la acest obiectiv durase mai bine de o oră, aşa că sosise timpul să plecăm. Dacă vom vizita acest obiectiv şi cu altă ocazie?! Da, ne-ar plăcea să revenim acolo, aşa că opinia de la finalul articolului este cea firească: recomandăm vizitarea Bisericii fortificate de la Prejmer!

Fiecare dintre noi are un loc anume de care îşi aduce aminte cu plăcere. Că e o insulă din Grcecia sau coasta amalfitană, bulevardele Parisului sau transfăgăraşanul nostru, există un declic care face să ne amintim des de acel loc. Din cât am străbătut în lung şi în in lat ţara anul ăsta şi i-am revăzut după zeci de ani minunăţiile, o impresie deosebită mi-a făcut abaţia cisterciană de la Cârţa despre care am scris un review . V-am sugerat s-o vedeţi atât timp cât zidurile ei mai sunt în picioare. Am citit undeva că cetatea şi domeniile Prejmer au fost donate în 1240 de regele Bela al IV-lea al Ungariei abaţiei cisterciene mamă de la Cisteaux (Fr) care în sec. XII avea peste 500 lăcaşuri in toată Europa de la cel mai de vest în Portugalia până la cel mai de de est la Cârţa. Am mai citit că Prejmerul a fost construit înainte devreme în stilul gotic burgund similar cu abaţia din Cârţa şi că depindea administrativ de aceasta. A fost suficient ca să ne hotarâm s-o vizităm mai ales că, deşi am trecut de zeci de ori prin Brasov şi împrejurimi nu am vizitat Prejmerul decât fugitiv. Poate ca a fost dat ca după informaţiile primite, să-l vedem cu alţi ochi. Am profitat de faptul că aveam cu noi nepoţelul de nouă ani, dornic să vadă cetăţi şi fortificaţii care să-i alimenteze imaginaţia şi într-o splendidă dimineaţă de septembrie văratic am pornit la drum. Prejmerul este la o distanţă de 15 km de Brasov pe drumul care duce pe valea Buzăului. Se pare că începerea construcţiei a fost pe la 1211, un document atestând că teutonii au căpătat drept de folosinţă asupra terenului pe care mai târziu s-a ridicat biserica şi cetatea. Călugării cistercieni care erau buni constructori au finisat biserica în stil gotic burgund aşa cum sunt construite abaţiile. Fortificaţia care înconjoară biserica a fost făcută la initiativa lui Sigismund de Luxemburg în jurul anului 1400 ca prim obstacol în Ţara Bârsei în faţa migratorilor care urcau prin pasul Buzaului. Cetatea este circulară, avea şanţ lat de apă, cu ziduri groase de 3-4 m şi inalte de 12-14 m şi adăposteşte 275 camere dispuse pe trei şi în anumite porţiuni pe patru etaje. Accesul in camere se face prin multe scări cu trepte abrupte şi înguste din bârne de lemn, majoritatea fără balustradă sau cel mult o scândură oblică. Unele scări se termină la etajul unu, altele la doi sau trei, camerele fiind grupate câteva la un loc. Tronsoanele pridvoarelor nu sunt legate între ele. Aceasta era o masură de izolare şi protecţie suplimentară. Se numeşte cetate ţărănească pentru că în vremuri de restrişte toată populaţia aşezării se refugia aici, fiecare familie ocupând câte o cămăruţă în care-şi depozita şi proviziile necesare rezistenţei la un asediu. Cetatea are două incinte. Cea mare are un diametru de 80 m şi în partea superioară un tunel care este un drum de strajă prin care se aprovizionau apărătorii cetăţii cu muniţie, apă şi alimente. O invenţie era orga morţii , un dispozitiv în care erau asamblate mai multe arme de foc care trăgeau simultan. În acest tunel erau practicate ferestruici mici pe care se putea arunca smoală în clocot sau apă fierbinte sau se putea trage cu flinta şi alte ferestre mai largi, pentru gurile de tun. Incinta mai mică este o prelungire a gangului boltit de la ntrare. Pe lângă şanţul cu apă cetatea avea si un pod rabatabil şi o barbacană amplasată in mijlocul gangului de intrare care era lung de 50 m. Barbacana este o lucrare de fortificație care protejează capul unui pod, intrarea unei cetăți etc. (DEX) O barbacană era şi la Alba Iulia pe locul unde este amplasat restaurantul Medieval. La Prejmer barbacana este un grătar de lemn prevăzut cu dinţi ascuţiţi de fier care lăsat în jos trăgea în ţeapă avantgarda duşmanilor care doreau să pătrundă în cetate. In exterior cetatea avea patru bastioane de artilerie. Deşi nu a avut o poziţie strategică nefiind apărată de munţi sau de drumuri inaccesibile, cetatea Prejmer a rezistat la zeci de atacuri turceşti. Cetatea ţărănească de la Prejmer este cea mai mare biserică fortificată din sud-estul Europei, înscrisă în patrimoniul mondial cultural UNESCO din 1999. Este în grija unei organizaţii neguvernamentale săseşti din Munchen care cheltuieşte importante fonduri pentru conservarea ei. Biserica cu hramul Sfintei Cruci a avut iniţial patru braţe egale în jurul unei nave dreptunghiulare. Lateral, corul avea câte două capele, aşa cum era modelul construcţiilor cisterciene. La modificările survenite în secolele următoare a fost schimbat planul bisericii. Abia la ultima restaurare care a avut loc în perioada 1960-1970 biserica a recăpătat forma iniţială. Arcele bolţilor sunt foarte bine conturate iar ferestrele sunt polilobate ca la abaţiile cisterciene. Uşile sunt masive cu ferecătură de fier. În biserică se găseşte un altar triptic pictat pe ambele feţe datând din 1450-1460 şi care este cea mai veche piesă de acest gen de pe teritoriul României. Orga mare datează din 1803 şi are particularitatea unor sunete speciale. In biserică sunt două pietre funerare ale unor principi ai Transilvaniei. Unul dintre ei a decedat în 1588 şi-l chema Michael Bast? (neinteligibil, dar nici nu am găsit un nume apropiat în lista principilor transilvăneni). Impresionante sunt două panouri cu saşii căzuţi în războiul din 1916-1918. Parcurgand listele m-am gândit la drama familiilor care pierduseră câte doi copii: Roth, Schmidt. In biserică sunt piese de mobilier din sec. XVII. Atelierele. În câteva camere meştesugurile şi uneltele folosite sunt prezentate într-un aranjament muzeografic foarte reuşit. Astfel luăm contact cu agricultura practicată in Evul Mediu, ateliere de dogărie, curelărie, fierărie, prelucrarea cânepii, etc. O cameră prezintă interiorul unui cămin săsesc cu patul înalt, pătuţul copilului, blidar, dulap, lada de zestre, laviţe, toate pictate în culori vii şi motive florale specific săseşti. Scoala veche a funcţionat in timpul asediilor în perioada 1460-1556 într-o încăpere de la etajul II. Se învăţa deavalma, mai multe clase în aceeaşi sală. Pe zidurile clasei sunt urmele unor picturi murale, băncile sunt roase şi pătate iar tabla neagră are desenate pe ea linii orizontale (Ca amănunt off. Până printr-a patra primară aveam în ghiozdanul de piele de porc cu marginile roase şi întoarse, o tăbliţă de ardezie cu două feţe, una pentru artimetică , alta pentru scriere . La capătul tăbliţei flutura un burete galben spongios legat cu sfoară ca să nu se piardă că era scump). Şcoala s-a închis în 1853 când în comună s-a construit o clădire cu etaj. Expozitia fundaţiei din Munchen conţine fotografiile celor care susţin organizaţia, panouri cu ultimile lucrări de restaurare şi ca descoperiri arheologice, morminte din Evul Mediu. Drumul strajei. Recunosc că am făcut o mare imprudenţă cocoţându-mă la îndemnul nepotului pe scări până la ultimul nivel. Vai de bunicii care nu ascultă de nepoţi! Soţul a refuzat să urce şi eu, dând în mintea copiilor, am urcat până pe drumul strajei. Adevărul e că am înconjurat incinta şi am urcat pe unde mi s-a părut cât de cât mai acceptabil şi unde zidul care flanca scara putea avea rol de sprijin. La urcat a fost cum a fost, să nu mă întrebaţi cum a fost la coborât? Da, . Noroc că în faţa mea era copilul pregătit să mă ajute (!!?) Drumul strajei e un coridor circular îngust de vreum metru jumătate şi luminat numai de ferestruicile practicate în zid. Din loc în loc mergi doi-trei metri în orb, Doamne ce încercare pentru picioarele şi ochii mei! Coridorul este pietruit şi are câteva scări impracticabile care duc la etajele inferioare. Din cauza deschiderii mici a ferestrelor nu am putut lua poze de ansamblu a Prejmerului. Am aruncat o ultimă privire bisericii vechi şi ciudatei împrejmuiri cu scări şi etaje. Acasă, copilul a vrut să doarmă cu bunicu-său, fiind impresionat de barbacană, de orga morţii şi de cazanele cu smoală topită.

Cetatea fortificata de la Prejmer a facut obiectul unei vizite pe la bisericile cetati invecinate Tarlungeniului, unde deja am scris ca a avut loc o intalnire memorabila . Recunosc cinstit ca aveam informatii vagi despre aceasta biserica din incinta unei cetati fortificate (una din multele de pe teritoriul Transilvaniei) iar ceea ce am gasit acolo a intrecut cu mult toate asteptarile mele. Cel mai probabil ca Cetatea Prejmer detine cateva recorduri (demne poate de GuinessBook de Romania): cea mai veche biserica fortificata din Tara Barsei, prima biserica cu cel mai vechi altar pictat, cele mai multe incaperi din incinta unei cetati, etc... o multime de cel mai, cea mai, prima. Pe firul povestii sau al pasilor prin cetate ar trebui spus asa. Accesul se face printr-un tunel spart de ferestre, cu doua porti puternice la cele doua capete. Chiar si din tunel exista scari abrupte care permit accesul spre creneluri. Dar pana sa ajungi la acest tunel vezi mai intai curtea primariei, adaugata ulterior constructiei cetatii propriuzise. De fapt aici se mai afla, dupa ce urci niste scari, o alta biserica, unde se tin slujbele iarna, si care poate fi incalzita. Informatii suplimentare am primit de la doamna care era si casiera la bilete si un fel de ghid al locului. Ea ne-a spus ca incinta si cladirile din curtea primariei sunt inca functionale, fiind si motivul pentru care sunt inchise vizitei. Asta mi-a adus aminte de cetatea locuita Sighisoara. Din aceasta curte spre stanga se deschide curtea brutarilor, din pacate la fel de inchisa ca si incintele primariei. Dupa ce-ai trecut prin gangul intunecat si de cea de-a doua poarta, o curte larga si rotunda, inconjurata de un zid inalt cu camarute dispuse ca intr-un stup iti copleseste privirea. In mijloc o biserica veche, din piatra, concentreaza atentia. Pe fondul alb al zidului desenul lemnului vechi, al scarilor si culoarelor exterioare intregesc senzatia de stup. Am intrebat cate incaperi sunt. Scria la intrare :270 ! Multe, domnule, multe!! Oricum nu se viziteaza toate. Pentru cei curiosi si indrazneti, dupa ce urci cateva scari destul de abrupte si de infricosatoare poti sa vezi vechea scoala, un atelier taranesc, o incapere numita "Interior traditional sasesc din Garbova "- jud. Alba, compus din (asa cum scrie pe o placuta alaturi): patul pentru etalarea zestri, o banca asezata in fata, "blidarul " adica dulapul de bucatarie, "almaroaia " adica peretarul in fata, furci de tors, iar in completare mobilier pictat taranesc (lavite, blidare, peretare) de provenienta din diferite locuri transilvane - Miercurea Sibiului, Beia, Calnic, Prejmer, Taure. Incaperea servind drept scoala are mobilier si obiecte parca nu atat de vechi, dar peretii lasa sa se intrevada picturi murale cu adevarat vechi. Ce am inteles de la ghida si din ce-am citit ? Ca locuitorii satului se retrageau si locuiau in cetate atunci cand erau amenintati de navalirea turceasca, otomana mai exact, care prima a venit din directia Buzaului in jurul anului 1400. nevoia de aparare si protectie au determinat construirea cetatii la 1427, numita mai intai Tartlau dupa numele sasesc al localitatii( desi izvoare istorice atribuie origini slave locului , inainte de 1300). Locuitorii satului cu mic cu mare se retrageau in cetate, fiecare familie avand atribuita o incapere.Latimea incaperilor este aceeasi cu a zidului imprejmuitor , adica 3-4 metri. Un sistem ingenios de notare si numerotare a incaperilor, din linii si figuri geometrice scrijelite pe usile de intrare identifica pentru fiecare familie locuinta sa. Rasuflatori patrate, taiate in lemnul usii, la baza, permit aerului sa intre. Asadar in cetate se desfasura viata comunitatii, totul fiind foarte bine organizat, ca si in satele sasesti, dar intr-un spatiu mult mai mic. Cum se aparau acesti locuitori? Daca vreti sa aflati trebuie neaparat sa urcati treptele amenintatoare si sa ajungeti la "drumul de straja". Un spatiu ingust, intunecat, cu deschideri din loc in loc. Tot din tablita de prezentare de pe zid aflam ca: " drumul de straja se afla la 10 m inaltime iar lungimea sa este de 800m. La acest nivel al zidului de aparare exista un numar insemnat de brese pentru tragere si jgheaburi de turnare a smoalei clocotite. O atractie deosebita a ansamblului de aparare este mica 'orga a mortii', o scandura groasa, pivotand in jurul unui ax de fier si inzestrata pe ambele parti cu cate doua tevi de tragere. Concomitent cu o serie de trageri, celelalte arme puteau fi incarcate direct pe gura tevii astfel incat prin rotirea scandurii sa se obtina un foc continuu". Foarte ingenios si interesant. Privind la toate acestea nu poti sa nu te gandesti totusi cat de grea era viata in acele vremuri, cum locuitorii aflati in calea navalirilor otomane si-au gasit forme si sisteme de a rezista. Dar ceea ce i-a sustinut cel mai mult a fost credinta in Dumnezeu. Marturie sta biserica evanghelica din mijlocul cetatii, coplesitoare, inalta, din piatra, varuita alb pe dinafara. Praguri tocite de piatra in interior, arcade inmuiate de trecerea timpului.Contraforturi lungi , puternice. Din surse (wikipedia) aflam ca " Pe la 1211, Regele Ungariei Andrei al II-lea pomenește într-un document adresat teutonilor numele râului Târlung, pe lângă care va crește localitatea Prejmer. Cavalerii teutoni care primesc drepturi asupra acestui teritoriu sunt cei care vor ridica până la un anumit nivel biserica din Tartlau (denumirea săsească a localității). Lăcașul de cult a fost construit în stilul gotic burgund introdus de cistercieni la Cârța. Orice surse ai citi si orice fotografii ai vedea, senzatia pe care o ai pasind unul din cele trei praguri ale bisericii este unica. Ea are forma de cruce, asadar are si trei intrari. Altarul nu este piatra sau zidit asa cum te-ai astepta in acest lacas integral din piatra ci este din lemn, vopsit pe ambele parti. E cel mai vechi altar si din cate am vazut nici un vizitator nu rezista tentatiei de a se fotografia aici. Asa cum niciunul nu rezista tentatiei de a se fotografia in amvonul de lemn pictat , situat la nivelul solului. Ferestre trilobate , pe fiecare travee , lasa sa se cearna o lumina blanda .O orga situata la inaltime este cea care adauga acorduri muzicale grave adoratiei de Dumnezeu, instalata pe la 1800, functionala si gazduind concerte ordinare si extraordinare in fiecare saptamana. Din luna mai cand timpul se incalzeste se tin slujbe aici. Daca dai roata bisericii, prin curtea mare si pietruita te impregnezi de atmosfera timpului si locului. Poti sa-ti imaginezi cu usurinta locuitorii in viata lor de zi ci zi, comunitatea traind si perpetuand structura sociala. Din 1993 acoperisurile vechi au fost innoite iar camarile curatate. Cetatea e patrimoniu UNESCO din 1999, fiind recunoscuta ca cea mai veche cetate fortificata din estul Europei. Desi din santul lat , odinioara umplut cu apa si peste care se ridicau poduri nu a mai ramas nimic , aspectul de cetate medievala , determinat de grosimea si inaltimea zidurilor , de creneluri , bastioane si porti rezistente atrage interesul turistic continuu. Pentru 8 lei cat costa intrarea nu merita sa ratati vizitarea acestui obiectiv turistic. Odata intrati, timpul sufera distorsionari si nu mai stii cat ai stat, daca a trecut repede sau incet, n-ai mai pleca. In ciuda frigului, mai ales ca zidurile inalte de 12 (dupa unii 14) metri nu lasa soarele sa treca decat la ceasurile amiezii, placerea popasului intre camarile dispuse circular e inegalabila. Eu sigur voi reveni, intr-un anotimp mai cald, sa observ pe indelete toate lucrurile care au dat permanenta locuitorilor de aici: imbinarile ingenioase de lemn cu lemn, acoprisul din sindrila frumos asezata, incaperile bine intocmite cu economie de spatiu. va rog aceasta piesa ca fond muzical http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/georgfriedrich-haendel-1685-1759-concertul-pentru -----------------------------------