Curtea de Argeș Monastery

Dacă evenimentele mari se întâmpă şi vremea se închide asupra lor, datoria noastră e să nu le uităm. - sunt cuvintele marelui Nicolae Iorga înscrise pe o plăcuţă aurie amplasată pe zidul exterior, înainte de intrarea în Curtea Domnească de la Argeş. La ctitoria legendarului meşter Manole de la Curtea de Argeş am fost de mai multe ori, la celelalte obiective de interes turistic şi mai ales istoric ale oraşului, niciodată. De curând, cu informaţii printate, precum şi cu o schiţă a amplasării acestora, am plecat la Curtea de Argeş decisă să calc pe urmele marilor întemeietori de ţară şi să văd ce a mai rămas din faima vremurilor lor. Pentru oraşul Curtea de Argeş situat atât de aproape de Bucureşti, precum şi pentru obiectivele de acolo propuse pentru vizitare, am apreciat ca suficient un weekend scurt, adică unul care implică doar o singură noapte de cazare. Motel Meşterul Manole, bine amplasat pe calea de ieşire spre Vidraru, destul de aproape de Mănăstirea Curtea de Argeş, a fost tot ceea ce se putea găsi mai potrivit pentru acel weekend torid de iulie. Până a ajunge la cazare, am poposit în centrul istoric al oraşului bifând rând pe rând obiectivele înscrise pe lista mea. De îndată ce am trecut de poarta situată lângă turnul năruit parţial, alături de planul complexului feudal în care tocmai intram, am citit şi un foarte binevenit - dar scurt - istoric al locului: Curtea Domnească de la Argeş a fost construită iniţial în secolul al XIII-lea de voievodul român Seneslau. La începutul secolului al XIV-lea, pe timpul domnitorului Ţării Româneşti - Basarab I (1310-1352), au fost ridicate biserica, palatul domnesc de pe latura de sud, turnul şi zidul de incintă. În secolul al XVI-lea, domnitorul Ţării Româneşti - Neagoe Basarab (1512-1521) a construit casa domnească de pe latura de nord. Fosta biserică domnească, edificată pe locul unei construcţii ecleziastice din secolul al XIII-lea, prezintă un plan tip "cruce greacă înscrisă" şi a servit ca necropolă a primilor Basarabi şi a unor familii boiereşti. Monumentul conservă pictura iniţială din secolul al XIV-lea, precum şi fragmente de frescă din secolul al XVIII-lea şi secolul al XIX-lea. Palatul şi casa domnească constituie, ca plan, tipuri reprezentative de arhitectură tradiţională românească. Complexul feudal a fost reparat şi consolidat în anii 1748-1752, 1827-1848, 1911-1929 şi 1967-1972, perioade în care s-au făcut importante descoperiri arheologice. Pentru vizitatorul aflat pentru prima oară la Curtea de Argeş, turla bisericii domneşti înălţată în incinta curţii voievodale - vizibilă de la depărtare - poate constitui un reper. Rămăşiţele zidurilor de piatră, ruinate până în temelii, stau mărturie a vremurilor trecute la fel ca şi cele două pivniţe ale caselor domneşti. Săpăturile arheologice şi cercetările specialiştilor au dus la concluzia că cele două case domneşti - prima înălţată pe latura de sud de Basarab I şi a doua înălţată pe latura de nord de Neagoe Basarab - au fost construite în stilul vechilor case ţărăneşti, cu pivniţă, cu parter înalt şi cu pridvor. Învăluite de iarbă şi buruieni înalte, zidurile de piatră şi cărămidă care au mai rămas din fostele pivniţe pot fi privite şi fotografiate datorită unor scări care permit accesul până aproape. Biserica Domnească de la Argeş Biserica Domnească ne-a întâmpinat măreaţă, cu zidurile ei sobre din piatră şi cărămidă. La intrare, un panou albastru anunţa taxa de vizitare (5 lei/persoană - adulţi, 2 lei/persoană - elevi), precum şi taxele de fotografiere şi de filmare (5 lei, respectiv 30 lei). Programul de vizitare este zilnic, orele 9.00-17.00. O dată cu biletele, am primit un pliant cu harta municipiului Curtea de Argeş şi cu câteva informaţii despre cele mai importante obiective turistice din oraş, schiţa cu care plecasem eu de acasă pierzându-şi astfel utilitatea. Biserica Domnească - cea mai veche ctitorie voievodală din Ţara Românească, unul dintre cele mai de preţ monumente de arhitectură şi pictură de la noi - este singurul edificiu care s-a păstrat întreg din ansamblul curţii voievodale de la Argeş. Ea a fost concepută ca lăcaş de cult şi totodată ca gropniţă domnească. Nu am beneficiat de ghid pentru că ghidarea de specialitate se face numai pentru grupuri, fireşte, contracost (în limba română - 8 lei/grup, în limbi străine - 50 lei/grup). Deoarece pisania originală a dispărut, nu se ştie cu exactitate anul în care a fost pusă piatra de temelie şi nici cine este ctitorul Bisericii Domneşti de la Argeş. "La leatul 6860 (1352) la Câmpulung a murit marele Basarab Voievod", inscripţia descoperită în 1920 pe peretele nordic al naosului, sub chipul Sf. Nicolae - ocrotitorul bisericii, dă motiv cercetătorilor să emită ipoteza că biserica - necropolă a familiei voievodale, a fost înălţată în vremea lui Basarab I, primul domn al statului independent Ţara Românească. Am poposit destul de mult în faţa acestei inscripţii scrijelită în zid, protejată cu sticlă şi greu de descifrat pentru omul de rând. Pictura murală cuprinzând nenumărate scene religioase, caracteristice stilului bizantin, este foarte bine păstrată. De-a lungul timpului biserica a fost renovată şi pictată de mai multe ori. Restaurarea din 1914-1924 evidenţiind mai multe straturi de tencuială care păstrează fragmente de frescă, aduce la lumină pictura originală. Considerate cele mai vechi din Ţara Românească, frescele Bisericii Domneşti Sf. Nicolae au făcut ca Ansamblul feudal de la Argeş să fie înscris pe lista monumentelor UNESCO. Nu ştiu dacă frescele viu colorate, vechimea acestui lăcaş sau mormintele existente aici m-au impresionat mai mult. Cum spuneam, Biserica Domnească Sf. Nicolae de la Argeş este necropolă voievodală, ea adăpostind cel puţin 15 morminte domneşti cunoscute. În interior, calci cu sfială pentru că peste tot sunt lespezi funerare, unele îngropate în pardoseală. Orice vizitator de bună credinţă, printre mormintele întemeietorilor de ţară, simte ceva aparte. Pentru a nu le deranja somnul de veacuri, el vorbeşte puţin şi păşeşte cu grijă. Sarcofagul aflat în partea dreaptă a naosului, ornamentat cu motive florale pe alocuri deteriorate, este singurul monument funerar de acest fel din biserică. Bineînţeles, acesta a dat mult de furcă cercetătorilor, unii presupunând că aici odihnesc rămăşiţele pământeşti ale legendarului Negru Vodă, alţii că mormântul aparţine lui Vladislav I. Pentru frescele bine conservate care pot fi admirate aici, pentru clipele de adâncă pioşenie trăite lângă pietrele funerare ale întemeietorilor de ţară, pentru faptul că biserica a găzduit multă vreme racla cu moaştele Sf. Muceniţe Filofteia (1396-1894), precum şi pentru că aici a fost reşedinţa primei mitropolii româneşti, Biserica Domnească Sf. Nicolae de la Curtea de Argeş merită pe deplin vizitată. Aproape de Biserica Domnească şi de Muzeul Municipal, dincolo de stradă, se află un mic parc. Fântâna arteziană nu mai are apă, dar câteva bănci oferă încă locuri de relaxare la umbră. La baza colinei îngrădită cu plasă de sârmă, lângă scena deschisă, o plăcuţă ne informează că ne aflăm aproape de ruinele Bisericii Sân Nicoară. Despre Biserica Sân Nicoară sau Biserica Sf. Nicolae cel Mic, denumită astfel pentru a fi deosebită de Biserica Domnească, citisem că a fost edificată o dată cu prima curte domnească de la Argeş, la începutul sec. XIV. Cercetărorii nu se pot pronunţa cu exactitate asupra ctitorului. Unii afirmă că biserica - paraclis al curţii domneşti - se datorează Doamnei Clara, soţia lui Nicolae Alexandru şi mamă vitregă a voievodului Vlaicu-Vodă, iar alţii că se datorează Doamnei Marghita, soţia lui Negru Vodă. Cronicile spun că turnul înalt al bisericii era folosit pe vremuri ca foişor de foc şi totodată ca punct de observaţie, între acesta şi turnul-donjon de la Cetatea Poienari - ultimul refugiu al domnitorilor munteni, aflat la 25 km - cu făclii aprinse, se anunţau năvălirile duşmane. De asemenea, se spune că în trecut, un tunel făcea legătura între Biserica Sân Nicoară şi Curtea Domnească. Frumoase şi interesante vremuri, bune de scenarii de film! Dar, ce am găsit noi acum, după mai bine de 600 de ani, la Biserica Sân Nicoară? Doar nişte ruine năpădite de buruieni şi… o toaletă publică la care nu se plăteşte intrarea. Da, da, zidurile de piatră şi cărămidă ale sfântului lăcaş, monument de mare însemnătate pentru istoria noastră, încearcă să ascundă atât cât pot lipsa de educaţie şi respect pentru trecut şi pentru cele sfinte a unora dintre semenii noştri. Străduindu-mă să fac abstracţie de mirosul pestilenţial, am păşit cu grijă prin mizeria omenească slobozită la întâmplare şi am trecut printr-o deschizătură mare, arcuită, ce părea să fi fost cândva o uşă despărţitoare între pronaos şi naos. Pe plăcuţa de la baza colinei citisem: "Căzută în ruină la sfârşitul secolului XVIII, Biserica Sân Nicoară a fost consolidată de Comisiunea Monumentelor Istorice în 1915." Nu pot să nu mă întreb cum de a ajuns în doar 100 de ani în asemenea stare. Din falnicul turn clopotniţă a mai rămas doar un ciot, iar din absida altarului câteva cărămizi încă frumos rânduite. Inutil a aminti că monumentul istoric nu este păzit, că nu se plăteşte nimic pentru a-l vizita şi că trebuie doar să treci de gardul de sârmă pitulat special pentru cei ce vor să escaladeze colina până la ruine. Cele două porţi pe care le-am identificat şi care dau în partea opusă, pe Str. Sân Nicoară, erau ferecate atunci când am fost noi, ele deschizându-se probabil doar atunci când se adună fânul cosit din jurul ruinelor. Uşor de găsit datorită indicatoarelor existente lângă statuia lui Basarab I, dar şi datorită hărţii municipiului Curtea de Argeş pe care am primit-o la intrarea în Biserica Domnească, Biserica Olari se află pe Str. Cuza Vodă, la nr. 34. În centrul istoric, ne-am organizat vizitele astfel încât să ajungem la Biserica Olari în timpul programului anunţat (sâmbătă orele 8.00-12.00 şi 15.00-18.00, iar duminică 8.00-13.00), cu toate acestea sâmbătă după amiază am găsit poarta bisericii încuiată. Pentru a o admira exterior nu este necesar să intri în curte pentru că apropierea de stradă şi gardul scund te ajută în acest sens. Nişte informaţii de la cineva mai bine pus în temă ar fi fost totuşi potrivite, de aceea, acasă, am încercat să-mi completez cunoştinţele. Aşa am aflat că în sec. XVI-XVII la Curtea de Argeş olăritul a cunoscut o mare dezvoltare, meşterii olari pripăşiţi aici, în majoritate veniţi din Moldova, creându-şi o breaslă şi construindu-şi propriul lăcaş de rugăciune. Înălţată pe locul unui vechi schit de maici, biserica olarilor cu acoperiş de şindrilă şi cu pereţii exteriori pictaţi, amintind de bisericile moldoveneşti, dateză din 1687. Turnul este lipit de faţadă, iar accesul la clopote se face pe o scara exterioară, acoperită tot cu şindrilă. Pictura exterioară, mai bine păstrată pe laturile de sud şi de est, surprinde prin reprezentarea morţii. Fresca este foarte degradată în această parte şi pare că s-ar fi încercat înlăturarea intenţionată a acestei porţiuni În final, chiar dacă nu concordă cu titulatura articolului, merită menţionate şi vizitate şi alte edificii, monumente ale arhitecturii oraşului Curtea de Argeş. Casa Norocea astăzi Muzeu de Etnografie, a aparţinut pictorului restaurator Dumitru Norocea, cel care lucrând la restaurarea picturii Bisericii Domneşti în perioada 1914-1924, a descoperit pe peretele de nord al naosului inscripţia cu anul morţii lui Basarab I. Casa Norocea din str. V. Ştefănescu a fost primul obiectiv la care am oprit când am ajuns în Curtea de Argeş. Din păcate, la ora amiezei, Muzeu de Etnografie din Casa Norocea era închis pentru vizitatori. Casa Goangă aparţinând bunicilor baritonului Petre Ştefănescu Goangă, construită în sec. XVIII şi Casa Cioculeştilor sunt alte două case monument construite în stil local, cu parter înalt şi cu pridvor. La Gara Curtea de Argeş - Gara Regală, am poposit la plecare, în drum spre capitală. Datând din 1898 când s-a dat în folosinţă linia ferată Piteşti - Curtea de Argeş, construcţia impresionează şi acum prin bogăţia decoraţiunilor exteriore şi prin ancadramentele uşilor şi ferestrelor. Gara în care odinioară soseau cu mare fast trenurile regale, care a primit trupurile neînsufleţite ale regilor României ce urmau a fi depuse la Mănăstirea Curtea de Argeş, acum zace părăsită, în uitare şi se degradează tot mai mult. Nu ştiu dacă astăzi mai opreşte vreun tren acolo. Am dat ocol, am fotografiat şi am văzut iarba înaltă crescută printre şine. N-am întâlnit ţipenie de om. Nici măcar un câine.

După ce am vizitat biserica şi Curtea Domnească din Curtea de Argeş - vezi impresii , ne-am îndreptat spre mănăstire care pe un spaţiu mare cuprinde catedrala–necropolă a primilor regi ai României în faţa căreia este un aghiasmatar, palatul episcopal în mijlocul căruia este un paraclis, capela în care se află rămăşiţele regelui Carol al II-lea şi noua catedrală arhiepiscopală în construcţie, toate aceste lăcaşuri aflându-se într-un parc. Arhitectul şi restauratorul întregului complex a fost francezul Andre Lecomte de Nouy adus special de regele Carol I pentru refacerea mănăstirii. Biserica zidită de Neagoe Basarab se numeşte episcopală pentru că între 1739-1748 acolo a fost scaunul episcopal al Argeşului. La complexul monahal am ajuns parcurgând o alee lungă de câteva sute de metri împodobită cu tei vechi de peste două sute de ani. Pe platoul din faţa mănăstirii se află statuia lui Neagoe Basarab ridicată în 1969 de sculptoriţa Doina Lie într-o manieră destul de modernă. Domnitorul are coroana voievodală pe cap şi este îmbrăcat în straie domneşti de epocă. Pe locul în care Vlad Dracul a ridicat Mitropolia Ţării Româneşti în 1438, Neagoe Basarab a hotărât în 1512 să construiască o biserică de o frumuseţe unică pe care a numit-o ˝mănăstirea domniei mele˝. Domnitorul a făcut studii în Italia şi Constantinople. Acolo l-a remarcat pe Manoli din Niaesia un meşter armean cu o mare faimă. Adus în ţară, Neagoe i-a încredinţat construcţia bisericii mănăstirii Curtea de Argeş, punându-i la dispoziţie o echipă strălucită de meşteri, calfe şi ucenici. Manoli a ridicat biserica în 3 ani între 1514-1517. Dimensiunile bisericii sunt 18 m lungime, 10m lăţime şi 25 m înălţime. Neagoe Basarab nu a apucat s-o vadă zugrăvită şi împodobită pentru că a decedat în 1521. Dealtfel deşi soţia sa doamna Despina şi-a vândut giuvaerurile, Neagoe Basarab din lipsă de bani a sistat pictarea în interior a. bisericii. Ea a fost reluată sub domnia ginerelui său, Radu de la Afumaţi. Pictura interioară a fost realizată de meşterul Dobromir din Târgovişte care pictase şi mănăstirea Dealu. Sfinţirea lăcaşului a fost făcută în 1526. În cursul celor 600 de ani care s-au scurs, biserica a fost încercată de câteva incedii, cutremure şi prădăciuni după care au urmat lucrări de refacere sub Şerban Cantacuzino în 1682. Între1875-1880, la iniţiativa regelui Carol I, restaurarea a fost făcută de arhitectul francez devenit membru al Academiei Române, Andre Lecomte de Nouy. El a transformat complexul dintr-unul episcopal într-unul regal construind un palat ca reşedinţă de vară. În cursul lucrărilor de restaurare nu a putut salva din pictura originală a maestrului Dobromir decât câteva fragmente care se păstrează la Muzeul de Istorie din Bucureşti. Deasemeni la profilarea parcului mănăstirii după model francez a sacrificat chiliile, vechiul paraclis, clopotniţa şi zidurile mănăstireşti. Biserica a rezistat cutremurelor care au urmat datorită faptului că Lecompte a redimensionat turlele făcându-la mai scunde şi cu diametru mai mare. În timp, biserica a căpătat rol de necropolă. Biserica este construită dintr-un pronaos foarte mare care nu e separat de corpul bisericii de uşă ci doar de un ancadrament între doi stâlpi În pronaos se află mormintele lui Neagoe Basarab şi a doamnei Despina, a lui Radu de la Afumaţi şi a primilor regi ai României Carol I si Elisabeta, Ferdinand şi Maria. Primii doi regi odihnesc sub o lespede de marmură făcută de sculptorul Oscar Spaethe în 1927. Lespedea reginei Maria a fost pusă în 1990 de fiica sa principesa Ileana, devenită maica Alexandra. Pronaosul are 12 stâlpi interiori deasupra cărora se află o turlă mare şi două mai mici cu celebrele torsade din zidărie. Cei 12 stâlpi sunt împodobiţi cu motive florale în culori vii şi-i reprezintă pe cei 12 apostoli. Deasupra corpului central al bisericii cu două abside formând o cruce este deasemeni o turlă înaltă. Iconostasul original a ars; cel din timpul restaurării făcută de Şerban Cantacuzino se găseşte în muzeul mănăstirii. Pictura originală a meşterului Dobromir nu a rezista incendiilor şi cutremurelor. Ea a fost refăcută în ulei la sfârşitul sec. XIX de pictorii francezi F. Nicolle, Ch. Renouard şi argeşeanul N. Constantinescu. Tabloul votiv îl arată pe Neagoe Basarab şi Doamna Despina, alături de cei şase copii ţinând în mâini sfânta biserică. Icoanele sunt lucrate în mozaic, portretele domnitorilor şi boierilor în ulei iar altarul în onix şi bronz aurit. Exteriorul bisericii are decoraţiuni orientale făcute de Manoli care era armean şi-şi făcuse mâna construind moschei. Mănăstirea Curtea de Argeş a fost vizitată de Paul de Alep, călător şi preot ortodox sirian care a scris în 1654: ˝Toate sculpturile şi ornamentele de pe pereţi şi turnurile acestei biserici sunt acoperite cu aur şi lapis lazuli şi cu toate culorile posibile. Între fiecare doi stâlpi este câte o pictură de o frumuseţe surprinzătoare, pictată pe amândouă părţile de artişti cretani. În vârful cupolei e zugrăvit Domnul nostru Isus Christos; coroana-i de aur curat". Biserica este aşezată pe o temelie din blocuri de piatră cu o suprafaţă mai mare decât a celei desfăşurate a locaşului; platforma se termină pe toate laturile cu motive florale( crini de piatră). Arhitectura exterioară a împrumutat elemente din moscheile orientale dar a fost influenţată şi de stilul mănăstirilor ortodoxe româneşti. Marmora de construcţie, a fost adusă din Grecia. Pereţii exteriori sunt despărţiţi în două părţi printr-un brâu de zidărie împletit. În partea de jos sunt ferestre dreptunghiulare cu marginea dantelată. În partea de sus sunt panouri cu discuri şi rozetă în interiorul cărora sunt alte discuri mai mici. Pe drept cuvânt mănăstirea Curtea de Argeş a reprezentat brandul României la Expoziţia Universală de la Paris din 1900. Aproape nu există pliant sau album despre România care să nu aibă o fotografie cu acestă bijuterie unicat arhitectural care este biserica mănăstirii Curtea de Argeş... Fiţi sinceri, a mai citit cineva după terminarea şcolii, poezia lui V. Alecsandri despre legenda meşterului Manole? Probabil că nu. Nici eu. Credeţi-mă este de o sensibilitate şi frumuseţe cum numai Mioriţa o mai are. Cinci minute atât vă trebuie - vezi aici - şi vi se redeschide ca în copilărie un nou univers. Legenda scoate în evidenţă imposibilitatea creării unui lucru durabil fără sacrificii. Poate aceasta explică şi situaţia noastră ca popor. Meşterul Manoli a existat cu adevărat. Soţia lui Manole, Ana, era soră de lapte cu Neagoe Basarab şi fiica din flori a boierului Pârvu Caraiovescu. Istoriciul Stefan Dumitrache spune că mănăstirea a fost construită în 3 ani, timp considerat foarte lung, din cauza sabotajelor făcute de alţi meşteri invidioşi pe geniul şi cunoştinţele lui Manole. Ana ar fi fost înjunghiată într-o revoltă a acestor meşteri şi zidită. Inscripţia în slavonă aflată pe zidul mănăstirii nu are de a face cu locul unde a fost zidită Ana, pentru că tradusă, ea se referă la donaţii de dată mai recentă. După moartea Anei, Manole s-a fi aruncat de pe acoperiş într-un loc în care a apărut un izvor numit ˝Izvorul lui Manole˝ astăzi secat. Nu este clar dacă Neagoe Basarab a ordonat să se ridice schelele, sacrificarea meşterilor fiind uzuală în Evul Mediu (v. cei doi turci care au săpat 15 ani o fântână în castelul Huniazilor, au fost lăsaţi să putrezească dar au scris pe perete˝ apă ai, inimă n-ai˝). Meşterul Manole şi ucenicii lui au încercat să scape făcându-şi aripi din şindrilă dar şi-au pierdut viaţa la impactul cu pământul. În sprijinul legendei sunt numele unor văi unde aceştia ar fi căzut: valea Sasului, valea lui Enache, valea Micului. Este o construcţie din 1516 de formă paralepipedică, deschisă, aşezată în faţa intrării în biserică pe o platformă dreptunghiulară de marmoră. Este utilizat pentru pregătirea apei sfinţite şi chiar ţinerea unor slujbe înafara bisericii. El se sprijină pe patru coloane de marmoră care au un joc de culori pale. Văzut din depărtare de pe axa de vest a intrării in biserică pare un portal care-şi proiectează crucea aurită direct pe uşă. Aghiasmatarul este de inspiraţie orientală şi seamănă cu fântânile care se găsesc în faţa moscheelor Este o fântână de zid cu apă potabilă. Construcţia este în stil brâncovenesc şi se află peste drum de mănăstire. Legenda spune că aici s-ar fi prăbuşit Manole şi sufletul său s-a transformat într-un izvor, astăzi secat. Paraclisul a fost construit în 1885 aşa cum reiese din inscripţia de pe zidul de la intrare. A fost ridicat tot de arhitectul francez Andre Lecomte de Nouy care a proiectat întregul complex monahal. Paraclisul este o construcţie suplă din cărămidă roşie care prin proporţii şi plan reprezintă concepţia arhitecturală a bisericii ortodoxe la sfârşit de sec. XIX. Se intră printr-o sală în care se vând suveniruri şi obiecte bisericeşti. În paraclis credincioşii se închină la moaştele sfintei Filoteia, fetiţa evlavioasă de 12 ani ucisă de tatăl ei pentru că dădea de mâncare unor cerşetori. Filoteia, se pare că vlahă după mamă, a trăit în sec. XIII în Târnovo, capitala imperiului româno-bulgar. După ce a fost răpusă la pământ de tatăl ei, trupul ei s-a îngreunat şi nu a putut fi ridicat decât când preoţii după ce au făcut slujbe şi au enumerat oraşe cu biserici vestite, au rostit numele Curţii de Argeş. A fost depusă iniţial în Biserica Domnească şi după mai multe peregrinări a ajuns în paraclisul manastirii Curtea de Argeş. Să vă spun ceva: alături de racla cu moaştele sfintei Filoteia, un preot bătrân şi gârbovit citea dintr-un ceaslov. Fotografia făcută de mine mi s-a părut neclară. Am găsit pe net o fotografie clară făcută cine ştie când, de cine ştie cine, cu acelaş bătrân gârbovit citind din ceaslov. Le-am postat alăturat. Mi-a dat de gândit cum imaginea surclasează timpul. A fost construit de acelaş Andre Lacompte de Nouy la sugestia regelui Carol I care l-a dorit ca reşedinţă regală. Construcţia a început la un an după terminarea paraclisului, a durat patru ani între 1886-1890 şi se prezintă ca două aripi simetrice faţă de acesta. Este făcut din cărămidă roşie aparentă în stil neo-romanic german. Nu se vizitează, dar userul Costi a obţinut permisiunea şi a descris sala lui Manole în care sunt picturi executate de fraţii Lacompte reprezentând legenda meşterului Manole. v. aici vezi impresii . Reşedinţa regală a funcţionat până la abolirea monarhiei dar în toată această perioadă episcopii de Argeş şi-au revendicat dreptul de a folosi o aripă a palatului. În mod dictatorial regele Carol al II-lea în 1939 a închis mănăstirea ca şi lăcaş de cult dând în schimb episcopiei un teren pe care ar fi urmat să se construiască o nouă catedrală. A venit războiul, au venit comuniştii şi abia în 2009 s-a pus piatra de temelie a acestui lăcaş. Înafara bisericii-necropolă a regilor României pe aleea care duce la biserica- paraclis se află două capele, simetric aşezate. În cea din dreapta este sarcofagul cu rămăşiţele regelui Carol al II-lea, decedat în exil în 1953 la Estoril în Portugalia. El a fost înhumat înafara bisericii principale în 2003 fără fastul datorat unui fost rege, în prezenţa principesei Margareta şi a prinţului Paul. Regele Mihai nu a participat la solemnitate. Se cunoaşte suferinţa reginei Elena, mama regelui Mihai cauzată de legătura de notorietate dintre Carol al II-lea şi Elena Lupescu. După 20 de ani de trăit în comun în exil, cei doi s-au căsătorit. Rămăşiţele Elenei Lupescu au fost aduse în România odată cu ale soţului ei dar a fost îngropată mai departe la marginea unui cimitir modest. Peste sarcofagul regelui Carol al II-lea este aşternut stindardul lui personal alături de o fotografie ca rege sub o inscripţie scrisă cu litere de aur. Osemintele sale vor fi strămutate în noua catedrală arhiepiscopală care se construieşte. Noua catedrală arhiepiscopală de la Curtea de Arges amplasată la intrarea în incinta mănăstirii Curtea de Argeş va avea rol de lăcaş de cult şi necropolă regală pentru regele Carol al II- lea şi în viitor pentru regele Mihai- să-i dea Dumnezeu sănătate! Deasemeni vor fi înmormântaţi alţi membrii ai Casei Regale, arhiepiscopii Argeşului şi Muscelului şi va fi adus din paraclis moaştele sfinei Filoteia. Piatra de temelie a fost pusă pe 10 mai 2009 în prezenţa principesei Margareta şi a prinţului Radu. Termenul de finalizare este 2016 dar chiar dacă lucrările sunt puţin întârziate, catedrala va fi inaugurată în 2017 când se vor împlini 500 de ani de la construcţia bisericii lui Neagoe Basarab. Noua catedrală nu va depăşi dimensiunile vechii ctitorii a lui Neagoe Basarab şi ca arhitectură este inspirată din Biserica Domnească de la Curtea de Argeş, ctitorită de Basarab I în sec. XIV-lea. Din momentul deschiderii catedralei arhiepiscopale, biserica lui Neagoe Basarab va deveni muzeu. Finanţarea construcţiei este asigurată de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului prin IPS Calinic, din donaţii şi de contribuţia Casei Regale. Terminând vizitarea complexului mănăstiresc de la Curtea de Argeş am fost cuprinsă de un sentiment de mândrie că în ţara noastră cu cinci sute de ani în urmă calfe şi zidari autohtohtoni conduşi de un Manoli armean a făcut posibil crearea unei bijuterii care poate sta alături de marile capodoperele arhitectonice ale lumii

„Curtea de Arges” a devenit cumva sinonim cu Manastirea ce poarta acelasi nume, dar orasul ascunde mai multe „comori”. Astfel, se pot vizita atat Manastirea Curtea de Arges, Fantana Mesterului Manole, Biserica Domneasca, Biserica Drujesti, Biserica Olari, Biserica Sfintii Ingeri, cat si ruinele Bisericii „San Nicoara”, Gara Regala, precum si Casa de Cultura „George Toparceanu”, dar si alte obiective turistice. Noi am vizitat mai intai Complexul feudal Curtea de Arges cu Biserica Domneasca, fiind in apropiere de pensiunea unde eram cazati, la nici zece minute distanta de mers pe jos. Ajungand destul de tarziu, cam pe la ora 18. 00, ne-a fost teama ca nu se mai putea vizita, insa era deschisa, inauntru fiind o doamna care ne-a ghidat. Totusi, asa cum spunea si doamna respectiva, acestei biserici nu i se acorda importanta cuvenita, fiind destul de putin vizitata, desi este un monument arhitectural foarte vechi, (care dovedeste apartenenta acestuia la „vasta arie a lumii artei bizantine”, dupa cum scrie pe un panou la intrare), datand de la jumatatea secolului al XIV-lea, intemeiata de familia domnitorului Basarab. Ceea ce m-a uimit este ca inca pastreaza fragmente din pictura originala, dupa spusele ghidei, sa zicem, folosindu-se tehnici „vegetale” care acum nu se mai cunosc, in interior existand si o fresca bizantina, foarte multe picturi reprezentand scene biblice. Totodata, exista aici singura pictura din lume reprezentand-o pe Fecioara Maria insarcinata, dar si o pictura reprezentand crucea inversata a Sfantului Petru, fiind rastignit la Roma cu capul in jos. Acesta a dorit expres sa fie crucificat in acest mod, dorind ca el sa aiba pasii indreptati spre Ceruri. Pe peretele din stanga, in pronaos, exista o inscriptie in limba slavona, incadrata de o rama, fiind tradusa in coltul din stanga sus, consemnand anul mortii lui Basarab I, intemeietorul statului feudal independent Tara Romaneasca. Pe unul din stalpii din fata altarului, se gaseste o pictura cu Sf. Filofteia, dand de mancare sarmanilor, din mancarea pe care trebuia sa o duca la camp tatalui sau, motiv pentru care aceasta a fost ucisa chiar de catre acesta, la varsta de 12 ani. Ceea ce nu intelegeam la inceput, dar am remarcat ulterior studiind fotografiile facute, este ca biserica are mai multe straturi de pictura, pe alocuri descoperindu-se picturi unele sub altele. Biserica Domneasca este considerata o adevarata necropola a domnitorilor munteni, adapostind nu mai putin de 14 morminte, printre care cel al lui Vladislav Vlaicu, urmasul lui Basarab, pe piatra de mormant fiind reprezentat stilizat Pomul Vietii sau Arborele Cosmic, cum i se mai spune, un mare simbol al crestinismului, si lateral fata o cruce in forma de rozeta (cu brate mai groase la margini si mai subtiri spre centru, simbol al Cavalerilor Crucificati), dar si a lui Voislav, pe mormantul sau fiind inscriptionat: „Voislav, fiul marelui Alexandru Voievod, s-a sfarsit in luna lui ghenuarie”. De mentionat ca aici sunt si mormintele Bratienilor, insotite de epitafuri. In Curtea Domneasca se mai afla si ruinele beciurilor domnesti. Detalii despre cea mai veche biserica a orasului, ce poarta hramul Sf. Nicolae, puteti citi aici: click aici Gasiti timp sa popositi mai mult decat o faceti de obicei intr-o biserica pentru ca merita toata atentia sa admirati fiecare pictura in parte, as fi vrut sa stau mai mult dar trecuse de ora inchiderii... Vizavi de Biserica Domneasca, se afla Muzeul Municipal, care gazduieste o colectie de obiecte de arta populara, oglindind meseriile practicate de catre localnici de-alungul timpului (tesaturi si costume populare, vase de ceramica, olaritul fiind un mestesug artistic traditional al orasului). Nu departe de Curtea Domneasca, trecand de statuia lui Basarab I, ce se inalta falnic in oras, urcand un drum placut, trecand de o fantana, se afla ruinele bisericii San Nicoara, ridicata cam in aceeasi perioada cu Biserica Domneasca, avand o arhitectura tipic bizantina (asezamant al Episcopiei Catolice). Interesant este ca intre turnul Bisericii San Nicoara si cel al cetatii Poienari se putea comunica cu ajutorul unor faclii! Comunicarea era accesibila si... subteran, printr-un tunel, dar cu Biserica Domneasca! Manastirea care face insa celebru orasul Curtea de Arges este cea care poarta acelasi nume cu cel al orasului, ctitorita de Basarab I, pe care am reusit sa o vizitam in ziua urmatoare. Am patruns in incinta unei curti superbe, inconjurata de magnolii in floare, atat albe cat si in nuante de roz, magnolii ce le-am intalnit destul de des pe strazile orasului. Niciodata nu am vazut atatea magnolii la un loc, indragostindu-ma practic de aceste flori superbe si delicate. Indreptandu-ne spre Manastire, o veritabila „capodoperă a arhitecturii româneşti medievale”, dupa cum scrie la intrare, „devenita celebra prin mitul creatiei, prezentata in nemuritoarea balada a Mesterului Manole” (pe un perete lateral este o stampila rosie cu locul unde se presupune a fi zidita Ana), am ramas inmarmurita de frumusetea dantelata si distinsa acesteia! Manastirea a fost sfintita in 1517 si reprezinta opera pictorului Dobromir, care a mai pictat si Manastirea Dealu din Targoviste, orasul de bastina al acestuia. Desi este ridicata in stil bizantin, dominant pentru bisericile din zona, exista influente persane sau arabe in detaliile exterioare. Cele douasprezece coloane din pronaos am inteles ca reprezinta cei doisprezece apostoli si fiecare coloana a fost facuta dintr-un singur bloc. Picturile ii reprezinta pe Neagoe Basarab impreuna cu sotia si copii sai, Radu de la Afumati, Mircea cel Batran, Regina Elisabeta, Regele Carol I, dar si sfinti si alti cuviosi. Interesant este sa aflu ca, cel mai probabil, aici a avut loc canonizarea Sf. Nihon, al carui hram il poarta Manastirea Zamfira, pe care o vizitasem anterior. In interiorul Manastirii se gasesc si mormintele familiei Basarab, Radu de la Afumati, precum si ale regilor Carol I si reginei Elisabeta, precum si Ferdinand si Regina Maria, in pronaos. Moastele Sfintei Mucenite Filofteia (despre viata ei puteti citi aici: click aici ) se regasesc in Capela-Paraclis, dominata la intrare de cate o magnolie de fiecare parte... Tot aici se pot cumpara obiecte bisericesti la intrare, ca de altfel si la intrarea principala in curtea Manastirii. Am cumparat si noi un sfesnic din portelan care are imaginea Manastirii pe o parte si pe cea a Sf. Mucenite Filofteia pe cealalta parte. Sunt foarte multe lucruri frumoase care pot fi cumparate. Amanunte importante le puteti gasi aici: click aici Iesind din incinta Manastirii si traversand micul parculet din apropiere, se gaseste Fantana Mesterului Manole. Legenda spune ca locul in care a tasnit acest izvor a fost locul in care s-a prabusit sufletul lui Manole atunci cand s-a aruncat de pe Manastire, dupa ce a zidit-o pe Ana, nemaiputand sa coboare din lipsa scarilor... Si daca v-ati incarcat sufletul de frumos si mintea de istorie, puteti sa faceti un popas de o noapte la una dintre pensiunile care se gasesc in oras. Noua ne-a placut cum arata Casa Domneasca, in apropiere de Biserica San Nicoara, insa e ceva mai scumpa, fiind de patru ori instelata... , dar exista si locatii mai modeste, de trei stele, cum ar fi Pensiunea Jankovici (80ron/dubla) care are si un restaurant sarbesc (unde nu am apucat sa mancam, dar am inteles de la proprietarii pensiunii unde ne-am cazat ca mancarea e buna) sau Hanul lui Simion (100ron/dubla), unde ne-am cazat noi, dar mai sunt si altele. Am plecat fara sa reusim sa vizitam tot ceea ce ne-am propus, dar va mai exista cu siguranta si o data viitoare! De asemenea, in parcul care inconjoara Manastirea Curtea de Arges exista ridicate doua capele din piatra, intr-una dintre ele fiind depus sarcofagul regelui Carol al II-lea... Manastirea este recomandat a se vizita in cursul saptamanii, intrucat sambata si duminica este sufocata de grupuri de turisti. Eu am nimerit acolo pe 15 august... cred ca deja nu are rost sa povestesc ca mi-a trebuit mai mult de o ora sa traversez orasul, dintr-o parte in cealalta ) Noi am fost intr-o duminica si nu era multa lume, ba chiar doua-trei persoane in acelasi timp cu noi, dar era mai spre seara, deci am fost norocosi! Si nici nu mai era in restaurare, am surprins Manastirea in toata splendoarea ei! Am fotografiat si capelele din piatra. Sunt si pozele pe "tzeava"... Pe 15 august fireste ca era aglomerat! Webm, unde scrie click aici este inactiv! da -- ai editat DUPA ce a intervenit un moderator si a tranformat linkurile in hyperlink, astfel ca ele s-au pierdut... (erau deja transformate in "comenzi" HTML si orice astfel de comanda intr-un text postat de voi se sterge automat) Mai scrie-le te rog odata, le vom introduce noi manual... Am refacut linkurile pierdute (+ corectat cateva mici greseli de tipar). tocmai am vizitat si eu aceste obiective dar citind impresiile tale,atat de complete am renuntat la ideea de a mai scrie si eu ceva...am sa pun cateva poze,totusi... felicitari pentru aceste impresii!!! Magdalena, avem in plan o excursie pana la Curtea de Arges, iar informatiile tale sunt foarte utile! Felicitari pentru frumoasa prezentare! Daca vrei sa si stai noaptea acolo, o poti face la Hanul lui Simion, despre care am scris impresii, de asemenea ( click aici ). Au si masuta pentru copil mic, asa ca poti sa ii dai linistita de mancare si ai si acces la bucatarie. Noi am stat intr-o camera tripla.

În preajma sărbătoririi Unirii Mici din ianuarie am trecut pe la Curtea de Argeș pentru o vizită scurtă la biserica-bijuterie ctitorită de domnul Neagoe Basarab și la noua necropolă regală. Este bine cunoscută legenda Meșterului Manole care trebuie să aducă o jertfă pentru a consfinți trăinicia construcției, baladă populară prezentă sub diferite forme în întregul areal balcanic. De asemenea, cunoaștem poziția orașului Curtea de Argeș în primele secole de existență a voievodatului Țara Românească, și anume rolul de capitală a statului. Am reușit să vizităm biserica Mănăstirii Curtea de Argeș înainte de începerea proiectului de restaurare ( adevarul.ro/stiri-locale/ ... in-2440334.html ). Să sperăm că lucrările demarate în această primăvară nu vor dura peste 10 ani ca cele efectuate de arhitecutl francez André Lecomte du Noüy la sfârșitul anilor 1800. Parcăm autoturismul pe bulevardul Basarabilor, locuri de parcare cu plată; un spațiu de parcare există și la poalele terasei pe care se află biserica mănăstirii. Mergem spre curtea Mănăstirii Curtea de Argeș și întâlnim mai întâi un scuar în mijlocul căruia se află statuia lui Neagoe Basarab (opera sculptoriței Doina Lie, 1969). Pe platoul din fața mănăstirii istorice se înalță noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală construită cu sprijinul Casei Regale a României între anii 2009-2018. Ne aflăm în fața unui edificiu îmbrăcat în cărămidă roșie aparentă cu o fațadă semicirculară dominată de trei turle. Chiar dacă se apropia înserarea o mulțime de turiști și credincioși mișunau în zona lăcașurilor de cult. Am pătruns în biserica nouă ce are drept protectori pe Sfânta Muceniță Filofteia și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (de altfel racla Sfintei Filofteia se află în fața altarului, în stânga) și în primul spațiu (un fel de pridvor închis) se află necropola regală . Lespezi mari de piatră, ornate simplu cu un brâu decorativ, marchează locurile de veci ale Familiei Regale a României: regele Mihai I și regina Ana, Carol II, regina Elena, principele Nicolae și soția sa. Interiorul bisericii este luminos și colorat, pictura murală este frumoasă, iconostasul din zid este finisată cu aceeași cărămidă aparentă. După minutele petrecute în noua biserică ne-am îndreptat spre curtea mănăstirii istorice, depășind magazinul bisericesc de la poartă, foarte aglomerat. În fața noastră se înalță biserica „Adormirea Maicii Domnului” , edificiu construit pe temelii mai vechi la începutul anilor 1500 la dorința domnului Neagoe Basarab. Lăcașul de cult este compact, bine legat arhitectural, bogat ornamentat la exterior și putem spune că înfățișarea actuală, rezultată în urma restaurării conduse de André Lecomte du Noüy, încă se încadrează în categoria „una din minunile lumii” , cum a scris călătorul Paul de Alep pe la anii 1650. Aghiazmatarul deschis este o adevărată operă de artă, la fel și portalul de acces în biserică deasupra căruia se află un mozaic semnat de arhitectul francez. În interiorul edificiului religios descoperim pietrele funerare ale regelui Carol I și a reginei Elisabeta, precum și pe cele ale regelui Ferdinand și a reginei Maria. Catapeteasma este superbă, realizată din marmură, bronz aurit și onix. Pictura e cea din timpul restaurării de secol al XIX-lea, fragmente din cea originală păstrându-se în câteva muzee. Într-o vitrină se află o frumoasă Evanghelie dăruită de regina Elisabeta (scrisă și pictată de mâna reginei) bisericii episcopale în 1886 la resfințirea de după restaurare. Arhitectul francez a construit în curtea mănăstirii palatal regal , azi reședință arhiepiscopală. În acceași perioadă a apărut parcul destinat familiei regale (și a dispărut patraclisul mănăstirii), în care s-au plantat specii rare de arbori. Am făcut câțiva pași prin curte, am mai admirat turlele decorate atât de frumos apoi am pornit repejor spre autoturism, seara se lasă repede în ianuarie. Sunt atât de multe lucruri de scris despre Mănăstirea Curtea de Argeș – este unul din monumentele care au făcut să curgă „fluvii de cerneală” , dar nu e locul potrivit aici. Recomand o vizită la Curtea de Argeș, nu numai la mănăstire, ci și la celelalte obiective istorice și muzee.

După o lungă plimbare prin împrejurimi, trebuia să găsim un loc unde să ne astâmpărăm foamea, mai ales că deja trecuse ora prânzului, iar restaurantul New House a fost una din variante, dovedindu-se o alegere inspirată. Restaurantul are o poziţie bună şi foarte centrală în Curtea de Argeş, aflându-se la o distanţă de aproximativ 500 de metri de Mănăstirea Curtea de Argeş. Adresa: Bulevardul Basarabilor nr. 32, Curtea de Argeş, 115300