Salt Mine Praid

Așa după cum v-am povestit în reviewul anterior vezi impresii , a doua destinație a vacanței din România din anul acesta, după Bucovina, a fost Praid. Am vrut să văd locuri noi, situate cu aproximație la jumătatea distanței dintre Mănăstirea Humorului și București. Și asta fiindcă, din varii motive, în Praid nu ajunsesem niciodată, cu toate că știam că Ținutul Secuiesc este o zonă extrem de ofertantă din punct de vedere turistic și de-a lungul timpului vizitasem Sovata, precum și Gheorgheni și Miercurea Ciuc (pornind din tabăra de la Izvoru Mureșului). Decizia unui mini-sejur la Praid am luat-o rapid, pe când ne aflam încă în Bucovina, așa că am accesat imediat site-ul specializat în pensiuni, am găsit o cameră dublă la un preț decent și am făcut rezervare pentru 4 nopți. Care s-au dovedit a fi trei... ???? Odată ajunși la pensiune, din curte am avut parte de o vedere superbă spre satul așezat pe valea Târnavei Mici, la poalele Munților Gurgiului: case zugrăvite în alb cu acoperișuri roșii, înconjurate de dealuri împădurite cu altitudini în jur de 525 m. Și după ce ne-am desfătat cu peisajul de un verde incredibil de crud pentru luna august, am plecat „în oraș” ca să vedem ce și cum și ca să ne potolim foamea. Mai ales că ploaia, care ne însoțise mare parte din drum, încetase ca prin miracol. Era duminică după-amiaza pe la ora 5 și, de cum am coborât pe șoseaua care străbate satul, ne-a întâmpinat o agitație de nedescris. Lume ca la manifestațiile de 23 august din perioada comunistă... ???? Toți locuitorii județelor Harghita și Mureș păreau să-și fi dat întâlnire aici. Plus câțiva rătăciți, așa ca noi, aterizați în Praid din alte părți ale țării și din Republica Moldova. Plin de magazine cu suvenire, inclusiv recipiente cu sare, ici-colo câte o terasă cu toate mesele ocupate, unul sau două așa-zise supermarketuri. Dăm să cotim la stânga pe strada Minei și zărim o coadă imensă. Adrian, complet neavizat, spre deosebire de mine, care mai citisem câte ceva despre Praid (inclusiv aici, pe ), mă privește total nedumerit. Îi explic că e coada la autobuzul care îi transportă pe doritori la Salina Praid . Doar ne aflam în „ținutul sării” ! Știam că sarea fusese extrasă din mina de aici încă din perioada romană, dar prima atestare documentară datează abia de pe la jumătatea secolului al XVIII-lea. Salina este amenajată, dar hotărâm să nu o vizităm din cauza scărilor cu prea multe trepte pentru vârsta și starea noastră de sănătate. ???? Continuăm așadar să înaintăm pe strada Minei, strecurându-ne prin mulțimea bulucită la standurile cu pizza, înghețată și langoși. Renunțăm la ideea de a încerca să găsim o masă liberă la o terasă, așa că ne oprim și luăm la pachet câte două turte dintre acelea suculente și îndesate cu calorii????, pe care le vom devora în chip de cină, însoțită de câte o sticlă de bere de căciulă, cumpărată de la supermarket. Mai facem câțiva pași și dăm de o altă mulțime, care iese de la ștrandul cu apă sărată , cel mai mare și mai modern artificial din ţară, renovat în 2014, având sistem de recirculare şi filtrare a apei pompate din mina Gh. Doja de la o adâncime de 150 m. Părerile despre ștrand sunt împărțite, chiar și pe site-ul nostru, dar ne propunem să revenim în dimineața următoare pentru a ne lămuri. Nu reușim. De ce? Pentru că plouă iar. E o vreme foarte capricioasă, specifică depresiunilor: ba toarnă cu găleata și temperatura scade brusc, ba iese soarele și se face cald. ???? Am însă un as în mânecă. Se cheamă Wellness Center și despre el o să vă povestesc pe larg. Site: http://www.wellnesspraid.ro/ro/ A fost inaugurat în vara anului 2015 și e deschis tot anul. Spre deosebire de ștrand, aflat în proprietatea salinei, este administrat de primărie. Programul este zilnic între orele 10-20 iar biletul costă 55 lei, respectiv 40 lei pentru copii de 3-14 ani, elevi, studenți și pensionari. Ne înființăm cu câteva minute înainte de deschidere și lăsăm mașina în parcarea suficient de încăpătoare. Coada este deja formată și o singură doamnă se ocupă de formalități, dar înaintăm repede. Primim fiecare o cheie de vestiar cu numărul ștanțat pe ea și o brățară pe care urmează să o scanăm și la intrare și la ieșire, rolul său fiind acela de a monitoriza timpul de ședere în incintă. Biletele sunt valabile pentru 3 ore, depășirea acestui interval fiind penalizată. Există și variante de abonament afișate pe ușă, pe care le găsiți, dacă sunteți interesați, într-una din pozele atașate la review. Se eliberează numai un număr de bilete corespunzător celui al șezlongurilor, motiv pentru care presupun că nu este niciodată înghesuială și totul se desfășoară extrem de civilizat. Probabil că biletele se epuizează rapid, și de aceea lumea vine la prima oră (care e totuși cam târzie, după părerea mea). Clădirea se întinde pe o suprafață de 1.900 mp și cuprinde următoarele: ■ trei bazine cu apă termală cu sursa la 1.000 m adâncime și concentrație extrem de mare de sare (112 g/l) ■ un bazin de înot cu apă dulce cu dimensiunea de 10 x 20 m ■ un mic bazin pentru copii (3 x 8 m), cu adâncimea de 60 cm ■ două bazine jacuzzi cu o capacitate de 10 persoane fiecare Afară este o curticică în care se poate sta pe șezlong la soare, dacă vremea o permite, și admira peisajul frumos dimprejur. Tot acolo este un loc amenajat pentru fumat și un automat pentru sucuri și cafea. Consumul de mâncare în interior este interzis. În bazinele cu apă terapeutică se recomandă îmbăierea timp de maxim 20 de minute, apoi pauză o jumătate de oră, după care procedura se poate relua. Apa este atât de sărată încât e imposibil să înoți; practic, te ridică la suprafață și te împinge pe spate, forțându-ne să plutești ca o balenă eșuată la țărm... ???? Efectele curative ale acestei ape sunt vizibile în tratarea unor boli cronice precum cele reumatismale degenerative, ginecologice, afecțiuni neurologice periferice și post-traumatice ale aparatului locomotor. Nouă ne-a plăcut foarte mult la Wellness Center: curățenie, organizare excelentă, liniște. Așa că am revenit și în ziua următoare. Adaug că de vizavi de centru începe traseul prin Rezervația Muntele și Canionul de Sare . În Praid a fost deschis recent un alt ștrand - Aqua Beach , o inițiativă privată mai de fițe. din câte am înțeles, despre care am citit că ar deține o piscină cu apă termală sărată și un bazin cu apă dulce. Totuși părerile par să fie amestecate și despre acesta, și mai multe detalii nu pot oferi pentru simplul motiv că nu l-am vizitat. În după-amiaza primei zile întregi petrecute în sat am dat o fugă să revedem Sovata Băi , o stațiune renumită pentru lacurile cu ape clorurate și sodice cu concentrație mare, care prezintă fenomenul de heliotermie - temperatura apei variază în funcție de acumularea de căldură solară, apa caldă neamestecându-se cu apa sărată, ci menținându-se la suprafață mulțumită apei proaspete, provenită din râușoarele ce se varsă în lacuri, care acționează ca izolatori termici. Dintre acestea, Lacul Ursu, unicul helioterm din Europa și cel mai mare de acest gen din lume, atrage foarte mulți turiști și-mi amintesc cu mare plăcere din vizitele anterioare de pădurile care îl înconjoară și priveliștile sale superbe. De data aceasta nu am avut noroc - a început iar să plouă. Și ce ploaie! ???? Ajunși pe vreme bună, chiar însorită, am parcat mașina în spațiul cu plată de lângă Biroul de Informații Turistice, situat în sensul giratoriu cu rond de floricele. Vizavi, în fața părculețului cu bănci și o fântânică arteziană în mijloc, se află stația de plecare a trenulețului stațiunii, în care ne-am grăbit să urcăm. Biletul costă 15 lei pentru adulți și 13 lei pentru copiii de 3-14 ani, prichindeii cu vârsta mai mică de 3 ani beneficiind gratuit de această distracție. Traseul cu ghidaj audio înregistrat în limbile română, maghiară și engleză m-a cam dezamăgit: nu durează decât un sfert de oră și nu străbate decât două străzi. Suficient totuși pentru a-mi da seama de numărul mare de pensiuni și hoteluri noi și de cât de îngrijită este stațiunea. Lume multă și aici, fapt deloc surprinzător, căci în Sovata aerul este foarte curat și sunt tratate cu succes boli ginecologice, afecțiuni degenerative inflamatorii și reumatismale, stări post-traumatismale, boli ale sistemului nervos periferic, tulburări endocrine, boli cardiovasculare. Iar dotările sunt pe măsură - bazine cu apă caldă, minerală și sărată, împachetări cu nămol, săli de kinoterapie și electroterapie, saune, săli de gimastică medicală etc. Plus plajele de pe malurile lacurilor, deschise în sezonul estival. O parte din hoteluri dispun de baze de tratament proprii. Din trenulețul turistic n-am apucat să zărim decât Lacul Negru, închis din motive necunoscute. Când să urcăm în mașină ca să ne îndreptăm spre Lacul Ursu, ploaia a pornit iar și ne-a stricat planul. A doua zi dimineață, înainte de a merge la băi, am făcut o scurtă vizită la Corund, centrul olăritului transilvan. Am vrut să vedem un atelier de ceramică, dar fiind prea devreme, nu se deschiseseră. Ne-am mulțumit să vizionăm marfa expusă în căsuțele din lemn înșirate pe șosea dintr-o parte în alta a satului, printre care se strecoară și câteva pensiuni și restaurante cu mâncare „tradițională” : pizza și hamburgeri... ???? Ocupația olăritului, ca și cea a prelucrării lemnului, datează în Corund din Evul Mediu. Meșterii folosesc lutul luat de pe malul pârâului Săcădat iar vasele tipic secuiești pe care le realizează prezintă desene florale și zoomorfe stilizate într-o gamă variată de nuanțe: alb, maro, albastru cobalt sau multicolor. În afara produselor ceramice, despre care nu pun mâna în foc că sunt toate executate pe plan local, negustorii pun la bătaie și coșuri din nuiele, covoare țesute manual, pălării de paie, fețe de masă brodate sau linguri din lemn. Recunosc că m-au amuzat decorațiunile de grădină sculptate în forme diverse, de la babe și moși încruntați, la văcuțe și care trase de cai. ???? Bineînțeles că nu am rezistat ispitei și am achiziționat câteva flecuștețe care să ne amintească de scurta vizită în sat. După care am revenit rapid în Praid pentru a nu rata - Doamne ferește! - băile în bazinele cu apă termală sărată. Între timp a început din nou să plouă, și vremea schimbătoare, ca și refuzul soțului, obosit după turul de forță făcut în Bucovina, de a „ataca” alte obiective turistice din apropiere (și sunt multe!), ne-au determinat să părăsim Praidul cu o zi mai devreme. Am profitat de faptul că proprietara pensiunii noastre a venit să ne ia banii (diferența de preț de după plata avansului) în a treia după-amiaza și am informat-o că urma să plecăm în dimineața următoare. În concluzie, aș zice că Praid m-a impresionat prin așezarea frumoasă, într-o zonă deluroasă pitorească, și prin modul de organizare a Centrului Wellness. Este însă un sat mic și dacă nu vii special pentru tratament la salină sau ștrand/Wellness Center și nu ți-ai propus să bântui masiv prin împrejurimi, altceva nu prea ai ce să faci și ai toate șansele să te plictisești. Nouă asta ni s-a întâmplat... ???? Zonă foarte frumoasă, cu peisaje deluroase încărcate de verdeață Praid este un sat mic, în care în afara tratamentului la salină sau ștand/Wellness Center, nu prea ai ce să faci...

Continuând excursia în Ținutul Sării după prima noapte de cazare aici , am început ziua cu vizitarea Salinei Praid . A fost cel mai impotant obiectiv de văzut în excursia noastră și o plăcere recoborârea în subteran. Din Sibiu avem de parcurs aproximativ 152 km. Din Sovata 10 km, de la locul nostru de cazare cca. 13 km. Drumurile folosite au fost DN14, DN13C, DN13A, DJ153. Strada Minei acolo unde se află atât intrarea în salină cât și casa de bilete se poate găsi ușor, este corespunzător marcat din șosea dar ca indiciu acolo unde este cel mai mare furnicar de oameni și magazine îngrămădite, da acolo este! Deoarece sînt mulți vizitatori cu mașinile personale s-au amenajat câteva parcări în jurul obiectivului. Tariful nu este la oră, este la zi și costă 20 lei. Distanțele de la acestea la salină nu sînt mari în cca 5 minute se ajunge la casa de bilete. Casa de bilete se află într-un complex cu magazine. Se află pe partea dreaptă a complexului acoperit și tot de acolo pleacă și autobuzul în subteran. Este un autobuz simplu de oraș lung cu burduf ca să încapă cât mai mulți vizitatori. Orarul de circulație este din 30 în 30 de minute, de ex. 8.00,8. 30,9. 00 și așa mai departe. Orarul de funcționare pentru turiști este între zilele de Luni-Duminică 8.00-16.00. Ultimul bilet/ultima coborâre este la ora 14.30. În anumite zile orarul poate să difere, de exemplu sărbători sau anumite lucrări dar aceste evenimente sînt din timp semnalizate pe siteul propriu. Prețul de intrare pentru o zi (nu se dă pe ore) la un bilet costă 50 lei pentru adult și 30 lei pentru copii, elevi, studenți. Biletele reduse se acordă la persoane cu un grad de handicap și însoțitorilor acestora. Aceste costă 40/20 lei. Pentru cine dorește sau are nevoie (în urma unui tratament) de mai multe coborâri biletul va costa per adult 35 lei (abonament) Exploatarea sării din această zonă se începe deja din epoca romană. La Praid a început doar în anul 1762. Prima mină deschisă se numea mina Iosif . În 1864 s-a deschis mina Paralela iar în anul 1898 mina Elisabeta . În 1948 s-a deschis mina Gheorghe Doja . În 1991 s-a deschis și mina Telegdy . Din punct de vedere curativ tratamentul ale afecțiunilor respiratorii a început în anii 1960. Treptat cu oprirea pe rând ale minelor de exploatare s-au amenajat tot mai multe spații pentru tratament dar și pentru agrement. Locul în care coborâm în prezent cu autobuzul într-un tunel înclinat și lung de peste un km se află la 120 m sub nivelul solului. Istoria extracției de sare inclusiv din mina de la Praid este mai larg descris aici ro.wikipedia.org/wiki/Salina_Praid . Galeriile imense înghit mulți turiști. Este loc pentru toți, dar nu este momentul pentru plictiseală. Biletele se dau pentru o zi și dacă vrei chiar ai ce face pe parcursul a 8 ore (8.00-16.00) În decursul anilor și după 3 vizite am putut observa îmbunătățirile aduse pe parcurs. Dacă la sfârșitul anilor 90 se chinuiau să ilumineze galeriile cu reflectoare care consumau într-o zi rația de curent pe o lună a unei familii acum lămpile tip LED iluminează mult mai bine pereții de sare. Pe atunci nu era semnal la telefon (nu prea erau nici telefoane) acum ai semnal maxim, iar WiFi este din partea casei. Pe atunci erau puține posibilități de distracție, acum ai sute de metri de traseuri de aventuri (dacă le însumezi), cinema 3D, sală de jocuri virtuale sau mai puțin, restaurant, bar, automate de băuturi și altele. Dar au rămas și obiceiurile de recreere vechi cum ar fi jucatul la mese de tenis, badminton, o minge, leagăne și altele pentru copii, statul pe băncile de la margine care sînt chiar multe de tot. Temperatura este constană tot anul și se află în jurul valorii de 16 grade celsius. Pe siteul propriu despre începuturile tratamentelor curative scrie: În ceea ce priveşte secretul curativ al Salinei Praid, aceasta a început a fi dezvăluită prin anii 1960, în sălile orizontului minei Gheorghe Doja, când a demarat speleo- şi climatoterapia în subteran. Având exemplul salinei din Wieliczka (Polonia), directorul de atunci al salinei Praid, Telegdy Károly, şi medicul dr. Veres Árpád, au făcut primele teste de tratament ale afecţiunilor respiratorii cronice în subteran. Din anul 1980, baza de tratament şi vizitare a fost amenajat la orizontul +402m, la adâncimea de 120m de la suprafaţă. Până la sălile de sare propice pentru agrement, se ajunge printr-o galerie de coastă şi plan înclinat auto lung de 1250m. La acest orizont, prevăzut cu iluminat şi sistem de aeraj propriu sunt amenajate locuri de odihnă şi de joacă, o capelă ecumenică, bufet, mese de tenis de masă, pentru a diversifica cele patru ore obligatorii pe zi, din subteran. Lumea aceasta aparte, din adâncul pământului, devine mai familiară şi datorită gimnasticii conduse de cadre de specialitate, a unui mic muzeu istoric, a numeroaselor creaţii de artă plastică şi fotografii artistice afişate şi magazine de souveniruri. Supravegherea medicală permanentă asigură o siguranţă corporală, iar sprijinul spiritual este conferit de capela ecumenică, inaugurată în anul 1993 şi aflată sub ocrotirea Sfântului Ioan de Nepomuk. Despre beneficiile acestui tratament: Sunt câţiva boli la care are aspect benefic cum sunt bolile ale tractului respirator. Aerul din salină este bun pentru speleo- şi climatoterapie, ce constă în şedere în aerul sărat al salinei. Este benefic în infecţii cronice ale aparatului respiratoric, amigdalite, sinuzite, astm bronşic, bronşite astmatiforme, diverse forme de alregii, surmenaj, oboseală, nevroză. Și despre contraindicații: tuberculoză, boli acute respiratorii, boala sistemului nervos, claustrofobie, sarcină avansată, tensiune mare Nu am reușit să beneficiem de întreaga zi. Clar din vina noastră nu mai avem răbdarea necesară nici noi nici băiatul. Astfel am petrecut doar 2 ore în subteran, din punct de vedere personal mai mult decât suficient. Coborârea în subteran cu autobuzul durează cca 10 minute (dar cred că cu urcare și coborâre, deplasarea în sine este de cca 5 minute), coboară în tunel în linie dreaptă. În tunel am observat diferite conducte, poate curent poate apă, aerisire? În orice caz pentru orașul din subteran sînt necesare toate utilitățile plus aerul pe care respiră miile de turiști deoarece burta salinei poate înghite mase întregi de oameni. După coborârea din autobuz turiștii vor mai coborâ pe câteva sute de scări, după care... enjoy salina de Praid. Primul lucru văzut a fost un poster cu toate pictogramele necesare în vizită:Acestea ne ghidează la următoarele facilități:cramă, bar, belvedere, biserică, teren de joacă, grup sanitar, suveniruri, informație, muzeu, spațiu pentru mama și copilul, acces la internet, rețea de telefonie mobilă. Acestea sînt pictogramele de bază, servicii există mult mai multe. Ar trebui citit și regulamentul care este afișat. Prima galerie în care am intrat este lungă, lată și înaltă și tot din această galerie se va ieși doar că pe scările din partea opusă. În toate galeriile mesele și băncile sînt amplasate la margine pe sub pereții de sare. De și vizitat într-o zi de lucru plus la o oră mai de dimineața salina era plină și sutele de bănci ocupate. Asta nu însemană că nu găseam loc pe vreo bancă. În prima galerie văzută (care este și galeria de ieșire) sînt amplasate cele mai multe magazine. Acestea sînt în formă de căsuțe de lemn. Găsim aici informare turistică, farmacie, magazin de souveniruri, alimentare, cosmetice, bufet de servit o gustare, băutură, etc. Toaletele se află în capătul opus lângă scările de ieșire. Câteva zeci de panouri promovează potențialul turistic a zonei. Sînt foarte multe mese de ping-pong și se pare că toate și ocupate. Asta nu înseamnă că nu găseam cu puțină răbdare o masă liberă. Intrând la explorare în celelalte galerii urmează un fel de sală a jocurilor. Așa cum am specificat mai sus parcul de aventuri amenajat pe pereții de sare însumează sute de metri de traseu. Cu diferite grade de dificultate aceasta oferă andrenalină pentru mic și mare indiferent dacă vrei să faci vreun traseu de obstacole, să te cațeri pe pereții de sare sau pur și simplu te dai pe tiroliană pe sub tavanul înalt ale galeriilor. Pe partea opusă se află parcul de distracții care însumeazî o grămadă de atracții pentru vizitatori mici și mari. Pentru cei mici găsim aici tobogane gonflabile, mașinușe, carturi, leagăne, diferite jocuri electronice, simulatoare. Se poate juca și o bilă la una din mesele de biliard. Leagănele și balansoarele sînt omniprezente, iar într-o imensă ladă de nisip o grămadă de copii vor putea construi castele și altele de-ale nisipului. Ajungem în capătul celălalt al galeriei Gheorghe Doja și ne putem găsi liniștea pe băncile bisericii ecumenice. Aici mă refer la liniște sufletească deoarece hărmălaia turiștilor din mină se aude bine și aici. Se organizează și slujbe fie ecumenice fie aparținând de vreo confesiune, înainte de momentul vizitei era de exemplu o scurtă slujbă reformată. Se vor găsi informații privind slujbele ținute acolo. În ultima galerie imensă vizitată se află muzeul minei, acolo prin diorame integrate în pereții de sare vom putea învăța despre isotria mineritului, istoria minei Praid. La momentul vizitei tocmai avea loc gimnastica zilnică pentru toți comenzile profesorului urlate în micriofon se auzeau în mai toate galeriile. În fine pentru gurmanzi, la ieșire și după prima tură de scări urcate într-o altă galerie este amenajat restaurantul încăpător. Prețurile sînt suportabile chiar bune. Câteva exemple de prețuri observate în subteran Nu este o listă, doar câteva prețuri observate aleatoriu. La automatul de băuturi un fresh de portocale costă 5 lei. La Club Aventura am fost mai atent și pot da întreaga listă. Astfel prețurile sînt în funcție de înălțimea participantului. De la 14 ani/160 cm sau adult 50 lei, 135-159 cm 45 lei, 115-134 40 lei, 80-114 cm 35 lei. Pentru acest preț se va primi echipament pentru 75 minute. În preț este inclus și o tură pe traseul de tiroliană. Abonamentele sînt de echivalentul a 5 intrări, singurul avantaj este că se plătesc 4 a cincea este gratis. Dacă se dorește doar tiroliană acesta costă 20 lei. Altele: un joc de biliard 25 lei, masaj (făcut de fotoliu nu de om) 30 lei, meniul zilei la restaurant 30 lei. Atașez și poze. Pentru a face o idee atașez și 3 filmări scurte în care am parcurs galeriile din salină. Rog și acest video la început WM, mulțumesc

Salina Praid este situată în Munții Gurghiului, pe strada Minei nr. 44, în județul Harghita. Aceasta este una dintre cele mai mari mine de sare gemă din țară și din Europa. Zăcământul de sare are formă eliptică, cu diametrul de 1,2-1,4 km și o adâncime de 2700m. Primul nivel al salinei destinat turiștior are o lungime de 1300 m. Acesta a fost amenajat pe o suprafață de 9400 mp, cu camere spectaculoase care impresionează prin dimensiunea uriașă. Sunt locuri cu acustică foarte bună, cu ecou. Pe lângă Ștrandul Praid vezi impresii , un alt motiv care ne-a atras la stațiunea Praid, este Salina pe care am vizitat-o în grabă acum doi ani. Fiindcă acum urma să stăm trei zile în Praid, ne-am cazat la Casa Barbara vezi impresii , am vrut inițial să intrăm de trei ori în Salina Paid pentru a face un mini tratament (nu există așa ceva, dar speram să ne ajute, pentru că nu avem timp). Se recomandă 18 zile pentru tratament și câte 4-5 ore pe ședință. În cele din urmă am intrat două zile, sâmbăta și duminica și am stat în salină cam tei ore și jumătate de fiecare dată. Vârsta recomandată pentru tratamentul de speleoterapie și climatoterapie este cuprinsă între 2 - 60 ani. Salina este la o adâncime de 120 m, umiditatea este scăzută, aerul este puternic ionizat și este recomandat pentru tratarea afecțiunilor respiratorii: boli asmatice, bronșite și alergii dar și pentru relaxare. Accesul în salină se face urcând 250 de trepte din lemn. În perioada 27.05.2019 – 30.09.2019 programul Salinei este între orele 8.00-20.00. Ultima intrare în Salină se face la ora 18.50. Autobuzul intră în Salină de două ori pe oră, așa este afișat. Când am fost noi, autobuzul pleca de îndată ce se umplea și aceasta se întâmpla foarte repede, nu știu de unde apăreau atâți oameni într-un timp foarte scurt. Dar apoi m-am întrebat unde intră atâtea pesoane. Am obsevat apoi la plecare că frecvența plecărilor era și ea mare. Pe parcursul anului 2018 au fost înregistrate 647.663 de persoane care au intrat în Salina Praid. Cu toate acestea, în salină nu era aglomerat, deși am citit că numărul vizitatorilor pot ajunge până la 2500 - 3.000 de persoane /zi. În salină este foarte curat. Există semnal Wi-Fi. Prețul biletelor pentru zilele de sâmbătă și duminică este mai mare, astfel am plătit pentru biletul de adulți 35 lei iar pentru cel de copii 25 lei. Am plătit pentru intrare 95 lei/ doi aduți și un copil. În timpul săptămânii, de luni- vineri, adulții plătesc 30 lei iar copiii (3-18 ani), elevii, studenții și persoanele cu certificat de handicap, 20 lei. Copiii până la vărsta de trei ani au gratuitate. Nu se acceptă tratament cu decontare prin Casa de Asigurări de Sănătate. Se pot cumpăra abonamente cu 5 intrări/5 zile la prețuri mai reduse. Astfel pentru adulți abonamentul este de 17 lei/zi. Pentru copii/studenți/elevi/persoane cu certificat de handicap abonamentul costă 12 lei/zi. În Salină erau 15°C. Noi ne-am îmbrăcat bine, cu geacă, pantaloni groși, dar am fost surprinsă să observ în salină persoane în pantaloni scurți și tricou cu mânecă scurtă. Într-adevăr, dacă jucați ping pong sau badmington, cum am făcut noi, nu sim Noi am venit pregătiți de acasă cu paletele de ping pong și cu cele de badmington ca să avem ce face în salină, să stăm cât mai mult timp. Acestea se pot închiria și de acolo, din salină. Pe lângă aceste jocuri, am intrat în fiecare zi la Club Aventura, unde copilul a parcurs diverse trasee timp de o oră. Club Aventura este primul parc de aventură din Europa situat într-o salină. Acesta îmbină trasee situate la înălțimea de 15 m cu traseele pe stânca de sare. Acesta este deschis între orele 9.00 - 19.30, iar tarifele sunt în funcție de înălțimea participantului care este măsurată la casierie. Trebuie să achitați tariful aferent înălțimii, chiar dacă veți parcurge trasee mai ușoare destinate copiilor mai mici. Astfel, jucându-ne timpul s-a scurs repede, frumos și cu veselie. Sunt multe activități care se pot practica în salină, ca de exemplu – Parc de Distracții, Fotolii cu masaj de relaxare, jocuri electronice, etc. Există un automat de fresh de portocale, cu 5 lei paharul de 150 ml. Noi am băut fresh pentru că l-am preferat în schimbul sucurilor care conțin doar aromă de portocale. În salină mai este un restaurant cramă, internet – cafee, o capelă pentru rugăciune, loc de joacă creativ pentru copii, un muzeu al mineritului, magazine cu suveniruri și produse naturiste. Salina este mobilată cu tren din lemn, leăgăne, tobogane, multe mese de ping pong, mese cu bănci. Noi ne-am adus apă de afară, iar din salină ne-am cumpărat ciocolată foarte bună, Dobos chocolate cu white caramel, 17 lei, de la un chioșc unde sunt expuse specialități de ciocolată artizanală în diverse combinații, de la Galffis: cu zmeură, mure, căpșuni, vegană, ghimbir, etc. Toaletele sunt la ieșirea din salină. La ieșirea din salină este un loc dedicat Sf. Barbara care este protectoarea minerilor. Tot pe traseul spre ieșirea din mină sunt expuse lucrări de sculptură dar putem vedea și tablouri efectuate pe pereții din sare. La ieșirea din salină se așteptă sosirea autobuzului, după care veți parcurge scurta distanță 1250 m printr-un tunel întunecat până la ieșirea din mina de sare și veți urca o difernță de nivel de 71m. Acum am descoperit plăcerea de a sta în voie în salină, făra graba de a ajunge acasă sau în alte locuri. Este foarte frumos amenajată salina, este relaxantă șederea acolo, ai ce face acolo, atât adulții cât și copiii. Noi ne-am jucat mult, am fost ca niște copii bucuroși în salină, ne-am umplut sufletele cu energie pozitivă. Vă recomand dacă treceți pe acolo să intrați și în Salina Praid.

Scurta vacanţă petrecută în Praid şi împrejurimi la începutul lunii august nu a fost una în scop balnear ci pur turistic. Deşi de-a lungul timpului am bătut ţara în lung şi în lat, sunt câteva părticele frumoase de Românie pe care nu le-am văzut încă şi care se află pe lista noastră scurtă. Aceasta era una din ele, farmecul locului fiind remarcat de noi în vreo două rânduri, doar din mersul maşinii, în timp ce traversam ţinutul secuiesc, în alte preumblări prin ţară, dar fără a fi în planurile de atunci vreo oprire în această zonă. Grupul de vacanţă a fost format din două familii, un cuplu cu doi copii de 6 şi 9 ani şi noi doi, încadraţi în ultima vreme la categoria cuplu fără copii (asta din simplul motiv ca a noastră e deja prea mare :( şi rar interesată de prezenţa în vacanţele noastre). Ne-am cazat la Pensiunea Levi, în Praid, alegere de care am fost foarte mulţumiţi, aşa cum am descris aici . Documentarea şi planificarea celor trei zile pline petrecute în zonă au fost făcute ţinând cont de preferinţele tuturor participanţilor, adică locuri frumoase de văzut, lucruri plăcute de făcut şi distracţie în egală măsură şi potrivită atât pentru cei mari cât şi pentru cei mici, nu ne plictisim dar nici nu ne obosim peste măsură bifând pur şi simplu obiective, nu ne rupem picioarele şi nici maşinile că mai avem nevoie de ele în vacanţe viitoare. Am stabilit prima zi pentru Praid şi următoarele două pentru Sovata şi Corund. Vremea ne-a cam dat de furcă, nu fiindcă ar fi fost prea frig, ci din contra, prea cald, neobişnuit pentru zona aceea. 32-33 de grade la câţiva paşi de Joseni, polul frigului din România este lucru rar chiar şi în plină vară, iar căldura ne-a cam chinuit în unele dintre plimbările noastre, umiditatea mare fiind “bonus” nedorit. Fugisem de Bucureştiul cu 37 de grade şi speram la mai multă răcoare. Nu a fost să fie. La Praid am ajuns venind dinspre Bicaz, prin Cheile Bicazului şi pe lângă Lacul Roşu (ambele îndelung descrise deja pe şi despre care poţi vorbi oricât, cuvintele sunt mereu puţine), am admirat panorama de sus, trecând Hăşmaşu Mare spre Gheorghieni, apoi am urcat de la Joseni pe drumul care m-a fermecat iarăşi, ca şi dăţile trecute când am trecut prin zonă, ba poate mai mult, pentru că data trecută era în lucru şi cam chinuitor. Drumul a fost bun şi foarte liber, nu am întâlnit decât câteva maşini. Sunt vreo 30-40 km de curbe după Joseni, drumul trece prin păduri dese, iar când şi când se deschid neaşteptat poieniţe frumoase cu câte o căbănuţă de lemn sau case mai mari, unele pensiuni, îngrijite şi cochete, presărate ici şi colo. Mult verde, curat şi flori, frumoase locuri. Praidul este o comună cu 6 sate din judeţul Harghita, înşirate în depresiunea cu acelaşi nume, pe valea Târnavei Mici, pe la 500 m altitudine şi cu vreo 6.500 de locuitori, conform ultimului recensământ din 2011, din care mai bine de 91% sunt maghiari, vreo 2,5% s-au declarat romi şi mai puţin de 1% români (55 persoane mai precis yice statistica). Praidul este cunoscut pentru zăcământul de sare gemă, unul din cele mai mari din Europa şi bineînţeles pentru turismul asigurat în principal de salină. Da, Praidul este aşa, un sat mare şi îngrijit, întins de-a lungul drumului principal care leagă Târgu-Mureş de Miercurea-Ciuc, cu o bifurcaţie către Gheorghieni. Drumul e bun, trotuare noi şi frumoase în toată zona centrală, dar şi zone fără trotuare, pe unde poţi circula regulamentar pe marginea drumului, case cochete şi grădini pline de flori şi verdeaţă, foarte multe pensiuni îngrijite, atât pe strada principală cât şi pe străzile adiacente, câteva restaurante, le numeri pe degete, magazine alimentare, chioşcuri cu kurtos şi langoşi, magazine cu suveniruri specifice ţinutului secuiesc şi nu numai (nelipsite kitch-ul şi chinezăriile), dar şi cu suveniruri specifice salinei în special în zona acesteia (sare în toate formele, culorile şi recipientele) şi parcări amenajate în zona centrală în apropierea intrării la salină şi a ştrandului. Cât despre obiectivele turistice, cele mai cunoscute sunt înşirate ca mărgelele pe aţă, practic pe aceeaşi stradă, pe distanţă de vreo 1,5-2 km începând de la drumul principal, în ordinea aceasta: Salina Praid, Ştrandul cu apă sărată Praid, Expoziţia de fluturi vii, Muntele şi canionul de sare, Welness Center Praid. La salină ne-am dus cu mașina, deși aveam mai puțin de 1km de la pensiune, dar ne gândeam la căldura care ar fi trebuit înfruntată la orele după-amiezei, pe drumul de întoarcere, plus ca aveam planificate şi alte obiective de-a lungul zilei. Ora era matinală (înainte de 9) aşa că mai erau locuri de parcare pe marginea străzii mai sus de intrarea în salină și de ștrand, fără plată, ca urmare nu am folosit parcarea cu plată. Parcarea cu plată: 10 lei/zi pentru autoturisme. Salina Praid e chiar în centru, la dreapta din drumul principal cum vii dinspre Sovata. Există indicatoare și e ușor de găsit. Aglomerație. 2 case de bilete, cam 25-30 de oameni la fiecare, plus familiile aferente, așteptând pe margini, pe peronul staţiei. Cozile se mișcau rezonabil de repede, sau de încet, depinde de așteptări. Casele de bilete sunt dotate cu sistem computerizat de emitere bilete și operat de două doamne calme și deloc grăbite. Prețul biletelor: 25 lei/ adult, 15 lei/ copil pentru o zi. Este și un sistem de abonamente pe mai mult de 5 zile, reducerea de preț fiind considerabilă pentru o zi, 12 lei/ adult, 8 lei/ copil. Nu era cazul nostru. Fiind ora 9, un autobuz tocmai a plecat, iar altul i-a luat locul imediat în stație, umplându-se văzând cu ochii cu lume care nu prea trecea pe la casa de bilete, posesori de abonament cu siguranță. Una dintre casele de bilete nu mai funcționa, se stricase calculatorul. Cozile sau reunit într-una singură. Bucurie generală, s-a reparat calculatorul. Coada s-a împărțit iar, fiind deja mult mai mare, din fericire doar în spatele nostru. Speranța noastră, autobuzul următor a plecat fără noi, mai devreme decât bănuiam și ticsit, la 9.15. Aveam în sfârșit biletele, urcăm în următorul autobuz, pe scară, 4 adulți și doi copii pe două trepte. Aglomerație mare, sezon de vârf. Imediat ușile se închid în urma noastră și autobuzul pleacă la doar 5 minute după primul, 9.20. În Programul autobuzelor , așa cum este prezentat pe site-ul Salinei apar plecări la 30 minute începând cu 8.00 până la 18.50, cu vreo două excepții când plecările sunt la 20 minute în ore considerate de vârf. Ieșirile din mină sunt de la 9.10 la 20.00 cu aceeași frecvență. Programul nu este respectat, din fericire, cel puțin în plin sezon, cum am fost noi. Dacă la întrare, dimineața am văzut plecând 3 autobuze în 20 minute, în ultimul fiind noi, pe la ora 12 când am ieșit din mină autobuzele făcuseră practic trenuleț. Erau 3 unul după celalalt, fluxul de turiști fiind considerabil. Am apreciat faptul că programul real al autobuzelor este adaptabil, încercând să facă față numărului mare de turiști care vizitează în august salina. Drumul spre mină a durat vreo 3 minute, timp în care am întrezărit în semintuneric, printre dârele de sare gros lipite de geamuri, pereții tunelului minei, uneori parcă prea aproape de mașină. Coboară cineva la prima? Toată lumea se pare. Am ajuns 1250 m mai încolo și 120 m mai în adânc, asta după ce, lăsând în spate autobuzul și tunelul aferent, am mai coborât fix 247 de trepte de lemn. Apoi s-au deschis în fața noastră culoarele minei, înalte de vreo 15-20 metri și cred că tot atât de late. Impresionante dimensiunile și jocurile de sare de pe pereți, de pe tavan și de sub picioarele noastre sub reflexiile luminii artificiale. Impresionant și faptul că suntem la 120 m sub pământ și telefonul funcționează perfect, internetul asemenea. Este răcoare, 14-16 grade temperatură constantă. Am descoperit un mic orășel întins pe 1300 de metri de culoare bifurcate, cu atracții pentru toţi: - un parc de divertisment cu distracții gratuite (mai bine spus deja incluse în prețul biletului de intrare) leagăne, tobogane, balansoare pentru copii, mese de ping-pong plus spațiile largi ale culoarelor unde erau copii pe trotinete, copii pe biciclete, copii jucându-se cu mingea sau badminton; pe stânga și pe dreapta, peste tot în zonele libere, mese lungi și bănci de lemn, deja ocupate în totalitate, deși era doar 9.30 dimineața; lume multă care mânca, citea, vorbea, juca şah, table, cărți, butona vreun laptop sau vreo tabletă, sau pur și simplu stătea cu ochii după copii; televizoare cu desene animate fără sonor. Plus sportul, făcut în cadru aproape organizat. Pe la ora 10 am văzut cu surprindere un tip alergând cu fluierul în gură și fluierând ritmic pe culoarul minei: 45-50 ani, plin de muschi bronzați, expuși cu mândrie dintr-un maiou fără mâneci și șort, tunsoare tip “pe umeri pletele-i curg râu”. După el, în fugă, pe ritmul fluierului, trei sferturi de salină cel puțin, părinți, copii, bunici. Ne-am luat după ei, curioși să vedem ce se întâmplă. Omul s-a urcat pe un podium și toată populația minei, relocată de pe celelalte culoare, s-a așezat în semicercuri în jur. Simpatic tipul, a glumit cu copiii, i-a chemat și i-a implicat în deciziile privind tipul unora dintre exerciții și numărul repetărilor acestora, apoi a început în ritm alert gimnastica. Și toată lumea după el. Am apreciat că a folosit integral limba română, deși având în vedere accentul pronunțat, sunt sigură că era maghiar și nu unul din cei 1% români încă existenți în Praid conform statisticilor. Populaţia minei a făcut sport la unison și copiii noștri odată cu ei. Toată lumea executa conștiincios şi cu mult avânt comenzile simpatice ale instructorului de pe podium. Dar divertismentul e oferit în salină și pe bani, nu puțini, într-un Aventura Park cu trasee de cățărare pentru copii sau pentru adulți, pe sfori și cabluri și pe pereții salinei, un loc de joacă cu saltele și tobogane gonflabile și un mini-cinema 3D. Aventura Park: 25 lei / 45 min. pentru copii, nu mai stiu daca adulţii plăteau mai mult Locul de joaca: 10 lei/ 20 min. - comerț în floare: cafenea, chioșc cu de toate (un cola la 0,5 l, 4,5 lei, e tot ce am luat), magazine cu suveniruri, de bază fiind, oare de ce, sarea, dar nelipsit kitch-ul, orice la preț mai mare ca afară (comision de adâncime cred), plafar (produse nu prea multe, dar mai scumpe), iar mai sus, după ce urcai treptele pe drumul de ieşire, restaurant, cramă cu degustare și o expoziție de dispozitive tradiționale de prelucrare a strugurilor pentru obținerea vinului, la acelaşi nivel cu staţia de autobuz. În topul achizițiilor, niște sfârleze colorate din plastic, un soi de titireze zburătoare pe care, dacă le activai cu o bucată de elastic cauciucat, se ridicau rotit până spre tavanul minei, ”beculind” din niște leduri colorate. Toți copiii vroiau, toți părinții cumpărau. Apoi se jucau ei primii, să prindă mișcarea și să învețe copilul. 10 lei. Am luat și noi, că de ce nu. 2 copii, 20 lei. Unul dintre magazinele care vindea sfârleze și suveniruri era cred al tipului cu sportul. O domnișoară vindea înăuntru iar el, la intrare, dădea meditații părinților, pentru sfârâit sfârleaza. Dacă sfârleaza nu era din magazinul lui (mai erau unele, mai mici, altă culoare, în alt magazin) nu îți arăta. Zicea că nu știe cum se folosesc decât cele de acolo. Prima sfârlează era deja ruptă când am ajuns la autobuzul de întoarcere. A doua a decedat spre seară, luminând frumos, pentru ultima oară, pe pajiștea din curtea pensiunii :). - cultură: sculpturile în sare și muzeul minei Praid, unde este prezentată în imagini și text istoria mineritului de sare în aceste locuri. Afli astfel că zăcământul de sare de la Salina Praid constituie unul din cele mai mari masive de sare gemă din Europa și datează încă din epoca romană, primele excavații de suprafață fiind făcute și exploatate de romani, continuate mai târziu de avari, iar apoi de bulgari, iar prima atestare documentară despre mineritul din Praid este cuprinsă într-o scrisoare a regelui maghiar Andras al III-lea din anul 1291, cu privire la drepturile regale asupra salinelor, mina funcţionând se pare de prin anii 1200. De pe mai multe panouri luminoase, amenajate într-o zonă semicirculară, poți citi în continuare, în română, maghiară, engleză și germană, informații interesante despre mină și îndeletnicirea mineritului în zonă, din acele timpuri și până astăzi. Sunt expuse și unele unelte folosite în mină precum și fotografii și hărți. Pentru muzeu nu se percepe tarif suplimentar. - spiritualitate: capela amenajată într-un capăt de culoar, singurul așezământ bisericesc într-o mină de sare din Europa. Biserica a fost sfinţită în anul 1993, de către preoţii a trei culte, ortodox, romano-catolic şi reformat. Iată un exemplu bun de conciliere spirituală, dar și etnică. Efectul de biserică este obținut prin intrarea de lemn, înălțimea tavanului minei, altarul, amvonul, băncile de lemn și prin vitraliile luminate din spate de becuri, montate pe pereți, dând efect de ferestre de biserică şi lumină naturală. Am aflat cu surprindere că hramul acestei capele este Sfântul Ioan de Nepomuk, a cărui statuie sculptată în sare a fost amplasată în interiorul unei firide pe peretele minei. Zic cu surprindere, pentru că prima dată m-am interesat mai îndeaproape de sfântul national al cehilor în 2005, după ce am aflat de el pe podul Carol din Praga, chiar locul unde a fost omorât, fiind aruncat în apele tulburi ale Vltavei, drept pedeapsă că pentru nu a vrut să încalce secretul sacru al spovedaniei şi nu a vrut să-i divulge regelui Wenceslaus al IV-lea al Boemiei, bănuite păcate spovedite de soţia regelui (asta este cea mai spumoasă dintre variantele legendelor despre motivul uciderii sale, restul au mai mult caracter politico-bisericesc.). Cert este că Ioan Nepomuk este considerat protectorul Boemiei, regiune a Cehiei, al preoţilor, corăbierilor, plutaşilor şi morarilor, podurilor şi al celor care păstrează o taină. Tocmai de aceea m-a surprins să îl regăsesc aici, în Salina Praid, la 120 m adâncime și să îmi amintească de Praga, unul din locurile mele de suflet, vizitat în mod repetat, în vreo trei anotimpuri și de care îmi e în continuare dor. Mi-o fi dat Sf. Nepomuk vreun semn că e vremea Pragăi. :). Ca o concluzie aș vrea să spun că Salina Praid, dincolo de efectele pozitive pe care cu siguranță trebuie să le aibă asupra sănătații, este un obiectiv turistic foarte interesant și care merită vizitat. Dacă ar fi să fac o comparație cu Salina Turda, vizitată în exact aceeași companie cu un an în urmă, aș zice că e dificil să spui unde ți-a plăcut mai mult, depinde ce cauți, depinde din ce punct de vedere. Dacă iei în considerare facilitățile oferite pentru petrecerea a câteva ore în fiecare zi, pe parcursul unei perioade de tratament, mai ales pentru copii, ca să nu se plictisească, atunci cu siguranță Salina Praid e pe locul întâi. Dacă însă iei în considerare spectacolul oferit privirii prin frumusețea locului, cred că Salina Turda câștigă de departe. Eu și soțul meu preferăm Turda, ni s-a părut superbă, bolțile înalte, adâncimile, luminile, lacul subteran, Salina Praid ni s-a părut un pic prea comercială și oarecum fadă prin comparaţie. Însoțitorii noștri însă, părinți de copii mici, au analizat din punct de vedere al facilităților oferite copiilor şi celor care vin aici în primul rând pentru tratament balnear și bineînțeles a câștigat Praidul. Pe copii nu avea rost să îi întrebăm, erau ocupați, tocmai se dădeau pe toboganele gonflabile. Cred că ştiu ce preferă. Preț bilet: Biletul, afișat la intrare, este 25 respectiv 30 lei pentru adulți și 15 respectiv 20 lei pentru copii, preț în afara weekendului sau în weekend. Sunt aplicate diferite tipuri de reduceri la intrările după ora 16.00 sau abonamente cu minim 5 intrări. Ștrandul este la 100 de metri de ieșirea din mină. Despre el nu am mare lucru de spus, pentru că doar am trecut pe lângă. Am citit articolul foarte detaliat și bine documentat scris de @dorgo anul trecut. Nu știu dacă anul acesta condițiile erau la fel de bune ca cele descrise de el, dar pot cu siguranță să confirm aglomerația. Pe la ora 12.30 când am ieșit din mină, în soarele arzător al amiezii, la casa de bilete a ștrandului era același anunț mare pe care îl văzusem și la 9 dimineața, că nu mai sunt șezlonguri libere, nici unul din cele 300. Iar din ceea ce puteai vedea din spațiul intrării, și într-o porțiune unde gardul e mai jos şi poţi vedea dincolo de el, nu aveai unde să pui nu un prosop de plajă, dar cred că nici măcar un prosop de bucătărie mititel, pe care eventual să stai într-un picior. Am mai trecut prin zonă și în următoarele două zile, de fiecare dată după-amiaza și doar în ultima zi ai fi avut loc de cearșaf și sezlonguri la dispoziție câte vrei. Asta doar pentru că ploua cu găleata. Ștrandul era gol, dar din geamul casei de bilete nu dispăruse afișul cu șezlonguri integral ocupate. Expoziţia de fluturi vii (Casa fluturilor) Se află la 200 de metri de ştrand, pe drumul care se face spre dreapta, după ce treci de parcare. Preț bilet: 7 lei adulți, 6 lei copii. La intrare un mic magazin de suveniruri, de astă dată vedeta fiind bineînțeles fluturele, pe căni, brelocuri și alte obiecte. În pavilion peste 300 de fluturi tropicali, din diverse specii, zboară liberi printr-o junglă în miniatură, după cum zice administratorul expoziției. Este frumos, în special pentru copii, dar şi pentru iubitorii de fluturi. Fluturi tropicali multicolori sunt peste tot, pe plante, pe felii de fructe puse la dispoziția lor și se așează pe tine, pe umeri, pe cap. Este un loc unde ți se poate spune că ai fluturași la mansardă fără să te superi. Sunt și păsărele colorate și vesele dar acelea nu se așează pe tine, deci rămâi doar cu ale tale :)). Acum 2 ani am vizitat aceeași expoziție, nepermanentă, în grădina muzeului Antipa din București. Administratorul de la Praid mi-a confirmat că era tot asociația lor. Înțeleg că totul a început în Odorheiul secuiesc, acolo fiind înfiinţată prima Casă de fluturi cu caracter nepermanent. Au fost şi anul acesta la Antipa, până week-end-ul trecut, dar la preț de capitală, 12 lei adult, 10 lei copii. L-am întrebat pe omul cu fluturi ce se întâmplă iarna cu expoziția, dacă au sistem de încălzire. Mi-a spus că nu rentează, că fluturii oricum mor repede, cei din speciile pe care le deține trăiesc cel mult 2 săptămâni. Așa că atunci când dă frigul îi lasă să moară, iar în primăvară aduce cristalide de la fermele de fluturi din America de Sud, Asia şi Africa și o ia de la capăt. Iese mai ieftin. Până la urmă este o afacere. Știam că fluturii trăiesc puțin, dar mi s-a părut așa, puțin trist. Copiii noștri au fost fericiți acolo, unul din ei cel puțin, mare iubitor de orice vietate, nu vroia să mai plece. Spre canionul de sare se merge pe strada cu salina, trecând de ștrand și continuând pe drumul din stânga, cam 1,5 km. Drumul este printre case și pensiuni, asfaltat, însă când am fost noi pe partea stângă erau urmele unui șanț pe toată lungimea străzii, care fusese acoperit dar nu și asfaltat. Spațiu de parcare este și pe stradă și pe spațiul viran de lângă intrare, gratuit și mai mult decât suficient având în vedere că obiectivul este destul de puțin vizitat. În sezon fiind, nu știu dacă eram mai mult de 5-6 grupuri de 2-6 persoane pe tot traseul, fiind în august, în plin sezon turistic. Noi însă am lăsat mașina unde o parcasem dimineață, înainte să intrăm în salină și am făcut drumul pe jos. Alegerea nu s-a dovedit neapărat fericită și am constatat asta pe drumul de întoarcere, care părea îngrozitor de lung în soarele după-amiezei, după ce deja ne plimbaserăm vreo 2 ore prin canion. Dar drumeția în canion a fost frumoasă, o recomand însă într-o zi mai puţin răcoroasă. Sună impunător aşa, muntele de sare şi canionul. Muntele este mai degrabă un deluşor (576 m altitudine), dar este vârful celui mai mare zăcământ de sare din ţară şi al unuia din cele mai mari din Europa, care coboară vreo 2,7-3 km în adâncuri. Dealul a fost tăiat în două de apele părâului Corund formând un canion de sare şi rezultând un deal mai mic (Corbul Mic), separat de cel mare. Canionul este de dimensiuni modeste, nici prea lung nici prea adânc. Este însă un loc deosebit, cu niște peisaje frumoase, datorate atât formaţiunilor de sare cât şi vegetaţiei specifice sărăturilor, un loc de drumeție deloc dificil, dar căruia, din păcate, nu i se acordă atenția cuvenită. Ar putea deveni o atracție importantă a Praidului, dacă s-ar aloca fonduri suficiente pentru amenajare și promovare. Deşi informaţii şi fotografii despre munte şi canion sunt inclusiv în muzeul din salină, o mica parte dintre cei care vizitează anual salina ajung si aici. Am găsit statistici care spuneau că anual la salina Praid ajung în jur de 500.000 oameni, din care cam jumătate vin la tratament, restul sunt doar turişti curioşi cum am fost noi. Mai puţin de 15.000 ajung însă şi la canion, deşi distanța faţă de centrul localităţii îl face atât de accesibil, traseul este de asemenea uşor de parcurs, este interesant și educativ. Traseul are cam 1,5 km, iar pe hartă erau evidenţiate 9 puncte importante. Traseul este marcat, asemeni traseelor montane, motiv bun de distracţie pentru copii, care s-au întrecut în a găsi marcajul pe trunchiuri de copaci de-a lungul drumului. La început zona e uşor dezolantă, o barieră ruginită şi o cabană de lemn la intrare. În faţa cabanei doi tineri entuziaşti ne-au luat banii şi ne-au dat biletele, hărţile şi explicaţii. La fiecare din cele 9 puncte marcate pe hartă am găsit tabliţe informative. Primul punct este vechea mină, ocna Iosif, prima mină de adâncime care a fost deschisă în Praid în 1762 (astăzi închisă), până atunci exploatarea sării fiind de suprafaţă. Mina are aproape 90 m adâncime şi formă de clopot, iar sarea era ridicată cu ajutorul unui dispozitiv de ridicare antrenat de 4 perechi de cai, dispozitiv numit crivac. Crivacul original este expus la Muzeul Tehnicii din Bucureşti. Mina este înconjurată cu plasă metalică, iar deasupra este instalat un acoperiş, pentru protecţia intrării. Din păcate această construcţie de protecţie obstrucţionează în mare parte vizibilitatea, aşa că mai mult intuieşti decât vezi forma şi adâncimea. Sunt convinsă că se puteau găsi şi alte modalităţi de protecţie care să permită turiştilor o vizibilitate mai bună. Zona este în continuare dezolantă, aspect de loc părăsit. Ceea ce într-un fel poate e normal, până la urmă e o mină părăsită. Imediat după ce treci pe o frumoasă cărare printr-o pădurice de conifere, ajungi în zona izvoarelor de sare, unde apa saturată în sare o precipită pe aceasta pe crengi, pietre şi pe sol, natura construind forme deosebite, asemănătoare cu boabele de mazăre și cruste. Puţin mai încolo pe marginea unor băltoace cu apă sărată sarea se precipită în cristale. La punctul patru stânca de sare a ieșit la suprafață, iar sarea, interacţionând cu precipitaţiile, s-a precipitat în conopide și draperii (lapiezuri). Tot aici ar trebui să fie şi izvorul sărat cu cel mai mare debit de apă din Canion, de fapt un firicel de apă pe seceta care era când am fost noi. Urcând apoi pe o potecă laterală abruptă, se ajunge pe coama unei mari pâlnii formate prin dizolvare, o dolină, care funcționează și ca ponor pe timpul ploilor. Este poate cea mai frumoasă parte a Canionului, după părerea mea. De aici trebuie revenit pe malul pârâului şi continuat traseul. Pe versanți, de-a lungul pârâului, sunt apariţii masive de sare. Găseşti apoi un amfiteatru de lapiezuri, a căror parte superioară funcționează ca post de prognoză meteo pentru localnicii care ştiu că stâncile albe devin cenușii atunci când se aproprie curenți de aer umed. Trecând pârâul pe podețul suspendat ajungem la băile trdiționale cu nămol sărat, folosit de localnici de sute de ani în tratarea afecțiunilor reumatice, ale aparatului nervos. Noi nu am mai trecut pârâul şi nu am mai ajuns aici. Eram aproape de sfârşitul traseului. Am privit doar de pe partea cealaltă a pârâului şi apoi ne-am întors, soarele era mult prea dogoritor în acea lume stranie de sare, iar copiii erau mult prea obosiţi. Deşi traseul nu este lung, poţi uita cumva de lume acolo admirând şi fotografiind modul în care natura, apa şi sarea şi-au făcut de lucru. Farmecul locului este îmbogăţit şi de zonele mai mici sau mai mari de vegetaţie sălbatică diversă amestecate cu aspectul selenar al zonelor pline de sare. ”Bazinul astupat”- Wellness Center Praid Scriu tot aici şi de Wellness Center, ca să termin cu Praidul, dar aici am fost în altă zi. Vremea s-a stricat brusc în ultima după-amiază petrecută în zona Praid, o ploaie puternică de vară cu piatră și vânt a venit de nicăieri, a scăzut dintr-o dată temperatura cu vreo 12 grade și a stricat orice posibilitate de plimbare pe vreun traseu. Nici măcar pe terasa sau în grădina pensiunii nu era rost de stat, totul fiind ud şi vijelios. Pentru că nu vroiam să ne închidem în camera şi aveam chef cu toții de o baie după două zile și jumătate de plimbări prin natură, am zis să fie Wellness Center, nou deschis și promovat prin afișe lipite prin toată stațiunea, inclusiv în pensiunea noastră. Wellness Center se află pe drumul cu Salina, la 1,5 km, chiar vis-a-vis de intrarea în Canionul de sare, în spatele primului rând de case de la stradă. Se vede însă din stradă, o clădire cu două nivele arătând ca o sală de sport. În prima zi, când ne întorceam de la Canion, ne-am întâlnit pe stradă cu două doamne, să fi fost din Basarabia sau Ucraina, nu știu, oricum vorbeau româna cu un puternic accent rusesc. Discuția cu ele a fost amuzantă, ne-au întrebat unde e bazinul. Am crezut că vorbesc de ștrand, dar când am încercat să le explic că trecuseră de el, mi-au zis că nu acela, ci ”bazinul astupat”. Astupat? Noroc cu vară-mea că s-a prins prima, căutau bazinul acoperit. ”Wellness Center? ” le-am întrebat. ”Da, da, welnăsu, cela astupat… Dar e pe bani? ” Daaaa, e pe bani, nimic nu e gratis. Pe bani înseamnă 25 lei/ adult, 15 lei/ copil pentru 2 ore plus o oră bonus. Asta în timpul săptămânii că în weekend mai adaugi 5 lei la fiecare tip de bilet. Bine, mai au diverse suprataxe pentru stat în plus, bilet separat pentru Sala de fitness, abonamente de o zi întreagă sau mai multe. La intrare primești brățară magnetică pentru acces și contorizarea timpului, pe care scrie că trebuie să dai o garanție de 30 lei și o primești înapoi la ieșire. Nu ne-a mai cerut nimeni banii pe garanție însă. Personalul de la recepţie şi oamenii de ordine de la intrare păreau că nu mai prididesc şi fac cu greu faţă aglomeraţiei. Parcarea este în încinta centrului, gratuită şi era plină când am ajuns noi pe la ora 16. Lume multă la vestiare iar sala principală supraaglomerată. Aici sunt două bazine mari, unul cu apă dulce, pentru înot şi celălalt terapeutic, cu apă sărată, carbogazoasă, termală, având sursa la 1000 m adâncime. Mai sunt un bazin cu apă caldă pentru copii, 2 jacuzzi, 2 băi cu aburi, 2 saune şi bineînţeles duşuri, iar la etaj sală de fitness. Sezlongurile de plastic din jurul bazinului cu apă dulce şi cele de lemn de la bazinul cu apă termală sărată erau puţine şi în totalitate ocupate. Ne-am pus prosoapele pe calorifere, la fel ca mulţi alţii. Înţeleg că afară este o terasă de vară dar nu am putut ieşi în recunoaştere, furtuna era în toi. Înăuntru excesiv de cald, excesiv de multă lume şi un miros prea puternic de clor, făcând aerul înnecăcios şi aproape irespirabil. Sistemul de ventilaţie nu era cu siguranţă punctual lor forte. Sunt convinsă că multora le place genul acesta de distracţie şi se simt bine, dar din păcate nu şi eu. Sunt convinsă că e vina mea, căci sauna nu mi-a plăcut niciodată aşa că nici măcar nu am încercat, bazinul cu apă sărată mi-a produs un discomfort total datorită temperaturii ridicate a apei, culorii tulburi şi consistenţei ciudate, parcă grasă şi uşor uleioasă. Ştiu că este plină de minerale şi că acestea au un real efect terapeutic, dar cu părere de rău, nu îmi place. Am intrat, am încercat, am ieşit. Cele două Jacuzzi porneau alternativ câte 15 minute. Oamenii, adulţi şi copii se înghesuiau ca sardelele, nici nu ştiu cum încâpeau atâţia, bazinaşul rotund al celui oprit. Apoi aşteptau 15 minute stând cuminţi la murat, să pornească bolboroseala. După 15 minute, când se oprea, unii plecau şi erau imediat înlocuiţi, alţii rămâneau în continuare să aştepte încă 15 minute. Aşa că mi-am petrecut timpul, aproape două ore, distrându-mă cu copiii, două broscuţe mari amatoare de bălăceală şi înotând în apa răcoroasă din bazinul mare, care era cel mai puţin aglomerat. Când în sfârşit copiii s-au săturat de apă suficient cât să putem pleca, trecuseră aproape două ore iar eu aveam pielea încreţită de stat în apă. Aş vrea să nu fiu înţeleasă greşit, părerea mi-am format-o pe baza unor sentimente personale vis-à-vis de bazinele “astupate” combinate cu înghesuială, căldură şi miros excesiv de clor. Sunt convinsă că în alte condiţii locul e mult mai puţin aglomerat şi chiar te poţi simţi bine. Dar probabil din cauza vremii, ca şi noi, prea multă lume a ales să îşi petreacă astfel timpul. E curat, e luminos şi te poţi distra. Dacă este şi vremea bună te poţi bucura şi de soare pe terasă afară, nu a fost însă cazul nostru. Cam acestea sunt atracţiile principale pe care le-am găsit şi vizitat în Praid. Primele trei ne-au făcut pe deplin o zi frumoasă, al patrulea ne-a umplut o după-amiază ploioasă. Mai sunt câteva atracţii în Praid de care am aflat, dar nu le-am vizitat. Le menţionez pentru eventuali doritori, care se pot documenta în continuare dacă doresc să viziteze: o expoziţie etnografică şi o expoziţie permanentă a unui pictor local, Páll Lajos , ambele aflate în Casa de cultură Casa memorială a poetului şi traducătorului Áprily Lajos (1887 - 1967) şi unele trasee pentru drumeţii, cu plecare din Praid. Despre unele trasee este posibil să mai ştie localnicii, proprietarii de pensiuni. Omul cu fluturi, administratorul expoziţiei adică, mi-a povestit despre traseul până la Cetatea Rab (Cetatea Rapsonné) . Văzusem un indicator către el în centrul Praidului. Traseul începe la 5 km de Praid, spre Gheorghieni, unde laşi maşina într-o parcare amenajată şi porneşti la picior, vreo 7 km, în vreo 2 ore, diferenţa de altitudine fiind de vreo 500 de metri. Mi-a spus că drumul este frumos, prin poiene, fâneţe şi pădure, că urcuşul nu e greu, dar să nu mă aştept să văd mai mult decât nişte bolovani, doar că panorama asupra văii Târnavei e frumoasă de acolo, de la aproape 1000 m. Că merită drumul şi panorama, dacă vrei să faci o plimbare atât de lungă. Am găsit informaţii cu privire la acest traseu, la alte două cu plecare din Praid precum şi la alte trasee din judeţul Harghita recomandate pentru doritorii de drumeţii, precum şi referiri la alte obiective turistice pe site-ul Consiliului judeţean Harghita: judetulharghita.ro/judetu ... rasee_din_Prajd . Articolul este deja foarte lung, voi scrie separat despre Sovata şi Corund, sper să fie de folos celor ce vor să viziteze aceste locuri. Împreună cu continuarea sa,

Stiati ca oamenii ce-şi duc traiul sau lucreazã în staţiunile cu profil hidrosalin si fac de obicei 20-30 de bai sarate pe an (sau chiar mai multe), sunt mai longevivi şi mai vitali decat restul populatiei? Avantaj serviciu... Explicatia e simpla... miscarea in apa sarata si concentrata e usor de realizat chiar si de oamenii anchilozati sau care, pe uscat, “de-abia se mai misca”. Iodul si Clorul distrug unele focare de infectie aflate in sfera ORL, plus ca mai intervin si o serie de mecanisme complicate, ce duc in final la mineralizarea si cresterea rezistentei si imunitatii organismului. Praidul e-o staţiune balneară estivală situata pe DN 13 A, la 67 Km de Tg. Mures si la 11 Km de Sovata. În trecut, Praidul era o statiune balneara infloritoare, cu baza proprie de tratament la “cald”. Statiunea rivaliza cu Sovata. Exista in acele vremuri o sondă ce aducea apă fierbinte de la 2200 metri, cu temperaturi cuprinse între 43 şi 49 grade Celsius, sursa ce asigura funcţionarea celor 28 de vane din baza de tratament. Astazi, apa se aduce din salina, de la 120 de metri iar baza de tratament, a disparut odata cu sursa termo-salina. Wow! Va dati seama? Apa sarata si termala in acelasi timp! Un fel de Felix+Baile Sangeorgiu Mures, la un loc. Din păcate însa acea sursă de apa sărat-termală, s-a pierdut. Apa sărată de la Praid este foarte concentrată, având 220 g de NaCl la litru. Sarea se depune pe piele, intri in ea african si iesi european. De fapt, cam pe langa fiecare exploatare salina (fosta sau actuala) din tara (Turda, Praid, Slanic Prahova, Targu Ocna, Cacica, Ocna Mures, Ocna Sugatatg, Ocna Sibiului, Ocna Dej, Cojocna, sau Ocnele Mari, exista si cate o piscina sarata. În Praid, găsiţi camere la pensiuni sau "la cetatean" pentru toate buzunarele, ceva mai scumpe, dar, la 5 km de Praid, adica la Corund, cazarea e mai ieftină. Acolo găsiti camere foarte frumoase la 20 de euro dubla (90 de lei), (vă recomand pensiunea Arcso, Ilyes, Forras, care nu-si schimba tariful in functie de sezon). Daca va cazaţi la Corund, care e un sat mai linstit, puteti face naveta la Praid sau la Sovata. Prin această stratagemă, s-ar putea să vă întoarceţi acasă din concediu, chiar şi cu bani de buzunar pentru inca un sejur in Thassos... Intrarea la piscina din Praid, dupa renovare, e de 25 lei pentru adulti si 15 lei pentru. copii- (program intre orele 10 si 20). Vedeta Praidului e fara îndoiala, salina terapeutica, un adevarat oras subteran, care a eclipsat oarecum baile sarate. Dar administratia salinei, a reusit o investitie de exceptie ”pe bani proprii”, modernizarea piscinei sarate. Eu, cand am cate un prieten caruia vreau sa-i laud Transilvania, mereu incep periplul ardelenesc cu un drum la Sovata-Praid... De ce? Pntru ca daca e soare, facem baie in lacul Ursul sau in piscina de la Praid iar daca ploua, intram in salina si-n “casa fluturilor vii”. La Sovata sau la Ocna de Jos, langa Praid, zacamintele subterane de sare apar la lumina zilei sub forma unor spectaculoase stanci de sare. De fapt, în acele zone, pana în secolul al XVI-lea, fiecare gospodarie era alimentata în mod gratuit cu sare de la numeroasele ocne din zona. Si astazi s-a mai pastrat acest obicei, doar modalitatea de aprovizionare e alta... "te duci cu un baros si-o caruta si te autoservesti" Bazinul Transilvaniei s-a format la sfarsitul Cretacicului, moment în care a aparut si lantul muntilor Carpati, în urma cu peste 20 de milioane de ani. Cu timpul, climatul a devenit arid, iar odata cu încalzirea vremii si retragerea apelor mării Tethys, la poalele Carpatilor dar si în centrul bazinului transilvănean, s-au sedimentat uriase zãcãminte de sare, acoperite mai apoi de straturi succesive de pamant (argila). Miscarile tectonice au produs presiuni uriase iar sarea a migrat prin zonele de minima rezistenta, spre suprafata, strapungand “ici-colo” straturile argiloase “de acoperiş” ale pamantului. În Estul Transilvaniei exista un astfel de “aliniament salin” ce strabate localitatile Sovata - Praid - Corund - Sărăţeni – Cuşmeni - Ocna de Jos - Ocna de Sus - Şiclod. Blocul subteran de sare de la Praid e gigantic. Cunoscand ca nevoile zilnice de sare ale unui om sunt de 3-4 grame, acest masiv de sare, ar putea “alimenta” populatia întregii Europe, timp de un secol! Stancile de sare de langa Praid (asa numitul “munte de sare” inalt de 80 m) de la Ocna, sunt doar varful minuscul al acestui imens “aisberg” sărat subteran... Piscina cu apa sarata de la Praid Dupa modernizare, acest complex hidrosalin, a devenit cel mai mare si modern din Transilvania, fapt mentionat si de “MediaFax”. “Cel mai mare ştrand cu apă sărată din România, având o suprafaţă de aproximativ 5.200 de metri pătraţi, a fost deschis, sâmbătă (28 iunie), la Praid (Harghita), investiţia, în valoare de 1,55 milioane de euro, fiind realizată integral din fondurile salinei din staţiune, afirma seful Salinei Praid, Seprodi Zoltan. Constructorul intregului complex, Ioan Petrea de la Izorep Tsrgu Mures a afirmat ca strandul din Praid "depaseste, din punct de vedere arhitectural, orice constructie de gen ridicată pana în prezent în România", iar calitatile terapeutice sunt "de necontestat", apa din bazine fiind una dintre cele mai bogate în sare din tara. Strandul de la Praid a fost amenajat pe amplasamentul unui vechi strand, deteriorat si închis de cativa ani. Strandul se întinde pe o suprafata de 5.200 de metri patrati, din care luciul de apă este de 1.942 de metri patrati. Strandul are două bazine pentru copii, pornind de la 60 de centimetri adâncime, care creste treptat până la 90 de centimetri şi apoi pana la adancimea maximă de 1,20 metri. Între bazinele destinate copiilor şi piscina mare, dotată cu un bar si care are adancimea de 1,60 metri - există o zonă de trecere de un metru, sub un pod, e o zona de legatura a bazinelor. Este cel mai mare ansamblu de acest gen din Transilvania si din România", a declarat seful Serviciului Turism de la Salina Praid, Ilie Colorian. Apa calda menajera şi pentru dusuri este produsa de instalatii solare. "Este un strand, ca în occident! ”, ce mai incolo si-ncoace! Asadar, sâmbătă, 28 iunie, inaugurarea oficiala, a fost programată la ora 14.00, intrarea în strand a fost liberă, cateva sute de persoane au beneficiat de o baie în apa sarată. Terasa complexului e amplasată pe acoperişul unei cladiri care face parte din ansamblu. În prezent, au fost instalate 300 de sezlonguri care nu se platesc separat. În cladirea cu etaj funcţionează o linie de autoservire, bucataria, un bar, o terasă-restaurant descoperită si una acoperită, iar la parter se află un magazin de prezentare si de desfacere a produselor proprii salinei, vestiarele, dusurile, toaletele, precum si un punct de prim-ajutor, cu personal medical” (MediaFax) Eu am ajuns la bai, sambata trecuta, pe la ora 13,30 si am ramas acolo, exact pana la ora 17, deci, in perioada cea mai nefasta a ultravioletelor... Am parcat masina cu 10 lei pe zi, parcarea e mare, mare, la intrare e un baiat simpatic care te ajuta sa ti-o parchezi si-ti mai vinde si inghetata, la nevoie. Apoi, cumperi biletul (25 de lei) si intri, dar, vai! La orele pranzului poti sa arunci si un ac, ca nu mai gasesti nici un loc unde sa te asezi. Spatiul e insuficient. Sa tot fie vreo 300 de sezlonguri cu umbrelute, dar in sambata trecuta, caniculara, cand in aer erau 35-37 grade Celsius, la strand erau deja, in jurul piscinelor, in jur de 1000 de persoane. Ce sa fac si eu? Injur! Gasesc insa loc pe plaja de lemn, incurcand circulatia celor care vor sa intre in bazin, apoi, undeva in spate, intre doua sezlonguri, (aparate cu sfintenie), pe pietris. Pun prosopul pe pietris si ma bucur de reflexoterapia si presopunctura ce-o fac pe pietrele incinse de soare, care incep sa ma maseze la talpi, la spate, la picioare, pana ma hotaresc sa intru in apa. Apa e insa minunata. As fi ramas acolo si-o zi intreaga. Apa e hiperconcentrata, te ridica urgent la suprafata. Devii un bustean plutitor. Ca vasle, e suficient sa-ti folosesti doar pavilioanele urechilor sau, daca doresti sa accelerezi, misca-ti talpile. Poti sa tragi si-un pui de somn in piscina. Apa are 220 grame de NaCl la litru, e saramura iar intregul complex arata ca o conserva de sardele proaspat desfacuta. Cand iesi din apa, iei cu tine si-o “amintire de la Praid”, o crusta de sare pe piele. Poti s-o duci si acasa, ajunge de-o ciorba... Mi-a placut “acva-bar”-ul, un loc unde te duci, plimbandu-te prin apa (nu foarte adanca-1,20-1,60-m) si servesti ceva rece. Grupurile sanitare si vestiarele sunt impecabile. Ai dusuri cu apa calda, non-stop. La parter ai si un bar uscat “non-acvatic”, iar sus, la etaj ai un “impinge tava” foarte solicitat, cu mancare buna, proaspata si la preturi moderate. Apoi, iti alegi o masa, din multele existente si te regalezi, privind de sus, furnicarul uman din cele trei piscine, cea pentru adulti si cele doua, pentru copii. Fara-ndoiala ca organizatorii au facut o treaba excelenta, adica tot ce le-a stat in putinta si din resurse proprii, fara ajutor extern. Fiecare salina din tara ar trebui sa-si “rupa” o parte din beneficiul lor de decenii si sa-si modernizeze strandurile adiacente. Gheata a fost sparta de salina Praid care deocamdata la capitolul idei, initiativa, curatenie si alte multe servicii, e “number one”. Praidul a inceput sa concureze chiar si cu insasi mareata Sovata, (devenita mult prea scumpa pentru multe buzunare). Oare vom ajunge, ceea ce ne dorim de veacuri, cel mai mare sanatoriu balnear al Europei? ... Totusi, nu e inca totul chiar atat de roz aici la Praid... statiunea e doar sezoniera, apa sarata din piscine se incalzeste de la soare, iar cand vremea e rece sau ploua, n-ai ce cauta pe-aici. Modernizarea bailor, e-o mare realizare si probabil baile aduc un mare beneficiu pentru administratori, insa nu si pentru toti clientii bailor, adica pentru cei care nu “mai prind” un sezlong. Spatiul e inca mic pentru toti cei ce vor sa se imbaieze intr-un week-end torid. La ora 9, in fiecare dimineata caniculara, la casa de bilete, e-o coada mare, pentru a prinde un loc mai bun, sub soare. Avand in vedere ca aici la Praid, salina terapeutica, ce-a vindecat de-a lungul a mai bine de o jumatate de secol, multi copii astmatici, isi “da coate” cu piscina sarata, ce-a vindecat si ea, multi adulti reumatici, poate ca ar fi necesara si constructia unei baze de tratament. In Praid sau in Sovata, nu exista industrie grea, aerul e excelent. Curat si sarat. Statiunile sunt situate in zone impadurite, muntii Harghitei nu sunt departe. Dupa cateva ore petrecute in apa sarata si-n aceasta atmosfera sanatoasa, te simti relaxat dar toropit. Uiti de griji, uiti de sefi, de credite, de impozite, esti in vacanta. Dar patul te cheama. Seara, adormi ca un prunc. ( youtube ) Daca cineva ar ambala aerul de-aci si l-ar vinde in marile noastre orase poluate, ar face avere... P. S. La ce e buna apa sarata? (Apa sarata cu concentratii între 80 şi 280 grame/litru acţioneazã asupra organismului prin factori fizici şi chimici, avand atat un efect local cat şi unul general. Cu un indice termopexic (de reţinere a caldurii) ridicat si o densitate (osmolaritate) superioara lichidelor organismului (9,5g/l), apa sarata, exercita o presiune si un efect de încalzire continuu asupra tegumentelor (pielii) si a ţesuturilor de sub piele. Circulaţia sanguina periferica este activata, în organism se elibereazã substante biologic active cu rol benefic (antiinflamator, antialgic, decontracturant) asupra unor afecţtuni musculo-articulare locale sau aflate la distanta. Într-o faza ulterioara, daca tratamentul balnear dureaza cel putin 12 zile, printr-un mecanism neuro-endocrin, baia sarata fortifica organismul si il face sa functioneze în regim economic. Efectul curativ (terapeutic) si profilactic (de preventie) al apelor sarate se manifesta în afecţiuni precum artroze şi preartoze (artroza genunchiului, şoldului, umarului, cotului, mainilor) fazã inactiva; discopatia si osteoporoza algica (dureroasa) a coloanei vertebrale si spondiloza cervicalã, dorsala, lombara, forme simple, fara complicatii neurologice (ex. nevralgii lombosciatice); stari dupa entorse, fracturi, luxatii ale membrelor, tratate ortopedic, redori (rigiditati) articulare; afectiuni ale organelor genitale masculine (tulburari de dinamica sexuala, impotenta, infertilitate); tulburari funcţionale genitale la femei (frigiditate), metroanexite, cervicite, cistite cronice, insuficienta ovariana, activitaţi în conditii de frig si umezeala; dereglari endocrine hipofuncţionale (insuficienta functionare a unor glande); meteosensibilitate, sindromul adinamo-astenic (oboseala marcata cronica), tulburari ale circulatiei periferice sanguino- limfatice”. Apa sărată şi calda are insa şi unele”contraindicatii” precum: faza acuta a oricãrei boli, bolile infecto-contagioase şi venerice, cancerul, hemoragiile repetate şi abundente, sarcina şi perioada de alaptare, bolile psihice şi epilepsia, bolile renale şi cardio-vasculare (hipertensiunea arteriala, stari dupã accidente vasculare cerebrale, infarctul miocardic, tromboflebita, ateroscleroza avansatã), chistul ovarian, fibromul uterin. Baile sarate calde reprezinta un tratament ce trebuie efectuat sub atenta supraveghere a unui medic balneolog.) @Web, te rog clipul, mersi! youtube