Cetatea Histria

Cu ocazia sejurului nostru de 7 zile la marea noastră neagră - vezi impresii -- mi-a venit și mie rândul să mă distrez. Distracția la mine constă în excursii locale, vizitarea unor locuri nevăzute încă. Eu am vizitat așa: plecare din Eforie Nord - Histria-Istria - Jurilovka - Argamum - Enisala - Babadag - Slava Rusă - Cheile Dobrogei - mânăstirea Casian - orașul Mihail Kogălniceanu - Eforie Nord . În articol voi prezenta vizita mea la obiectivele din Istria. Dinspre Constanța prin Năvodari cel mai scurt drum este DJ226 . Eu venind dinspre Eforie Nord am folosit E87 sau DN39-A2-A4-E87/DN22-DJ226A-DJ226 . Înainte să ajung în comuna Istria , în dreptul Mânăstirii Histria am virat la dreapta și am ajuns până la malul Lacului Sinoe în trecut golf în Marea Neagră. Se pare că drumul se înfundă dar nu este chiar așa pe malul Lacului Histria pe un drum neasfaltat se poate ajunge până la comuna Istria de aici. Patru obiective am vizitat în această zonă din care două sînt de importanță majoră: Cetatea Histria, muzeul arheologic Histria, mânăstirea Histria și comuna Histria cu Biserica Îngropată . Al cincelea obiectiv este pentru potolirea foamei, se numește Cherhana Histria . Pe scurt cu date căutate/găsite am aflat că Histria a fost înființată de coloniști greci în 657 î. e. n. ca și un prim oraș portuar pe teritoriu românesc. După modelul vremurilor orașul era împărțit în acropolă și așezare civilă pe scurt pe limba noastră lumea bună... și restul... În jurul orașului a existat un zid de apărare, o centură de fortificații care în mare parte se vede și în prezent. Căile de acces au fost cele maritime (prin Lacul Sinoe care a fost un golf pe atunci cu ieșire directă la mare și terestre, 2 porți am observat. Și pentru că nici grecii nu puteau să bea apă sărată apeducte lungi asigurau alimentarea cu apă posibil din Dunăre. Denumirea provine oarecum de la Dunăre (sau orașul de lângă Dunăre) chiar dacă sînt ceva km până la acest fluviu. După atâția ani orașul se află în stadiu de ruine. Acestea au fost descoperite în 1868 de către un arheolog. În 1868 nu s-a făcut nimic doar în 1914 Vasile Pârvan un renumit arheolog român a inițiat săpăturile și conservarea acestei comori antice. Cetatea Histria așa cum am văzut-o eu Ajuns în parcarea comună în care vizitatorii cetății, muzeului sau cherhanei își lasă căruțele (nu se plătește la parcare) am plecat spre casa de bilete atât pentru muzeu cât și pentru cetate. Am plătit ambele bilete în valoare de câte 10 lei fiecare și am aflat că programul de vizitare este 9.00-20.00 vara și 9.00-17.00 iarna. Am luat-o spre cetate mai întâi. Aleea este marcată cu săgeți și este recomandată o anumită ordine de vizitare a obiectivelor. Până să ajungem la poarta mare a cetății urme ale fostei urbe găsim deja la tot pasul. Ruinele sînt luminate seara. Drumul recomandat pentru turiști trece pe lângă zidul de apărare . Lăsăm în urmă poarta mică și ajungem la Poarta Mare care s-a ridicat după unele atacuri ale dușmanilor de atunci. Ca orice oraș care se respectă are și o piață. După intrare iată-mă în Piața Mare . Piața era înconjurată de clădiri civile și o bazilică . De aici se pleca în restul orașului pe diferite străzi. Eu am luat-o spre Lacul Sinoe traversând orașul de la vest la est pe diferite foste străzi (imaginare sau în ruine) și pe lângă diferite clădiri de locuit din noi ori imaginare ori în stare de conservare ceva mai bună. Am ajuns așa până la malul lacului Sinoe. Am ajuns și la Cartierul rezidențial al orașului roman târziu , după scările de piatră observate am aflat că aceste clădiri aveau câte un etaj. Am văzut și fântâni care probabil se dovedeau utile pe vreme de asediu în cazul în care apeductele erau distruse. Cartierul rezidențial se numea Domus . Întorcându-mă dinspre Lacul Sinoe am dat și de ruinele bazilicii episcopale cu o mărime de 60x30 m descoperite ceva mai târziu în 1969. A urmat o altă fostă atracție, termele. Băile romane au fost construite între secolele I și II, dispuneau de destul de mult comfort pentru acea vreme, bazine cu apă de temperaturi diferite, băi cu abur, saună în limba noastră., vestiare, etc. Spre deosebire de restul orașului aici la terme am observat ca și material de construcție pe lângă piatră și cărămida roșie. Făcând un circuit întreg mă îndreptam din nou spre Piața Mare. Un indicator mă conduce la Bazilica Pârvan construită în secolul VI și lipită de zidul de incintă. Un alt indicator mă atenționează despre prezența Cartierului Oficial Roman târziu cu două bazilici civile în dotare. Mergând mai departe spre Piața Mare și implicit spre ieșire după o poartă aparentă dinspre interior am ajuns într-un fel de pivniță înconjurată de ziduri înalte, destinația probabil temniță sau chiar pivniță. La ieșire din cetate am mai observat o zonă de recreere pentru turiști (în apropiere de poarta mică) după care am luat-o spre muzeu pe un alt drum dar nu înainte de a mai observa Incinta elenistică a Acropolei , Acesta este o incintă de apărare suplimentară și era dotată și cu șanțuri. Șanțurile respective la momentul vizitei conțineau apă. Muzeul a fost înființat de Vasile Pârvan în 1920 clădirea a fost demolată scurt timp după aceea. Muzeul actual s-a construit și deschis publicului în 1982. Este o clădire mare impozantă cu multă lumină, pereți de sticlă. Efectul de seră și lipsa unor aparate de climatizare te face să cam transpiri în timp de studiezi exponatele. Toaletele se află la stânga de intrare. În interior se poartă mască. Există și aici o sugestie de deplasare pentru vizitarea tuturor exponatelor. În hol o dată intrat primul lucru văzut este bustul lui Vasile Pârvan și o hartă cu Dobrogea antică. În următoarele rânduri o să enumăr câteva exponate în ordinea văzută și expusă pe traseul recomandat. Nu pot să spun că exponatele sînt așezate într- anumită ordine, epocă, etc mai degrabă amestecate. De exemplu vasele de ceramică și din diferite materiale le găsim în fiecare încăpere de asemenea diferite afișe documentare poze. Și elementele arhitecturale le găsim cam peste tot. Poate așa s-a dorit să se expună. Exponatele sînt așezate și la parter și la etaj, central găsim o încăpere mai mare luminată prin acoperișul de sticlă. Primul exponat văzut de mine este o friză elenistică reprezentând zeitățile grecești. Urmează încăperile unde pe rând am vizionat ceramică tracică, obiecte neolitice, obiecte de la așezarea de la Cogealac, Așezarea de la Histria-Pod, Așezarea de la Corbu de sus, așezarea greco-indigenă, poze cu fostul șantier arheologic de la Histria, fragmente de capitel ionic, ceramică greacă arhaică, harta cetății Histria, poze și documente despre șantierul arheologic de la Capidava, fragmente de kouros arhaic, inscripție de epoca arhaică, țigle de pe acoperișuri, o cadă de baie greacă refolosită ca sarcofag, o piatră de mormânt colectiv, un monument onorific pentru Menecharmos, o piatră de mormânt cu inscripție pentru Diophantos, Hyeronimos, fragment cu friză de bucranii, o inscripție reutilizată ca prag, un decret cioplit în piatră în cinstea lui Diokles, epistil elenistic, o inscripție pentru Titianus Severus, altare funerare, statui și fragmente de statui funerare, alt altar funerar, un capitel corintic din epoca romană târzie, obiecte descoperite în interiorul termelor, tuburi de apă din hipocaust, fragmente de mozaic și tencuială pictată, diverse obiecte din epoca romană și din bronz, dar și din sticlă și os, fragmente din apeductele histriene, fragmente sculpturale, o bază de coloană romană, opaițe romane, vase de sticlă, fragmente arhitectonice din bazilicile creștine, ceramica din necropola feudal-timpurie, pietre funerare turcești, morminte de incinerație, ceramică feudală timpurie, un altar dedicat lui Jupiter, capitel cu decor zoomorf, o dedicație pe piatră împăratului Antonimos. La momentul vizitei nu cunoșteam toate denumirile specifice dar am mai învățat ceva la fața locului. Despre siteul muzeului aici: minac.ro/complexul-muzeal-histria.html . Am povestit mai sus că drumul spre Cetatea Histria duce pe lângă mânăstire. Această mânăstire construită la o răscuce de drumuri (DJ226/DJ226A) dinspre Constanța la stânga comuna Istria , la dreapta cetatea Histria a fost înființată în 2004, construcția în sine s-a început în 2007. Chiliile și altarul de vară se află lângă clădirea principală. Mânăstirea este vizitabilă dar eu având un program încă încărcat în ziua respectivă doar am oprit și observat pe dinafară. De fapt nu este îngropată se află la un nivel de demisol să zicem la 1 m de nivelul solului. Doar că așa se numește iar acest stil arhitectural îi conferă unicitate în țara noastră. De la Mânăstirea Histria mai circulăm câțiva km și ajungem în comuna Istria. La biserică ajungem virând în centrul localității la dreapta. Istria este localitatea reședință de comună existând înainte de 1879 sub numele de Caransuf . După ultimul recensământ avea 634 locuitori. Biserica a fost construită la jumătatea secolului XIX în 1857 într-o perioadă în care Dobrogea se afla sub ocupație otomană de către creștini bulgari. Având în vedere ocupația otomană conform regulilor de atunci edificiul nu avea voie să fie mai înaltă decât geamia din localitate, să nu semene a biserică, să nu aibă turn, turlă. Biserica s-a finalizat în 1860 materialul folosit au fost blocuri de piatră provenind din ruinele cetății Histria descrisă mai sus. Clopotnița peste poarta de intrare cred că s-a construit mai târziu. Un lucru interesant citit despre această biserică este unicitatea privind acustica din interior. În pereți s-au zidit 52 amfore grecești găsite la cetate efectul fiind sunete propagate aproape la fel ca la o catedrală. Al cincilea obiectiv cum am zis este pentru potolirea foamei, setei, pentru odihnă. Este compus din restaurant interior, exterior terasă, zonă de recreere, foișoare, o cramă, loc de joacă pentru copii și un observator în care se poate urca. Atât poarta cât și clădirea principală este acoperită tradițional cu stuf. Mâncarea de bază aici este clar peștele dar se poate mânca și altceva din bucătăria românească sau internațională. Site aici: cherhana-histria.ro Aici închei rândurile despre Histria voi continua descrierea excursiei data viitoare. Mă aflu în imposibilitate de a încărca poze din cauza zonei în care mă aflu (net slab spre inexistent) S-au încărcat 3 poze din 29 în 2 ore!!! Am încercat să contactez WM să nu publice articolul până nu încarc pozele dar tot din motiv de net slab nu s-a reușit. Revin cu pozele în aproximativ 1-2 ore când voi ajunge acasă. Articol selectat ca fiind „ de interes editorial crescut ” — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă ; — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari. (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA , respectiv 600 PMA )

Am traversat podul de peste Dunăre pe la Giurgeni-Vadu Oii, spre Hârşova în ideea că vom vizita cetatea Histria, un mai vechi vis de-al meu rămas neîmplinit şi fiindcă se ivise ocazia să punem piciorul din nou în bătrâna Dobrogea după mai mulţi ani, am luat-o în jos uşor către Ovidiu, de unde ne-am înscris pe şoseaua spre Tulcea. Drumurile naţionale pe care le-am străbătut au fost în stare bună, peisajele pline de culoare, de la galbenul lanurilor de grâu şi floarea-soarelui, la verdele câmpurilor cu porumb, sau al pădurilor ce îmbracă Podişul Casimcei cu colinele sale pitice, odinioară, în alte ere geologice, munţi falnici, primele pământuri din ţinuturile noastre. Am mers bine până la Talverde de unde a trebuit s-o luăm la dreapta spre Nuntaşi, drumul schimbându-şi starea într-una mai proastă, dar cel mai rău a fost după aceea, către Histria, cînd s-a transformat într-unul execrabil. Noroc că abaterea de la drumul naţional nu însumează mai mult de 20 km. Cetatea Histriei a fost descoperită în anul 1868 de arheologul francez Ernest Desjardins, însă Histria a fost scoasă la lumina zilei în 1914, datorită săpăturilor arheologice realizate sub supravegherea istoricului şi arheologului nostru de seamă, Vasile Parvan. M-am gândit la acest titlu odată ce mi-am amintit, în cadrul procesului de documentare, că Histria este prima aşezare urbană din spaţiul acesta carpato-danubiano-pontic de care suntem atât de mândri, cel dintâi oraş atestat. Desigur că la lecţiile de istorie din şcoală cu toţii am auzit de cele trei cetăţi antice de la malul Mării Negre: Histria, Tomis şi Callatis şi cu toţii am învăţat despre ele, doar că în decursul anilor am şi uitat destule referitoare la ele. Anul trecut, pe vremea aceasta, am scris un articol despre cetatăţie Dydima, Priene şi Milet pe care le vizitasem cu un an mai înainte, şi informându-mă atunci mai serios în legătură cu ele, am scris că Histria şi Tomis fac parte din cele peste nouăzeci de colonii fondate de vajnicul şi anticul Milet la Marea Neagră. Din dorinţa curajoşilor cetăţeni din Milet, străvechiul oraş grecesc din Asia Mică din Liga Ioniană, de expansiune, dezvoltare şi comerţ, ce au pornit de pe ţărmul Egeei să întemeieze leagăne de civilizaţie şi cultură, a luat fiinţă şi Histria, pe ţărmul de vest al Mării Negre, denumită astfel din limba greacă, „Istros” fiind numele fluviului din apropiere :Dunărea. Bineînţeles că interesul comercial prima în aceste centre economice nou fondate: băştinaşii ofereau miere, răsină, grâne, peşte sărat şi piei de animale, iar negustorii aduceau în schimb mirodenii, obiecte de podoabă, ulei de măsline şi vinuri. Este vorba de jumătatea secolului al VII-lea Î. C., (anul 657 Î. C. după istoricul Eusebius), la vremea construirii cetăţii, actualul lac Sinoe era un golf deschis la mare. Oraşul a cunoscut o dezvoltare neîntreruptă timp de 1300 de ani, începând din perioada greacă şi până în epoca romano-bizantină. Sfârşitul existenţei sale a survenit în secolul al VII-lea D. C., când cetatea a fost distrusă de atacurile avaro-slave şi părăsită treptat de locuitorii săi. Unul din motivele abandonării oraşului a fost şi colmatarea vechiului golf al Mării Negre, în care era amenajat portul, golful devenind în prezent complexul lagunar Razelm-Sinoe. Dezvoltată urbanistic în câteva decenii, Histria pare să fi avut o perioadă liniştită în primii ei 150 de ani de existenţă, lipsită de confruntări militare, o perioadă propice unor intense schimburi comerciale cu marile metropole sudice. Ca şi exempificare, la începuturi, cetatea întemeiată cu acropola şi aşezarea civilă, fiecare înconjurate de câte un zid de incintă propriu, însumau o suprafaţă de aproape 35ha. După o distrugere violentă, către sfârşitul celor 150 ani relativ liniştiţi, în plină perioadă clasică, un nou zid de incintă reduce la jumatate suprafaţa oraşului. În această perioadă, Histria renaşte şi cunoaşte un regim democratic, aderarea la Liga Maritimă Ateniană, comerţ intens şi chiar monedă proprie. După aproape încă o sută de ani, cetatea va fi distrusă din nou de încercarea primului val de sciţi de a se stabili în sudul Dunării, precum si de răzvrătirile cetătilor pontice împotriva regelui macedonean Lysimach (ce i-a urmat lui Alexandru cel Mare). Secolele următoare aduc atât refacerea oraşului cât şi o nouă înflorire, dar mai ales primele alianţe cu unele căpetenii ale geţilor. Dintâiul veac Î. C. aduce noi frământări şi pericole externe, iar în anul 72 Î. C. îşi fac apariţia primele armate romane în zonă deşi, regele geto-dac Burebista cuprinsese cetatea sub stăpânirea sa. Odată cu moartea lui Burebista, cetatea trece sub stăpânire romană, încheindu-se, astfel, perioada de autonomie. Sub stăpânirea romană cetatea cunoaşte o nouă perioadă prosperă. Dacă în perioada romană timpurie, adică primele două-trei secole D. C., incinta închidea o suprafaţă destul de mare, în urma violentelor atacuri ale cotropitorilor ce au dus la distrugerea totală a oraşului, locuitorii săi din epoca romană târzie (secolele IV – VII D. C.) se văd obligaţi la restrângerea zonei urbane la doar 7ha, la adăpostul incintei vizibile şi astăzi. Aşezarea, ce era înconjurată de un puternic zid de apărare, numai partea vestică a acestuia având zece turnuri şi două porţi, era alimentată cu apă prin conducte lungi de peste douăzeci de kilometri, care alimentau şi termele construite în epoca romană, străzile erau pavate cu piatră, şi dispunea de instituţii politice, comerciale, de educaţie şi cultural-artistice. Necropola, situată în afara oraşului antic, cuprinde numeroşi tumuli funerari şi un număr mic de morminte plane fiindcă cel mai des utilizat rit funerar în perioada construcţiei tumulilor a fost incineraţia. În centrul movilei erau morminte unde, lângă mort, erau depuse vase, în special amfore. Din perioada greacă se remarcă templul lui Zeus si templul Afroditei din zona sacră, străzi pavate şi cartiere de locuinţe sau ateliere. Din perioada romană imperială (secolele II – III D. C.) datează edificiile termale ale oraşului şi reţeaua stradală. Cele mai multe monumente aparţin epocii romano-bizantine (secolele IV – VII D. C...) şi ele se află in interiorul cetăţii târzii: bazilici civile sau paleocreştine, pieţe publice, magazine, cartiere de locuinţe cu caracter rezidential (domus) sau economic. În centrul oraşului, în anul 1969, a fost descoperită una dintre cele mai mari bazilici creştine din regiune, datând din secolul al VI-lea D. C., cunoscută sub numele de bazilica episcopală de la Histria. Bazilica episcopală, construită în centrul oraşului vechi, reprezintă cea mai importantă descoperire de la Histria, întrucât acest lucru însemna faptul că, în secolele V-VI D. C., Histria ajunsese la rangul de episcopie. Veniţi cu aşteptări mari, ce-i drept, de la cea mai veche aşezare urbanistică de pe teritoriul românesc, am găsit o parcare generoasă, dar goală, o doamnă greţoasă la bilete care abia mi-a răspuns la întrebări, cumva deranjată că i-am stricat liniştrea cu prezenţa noastră. Costul biletului este de 10/persoană la muzeu şi 10 lei/persoană accesul în cetate. Cetatea nu este îngrijită corespunzător, având un aspectul general este de paragină cu ierburi şi buruieni înalte şi uscate pe care am păşit cu grijă să nu mă trezesc cu vreun şarpe, nu am întâlnit pe parcurs nici măcar o tăbliţă care să informeze asupra locului sau monumentului în faţa căruia te aflai. Trebuia să fi ţinut minte harta din panoul de la intrare, dacă nu ţi-a venit ideea s-o fotografiezi ca s-o poţi consulta. Am întâlnit totuşi nişte angajaţi care, trebăluind fără spor prin areal, au fost amabili, ne-au întrebat dacă ne place. Am prins ocazia şi timid am răspuns că da, dar nişte panouri informative ar fi fost binevenite, iar omul, sincer, mi-a zis: “Să ştiţi că au fost, dar se vând foarte bine la fier vechi şi peste iarnă au dispărut! ” Comentariul său a fost suficient să mă lămurească că ne mai trebuie ceva ani şi bani să rezolvăm anumite probleme. Am “bătut” fosta cetate în lung şi-n lat, ostăşeşte ca să-nţelegem ce era cu Histria aceasta în antichitate şi am dat peste un grup de studenţi de la Universitatea Bucureşti, care alături de localnici angajaţi sezonier, săpau pntru a descoperi şi altele, pentru că, da, la Histria săpăturile sunt departe de a se fi terminat. Tot cei ce se ocupau cu palida întreţinere a cetăţii ne-au spus că directorul muzeului are trecere la personalităţile politice de la ministerul de resort care au alocat ceva bani, bineînţeles, precizând că săpăturile vor ţine cât vor fi fonduri alocate pentru asta, după aceea, Dumnezeu cu mila! Cele mai importante “piese” din situl arheologic le-am identificat din intuiţie şi la bunul-simţ: termele, coloana cu motive arhitecturale greceşti în vârf, rămasă în picioare-emblema Histriei, bazilicile, agora. În cea mai bună stare mi s-au părut a fi zidurile de apărare şi chiar aleea până la ele este mai întreţinută decât restul. Am plecat spre muzeu cu gustul amar că această bijuterie antică nu este suficient de protejată şi promovată pentru a fi vizitată aşa cum ar merita, raportată la prestigiul său din antichitate. Muzeul este primul cu care vizitatorul dă ochii la Histria, cum se intră pe poartă te întâmpină o clădire înaltă şi masivă construită în anul 1982 unde sunt expuse piese de arheologie greacă, romană şi bizantină, provenind din cercetările de la Histria şi din împrejurimi: amfore, inscripţii, vase ceramice, sticlă, opaiţe, podoabe, basoreliefuri elenistice, documente epigrafice. A existat, iniţial, o altă clădire ridicată la începutul anilor '20 din secolul trecut ce a fost primul muzeu arheologic de la Histria. El a fost proiectat de arhitectul G. Simotta, în vremea directoratului lui Vasile Pârvan. Din cauza terenului slab, prost ales, în anul 1923 clădirea s-a dărâmat, fiind ulterior demolată definitiv chiar din ordinul lui Vasile Pârvan. În data de 13 februarie 2007, Cetatea Histria a fost înscrisă oficial pe Lista Patrimoniului European. Ea face parte, astăzi, din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării constituită în 1994 în scopul protejării marii varietăţi de specii de păsări existente aici. Minivacanţa noastră româno-bulgară la Marea Neagră abia debutase, iar noi “bifaserăm” cu succes primul obiectiv propus pe listă. Când am plecat, în parcare se făcuse simţită prezenţa celui de-al doilea autoturism cu potenţiali turişti. Pentru o asemenea fostă cetate era puţin, foarte puţin, nici prin areal nu ne întâlniserăm cu alţii, şi mă întrebam ce nu e în ordine, ce lipseşte sau ce ne lipseşte să ne punem în valoare aceste inegalabile moşteniri ale gloriosului nostru trecut?!

Îmi pare rău despre mine dar viața a dovedit că am idei puține și fixe. Una dintre acestea este faptul că merg la Marea Neagră ori de câte ori am prilejul iar în ultimul timp chiar am prilejul! Adriana a început să facă zâmbre când aude de plecat la mare, mai ales că sunt constant în continuitate, nu mai vreau nicăieri altundeva decât la Mamaia Sat. Acuma, bine, după ce am fost prin tot litoralul românesc, inclusiv în anul ăsta, am văzut și constatat că nu am motive de regret pentru alegerea mea, niciuna dintre stațiunile noastre nu-i mai brează! Ultima oară am fost la mare în perioada 09-18.08.2024, ca să prindem Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului pe litoral. Exact așa am făcut și anul trecut, am zis că o să mergem să vedem festivitățile organizate de Ziua Marinei. Așa am zis, dar, se spune că dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, atunci fă-ți planuri! Nici în Constanța și nici în Mangalia, anul trecut, n-am reușit să găsim loc de parcare, nici măcar cu plată, așa că nu ne-am ales cu nimic din toată ieșirea. Ba, nu, mint, ne-am ales cu o plimbare de cca o oră jumătate între Eforie Sud și Eforie Nord, auto zic, pentru că șoseaua se blocase. Anul ăsta, fript fiind de experiența trecută am hotărât că, de 15 august nu vom merge altundeva decât la Cetatea Histria, mai ales că locația este destul de lângă noi, așa cum îmi arăta GPS-ul. Aveam și argumente pentru vizita asta, cel mai bengos era că nu fusesem niciodată acolo, deci, pentru mine harta pentru zona aia era o mare pată albă. Apoi, am aflat că Histria a fost prima colonie grecească de s-o înființat în Românica. Și, m-am gândit io, numele meu are rezonanță grecească, nu , nu vi-l spui! Am gândit eu că poate pe-acolo, long time ago, o fi venit primul meu strămoș,grecoteiul din ADN-ul căruia am devenit eu. Bine, nu cred c-avea vreun ADN fantastic, devenirea mea a fost limitată pentru că și profesional și social am urcat până la nivelul maxim al incompetenței mele. Cred că v-ați prins că urmează să vă povestesc despre excursia mea de la Cetatea Histria și, da, aveți dreptate, asta voi face. Nici io nu-s chiar prost cumplit, am văz't că pe sait curge de articole despre Cetate, până și io am realizat că nu ar fi chiar oportună povestea mea. Și, totuși, dacă țineți minte cum am început review-ul, am idei puține și fixe, nu mă pot abate de la ceea ce mi-a intrat în nuca dintre urechi! Fiindcă am o brumă de bun simț vă promit că-n reviewul de stă să-l scriu nu voi îndruga nimic despre datele istorice ale Cetății. Oricum nu le știu pe de-a rostul, tot de la Tanti Wiki le-aș fi ciordit și vi le-aș fi prezentat ca și cum aș fi un mare erudit (nu știu ce-nseamnă asta, sper că nu-i înjurătură!) Să încep deci, nu de alta dar deja vă plictisesc cu vorbăria-mi. De la Năvodari la Cetatea Histria nu se merge foarte mult, pe GPS arată că ar fi vreo 38 de km de parcurs. Am ales pentru asta, deplasarea spui, s-o fac cu auto proprietate, nu de alta dar, dacă presupusul meu strămoș bântuie pe-acolo, ce știu io, holograma lui, să vadă ce cocalar sunt, am mașină 4x4. Am ales să merg pe DJ 226, pe ruta Năvodari - Corbu- Săcele, iar la intrarea-n comuna Istria se face un drum la dreapta, străjuit de-un indicator care ne spuie, celor care știu carte și pot citi, că, exact pe-acolo, dacă mergi înainte, peste 5 km dai de Ancient City of Histria. Pân-acolo drumul a fost coală de hârtie, foarte bine asfaltat și cu marcaje noi. Bine, marcajele alea nu aveau prea mare valoare, pe fiecare sens de mers este trasată pista pentru bicicliști, loc ideal de parcări auto pentru românii descurcăreți. Nici bicicliștii nu-s mai brezi, mergeau tot pe șosea chiar dacă pista pentru ei era liberă. Vă spuneam că din DJ 226 am făcut la dreapta, pe DJ 226A. Cu inima strânsă am făcut asta, gândindu-mă să nu paț ca anul trecut, de m-am dus pe Plaja Corbu și, tot așa, am ieșit de pe drumul principal și-am intrat pe-o arătură de drum făcut cu asfalt în bătaie de joc. Ei, iacă, aicea nu-i cazul, drumul șerpuiește printr-o mare de porumb dar este perfect, asfaltat bine, cu marcaje vizibile, inclusiv bornele kilometrice de-ți spun cât mai ai pân'la locul istoric. Am ajuns la locul de mă interesa, parcare mare, largă și aia, întreținută frumos. Băi, să fie, ce-or fi pățit ăștia de întrețin un loc istoric?! M-am dat în vorbă cu o doamnă care mi-a confirmat că am ajuns bine, la saitul arheologic de-l căutam. Și, da, pot intra să vizitez și Muzeul și Cetatea, explicându-mi cât costă darul pentru treaba asta. Preț moderat, pentru pensionari câte 5 lei pentru fiercare obiectiv iar pentru ăia activi în câmpul muncii, același preț, doar că mai mare, aka 10 lei. M-am despărțit de 30 de lei dar n-a fost caz de targă, nici nu mi-a stat inimioara-n piept, cu banii ăia-n Mamaia Sat nu mă lipeam de o sută de vodcă pe la niște dughene cu mofturi! Deci, se dovedește că arta și cultura e mai ieftină decât băutura! Despre Muzeu nu suflu vorbă, astăzi! Pentru că de ce, iacă, voiesc să vă explic mai târziu ce și cum devine, că chiar merită! Doar vă spui că Cetatea Histria se află în continuarea curții Muzeului, mergi, plimbându-te, vreo câteva sute de metri și ajungi la-mprejmuire. Vizitarea Cetății Histria este o experiență care depășește simpla explorare a unor ruine antice. Este o călătorie în timp, o întâlnire cu trecutul îndepărtat al unei civilizații care a cunoscut atât apogeul, cât și decăderea. Când pășești pe aleile înguste, cu pietre șlefuite de mii de pași înaintea ta, simți că locul acesta este viu, că fiecare piatră are o poveste de spus. Fiecare colț de zid are în el urme ale viselor și speranțelor celor care au trăit acolo cândva. În aerul liniștit, parcă poți auzi ecoul vocii unui negustor grec discutând despre afaceri în agora, sau râsetele copiilor care alergau pe străzile pavate. Histria a fost mai mult decât o simplă cetate; a fost un centru vibrant de viață și comerț, un loc unde oamenii și-au trăit viețile cu aceleași dorințe și temeri pe care le avem și noi astăzi. Dar, asemenea tuturor lucrurilor mari, cetatea a cunoscut și declinul. Timpul și-a pus amprenta, iar gloria de altădată a fost înlocuită de ruine tăcute, martore ale unei decăderi lente, dar inevitabile. Totuși, în tăcerea cetății, dacă te oprești să asculți, poți simți fiorul istoriei care te învăluie. Este ca și cum fiecare piatră încearcă să-ți șoptească amintiri dintr-o altă eră – povești despre iubire, războaie, succes și eșec. Poți simți greutatea anilor și a evenimentelor care au modelat acest loc. Fiorul vizitării Histriei vine din realizarea că ești doar un alt călător pe drumul timpului, unul care, pentru o clipă, se oprește să contempleze ceea ce a fost, pentru a înțelege mai bine ceea ce este. Dacă ai răbdare și te deschizi să asculți, cetatea îți va dezvălui fragmente din trecutul său, lăsându-te să descoperi o lume care, deși a dispărut, trăiește încă în fiecare piatră pe care o atingi. Această legătură profundă cu trecutul este cea care face ca vizitarea Cetății Histria să fie o experiență unică, una care te lasă cu un sentiment de reverență și o înțelegere mai profundă a ciclului vieții și al istoriei. M-am plimbat cu plăcere printre acele ruine, încercând să mă transpun în ceea ce era pe atunci. Nu știu cât de mult am reușit, fiecare avem limite de imaginație și gândire, nu vreau să vorbesc despre limitările mele. Când te plimbi într-un loc încărcat de istorie, graba poate să umbrească profunzimea experienței. Ori, graba în fața istoriei nu înseamnă nimic, mileniile trec ca niște clipiri. E ca-n bancul cu ăla de-l întreabă pe Dumnezeu : -Doamne, ce-nseamnă, pentru tine, câteva mii de ani? -Atunci, Doamne, dă-mi mie acei câțiva bănuți! -Așteaptă câteva clipe, i-a răspuns Dumnezeu. Dacă merită vizitarea cetății? Experiența pe care am trăit-o la Histria mă face să conștientizez cât de vast este timpul și cât de trecătoare sunt valorile pe care le considerăm esențiale. Atunci când te afli într-un loc cu o istorie de mii de ani, precum Cetatea Histria, realizezi că preocupările noastre cotidiene, lucrurile pentru care ne luptăm și ne consumăm, sunt adesea efemere în fața eternității. Fiecare piatră, fiecare ruină, fiecare rămășiță a unei civilizații care a înflorit și a dispărut, îți amintește că timpul își urmează cursul indiferent de ambițiile noastre. Oamenii care au trăit acolo, cu visele și temerile lor, cu valorile și credințele lor, au fost la fel de convinși ca și noi că ceea ce făceau era de o importanță crucială. Și totuși, toate acestea au devenit, în cele din urmă, doar o parte dintr-o istorie îndepărtată, păstrată în memoria pietrelor. Această realizare nu este menită să descurajeze, ci mai degrabă să ofere o perspectivă mai largă asupra vieții. Ne învață să apreciem momentul prezent, să fim conștienți de ceea ce contează cu adevărat și să ne dăm seama că multe dintre valorile noastre sunt relative și supuse schimbării. În fața imensității timpului, poate că ceea ce contează cel mai mult nu sunt obiectivele materiale sau succesul social, ci experiențele, conexiunile umane și momentele de autenticitate. Timpul petrecut la Histria, în tăcerea acelui loc încărcat de istorie, te ajută să vezi dincolo de suprafață și să înțelegi că, în esență, suntem parte dintr-un ciclu mai mare, unul care depășește cu mult existența noastră individuală. Acesta este un adevăr profund, pe care doar astfel de locuri, pline de istorie și de trecut, ne pot ajuta să-l conștientizăm. Cam asta am avut eu de spus despre vizita mea la Histria, Cetatea care este prima așezare urbană de pe teritoriul actual al României. Mai mult ca sigur v-am plictisit, ce vreți, sunt un moldovean târșit, un pârci de om care este impresionat de trecerea timpului, mai ales din perspectiva propriei vieți. E ca-n vorba:” Te sperii că te apropii de vârsta de 40 de ani? Stai să vezi cum e când te îndepărtezi!” Eu am plecat, vă lăs, haidi, pa!