Mănăstirea Voroneț

Din păcate, nu mă pricep să scriu pe marginea unor evenimente festive, așa cum au fost întâlnirile de la Păltiniș, Mediaș sau Gura Humorului, la care am participat în ultimul an. În primul rând, pentru că principalul motiv pentru care am ajuns acolo a fost cunoașterea unor oameni cu care schimb impresii aici, pe site - iar aceste întâlniri sunt prilej de bucurie, dar mai puțin surse de inspirație pentru articole. Aceată afirmație este valabilă doar pentru mine, desigur, pentru că am citit cu plăcere impresiile scrise de alții, retrăind întâmplările, rememorând conversațiile sau, chiar, cugetând la problemele filozofice pe care aceste reuniri le relevă :). Mă simt, totuși, dator să contribui cu ceva la seria de articole publicate în urma întâlnirii de la Gura Humorului ( /hotel9.php ... le-afa&id=28848 ), mai ales că nu am scris nimic nici după cele precedente (deși am numeroase ciorne). Am să povestesc aici despre ceea ce am pierdut din atracțiile turistice ale zonei, deși am fost la doar câțiva pași de ele. Preocupări mai înalte nu ne-au lăsat să descoperim cu adevărat destinația în care ne aflam 😁. Eu o cunosc destul de bine, am ajuns de multe ori aici: cu ocazia unei vizite am trecut în revistă ceva, la altă vizită - altceva și, uite așa, cred că nu mi-au scăpat prea multe. Plus multe recapitulări și aprofundări 🙃. Voi face în cele ce urmează un rezumat, cu speranța că ar putea fi de folos în cazul în care cineva va dori să mai revină în oraș sau prin împrejurimi. Am să folosesc pentru ilustrare fotografii mai noi sau mai vechi, unele din altă viață. Voi prezenta zona de la sud către nord, doar ceea ce este accesibil la pas (nu discut despre Vama, Moldovița, Cacica sau alte locuri aflate la o jumătate de oră cu mașina). Pentru cei care vin motorizat, vizita la Voroneț începe din parcarea aflată la circa 500 de metri. Drumul până la mănăstire trece printr-un mare bazar, de unde poți cumpăra tot felul de prostioare, unele interesante și educative (P1) 🤠. Chiar înainte de intrare dăm de o mică anexă; de aici se ia biletul de intrare (10 lei, cu reducere 50% pentru elevi, pensionari etc.) și tot aici găsim la vânzare diverse obiecte bisericești sau chiar suveniruri. Intrarea în mănăstire nu se mai face, de mulți ani, pe sub turnul clopotniță - acesta dă, în prezent, doar către cimitir. Se intră printr-o poartă situată în zidul nordic, fapt care contribuie la o primă impresie nu din cale afară de favorabilă: biserica pictată pare... nepictată! Nu voi insista prea mult pe istoric, descrierea picturii interioare sau a celei exterioare și altele de acest fel. Cei care care ajung aici pot solicita ghidaj, iar maicile sunt pricepute, au un discurs foarte bun. (Grupul a avut parte de un ghid excelent, din câte am înțeles.) Pe internet sunt o grămadă de surse, dacă există curiozitate - ea poate fi lesne „alimentată” cu tot felul de informații. Inclusiv pe există un articol foarte complet vezi impresii . Voi puncta, totuși, câteva chestii despre care se vorbește mai puțin. Nu înainte de a spune că, dacă pe vremuri fotografiatul în biserică era strict interzis, acum el rămâne interzis, dar este tolerat. Singurul loc în care maicile sunt intransigente este naosul, mic și mereu aglomerat (lumea vine nu doar în scop turistic, ci și pentru ca să se închine la icoanele din fața altarului). Aici se află și celebrul tablou votiv cu Ștefan cel Mare și familia sa. Am reușit, într-un moment de liniște, să îl fotografiez și pe acesta. 🚩 Hramul este Sf. Gheorghe, sfânt războinic. Marea majoritate a bisericilor domnești din timpul Mușatinilor (și chiar după) au acest patron 😉. 🚩 Pictura de pe peretele nordic este compromisă iremediabil. Nu este un fenomen specific Voronețului, e valabil pentru toate bisericile pictate pe exterior din Bucovina (sau de oriunde altundeva). Acest perete este cel mai expus intemperiilor, deci degradarea picturii exterioare poate fi folosită de către cercetași pentru a determina punctele cardinale. 🚩 Nici extraordinara Judecată de Apoi de pe peretele vestic, nici splendidul albastru de Voroneț nu sunt mărci înregistrate în Moldova. În acele vremuri, Țările Române erau conectate din punct de vedere cultural cu Europa vestică; decuplarea de Occident a început către finalul sec. XVI (și a durat vreo trei sute de ani). Nu se știe prea bine cine a pictat biserica (pe la 1550), dar au fost meșteri educați în Italia. Voronețului i se spune Capela Sixtină a Estului , dar, de fapt, este Capela Scrovegni a acestui colț de lume. Ceea ce nu e o „declasare”, cine a trecut prin Padova și a văzut-o știe ce spun. Atât compoziția picturii, cât și culoarea, albastrul lui Giotto, sunt cele de acolo. Lucrarea lui Giotto este din 1303, cu 250 de ani mai vârstică. 🚩 Voroneț este mai mult despre Daniil Sihastrul decât despre Ștefan cel Mare. Nu doar mănăstirea, ci întreaga zonă. Povestea sfântului cuvios poate fi citită în P14 (sau pe net): a fost cel care a inițiat construcția bisericii și a fost primul stareț al mănăstirii. Este îngropat în biserică, iar portretul său se află pe peretele exterior, chiar în stânga intrării; este considerat al doilea ctitor al Voronețului, după Ștefan cel Mare și alături de Mitropolitul Grigorie Roșca, cel care a construit pridvorul și a pornit pictarea exteriorului bisericii. Legenda spune că, după construcția Mănăstirii Putna (care, de asemenea, i se datorează, într-un anume fel), a plecat prin munți, oprindu-se în aceste locuri. Ar fi avut o chilie sub Piatra Șoimului, care încă era vizibilă acum 150 de ani, dar a dispărut odată cu exploatările de piatră de construcție din zonă. Acolo l-ar fi găsit Ștefan cel Mare atunci când, după înfrângerea de la Războieni, avea nevoie de sfaturile duhovnicului său. Cei care doresc să facă o plimbare (se poate ajunge și cu mașina, drumul este asfaltat), pot merge către sud, de-a lungul pârâului Voroneț (P10), cam doi kilometri, până la Sihăstria Voronețului - Schitul Daniil Sihastrul (P11-P14). Este un loc minunat, slujit de călugări cu har. Drumul continuă, peste munte, către Mănăstirea Slatina , însă asfaltul se termină repede: rămâne o potecă turistică marcată, pe care ar trebui mers 4,5 ore. Nu am făcut acest traseu, dar nu poate fi decât unul plăcut. Noi am revenit către Voroneț, întâlnind în drum care cu fân, unde copiii micuți au fost invitați să urce - nu vă spun ce bucurie a fost pe ei. Parcarea Mănăstirii Voroneț este în capătul sudic al satului omonim (în prezent - cartier al orașului Gura Humorului). Plimbarea prin sat este faină (deși cam trebuie să te ferești de mașini). Se poate lua cazare aici, există o sumedenie de pensiuni, pentru toate buzunarele și pentru toate pretențiile. Continuând către nord, ajungem la confluența pârâului Voroneț cu râul Moldova (P15). Înainte de Moldova, putem să o luăm la dreapta, pe sub Piatra Șoimului - a se vedea „capitolul” următor. Sau trecem râul, trecem calea ferată și facem dreapta pe drumul național. Gara nu e departe, apoi ajungem în centru. Întregul traseu de la Mănăstire până în centru are cam 5 km și se face în 1:15-1:30 ore.

În sejurul nostru pe meleagurile bucovinene din luna august a acestui an ne-am plimbat în câteva rânduri și prin orașul Gura Humorului , localitate căreia i-am descoperit o parte dintre atuurile ce o transformă într-una din cele mai cunoscute zone turistice din Bucovina. Localitatea este atestată documentar din anul 1490, printr-un act emis de cancelaria domnitorului Ștefan cel Mare, iar din anul 2005 orașul a fost declarat stațiune turistică de interes național. În ceea ce privește denumirea localității, aceasta vine de la vărsarea râului Humor în râul Moldova. Fiind cazați în Voroneț, la Vila Doina ( vezi impresii ) am putut ajunge rapid în Gura Humorului, distanța pe care o parcurgeam fiind de circa 5 kilometri. Pentru parcarea autoturismului ne-am orientat de fiecare dată către zonele din vecinătatea parcului central, aici existând numeroase locuri de parcare. Și pentru că aici ajungeam mereu, aceasta a fost prima zonă pe care am explorat-o. Parcul din centrul localității nu este foarte mare, însă este frumos amenajat. Ne-am plimbat și noi pe cele câteva alei ale sale și am remarcat foișorul pentru fanfară, un loc de joacă unde s-a zbenguit și juniorul nostru preț de câteva minute, dar și straturile de flori multicolore pe care le-am admirat plimbându-ne protejați de umbra copacilor. Într-o margine a parcului am găsit un punct de informare turistică ce consta într-o hartă a județului Suceava; am identificat pe această hartă principalele localități din județ ce oferă structuri de cazare, dar și obiectivele turistice ale zonei. Tot în acest parc ne-am fotografiat alături de o mașinuță Tico simpatică, ”îmbrăcată” în straie tradiționale bucovinene. Peste stradă am zărit o surată a primei mașinuțe, o broscuță ”tunată” cu straturi de flori. Bineînțeles că am traversat să o observăm mai îndeaproape. Amuzante cele două mașinuțe! Am zăbovit minute bune în jurul lor, lăudând ingeniozitatea celor care le-au împodobit astfel. Tot în această zonă centrală a orașului se găsesc probabil cele mai înalte două clădiri din localitate: hotelul Best Western Bucovina – Club de munte și Catedrala Nașterea Maicii Domnului . Această catedrală este ridicată în spatele parcului din centrul localității și a fost unul dintre obiectivele pe care le-am vizitat. Biserica este o construcție recentă, piatra de temelie fiind pusă în anul 1991, iar finalizarea și sfințirea obiectivului având loc în anul 2011. Am urcat treptele și am admirat în pridvorul catedralei pictura ”Înfricoșata Judecată de Apoi”, dar și portrete ale diverșilor sfinți din calendarul ortodox. Am pășit în interior și am privit în tăcere picturile reprezentând diferite scene biblice sau portretele Sfântului Andrei – Apostolul românilor și Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Un candelabru uriaș atârna deasupra noastră, ancorat în tavanul înalt al catedralei. Am realizat câteva fotografii și ne-am îndreptat spre ieșire, mirându-ne că într-un oraș totuși micuț a fost considerată o prioritate construirea unui lăcaș de cult de asemenea dimensiuni. Plimbarea noastră prin Gura Humorului a continuat pe bulevardul Bucovina, din zona centrală a orașului către ieșirea dinspre municipiul Suceava. Am trecut pe lângă Biserica Romano-Catolică din localitate, cel mai vechi lăcaș de cult catolic aflat în funcțiune din Bucovina și am intrat pentru câteva clipe în curtea obiectivului. Pe peretele din dreapta intrării am găsit amplasată o placă de comemorare pe care am lecturat că în 2011 s-au împlinit 200 de ani de la construirea acestui lăcaș de cult. Biserica Romano-Catolică din Gura Humorului poartă hramul ”Sfânta Treime”. Am admirat silueta zveltă a bisericii și cele două turle ale obiectivului, cea mai înaltă dintre ele fiind ridicată deasupra intrării și fiind prevăzută cu un orologiu cu trei cadrane, toate funcționale. Plimbarea noastră ne-a adus lângă un cimitir memorial dedicat ostașilor armatei sovietice , ce cuprinde pietre funerare amintind de soldați ruși căzuți pe front în anul 1944. Cimitirul este amplasat în vecinătatea unor blocuri, fiind despărțit printr-un gard din piatră acoperit cu șindrilă de celelalte spații publice. În centrul cimitirului este amplasat un monument din marmură sub forma unui turn, pe care sunt inscripționate următoarele: ”Glorie eternă ostașilor armatei sovietice care și-au dat viața în luptă pentru eliberarea omenirii din robia fascistă”. Următorul obiectiv pe care l-am descoperit în Gura Humorului a fost Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil . Am pătruns în curte trecând pe sub turnul care adăpostește clopotnița. Biserica este amplasată paralel cu drumul principal, iar intrarea în lăcașul de cult se realizează printr-un pridvor micuț acoperit cu o copertină din material plastic. Deasupra intrării am văzut portretul Sfântului Ierarh Nicolae, iar în interior am zăbovit câteva clipe pentru a admira picturile sfinților și reprezentarea diverselor scene biblice ca: Intrarea în Ierusalim, Spălarea picioarelor sau Cina cea de taină. Atmosfera bucovineană se regăsește în interiorul lăcașului de cult, pe multe dintre icoane fiind expuse ștergare cu motive tradiționale. În ceea ce privește istoricul lăcașului de cult, pe un perete din interior am găsit prezentate câteva date din care citez că: ” Biserica Sfinții Arhangheli a fost construită în perioada 1876 – 1885 prin strădania preotului Simeon Cobilanschi. Până la terminarea celui de-al doilea război mondial, această biserică a fost singurul lăcaș de cult ortodox din localitate ”. Ieșind din curtea bisericii, am ajuns la o intersecție către dreapta cu strada Parcului. Aici am avut ocazia să ne relaxăm minute bune în părculețul din vecinătatea Bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil . În acest parc, piticul nostru a găsit o atracție de care aproape că nu s-a mai dezlipit: o tablă de șah cu piese sculptate în lemn, de mărimea unui om. Bineînțeles că am supravegheat îndeaproape zburdălniciile celui mic, întrucât acesta, din prea mult entuziasm, risca să dărâme piesele și astfel să se lovească. Când am plecat într-un final de lângă tabla de șah, juniorul a atacat toboganul și leagănele, iar noi ne-am putut așeza ceva mai liniștiți pe băncile din apropiere, profitând totodată de umbra generoasă a copacilor din zonă. În cele câteva plimbări ale noastre prin Gura Humorului bineînțeles că nu am ocolit nici terasele din zona centrală, unde am luat o dată masa de prânz la un restaurant din apropierea hotelului Best Western Bucovina – Club de munte. Din păcate nu am reținut numele locației, însă îmi amintesc faptul că am servit acolo o omletă țărănească delicioasă, iar pentru porția de ciorbă rădăuțeană am plătit 10 lei. Localul oferea și posibilitatea de a servi diverse sortimente de pizza. Bine, poate că aceste detalii referitoare la ceea ce am mâncat nu sunt foarte relevante în lipsa denumirii locației, însă vreau să evidențiez că zona centrală a orașului oferă câteva posibilități de a mânca bine la prețuri rezonabile. Tot în centrul orașului sunt și magazine alimentare mari, de unde am putut face diverse cumpărături, pentru a ne completa proviziile. La o ultimă raită prin Gura Humorului, în dimineața plecării spre casă, am avut parte de o altă surpriză plăcută: am descoperit că într-o clădire din centrul orașului funcționează Muzeul obiceiurilor populare din Bucovina . Am hotărât imediat că obiectivul trebuie vizitat și am procedat în consecință. Am admirat aici diverse exponate tradiționale din vechile gospodării ale satului arhaic bucovinean, dar și manechine îmbrăcate în frumoasele costume populare bucovinene. Așezarea exponatelor pe diferite categorii a urmărit tradițiile ancestrale ale zonei, în conformitate cu momentele importante din vechiul calendar popular bucovinean. Am făcut astfel o călătorie imaginară prin satul bucovinean de demult, intrând în lumea imaginară o dată cu Ajunul Sfântului Andrei și ieșind la sărbătoarea Sâmedrului (26 octombrie – de Sfântul Dumitru se încheia vara pastorală). Călătoria noastră virtuală prin satul arhaic bucovinean a fost extrem de plăcută și datorită unei doamne muzeograf ce ne-a încântat cu poveștile dânsei despre vremurile, obiceiurile și oamenii de demult. În acest muzeu este organizată la parter o altă expoziție deosebită, unde am putut admira numeroase picturi și desene în creion ale artistului George Cotos, originar din Straja Bucovinei. Am zăbovit mai mult de o oră la acest muzeu, dar ne-am întoarce oricând să-l vizităm încă o dată, atât de mult ne-a plăcut obiectivul. Din acest motiv, am scris un review separat, unde am prezentat în detaliu vizita noastră la acest muzeu ( vezi impresii ). Nu pot încheia acest articol de călătorie fără a aminti că orașul Gura Humorului este situat foarte aproape de două dintre mănăstirile a căror faimă a depășit de mult timp granițele țării noastre. Mănăstirea Voroneț ( vezi impresii ) și Mănăstirea Humor ( vezi impresii ) sunt două obiective din Bucovina selectate pentru a face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Frescele lor interioare și, mai ales, cele exterioare constituie adevărate comori în patrimoniul cultural românesc, nestemate pe care am avut plăcerea să le admirăm și noi. Din centrul orașului Gura Humorului, în direcții opuse, se parcurg câte cinci kilometri pentru a ajunge la fiecare dintre cele două obiective. Căile de acces și caracteristicile fiecărui lăcaș de cult le-am prezentat în review-urile scrise separat. În final, pot spune că orașul Gura Humorului este o localitate ce merită a fi vizitată măcar și pentru câteva ceasuri, plimbarea pe la obiectivele din oraș și din apropiere putând constitui oricând o modalitate plăcută de petrecere a unui sejur excelent pe meleaguri bucovinene! Călătorii plăcute în continuare! Articolul (cu urmarea sa) a fost selectat ca MiniGhid pentru această destinaţie. Un vot acordat cu multa placere, pentru un review deosebit. Desi AM FOST ACOLO de trei ori, nu am reusit nici pana acum sa descriu peripetiile mele pe aceste meleaguri. Un review scris cu mult talent si drag. un loc f frumos inconjurat de locuri f frumoase. Fiind un nod rutier se cam gatuie traficul. Dar la las merita savurat @ Dan&Ema - Mulțumesc frumos pentru că mi-ați citit și apreciat și acest review! Într-adevăr, zona este foarte frumoasă din punct de vedere geografic și abundă în obiective turistice, care mai de care mai ofertante. Și mă gândesc la minunatele mănăstiri împodobite cu fresce exterioare, mă mai gândesc la Salina Cacica sau la cele două muzee ale ouălor (din Vama sau din Moldovița), mai îmi vin în minte Casa memorială Ciprian Porumbescu și atelierele de olărit din localitatea Marginea. Și lista ar putea oricând continua... Noi am stat în Bucovina timp de patru zile, însă cred că nu ne săturam să-i vizităm minunățiile nici dacă am fi rămas aici vreo două săptămâni. Drept pentru care plănuim să revenim, poate chiar vara viitoare. În ceea ce privește traficul, noi am prins un weekend în zonă și era într-adevăr destul de aglomerat prin Gura Humorului. @ traian. leuca - Mulțumesc pentru că mi-ați citit și apreciat articolul! Sunt convins că în curând ne veți împărtăși câteva dintre experiențele dumneavoastră trăite pe aceste frumoase meleaguri. Mai ales că se apropie vertiginos anotimpul rece, un timp al poveștilor spuse prietenilor aici pe , așezați cu toții în jurul unei sobe imaginare! Poate că m-am lăsat puțin mângâiat de valul imaginației, însă iarna, petrecând mai mult timp în casă, tot citesc și recitesc articole și îmi schițez numeroase trasee pentru vacanțele viitoare. Si muzeul arta lemnului din campulung si raraul cu pietrele doamnei si fabricile de incaltaminte din bivolarie aproape de vicov si mocanita si si si da nu te saturi asa usor de bucovina si te recheama Muzeul obiceiurilor populare a fost o surpriza placuta si pentru mine. Ce-i de acolo au muncit mult sa-l amenajeze si sa-l mentina. Prezentarea e inedita. ” Muzeul obiceiurilor populare a fost o surpriza placuta... ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol ( review ) nou . Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii. [În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)] Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă) @ webmasterX - profilul meu e de... drumet la pas . Dar am ceva imagini si impresii din Gura Humorului asa ca voi raspunde provocarii tale. (chiar daca e una... standard pentru cei ce intra sa scrie

Am scris din fotoliu despre întâlnirea de la Gura Humorului din 26-28 martie vezi impresii . Poate singurul avantaj că n-am fost acolo e că mi-am făcut o privire de ansamblu pe care participanţii nu au avut-o. Am pus punct relatării cu poza de grup de duminică ora 10, după care fiecare participant a luat drumul casei. -86 poze de pe drum, din alte localităţi vizitate, din mâncătorii. -3 reviewuri publicate, citite, comentate până astăzi 3.04, ora 16: -Starea de bine şi bucurie adusă de această întâlnire. -Surpriza facută de Flavius cu 166 vizionări acum două zile. - Drumul spre casă cu peripeţiile lui (întâlnirea cu urşii) -Descrierea altor localităţi văzute (Vatra Dornei, Suceva, Iasi, Balvanyos, etc). - Recomandarea unor restaurante de pe drumul de întoarcere. -Propuneri pentru întâlnirea din 2026: Piatra Neamţ, Brăila, altele. Aici intervin şi eu, poate şi prin Muntenia sau mai aproape de Bucureşti.

Încă din toamna anului 2024 asteptam anunţul lui Cornel asupra întâlnirii din primăvara lui 2025. Nu mai participasem de opt ani, deşi nu m-am desprins niciodată de care mi-a fost suport timp de 15 ani în drumul şi încercările vieţii. Ultima dată am fost cu soţul la Slănic în 2017, apoi au apărut evenimente în familie, pandemia, altele. De ce spun că s-a întâmplat o minune? De afară privind, am văzut cum s-au postat sute şi sute de poze din toate momentele întâlnirii şi filmulete de la petrecerea de sâmbătă seara, cum unii useri au găsit timp să scrie pe FB istoria locurilor vizitate în excursii, alţii să popularizeze întâlnirea şi pe Grup Afa Maria 55. Urmărindu-le am avut senzaţia că cu voi. Credeti-mă, stau destul pe net dar acest grup este unic prin bucuria pe care o degajă şi legăturile de prietenie strânse dealungul timpului. Mulţumesc pentru oportunitatea pe care mi-aţi dat-o să fiu cu voi. Ca să vedeţi amploarea acestui grup, vă dau câteva date statistice: - 710 poze postate pe grup începând din 18.03 până astăzi 30.03 ora 10 -62 poze postate la Grup Maria 55 -9 postări pe FB cu clipuri video şi despre istoria locurilor vizitate -17 filmulete de la petrecerea de sâmbătă seara Spunea la un moment dat Cornel că l-ar angaja pe ghid pentru 20 de ani de aici înainte. Să trăiesti încă 20 de ani şi să mai faci întâlniri care să poată fi urmărite si din fotoliu!

În ultima vreme mai rar mi se întâmplă să rezerv personal locațiile în care voi fi cazată. Și asta pentru că – singură fiind – mai rar mi se întâmplă să călătoresc solo, fără un grup, situație în care agenția turistică organizatoare rezolvă toate problemele. Cam același lucru s-a întâmplat și în cazul Hotel Club Bucovina – gazda Întâlnirii 2025. Înainte de orice, trebuie să spun că alegerea a fost cât se poate de inspirată, hotelul fiind unul care-și merită pe deplin cele patru stele. Faptul că recenzia mea apare la o săptămână după întoarcerea din Bucovina se explică prin aceea că am dat întâietate celor care au fost acolo, la întâlnire, dar scriu mai puțin. Hotel Club Bucovina se află în marginea orașului Gura Humorului, cam la 2-3 km de centru. Adresa exactă - Gura Humorului, Bulevard Bucovina, nr. 174. Pentru date de contact și pentru alte detalii, accesați site-ul hotelului! Trebuie reținut că - deși amplasat lângă șosea - hotelul este cam izolat, neavând în jur magazine, terase și restaurante. Oferă însă atâtea facilități la standarde înalte încât nu prea le simți lipsa. Construcția modernă, cu parter și trei etaje (ultimul mansardat, fără balcoane) are o parcare generoasă, cu spații marcate, atât în fața hotelului, cât și în spate, acolo unde se află o sală pentru evenimente și terenul de tenis. Pe toată latura din stânga intrării, precum și în capătul clădirii este amenajată o terasă în aer liber. Nu trebuie să uit a menționa rampa de acces pentru persoanele cu deficiențe locomotorii, precum și pentru cei cu bagaje grele. Hotelul asigură servicii de cazare, servicii de masă la restaurantul propriu, servicii de SPA, precum și servicii legate de evenimente ocazionale, cu un număr mare de participanți, în clădirea din spate. Există și o sală de conferințe - Sala "Izvor" - situată la etajul 1 al clădirii principale. În holul larg de la parter, cu fotolii și canapele confortabile, se află recepția. În fața ei, în pardoseală, este încastrat un covor cu motive tradiționale, ingenios protejat cu sticlă, iar în lateral, o miniexpoziție cu tablouri realizate prin sculptură în lemn, piesele fiind puse în vânzare. Am remarcat aceste amănunte pe parcusul zilelor petrecute acolo. La sosirea noastră la Hotel Club Bucovina, dimineața, la ora 6.00, am fost întâmpinați de un domn care – în baza listei existente la recepție – ne-a înmânat cheile și ne-a condus cu liftul la camere. O mențiune specială pentru acest lift panoramic, elegant, pe care eu (cazată la etajul 1), mai puțin l-am utilizat. Nici nu am completat fișele de cazare la acea oră matinală. După o călătorie de noapte, ni s-a urat odihnă plăcută, urmând ca celelalte formalități să se îndeplinească mai apoi. Tot aici ar trebui să adaug cuvintele mele de mulțumire pentru faptul că – pentru cazurile particulare (cei care au ajuns la hotel în zorii zilei, precum și cei care au plecat seara, târziu) printre care mă număram și eu - conducerea hotelului a avut amabilitatea de a face check-in, respectiv check-out la alte ore decât cele standard. Și asta fără o plată suplimentară. La plecare, recepționera ne-a chemat un taxi și ne-a urat drum bun. Interacțiunea cu personalul de la restaurant sau de la cameră a fost, de asemenea, fără cusur. Camera 106 care mi-a fost repartizată se află la capătul coridorului de la etajul 1. Este o cameră cu paturi twin, pe care eu am ocupat-o în regim de single. În cameră se intră cu cheie. Am înțeles că la etajele superioare camerele de accesează cu cartelă. În micul hol există un cuier, precum și un șifonier (mai degrabă un corp de mobilier fără uși, care îndeplinește același rol) cu bară pentru umerașe și rafturi pe care am găsit caseta de valori (nu știu dacă funcționează, nu am încercat) și două halate de baie. Paturile sunt mari, cu saltele și perne confortabile. Proaspăt primenite, paturile au fiecare câte o noptieră, o veioză, precum și prize și întrerupătoare. Un birou care are încorporat minibarul (cu 2 peturi de cola și 2 de apă), două scaune capitonate, un suport pentru bagaje, o oglindă mare, un televizor fixat în perete și un covor pe pardoseala din parchet, sunt alte câteva elemente de menționat. Baia, la fel ca și camera, este spațioasă, elegantă și dotată cu tot ceea ce este necesar - lavoar, oglindă mare, uscător de păr, suport pentru prosoape (două mari, două medii și unul pentru picioare). Consumabilele – săpun tip turist, șampon, căști de baie – se află într-un coșuleț, lângă chiuvetă. Tot lângă chiuvetă, dar și în cabina de duș erau montate dozatoare pentru săpun lichid. Lângă vasul de toaletă era coșul pentru gunoi și hârtia igienică. Mai multe role de hârtie, precum și două perechi de papuci hotelieri așteptau pe etajeră, în baie. Cabina de duș este elegantă, încăpătoare și foarte curată. Balconul camerei 106 parcă nu este tot atât de lung ca al celorlalte camere, dar are avantajul că – fiind la capătul clădirii – oferă o deschidere mai mare asupra peisajului. Nu are nici o dotare în afară de o scrumieră totalmente ignorată de mine, dar – cred – foarte folositoare fumătorilor. Dacă vă gândiți la zgomotul din camere datorat amplasării hotelului lângă șoseaua cu trafic destul de intens, aflați că geamurile de termopan, închise, izolează fonic foarte bine. Și o mențiune finală referitoare la cameră și condițiile de cazare. Totul a fost impecabil de curat. Cu toate acestea, în fiecare zi s-au golit coșurile de gunoi, s-au schimbat prosoapele folosite și s-au aranjat paturile. Asta fără a ne deranja, atunci când eram prinși cu alte activități, în grup. Hotel Club Bucovina dispune de un restaurant cu o sală largă, cu mese mari, rotunde, pentru 10 persoane, dar și cu mese dreptunghiulare, mai mici. Intrarea de face fie din lobby, fie direct din exterior. Pentru fumători, dar și pentru servicii de masă în sezonul cald, există o generoasă terasă, cu dublu acces din interior. Această terasă (latura din capătul clădirii) a fost locul din care am admirat focul de tabără, vineri seara. Barul, precum și accesul în bucătărie se află lângă intrarea dinspre recepție, aproape de linia de servire a micului dejun în regim de bufet. Podiumul pentru orchestră, în cazul nostru doar pentru cei doi DJ responsabili cu muzica în seara festivă, se află la capătul opus al sălii. În restaurantul Hotelului Club Bucovina am servit mesele incluse în programul întâlnirii noastre – două cine și două mic-dejunuri – precum și o masă de prânz, în ultima zi, înainte de plecare spre București. Tot ceea ce s-a servit a fost gustos, bine gătit, iar personalul de serviciu foarte prompt și atent. În prima seară o ciorbă rădăuțeană foarte bună (alții au optat pentru ciorbă de văcuță), apoi o friptură de pui. A doua seară, la cina festivă, un aperitiv consistent, cu mai multe preparate, o friptură (de porc) cu sos de smântână și ciuperci, sărmăluțe cu smântână și ardei iute, precum și desert. Ca băuturi, în fiecare seară, afinată sau pălincă, vin, apă plată și carbogazoasă. Bineînțeles, în completare și diversificare, fiecare mai putea comanda de la bar ceea ce-și dorea. Micul dejun a fost foarte apreciat de toată lumea. Cafeaua oferită de cele două aparate, a fost la mare căutare de petrecăreții obosiți. Ouă (ochiuri și omletă), cremwurști, cârnăciori, kaiser prăjit, diferite sortimente de mezeluri, brânzeturi (cașcaval, telemea), măsline, legume (roșii, castraveți, ardei), zacuscă, cremă de brânză, unt, gem, pâine neagră și albă feliată (se putea și prăji), croissante. Ca băuturi, lapte (inclusiv lapte covăsit oferit în ulcele tradiționale, din argilă), ceai, suc și apă. La acest capitol trebuie să fac o mențiune specială privind prânzul din ultima zi, când restaurantul se golise de petrecăreți și când – până la trenul de seară - @Doinafil, @msnd și eu, dorind să ne pregătim pentru drum, am fost singurii clienți. Șnițelul din piept de pui, bine făcut, cu cartofi țărănești a fost alegerea mea, dar și a Doinei. Eu am adăugat o apă, iar ea o bere fără alcool. Mihai și-a dorit ciorbă urmată de friptură. Totul a fost foarte bun, iar porțiile atât de mari încât nu am reușit să terminăm totul. În rândurile de mai sus am descris locația și împrejurimile hotelului. Dar, dacă în imediata apropiere a hotelului nu găsești unde să-ți pierzi timpul, la doar câțiva kilometri te așteaptă o sumedenie de obiective turistice – religioase, culturale, peisagistice, gastronomice... Chiar dacă pe unele dintre ele le-am mai vizitat cândva, mi-a făcut plăcere să revăd, o parte din salba de mănăstiri istorice, patrimoniu cultural UNESCO (Mănăstirile Moldovița, Sucevița, Bogdana, Voroneț). Au existat și locuri în care nu am ajuns niciodată - Muzeul Oului din Vama, Muzeul Păpușilor (învecinat cu Muzeul Oului), Pasul Ciumârna, trecătoarea din munți cu Monumentul Palma, dar și Restaurantul Național din Rădăuți unde ne aștepta o minunată ciorbă rădăuțeană și o porție de papanași. Despre celelalte obiective turistice din Bucovina, la care eu nu am ajuns cu această ocazie, nu mai amintesc. Spun doar că n-ar trebui să existe român care să nu fi vizitat măcar o dată Bucovina. Distracție? A fost din plin. Veniserăm la Hotel Club Bucovina pentru Întâlnirea – 2025 și este de la sine înțeles că bucuria revederii și distracția au fost pe primul loc. Despre acestea s-a scris și – sper – încă se va mai scrie, așa încât eu mă opresc aici. Relaxare? Nu prea, dat fiind că mai tot timpul șederii noastre acolo a fost alocat socializării, petrecerii și plimbărilor prin împrejurimi. Poate doar cei care au fost la SPA să fi beneficiat mai mult de relaxare. În ceea ce mă privește, da, m-am relaxat, m-am odihnit atât imediat după sosire, cât și înainte de plecare. Mulțumesc Hotel Club Bucovina!