Peștera Meziad

După „cercetarea” pe repede înainte a orașului Oradea am pornit spre Apuseni, ținta finală fiind pensiunea Drumul Iancului din Ponorel ( vezi impresii ), gazdă pentru trei nopți. Clar nu puteam merge chiar așa direct spre pensiune, aveam suficient timp la dispoziție și zona submontană din Depresiunea Beiușului oferă multe surprize turistice. Fenomenele carstice ocupă un loc important în făurirea unor peisaje fantastice, zona despre care vorbim nu duce lipsă de aceste fenomene, astfel că în plan se află vizitarea unei peșteri, și anume peștera Meziad . Adresă : sat Meziad, com. Remetea, jud. Bihor Coordonate : 46°45' 45.9"N 22°28' 30.7"E Site web : pestera-meziad.ro/ro În general nu mă dau în vânt după asemenea obiective turistice și o singură vizită mi se pare suficientă pentru amintirile mele turistice. Dacă ar fi să întocmesc un top personal al peșterilor românești vizitate până în acest moment, pe locul I aș numi Peștera Urșilor ( vezi impresii ), pe locul II Peștera Meziad și pe locul III Peștera și Ghețarul Scărișoara ( vezi impresii ). Am luat în calcul minunățiile subpământene ce le oferă fiecare cavitate în parte, modul de organizare a traseului, iluminatul ambiental și explicațiile ghizilor. De fapt, cred că Peștera Urșilor o voi mai vizita o dată! Poziționare și acces. După ce am trecut de zona aglomerată a Băilor Felix, aplicația de navigație m-a scos de pe drumul principal E 79 și m-a îndrumat pe niște pitorești drumuri comunale cu asfalt foarte bun, trafic aproape zero. Am traversat vreo două sate și am ajuns în comuna Remetea unde indicatoare mari te ghidează către peșteră. Ultima parte a drumului o parcurgem pe DJ 764C, un drum bun al cărui strat de asfalt se termină în dreptul cabanei Meziad (care are și restaurant). Continuăm drumul fără probleme pe un drum pietruit cale de vreo 900 m până traversăm un podeț (pont: nu vă opriți după primii 300 m unde se află o căbănuță altfel veți merge mai mult pe jos, chiar dacă sunt autoturisme parcate aici șoseaua mai continuă). Din locul în care ați parcat se merge perpedes pe un drumeag forestier în ușoară urcare circa 200 m după care începe urcușul pe versant pe o cărare amenajată cu trepte de lemn și balustrade. Ajunși pe un mic platou găsim cabana utilizată drept casă de bilete, precum și câteva panouri informative, băncuțe și o toaletă. Prețul unui bilet de acces este de 30 lei/adult (copiii între 5-14 ani plătesc 15 lei; nu există taxă foto). Intrările au loc din oră în oră, la fix, în grupuri de minimum 5 persoane. Programul actualizat îl găsiți pe site-ul oficial. Info istorice. Peștera Meziad a fost descrisă scriptic pentru prima dată de un geograf austriac imediat după jumătatea secolului al XIX-lea, iar cercetarea aproape integrală a fost efectuată de exploratorul Czárán Gyula ( ebihoreanul.ro/stiri/impa ... hor-167558.html ). Viața acestui fiu de nobil armean este spectaculoasă, el fiind pionierul turismului bihorean, ghid pentru excursioniștii vremii și întemeietor al multor trasee turistice – este numit de un biograf „Apostolul drumeției” . Printre traseele marcate, amenajate sau începute de explorator se numără: Cetățile Ponorului, Circuitul Galbenei, Vadu Crișului – Șuncuiș, zona cascadei Răchițele, zona Moneasa și Stâna de Vale, zona Băița, Cheile Turenilor etc. În 1880, după ce vizitează spațiul subteran de la Meziad și cartografiază trei nivele, Czárán Gyula face primele amenajări: marcaje în subteran, podețe și scări de lemn. În 1903 apare la Beiuș primul ghid turistic al Munților Bihorului intitulat „Ghid turistic pentru excursii la Stâna de Vale” în care menționează și Meziadul: Peștera de la Meziad este cea mai mare și frumoasă din țara noastră [n. n. pe atunci Austro-Ungaria], după cea de la Aggtelek [n. n. peșteră în Ungaria aflată în patrimoniul UNESCO]. Are atâtea ramificații încât vizitarea ei necesită 6-7 ore. Din 1972 peștera bihoreană intră în circuitul turistic, vizitele efectuându-se la lumina lămpilor de carbid și lanternelor. În 2012 peștera a fost electrificată utilizându-se surse led iar traseul de vizitare reamenajat pentru a oferi siguranță vizitatorilor. Vizita în peșteră. Traseul are circa 1200 m lungime, se desfășoară pe două etaje și are oarecum forma cifrei 8. Peștera Meziad se vizitează doar organizat, cu ghid, durata plimbării în subteran fiind de circa 45 de minute. Este indicat să aveți o bluză cu mânecă lungă, un hanorac sau o vestă întrucât temperaturile în interior sunt destul de scăzute, și, de ce nu, încălțăminte adecvată. Pătrundem în mediul cavernicol printr-un portal imens (16 m înălțime și 10 m lățime) și preț de 5 minute, în fața unor panouri informative, ghidul ne oferă informații despre istoria peșterii, mediul subteran și locuitorii de altădată. Facem cunoștință cu începutul traseului, cu alei trasate de pietre, cu primele spații subterane luminate încă de razele soarelui ce pătrund prin portalul de mari dimensiuni. Trecem printr-o ușă practicată într-un zid ce închide accesul neautorizat în peșteră, acces supravegheat video. Ușa metalică se încuie în spatele grupului și în față se aprind luminile led. În fața noastră se ridică o scară metalică care ne facilitează urcușul la etajul superior. De altfel, pe întreg traseul există un sistem bine pus la punct de scări metalice, trepte, podețe și balustrade care conferă turistului o parcurgere în siguranță a traseului. Ne oprim din loc în loc și ascultăm explicațiile ghidului, urmărim fascicolul lanternei care ne atrage atenția asupra diverselor forme carstice, încercăm să ne închipuim animale și alte arătări fantastice, descoperim cotloanele unde locuia omul preistoric etc. Urcăm și coborâm până ajungem la singurul pod natural subteran cunoscut, loc în care grota are 35 m înălțime. Din când în când vedem și umbrele rapide ale liliecilor și le auzim bătăile de aripi și chițăitul specific. Și în această peșteră au fost descoperite oase ale ursului de cavernă, un mamifer de talie mare și greutate așijderea. Stalagmite și stalactite, domuri, coloane, draperii și alte concrețiuni de diferite forme și culori ne atrag atenția pe tot parcursul traseului. După un timp coborâm la etajul inferior și ajungem sub podul natural subteran, abia zărim tavanul aflat la zeci de metri înălțime. Fără să ne dăm seama ajungem în punctul de unde am pornit, nici nu știu când s-a scurs aproape o oră, frumusețea interiorului carstic ne-a captat iremediabil atenția. Concluzii. Am fost încântați de această incursiune subterană, recomand tuturor celor care ajung în zona Apusenilor să viziteze Peștera Meziad și, neapărat și Peștera Urșilor, situată nu foarte departe. Frumusețile naturale din cavitatea carstică impresionează, relaxează, bucură sufletul și creează amintiri.

Peștera Meziad este în Munții Pădurea Craiului din Apuseni, în Bihor, Crișana, la 2 kilometri jumătate de localitatea Meziad care face parte din comuna Remetea. Accesul se face pe E79 Alba Iulia – Beiuș până la Beiuș apoi spre nord pe 764 Delani, Petreasa, Remetea unde se face dreapta pe 764C până la Meziad. Noi am venit dinspre Beiuș că veneam de la Chișcău și tot pe acolo ne-am întors. Din Beiuș până la Peștera Meziad sunt aproximativ 9 kilometri. Se mai poate ajunge la Meziad pe Valea Iadului, pe la Lacul Leșu, pe traseu turistic, pe la Săritoarea Ieduțului. La 1 kilometru de peșteră este cabana Meziad, foarte frumoasă și cu restaurant și terasă tocmai bune de făcut popas și care cabană are în față o parcare largă unde își lasă mașinile cei care sunt doritori să viziteze peștera. De la Cabana Meziad până la peșteră se merge pe un drum forestier, destul de bun, ușor ascendent, pe Valea largă a Peșterii care, la 3 kilometri și jumătate în aval face confluență cu Valea Meziadului. Din forestier spre accesul în peșteră avem de urcat o pantă destul de abruptă pe care sunt amenajate scări cu balustrade de sprijin. Poteca este destul de anevoioasă și accidentată și trebuie atenție mare la scările improvizate din lemn ca să nu alunecăm că nu este recomandat, se mai poate întâmpla și vara dacă lemnul este ud și balustradele nu sunt chiar foarte noi deci nu știu la ce forță rezistă, oricum, dacă sunt forțate, se pot distruge. În sfârșit, ajungem la intrarea în peșteră și terenul este destul de denivelat, în dreapta este versant în jos, spre vale și forestier iar în stânga este coama împădurită a muntelui și printre brazi se află și construcția ce adăpostește casa de bilete, cum se zice. Practic este sediul custodelui peșterii care are program fix. Când am fost noi, în august 2019, termina programul la ora 16:00 și ne grăbeam să ajungem înainte de această oră ca să nu închidă prăvălia (am reușit) pentru că mai devreme, în aceeași zi, am vizitat Muzeul Flutur din Chișcău precum și cunoscuta Peșteră a Urșilor tot din Chișcău (deasemenea amenajată și cu însoțitor) și asta a luat ceva timp iar Meziad nu-i chiar la o aruncătură de băț de Chișcău. Dintr-o clasificare absolut arbitrară a peșterilor din România, putem considera că sunt amenajate și neamenajate. Cele amenajate au ceva intervenții antropice, astea reprezentând, de obicei niște podețe metalice tip grilă și cu balustradă, podețe pe care merge omul vizitator dar și însoțitorul său – și așa este și Peștera Meziad – deci omul nu prea calcă substratul natural format din peșteră și, deasemenea mai sunt și sistemele de iluminat care sunt puse în funcțiune când intră grupul vizitator. Astfel, o peșteră vizitabilă devine practic un muzeu natural, cu bilet de intrare și cu poartă care se încuie la sfârșitul programului, în cazul nostru – ora 16:00. Mai precis, Peșteră Meziad se poate vizita între orele 11:00 și 15:00 iar în week-end între 11:00 și 16:00. Peșterile neamenajate au altă poveste dar și alea au poartă încuiată la intrare și custode cu cheia de gât, deci nici acolo nu pătrunde care – cum i se năzare fără să ceară voie cum se întâmpla cu ceva ani în urmă pentru că azi, peșterile din România sunt toate într-un regim de administrare (relativ) bine pus la punct ba chiar unii consideră că-i mult prea rigid. La Meziad este poartă la intrare, la ceva metri în interior, așa cum se obișnuiește. Specificul peșterii, însă, nu prea permite obturarea completă a intrării pentru că este foarte amplă, în arcadă, cu o înălțime maximă de 16 metri și lățime de 10 metri și cu substratul calcaros ușor denivelat. Astfel, antropic, omu’ a considerat că un zid de beton de vreo 2 metri înălțime ajunge și din acest zid ies vertical în sus niște grinzi metalice, probabil turnate în beton și distanțate cam la un metru unele de altele și cu înălțimea aproximativă de un metru și ceva peste partea de sus a zidului de beton. Așa a stabilit constructorul proiectul gândind, probabil, că asta ar descuraja eventualele tentative de escaladare a zidului de beton. Prin anii 1921, Peștera Meziad a avut parte de ample cercetări ce au scos-o din anonimat, la fel cum s-a întâmplat cu multe alte peșteri din Apuseni atunci când părintele speologiei românești, Emil Racoviță, s-a lăsat convins să dea Franța pe Cluj unde a devenit întemeietorul primului Institut de Speologie din lume. În acele vremuri făcea lungi expediții în Apuseni, lucru care a contribuit la dezvoltarea acestei zone care acum 100 de ani se prezenta destul de rudimentar, în ce privește stilul de viață al localnicilor. Cu toate astea, chiar în acea vreme se mai întâmpla să se mai organizeze câte un bal sau sindrofie de revelion în sălile Meziadului, cu participanți (sclifosiți) adunați de prin marile orașe. Local, însă, Apusenii păstrează încă și azi adevărate vetre de tradiție autentică. Cronologic, în timp, o amplă amenajare a peșterii s-a făcut în anul 1972. Apoi, în anul 2012 a intrat într-o altă treaptă de dezvoltare, fiind parte a proiectului numit Pădurea Craiului, Defileul Crișului Repede. Practic, Peștera Meziad este rezervație naturală. Altitudinea la care se situează peștera este de 3 – 400 de metri. Are o singură intrare iar nivelul activ debitează apele sale prin spații inaccesibile omului. Peștera Meziad este practic o succesiune de săli cu diverse configurații. Imediat după intrare pătrundem într-o sală înaltă și largă ce are pe dreapta multe scări ce trebuie urcate pentru continuarea pe galerie. Traseul este circular. Noi am parcurs cam 3 kilometri deși dezvoltarea totală a peșterii este cam de 5 kilometri însă nu pe lungime ci pe 3 nivele suprapuse unde cel mai de jos este inundat adică, în limbaj speologic activ. Activ, pentru că acolo unde există apă, morfologia pereților se transformă, în timp, destul de repede pentru că tocmai apa este agentul principal de formare a unei peșteri pentru că apa spală, erodează, dizolvă calcarul dintr-o parte, îl duce în altă parte, crește coloane, stalactite, stalacmite, macaroane, stilolite, aragonite, gururi, bazinașe, curgerii parietale și tot felul de bazaconii, care mai de care mai trăznite, numite formațiuni carstice. Meziad nu este foarte bogată în astfel de formațiuni însă are și ea destule pe cele două galerii fosile (adică fără apă) vizitabile și amenajate. Peștera Meziad a fost locuită în vechime. După sala asta mare de la intrare și scările din dreapta despre care scriam, urmează o sală mai mică pe care ingeniozitatea speologilor au numit-o „bucătăria” și o zonă mai retrasă căreia i-au spus „cămara” pentru că are tot felul de „provizii” din calcar ????, atârnate de tavan. Uneori, totuși, mă mir de inocența turistului, ca să nu-i spun naivitate. Nu neg că, poate, vreun neanderthalian, vreodată, ș-o fi întins ceva ciosvârtă de bucăți din animal vânat pe ceea ce azi numim „masa” sau că ș-o fi scăpărat vreo pâlpâială pe ceea ce numim azi „vatra” dar să crezi că formațiunea ce-a fost numită „coșul de fum” chiar, cu adevărat a fost folosită în sensul propriu al expresiei e pură inocență și asta, evident, pentru că acea formațiune nu reprezintă un tunel ce comunică cu exteriorul ci este o banală adâncitură în tavan ce a fost afumată cu lampa de carbid de către speologii ce au explorat peștera și-au tot răscolit și cotrobăit peste tot, frământați fiind de curiozitate și neastâmpăr. Deci treaba e așa: aceste denumiri nu sunt date de vreo echipă oficială de specialiști care să fie reprezentanții cuiva ci fix invers. Peșterile au fost mai întâi scotocite și descântate prin toate cotloanele, măsurate, cartate (adică desenată harta lor, plan, secțiuni și detalii), puse denumiri (absolut aleatorii, după cheful și inspirația exploratorului, fix cum se pune nume la copii), făcute fișe și clasificate fix de către amatori care, cel mai adesea nu erau geologi, geografi, hidrologi sau orice fel de naturaliști ci puteau fi ingineri, medici sau orice altceva sau simpli băgători de seamă iar abia apoi ajungeau aceste date la specialiști care le luau ca atare și nici nu-și băteau capul să se mire de ce se numesc într-un fel sau altul sau să conteste că o săliță se numește „cămara” , o formațiune se numește „slana” , alta „pantoful cu toc” sau alta „coșul de fum” , prin analogie cu respectivele obiecte. Respectivii amatori creatori de lingvistică ce emit substantive proprii sunt, firesc, niște confrați care au și ei nevoie de un spațiu de locuit – lucru greu în zilele noastre – o pâine de pus pe masă și benzină la motor și se diferențiază de restul populației consumatoare de turism în natură doar prin pasiunea pentru speologie, explorare și prin afilierea la un grup cu aceleași hobby uri dar care, totuși, nu naște specialiști cu patalama. În Meziad, mult au explorat speologii din Oradea, (amatori), sunt mulți, pentru că este zona lor de lucru și dacă vor din altă parte să vină, întâi iau legătura cu ei și apoi prin cooperare, merg împreună prin peșterile din zona lor. Așa e peste tot și e firesc. Scriu aici de explorare și despre cei ce creează denumiri, nu de turiștii de subteran care fac ce am făcut și noi: se prezintă la custode și solicită un tur ghidat. Custodele, băiat tânăr și frumos, bine școlit, cu o voce sonoră și plăcută ne-a explicat câte-n lună și în stele și-l auzeam de la un kilometru distanță, făcând rezonanță în golul subteran, nu neapărat că și înțelegeam ce spune. Spre exemplu, mie personal mi-a spus clar că fumul din horn e făcut cu lampa de carbid și unui coleg de tur ghidat i-a spus că în balconul din prima sală, din partea opusă scării amenajate pot ajunge doar speologii experimentați cu mijloace specifice (turistul întrebase de ce nu mergem și noi acolo) pentru că noi nu avem cum ajunge, simplu, ca pălmașii de la 1907 (asta cu pălmașii e scornită de la mine, n-a zis el așa că era academic, profi) iar acele mijloace specifice sunt, simplu, coardă elastică cu amarajul ei și, la nevoie, pitoane, cu blocatoare și optul de rapel sau altceva pentru rapel. Mie nu trebuia să-mi spună asta că știam deja. Am făcut ochii roată în grupul meu – destul de mare – și n-am văzut nici un bocanc, nici măcar din greșeală, ci doar pantofi sport care au ieșit din peșteră aproximativ la fel de curați cum au intrat. Erau turiști și nu oameni de munte. Nu-i nimic rău în asta dar pentru mine parcă nici n-aș fi intrat în peșteră ci doar la promenadă. Unele sălbăticiuni se civilizează mai greu. În peșteră se păstrează uzual o temperatură constantă de 8 – 10 grade, maxim 12, indiferent de anotimp deci vara, când afară pot fi, în medie, 30 de grade (Celsius) e recomandat ca la intrarea în peșteră să-ți pui un echipament complet, ceva, să acopere tot corpul, un pantalon lung, un hanorac și măcar ceva ghete. Ei bine, la intrarea în peșteră am găsit un grup de unguri, familie cu mai mulți adulți și copii, unii chiar de vârstă fragedă, cam 2 ani. Ei așa obișnuiesc, să umble în clan, i-am tot întâlnit în multe locuri, prin munți, evident alții dar tot pe același stil. Cei de la Meziad s-au lipit de marele nostru grup de pantofari (dar măcar îmbrăcați) în traseul ghidat prin peșteră. Toate bune până aici. Treaba e că majoritatea erau în pantaloni scurți și sandale, chiar și cei foarte mici iar parcurgerea peșterii a durat poate mai mult de o oră. Mă uitam la ei și mi se făcea mie pielea găină. Comentam a doua zi cu doctorul din Gârda de Sus care este un speolog cunoscut și care ne-a însoțit. Spunea că ei mereu fac așa și că ghizii au și obosit să le tot atragă atenția că oricum degeaba se ostenesc pentru că ei tot așa vin și nu prea le poate refuza accesul în peșteră dar, în orice caz, o fac pe răspunderea lor. Drept este că nu a avut nimeni cască dar conformația peșterii nu prea pune pericol în privința asta însă sunt peșteri cu înălțime mică unde casca este obligatorie și se găsește la intrare. La Meziad nu este cazul însă un minim de echipament este totuși recomandat. Legat de Peștera Meziad există o foarte frumoasă legendă numită legenda bobului de grâu ce povestește o întâmplare despre care se spune că a scos omul preistoric din peșteră, care om, la vremea aceea, acolo locuia. Foarte pe scurt, se spune că o fată a văzut la intrarea în peșteră o zburătoare (unii spun că era cioară) cu un bob de grâu în cioc pe care l-a scăpat, speriată fiind de o piatră aruncată de fată. Fata nu știa ce este acel grăunte dar, de curiozitate, l-a plantat. Astfel, a răsărit un superb fir de grâu ce a produs un spic cu multe boabe. Oamenii peșterii au re-plantat unele din acele boabe, astfel cultura s-a extins, a fost nevoie de mai mult spațiu astfel că oamenii au ieșit din peșteră, orientându-se spre terenuri mai întinse pe care să poată face culturi de grâu. E o legendă frumoasă deși nu putem garanta autenticitatea. Totuși, oamenii preistorici au locuit peștera dar, cel mai probabil nu în aceeași perioadă cu ursul de peșteră care este o specie de urs preistoric, dispărut acum și numit Ursus Spelaeus. Peștera Meziad chiar are o sală care se numește Sala Oaselor și are un mare schelet – chiar pare de urs masiv – pus în poziție de odihnă, așa cum hiberna el, pe întuneric și în jurul scheletului e amenajat un oval din bolovani de calcar. Peștera Meziad are și un pod subteran ce se formează între cele două galerii fosile și o zonă ce pare un balcon imens, vizitabil, în Galeria Prăbușirilor. O sală numită Sala Liliecilor găzduiește o colonie de lilieci. Altă zonă se numește Poșta iar după succesiunea de săli, unde golul subteran se îngustează mult, se află Gâtul Dracului. Sincer, le-am și pierdut succesiunea și, după o singură vizită nu pot spune că am o imagine clară asupra succesiunii formațiunilor, cu atât mai mult cu cât galerii se intersectează, se îngustează, se lărgesc, urcăm și coborâm scări metalice pe diverse direcții, custodele ne spune vrute și nevrute și informațiile se amestecă cu atenția ce trebuie acordată deplasării și, după vreme lungă de umblat în subteran, când cred că am ajuns adânc, în inima muntelui, custodele ne mulțumește și ne informează că ne aflăm exact la intrarea în peșteră, fix pe unde am intrat. Dealtfel, se și observă irizații vagi de la lumina zilei, dincolo de zidul de la intrare. Ies buimăcită, uimită de lumina veselă și blândă de afară, filtrată prin crengile brazilor. La finalul turului am primit o brățară din cristale de cuarț și un magnet de frigider. Cred că le mai am și azi. Căbănuța mică a custodelui este, totodată, și magazin de suveniruri. Deși nu m-am îndeletnicit să fac poze – telefonul se descărcare deja că l-am folosit mult la Chișcău – toată vizita în Peștera Meziad mi-a rezultat ca o mare amețeală de cap, cu atât mai mult cu cât venea imediat după vizitarea Peșterii Urșilor de la Chișinău unde imaginile îmi păreau cam similare. Astfel, am rămas fără poze de la Meziad și mare parte din numele (ușchite) de formațiuni nici nu mi le mai amintesc. A trebuit să mă mulțumesc cu poze de la colegi care, recunosc, s-au ocupat organizat de imagine astfel că zilnic, la masă, aveam parte, pe monitorul de pe un perete al încăperii, de slide-uri și filme cu noi din vizitele pe care tocmai le făcusem. La plecare am primit cu toții câte un cd cu toate aceste imagini precum și câte o diplomă de participare, alături de broșuri informative cu Județul Alba. A fost frumos. Da, îmi amintesc, proiectul a câștigat locul întâi la nu-ș ce concurs local de societate civilă plus o căruță de bani. Ce păcat că a urmat 20. Sper, totuși, să mai facem din astea. Peștera Meziad are și site, destul de conștiincios administrat, cu informații multe, cu tarife, program, istoric și multe altele, site care se actualizează periodic și care a fost creat în cadrul proiectului „Peștera Meziad, o peșteră pentru natură și oameni” dezvoltat de către Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor în parteneriat cu Primăria Remetea. Același site administrează și Peștera cu cristale din mina Farcu – Roșia. Și nu numai, Peștera Meziad are și-o carte și se numește fix Cartea Peșterii Meziad. A fost tipărită în două ediții, 2015 și 2017. Și tot pe site ul pestera-meziad punct ro suntem informați de diverse activități din proiectul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor, printre altele și festivalurile Straița Plină (în fiecare an, în octombrie, până în 19) despre care știu că se îngrijește speologul Țupi cu soția lui, Angela care, printre altele, e pictoriță și ei au făcut asociația Orizont Verde ce colaborează cu Primăria și Consiliul Județean pentru astfel de festivaluri unde, de obicei, de imagine se ocupă Poșme, alt speolog de la Oradea. El și soția lui, Erica (muzeograf la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea) au ridicat în Apuseni o cabană pentru speologi (cu fonduri europene) numită Casa Speo. Pentru mine, Apusenii-s un picuț cam departe și pentru peșteră, deja e nevoie să fac eforturi mari ca să aloc ceva timp dar când (totuși) ajung acolo, e aproape imposibil să nu întâlnesc cunoscuți, uneori chiar și așa, aiurea, pe coclauri sau cu barca la un rafting pentru că au o comunitate mare și activă, mereu fac ei câte ceva) iar unii, chiar de nu-i cunosc, aflu apoi că-s cunoscuți de-ai cunoscuților. Sper, totuși, să avem din nou acces Pe Pășune Fest. Munții Pădurea Craiului au o frumusețe copleșitoare, blânzi, cu pante line și puține zone de abrupt. Mare parte sunt împăduriți cu conifere și foioase mai pe la poale. Zona din jurul Peșterii Meziad este, astfel, împădurită și asta creează confort psihic sporit. Plimbările prin zonă sunt o reală încântare și Cabana Meziad tot acolo o găsiți pentru o gustare și relaxare. Cea mai recomandată formă de relaxare în zonă este drumeția dar, cum se obișnuiește recent să diversificăm, merge și un Mountain bike, terenul se pretează la așa ceva plus, în zonă se tot organizează tot felul de chestii: maratoane, concursuri, festivaluri și alte evenimente cu tematică montană și dacă nu știi unde să te interesezi, se poate face o întrebare chiar la Cabana Meziad cum că ce lucruri interesante se petrec, acum sau viitorul apropiat, prin zonă. Ei sigur știu câte ceva chiar dacă posibilitățile sunt mult mai mari și se pot găsi mult mai multe evenimente. Din ce știu eu, comunitatea de acolo este activă și cooperantă.

Continuăm cu prezentarea excursiilor noastre în zona Apuseni, despre care am scris AICI , AICI și AICI . Astfel că, după un mic dejun copios la Pensiunea Poarta Arieşului, în ziua a treia a sejurului nostru, am părăsit din nou Arieşeniul și am mers să vizitam Peştera cu cristale Farcu şi apoi Peştera Meziad: concluzia, pe scurt, foarte frumoase amândouă, cu un plus pentru Peştera Meziad :) Din Arieşeni am pornit pe directia Câmpani, Ștei, Sudrigiu, iar în municipiul Beiuș, județul Bihor, am mers pe DJ 764, prin comunele Delani, Petreasa, Remetea, până am zărit indicatorul spre Peștera Meziad. Când ajungi la intersecția din Remetea spre Meziad, mergi tot înainte (nu faci la dreapta pe indicator), până ajungi în satul Roșia. Aici îți continui drumul până în centru, unde apar primele bannere și indicatoare spre Peștera cu Cristale. Drumul auto urmează coama unui deal, de unde ai în fata superbe panorame spre satele comunei Roşia, cea mai mare din țară, ca suprafață, dacă însumezi toate satele și cătunele componente, după spusele unora. In scurt timp, vei zări pe partea stângă a drumului o căsuță, aproape suspendată deasupra unei cavități şi care servește drept casă de bilete și magazie pentru materialele de protecție oferite turiștilor care vizitează peștera. Intrarea în peșteră este chiar sub aceasta casă. Distanța parcursă din Arieșeni până la peșteră a fost de aproximativ 80 de km. Coordonate GPS (puțin diferite de cele afişate acolo, pe un panou de la intrare): 22.423833 E, 46.817309 N Mai există o variantă de traseu, venind din dinspre Cluj-Napoca (în total 134 km), prin Bratca, Damis, Roşia, iar în centru virați la stânga. Intrarea în peșteră este permisă după plata taxei de intrare (15 lei/adult), numai în grupuri, cu dotare obligatorie a tuturor din grup cu căşti de protecţie (pe cățelușa noastră Winnie au primit-o în peșteră și fără cască de protecție :) ) şi numai însoțiți de un ghid (în cazul nostru, de o domnișoară de nici 20 de ani) Zona Farcu este situată în partea central - sudica a Munţilor Pădurea Craiului, în bazinul superior al Văii Roşia (bazinul Crișului Negru), pe teritoriul administrativ al Comunei Roşia (judeţul Bihor) fiind parte a sitului « Natura 2000 Defileul Vadul Crişului - Pădurea Craiului » (RoSCI 0062). Dealul Farcu are o altitudine de 375 m şi este delimitat de Valea Steazelor la nord şi Valea Lazuri la sud. Dealul Farcu este un platou carstic uşor ondulat cu numeroase doline de mari dimensiuni şi câmpuri de lapiezuri parţial acoperite de cuvertura de sol. Zona Farcu este situată în bazinul superior al văii Roşia (baziul Crişul Negru), în apropierea localităţii Roşia. Date etnografice ale zonei: comuna Roşia (atestata documentar de la 1445) din judetul Bihor este una dintre acele zone rurale unde colectivizarea comunista nu a ajuns. Nu a ajuns în totalitate nici sistematizarea autro-ungara a satelor. In ceea ce privește exploatarea bauxitei în Munții Pădurea Craiului, această activitate a fost atestată documentar încă din anii 1915 -1916. Dezvoltarea ei ia însă amploare în anii ’40, odată cu înființarea întreprinderii Miniere Dobresti. După anul 1950 se deschide și punctul de lucru de la Roşia. Peştera Farcu a fost descoperită în anul 1987, atunci când se săpa o galerie a Minei Farcu. Se spune ca artificierul de la acea vreme a rămas atât de uimit, încât a cimentat intrarea. În momentul descoperirii sale peştera a fost considerată o adevarată bijuterie, prin prisma bogăţiei speleotemelor, diversităţii şi formelor cristalelor existente aici. Este o peștera tip geoda, fără intrare naturală penetrabilă. La acea vreme era remarcabilă prin abundenta și mărimea cristalelor dar și a stalactitelor de tip macaroană, care ajungeau până la 1.5 – 2m. Ulterior, însă, localnicii din zonă au reuşit să intre în ea şi au furat toate cristalele la care au ajuns. Furtul şi vandalismele au fost confirmate şi de primarul comunei: "Datorită indolenţei, peştera şi-a pierdut 60-70% din frumuseţea pe care natura şi Dumnezeu au pus-o acolo. S-au cărat cu camioanele stalagmite şi stalactite", a spus primarul Bonca. Doar dificultăţile verticalei de 35 m, au reuşit să protejeze cristalele din tavanul peşterii. În ultimii ani, grota a fost amenajată de Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor şi de Primăria comunei Roşia. Când, s-a început reabilitarea, pereţii erau plini de funingine de la cauciucurile arse de localnici în interior, iar argila era peste tot... La reabilitarea peșterii s-a procedat la spălarea pereților cu jet de apă şi s-au scos astfel sute de kilograme de argilă. Explorările recente şi munca de restaurare şi cercetare au readus Peştera cu Cristale din Mina Farcu în galeria celor mai frumoase peşteri din România. Comuna Roşia împreună cu Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă şi Ecopiro au finalizat în anul 2012 un proiect de introducere a peşterii într-un proiect complex, ce cuprinde refacerea ecologică a acesteia şi amenajarea turistică a ansamblului peşteră-mină. Reabilitarea peşterii s-a realizat cu 70.000 de euro, bani veniti de la Organizaţia Naţiunilor Unite Este prima amenajare de acest tip din România şi printre puţinele din lume. Întreg parcursul destinat turismului de masă este amenajat cu poteci, scări şi balustrade din plastic ranforsat cu fibră de sticlă, cu sistem de iluminare LED, care ghidează turistul spre misterele uimitoare ale peşterii. Într-o fostă galerie de mină a fost amenajat un muzeu minier, unde au fost adunate utilajele rămase după dezafectarea exploatărilor miniere. Inaugurarea amenajarii peșterii cu Cristale din Mina Farcu s-a facut la data de 20 iunie 2012. In plus, trebuie menționat că, după sau înainte de vizitarea peşterii, curajoşii pot coborî la vale pe o tiroliană lunga de circa 150 m, care pleacă de la platforma căsuței ce servește drept casa de bilete. Peștera poate fi vizitata zilnic conform următorului program: Din octombrie până în martie între orele 10:00 şi 18:00 Din aprilie până în iunie între orele 10:00 şi 19:00 Din iulie până în septembrie între orele 10:00 şi 20:00 Tura ghidată în peşteră durează aproximativ 20 minute; Temperatura în interiorul peşterii este de 9-12 grade C; Adulţi: 15 lei Copii (5-14 ani): 10 lei Pentru grupuri organizate: Adulţi: 10 lei Copii (5-14 ani): 7 lei. De menționat că nu se percepe taxă de fotografiere și filmare în scopuri de agrement. Reguli de conduita pentru parcursul peșterii: vizitatorii sunt rugați să nu atingă deloc formațiunile carstice din peșteră. De asemenea, este strict interzisa ruperea formațiunilor din peșteră sau deplasarea în afara traseului marcat. Accesul în peștera este condiționat de purtarea caștilor de protecție. Cum a decurs vizita noastră. Am așteptat să iasă grupul anterior din peșteră, am primit echipamentul de protecție, a urmat un scurt instructaj din partea ghidei şi am intrat într-o galerie de mină orizontală. Astfel, în prima parte a vizitei, am trecut prin această galerie de mină și am admirat muzeul mineritului ce conține diferite utilaje şi unelte specifice acestei activități. Tot aici poate fi văzut un trenuleț încărcat cu bauxită. De-a lungul galeriei respective, pe pereți, sunt montate leduri, sau becuri cu lumină rece, care nu afectează ecosistemul. Întreaga grotă este iluminată, însă sistemul de aprindere este secvenţionat. Adică, atunci când ghidul şi turiştii sunt într-o zonă, în restul peşterii este întuneric, pentru ca niciun vizitator să nu rămână în urmă. Pe tunelul de acces care duce spre galeria cu cristale s-a amenajat o punte care traversează la o adâncime de 80 m. O parte a acestei punți a fost iluminată, oferind vizitatorilor o privelişte spre adâncurile pământului. Apoi am urcat pe scări, circa 8 m, până am ajuns la galeria de 100 m din peşteră cu pereţii împodobiţi cu cristale şi formaţiuni de cristale strălucitoare, de toate formele, prezente numai aici în cantități şi forme incredibile. Această peșteră fiind unică în Europa, doar în Africa de Sud mai exista alta similară. Faima peşterii noastre este dată de cristalele de calcit, albe şi strălucitoare. Ghida noastră nu a uitat sa menționeze despre "paradoxul cristalelor" de aici. Deși cristalele strălucitoare de pe pereți par foarte fragile, greutatea lor este considerabilă! Ca să ne convingă ghida ne-a înmânat un astfel de cristal (unul special sacrificat pentru studiu turistic), pentru a demonstra acest paradox. Traseul turistic pe care l-am parcurs are ca terminus un balcon, de unde se poate admira rezervaţia cu cristale, cu celebrele discuri de Farcu şi cu „libelulele de cristal”. Traseul de întoarcere este același cu cel pe care am venit, dar se mai face o oprire în galerie, unde vezi două găuri: sub ele se găsește o haldă de steril, resturile exploatării bauxitei. Din adâncurile respective se scurge încă un pârâiaș toxic, care formează o cascadă cu o apă nepotabila, care poate fi observată ulterior, pe marginea drumului auto de acces spre peșteră. Am ieșit din peșteră, am predat materialele de protecție şi ne-am îndreptat apoi spre peștera de la Meziad. Am refăcut traseul de la dus, până în comuna Remetea. De aici, se merge de asta data pe indicatorul spre Meziad, pe DJ764C, spre satul Meziad. Peștera se află la circa trei kilometri de satul Meziad. De la marginea satului, spre peșteră, este doar un drum forestier. Maşina am lăsat-o în parcarea de lângă Cabana Meziad şi apoi am urmat pe jos traseul pe firul văii până la peşteră, distanta parcursa fiind de cam 1,2 km, adică o drumeţie de aproximativ 20-30 de minute. Peștera Meziad se afla în judetul Bihor în apropiere de localitățile Meziad şi Roşia, din Muntii Apuseni Se găsește la o altitudine de 435 m, în versantul drept al Văii Peșterii, la 3,7 km amonte de confluenta acesteia cu Valea Meziadului care, la rândul ei este afluent al Vaii Roşia (bazinul Crisului Negru). Peștera are o lungime totală de 7 km, însă doar 1 km este deschis şi amenajat pentru turiști, restul fiind considerat parte a rezervației naturale şi este accesibil numai pentru speologi.

Avem o descriere recentă foarte faină și mai mult decât completă de la Dan&Ema - vezi impresii (Mulțumesc! Chiar mi-a fost de folos în alegerea traseului minivacanței de astă-vară ????) așa încât o sa fac doar o adăugire. Am ales să vizităm peștera Meziad în august, pe vremea când din cauza pandemiei nu prea erai sigur de nimic. M-am informat deci pe site, am dat și telefon, da, peștera e deschisă însă se vizitează după un program special. Vă recomand sa faceți la fel, sa cereți informații telefonice înainte. Cine știe cat va mai dura pandemia asta… și e bine să vă sincronizați cu programul ghidului. Am rămas foarte plăcut impresionat de peșteră. De la parcare (amenajată binișor și destul de curată) se fac pe jos să zicem cam 15 minute, traseul e însă bine amenajat cu trepte și balustrade. Se intră în ture, cu ghid și de când am ajuns am avut de așteptat la casă (ghidul împarte și biletele) cam vreo jumătate de ora. Foarte de treabă ghidul, un profesionist adevărat, se vede ca face cu drag meseria asta. Biletul de intrare e 25 de lei pentru un adult si 15 lei pentru copii. Supertare: pentru familii sunt reduceri, pe una din poze e lista de prețuri. Peștera e spectaculoasă și impresionantă prin mărimea sălilor și a coridoarelor, e greu de descris în cuvinte iar fotografiile spun doar o parte mică din poveste. Cert este că la un moment dat îți pierzi simțul orientării, te pierzi în peisaj cum s-ar zice. E imposibil să nu-ți pui întrebarea oare ce te-ai face daca ai fi aici singur, fără lumină, cum ai ieși la suprafață…? Până și copiii cu care am fost au rămas muți de uimire. Bine… cam vreo 10 minute. După care au început să se minuneze cu voce tare de toate cele, de nu mai auzeam nimic din ce zicea ghidul. Peștera e recent reamenajată pentru vizitatori și e ușor de parcurs, sunt lumini, scări și balustrade acolo unde e necesar – e safe pentru cei mici. Am înțeles ca înainte de reamenajare era mai sauvage, doar ceva scări de lemn, lămpi cu carbid… mai multă adrenalină deci. Totuși, recomand să aveți încălțăminte ceva mai serioasă pentru a evita alunecarea. Nu e nici frig înăuntru însă tot ar fi bine sa aveți ceva cât de cât mai gros la voi, o bluză cu mâneci lungi măcar. Dacă mergeți cu copiii, ceea ce vă recomand e chiar impresionant pentru ei, vă sfătuiesc să mai aveți la voi o sticlă cu apă, un tur nu durează mult, cam 40 de minute, însă connaisseurii știu, chiar daca nu le e sete, daca vad pe alți copii că beau apă li se face și lor instant. Și ar fi bine să le dați ceva lanterne mici la fiecare, altfel o să va ceară telefoanele să lumineze ei unde s-a ascuns liliacul. Și dacă alunecă, zbang cu telefonul de pământ. Mda… nu mi s-a întâmplat mie, e doar un exercițiu de imaginație…. A, iar important dacă e încă pandemie – în peșteră se intră cu masca și cel puțin in tura în care am fost turiștii au respectat regula. Fără îndoială, merită alocate orele necesare drumului până acolo și vizitei. Poate ca n-ar fi rău de găsit și o soluție pentru turiștii străini, un device audio, ceva de genul. Alt lucru ce mi-a plăcut: pe drumul de la parcare la peșteră n-au fost tarabele clasice cu ace, brice și carice, știți care, alea cu chinezării tradiționale. Sper să nici nu apară în curând. De exemplu la o altă peșteră din zonă vizitată în aceeași zi erau cu duiumul tarabe din astea, poziționate strategic. Cred că ei lucrează cumva în echipă, la primele 20 de tarabe nu cumpăra nimeni, pe măsura însă ce te depărtezi de peșteră și nervii părinților slăbesc sub asaltul generalizat al copiilor încep să apară și tranzacțiile. E probat. Am fost extrem de intransigent, ca toți tăticii responsabili însă tot m-am ales cu o cheie de Audi din aia care te curentează pe la a 40-a taraba ????. De fapt copiii, eu doar am plătit-o. Articol selectat ca fiind „ de interes editorial crescut ” — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă ; — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții. Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari. (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA , respectiv 600 PMA )

Accesul catre Pestera Meziad se face din Beius, judetul Bihor. Parasim DN76 / E79 conform indicatorului din oras, catre stanga cum vii dinspre Oradea. Urmam DJ764 prin Delani si Petreasa pana in Remetea pe o distanta de 9 km, apoi viram catre dreapta pe DJ764C conform indicatorului din intersectie pentru inca 13 km. Ultimul kilometru, dup ace depasim Cabana Meziad, este neasfaltat, drumul forestier de urmat neridicand insa problem de deplasare cu autovehiculul. Ajungem intr-o parcare semnalizata, gratuita. De aici pana la intrarea in pestera avem de parcurs 300 metri pe jos, ultima portiune care incepe cu traversarea unui pod din lemn fiind un scurt urcus abrupt amenajat cu parapeti din lemn. De la podul din lemn se vede deja imensa deschidere a Pesterii Meziad. Urcusul se sfarseste in dreptul unei cabane verzi. Atentie! Acesta este programul afisat la cabanuta de la intrarea in pestera si este diferit de cel afisat pe site-ul pesterii. Intre 16.09 si 14.06 deschisa intre orele 10:00 – 17:00; Intre 15.06 si 15.09 deschisa intre orele 10:00 – 18:00. Ultima intrare cu o ora inaintea inchiderii. Bilete intrare: adulti - 20 lei / copii 5 – 14 ani - 10 lei / grupurile mai mari de 20 persoane beneficiaza de 5 lei reducere de persoana. Nu se percep taxe pentru fotografiere si filmare. Este o pestera amenajata, iluminata, care se viziteaza doar cu ghid. Grupurile pleaca din ora in ora la ore fixe (:00). Vreau sa multumesc ghidei care a fost generoasa si a oferit lui Emi intrarea gratuita. E adevarat ca sin oi ne-am aratat interesati de informatii si la sfarsit i-am multumit in mod deosebit. Cercetata in urma cu mai bine de 100 de ani, Pestera Meziad a fost considerata mult timp cea mai mare si cea mai frumoasa pestera de pe teritoriul Romaniei. Pestera se viziteaza numai cu ghid. Intrarea are o deschidere imensa asa cum se vede foarte bine in poze. Traseul de vizitare parcurge oarecum forma cifrei 8 si ne conduce la doua etaje ale pesterii. Pestera este una uscata, poate dintre cele mai uscate vizitate de mine, luand in considerare doar pesterile de dimensiuni mari si medii. Galeriile sunt deosebit de inalte, cee ace in putine pesteri intalnesti pe o lungime atat de intinsa. Admiram si aflam despre stalactite, stalagmite si coloane. Natura a creat forme spectaculoase pe care fiecare este liber sa le asemuiasca cu ce doreste. Ghida ne-a scos in evidenta formatiunile spectaculoase si ne-a povestit despre numele lor. Am intalnit si lilieci pe care este indicat sa nu ii deranjam pe cat posibil. Spre deosebire de alte pesteri amenajate, aici s-a trasat pe cat posibil traseul pe piatra, nu pe podete. Vreau sa remarc serviciul de ghidaj de foarte buna calitate. La iesirea din pestera am citit mai multe panouri informative completandu-ne sau confirmand informatiile stiute sau primite de la ghida. Am structurat cateva din acestea mai jos. Citim despre caracteristicile mediului subteran . Este vorba in special de cavitati sapate in calcar. Aici domneste intunericul . Spre sfarsitul vizitei in pestera electrificata, ghida a stins toate luminile, ca sa ne demonstreze cat de patrunzator este intunericul subteran. Alte caracteristici sunt umiditatea, temperature si concentratia de oxigen , care sunt in general constante. In subteran sunt putine surse de hrana , ceea ce il face un mediu pe care omul nu l-a ales pentru viata. Totusi exista animale si bacterii, unele foarte importante pentru stiinta. Dintre vietuitoarele care se impaca cu viata de pestera, unel traiesc numai partial in acest mediu. Pestera este in acelasi timp si adapost pentru acestea. Intre ele se Numara paianjeni, tantari, fluturi, dar mai ales liliecii. Lilieci din 12 specii traiesc in Pestera Meziad. Unele colonii de lilieci sunt foarte numeroase, fiind formate din sute de indivizi. Ne amintim de la zoologie ca liliacul este singurul mamifer zburator si ca le comunica prin ultrasunete pe care noi oamenii nu le percepem. Ei sunt sis asa numiti indicatori ecologici, intrucat sunt foarte sensibili la poluare. Un liliac consuma intr-o noapte insect in greitate egala cu cea a a corpului lor. Excrementele lor numite “guano” sunt ingrasamant natural si din mai multe pesteri populate cu lilieci se scot tone de guano. Pesterile adapostesc si locuitori permanenti . Sunt coleoptere sau crustacee, de exemplu. Datorita intregii vieti petrecute in acest mediu, ei nu au ochi sau functia acestora este minimizata. Prima explorare a Pesterii Meziad dateaza din anii 1857 – 1862 si I se datoreaza geologului austriac Schmidl. Acesta a desenat si prima harta a pesterii insumand galerii in lungime de 1,15 km. Primul ghid turistic care prezinta detaliat Pestera Meziad dateaza din 1903 si apartine lui Gyula. Cele mai multe cercetari apartin insa renumitului Emil Racovoita, fondatorul biospeologiei si al primului Instatitut de Speologie din lume, la Cluj. Cercetarile au avut loc in anii 1921 – 1929. Au urmat alti cercetatori care au fost atrasi de Pestera Meziad. Ultimele date despre lungimea pesterii mentioneaza 6.292 m. Alte informatii puteti gasi aici: O vizita la indemana oricui care merita facuta macar o data in viata.