Cetatea Rupea

La o săptămână după excursia de la Râșnov m-am întors în județul Brașov cu scopul unei vizite la neamuri. Obișnuit fiind că orice drum trebuie combinat măcar cu o vizită la vreun obiectiv turistic m-am ținut de acest obicei. În weekendul scurt care a început sâmbăta după amiază în drum spre Brașov am deviat de la traseu spre Rupea vizitând cetatea țărănească, am înnoptat la neamuri în satul Arini din comuna Măieruș, a doua zi am vizitat Cetatea Feldioara, am vizitat alte neamuri din municipiul Brașov vizită pe care am întrerupt-o ieșind în centrul istoric pentru a revedea surt și acesta. De și pe repede înainte timpul alocat a fost suficient fiecărei vizite. În aceast prim articol voi povesti despre impresiile personale de la Cetatea Rupea. Orașul Rupea se află la drumul național/european DN13/E60 Brașov-Sighișoara. Eu am circulat pe DN1/E68 dinspre Sibiu, iar după orașul Făgăraș în localitatea Șercaia am virat spre stânga pe DN1S . Drumul 1S este ok dar puțin mai îngust decât un drum național principal. Am ieșit pe DN13 în dreptul localității Hoghiz, am virat din nou a stânga în direcția Sighișoara iar în scurt timp am ajuns la Rupea. Accesul spre cetate este marcat prin indicatoare maro. Distanța din Brașov este de 64 km, din Sighișoara 53 km, iar din Sibiu 122 km. În zona unde se află acum orașul și cetatea s-a aflat întotdeauna un masiv de piatră. Faptul că s-au descoperit multe semne că s-a locuit aici și acum 5000 de ani iar acum doar 2000 de ani dacii au avut propria cetate aici Rumidava se chema ne indică faptul că locul a fost atractiv pentru cei care au investit aici. Nici romanii atotcuceritori nu s-au lăsat mai prejos dând numele de Rupeș la acest obiectiv cucerit de la daci. Au mai trecut niște ani, romanii au plecat acasă în Italia, castrul s-a degradat. Locul strategic din punct de vedere rutier-lega Transilvania cu Moldova și Țara Românească a fost redescoperit în secolul XIV și pus în valoare prin reconstrucția cetății care a durat ceva ani să zicem 300 în secolele XIV respectiv până în XVII-XVIII. Până în 1790 s-au întâmplat diverse pe aici, de la vizitele turcilor până la epidemiile de ciumă, și altele asemenea neplăcute. După 1790-1800 cetatea s-a abandonat complet și bineînțeles s-a degradat. Nici comuniștii nu au găsit nimic valoros aici, în afară de bazaltul care doreau reciclat. Probabil sașii care în anii 50 mai existau pe aici au reușit să frâneze dorințele comuniștilor chiar au încercat să înceapă o renovare dar n-au reușit. Din fericire autoritățile mileniului nostru au reușit să învețe ceva de la europeni adică să pună în valoare ceva vechi și foarte vechi. Banii bineînțeles tot de la europeni au venit și iată din anul 2013 cetatea Rupea este vizitabilă și plimbându-ne între zidurile sale chiar ne putem imagina cum a fost acum o mie de ani pe acolo Localitatea s-a dezvoltat o dată cu cetatea. A fost înființat de coloniștii sași în secolul XII. Să nu uităm că în jurul oricărei fortificații din Transilvania s-au construit case în care s-a locuit în vreme de pace. În perioada asediilor locuitorii s-au refugiat în cetate. Pe urmă după asediu au ieșit să reconstruiască, să-și continue cultivarea pământului. Astea au fost vremurile pe atunci. La ultimul recensământ erau 5000 de locuitori aici. Sașii au plecat înainte și după revoluția din 1989. Cel mai importnt obiectiv turistic din oraș este Biserica fortificată evanghelică luterană . Nu am vizitat-o nu mai era timp, am trecut doar pe lângă ea și bineînțeles observată de sus din cetate cu binoclu chiar. Urmărind acum pozele făcute de mine în drum spre cetate se observă că este etajată seamănă cu acele făcute de noi din nisip și apă atunci când eram la mare sau altundeva în copilărie. După documentația citită observăm că există o cetate de jos de mijloc și de sus . Cea de sus este cea mai veche, cea de mijloc datează din secolul XVII iar cea de jos din secolul XVIII. 10 lei costă intrarea pentru adulți și 5 lei pentru copii. Orarul de vară este 9.00-20.00 iar orarul de iarnă 9.00-20.00. Fotografiatul este permis și nu costă nimic. Intrând în oraș l-am traversat observând rânduiala săsească lăsată ca moștenire. Străzile erau curate carosabilul ok, parcul cochet și casele renovate. La scurt timp am văzut indicatorul maro care mă îndemna să virez la dreapta. Începe un urcuș susținut dar în scurt până ajungem la cele parcări situate una lângă cealaltă. Intrarea la cetate se face din parcarea de sus acolo am și oprit nefiind un trafic prea mare de turiști. Am plătit la casa de bilete aflat în afara zidurilor cetății iar un nene paznic ni le-a verificat la intrare. Am intrat în cetatea de jos unde zidurile sînt cele mai drepte dovadă că în secolul 18 se lucra mai exact și cu scule mai bune bineînțeles. Lucrările de la cetatea de jos au durat mai multe sute de ani mai exact începând cu secolul XIV până în secolul XIX. Am intrat pe sub Turnul Porții un obiectiv important din această parte a cetății. Alte elemente importante pe aici sînt Turnul Slăninii folosită pentru păstarea proviziilor (cea mai importantă după părerea mea) Fântâna (la fel de importantă ca turnul slăninii în timpul asediilor era singura sursă de apă a fost săpată în 1613) Casa Paznicului, Turnul Slujitorilor, și Magazia militară . Urma ca la sfârșit să explorăm încă o dată aceste obiective din cetatea de jos și am luat-o pe cărarea principală în sus spre Cetatea de mijloc . Am lăsat în urmă fântâna acoperită aflată pe partea dreaptă, și un cort amenajat pe iarbă. Cortul era unul medieval iar lângă cort era unul venit cu mașina timpului tocmai să ne prezinte despre viața militară de atunci. Erau tot felul de arme și costume medievale expuse în fața cortului. Am intrat pe sub următoarea poartă în cetatea de mijloc. Această poartă era cea principală în secolele XV –XVI. Pe drumul nostru am întâlnit mai multe obiective, clădiri cu diferite destinații. Prima din acestea a fost Turnul Cercetașilor . Acest turn este unul de flancare cu 3 nivele cu multe guri de tragere. Se mai numea și Turnul Greavilor . A urmat capela următoarea clădire vizitabilă. În trecut a avut și rol de apărare pe urmă locuință a capelanului cetății în același timp și lăcaș de cult. Pe urmă am ajuns într-un loc de vârf din cetatea de mijloc acolo este un loc de belvedere spre vest și câteva bănci de odihnă. Tot aici o inscripția mi-a amintit că aici a fost Rondela o veche amenajare militară, acolo erau amplasate tunurile în formă de cerc, semicerc și era destul de eficient se trăgea ori din stânga ori din drepta ori din mijloc nu prea scăpa nimeni din cei de sub cetate. În scurt timp aveam să intrăm în Cetatea de sus . cea mai veche se presupune că dacii și pe urmă romanii aveau castrul aici și că cetatea din prezent s-ar fi construit pe aceste ruine de 2000 de ani. Un prim obiectiv văzut de noi aici a fost Turnul Pulberăriei . Urcând tot mai sus am observat un adevărat oraș în oraș mai multe căsuțe, fiecare cu denumirea ei formau cetatea de sus. Tot aici am dat de Camera Scaunului un fel de primărie medievală, a fost construită în secolul XV. De aici se observă panorama orașului Rupea superb în luminile de după amiază târziu. În cetatea de sus au existat aproape 100 de locuințe. Din toate acestea au rămas în picioare și conservate doar câteva. Au fost denumite simplu căsuța A, B, C, D și așa mai departe. În toate pot intra turiștii și imagina cum a fost viața pe aici mai ales în timpul asediilor care puteau să dureze și luni. Căsuțele aveau mai multe încăperi sau câte un nivel. De obicei partea de jos era destinată activităților meșteșugărești iar partea de sus locuirii. Am ajuns în vârful cetății un loc superb de observație. Căsuța construită aici se numește Căsuța din vârf sau Camera de sus . A fost construită în 1664. Căsuța de sus am găsit-o mobilată cu o masă și scaune. Stând la masă se poate observa pe ferestre orașul Rupea. Ieșind din căsuța amplasată pe vârf am început coborârea. Mi-a plăcut mult cetatea m-am simțit bine aici și mi-am imaginat o întoarcere în timp. Recomand cu mare drag vizita la acest obiectiv. Rog WM să atașeze următorul filmuleț, mulțumesc.

Unde mergem azi? Hai la Rupea! Nu, nu am mai fost pe aici, doar ne-am tot pregătit, așa că acum a venit momentul. Se poate ajunge ușor cu mașina din Brașov, se poate și cu trenul, dar gara este foarte departe de orașul în sine, la cca 7km. După aproximativ o oră, venind din Brașov, am ajuns în orașul Rupea despre care urmează să vă povestesc. Rupea este situat în județul Brașov, la intersecția dintre Valea Oltului și Valea Târnavelor, în zona de contact dintre Podișul Transilvaniei și Carpații Orientali, la 65 km de Brașov. Prezența omului pe aceste meleaguri să tot fie cam de 2000 de ani, o piatră militară romană fiind găsită în urma săpăturilor, în partea de jos a orașului. Denumirea localității vine de la cuvântul latin rupes care înseamnă con de stâncă, stâncă pe care este ridicată și cetatea. De aici denumirea de Cohalm , a orașului, în limba maghiară Kőhalom . Ca și reședință de târg, Rupea este pomenită de prin 1433, fiind un centru comercial dezvoltat cu multe bresle meșteșugărești, cam 12, pe timpul lui Matei Corvin. În vestul orașului, pe o stâncă impunătoare de bazalt se ridică cetatea Rupea, consemnată documentar încă din 1324, ea ste una din cele mai puternice cetăți din Transilvania și una din cele mai frumoase după părerea mea. La jumătatea sec. XII -lea, sașii populează localitatea, ocupația lor principală fiind agricultura și creșterea animalelor. Trebuie remarcat că înainte de marea unire din 1918, Rupea avea deja 4 bănci, (Banca Cetatea fiind cea mai importantă) iar în 1920 se înființează prima școală gimnazială. Singurul muzeu din oraș, Muzeul Etnografic Gheorghe Cernea , poartă numele uneia din cele mai importante personalități ale zonei Rupea, folclorist, etnograf al acestei zone. Situat pe strada Republicii imediat lângă parcul din centrul orașului, este deschis doar în perioada verii, tarif de vizitare 5 ron pt adulți, 3 ron pentru pensionari, 2 ron copii și elevi. Biserica Evanghelică și incinta fortificată nu se poate rata când ajungi în centrul orașului, clopotnița dominând restul clădirilor. În perioada catolică avea hramul Sf. Iacob. Se pare conform documentelor existente că s-a construit undeva prin sec. al XIV-lea, cu o arhitectură gotică. Altarul bisericii este baroc, din 1709, iar orga din 1726. Mobilierul bisericii este decorat cu motive populare săsești. Se spune că aici este adăpostit și un frumos potir de argint, bogat decorat ornamental. Biserica Sf. Nicolae , construit în sec. XVIII, a fost o vreme trecută la greco-catolici, apoi, lăsată în paragină, iar în cele din urmă lăcașul de cult a fost reabilitat și a redevenit un centru spiritual, astăzi o bijuterie arhitectonică. Dar fără îndoială că cel mai important obiectiv din Rupea este cetatea. Puteți ajunge ușor la ea cu mașina, drumul este amenajat, frumos, noi am mers pe jos din centrul orașului, de la biserica evanghelică, pe strada Republicii, am cotit la dreapta pe lângă muzeu, pe lângă frumosul parc, am urcat alene pe strada Cetății , admirând casele vechi, frumos renovate, marea majoritate păstrând stilul tradițional. Multe case frumoase, în culori pastelate, cu flori la ferestre sau... pisici. :) Și nu glumesc... Uitându-te în stânga, restul orașului se așterne ușor la vale, noi începând deja urcușul pe dealul Cohalmului , unde este situată cetatea. Un lucru foarte interesant mi s-a părut că privită din localitate, cetatea vizibilă dealtfel de oriunde, pare atât de aproape, incât zici că uite, e acolo, după case, dar tot mergând și încercând să ne apropiem, distanța pare a se mări. După ce părăsim ultimele case din localitate, drumul se întoarce spre dreapta, drum pavat cu piatră cubică pe străduțe, iar de aici avem parte de drumul nou, frumos făcut, cu rigole de o parte și alta, floricele sălbatice, pe margine și... cetatea se desprinde parcă din povești, stând semeață în vârful dealului, părând a fi de necucerit. Două mari parcări stau la dispoziție celor care vin cu mașina până acolo, una mai jos, alta chiar sus în fața intrării. În stânga sunt câteva tarabe cu produse tradiționale, magneți, souveniruri, casa de bilete, cu broșuri, ghiduri utile, celor dornici de cunoaștere. Intrarea costă 10 ron pentru adulți, 5 pentru copii, iar la grupuri, sunt ceva reduceri, 8 pentru adulți, 4 pentru copii. Acum în această perioadă, până la 31 octombrie orarul de vizitare este 9-19, pe timp de vară, 9-20. Noi am ajuns în jur de 9.15, deja era deschis și erau și vizitatori mai harnici decât noi. Am luat biletele și am intrat pe poarta istoriei. Pe vremea dacilor, pe o stâncă de bazalt se înălța o cetate, Ramidava sau Rumidava , pe vremea romanilor, mai târziu primește numele de Rupes, ceea ce cu timpul duce la numele Cohalm, în limba maghiară, Kőhalom și care înseamnă munte -morman de pietre. Se spune că în sec. XVI, sașii au găsit aici o cetate în ruine, iar pe rămășițele ei în mai multe etape au construit cetatea țărănească de azi. Cetatea se află la 121 metri înălțime față de restul orașului. Pentru prima dată într-un document este pomenită din anul 1324. Cetatea s-a reabilitat de curând cu fonduri europene, multe, dar foarte bine. :) Particularitățile Cetății Rupea sunt date de forma de melc a fortificațiilor și de Turnul Pentagonal . Veacuri de-a lungul, cetatea a fost refugiu și adăpost pentru locuitorii satelor din împrejurimi, iar în 1719, devine loc de izolare împotriva epidemiei de ciumă. Străvechea cetate prezintă trei incinte dispuse concentric, cetatea de jos, de mijloc și cea de sus. Trecerile se fac prin porți, iar ziduri groase, înconjoară spațiile, incintele cetăților. Turnul Porții este chiar la intrarea în cetate. Este prevăzută cu guri de scurgere și creneluri. Se poate urca în turn, scările masive din lemn, sunt frumos refăcute iar prin gemulețele mici sau altele mai mari, se vede frumos orașul sau... un alt turn. În stânga cum intri este Magazia Militară , acum pare a fi o sală de mese, cu o expoziție temporară de picturi ale copiilor probabil din localitate, picturi foarte frumoase. Lângă magazie, la vest, Turnul Slăninii , prevăzut pe laturi cu crenele de tragere, pe lângă rolul de apărare a avut și rol de a păstra alimentele localnicilor, de aici și denumirea. În dreapta pornind de la poarta de intrare este Turnul Slujitorilor , construit prin sec. XVII, cu trei nivele, prevăzut și acesta cu crenele pe laturile exterioare. Foarte aproape de poartă, este Fântâna , terminată în jurul anului 1613 și se spune că are o adâncime de 41 metri. În jurul ei băncuțe te invită la un popas, de unde poți admira cetatea și curtea frumos amenajată, cu flori, trandafiri, copăcei mici, plantați cred, de curând. Pornim apoi spre cetatea de mijloc, trecând prin poartă, cea de-a doua, aici au mai fost și alte construcții, dar s-au ruinat de-a lungul timpului, ca și Turnul Ungrei , din care mai sunt doar fragmente. Mai departe este Turnul Cercetașilor , cel mai puternic turn, principalul fort al cetății. Înaintăm și tot pe latura de vest găsim Capela , un turn tot cu rol de apărare, doar inscripțiile religioase ce au fost găsite au condus la ideea unei capele în acel loc. Mergem mai departe și întâlnim niște băncuțe numai bune pentru o clipă de odihnă, iar zidul cu creneluri, nu prea înalt, invită la o vedere superbă asupra câmpiei din spatele cetății. Aici o tăbliță explicativă ne arată că suntem pe locul Rondelei , o instalație militară ce a deservit cetatea, ulterior fiind dezafectată, conturul ei este mai bine văzută din exterior. După câteva clipe de odihnă, alegem să o luăm pe lângă stâncile impunătoare, tot spre cetatea de mijloc, latura de nord, aici este Turnul Căpos , conservat aproape de nivelul fundațiilor. După ce ocolim stânca, la stânga este Turnul Pentagonal , construit în sec. XV, cel mai important și bine conservat dintre turnuri. A fost ridicat în locul altui turn mai vechi, cu rol de apărare pentru latura de nord a cetății de mijloc, apoi a fost folosit ca spațiu de locuit și de depozitare, are și el trei niveluri. Ce mi-a plăcut foarte mult la acest turn, interiorul este mare, mai înalt ca celelalte, iar geamurile sunt oarecum grupate, două mai mici, care încadrează unul mai mare, cu formă trazoidală. Pe aceste mici geamuri am surprins unele din cele mai frumoase imagini dinspre orașul Rupea, cu turlele bisericii evanghelice sau cea ortodoxă. În multe locuri pe ziduri în afară, se vede coșul. Mai departe urmează Turnul Scribilor , care adăpostea vehea poartă a cetății de mijloc. Am urcat și aici în turn, aici este conservat singurul ancadrament gotic din lemn din sec. XV-XVI, din toată cetatea. Și aici vedem hornuri de la sobe, podele de lemn bine îngrijite, lemn rămas în perete de la diverse suporturi. Denumirea turnului vine probabil de la faptul că se crede că aici se depozita și arhiva. Plimbarea noastră continuă, iar în stânga parcă tot orașul se desfășoară frumos la poalele cetății, încadrat de dealuri și câmpiile verzi din împrejurimi. Ajungem din nou la Rondelă, dar acum mergem mai departe spre poarta cu acces spre cetatea de sus, pe sub Turnul Pulberăriei , construit undeva la sfârșit de sec. XIII. În colțul de sud-est al incintei cetății de sus, este sau mai bine a fost Camera Scaunului , undeva de prin sec. XV, aici se țineau întruniri ale scaunului (regiunii) Rupea, ale administrației, acum existând doar latura de est și sud. De aici iar ne uităm peste ziduri, vedem cât de frumos se vede toată așezarea, cât de multe cadre foto se pot face aici, din toate unghiurile. O luăm în sus spre căsuțele ce au servit locuințe oamenilor, sigur doar câteva mai există, ele sunt notate b, c, d. Spațiile de jos erau folosite ca ateliere sau depozit, iar la etaj se locuia. Foarte interesant, căsuțele în interior, sunt construite direct pe stâncă, așa că parte din interior, e... stâncă. Nișele din interior au fost folosite ca... dulapuri, hornuri, sau pentru plasarea unor corpuri de iluminat. Se spune, de fapt scrie pe plăcuțele explicative, că au existat cca 100 de căsuțe de locuit aici în această incintă a cetății de sus, dar de departe cea mai frumoasă, este Căsuța din Vârf , sau Camera Nouă și este punctul cel mai de sus al cetății, construit sau mai bine zis consemnat documentar de prin 1664, probabil pe locul unui donjon, după cum apare pe niște hărți din 1735. Aici în interior, o masă de lemn, cu câteva scaune, întregesc imaginea căsuței de pe vremuri. Pe pereți am văzut bucăți, cred, din tencuiala autentică. Aici sus, în locul cel mai înalt, putem admira în voie de jur-împrejur toată zona. Cât este de frumos... Încă o dată spun, avem o țară frumoasă, locuri minunate... :)) Sunt și aici câteva băncuțe pentru cei osteniți, sau pentru a încerca să-ți imaginezi o poveste... o poveste din trecut. Sau poți merge mai departe, coborând pe partea cealaltă a incintei, prin spatele căsuței din vârf, aici sunt câteva trepte cioplite în piatră, în stâncă, mai facem un set de poze cu orașul... Pornim la vale, către ieșire... Dar nu pot pleca până nu miros trandafirii... albi, galbeni, roșii, roz... în dreapta petale albe cad pe iarbă... adie vântul... Părăsim cetatea, nu fără a lua ceva magneți drept amintire... și atunci văd un drum. Nici nu spun nimic, o iau pe acolo, pe lângă căsuța cu toalete, ocolesc zidurile cetății, aici fiind chiar Turnul Slăninii. Vreau să văd cum e la exterior. În stânga un părculeț, multă verdeață, trepte, o alee superbă, cu stâlpi de iluminat ce încadrează frumos aleea, alee ce duce la porțile ferecate ale cetății, pe aici era legătura cu orașul pe vremuri. Locație de vis, numai bună de poze. Liniște, natură, frumusețe. Mă întorc la soțul meu, care mă aștepta cuminte la intrare, admirăm încă o dată spațiile cu flori, bogăția de culori, de lângă tarabele cu amintiri... Parcarea e aproape plină, deja e ora prânzului, am stat oare așa de mult? Păi da, nu oare am urcat fiecare scăricică, din fiecare turn? Nu am făcut poze pe fiecare geam cât de mic? Da, nouă ne-a plăcut foarte mult, am prins și o vreme superbă, ne-a plăcut orașul în sine, curat, îngrijit. Ne-am întors pe aceeași stradă, strada Cetății, dar apoi am luat-o prin spate, pe o stradă paralelă cu cea pe care ne-am dus, astfel că am ieșit în mica piațetă din oraș, chiar lângă Judecătoria Rupea, și aproape de Biserica Evanghelică. Ne-am mai plimbat pe străzi, am admirat casele, am văzut cetatea din toate părțile... dominând totul. Dacă recomand zona, locul, cetatea? O, da! Cu siguranță! Dacă nu ați văzut-o deja! :)

Inca o zi innorata dis de dimineata la Viscri, acolo unde ne-am stabilit „cartierul general” pentru cateva zile ( vezi impresii ), ceea ce ne determina sa mergem astazi la Rupea, sa vedem cetatea. Marturisesc ca habar n-am avut ca cetatea a fost renovata, acest lucru descoperindu-l abia de curand, de cand facem planuri legate de ceea ce avem de vazut in satele sasesti dintre Sighisoara si Brasov. Trecusem de multe ori prin zona si vazusem pe deal ruinele a ceea ce candva fusese o cetate, dar nu ne-am gandit niciodata sa mergem s-o vedem. Acum, documentandu-ne despre aceste locuri, am ramas placut impresionati de felul in care au reusit s-o restaureze si imediat ne-am spus ca trebuie sa mergem acolo. Vedem ce-om face daca ne va ploua, probabil de vom aciui pe undeva prin Rupea, in cautare de alte obiective turistice. Pornim asadar spre Rupea, care nu e deloc departe de Viscri, la circa 25 de km de sat si la vreo 53 de Sighisoara. Din oricare parte ai veni, Sighisoara sau Brasov, drumul pe care mergi e acelasi si e foarte bun: E60. Distanta fata de Brasov este de 65 de km. Aflandu-ne intr-o zi lucratoare a saptamanii, traficul pe drum nu este foarte mare, ceea ce ne permite sa mergem lipsiti de griji si sa admiram peisajul valurit si verde din jurul nostru. Odata ajunsi la intersectia lui E60 cu drumul catre cetate, facem stanga si urcam dealul. Cetatea se vede de la mare distanta pe drum, din orice parte ai veni, dar pe masura ce te apropii, imaginea ei e tot mai impunatoare. Imi pare bine c-am gasit pe site-ul afa recenzii scrise in perioada in care cetatea era inca in ruina iar renovarile abia incepeau, pozele atasate fiind graitoare in acest sens. Astfel, pot sa compar imaginile de acum, cu cele vazute pe site si astfel sa apreciez si mai mult eforturile si maiestria celor care au contribuit la renovarea Cetatii Rupea. Pe masura ce drumul se apropie de cetate, norii se imprastie si fac loc unei zile senine de un albastru pur, norii pufosi fiind singurele pete de culoare in peisajul verde-albastru care ne inconjoara. Se anunta a fi o zi frumoasa, dar si foarte calduroasa, asa ca vom vedea cat de inspirata a fost alegerea noastra. Copacii si tufisurile din jurul cetatii au fost taiate la renovare, spre a o face vizibila de la mare departare si, asa cum aveam sa vedem, nici in interior nu ai parte de niciun pic de umbra. Ajungem in parcarea larga de la poalele dealului si constatam ca nu e absolut nimeni acolo. Lasam masina si ne continuam drumul pe jos, pina la urmatorul nivel al parcarii, unde vedem totusi vreo 3 masini. La marginea nivelului de jos al parcarii, un sir lung de toalete, vreo 20 sa tot fie, dar care deocamdata nu sunt date in folosinta. Tot ceea ce au la dispozitie putinii turisti prezenti, sunt 2 toalete ecologice aflate in prelungirea celor construite. Bune si astea cand nu ai incotro. In dreptul intrarii, un chiosc de lemn de unde achizitionam bilete (10 lei/ persoana) si niste pliante informative despre cetate. Tot de aici, cei care doresc pot achizitiona ghiduri audio. Nu platim taxa foto, lucru destul de inedit. Patrundem in cetate prin poarta masiva de lemn si pe pe sub bolta larga din piatra si incercam sa ne orientam cu ajutorul pliantelor. In fata ni se deschide drumul care urca pina la urmatoarea arcada, deschisa in zidurile de mijloc ale cetatii. De jur imprejur, dealul e acoperit cu iarba verde si cruda si o sumedenie de puieti de copaci, proaspat plantati. Aici trebuie spus ca cetatea este inconjurata de 3 ziduri de aparare si numeroase bastioane, a caror constructie s–a realizat treptat, incepand in secolul XIV si terminandu-se in secolul XVIII. Zidurile delimiteaza trei zone distincte ale cetatii, numite Cetatea de Jos, Cetatea de Mijloc si Cetatea de Sus. Fortareata a fost construita in scop de aparare si a constituit locul de refugiu al locuitorilor din Rupea si satele invecinate, in fata asalturilor turcesti. De-a lungul secolelor a trecut prin diverse incercari, incepand cu asediile si jafurile turcesti, continuand cu un mare incendiu in secolul al XVII-lea si terminand cu distrugerea ei de catre autoritatile comuniste in secolul trecut, cand se dorea reciclarea bazaltului din dealul pe care este construita, pentru amenajarea localitatii Rupea (sursa: Wikipedia). Toate aceste incercari, au adus-o finalmente in stadiul de ruina, de unde a fost scoasa, la capatul a trei ani de renovari si redata circuitului turistic. Pentru moment, ne aflam in perimetrul Cetatii de Jos. Ne departam de Turnul Portii si mergem in dreapta, catre fantana adanca de vreo 60 de metri, ce strajuieste intrarea in Turnul Slujitorilor. Urc in turn pe scara de lemn, dar din pacate usa e inchisa. Ne-ar parea rau daca toate celelalte cladiri ar fi inchise, caci astfel nu ne-ar lua mai mult de 20 de minute sa vizitam cetatea. Vom vedea... Ne indreptam catre capatul opus, din stanga intrarii, unde se afla vechea magazie militara, pe care din pacate, tot inchisa o gasim, Turnul Paznicului Cetatii, iar pe colt, Turnul Slaninii. Se pare ca fiecare cetate taraneasca obisnuia sa aiba un Turn al Slaninii, precum vazusem si cand am vizitat cetatea din Saschiz ( vezi impresii ). Ziua e tot mai calda, iar soarele e tot mai puternic si ne determina sa ne punem ochelarii, dar continuam sa urcam pe drumul serpuit care duce in partea cea mai inalta a cetatii. Patrundem in Cetatea de Mijloc pe sub arcada Turnului Cetatii de mijloc si in continuare pare ca suntem singurii vizitatori. Privim in jos catre parcare si vedem doar 5 masini; se pare ca lumea nu se inghesuie astazi sa vada cetatea, lucru lesne de inteles, caci e o zi lucratoare a saptamanii. Ma intreb insa, oare cum o fi in plin sezon turistic? Sper ca nu la fel ca azi, caci ar fi o pierdere pentru turisti dar si pentru turism. Aruncam din nou o privire in pliant si vedem ca in stanga portii s-au aflat candva Casa Judelui Regal si Casa Judelui Scaunal, dar nicio informatie in plus din pacate si nici nu prea reusim sa le identificam. Pe colt, la imbinarea zidurilor, este Turnul Pentagonal, denumit asa datorita formei pe care o are. Aici altitudinea e mai mare deja si ne permite sa admiram panorama de dincolo de zidurile cetatii. Totul este verde in jurul nostru, in interiorul si in afara zidurilor! Vedem dealurile semete care inconjoara regiunea, precum si drumul pe care am venit, serpuind printre ele. De-aici de unde suntem, masinile care se misca cu viteza pe drum, se vad minuscule precum furnicile. Privelistea e intr-adevar grandioasa, caci poti vedea intr-o zi superba ca aceasta, pina hat, departe peste dealuri si vai. Nu degeaba a fost construita aici cetatea, caci a fost o redutabila reduta, greu de cucerit la vremea ei. Acum putem admira mai bine si zidurile crenelate care inconjoara cetatea, precum si detaliile dezvaluite de lucrarile de restaurare. Ne aplecam si privim printr-o „fereastra” deschisa in zid si vedem prin ea, Turnul Portii in miniatura. Din loc in loc, atat la partea superioara, dar si in cea de jos, zidurile au guri de tragere, care erau utilizate atat pentru observarea zonei inconjuratoare, cat si pentru a arunca asupra atacatorilor smoala ori a trage cu sagetile. Pe o muchie crenelata, in slaba adiere a vantului, stau semeti alaturi, un porumbel si varianta lui in miniatura, o frumoasa si foarte colorata pasarica. Le facem o poza cu mare grija, dar ei ne privesc netulburati, ca niste adevarati stapani ai locurilor. Ne continuam periplul prin Cetatea de Mijloc, cu bastioane si constructii deja din secolele XVII si asa cum ne indica pliantul informativ, ajungem la Capela. Hai sa mai facem o incercare, punem mana pe clanta si... surpriza, e deschis. Intram si gasim o incapere simpla si goala, dar racoroasa. Ramanem pret de cateva minute aici, dupa care, iesim din nou in arsita zilei. Continuam ocolul cetatii, trecem pe langa ramasitele Turnului Capos (a carui denumire n-am reusit sa aflam de unde provine) si ajungem in cealalta parte, unde ni se deschide peste ziduri panorama Rupei. Desi soarele ne bate direct in fata, ne asezam cu coatele pe zid, sa admiram si sa facem poze. In spatele nostru se aud vorbe, sunt trei tineri englezi cu care aveam sa ne mai petrecem de cateva ori pasii, in incercarea noastra de a descoperi tainele cetatii. Jos la poalele dealului se intinde micuta localitate Rupea, o insiruire de case traditionale sasesti de-a lungul drumului, dublate de constructii mai noi, care cresc treptat pana ce se transforma in blocuri. In mijloc, o oaza de verdeata, care nu poate fi decat un parc. Ne dezlipim cu greu de zidurile cetatii, in ciuda soarelui obositor care ne loveste in plina fata si mergem mai departe caci mai avem putin pina in varf. Observam deja zidurile Cetatii de Sus, care se imbina atat de perfect cu pietrele naturale, incat ai spune ca sunt crescute din acestea. Aflam din pliant ca aici urmeaza sa vedem constructii din secolul XVII, printre care o serie de casute sau „camere” cum mai sunt denumite, care serveau drept locuinte ale satenilor care se refugiau in cetate. Accesul catre aceste casute se poate face fie pe drumul normal pe care am venit pina acum, fie printr-un fel de gang deschis intre ziduri si constructii, pe un sir de trepte foarte inguste. Alegem varianta ultima, caci pare mai interesanta si totodata mult mai umbrita decat drumul pe care am venit. Casutele care au reusit sa invinga urgia timpului si au fost restaurate, sunt pur si simplu botezate cu litere. Astfel, prima intalnita la capatul sirului de trepte, este Casuta D. Urcam mai departe pina in punctul de maxima altitudine al cetatii, unde se afla Casa (sau Camera) din Varf, singura a carei denumire nu este o litera. Intram si descoperim un interior simplu, mobilat cu masa si scaune din lemn masiv si supravegheata prin sistem de monitorizare video. Pe geamurile Casutei din Varf poti admira spendida panorama a imprejurimilor. Admiram si noi privelistea apoi iesim, in timp ce tinerii englezi intalniti mai devreme urca inspre casuta. Le facem loc si incepem sa coboram de-a lungul zidurilor, admirandu-le robustetea si felul in care se ingemaneaza cu natura inconjuratoare. Ajungem la poarta in timp ce soarele arde necrutator, mai aruncam o privire in spate cetatii si iesim pe poarta masiva. Afara, in cele doua parcari, masinile s-au inmultit intre timp, dar nesemnificativ. Ce bine-ar fi sa putem urca in masina, dar e atat de incinsa, incat trebuie sa asteptam cateva minute cu geamurile deschise si aerul conditionat pornit. In sfarsit se racoreste si putem porni. A fost o zi interesanta si frumoasa, iar alegerea de a vizita Cetatea Rupea, una foarte inspirata, ca si toate celelalte, facute de-a lungul vacantei noastre in Viscri ( vezi impresii ). Acum cand scriu si amintirile de calatorie s-au decantat, incerc sa compar cele doua cetati vazute: aceasta si cea de la Saschiz ( vezi impresii ), spre a-mi da seama care din ele m-a impresionat mai mult. E greu insa, sa fac o asemenea alegere, caci fiecare dintre ele are farmecul sau, chiar daca una e complet restaurata iar cealalta este in ruina. Poate ca totusi, cetatea cea salbatica din Saschiz e mai aproape de sufletul meu, cu tot cu dealul pe care este asezata si cu tot cu satul care i se asterne la picioare ca intr-o imagine de carte postala. Ceea ce pot sa spun cu certitudine insa, e ca fiecare din cele doua cetati merita atentie si deopotriva, merita cate o zi dintr-o vacanta petrecuta in aceste tinuturi, la un moment dat.

Odată ce parcurgi drumul european E60, la peste 50 de km de Braşov ,în apropiere de oraşul Rupea , nu ai cum să nu observi pe partea dreaptă silueta impunătoare a uneia dintre cele mai vechi cetăţi de pe teritoriul României, Cetatea Rupea . Am trecut de atâtea ori prin preajmă şi mereu am amânat să urc până pe dealul de deasupra oraşului să văd ce şi cum. Aceasta s-a întâmplat în vara anului 2013, la două luni după ce această cetate a fost restaurată în mare parte cu ajutorul fondurilor de la Uniunea Europeană, guvern şi primărie. Tot în această vară, dar câteva zile mai târziu aveam să vizitez o altă cetate la trei ani după restaurare, Cetatea Carolina Alba din Alba Iulia, semn că lucrurile au început să se mişte la acest capitol. Accesul spre cetate se face prin oraş şi are mai multe intrări, toate ducând în strada principală Republicii şi în continuare pe strada Cetăţii . Drumul este destul de bun, urcarea la cetate din Republicii fiind de dificultate medie-uşoară. Cetatea are două parcări amenajate în trepte care poate adăposti peste 100 de maşini şi 10 autocare. Programul de vizitare a cetăţii începe la orele 10:00 şi se termină la orele 20:00, aşa că sosind mai devreme a trebuit să aşteptăm ora de deschidere inspectând panourile din faţa intrării cu descrierea istoricului cetăţii şi a lucrărilor de restaurare. Taxa de vizitare este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii. Parcarea şi fotografiatul în interior nu se taxează, toate clădirile din incintă se pot vizita fără nici o oprelişte. Ca istoric Cetatea Rupea este atestată documentar în anul 1324, când saşii din zonă s-au răsculat împotriva regelui Carol Robert al Ungariei şi s-au refugiat în interiorul cetăţii, Castrum Kuholm . Kuholm se traduce ca fiind piatra de bazalt pe care s-a construit acest edificiu. Cercetările arheologice atestă însă faptul că, pe aceste locuri a fost construită o cetate de către daci numită Rumidava , care a fost cucerită apoi de romani şi devine Castrul Rupes , în latină Rupes însemnând stâncă sau piatră de unde şi numele oraşului Rupea. Mai târziu, prin secolele X-XIV, cetatea se extinde, este atacată şi jefuită de turci între anii 1432-1437, iar la sfârşitul secolului XVII este părăsită ca urmare a unui incendiu devastator. Folosită din nou ca refugiu din cauza epidemiei de ciumă din secolul XVIII, este părăsită din nou, de data aceasta definitiv spre sfârşitul aceluiaşi secol. Deşi s-a încercat restaurarea în perioada comunistă, aceasta nu s-a realizat, ba dimpotrivă s-a accentuat degradarea prin exploatarea bazaltului din interiorul cetăţii pentru nevoile oraşului Rupea. Odată cu proiectul de reabilitare şi extindere turistică a oraşului Rupea şi finanţarea lui cu fonduri de la primărie, guvern şi UE, se include şi reabilitarea cetăţii ţărăneşti. Lucrările de restaurare a cetăţii s-au desfăşurat pe o perioadă de patru ani, 2009-2013, iar inaugurarea s-a făcut pe 15 iunie 2013, noi aflând aceste amănunte de la faţa locului. Vizita în cetate este foarte simplă, nu este nevoie de ghid, toate punctele de atracţie având plăcuţe cu explicaţii istorice sumare. Noi am avut totuşi parte de un „ghid”, un angajat al cetăţii care a urcat cu noi în cetate şi ne-a dat unele informaţii interesante despre obiectiv. Aşa am aflat că cetatea este construită în formă de spirală şi are trei incinte, Cetatea de Jos, Cetatea de Mijloc şi Cetatea de Sus (cea mai veche). Atunci când erau atacaţi, apărătorii cetăţii opuneau rezistenţă mai întâi în Cetatea de Jos, apoi în Cetatea de Mijloc şi în final în Cetatea de Sus care era foarte greu de cucerit. În Cetatea de Jos am vizitat mai întâi Turnul Porţii construit la jumătatea secolului XVIII din piatră şi care avea în exterior un pod mobil ce se aşeza peste şanţul capcană numită „gură de lup”. Pe faţada de nord se păstrează lăcaşul scripeţilor şi cadrul podului de lemn. În dreapta porţii este situat Drumul de Strajă , un circuit de podeţe din lemn folosit pentru supravegherea exteriorului cetăţii. Drumul de Strajă este restaurat în întregime după modelele dispărute în timp. În faţa Drumului de Strajă se află Fântâna , principala sursă de apă a cetăţii care a avut iniţial tuburi din lemn şi a fost folosită până în secolul XX. În stânga porţii se află Magazia Militară , o clădire anexă a Cetăţii de Jos care a fost folosită iniţial ca grajd, apoi depozit de armament, în prezent clădirea fiind folosită ca spaţiu comercial. Tot în stânga se află o incintă mai mare dispusă pe patru nivele, Turnul Slăninii , prevăzută cu guri de tragere, accesibilă din exterior şi care avea legătură cu Drumul de Strajă. Mai târziu turnul-bastion a fost folosit pentru păstrarea proviziilor, inclusiv a slăninei care a dat numele turnului. Un turn al slăninei aveam să vizitez şi la Biserica Fortificată din satul Viscri, judeţul Braşov. De altfel mai toate cetăţile săseşti au un turn al slăninei, unde se uscau cârnaţii şi slănina ce constituiau apoi proviziile comunităţii, în caz de erau supuşi unui atac din exterior. Lângă Turnul Slăninei se află o altă clădire dispusă pe două niveluri numită Casa Paznicului . Tot aici se află Poarta Pietonală , pe unde se făcea accesul în oraş pe o potecă ascunsă de privirile indiscrete. Din Cetatea de jos urcăm un pic şi ajungem la Poarta Cetăţii de Mijloc , apoi la Turnul Pentagonal construit în secolul XVI ca mijloc de apărare a laturii de nord a cetăţii. Avea spaţii interioare de locuit şi de depozitare a alimentelor şi a armamentului. Pe dreapta (latura de vest) alipită de zidul cetăţii, vizităm Capela , o construcţie pe patru nivele folosită într-o perioadă ca mijloc de apărare şi apoi ca locuinţă a capelanului cetăţii. Un alt punct de atracţie este Turnul Cercetaşilor cu acces din exterior, construit în secolul XV, prevăzut cu guri de tragere pentru armele de foc pe toate cele trei laturi exterioare. Ruinele Rotondei , Zidurile cetăţii (de Mijloc şi de Sus) şi Turnul Scribilor sunt alte puncte de atracţie de pe latura de vest a Cetăţii de Mijloc. Ceva ce m-a surprins într-un mod plăcut, este că în câteva clădiri sunt display-uri în care se prezintă istoria cetăţii şi a unor puncte de atracţie din interior. Urmând un drum presărat cu zgură pe lângă zidul de vest, ajungem la poarta de intrare în Cetatea de Sus numită Turnul Pulberăriei . A fost construită în secolul XIII şi folosită iniţial ca turn de poartă în vederea apărării cetăţii. Din construcţia veche se mai păstrează nivelul de intrare cu două arce de susţinere şi un nivel superior prevăzut cu trei guri de tragere. În partea stângă a porţii de intrare există trei căsuţe de locuit, A, B şi C, din care cea mai importantă este Căsuţa C , singura care s-a conservat până la acoperiş. Majoritatea caselor din Cetatea de Sus aveau la primul nivel depozite şi ateliere, iar nivelul superior era folosit ca locuinţă. Am intrat într-una din casele existente aici, însă era aproape goală fiind expuse doar nişte mese şi scaune din lemn masiv specifice perioadei când cetatea era locuită. Pe lângă zidul de sud-est am urcat la Căsuţa din Vârf sau Camera de Sus , o construcţie dreptunghiulară restaurată recent după arhitectura din secolul XVIII. Atestată documentar în anul anul 1664, este cea mai înaltă construcţie din cetate. De aici se pot admira panoramic oraşul Rupea, parcarea cetăţii, perimetrul Cetăţii de Jos sau şoseaua E60. După ce ne-am odihnit un pic pe una din canapelele dispuse pe platoul din faţa căsuţei, am coborât prin partea vestică a Cetăţii de Sus şi ne-am îndreptat spre maşina personală din parcare mulţumiţi că,am vizitat o ruină transformată într-un punct de atracţie turistic. Iată deci că se poate şi sper ca şi pentru alte obiective de interes istoric şi arhitectural să se găsească oameni cu inițiativă şi resursele necesare în vederea redării lor circuitului turistic. Dacă treceţi pe lângă oraşul Rupea, nu ezitaţi să urcaţi până la cetate pentru că veţi avea ce vedea.

Cetatea Rupea. O Cetate pe care chiar vroiam s-o vizitez si uite c-am ajuns. O cetate impunatoare, mareata si plina de-o istorie zbuciumata. O cetate care arata foarte bine fiind restaurata si foarte ingrijita, la care ajungi sa zicem, foarte usor, Sunt indicatoare spre cetate, si-un drum asfaltat pana sus in parcare. La fel drumul din Brasov, este la fel de bun. La intrare, am platit o taxa de 10 lei si am intrat. O curte curata si frumoasa. Cetatea este imensa, avand in vedere multimile de cladiri de vizitat (turnuri). La fiecare edificiu aveam informatii scrise, sau optiunea sa ne descarcam pe telefon o aplicatie audio. Am fost impresionat de istoria acestei cetatii si mai ales ca s-a facut o restaurare reusita. Iată deci că se poate şi sper ca şi pentru alte obiective de interes istoric şi arhitectural să se găsească oameni cu inițiativă şi resursele necesare în vederea redării lor circuitului turistic. Merita s-o vizitati, este ceva deosebit Va v-a uimi maretia ei! Este o cetate la care se asterne localitate la poalele ei. Este o cetate minunata si impresionanta. Este intradevar un loc minunat si-o liniste adanca.